JOI
Masa pascală (cap. 14:12-16)
În prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfeşte mielul de Paşte, ucenicii Lui L-au întrebat: – Unde vrei să ne ducem să-Ţi pregătim să mănânci mielul de Paşte? El i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui în cetate şi le-a zis: – Duceţi-vă în cetate şi acolo vă va întâlni un om care duce un vas cu apă. Urmaţi-l, şi acolo unde va intra el, spuneţi stăpânului casei astfel: „Învăţătorul întreabă: «Unde este camera Mea de oaspeţi în care urmează să mănânc mielul de Paşte împreună cu ucenicii Mei?»“El vă va arăta sus o cameră mare şi gata aranjată. Acolo să faceţi pregătirile pentru noi! Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit totul aşa cum le spusese Isus; şi au pregătit mielul de Paşte.
Descoperirea trădătorului (cap. 14:17-21)
Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece. În timp ce erau la masă şi mâncau, Isus a zis: – Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda. Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-L întrebe, unul câte unul: – Nu cumva sunt eu? El le-a răspuns: – Este unul din cei doisprezece, care pune mâna în castron împreună cu Mine. Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
Cina Domnului (cap. 14:22-28)
În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi! Acesta este trupul Meu.“ Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri, l-a dat ucenicilor şi toţi au băut din el. Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulţi. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.“ După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor. Isus le-a zis: – Toţi vă veţi poticni, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, şi oile vor fi risipite!“Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.
Isus prezice lepădarea lui Petru (cap. 14:29-31)
Petru I-a răspuns: – Chiar dacă toţi se vor poticni, eu nu mă voi poticni! Isus i-a zis: – Adevărat îţi spun că astăzi, în noaptea aceasta, înainte de al doilea cântat al cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori! Dar Petru a răspuns şi mai convins: – Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Şi toţi au spus la fel.
Ghetsimani (cap. 14:32-42)
Apoi au venit într-un loc numit Ghetsimani şi Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Staţi jos aici, în timp ce Eu mă rog!“ I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să fie neliniştit şi să se mâhnească. El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi!“ S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „Abba, Tată, la Tine toate lucrurile sunt posibile! Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“ Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Simone, dormi?! N-ai putut veghea nici măcar o oră? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă.“ S-a îndepărtat şi s-a rugat din nou, spunând aceleaşi cuvinte. A venit iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă. Când a venit a treia oară, le-a zis: „Încă mai dormiţi şi vă odihniţi? Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“
Arestarea lui Isus (cap. 14:43-52)
Şi imediat, în timp ce El încă vorbea, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, împreună cu o mulţime de oameni cu săbii şi ciomege, trimişi de conducătorii preoţilor, de către cărturari şi de către bătrâni. Trădătorul le dăduse următorul semn: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să-L arestaţi şi să-L luaţi sub pază!“ Când a venit, s-a îndreptat imediat spre Isus şi I-a zis: „Rabbi!“ Şi L-a sărutat. Atunci ei au pus mâna pe Isus şi L-au arestat. Unul dintre cei ce stăteau acolo a scos sabia şi l-a lovit pe robul marelui preot, tăindu-i o ureche. Isus le-a zis: „Aţi ieşit să Mă prindeţi cu săbii şi ciomege, ca pe un tâlhar? În fiecare zi eram cu voi în Templu şi dădeam învăţătură, dar nu M-aţi arestat! Însă fie ca Scripturile să fie împlinite!“ Toţi L-au părăsit şi au fugit. Un anumit tânăr, care purta peste trupul gol doar o pânză de in, Îl urma pe Isus. L-au prins şi pe el, dar el şi-a lăsat pânza de in şi a fugit dezbrăcat.
Isus înaintea Sinedriului (cap. 14:53-65)
Pe Isus L-au dus la marele preot, iar acolo s-au adunat toţi conducătorii preoţilor, bătrânii şi cărturarii. Petru L-a urmat de la distanţă până în curtea marelui preot. S-a aşezat împreună cu gărzile şi se încălzea la foc. Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte, dar n-au găsit, pentru că, deşi mulţi dădeau mărturii false împotriva Lui, mărturiile lor nu se potriveau. Unii s-au ridicat şi au depus împotriva Lui o mărturie falsă, spunând: „Noi L-am auzit zicând: «Eu voi dărâma acest Templu, făcut de mâna omului, şi în trei zile voi construi un altul, care nu va fi făcut de mâna omului.»“ Dar nici măcar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturia lor. Marele preot s-a ridicat, în mijloc, şi L-a întrebat pe Isus: – Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat din nou: – Eşti Tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat? Isus a răspuns: – Eu sunt. Şi Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind cu norii cerului! Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis: – Ce nevoie mai avem de martori?! Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi? Toţi L-au condamnat considerând că este vinovat şi vrednic de moarte. Unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L lovească şi să-I zică: „Profeţeşte!“, iar gărzile L-au luat la palme.
Lepădarea lui Petru (cap. 14:66-72)
În timp ce Petru se afla jos, în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot şi când l-a văzut pe Petru încălzindu-se la foc, s-a uitat la el şi a zis: – Şi tu erai cu Isus nazarineanul! Însă el s-a lepădat zicând: – Nu ştiu, nici nu înţeleg despre ce vorbeşti! A ieşit afară, în faţa porţii, (şi atunci a cântat cocoşul). Slujnica l-a văzut şi a început din nou să le spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre ei!“ Însă el s-a lepădat din nou. După puţin timp, cei ce stăteau acolo i-au zis din nou lui Petru: – Cu siguranţă eşti unul dintre ei, căci eşti galileean! Dar el a început să se blesteme şi să jure zicând: – Nu-L cunosc pe acest om despre care vorbiţi! Şi imediat a cântat cocoşul a doua oară. Atunci Petru şi-a adus aminte cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de al doilea cântat al cocoşului te vei lepăda de Mine de trei ori!“ Şi a început să plângă.
