Arhive

Toate articolele pentru luna aprilie 2012

Înmormântare

Publicat de elpizein pe aprilie 30, 2012
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: , , , .

Evrei 11:36 –40 ,,Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;  au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, –  ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.  Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n’au primit ce le fusese făgăduit;  pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n’ajungă ei la desăvîrşire fără noi.”

In conditii de o violenta inimaginabila, familia Pintican Vasile si Victoria, au trecut in seara de vineri la Domnul. Dupa ce mai bine de 50 de ani au fost in slujba lui Dumnezeu cu credinciosie, strabatand drumurile tarii lor natale pentru a vesti Evanghelia, cateva minti criminale le-au curmat viata. Avem mangaierea ca acum au intrat in prezenta Domnului Domnilor asa cum au si trait: credinciosi unul altuia, si in zile cu soare, si in incercari.

Ceremonia funerara va avea loc marti, 1 Mai, ora 13:00, la Biserica Baptista din Sighisoara. Cei ce i-au cunoscut si apreciat pe sotii Pintican sunt asteptati cu aceasta ocazie pentru a-si lua ramas bun de la ei. Dumnezeu să mângâie familia îndoliată şi comunitatea credincioşilor din Sighişoara!

Ce vrea şi ce nu vrea Isus în Biserică, în viaţa creştinilor

Publicat de elpizein pe aprilie 19, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , .

Evanghelia după Ioan 20:19-23 „În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

  1. Domnul Isus nu vrea teamă de oameni dar vrea teamă de Dumnezeu.

„În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor,”

  • Teama de oameni este o cursă, o capcană, care te închide;
  • Teama de Domnul este începutul înţelepciunii;
  • Teama de oameni ar fi însemnat sfârşitul bisericii;
  • Dar teama de Domnul a dat putere, curaj creştinilor să mărturisească învierea lui Isus din morţi.
  • Teama de oameni îi împiedică şi azi pe mulţi să se pocăiască , să-L urmeze pe Isus
  • Dar teama de Domnul îi ajută pe mulţi să se întoarcă din păcat chiar dacă sunt ameninţaţi de oameni şi au de suferit.

    2. Domnul Isus nu vrea ca în centrul bisericii , al ucenicilor, să fie un om, ci vrea să fie El însuşi. Hristos în mijlocul ucenicilor.

„a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!”

  • Nu vrea ca biserica si creştinii să fie caracterizaţi de egocentrism , de mândrie, de închinare la oameni, de firea pământească, de planuri omeneşti…
  • Dar vrea ca în Biserică, El să fie Mântuitor, Domn, mare preot, învăţător, păstor.
  • Biserica condusă de oameni şi scopuri omeneşti va fi fără putere, lumească, înfrântă
  • Dar biserica condusă de Isus şi Cuvântul lui , planurile, scopurile lui, va fi biruitoare, sfântă, iubitoare .
  • Biserica trebuie să fie Hristocentrică.

    3. Domnul nu vrea în biserică pacea pe care o dă lumea dar vrea să avem pacea pe care o dă El.

„Isus le-a zis din nou: „Pace vouă!”

  • Lumea oferă o pace fragilă, temporară, bazată pe interese materiale şi compromis, sub ameninţarea armelor.
  • Isus a venit pe pământ şi a murit pe cruce ca să ne împace cu Dumnezeu.
  • Avem nevoie şi de pace cu Dumnezeu şi de pace cu semenii noştri.
  • Creştinii sunt oameni ai păcii, împăciuitori.

    4. Domnul nu vrea în biserică, în viaţa creştinilor şi a oamenilor în general, bucuriile de o clipă ale păcatului, dar vrea să avem cu toţii bucuria mântuirii, bucuria slujirii şi chiar a suferinţei pentru El.

„Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul.”

  • Bucuriile păcatului sunt trecătoare, înşelătoare, aduc multă suferinţă şi moarte, despărţire de Dumnezeu
  • Dar bucuria mântuirii este bucuria omului care a fost iertat de păcatele lui prin credinţa în Isus Hristos . El se bucură să slujească pe Dumnezeu, pe fraţi şi semeni.

    5. Domnul nu vrea o biserică care nu-şi cunoaşte scopul ei pe pământ, ci vrea să fim o biserică misionară, mărturisitoare a Evangheliei, gata să lucrăm cu resursele pe care le avem la dispoziţie.

