Cristos

Toate articolele etichetate Cristos

Din pricina Învierii lui Cristos

Publicat de elpizein pe aprilie 21, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: 1 Corinteni 15:1-20

„Dar acum Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.” 1 Corinteni 15:20

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieți conțin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă știau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toți credincioșii Săi că vor învia și ei în trup.
Acest adevăr a fost deosebit de mângâietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv, Vernon, în vârstă de 15 ani, a fost omorât într-un accident.
Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulți din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistență, sperând că în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată, și-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu își încetase existența. El se va întâlni din nou cu toți prietenii lui. De unde știa? Iată răspunsul ei: „Datorită Învierii lui Cristos. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău.”
Rareori mă gândesc la toți bunicii mei, la unchi și la mătuși și la mulți alții ce au plecat din lumea aceasta. Cât de repede uităm noi! Cât de repede vom fi uitați, după ce am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Învierii lui Cristos, știm că noi, creștinii, ne vom întâlni din nou de partea cealaltă. În trupurile de slavă ne vom îmbrățișa unii cu alții din nou. Datorită Învierii lui Cristos, orizontul este strălucitor! Viața poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Învierii lui Cristos care trăiește în veci, și noi vom trăi.

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”(Ioan 6:44)

Zburăm acum spre locul în care Cristos
Cu drag ne conduce spre cerul frumos.
Ca Isus trăi-vom învierii misterul;
A noastră e crucea, mormântul și cerul.
(Wesley)

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

Herb Vander Lugt

În locul meu

Publicat de elpizein pe aprilie 16, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , , .

Text: Marcu 15:6-15

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

Chiar în centrul credinței creștine stă unul dintre cele mai importante fapte: Cristos a murit pentru noi. Gândindu-ne la cele ce s-au petrecut cu Baraba, vom vedea acest adevăr mult mai clar. Auzind strigătul mulțimii: „Baraba, Baraba!” în timp ce stătea în celula condamnaților la moarte, probabil că o transpirație rece i-a cuprins corpul. Apoi a auzit pași ce se apropiau. Cheia se răsucește în zarul ușii. Ușa se deschide cu geamăt. Dar spre uimirea sa, este eliberat. Este liber! Un om numit Isus i-a luat locul.
Comentând evenimentul din viața lui Baraba, Donald Grey Barnhouse a scris: „El a fost singurul om din lume care a putut spune că Isus i-a luat fizic locul. Dar eu pot spune că Isus Cristos mi-a luat locul meu spiritual. Pentru că eu eram cel ce meritam moartea. Eu eram acela care meritam revărsarea mâniei divine asupra mea. Eu meritam pedeapsa eternă în iazul de foc. El a fost dat pentru fărădelegile mele. A fost dat judecății din pricina păcatelor mele… Cristos a fost înlocuitorul meu. El plătea datoria față de justiția și sfințenia divină. De aceea pot spune că întreg creștinismul se poate formula în trei fraze scurte: Meritam iadul; Isus a luat locul meu; Nu-mi mai rămâne acum decât cerul Lui.”
Cristos a murit fizic pentru Baraba. El a murit spiritual în locul fiecăruia dintre noi. Când ne încredem în Cristos, ieșim afară din închisoarea morții, la lumina strălucitoare a iertării și a libertății. Ce adevăr uimitor! Cristos a murit pentru mine. El mi-a luat locul!

„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isaia 53:10)

Cristos nu a murit martir
Urcând calvarul greu,
Ci din dragoste S-a dat, iertând
Păcatul tău și-al meu.
(Adams)

Cristos ne-a luat locul pentru ca noi să avem pacea Sa; El a luat păcatul nostru pentru ca noi s-avem mântuirea Lui.

Dave Egner

„Răsăritul de soare” al Învierii

Publicat de elpizein pe aprilie 2, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: 1 Corinteni 15:20-28

„În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.” (Marcu 16:2)

Pentru mine, răsăritul soarelui este un simbol al speranței creștinului. În fiecare dimineață, primele raze ale soarelui ne reamintesc că lunga noapte a păcatului va face loc zilei eterne. Răsăritul soarelui este o imagine a timpului când trupurile noastre vor fi înviate din morți, unite cu sufletele noastre, transformate, pregătite pentru viața cerească.
Să ne gândim cum ar fi dacă în timp ce mergem la culcare într-o seară să știm că soarele nu va mai răsări din nou în dimineața următoare. Să ne gândim la frigul, la întunericul fără sfârșit, la degetele reci ale morții, de care nu poți scăpa, cum treptat se încleștează în jurul pământului. Plantele s-ar usca, florile s-ar veșteji, copacii ar muri și întreaga viață ar pieri, din lipsa luminii soarelui.
Dar, slăvit să fie Domnul, soarele răsare în fiecare dimineață. Căldura și lumina dătătoare de viață inundă pământul. „Moartea” fiecărui apus de soare este urmată de „învierea” noului răsărit – și speranțele se reînnoiesc.
Chiar mai sigură ca răsăritul soarelui în fiecare dimineață este certitudinea învierii noastre cu Isus Cristos. Noaptea neagră a morții a căzut peste El, și trupul Său lipsit de viață a fost așezat în mormânt. Dar a înviat! Și în învierea Lui stă promisiunea propriei noastre învieri la viață. Apostolul Pavel a declarat: „…toți vor învia în Cristos…” (1 Corinteni 15:22).
Data viitoare când vei vedea soarele răsărind și vei urmări razele lui strălucind pe cerul dimineții, lasă ca nădejdea să-ți umple inima. Este un semn care-ți reamintește propria înviere!

„Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” (Luca 1:78, 79)

Toți vor trece ca iarba de pe câmp
Din lumea păcatelor și a durerii,
Dar cel ce-adoarme astăzi în Cristos
Se va trezi la trâmbița-nvierii.
(Benson)

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

Dave Egner

El simte cu noi și ne înțelege

Publicat de elpizein pe martie 29, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , .

Text: Evrei 4:19-16

„Căci noi n-avem un Mare preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15)

Cineva a pus o pancartă în fața casei anunțând că are cățeluși de vânzare. Printre cei ce i-au bătut la ușă a fost și un băiețel. „Vă rog, domnule, a spus el, aș dori să cumpăr unul dintre cățeluși dacă nu costă prea mult.” „Ei bine, fiule, unul costă 25 de dolari.” Copilul arăta copleșit de-a binele. „Am numai doi dolari și cinci cenți. Aș putea totuși să-i văd măcar?” „Desigur. Poate aranjăm noi ceva”, a spus omul. Ochii copilului sclipeau de bucurie urmărind ghemotoacele de blană jucăușe. „Am auzit că unul dintre cățeluși este șchiop”, a spus el. „Da, mă tem că va șchiopăta toată viața.” „Acesta este cățelușul pe care-l vreau. Aș putea să-l plătesc puțin câte puțin?” Omul i-a răspuns: „Dar va șchiopăta totdeauna.” Zâmbind curajos, copilul și-a ridicat unul din turecii pantalonilor dezgolind o proteză de lemn. „Nici eu nu umblu prea bine.” Apoi, uitându-se cu drag la cățelușul șchiop, a continuat: „Cred că are nevoie de multă dragoste și ajutor. Și eu am avut. Nu este așa de ușor să fii șchiop.” „Poftim, ia-l. E al tău!” a spus omul. „Știu că îl vei îngriji bine. Și să nu mai discutăm de bani.”
Aceasta este o ilustrație mișcătoare a înțelegerii pline de dragoste a Mântuitorului nostru față de condiția noastră umană. Cristos știe totul despre ea, deoarece El Însuși a trăit pe acest pământ ca om. Suferind El Însuși, El Se poate identifica cu noi. Compasiunea Lui este dincolo de orice măsură omenească.
Credinciosule, Isus este mișcat de nefericirea și durerea ta. Încrede-te în purtarea Lui de grijă. Brațele dragostei Lui te vor cuprinde și te vor purta prin fiecare frângere a inimii și-n orice încercare.

„El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” (Matei 8:17)

Nu-i prieten lui Isus asemenea.
Nimenea, nimenea.
Nimeni nu poate ca El vindeca.
Nimenea, nimenea.

Inima lui Dumnezeu este mișcată ori de câte ori inima copiilor Săi e încercată.

H. G. B.

Un nume nou legat de Dumnezeu

Publicat de elpizein pe noiembrie 18, 2017
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

TEXT: Genesa 32:1-12, 24-32; 35:1-5

Aproape un sfert din cartea Genesa este rezervată vieţii lui Iacov. Deşi documentele scrise pe care le avem din mileniul al II-lea î.Cr. nu ne prezintă vreun personaj cu numele de Iacov, totuşi în ele găsim suficiente dovezi care confirmă cadrul în care s-au desfăşurat întâmplările, aşa cum le găsim în cartea Genesei.
Din cap. 25 aflăm că Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau, de unde şi numele lui: ,,el a ţinut” sau ,,cel ce ţine (de călcâi)”. Iacov l-a ,,înlocuit” pe fratele său Esau, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat (de aici o altă traducere a numelui său ,,înşelător”) pe tatăl său Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată celui întâi născut.
Ştim din Deut. 21:16 că primul născut primea de două ori mai mult d.p.d.v. material şi primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Binecuvântarea dată de Isaac lui Iacov a fost de neschimbat, astfel că Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului.
Din cap. 28 aflăm că Iacov a fugit din faţa mâniei lui Esau în Padan-Aram.

  1. Evenimentul central al vieţii lui Iacov a avut loc în timpul fugii lui spre N, la Betel. În timpce dormea a avut un vis cu o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu iar în vârful ei era Însuşi Domnul.

Dumnezeu îi promite ocrotirea Sa şi îi confirmă promisiunea făcută lui Avraam. Iacov face o juruinţă că dacă Domnul îl va ocroti în călătorie şi-l va aduce acasă, atunci El va fi Dumnezeul, Stăpânul lui. În plus Iacov îi promite a zecea parte din tot ceea ce va câştiga. S-a ţinut Dumnezeu de cuvânt? (de citit Gen. 30:43; 31:3). În timpul celor 20 de ani cât a stat la socrul său Laban, lui Iacov i s-au născut 11 fii şi o fiică.
În cap. 31 citim despre fuga lui Iacov împreună cu soţiile, copiii, robii, animalele şi cu tot ce agonisise în Haran. Laban i-a urmărit timp de 7 zile până i-a ajuns. În final au făcut un legământ, luându-L ca martor pe Dumnezeu. Laban i-a cerut lui Iacov să le trateze cum se cuvine pe fetele lui şi să nu-şi mai ia vreo soţie. Legământul a fost pecetluit prin ridicarea unei movile la Miţpa care a slujit ca mărturie dar şi ca graniţă a ţinuturilor lor.
În cap. 32 Iacov îşi continuă drumul până la Mahanaim unde întâlneşte o oaste de îngeri. Apoi Iacov s-a pregătit pt. înfricoşătoarea întâlnire cu fratele său Esau. Pe măsură ce se apropia de ţară se temea de răzbunarea fratelui său. În primul rând, Iacov a trimis soli la Esau cu urări de pace. Apoi când a auzit că Esau îi venea în întâmpinare cu 400 de oameni s-a speriat aşa de tare încât şi-a împărţit familia în 2 grupuri, astfel încât dacă primul era distrus, celălalt să poată scăpa.
Este interesantă schimbarea pe care o vedem în caracterul lui Iacov, după anii petrecuţi de la momentul înşelării lui Esau (de citit cap. 32:4, 5). Dacă în tinereţe a vrut totul pt. sine, acum era dispus să dea din bogăţiile lui. Dacă în tinereţe a dorit să aibă întâietatea, acum îl numeşte pe Esau ,,domnul meu” şi pe sine ,,rob.”