Studiu biblic
MARȚI
Smochinul uscat. Puterea credinței (cap. 11:20-26)
Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis: – Rabbi8, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus a răspuns: – Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre).
Autoritatea lui Isus (cap. 11:27-33)
Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a răspuns: – Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-Mi, şi vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulţime, fiindcă toţi considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Aşa că I-au răspuns lui Isus: – Nu ştim! Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
(cap. 12:1-12)
Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului (cap. 12:13-17)
I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni3 ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd! Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere (cap. 12:18-27)
Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. La înviere, (când se vor scula), soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie! Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă (cap. 12:28-34)
Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui Fiu este Cristos? (cap. 12:35-37)
În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“ David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (cap. 12:38-40)
În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă (cap. 12:41-44)
S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului (cap. 13:1-31)
După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învăţătorule, iată ce pietre1 şi ce clădiri! Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat! Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat: – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeţi să nu vă înşele cineva! Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui – cel ce citeşte, să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul creaţiei, pe care a făurit-o Dumnezeu, şi până acum, şi nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat numărul zilelor, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, pe care El i-a ales, El a scurtat numărul zilelor. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, este acolo!“, să nu credeţi! Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, pe cei aleşi. Voi însă păziţi-vă; v-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile din ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori6, cu mare putere şi slavă. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
Îndemn la veghere (cap. 13:32-37)
Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiţi atenţi! Vegheaţi! Căci nu ştiţi când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, îşi lasă casa, dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia potrivit slujbei lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi deci pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa – şi să nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!
Uneltire împotriva lui Isus (cap. 14:1, 2)
Peste două zile era Paştele şi Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Ungerea lui Isus la Betania (cap. 14:3-9)
În timp ce se afla în Betania, luând masa în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii au fost indignaţi şi au zis între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari1, iar banii să fie daţi săracilor!“ Şi o mustrau pe femeie cu asprime. Însă Isus a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce-i cauzaţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Trădarea lui Iuda (cap. 14:10, 11)
Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat când au auzit aceasta şi i-au promis că-i vor da bani. Şi el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.
LUNI
Blestemarea smochinului (cap. 11:12-14)
În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
Isus curăță Templul (cap. 11:15-19)
Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă prin Templu. El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“ Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui ieşeau afară din cetate.
DUMINICĂ
Intrarea triumfală în Ierusalim (cap. 11:1-10)
Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, Isus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi în sat, spunându-le: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi imediat ce intraţi în el, veţi găsi legat un măgăruş pe care nu a încălecat încă nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! Dacă vă va zice cineva: «De ce faceţi aceasta?», să-i spuneţi: «Domnul are nevoie de el. Şi imediat îl va trimite înapoi aici.»“ Ei s-au dus, au găsit măgăruşul legat lângă uşă, afară în stradă, şi l-au dezlegat. Cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceţi de dezlegaţi măgăruşul?“ Ei le-au zis aşa cum le spusese Isus şi aceştia i-au lăsat să plece. Au adus măgăruşul la Isus, şi-au pus hainele peste el, iar Isus S-a aşezat deasupra lui. Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum,1 iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. Cei care mergeau înainte şi cei care-L urmau strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în locurile preaînalte!“
Isus curăță Templul (cap. 11:11)
A intrat în Ierusalim, în Templu, s-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile şi, pentru că era deja seara târziu, S-a dus spre Betania împreună cu cei doisprezece.
Pentru început aş vrea să ne uităm la…
- DIFERITELE FORME DE MANIFESTARE A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
Care este înţelesul expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu?” Expresia aceasta primeşte în Biblie câteva înţelesuri, pe care este important să le deosebim:
a. CUVÂNTUL ÎNTRUPAT: Uneori Biblia prin expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” se referă la Persoana Domnului Isus Cristos. Avem 3 versete care se referă la Dumnezeu Fiul prin această expresie: În Ioan 1:1 şi 14 ,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” şi ,,Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Apoi în ultima carte a Scripturii, tot apostolul Ioan spune că a ,,…văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19:11-13).
Biblia ne spune că Isus este Cel care, prin viaţa şi cuvintele Sale, a venit să ne descopere caracterul şi voia lui Dumnezeu faţă de noi.
b. CUVÂNTUL VORBIT ŞI SCRIS: Aici expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” face referire la vorbirea lui Dumnezeu pe care o găsim în mai multe feluri în Biblie:
– Hotărârile sau poruncile lui Dumnezeu – sunt acele porunci care fac ca anumite lucruri să se întâmple. De exemplu în Gen. 1:3, 24 aflăm că: ,,Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.” sau că ,,Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost.” De aceea psalmistul poate să spună: ,,Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui.” (Ps. 33:6)
– Comunicarea personală directă– sunt acele situaţii speciale în care Dumnezeu a comunicat direct cu oamenii de pe pământ, fără un alt intermediar. Imediat după creaţie, Dumnezeu îi vorbeşte lui Adam, astfel: „…Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.”(Gen. 2:16,17)
Pe Muntele Sinai, la darea Legii, Dumnezeu a vorbit poporului astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” (Ex. 20:2, 3).
În Vechiul Testament întâlnim oameni ca Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Samuel, David cărora Dumnezeu le-a vorbit în mod direct.
În Noul Testament la botezul şi la schimbarea la faţă a Domnului Isus, Dumnezeu le-a vorbit în mod direct oamenilor. În Mat. 3:17, El spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” iar în Mat. 17:5 „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!”