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”

  • Biserica urmăreşte împlinirea unei viziuni trasate de Isus;
  • Biserica trebuie să continue lucrarea de evanghelizare începută de Domnul Isus.
  • Biserica împlineşte poruncile şi scopurile Domnului pe pământ.
  • Trebuie să avem convingerea că prin auzirea Evangheliei , credinţa în Isus şi pocăinţa de păcat, oamenii, pot primi iertarea de păcat. Dar dacă noi nu le vestim Evanghelia pot muri în păcatele lor, neiertaţi , nemântuiţi.

    6. Domnul nu vrea o biserică stăpânită sau plină de duhul veacului acestuia, nici sub influenţa duhurilor anticristice, dar vrea să fim o biserică plină de Duhul Sfânt .

„După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!”

  • Din păcate în multe biserici sa strecurat şi duhul veacului şi al lui antihrist. Acele biserici sunt în mare pericol.
  • De aceia nu trebuie să dăm crezare oricărui duh ci să cercetăm duhurile ca să deosebim Duhul Sfânt şi lucrarea lui de alte duhuri.

Duhul Sfânt întotdeauna convinge pe oameni de păcat, neprihănire şi judecată îndemnându-i să se pocăiască de păcatele lor, să trăiască o viaţă sfântă şi să asculte de Domnul Isus. Dar duhul veacului , al lumii despărţite de Dumnezeu , duhurile rele îndeamnă pe oameni să păcătuiască cât mai mult şi să nu se pocăiască de păcate.

  • Toată lucrarea de propăvăduire a Evangheliei , de mântuire a oamenilor, de zidire a bisericii, trebuie făcută prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt.

Domnul ne porunceşte să fim plini de Duhul Sfânt, să avem roada, puterea, călăuzirea si darul Duhului Sfânt pentru slujire… Isus Hristos a venit în Duminica învierii în mijlocul ucenicilor ca să întărească credinţa lor şi să-i ajute să înţeleagă ce vrea El să fie în viaţa fiecărui creştin şi a bisericii Lui. Să căutăm deci şi să ne dorim ceea ce şi Domnul îşi doreşte.  Amin!

Hristos a înviat!!!

pastor Teodor Groza

L-am văzut pe Domnul înviat!

Publicat de elpizein pe aprilie 13, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .

Maria Magdalena privea înmărmurită. Omul acela bun care atârna acum pe crucea din mijloc îi fusese un prieten bun. Crezuse că este Mesia, dar acum nu mai ştia ce să creadă. Era pe moarte. Tâlharul atârnat pe cruce lângă Isus s-a întors înspre el. Maria şi-a încordat atenţia ca să asculte şoaptele acestui om: ,,Isuse, Doamne,adu-ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia ta!” Cuvintele lui Isus adresate condamnatului au răsunat ca un ecou clar peste tot dealul: ,,Astăzi vei fi cu mine în rai!” Un fior o trecu pe Maria la auzul acestor cuvinte. Chiar şi acum, la moarte, Isus mai ierta încă. Gândurile ei au zburat înapoi la momentele când l-a întâlnit pentru întâia oară. Crescuse într-un sat numit Magdala, cam la vreo 11kilometri la sud de Capernaum, lângă Marea Galileii. Era destul de înstărită, pentru că familia ei se ocupa cu vopsirea lânei, o meserie destul de bănoasă. Dar toate acestea nu i-au adus fericire Mariei.

Maria nu era străină de grozăvenia stăpânirii demonice. De multe ori, sub impulsuri distrugătoare pe care nu putea să le controleze, ajungea să se urască pe ea însăşi şi să-şi urască faptele, dar fără a putea face nimic pentru îndreptare. Iar în final, viaţa ei fragilă a ajuns să se destrame. Dezgustat şi fără a mai putea răbda comportamentul ei anormal, soţul Mariei a trimes-o într-o bună zi înapoi acasă la tatăl ei. Starea ei financiară a mai scăzut din munca fizică pe care Maria trebuia s-o depună. Într-o zi, pe când se plimba în sus şi-n jos pe ţărmul mării, un băieţaş din sat i-a spus ceva despre un învăţător din Nazaret. Nerăbdătoare, Maria s-a hotărât atunci să meargă să-l caute pe acest învăţător. Omul acesta parcă radia de veşti bune. ,,Împărăţia lui Dumnezeu este aici,” spunea el. Apoi a vorbit despre iertare, curăţie, sfinţenie. Bolnavii şi ologii erau vindecaţi doar la atingerea lui.