v. 9-12 ne prezintă rugăcinea lui Iacov pornită dintr-o nevoie disperată de protecţie divină. Rugăciunea este bazată pe legământul pe care Dumnezeu Îl făcuse cu înaintaşii lui Iacov şi cu el. O rugăciune făcută cu smerenie:

– Iacov se vede mic faţă de îndurările şi credincioşia lui Dumnezeu;
– Iacov se declară rob al lui Dumnezeu;
– Iacov recunoaşte prosperitatea pe care a adus-o Domnul în viaţa lui;
– Iacov cere salvare din partea Domnului;
– Iacov îşi arată temerile, în legătură cu Esau, nu numai faţă de el ci şi faţă de familia lui;
– Iacov se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu.

  1. Un alt eveniment deosebit în viaţa lui Iacov s-a petrecut în noaptea care a urmat (v. 24-31). La Peniel a luat parte la o luptă până în revărsatul zorilor. Acel străin cu care s-a luptat l-a biruit doar când i-a dislocat piciorul din şold. Acest incident este privit mai târziu în cap. 48:16 ca „răscumpărarea lui din orice rău.”

La Peniel Iacov primeşte un nume nou, un nume cu rezonanţă divină. Dumnezeu îi schimbă realmente numele în Israel (,,cel ce se luptă cu Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu conduce”). Osea ne spune că persoana cu care s-a luptat a fost un înger.
Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, el a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de propriul său eu şi de încredere în propria lui isteţime, el a recunoscut că era un înlocuitor, un înşelător.
Numele pe care vrem să-l construim fără Dumnezeu, alergând de dimineaţa până seara, nu-l putem lega de altceva decât de realizările noastre. Şi realizările noastre pot fi slăvite de oameni. Dar parcă auzim şi cuvintele Domnului Isus: ,,Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” O răsplată din partea oamenilor care trece.
Iacov are o întâlnire personală cu Dumnezeu şi de aici putem învăţa paşii pocăinţei care trebuie să fie nelipsiţi în viaţa noastră:

  • În mod obligatoriu trebuie să am o întâlnire personală cu Dumnezeu;
  • Apoi urmează mărturisirea păcatelor. În lumina lui Dumnezeu trebuie scoase la iveală păcatele mele. Harul cel mare al lui Dumnezeu este că El ţi le iartă şi sângele lui Cristos te curăţeşte de orice păcat;
  • Apoi urmează naşterea din nou. Primeşti un nume nou, de copil al lui Dumnezeu. Primeşti pacea şi liniştea sufletului.
  • Apoi, aşa ca şi Iacov, eşti dispus să repari ceea ce ai stricat.
    Când sunt dispus să mă pocăiesc, Dumnezeu este dispus să înceapă să lucreze ceva nou pt. mine – o naştere din nou cu un nume nou. Dar atunci când Dumnezeu îţi dă un nume nou, El aşteaptă să trăieşti pe măsura numelui pe care l-ai primit.
    Adevărata binecuvântare este un nume nou legat de Dumnezeu, de ceea ce lucrează El în mine şi prin mine. În mine lucrează chipul Fiului Său, iar prin mine vrea să lucreze binecuvântarea pt. cei din jurul meu.
    Să nu uităm! Numele nou va avea o şi mai mare valoare în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu unde vrem să şedem la masă, să fim în părtăşie cu Avraam, Isaac şi Iacov. Bisericii din Pergam, Domnul Isus îi spune: ,,Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

 

Săptămâna patimilor în Evanghelia după Marcu

Publicat de elpizein pe aprilie 26, 2016
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , .

MARȚI
Smochinul uscat. Puterea credinței (cap. 11:20-26)
Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis: – Rabbi8, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus a răspuns: – Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre).
Autoritatea lui Isus (cap. 11:27-33)
 Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a răspuns: – Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-Mi, şi vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulţime, fiindcă toţi considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Aşa că I-au răspuns lui Isus: – Nu ştim! Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
(cap. 12:1-12)
Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului (cap. 12:13-17)
 I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni3 ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd! Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere (cap. 12:18-27)
 Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. La înviere, (când se vor scula), soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie! Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă (cap. 12:28-34)
Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui Fiu este Cristos? (cap. 12:35-37)
În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“ David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (cap. 12:38-40)
În învăţătura Lui, spunea: ­„Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă (cap. 12:41-44)
S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului (cap. 13:1-31)
După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învăţătorule, iată ce pietre1 şi ce clădiri! Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat! Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat: – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeţi să nu vă înşele cineva! Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui – cel ce citeşte, să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul creaţiei, pe care a făurit-o Dumnezeu, şi până acum, şi nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat numărul zilelor, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, pe care El i-a ales, El a scurtat numărul zilelor. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, este acolo!“, să nu credeţi! Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, pe cei aleşi. Voi însă păziţi-vă; v-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile din ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori6, cu mare putere şi slavă. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
Îndemn la veghere (cap. 13:32-37)
Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiţi atenţi! Vegheaţi! Căci nu ştiţi când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, îşi lasă casa, dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia potrivit slujbei lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi deci pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa – şi să nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!
Uneltire împotriva lui Isus (cap. 14:1, 2)
Peste două zile era Paştele şi Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Ungerea lui Isus la Betania (cap. 14:3-9)
În timp ce se afla în Betania, luând masa în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii au fost indignaţi şi au zis între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari1, iar banii să fie daţi săracilor!“ Şi o mustrau pe femeie cu asprime. Însă Isus a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce-i cauzaţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Trădarea lui Iuda (cap. 14:10, 11)
Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat când au auzit aceasta şi i-au promis că-i vor da bani. Şi el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.