– Dar Dumnezeu a mai comunicat şi prin intermediul oamenilor, prin intermediul profeţilor sau trimişilor lui Dumnezeu. În Deut. 18:18, 19 Dumnezeu îi spune lui Moise: ,,Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” Din studiul Scripturii înţelegem că este vorba de Domnul Isus.
După ce Pavel se converteşte la creştinism pe drumul Damascului, Domnul Isus îi spune lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15)
Când îl cheamă în lucrare pe Ieremia, Domnul îi spune: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.”(cap. 1:9). Înţelegem că a nu asculta poruncile lui Dumnezeu, transmise prin aceşti mesageri, înseamnă a nu asculta de autoritatea lui Dumnezeu. A patra formă este…
– Comunicarea în formă scrisă, adică BIBLIA. În cartea Ex. 31:18 ni se spune că după ce ,,…a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” lucru întărit în Ex. 32:16: ,,Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.” Apoi, Moise scrie la, îndemnul lui Dumnezeu, Cartea Legii. Iosua, la rândul lui, adaugă la această carte, urmând Samuel, David, Solomon, profeţii, ucenicii Domnului Isus, evangheliştii, apostolul Pavel ajungându-se la forma pe care o avem astăzi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Putem spune că Biblia este forma Cuvântului lui Dumnezeu pe care o avem pt. studiu, meditare, verificare, examinare repetată, accesibilă în majoritatea limbilor omeneşti unui nr. foarte mare de oameni. Biblia ne vorbeşte şi ne îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu ca Persoană, adică spre Isus Cristos şi cu siguranţă că cuvintele date de Dumnezeu lui Iosua, sunt foarte valabile şi astăzi: ,,Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Ios.1:8)
c. CUVÂNTUL PREDICAT: În Noul Testament primii care au iniţiativa propovăduirii „Cuvântului lui Dumnezeu” sunt Ioan Botezătorul şi Domnul Isus, spunând: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De fapt, predicarea este mărturia pe baza Cuvântului Scris, lucru urmat de apostolii Domnului şi de primii creştini care ,,mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”
În continuare aş vrea să ne uităm la…
2. AUTORITATEA ŞI INSPIRAŢIA SFINTEI SCRIPTURI
a. Toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu
Asta nu înseamnă că fiecare cuvânt din Vechiul Testament şi din Noul Testament este rostit de Dumnezeu dar puterea sutelor de pasaje care fac referire la Dumnezeu şi la oameni, ne arată că Dumnezeu a aprobat ca acestea să rămână scrise pentru generaţiile de oameni.
– Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” este folosită deseori în Vechiul Testament şi ne arată că lucrurile spuse de profeţi au origine şi inspiraţie divină. De exemplu, Dumnezeu vorbeşte prin Hagai astfel: ,,Așa vorbește Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!” (Hag. 1:7).
– Scrierile apostolilor cu privire la Vechiul Testament ne arată, de asemenea, inspiraţia divină a Bibliei. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…” (2 Tim. 3:16) scrie apostolul Pavel sau într-o traducere literară ,,Toată Scriptura este respirată de Dumnezeu…” asta arătându-ne că provine şi că este Cuvântul lui Dumnezeu scris.
– Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile Vechiului Testament. În neînţelegerea despre mâncăruri, Isus le spune fariseilor şi cărturarilor: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.” ,,Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” (Mc. 7:9, 13)
– Scrierile Noului Testament sunt privite ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu. Astfel, în 2 Pet. 3:16, apostolul Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a pune „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi scrierile Vechiul Testament.
b. Inspiraţia Scripturii nu înseamnă că Dumnezeu le-a dictat întotdeauna oamenilor ce să scrie, ci că le-a dat acea călăuzire prin Duhul Sfânt să consemneze selectiv ceea ce au văzut şi auzit, într-un mod armonios, pentru a se ajunge la forma dorită de Dumnezeu.
c. În concluzie putem spune că a nu crede sau a nu asculta cuvintele Scripturii înseamnă a nu crede şi a nu asculta de Dumnezeu şi a nu te supune autorităţii Lui.
Libertatea Evangheliei aduce izbăvire faţă de Lege
Să învăţăm:
– de ce trebuie să trăim în libertatea adusă de Evanghelie?
– cum o putem face?
După ce a prezentat un şir de 6 argumente teologice în favoarea Evangheliei, prin care a arătat superioritatea Evangheliei faţă de Lege, apostolul Pavel îşi încheie epistola pe care a adresat-o credincioşilor din Galatia cu o secţiune practică. În cadrul acestei secţiuni (cap. 5-6) el a adresat mai multe îndemnuri practice prin care a arătat cum putem trăi în libertatea descoperită de Evanghelie.
Dacă ultimul verset din cap. 4 arată că, în conformitate cu noul său statut, credinciosul este liber, primul verset din cap. 5 se referă la practica creştinului: el trebuie să trăiască ca un om liber. Aici putem să vedem o diferenţă între Lege şi har: Legea ar spune: ,,Dacă vă veţi dobândi libertatea, veţi fi liberi” dar harul parcă spune: ,,Aţi fost eliberaţi cu preţul extraordinar de mare al morţii lui Cristos. În semn de recunoştinţă faţă de El, trebuie să rămâneţi tari în libertatea care v-a dat-o Cristos şi să nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei.”