Se părea că prezenţa lui Dumnezeu era pretutindeni. Chiar şi cei chinuiţi, ca Maria, erau eliberaţi. La porunca lui Isus, duhurile rele ieşeau cu mari ţipete, iar vieţile erau eliberate, complet schimbate. Maria se simţea atrasă înspre acest om, dar această atracţie se războia înlăuntrul ei cu o groază pe care nu şi-o putea explica. Oare să fie omul acesta demn de încredere? Cu greu a putut Maria să se alăture cetei de oameni care-l urmau pe Isus. În sfârşit, a venit şi rândul ei. S-a uitat îngrozită la el, în timp ce el o privea cu duioşie. Ochii lui, parcă aruncau o privire înlăuntrul ei, iar cuvintele lui au răsunat ferm: ,,Ieşiţi afară, duhuri stricate!” Deodată, trupul ei a zvâcnit. Îi venea să ţipe. Şi poate că a ţipat. Dar totul s-a terminat brusc. Muşchii i s-au relaxat şi a văzut zâmbetul lui liniştit. ,,Marie, eşti iertată. Eşti liberă.” Deodată s-a simţit eliberată, s-a simţit curăţită. Ar fi vrut să sară în sus, să cânte. S-a ridicat şi s-a îndreptat înspre nişte femei care fuseseră martore la minunea aceasta şi le-a îmbrăţişat. În drum spre casă, în seara aceea, îi venea să strige de bucurie. Iar tatălui ei nu-i venea a crede. Maria, fiica lui, chinuită atât de mult, în sfârşit era fericită?

Zilele care au urmat, le-a petrecut în mulţimea care-l urma pe Isus, adesea cumpărând mâncare pentru Isus şi pentru ucenicii săi din banii ei. Inima îi tresălta de speranţă, iar femeile şi copiii care veneau acum în căutare de ajutor, stârneau întotdeauna mila Mariei. Câteodată se ducea la aceştia şi îi aducea la Isus. Dar un strigăt de durere de pe cruce a smuls-o din amintirile ei. Domnul ei se sfârşea în chinuri. Maria asculta în timp ce lacrimile îi brăzdau faţa. Glasul care odinioară vestea Împărăţia lui Dumnezeu pe dealurile Galileii, acum striga îndurerat: ,,S-a sfârşit!” Şi capul i-a căzut în piept. Din norii care s-au adunat încet pe parcursul după amiezii, acum începeau să iasă fulgere, care împrăştiau o lumină fugară pe culme. Trupul lui Isus atârna istovit. Împrejurul ei, Maria auzea gemetele celor care-l jăleau pe Isus. A mai aruncat o privire lungă, iar apoi şi-a îngropat faţa în palme şi a început să plângă.

Un strigăt răsună deodată în întunerec. Un ostaş zdrobise fluerele picioarelor unuia dintre tâlhari, pentru ca să-l omoare înainte de începerea sabatului, la asfinţit. Iar apoi ostaşii au venit la Isus. ,,O, Dumnezeule, nu!” se rugă Maria. Dar el era deja mort. Sutaşul ştia aceasta. Dar ca să fie sigur, i-a făcut semn unuia dintre ostaşi să împlânte suliţa în pieptul învăţătorului. Apă cu sânge au ţâşnit întâi, iar apoi, a început doar să se prelingă încet. Cu siguranţă era mort. Un ostaş a început să-i scoată cuiul care ţintuia picioarele lui Isus pe cruce. Alţi doi, pe o scară, au dezlegat lemnul de care erau legate braţele lui Isus, coborându-l încet cu trupul încă legat. A mai durat câteva momente până au scos şi piroanele din mâinile însângerate. Între cei de acolo, Maria recunoscu pe Iosif din Arimatea şi pe Nicodim, care nu de mult deveniseră ucenici ai lui Isus. Aceştia cărau un fel de targă pe care au ridicat trupul mort. Maria a urmărit convoiul până au ajuns aproape de morâmntul lui Iosif. În grădina din faţa mormântului, Maria a spălat trupul, îndepărtând cu grijă fiecare urmă de sânge închegat de pe spatele brăzdat de biciul roman. Se lăsa noaptea. Nicodim şi Iosif lucrau acum mai cu zor, legând trupul cu fâşii lungi de pânză şi aşezând nişte miresme pe care le mai aveau înlăuntrul pânzei. Apoi, la urmă, cu multă grijă, au aşezat trupul pe piatra albă din interiorul mormântului. Maria privea în timp ce piatra grea a fost rostogolită peste gura mormântului. Se înnoptase când ei s-au întors să plece. Ziua de sabat părea fără sfârşit. În ciuda durerii care o cuprindea la gândul mormântului, Maria s-a hotărât să se întoarcă şi să termine ungerea trupului lui Isus cu ulei şi miresme. Dar trebuia să aştepte până în dimineaţa următoare.