Puterea crucii

Publicat de elpizein pe martie 11, 2016
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Mă întreb: “Oare câți dintre noi am rămas “predicatori ai crucii”, în veacul acesta modern și modelator; câți am rămas “slujitori ai crucii” și mai ales, câți dintre noi ne mai bucurăm să fim “purtători ai crucii” pe care ne-a dat-o Christos.

Crucea trebuie să fie esența predicării noastre. Apostolul Pavel scrie: 1 Corinteni 1:17 “De fapt, Christos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce Sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. “Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.” Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” “Iudeii, într-adevăr, cer minuni, și Grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii”
Predica după inima lui Dumnezeu este Christocentrică. De oriunde ai pleca din Biblie, aplicația finală ar trebui să fie apropierea oamenilor de crucea care mântuiește. Așa a făcut diaconul Filip: “Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus” (Fapte 8:35). Contemporanizarea mesajului nu înseamnă să ducem oamenilor de astăzi un mesaj după moda zilei, ci să le vorbim oamenilor în limbajul de azi despre un Christos etern și despre o cruce care nu se schimbă. Cultura nu este creștinism, dar creștinismul este cultură. Cultura creștină este superlativul tuturor formelor de cultură ale lumii. Nu te sfii să predici mesajul crucii. El este cea mai surprinzătoare, dar și cea mai superioară comunicare între Dumnezeu și oameni.

Crucea trebuie să fie motivația slujirii noastre. Este mult mai ușor să propovăduiești crucea decât să porți crucea! “Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Christos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Coloseni 1:24). Singurul lucru care “lipsea suferințelor lui Christos” este “continuitatea în timp”. Oamenii au nevoie să-L vadă suferind în viețile nostre pe Christos. El pătimește și astăzi pentru mica lui turmă. El continuă să-și dea viața pentru ea și să agonizeze într-o viață de post și de rugăciune. Cum o face? Prin slujitorii Săi bineînțeles! Prin cei care, asemenea lui Pavel, și-au dat viața lui Christos ca să-L reprezinte. Suferințele păstorilor sunt îngrășămintele care fertilizează rodirea Bisericii. Ca și Christos, trebuie să învățăm să nu fugim de cruce, ci s-o întrebuințăm spre binele altora. Cine citește Evanghelia, înțelege foarte repede că Christos nu și-a purtat crucea ca o victimă, ci a folosit-o ca un învingător! Lucrul pe care nu-l înțeleg mulți este că nu este suficient să-ți atârni o cruciuliță la gât, ci că trebuie să te așezi tu însuți pe o cruce a pocăinței. În chipul lui Simon din Cirena care a trebuit să ducă crucea lui Christos pentru o vreme vedem portretul Bisericii de-a lungul veacurilor. Și ea trebuie să poarte crucea după Christos. Ține minte, creștine, că Isus nu a purtat crucea ca tu să fi total scutit de suferințe. Faptul că El a purtat-o nu te scapă de suferințe, ci de ajută să le înduri. Christos te izbăvește de păcat, dar nu și de suferințe. Ține minte asta și fi pregătit să suferi. Să ne mângâiem însă cu gândul că, în cazul nostru, ca și în cazul lui Simon, purtăm nu crucea noastră, ci crucea lui Isus Christos. Când suntem batjocoriți pentru neprihănire, cărăm ceva din crucea Lui, pășim în umbra Lui, și călcăm pe urmele pașilor Săi. Ce mare onoare! Lemnul crucii pe care-l purtăm este încă pătat cu sângele suferințelor Lui! Și încă ceva, Simon și noi purtăm crucea doar pentru puțină vreme. Răsplata și cinstea sunt însă eterne!

Crucea trebuie să rămână singurul nostru motiv de laudă. “În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6:14) Cu ce altceva ne-am putea “lăuda” în fața lui Dumnezeu? Ce lucru bun avem pe care “să nu-l fi primit” mai întâi de la Dumnezeu? Analizată mai atent, dorința noastră de a fi “lăudați” și de a ne lăuda este o măsură a integrării noastre în ierarhia și sistemul social al lumii acesteia. Iată ce le-a spus Isus contemporanilor Săi: “Cum puteți crede voi, care umblați după slava pe care v-o dați unii altora, și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5:44) Un copil al lui Dumnezeu știe însă că lumea, ca sistem, este condamnată înaintea lui Dumnezeu, iar el, deși mai este “în lume”, nu mai este “din lume” (Ioan 17). Prietenia cu “lumea” ca sistem separat de Dumnezeu și chiar opus Lui este denunțată în Biblie drept “vrăjmășie cu Dumnezeu”. Cum ne-am putea simți bine când ne-ar lăuda și ne-ar prețui cei care L-au răstingnit și continuă să-L răstignească în fiecare zi pe Domnul și Mântuitorul nostru? Răstignirea noastră împreună cu Christos ne-a separat de lumea de acum, punându-ne de o parte pentru Christos și lumea Sa viitoare.