Legea porunceşte, dar nu-ţi dă şi puterea de a duce la îndeplinire porunca. Harul asigură ceea ce cere Legea, învrednicindu-l apoi pe credincios să trăiască o viaţă prin puterea Duhului Sfânt, în final răsplătindu-l pt. aceasta. Primul dintre aceste îndemnuri conţine imperativul: „rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (cap. 5:1). Studiind această poruncă, prin care ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, vrem să ne uităm la:
- MOTIVELE CARE DETERMINĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE
Ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, arătând că:
a. (v. 1) reîntoarcerea la Lege aduce robie.
b. (v. 2) reîntoarcerea la Lege zădărniceşte lucrarea Domnului Isus. De fapt, iudaizatorii insistau asupra credincioşilor dintre neamuri să se circumcidă, pt. că altfel nu vor fi mântuiţi. Tăierea împrejur nu era doar o operaţie chirurgicală, nu doar împlinirea unui ritual religios ci devenise o cale de mântuire prin fapte bune. Circumcizia tindea să devină o evanghelie a eforturilor omeneşti, dând la o parte harul lui Dumnezeu. De fapt, era o înlocuire a harului cu Legea sau al lui Cristos cu Moise. Ori, lucrul acesta nu era în spiritul Evangheliei pe care a propovăduit-o ap. Pavel.
c. (v. 3) reîntoarcerea la Lege obligă la păzirea Legii în totalitate. Legalismul le cerea oamenilor să împlinească toată Legea. Oamenii aflaţi sub Lege nu-şi puteau permite să accepte doar poruncile uşor de îndeplinit iar pe cele grele să le respingă. Pavel le arată galatenilor că dacă se străduiesc să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin circumcizie, atunci sunt datori să împlinească toată Legea. Numai că dacă vor să se întoarcă sub Lege, care arăta că în viitor va veni Cristos, Isus nu le va fi de niciun folos.
d. (v. 4/a) reîntoarcerea la Lege conduce la despărţirea de Cristos. Legalismul înseamnă abandonarea lui Cristos, care cheamă la adevăr, la lumină şi la libertate. Pt. noi, Isus Cristos trebuie să fie singura nădejde a neprihănirii (a dreptăţii).
e. (v. 4/b) reîntoarcerea la Lege determină căderea din har. Galatenii ar fi vrut să-L aibă şi pe Isus ca Mântuitor şi Legea. Ap. Pavel le arată că nu se poate aşa ceva. Dacă se vor întoarce la Lege vor fi despărţiţi de Cristos şi nu vor beneficia de harul Său.
2. MĂRTURIILE CARE ILUSTREAZĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE
Pentru a arăta de ce trebuie să rămânem statornici lângă Evanghelie, ap. Pavel a prezentat:
a. (v. 5, 6) calea prin care dobândim neprihănirea (prin Duhul, prin credinţă şi prin lucrarea Domnului Isus). Legalistul speră să dobândească neprihănirea prin propriile sale fapte, prin păzirea Legii sau prin împlinirea unor ritualuri religioase. Credinciosul, faţă de legalist, se uită nu numai la îndreptăţirea pe care a realizat-o Cristos pt. el, ci aşteaptă timpul când Domnul va reveni, când va primi un trup slăvit şi când nu va mai păcătui. Ceea ce doreşte Dumnezeu din partea omului este ,,credinţa care lucrează prin dragoste.”Credinţa este totala bizuire pe Dumnezeu. Credinţa nu este numai teorie, ci ea se manifestă prin slujirea plină de devotament faţă de Dumnezeu şi de semeni. Motivaţia care stă la baza slujirii este dragostea.
b. (v. 7, 8) exemplul unui alergător. Galatenii porniseră bine pe calea credinţei, ca adevăraţi alergători în viaţa presărată cu suferinţe dar cineva (iudaizatorii) le-a tăiat calea, împiedicându-i. Ascultarea de învăţăturile iudaizatorilor, de acei apostoli falşi i-a făcut vinovaţi de neascultare faţă de adevărul lui Dumnezeu pe care îl prezintă Evanghelia.
c. (v. 9) exemplul aluatului. Aluatul în Scriptură este un simbol al răului. În cazul acestei epistole aluatul se referă la învăţătura rea a iudaizatorilor. Tendinţa aluatului sau a drojdiei de a afecta toată făina cu care vine în contact este folosită în acest verset spre a arăta că puţină învăţătură greşită va duce la şi mai multă rătăcire. Dacă câţiva oameni din biserică susţin o învăţătură falsă, ei vor face şi mai mulţi adepţi , dacă nu vor întâlni o reacţie rapidă de împotrivire din partea celorlalţi fraţi.
d. (v. 10-12) pedeapsa celor ce-i conduc pe alţii în rătăcire. Ap. Pavel are siguranţa că Dumnezeu este drept şi de aceea El îi va pedepsi pe cei care au început să strice bunul mers al bisericilor din Galatia.
3. MODUL ÎN CARE PUTEM RĂMÂNE STATORNICI LÂNGĂ EVANGHELIE
Pentru a rămâne statornici lângă Evanghelie, trebuie să trăim în dragoste, deoarece:
a. (v. 13) dragostea nu îndreptăţeşte păcatul. Evangheliei harului i s-au adus întotdeauna acuzaţii că le-ar permite oamenilor să trăiască cum vor. Ap. Pavel avertizează în acest loc asupra libertinismului. Când oamenii au purtat atâta timp jugul legii, primind dintr-o dată libertatea erau ispitiţi să treacă de la o formă de robie la una de nepăsare. Libertatea creştină nu permite păcatul ci mai degrabă îl încurajează pe creştin să slujească altora în dragoste. Nu avem voie niciodată să transformăm libertatea pe care ne-a oferit-o Cristos datorită jertfei Sale, în lucruri care întăresc firea pământească. Cum spunea cineva: ,,Un râu are libertatea de a curge doar în limitele impuse de malurile sale, căci fără acestea s-ar împrăştia, devenind o mlaştină de apă stătătoare, urât mirositoare.”
b. (v. 14) dragostea împlineşte toată Legea. Ap. Pavel arată că manifestând dragoste (acea dragoste jertfitoare care ne-a arătat-o Dumnezeu) pe parcursul vieţii de credinţă nu se poate să încalci Legea.
c. (v. 15) dragostea zideşte. Legalismul conduce numai la certuri, aşa cum s-a întâmplat şi în Galatia. Mai târziu, ap. Pavel avea să-i scrie lui Tit: ,,Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.” Deşi spiritual Legii este să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti semenii, galatenii au procedat invers, adoptând porunci care aveau să ţină până la vremea arătării lui Mesia, a Domnului Isus Cristos. Rolul dragostei este şi de a consolida relaţia pe care o ai cu Dumnezeu, pe care o ai cu fraţii şi surorile de credinţă dar şi cu ceilalţi oameni.