Soarele sabatului, în sfârşit, s-a coborât dincolo de perdeaua de dealuri. Sabatul se terminase. Cu pas grăbit, ea se duse la negustorul de miresme şi plină de nerăbdare a început să bată cu putere în uşă, până când acesta a deschis. ,,Miresme pentru înmormântare!” insistă ea. Nu, nu ar fi putut să aştepte până dimineaţa. Somnul din noaptea aceea a fost scurt. Cu mult înainte ca soarele să se ivească la orizont, Maria era pregătită de plecare, gata să întâlnească cele două femei pe care le rugase s-o ajute. Cerul era încă cenuşiu când au pornit ele la drum. Cu pas grăbit, Salome şopti: ,,Dar oare cine va da piatra la o parte?” ,,O, piatra!” răspunse Maria. La aceasta nu se gândise. Când au ajuns aproape de mormânt, Maria scoase un ţipăt uşor. Piatra de la gura mormântului era dată la o parte. ,,Tâlharii de morminte!” strigă ea. ,,Nici mort nu pot să-l lase în pace?” Maria se întoarse şi o luă la fugă înapoi. Dar pe drum s-a întâlnit cu Petru şi cu Ioan, doi din ucenici. ,,Au luat trupul Domnului, “ spuse ea cu respiraţia aproape tăiată, ,,şi nu ştiu unde l-au pus!” Petru şi Ioan au luat-o la fugă.

Mult prea obosită să mai alerge, Maria s-a întors înapoi către grădina mormântului. Unde ar fi putut să mai meargă acum? Când a ajuns la mormânt, Petru şi Ioan erau deja plecaţi. Celelalte femei erau încă acolo. Împreună, s-au aplecat şi s-au uitat în mormântul întunecat. Numai fâşiile de pânză care înfăşuraseră trupul mai erau acolo.  Deodată o lumină puternică a strălucit în mormânt. Doi bărbaţi, ale căror haine străluceau în amurgul zilei, le-au zis: ,,Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?” Înspăimântate, femeile au căzut la pământ. ,,Ce vroiau să spună?” se întrebă Maria. Oare ce însemnează lucrul acesta? ,,Voi căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. Nu este aici. A înviat, întocmai cum v-a spus.” Femeile au rămas înmărmurite, chiar după plecarea îngerilor. ,,Înviat?” spuse Salome, după un timp. ,,Trebuie numaidecât să spunem ucenicilor ceea ce-am văzut.” La marginea grădinii, Maria s-a oprit. ,,Trebuie să stau puţin” se rugă ea de însoţitoarele ei. ,,Doar câteva momente.” Aşezându-se jos, Maria încercă din răsputeri să înţeleagă ce se petrecuse înainte cu doar câteva momente. Cum se poate ca Isus să fie viu? Nu-i spălase ea trupul mort înainte de a-l pune în mormânt? Putea oare să creadă o veste extraordinară ca aceasta, ca apoi nădejdea ei să fie spulberată iarăşi? Dar dacă era adevărat? Oare . . . Poate Isus a fost, atunci, Mesia . . . Dacă ar fi adevărat . . . La auzul unor paşi care se apropiau, Maria şi-a ridicat ochii. Trebuie să fie grădinarul, se gândi ea. ,,Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Oare el nu ştia cine a fost îngropat acolo? ,,Domnule, dacă l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus, ca să mă duc să-l iau.” Dar răspunsul nu venea. Aşadar, grădinarul nu ştia… ,,Marie!” Era Isus! Ea se uită la El. ,,Rabuni! Învăţătorule!” Maria căzu pe genunchi la picioarele Lui. Isus, Domnl ei era viu. Viu! Viu pentru totdeauna! ,,Am văzut pe Domnul!” le-a spus ea ucenicilor. Ucenicii n-au crezut-o. De ce tocmai ei, o femeie? Şi pe deasupra, unei femei cu o aşa reputaţie? ,,Oare de ce?” s-a întrebat Maria. Da, El s-a arătat ucenicilor în aceeaşi zi. Dar ea fusese prima care L-a văzut înviat. Oare a fost pentru ca să-i arate iertarea Lui deplină? De ce? Maria nu era sigură. Dar un lucru ştia: Mântuitorul ei este viu! ,,L-am văzut pe Domnul înviat!” şopti Maria.