Crucea trebuie să fie singura platformă de pe care ne înțelegem viitorul. “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Crucea este pecetea care identifică apartenența noastră la Christos, emblema princiară a Împărăției Lui, imaginea de pe blazonul armatelor Lui nemuritoare. Lipsiți de laudă din partea lumii de acum, slujitorii lui Dumnezeu gustă și ei din suferințele crucii “pentru bucuria care le este pusă înainte.” Cea mai mare răsplată pentru strădaniile unui om nu este ceea ce câștigă prin slujirea sa, ci ceea ce devine prin ea. Va veni o zi în care crucea de acum va fi schimbată într-o coroană, iar cel ce a suferit împreună cu Christos va și domni împreună cu El. Aceasta este esența mesajului foarte cunoscutei poezii “Nu tăia din cruce!” Suferințele de acum dau măsura slavei viitoare!

– M.M.

Galateni 5:1-15

Publicat de elpizein pe noiembrie 29, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , .

Libertatea Evangheliei aduce izbăvire faţă de Lege
Să învăţăm:
– de ce trebuie să trăim în libertatea adusă de Evanghelie?
– cum o putem face?
După ce a prezentat un şir de 6 argumente teologice în favoarea Evangheliei, prin care a arătat superioritatea Evangheliei faţă de Lege, apostolul Pavel îşi încheie epistola pe care a adresat-o credincioşilor din Galatia cu o secţiune practică. În cadrul acestei secţiuni (cap. 5-6) el a adresat mai multe îndemnuri practice prin care a arătat cum putem trăi în libertatea descoperită de Evanghelie.
Dacă ultimul verset din cap. 4 arată că, în conformitate cu noul său statut, credinciosul este liber, primul verset din cap. 5 se referă la practica creştinului: el trebuie să trăiască ca un om liber. Aici putem să vedem o diferenţă între Lege şi har: Legea ar spune: ,,Dacă vă veţi dobândi libertatea, veţi fi liberi” dar harul parcă spune: ,,Aţi fost eliberaţi cu preţul extraordinar de mare al morţii lui Cristos. În semn de recunoştinţă faţă de El, trebuie să rămâneţi tari în libertatea care v-a dat-o Cristos şi să nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei.”
Legea porunceşte, dar nu-ţi dă şi puterea de a duce la îndeplinire porunca. Harul asigură ceea ce cere Legea, învrednicindu-l apoi pe credincios să trăiască o viaţă prin puterea Duhului Sfânt, în final răsplătindu-l pt. aceasta. Primul dintre aceste îndemnuri conţine imperativul: „rămâneţi dar tari, şi nu  vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (cap. 5:1). Studiind această poruncă, prin care ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, vrem să ne uităm la:

  1. MOTIVELE CARE DETERMINĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE

Ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, arătând că:
a. (v. 1) reîntoarcerea la Lege aduce robie.
b. (v. 2) reîntoarcerea la Lege zădărniceşte lucrarea Domnului Isus. De fapt, iudaizatorii insistau asupra credincioşilor dintre neamuri să se circumcidă, pt. că altfel nu vor fi mântuiţi. Tăierea împrejur nu era doar o operaţie chirurgicală, nu doar împlinirea unui ritual religios ci devenise o cale de mântuire prin fapte bune. Circumcizia tindea să devină o evanghelie a eforturilor omeneşti, dând la o parte harul lui Dumnezeu. De fapt, era o înlocuire a harului cu Legea sau al lui Cristos cu Moise. Ori, lucrul acesta nu era în spiritul Evangheliei pe care a propovăduit-o ap. Pavel.
c.    (v. 3) reîntoarcerea la Lege obligă la păzirea Legii în totalitate. Legalismul le cerea oamenilor să împlinească toată Legea. Oamenii aflaţi sub Lege nu-şi puteau permite să accepte doar poruncile uşor de îndeplinit iar pe cele grele să le respingă. Pavel le arată galatenilor că dacă se străduiesc să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin circumcizie, atunci sunt datori să împlinească toată Legea. Numai că dacă vor să se întoarcă sub Lege, care arăta că în viitor va veni Cristos, Isus nu le va fi de niciun folos.
d.    (v. 4/a) reîntoarcerea la Lege conduce la despărţirea de Cristos. Legalismul înseamnă abandonarea lui Cristos, care cheamă la adevăr, la lumină şi la libertate. Pt. noi, Isus Cristos trebuie să fie singura nădejde a neprihănirii (a dreptăţii).
e.    (v. 4/b) reîntoarcerea la Lege determină căderea din har. Galatenii ar fi vrut să-L aibă şi pe Isus ca Mântuitor şi Legea. Ap. Pavel le arată că nu se poate aşa ceva. Dacă se vor întoarce la Lege vor fi despărţiţi de Cristos şi nu vor beneficia de harul Său.