Din acest text vrem să descoperim:
- ce contraste a folosit apostolul Pavel pentru a scoate în evidenţă relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos şi…
- să cunoaştem urmările despărţirii de Evanghelie, prin reîntoarcerea la principiile Legii.
Scopul Epistolei către Galateni, scrisă de ap. Pavel, este de a apăra Evanghelia şi a-i ajuta pe credincioşii din Galatia să rămână statornici lângă acest adevăr. Ap. Pavel îşi continuă şirul argumentelor în favoarea Evangheliei, arătând relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos. Pentru a evidenţia acest lucru, ap. Pavel face un contrast între:
- viaţa trăită fără Hristos şi…
- viaţa trăită în libertatea Evangheliei ( 8-11)
Apoi, mai face un contrast între:
- modul în care l-au primit credincioşii din Galatia, pe apostol atunci când le-a vestit Evanghelia şi..
- atitudinea pe care o au aceştia acum faţă de el, după ce au fost clătinaţi de cătreiudaizatori (v. 12-17).
Studiind aceste contraste descoperim că:- REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ A TRECE DE LA LIBERTATE LA ROBIE (v. 8-11)
Ap. Pavel arată că a te întoarce la Lege înseamnă:
- a te despărţi de Hristos şi…
- a trece de la libertate la robie.
El îi îndeamnă pe credincioşii din Galatia să facă 3 lucruri:
A. Să-şi aducă aminte de starea lor din trecut, când:
a. nu-L cunoşteau pe Dumnezeu (v. 8 ,,Odinioară… nu cunoșteați pe Dumnezeu”);
b. erau într-o stare de robie spirituală şi slujeau unor dumnezei falşi (v. 8 ,,… erați robiți celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.” ). Încă un lucru: Galatenii trebuiau…
B. Să privească la binecuvântările prezente primite prin Hristos (pt. că…)
a. au cunoscut pe Dumnezeu şi au fost cunoscuţi de El (v. 9 ,,Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu”).
Cunoaştere înseamnă nu numai a şti, ci şi a avea părtăşie cu Dumnezeu, a fi într-o relaţie strânsă cu El. Ap. Ioan înţelege foarte frumos această părtăşie cu Dumnezeu şi îi invită pe credincioşi să experimenteze lucrul acesta, scriindu-le: ,,deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3).
Domnul Isus, înainte de jertfa Sa, le arată ucenicilor că viaţa veşnică este în directă legătură cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El spune în Evanghelia după Ioan: ,,Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (17:3). Apoi creştinii trebuiau …
C. Să ia în considerare preţul pe care urmează să-l plătească, fiindcă a te despărţi de Cristos şi a te întoarce la Lege înseamnă:a. (de exemplu) să schimbi învăţăturile de la şcoală cu cele de la grădiniţă (,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare – v. 9).
b. să schimbi lucrurile tari cu cele slabe: ,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” (v. 9)
c. să schimbi bogăţia cunoaşterii lui Dumnezeu cu sărăcia învăţăturilor slabe. Într-o altă epistolă, în Filip. 3, ap. Pavel compară cunoaşterea lui Cristos cu toate celelalte lucruri pe care el le-a dobândit înainte, şi le scrie filipenilor: ,,Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos”
d. să schimbi libertatea cu robia („vreţi să vă supuneţi din nou” – v. 9). Cu alte cuvinte: ,,vreţi să redeveniţi robi ai unor învăţături care nu-şi mai au rostul, o dată ce Cristos vi s-a revelat.”
e. să schimbi închinarea adevărată, în duh şi adevăr, cu cea ceremonială (,,Voi păziți zile, luni, vremuri și ani.” – v. 10). Şi astăzi oamenii ţin diferite zile, inventate de ei, şi uită să-L sărbătorească pe Cel ce trebuie să fie în centrul închinării, pe Dumnezeu.
f. să schimbi un rezultat bun cu eşecul, de aceea ap. Pavel le spune: ,,Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” (v. 11).- REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ SĂ TRECI DE LA CONSACRARE ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU, LA ÎMPOTRIVIRE(v. 12-17)
În această secţiune ap. Pavel face un contrast între atitudinea pe care au avut-o credincioşii din Galatia faţă de el atunci când le-a vestit Evanghelia şi modul în care aceştia îl tratează acum, arătându-le:
A. Modelul unui părinte spiritual, care…
a. rămâne aproape de cei credincioşi cu toate că aceştia s-au îndepărtat de mesajul Evangheliei (îi numeşte „fraţilor” –v. 12 şi ,,copilaşii mei”– v. 19).
b. este un exemplu pentru cei credincioşi şi le spune „fiţi ca mine.”De fapt, exemplul său personal, ap. Pavel avea să-l mai ofere şi corintenilor cărora le scrie: ,,Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”
c. se identifică cu situaţia celor credincioşi („căci şi eu sunt ca voi”).
d. admite limitările umane („în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată” – v. 13).
