BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

MARȚI
Smochinul uscat. Puterea credinței (cap. 11:20-26)
Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis: – Rabbi8, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus a răspuns: – Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre).
Autoritatea lui Isus (cap. 11:27-33)
Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a răspuns: – Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-Mi, şi vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulţime, fiindcă toţi considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Aşa că I-au răspuns lui Isus: – Nu ştim! Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
(cap. 12:1-12)
Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului (cap. 12:13-17)
I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni3 ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd! Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere (cap. 12:18-27)
Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. La înviere, (când se vor scula), soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie! Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă (cap. 12:28-34)
Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui Fiu este Cristos? (cap. 12:35-37)
În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“ David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (cap. 12:38-40)
În învăţătura Lui, spunea: ­„Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă (cap. 12:41-44)
S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului (cap. 13:1-31)
După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învăţătorule, iată ce pietre1 şi ce clădiri! Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat! Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat: – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeţi să nu vă înşele cineva! Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui – cel ce citeşte, să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul creaţiei, pe care a făurit-o Dumnezeu, şi până acum, şi nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat numărul zilelor, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, pe care El i-a ales, El a scurtat numărul zilelor. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, este acolo!“, să nu credeţi! Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, pe cei aleşi. Voi însă păziţi-vă; v-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile din ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori6, cu mare putere şi slavă. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
Îndemn la veghere (cap. 13:32-37)
Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiţi atenţi! Vegheaţi! Căci nu ştiţi când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, îşi lasă casa, dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia potrivit slujbei lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi deci pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa – şi să nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!
Uneltire împotriva lui Isus (cap. 14:1, 2)
Peste două zile era Paştele şi Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Ungerea lui Isus la Betania (cap. 14:3-9)
În timp ce se afla în Betania, luând masa în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii au fost indignaţi şi au zis între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari1, iar banii să fie daţi săracilor!“ Şi o mustrau pe femeie cu asprime. Însă Isus a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce-i cauzaţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Trădarea lui Iuda (cap. 14:10, 11)
Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat când au auzit aceasta şi i-au promis că-i vor da bani. Şi el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.