de Ralph Wilson

Legătura dintre Paşte şi iepuraş

Publicat de elpizein pe aprilie 11, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , .

Odată cu venirea Paştelui, apar ca din senin şi peste tot imagini, jucării şi ciocolate în formă de pui, ouă sau iepuraţi. V-aţi întrebat vreodată ce legătură are iepuraşul cu Paştele şi de ce iepuraşul apare adesea cărând un coş cu ouă?

Istoria pare să sugereze că iepuraşul de Paşte a fost la începuturi un iepure de câmp. În mitologia păgână, iepurele reprezenta dragostea, sporul şi fertilitatea. Iepurele şi oul erau de asemenea simboluri ale primăverii şi ale zeiţei saxonă Eostre, din al cărei nume în unele limbi germanice se spune că a provenit cuvântul care denumeşte sărbătoarea Paştelui, cum ar fi Easter, în limba engleză. O altă variantă ar fi că termenul „Paşte” vine din ebraică unde „pesah” semnifică „trecere”.

Dar să revenim la iepurele de Paşti. În unele culturi antice, iepurele era simbolul lunii. Iepurii se hrănesc noaptea şi au fost văzuţi privind stăruitor la lună când luna e plină. Şi perioada lor de gestaţie se credea că era de 28 de zile- cât un ciclu lunar. Acest ciclu lunar, care reprezenta victoria vieţii asupra morţii sau a primăverii împotriva iernii, era sărbătorită în jurul echinocţiului vernal.

De aici şi răspunsul la întrebarea de ce data Paştelui e diferită în fiecare an. Sinodul de la Niceea din anul 325 a decis că Paştele va cădea în prima duminică după luna plină care urmează echinocţiului din 21 martie. Iar diferenţa dintre Paştele apusean şi cel răsăritean poate fi explicată prin aceea că sunt folosite calendare diferite, respectiv cel gregorian şi cel iulian.

De-a lungul anilor, iepuraşul a devenit o imagine asociată sărbătorii de Paşte în tot mai multe ţări. Graţie înclinaţiei spre reproducere a acestui animal, iepurele e văzut şi ca un simbol al fertilităţii. Ouăle sunt şi ele simboluri ale unei vieţi noi, ale fertilităţii, iar acesta ar fi un motiv pentru care iepurele poartă un coş cu ouă. Dar, evident, există şi alte mituri privind legătura dintre iepuraş şi Paşte. La fel, sunt multe legende legate de legătura dintre Paşte şi ouă. Iepurii de câmp nu fac ouă dar îşi pun puii într-un fel de gropi în câmpuri şi poieni – de obicei fac mai multe asemenea găuri şi nu îşi pun toţi puii la un loc. Se întâmplă adesea ca fluierarii să ocupe astfel de găuri pentru a-şi adăposti ouăle.

O legendă spune că o femeie a observat cum un iepure de câmp părăsea un asemenea adăpost şi mergând să vadă a descoperit un cuib de ouă, ceea ce a convins-o să creadă că ouăle fuseseră depuse de iepure. O altă legendă spune că iepurele zeitei Eostre era de fapt o pasăre frumoasă pe care într-o zi zeiţa a transformat- o magic într-un iepure. Dar cum nu era iepure decât pe dinafară, a continuat să îşi facă cuiburi în care adăpostea ouă.