e. apreciază jertfa celorlalţi (,,n-ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus” v. 14).
f. îi corectează cu înţelepciune punându-le 2 întrebări, oferindu-le apoi un sfat deosebit: ,,Unde este, dar, fericirea voastră?” şi ,,M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Recomandarea spune: ,,Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de față la voi.” (v. 18).
g. urmăreşte binele: ,, O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi” (v. 20).Apoi le arată…
B. Exemplul unor credincioşi adevăraţi, care:
a. apreciază pe cei ce vestesc Evanghelia (,,m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus.” v. 14/b).
b.susţin slujitorii şi vestirea Evangheliei (,,dacă ar fi fost cu putință, v-ați fi scos până și ochii și mi i-ați fi dat”. – v. 15. Spre sfârşitul epistolei avea să le spună: ,,Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.” (cap. 6:6). Iar în final le arată…
C. Pericolul ascultări de învăţătorii falşi, care determină:a. pierderea fericirii (,,Unde este, dar, fericirea voastră?” – v. 15/a).
b.pierderea relaţiilor (ascultarea de iudaizatori ducea la despărţirea de adevăraţii credincioşi. În cazul bisericilor din Galatia, de Pavel şi de colaboratorii săi).
c. pierderea scopului. În cap. 5 avea să le scrie: ,,Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultați de adevăr? De la înaintarea spre asemănarea cu Cristos, ei se reîntorc la stadiul de pruncie spirituală, de aceea ap. Pavel le spune ,,copilaşilor.”
d. pierderea credibilităţii (Ap. Pavel este nedumerit de starea lor şi spune: ,,…nu știu ce să mai cred!” – v. 20).
-v. 1-2 – Ap. Pavel îşi continuă imaginea în care ni se prezintă rolul de pedagog (preceptor) al Legii până la venirea credinţei în Isus Cristos din cap. 3: 24-25. De data aceasta ne pune în faţă un copil care ajunge la majorat şi care este supravegheat de epitropi (tutori – sclavi cărora li se încredinţa paza băieţilor minori) şi îngrijitori (administratori – se ocupau de averea copilului până la majorat).
-Aici vedem un contrast între viaţa omului înainte de salvarea realizată de jertfa lui Cristos şi viaţa omului după salvare. Atât cititorii evrei, cât şi cei neevrei puteau să înţeleagă fără probleme această imagine, întrucât evreii, grecii şi romanii aveau cu toţii o ceremonie care marca trecerea copilului la stadiul de adult.
-De asemenea, putem vedea imaginea unui tată bogat care intenţionează să-i dea fiului său stăpânirea asupra bogăţiei sale, când acesta ajunge la vârsta maturităţii. Dar atâta timp cât el este încă un copil, statutul de moştenitor este asemenea celui de rob.
–v. 3 – descrie condiţia oamenilor religioşi sub Lege. Ei sunt ca nişte copii, Legea poruncindu-le ce să facă, asemenea unor sclavi. ,,Învăţăturile începătoare ale lumii…” – o imagine a ritualurilor şi ceremoniilor din Lege.
Ilustrație – ca şi un copil care învaţă să scrie folosindu-se de cubuleţe pe care sunt imprimate litere sau care învaţă denumirea obiectelor prin intermediul unor ilustraţii. Alt contrast:
- Legea era plină de umbre şi imagini, care făceau apel la simţurile spirituale, prin intermediul unor elemente de natură fizică, exterioară şi temporară (circumcizia, zile, luni şi ani);
- Creştinismul este de natură spirituală, interioară şi permanentă.
,,Învăţăturile începătoare ale lumii”le aminteşte Pavel şi în Col. 2:20-23.
-v. 4 – împlinirea vremii, adică în clipa când, după planul lui Dumnezeu, s-au îndeplinit condiţiile religioase, culturale şi politice ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său. Aşa cum un tată fixa ziua ceremoniei când copilul său trebuia primit în rândul adulţilor (şi să nu mai fie sub pedagog, epitrop şi îngrijitor), tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i elibereze, pe toţi cei care cred, de sub robia Legii.
-Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ne arată existenţa Sa din veşnicii ca Persoană eternă a Trinităţii.
- născut din femeie – aceasta ne arată deplina umanitate a Domnului Isus. El trebuia să fie om pe deplin, ca să poată lua asupra Sa pedeapsa păcatului în locul nostru. Dar El mai trebuia să fie deplin Dumnezeu pt. ca jertfa Sa să aibă valoare eternă necesară ispăşirii păcatului.
- născut sub Lege – cu toate că S-a născut sub Lege, Isus a fost Singurul care a ascultat în mod perfect de Lege. Lipsa Sa de păcat L-a făcut să fie jertfa fără cusur pt. păcate, împlinind toată neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire perfectă este cea care ne este atribuită celor ce credem în Isus.
v. 5, 6 – să răscumpere pe cei ce erau sub Lege – Isus (i-a)îi salvează pe păcătoşii vinovaţi care sunt sub Lege şi sub blestemele ei, pt. că Legea le cerea celor ce o încălcau preţul morţii.
Atâta timp cât oamenii erau robi ai păcatului, sub pedeapsa Legii, copii ai celui rău, ei nu puteau fi fii ai lui Dumnezeu.
,,înfierea” – credinciosul se naşte în familia lui Dumnezeu în calitate de copil (In. 1:12) şi apoi este adoptat în familia lui Dumnezeu ca fiu. Înfierea în cultura greco-romană se deosebea de cea din vremea noastră, când un copil ce aparţine altei persoane devine copilul celor ce-l adoptă.