2.    MĂRTURIILE CARE ILUSTREAZĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE

Pentru a arăta de ce trebuie să rămânem statornici lângă Evanghelie, ap. Pavel a prezentat:
a.  (v. 5, 6) calea prin care dobândim neprihănirea (prin Duhul, prin credinţă şi prin lucrarea Domnului Isus). Legalistul speră să dobândească neprihănirea prin propriile sale fapte, prin păzirea Legii sau prin împlinirea unor ritualuri religioase. Credinciosul, faţă de legalist, se uită nu numai la îndreptăţirea pe care a realizat-o Cristos pt. el, ci aşteaptă timpul când Domnul va reveni, când va primi un trup slăvit şi când nu va mai păcătui. Ceea ce doreşte Dumnezeu din partea omului este ,,credinţa care lucrează prin dragoste.”Credinţa este totala bizuire pe Dumnezeu. Credinţa nu este numai teorie, ci ea se manifestă prin slujirea plină de devotament faţă de Dumnezeu şi de semeni. Motivaţia care stă la baza slujirii este dragostea.
b. (v. 7, 8) exemplul unui alergător. Galatenii porniseră bine pe calea credinţei, ca adevăraţi alergători în viaţa presărată cu suferinţe dar cineva (iudaizatorii) le-a tăiat calea, împiedicându-i. Ascultarea de învăţăturile iudaizatorilor, de acei apostoli falşi i-a făcut vinovaţi de neascultare faţă de adevărul lui Dumnezeu pe care îl prezintă Evanghelia.
c. (v. 9) exemplul aluatului. Aluatul în Scriptură este un simbol al răului. În cazul acestei epistole aluatul se referă la învăţătura rea a iudaizatorilor. Tendinţa aluatului sau a drojdiei de a afecta toată făina cu care vine în contact este folosită în acest verset spre a arăta că puţină învăţătură greşită va duce la şi mai multă rătăcire. Dacă câţiva oameni din biserică susţin o învăţătură falsă, ei vor face şi mai mulţi adepţi , dacă nu vor întâlni o reacţie rapidă de împotrivire din partea celorlalţi fraţi.
d. (v. 10-12) pedeapsa celor ce-i conduc pe alţii în rătăcire. Ap. Pavel are siguranţa că Dumnezeu este drept şi de aceea El îi va pedepsi pe cei care au început să strice bunul mers al bisericilor din Galatia.

3. MODUL ÎN CARE PUTEM RĂMÂNE STATORNICI LÂNGĂ EVANGHELIE

Pentru a rămâne statornici lângă Evanghelie, trebuie să trăim în dragoste, deoarece:
a. (v. 13) dragostea nu îndreptăţeşte păcatul. Evangheliei harului i s-au adus întotdeauna acuzaţii că le-ar permite oamenilor să trăiască cum vor. Ap. Pavel avertizează în acest loc asupra libertinismului. Când oamenii au purtat atâta timp jugul legii, primind dintr-o dată libertatea erau ispitiţi să treacă de la o formă de robie la una de nepăsare. Libertatea creştină nu permite păcatul ci mai degrabă îl încurajează pe creştin să slujească altora în dragoste. Nu avem voie niciodată să transformăm libertatea pe care ne-a oferit-o Cristos datorită jertfei Sale, în lucruri care întăresc firea pământească. Cum spunea cineva: ,,Un râu are libertatea de a curge doar în limitele impuse de malurile sale, căci fără acestea s-ar împrăştia, devenind o mlaştină de apă stătătoare, urât mirositoare.”
b. (v. 14) dragostea împlineşte toată Legea. Ap. Pavel arată că manifestând dragoste (acea dragoste jertfitoare care ne-a arătat-o Dumnezeu) pe parcursul vieţii de credinţă nu se poate să încalci Legea.
c. (v. 15) dragostea zideşte. Legalismul conduce numai la certuri, aşa cum s-a întâmplat şi în Galatia. Mai târziu, ap. Pavel avea să-i scrie lui Tit: ,,Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.” Deşi spiritual Legii este să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti semenii, galatenii au procedat invers, adoptând porunci care aveau să ţină până la vremea arătării lui Mesia, a Domnului Isus Cristos. Rolul dragostei este şi de a consolida relaţia pe care o ai cu Dumnezeu, pe care o ai cu fraţii şi surorile de credinţă dar şi cu ceilalţi oameni.

Galateni 4:8-20

Publicat de elpizein pe octombrie 26, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , .

Din acest text vrem să descoperim:

  • ce contraste a folosit apostolul Pavel pentru a scoate în evidenţă relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos şi…
  • să cunoaştem urmările despărţirii de Evanghelie, prin reîntoarcerea la principiile Legii.

Scopul Epistolei către Galateni, scrisă de ap. Pavel, este de a apăra Evanghelia şi a-i ajuta pe credincioşii din Galatia să rămână statornici lângă acest adevăr. Ap. Pavel îşi continuă şirul argumentelor în favoarea Evangheliei, arătând relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos. Pentru a evidenţia acest lucru, ap. Pavel face un contrast între:

  • viaţa trăită fără Hristos şi…
  • viaţa trăită în libertatea Evangheliei ( 8-11)

Apoi, mai face un contrast între:

  • modul în care l-au primit credincioşii din Galatia, pe apostol atunci când le-a vestit Evanghelia şi..
  • atitudinea pe care o au aceştia acum faţă de el, după ce au fost clătinaţi de cătreiudaizatori (v. 12-17).
    Studiind aceste contraste descoperim că:

    1.  REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ A TRECE DE LA LIBERTATE LA ROBIE (v. 8-11)

    Ap. Pavel arată că a te întoarce la Lege înseamnă:

    • a te despărţi de Hristos şi…
    • a trece de la libertate la robie.