Iepuraşul e menţionat prima dată ca simbol al Paştelui într-o scriere germană din secolul 16 iar două secole mai târziu avea să apară şi în folclorul american. Copiii făceau cuiburi din pălării şi bonete şi, dacă fuseseră cuminţi, primeau ouă colorate.

Toate aceste mituri au evoluat de-a lungul anului într-atât, că acum abia dacă se mai ştie ce legătură au iepuraşii cu Paştele, în afară de faptul că se găsesc în forma de ciocolată pe rafturile magazinelor. Un semn că indiferent care sunt motivele pentru care fiecare dintre noi serbează Paştele, consumerismul riscă să facă uitată adevărata sărbătoare: Învierea Domnului Isus Cristos.

 

Înălţaţi pe Domnul!

Publicat de elpizein pe aprilie 10, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , .

Mare ruşine este pentru oameni să uzurpe locul de cinste pe care Îl are Dumnezeu. Cine Îl cinsteşte pe Dumnezeu, îşi aduce şi lui cinste. Fiecare suflet Îi aparţine lui Dumnezeu şi există pentru plăcerea Lui. Fiindcă Dumnezeu este Cel ce este, iar noi suntem ce suntem, singura relaţie între noi şi El este de stăpânire deplină din partea Lui şi de supunere deplină din partea noastră. Îi datorăm toată cinstea pe care suntem capabili s-o dăm.

Dezamăgirea noastră veşnică stă în neputinţa de a-I aduce cinstea pe care o merită El. Lâncezirea după Dumnezeu este strădania sufletului care vrea să se pună întru totul de acord cu voia Lui. Lucrarea aceasta nu este de natură juridică, ci faptică. Adică nu mă refer aici la justificare, la punerea în starea de neprihănire, prin credinţa în Hristos. Vorbesc aici despre acţiunea voluntară din partea noastră de a-L exalta pe Dumnezeu deasupra noastră aşa cum se cuvine, şi de a ne supune de bună voie pe noi înşine, cu întreaga fiinţă, la locul de umilinţă slăvitoare a Lui, în care relaţia Creator-creatură este cea ideală.

În momentul în care am luat hotărârea în mintea noastră că nu vrem altceva decât să-L înălţăm pe Dumnezeu deasupra tuturor, am ieşit din rândul paradei lumii. Ne vom trezi că nu mai suntem la pas cu lumea şi cu modul ei de viaţă. Şi cu cât ne vom adânci mai mult în sfinţire, ne vom îndepărta de lume. Vom avea un alt punct de vedere; o altă psihologie se va naşte în noi; o nouă putere din lăuntru ne va surprinde prin izbucnirile şi energiile ei. Ruperea legăturilor de asemănare cu lumea va fi consecinţa directă a strângerii legăturilor cu Dumnezeu. Căci lumea oamenilor căzuţi în păcat nu-L onorează pe Dumnezeu.

de A.W. Tozer

Adevărul te face liber

Publicat de elpizein pe aprilie 4, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , .

Text Evanghelia după Ioan 8:30-34 „ Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, Sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi Suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!” „Adevărat, adevărat, vă spun” le-a răspuns Isus „că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.”

Am fost creaţi de Dumnezeu ca oameni liberi. Vorbim aici de libertatea de a gândi, simţi, comunica, libertatea de a alege. Dar am ajuns robi la păcat din pricina ispitirii „şarpelui”- Diavolul şi din pricină că am ales să ascultăm de minciunile lui. Aşa a pătruns păcatul în viaţa primilor oameni Adam şi Eva, a trecut apoi asupra tuturor şi astfel am ajuns robi ai păcatelor , ne-am pierdut libertatea dată de Dumnezeu.

Starea oamenilor robiţi de felurite păcate este însă una nefericită . O viaţă în care omul deşi are impresia că este liber şi face ce vrea el, de fapt nu poate să facă decât ce-i dictează păcatul din viaţa lui. Iată de ce oamenii care sunt consumatori de alcool ajung după un timp la dependenţă şi apoi chiar dacă văd şi recunosc că alcoolul nu le aduce decât necazuri, boală, sărăcie, probleme în familie, probleme la serviciu etc.. totuşi ei nu se pot lăsa de băut.

La fel stau lucrurile şi cu cei ce consumă droguri, fumează zilnic, trăiesc în imoralitate sexuală, (curvie, preacurvie) fură tot ce pot, înjură şi vorbesc vulgar, mint din prea multă obişnuinţă, sunt violenţi până la crimă, ajung dependenţi de televizor, internet, calculator …

Indiferent care este păcatul care îl robeşte pe un om , omul acela nu mai este liber cu adevărat şi este în mare pericol atât în ce priveşte viaţa lui de pe pământ cât şi în ce priveşte veşnicia. În textul din Evanghelia după Ioan cap 8:30-47, Domnul Isus subliniază această realitate tristă, dar tot El vine şi cu vestea bună şi anume că orice om care aude Cuvântul Lui, crede în el şi rămâne în acest Cuvânt va cunoaşte adevărul şi adevărul îl va face liber.

Domnul Isus este Adevărul şi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Dacă eşti cumva un om care vrei să fii liber de păcat sau vrei să ştii ce trebuie să spui celor care vor să fie liberi atunci iată ce trebuie să faci şi să ştii: Dacă vrei să fii liber cu adevărat:

1.Ascultă adevărul.

Asta înseamnă să fii un om care caută adevărul, un om interesat de adevăr . Ascultă adevărul aşa cum este prezentat în Biblie. Cum? Citeşte Biblia. Roagă-te pentru înţelegerea ei. Mergi să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu predicat în Biserică. Este important să asculţi ca să poţi să înţelegi adevărul despre Dumnezeu, despre lume, despre tine (cine eşti, de unde vii, cu ce scop trăieşti, ce se va întâmpla cu tine după moarte…) de ce există suferinţă şi moarte … Mulţi oameni nu-şi fac timp să asculte adevărul din Biblie.

2 Crede adevărul.

Odată ce ai auzit adevărul şi lai înţeles este important ce faci cu el mai departe. Adevărata credinţă vine în urma auzirii iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Romani 10:17. Foarte mulţi oameni chiar dacă aud Cuvântul nu-l cred, au îndoieli. În Cuvântul lui Dumnezeu găsim tot adevărul de care avem nevoie si avem promisiuni mari în Biblie, dar aceste cuvinte din Biblie trebuie crezute pentruca ele să opereze în viaţa noastră libertatea. Nu poţi fi liber de confuzie , de minciună, de teamă, de păcat decât dacă crezi adevărul.

3. Trăieşte adevărul

Adevărul din Biblie nu este unul teoretic doar, abstract, filozofic ci este unul practic. Adevărul trebuie auzit, înţeles, crezut şi apoi trăit , pus în practică. În acest punct se împotmolesc cei mai mulţi oameni. O vorbă înţeleaptă din popor spune: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.” Domnul Isus a poruncit ca adevărul din Biblie să fie trăit. Cum? Adevărul despre credinţă trebuie trăit punându-ţi încrederea în  Dumnezeu , în Isus Hristos , în Cuvântul lui. Adevărul despre pocăinţă trebuie trăit pocăindu-te de păcatele din viaţa ta. Adevărul despre iertare trebuie trăit iertând pe cei ce ţi-au greşit. Adevărul despre botez trebuie trăit botezându-te. Ev. Marcu 16:15-16. Adevărul despre slujire trebuie trăit slujind Domnului şi semenilor, cu talanţii tăi şi cu darul primit. Creştinul eliberat din robia păcatelor este liber să trăiască în ascultare de Dumnezeu trăind practic viaţa lui de credinţă. De aceia Domnul Isus a spus: Ev. Matei 7:21 „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”

    Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie un om liber de păcat , liber să trăiască viaţa frumos  pe pământ , înţelept, şi liber să se pregătească pentru veşnicie. Pentru eliberarea noastră din robia păcatelor, Tatăl a trimis pe Fiul Lui, pe  Isus Hristos să moară pe cruce în locul tuturor păcătoşilor şi să plătească astfel plata păcatelor prin moartea Lui, făcând posibilă prin învierea din morţi, iertarea noastră şi eliberarea de păcat . De aceia te îndemn să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu, să-l crezi şi să-l trăieşti ca să fii un om liber de păcat, fericit, aici pe pământ şi în veşnicie.

pastor Teodor Groza