-În N. T. Înfierea înseamnă a-i aşeza pe credincioşi în poziţia de fii maturi, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce decurg din această poziţie. Pt. cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu, Acesta a trimis Duhul Sfânt să locuiască în ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne învaţă să avem intimitate sfântă cu Tatăl şi să-L numim ,,Tată (tătic)”
–v. 7 – noul statut al credinciosului:
- fiu (nu mai este rob). El nu se mai află sub Lege, sub blestem, ci este liber, nu să fie rob al păcatului ci să-L slujească pe Dumnezeu.
- moştenitor – întrucât Cristos, ca Fiu, este moştenitorul tuturor bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9), creştinul, ca fiu, este şi el moştenitor prin Dumnezeu.
Ilustr. – este interesant faptul că deşi un adolescent evreu de 13 ani este primit ca ,,fiu al legământului”, el nu este considerat matur, chiar şi în şcolile rabinice de astăzi. Lui nu-i este îngăduit să citească Cântarea cântărilor sau Ezec. 1. În Ezec. 1, se descrie gloria lui Dumnezeu. Talmudul spune că dacă o persoană sub 40 de ani citeşte Ezec. 1 din pagina cărţii izbucneşte un foc care mistuie acea persoană. Asta ne arată că cineva aflat sub Lege nu era considerat matur până nu a împlinit 40 de ani.
Nu tot aşa stau lucrurile cu creştinii aflaţi sub har. Lor le este oferită toată Scriptura ca s-o citească şi s-o împlinească în viaţa lor. Moştenirea le este pusă la dispoziţie fiind trataţi ca fii, ca oameni maturi.
Apostolul Pavel face un pas mai departe în apărarea Evangheliei şi în întărirea slujbei sale de apostol. Pleacă la Ierusalim. La finalul acestei călătorii slujba lui şi Evanghelia pe care o propovăduieşte sunt confirmate, sunt încuviinţate. De ce trebuie să plece la Ierusalim?
- pentru că Evanghelia era ameninţată de ,,fraţi mincinoşi”;
- pentru că unitatea Bisericii era ameninţată prin propovăduirea a 2 Evanghelii;
- pentru că trebuiau făcute toate eforturile pt. ca unitatea să dăinuie.
v. 1– a trecut mult timp de când Pavel nu a mai fost la Ierusalim (14 ani).
Cu toate că în această perioadă a lucrat independent de Biserica din Ierusalim, Pavel nu este un singuratic. Barnaba şi Tit devin 2 colaboratori importanţi ai lui. Cine sunt aceştia?
a. Barnaba – levitul Iosif din Cipru care a venit la credinţă mai devreme decât Pavel şi care făcea parte din biserica de la Ierusalim.
-A primit porecla ,,fiul mângâierii” (F.A. 4:36).
-În prima călătorie a lui Pavel la Ierusalim, Barnaba a fost cel ce l-a prezentat bisericii (F.A. 9:27).
-Când a luat fiinţă Biserica din Antiohia, Barnaba a fost trimis de fraţii din Ierusalim s-o viziteze pt. că era considerat ,,un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă.”
–Barnaba recunoaşte şi întăreşte Biserica din Antiohia şi apoi pleacă ca misionar împreună cu Pavel (F.A. 9:25-26).
b. Tit – este luat de Pavel în această călătorie ca însoţitor. Era grec (v. 3). Pavel îl numeşte mai târziu ,,adevăratul meu fiu” (Tit 1:4)
-Pavel îi confirmă marea râvnă pt. Evanghelie şi îl numeşte ,,fratele” său (2 Cor. 8:16; 2 Cor. 2:13)
-Tit preia sarcini importante de la Pavel şi face ordine în biserica cu mari probleme din Corint (2 Cor. 7:6, 13-14).
v. 2 – această călătorie Pavel o face nu mânat de propriile sale sentimente sau planuri ci sub călăuzirea Domnului său, în urma unei descoperiri. De aici vedem dependenţa foarte clară a apostolului de Domnul Isus. La Ierusalim Pavel dă dovadă de smerenie, discută şi este dispus ca Evanghelia pe care el o propovăduieşte să fie supusă examinării. Ar fi putut să spună că el a primit această însărcinare direct din partea Domnului Isus sau a Duhului Sfânt dar Pavel îi preţuieşte în mod deosebit pe conducătorii bisericii din Ierusalim.El face acest pas şi de dragul celor slabi care ţineau cont de nume, ca să îndepărteze din calea lor orice pricină de poticnire pe calea credinţei. De ce ? Pt. că ţinta Evangheliei este strângerea laolaltă zidirea şi întărirea bisericii.
v. 3 – ne prezintă faptul că Evanghelia propovăduită la Ierusalim nu diferă de cea a lui Pavel. Deşi Tit se află pe teren iudaic, acesta nu este silit să fie tăiat împrejur. Asta ne arată că propovăduirea tăierii împrejur prin bisericile Galatiei nu provenea din biserica de la Ierusalim. Tit este acceptat ca frate. Aşadar Noul Legământ se recunoaşte după libertatea faţă de Lege şi dragostea prin care fraţii se acceptă reciproc indiferent de naţionalitate.
v. 4, 5 – ,,fraţilor mincinoşi” le lipsesc 2 lucruri: nu sunt născuţi din nou şi vor să abroge libertatea creştină şi să-i ducă pe credincioşi înapoi în robia legalismului. Ei cereau supunere şi ascultare faţă de Lege, ca adevărata cale spre mântuire. În Noul Legământ faptele şi realizările Legii nu mai pot să-l mântuie pe om. În locul Legii este Isus Cristos; în locul jertfei – iertarea prin moartea Sa; în locul faptelor – neprihănirea dată în dar prin credinţă.Dacă adevărul Evangheliei este umbrit, lucrul acesta poate influenţa negativ fundamentul credinţei şi înrobeşte apoi întreaga viaţă a creştinului şi a bisericii.