    El îi îndeamnă pe credincioşii din Galatia să facă 3 lucruri:
    A. Să-şi aducă aminte de starea lor din trecut, când:
    a. nu-L cunoşteau pe Dumnezeu (v. 8 ,,Odinioară… nu cunoșteați pe Dumnezeu”);
    b. erau într-o stare de robie spirituală şi slujeau unor dumnezei falşi (v. 8 ,,… erați robiți celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.” ). Încă un lucru: Galatenii trebuiau…
    B. Să privească la binecuvântările prezente primite prin Hristos (pt. că…)
    a. au cunoscut pe Dumnezeu şi au fost cunoscuţi de El (v. 9 ,,Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu”).
    Cunoaştere înseamnă nu numai a şti, ci şi a avea părtăşie cu Dumnezeu, a fi într-o relaţie strânsă cu El. Ap. Ioan înţelege foarte frumos această părtăşie cu Dumnezeu şi îi invită pe credincioşi să experimenteze lucrul acesta, scriindu-le: ,,deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3).
    Domnul Isus, înainte de jertfa Sa, le arată ucenicilor că viaţa veşnică este în directă legătură cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El spune în Evanghelia după Ioan: ,,Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (17:3). Apoi creştinii trebuiau …
    C. Să ia în considerare preţul pe care urmează să-l plătească, fiindcă a te despărţi de Cristos şi a te întoarce la Lege înseamnă:

    a. (de exemplu) să schimbi învăţăturile de la şcoală cu cele de la grădiniţă (,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare – v. 9).
    b.    să schimbi lucrurile tari cu cele slabe: ,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” (v. 9)
    c.    să schimbi bogăţia cunoaşterii lui Dumnezeu cu sărăcia învăţăturilor slabe. Într-o altă epistolă, în Filip. 3, ap. Pavel compară cunoaşterea lui Cristos cu toate celelalte lucruri pe care el le-a dobândit înainte, şi le scrie filipenilor: ,,Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos”
    d. să schimbi libertatea cu robia („vreţi să vă supuneţi din nou” – v. 9). Cu alte cuvinte: ,,vreţi să redeveniţi robi ai unor învăţături care nu-şi mai au rostul, o dată ce Cristos vi s-a revelat.”
    e. să schimbi închinarea adevărată, în duh şi adevăr, cu cea ceremonială (,,Voi păziți zile, luni, vremuri și ani.” – v. 10). Şi astăzi oamenii ţin diferite zile, inventate de ei, şi uită să-L sărbătorească pe Cel ce trebuie să fie în centrul închinării, pe Dumnezeu.
    f.    să schimbi un rezultat bun cu eşecul, de aceea ap. Pavel le spune: ,,Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” (v. 11).

    1.  REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ SĂ TRECI DE LA CONSACRARE ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU, LA ÎMPOTRIVIRE(v. 12-17)

    În această secţiune ap. Pavel face un contrast între atitudinea pe care au avut-o credincioşii din Galatia faţă de el atunci când le-a vestit Evanghelia şi modul în care aceştia îl tratează acum, arătându-le:
    A. Modelul unui părinte spiritual, care…
    a.     rămâne aproape de cei credincioşi cu toate că aceştia s-au îndepărtat de mesajul Evangheliei (îi numeşte „fraţilor” –v. 12 şi ,,copilaşii mei”– v. 19).
    b. este un exemplu pentru cei credincioşi şi le spune „fiţi ca mine.”De fapt, exemplul său personal, ap. Pavel avea să-l mai ofere şi corintenilor cărora le scrie: ,,Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”
    c. se identifică cu situaţia celor credincioşi („căci şi eu sunt ca voi”).
    d. admite limitările umane („în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată” – v. 13).
    e. apreciază jertfa celorlalţi (,,n-ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus” v. 14).
    f. îi corectează cu înţelepciune punându-le 2 întrebări, oferindu-le apoi un sfat deosebit: ,,Unde este, dar, fericirea voastră?” şi ,,M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Recomandarea spune: ,,Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de față la voi.” (v. 18).
    g. urmăreşte binele: ,, O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi” (v. 20).

    Apoi le arată…
    B. Exemplul unor credincioşi adevăraţi, care:
    a.     apreciază pe cei ce vestesc Evanghelia (,,m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus.” v. 14/b).
    b.    susţin slujitorii şi vestirea Evangheliei (,,dacă ar fi fost cu putință, v-ați fi scos până și ochii și mi i-ați fi dat”. – v. 15. Spre sfârşitul epistolei avea să le spună: ,,Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.” (cap. 6:6). Iar în final le arată…
    C. Pericolul ascultări de învăţătorii falşi, care determină:

    a. pierderea fericirii (,,Unde este, dar, fericirea voastră?” – v. 15/a).
    b.pierderea relaţiilor (ascultarea de iudaizatori ducea la despărţirea de adevăraţii credincioşi. În cazul bisericilor din Galatia, de Pavel şi de colaboratorii săi).
    c. pierderea scopului. În cap. 5 avea să le scrie: ,,Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultați de adevăr? De la înaintarea spre asemănarea cu Cristos, ei se reîntorc la stadiul de pruncie spirituală, de aceea ap. Pavel le spune ,,copilaşilor.”
    d.  pierderea credibilităţii (Ap. Pavel este nedumerit de starea lor şi spune: ,,…nu știu ce să mai cred!” – v. 20).

Galateni 4:1-7, Înfiere și moștenire prin Cristos

Publicat de elpizein pe august 28, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , .

-v. 1-2 – Ap. Pavel îşi continuă imaginea în care ni se prezintă rolul de pedagog (preceptor) al Legii până la venirea credinţei în Isus Cristos din cap. 3: 24-25. De data aceasta ne pune în faţă un copil care ajunge la majorat şi care este supravegheat de epitropi (tutori – sclavi cărora li se încredinţa paza băieţilor minori) şi îngrijitori (administratori – se ocupau de averea copilului până la majorat).
-Aici vedem un contrast între viaţa omului înainte de salvarea realizată de jertfa lui Cristos şi viaţa omului după salvare. Atât cititorii evrei, cât şi cei neevrei puteau să înţeleagă fără probleme această imagine, întrucât evreii, grecii şi romanii aveau cu toţii o ceremonie care marca trecerea copilului la stadiul de adult.
-De asemenea, putem vedea imaginea unui tată bogat care intenţionează să-i dea fiului său stăpânirea asupra bogăţiei sale, când acesta ajunge la vârsta maturităţii. Dar atâta timp cât el este încă un copil, statutul de moştenitor este asemenea celui de rob.
–v. 3 – descrie condiţia oamenilor religioşi sub Lege. Ei sunt ca nişte copii, Legea poruncindu-le ce să facă, asemenea unor sclavi. ,,Învăţăturile începătoare ale lumii…” – o imagine a ritualurilor şi ceremoniilor din Lege.
Ilustrație – ca şi un copil care învaţă să scrie folosindu-se de cubuleţe pe care sunt imprimate litere sau care învaţă denumirea obiectelor prin intermediul unor ilustraţii. Alt contrast:

  1. Legea era plină de umbre şi imagini, care făceau apel la simţurile spirituale, prin intermediul unor elemente de natură fizică, exterioară şi temporară (circumcizia, zile, luni şi ani);
  2. Creştinismul este de natură spirituală, interioară şi permanentă.

,,Învăţăturile începătoare ale lumii”le aminteşte Pavel şi în Col. 2:20-23.
-v. 4 – împlinirea vremii, adică în clipa când, după planul lui Dumnezeu, s-au îndeplinit condiţiile religioase, culturale şi politice ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său. Aşa cum un tată fixa ziua ceremoniei când copilul său trebuia primit în rândul adulţilor (şi să nu mai fie sub pedagog, epitrop şi îngrijitor), tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i elibereze, pe toţi cei care cred, de sub robia Legii.
-Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ne arată existenţa Sa din veşnicii ca Persoană eternă a Trinităţii.

  1. născut din femeie – aceasta ne arată deplina umanitate a Domnului Isus. El trebuia să fie om pe deplin, ca să poată lua asupra Sa pedeapsa păcatului în locul nostru. Dar El mai trebuia să fie deplin Dumnezeu pt. ca jertfa Sa să aibă valoare eternă necesară ispăşirii păcatului.
  2. născut sub Lege – cu toate că S-a născut sub Lege, Isus a fost Singurul care a ascultat în mod perfect de Lege. Lipsa Sa de păcat L-a făcut să fie jertfa fără cusur pt. păcate, împlinind toată neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire perfectă este cea care ne este atribuită celor ce credem în Isus.
    v. 5, 6 – să răscumpere pe cei ce erau sub Lege – Isus (i-a)îi salvează pe păcătoşii vinovaţi care sunt sub Lege şi sub blestemele ei, pt. că Legea le cerea celor ce o încălcau preţul morţii.

Atâta timp cât oamenii erau robi ai păcatului, sub pedeapsa Legii, copii ai celui rău, ei nu puteau fi fii ai lui Dumnezeu.
,,înfierea” – credinciosul se naşte în familia lui Dumnezeu în calitate de copil (In. 1:12) şi apoi este adoptat în familia lui Dumnezeu ca fiu. Înfierea în cultura greco-romană se deosebea de cea din vremea noastră, când un copil ce aparţine altei persoane devine copilul celor ce-l adoptă.
-În N. T. Înfierea înseamnă a-i aşeza pe credincioşi în poziţia de fii maturi, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce decurg din această poziţie. Pt. cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu, Acesta a trimis Duhul Sfânt să locuiască în ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne învaţă să avem intimitate sfântă cu Tatăl şi să-L numim ,,Tată (tătic)”
–v. 7 – noul statut al credinciosului:

  1. fiu (nu mai este rob). El nu se mai află sub Lege, sub blestem, ci este liber, nu să fie rob al păcatului ci să-L slujească pe Dumnezeu.
  2. moştenitor – întrucât Cristos, ca Fiu, este moştenitorul tuturor bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9), creştinul, ca fiu, este şi el moştenitor prin Dumnezeu.

Ilustr. – este interesant faptul că deşi un adolescent evreu de 13 ani este primit ca ,,fiu al legământului”, el nu este considerat matur, chiar şi în şcolile rabinice de astăzi. Lui nu-i este îngăduit să citească Cântarea cântărilor sau Ezec. 1. În Ezec. 1, se descrie gloria lui Dumnezeu. Talmudul spune că dacă o persoană sub 40 de ani citeşte Ezec. 1 din pagina cărţii izbucneşte un foc care mistuie acea persoană. Asta ne arată că cineva aflat sub Lege nu era considerat matur până nu a împlinit 40 de ani.
Nu tot aşa stau lucrurile cu creştinii aflaţi sub har. Lor le este oferită toată Scriptura ca s-o citească şi s-o împlinească în viaţa lor. Moştenirea le este pusă la dispoziţie fiind trataţi ca fii, ca oameni maturi.