Când citim cartea Genesa, observăm că Dumnezeu este Personajul Central al cărţii. Scopul principal al capitolului întâi din Genesa este de a ne prezenta măreţia Creatorului şi modalitatea în care noi oamenii creaţi de El suntem responsabili înaintea Sa. A 2 temă importantă în acest capitol este crearea omului „după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu.

Idealiştii îl văd pe om ca fiind înger, sau chiar zeu. Diferențele dintre oameni şi îngeri sunt evidente, întrucât capacitățile cu care au fost înzestrați nu sunt aceleaşi. Între îngeri şi oameni există deosebiri fundamentale: Îngerii sunt caracterizati de imortalitate, o putere aparte, asexulalitate, contrare omului.

Materialiştii îl văd pe om un animal, dar unul rațional.Un călugăr spunea că: “omul este un sac de gunoi pe care îl mănâncă viermii”. Diferențele de constituție a omului şi a animalelor ne încurajează să deosebim omul de toată lumea creată:
– În ce privește corpul lui: omul este o ființă bipedă, pe când animalele sunt patrupede;
– În ce privește intelectul lui: omul este o ființă rațională, pe când animalele sunt instinctuale;
– În ceea ce privește moralitatea: singura ființă care are moralitate este omul;
– În ceea ce privește spiritualitatea: numai omul este în stare de închinăciune, de religiozitate, de căutarea relaționării cu Dumnezeu, pe când animalele nu.
Iată dovezi clare ale superiorității omului față de lumea animală. Biblia prezintă omul ca fiind o ființă superioară animalelor (“stăpâniți… peste orice viețuitoare care se mişcă pe pământ.” – Gen. 1:28).
O definiție a omului spune că acesta este o ființă morală, este dotat cu rațiune, este dotat cu capacitate creatoare şi are facultatea de a iubi. Omul este într-o anumită măsură ca Dumnezeu, deoarece deține ceva din Dumnezeu.

I. INTERPRETĂRI ALE CHIPULUI LUI DUMNEZEU ÎN OM
Există 3 categorii generale de a vedea chipul lui Dumnezeu în om:
– structurală – omul are caracteristici fizice, psihologice/spirituale;
– relațională – chipul lui Dumnezeu nu este ceva ce ține de interiorul omului, ci pur şi simplu posibilitatea omului de a intra în părtăşie cu Dumnezeu sau cu alți oameni;
– funcțională – cei ce susțin această categorie consideră chipul ca reprezentând ceea ce face omul şi nu ceea ce este sau ceea ce experimentează.
– Teoria structurală – Cu toate că au fost în istorie mari tendințe de a considera că Dumnezeu şi-a săpat chipul în om, la nivel fizic, aceste teorii nu funcționează pt. faptul că Dumnezeu este Duh, nu o Ființă materială, fizică. Biblia spune despre Dumnezeu că este Duh (In. 4:24) şi nu materie sau trup.
Totuși Biblia ne spune despre Dumnezeu că are ochi, urechi, mâini, inimă. De fapt, acestea nu sunt altceva decât reprezentări în asemănare cu omul ale lui Dumnezeu în vederea înțelegerii Lui. Dacă Dumnezeu nu se prezenta în felul acesta, omul nu ar fi reuşit niciodată să cunoască planul lui Dumnezeu. Expresia supremă a dragostei Sale este că a ştiut să devină ca noi pentru a ne face mesajul Său de mântuire de înțeles pt. lumea în care trăim.
– Teoria funcțională – Dacă ne oprim doar la ceea ce face omul, desigur chipul lui Dumnezeu în om este exercitarea autorității asupra creației. Ceea ce spune Genesa despre autoritatea oferită omului de chipul lui Dumnezeu este clar una de primă importanță. Dar, a face din aceasta un adevăr izolat şi unic cu privire la imaginea divină din om ar însemna să ducem lucrurile în egoism. Dumnezeu a dorit ca omul să stăpânească pământul în a aşa fel încât creația să atingă potențialul ei deplin şi nu potențialul deplin al egoismului. Teoria funcționlă pare să pună un semn de egalitate între chip şi autoritate, numai că, această teorie se dovedeşte a fi neeficientă în fața căderii omului în păcat şi a mântuirii pe care Dumnezeu vrea să o aducă în viața sa. Așadar, Dumnezeu a conceput lumea în aşa măsură încât aceasta să se potrivească perfect sub autoritatea Sa, astfel omul fiind administratorul pământului sub autoritatea divină.
– Teoria relațională – Teologia modernă este de părere că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, deci el relaționează. Se susține, astfel că Dumnezeu a voit să existe o ființă, care asemenea Lui, poate fi un partener. Prin faptul că omul este capabil să întrețină o relație, el este o “repetare”, un “duplicat” al Ființei lui Dumnezeu. Numai că nici această teorie nu funcționează în totalitate și ridică mari semne de întrebare în legătură cu oamenii care trăiesc în indiferență totală față de Dumnezeu sau chiar în apostazie, de cei care intră în relații păcătoase așa cum nu intră Dumnezeu.

II. CE ÎNSEAMNĂ CĂ SUNTEM FĂCUŢI DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU?
1. Fiinţa noastră este într-un sens la fel ca a lui Dumnezeu (viaţa, sufletul, conştiinţa, raţiunea, calităţile morale) sunt într-un fel create în asemănare cu Creatorul nostru.
2. Noi suntem reprezentanţii lui Dumnezeu aici pe pământ. Aşa cum ambasadorii statelor lumii acţionează ca reprezentanţi ai conducătorului ţării ce i-a trimis (conduc în locul lor) tot aşa şi noi stăpânim asupra creaţiei sub autoritatea Conducătorului Suprem. Ambasadorii ţărilor lumii, de obicei, pun poze ale preşedintelui sau regelui sub autoritatea cărora acţionează.
3. Dumnezeu a ales să arate Cine este El prin intermediul omului. O imagine, în esenţă, arată ceea ce este originalul. Dumnezeu n-a făcut „poze” ale Sale pentru a fi răspândite pe pământ ci fiinţe umane create „după chipul şi asemănarea Sa” pentru a comunica mai deplin Suveranitatea Lui în univers. Așadar, Dumnezeu alege omul ca imagine a Sa în această lume.
4. Ce face omul ca să fie cea mai importantă ,,piesă” în creație? Ceea ce oferă omului originalitate şi valoare este chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales ca să Îşi lase cel mai clar amprenta pe cea mai valoroasă operă a Sa. Cea mai mare onoare a omului de a fi creat în imaginea lui Dumnezeu este oferită de faptul că Domnul a dorit, nu să lase doar o parte din Sine, ci El a dorit să impregneze întreaga Sa Ființă în om.
Lucrul acesta îl doreşte şi astăzi. Omul căzut, din cea mai frumoasă ființă creată de Dumnezeu în lumea materială, a ajuns să fie cea mai depravată şi cea mai degradată ființă datorită Vestea bună este că chipul, care ne dădea importanță, poate fi refăcut în om prin Acela care este chipul lui Dumnezeu fără greş, prin Domnul Isus Cristos. Poți fi reflectarea Chipului Său doar dacă Îl chemi să locuiască în Tine.

Bibliografie: W. Grudem, Teologie sistematică, cap. 21