v. 6 – ne arată că Evanghelia lui Pavel este autentică. La fel ca şi aceea propovăduită de apostolii şi fraţii de la Ierusalim. Dumnezeu nu se uită la trecutul şi calitatea unui om, ci Se interesează de ascultarea omului la chemarea Sa şi de disponibilitatea lui de a sluji.
v. 7-9 – apostolii (Petru, Iacov, Ioan) recunosc harul pt. slujire care i-a fost oferit lui Pavel de către Isus. Prin aceasta şi funcţia de apostol al lui Pavel îi este recunoscută. Iacov, Chifa şi Ioan sunt consideraţi ,,stâlpi”– o metaforă care arată statornicia şi rezistenţa lor pe cale. ,,Stâlpul” era în iudaism un titlu de onoare pt. cei evlavioşi iar Pavel vede Biserica ca pe o casă sau un templu în care apostolii sunt temelia. Petru este chemat de Domnul să propovăduiască Evanghelia evreilor iar Pavel neamurilor. Evanghelia lor nu diferă. Slujba lor nu este exclusivă. Şi Petru va predica neamurilor în casa lui Corneliu. Şi Pavel va predica iudeilor în sinagogi în călătoriile sale misionare.
v.10 – singura indicaţie care i-au dat-o fraţii din Ierusalim ap. Pavel şi însoţitorilor săi a fost să-i aibă în atenţia lor pe cei săraci. Ap. Pavel va depune multă râvnă şi oboseală să facă acest lucru de-a lungul vieţii lui.
Conţinutul epistolei: epistola se poate împărţi în 3 părţi: cap. 1-2 au caracter narativ în care ap. Pavel îşi apără autoritatea apostolică şi natura divină a Evangheliei pe care a propovăduit-o. Cap. 3-4 ne prezintă partea doctrinară a epistolei, o dispută privitoare la natura şi mesajul Evangheliei. Cap 5-6 ne prezintă partea practică a epistolei sau îndemnuri adresate galatenilor.
–În cap 1-2 ap. Pavel afirmă că revelaţia pe care a primit-o în ceea ce priveşte Evanghelia:
- nu depinde de învăţătura omenească (de citit v. 11, 12),
- nu depinde de bisericile din Iudeea (v. 22, 23)
- nu depinde de fraţii iudaizatori (cap. 2:5)
- este aprobată de apostoli (2:9)
- atunci de cine depinde revelaţia pe care a primit-o ap. Pavel? (de Dumnezeu – 1:15-16)
Concluzia cap. 1-2 sau compararea Evangheliei cu Legea (v. 19-21)
–În cap. 3-4 (în partea doctrinară a epistolei) ap. Pavel ne prezintă eşecul legalismului:
- din experienţa personală a galatenilor (cap. 3:2, 5)
- din învăţătura Vechiului Testament (3:8, 11).
- din prioritatea făgăduinţei (3:18, 22)
- din superioritatea credinţei (3:24, 25)
- din păzirea unor ritualuri (tăierea împrejur) şi a calendarului iudaic (4:9-10)
- din cauza robiei pe care o aduce (4:31)
În cap 5-6 ap. Pavel ne arată efectul pe care îl are libertatea
- Consecinţele legalismului (5:4, 6)
- Definiţia libertăţii (5:13, 14)
- Faptele firii pământeşti în viaţa celor care înţeleg greşit libertatea (5:19-21) şi faptele firii duhovniceşti (5:22, 23)
– Roada Duhului:
-Rodire către Dumnezeu: dragostea, bucuria, pacea;
-Rodire către semeni: îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea; –Rodire faţă de noi înşine: credincioşia, înfrânarea poftelor.
- Faptele firii pământeşti în viaţa celor care înţeleg greşit libertatea (5:19-21) şi faptele firii duhovniceşti (5:22, 23)
- Comportamentul credinciosului liber în Cristos:
- Veghează asupra lui şi îl ridică pe cel căzut cu duhul blândeţii;
- Poartă sarcinile celor împovăraţi
- Nu are o părere mai înaltă decât se cuvine faţă de sine
- Îi ajută material pe fraţii care propovăduiesc Cuvântul
- Face bine fraţilor în credinţă şi semenilor săi
- Cauza libertăţii: Crucea lui Cristos (6:14)
- Preţul libertăţii: Suferinţa (6:12, 17)
- Binecuvântarea libertăţii (6:18)
Galateni, se pare că este epistola cea mai veche care a rămas dintre scrierile lui Pavel până la noi. Ea rezumă esenţa Evangheliei şi în această epistolă Pavel arată că problema cea mai importantă a omului este obţinerea îndreptăţirii înaintea lui Dumnezeu. Întrucât omul nu este capabil să se pună singur într-o stare de îndreptăţire, deoarece ,,omul nu este socotit îndreptăţit prin faptele Legii” (2:16), îndreptăţirea trebuie să-i fie asigurată de altcineva.
Cristos a dat această îndreptăţire, deoarece ,,El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău.” (1:4). Îndreptăţirea pregătită de El este accesibilă tuturor acelora care îşi pun toată încrederea în El ,,pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred” (3:22).
Această îndreptăţire nu este doar o vorbă rostită peste cineva care spune că crede, ci ea devine o parte a vieţii lăuntrice prin unirea credinciosului cu Cristos. Dumnezeu să ne ajute să ne identificăm fiecare cu cuvintele ap. Pavel care spune: ,,Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (2:20). Aşadar, mântuirea nu este numai trăirea unei vieţi noi, ci şi împărtăşirea ei.
BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS 