Nevoia de credincioşie în Biserică.
Text Iosua 24:14 „Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie.
Psalmul 37:3 „Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.”
1 Corinteni 4:2 „Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.”
Romani 12:4-8 „Căci, dupăcum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care Suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, Suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.
Lipsa de credincioşie, statornicie, fidelitate, devotament în relaţii, produce mari pagube, produce dezamăgire , durere, despărţire. Să ne gândim la câteva domenii, relaţii în care se cere credincioşie .
- la locul de muncă
- în familie
- în Biserică
Când vorbim despre credincioșíe în biserică, vorbim despre credința trăită a membrilor din biserică , despre devotamentul lor faţă de Domnul Isus şi biserica locală, vorbim despre fidelitate şi cinste.
Daca este atât de mare nevoie de credincioşie la locul de muncă , în familie, în diferite instituţii (armată, poliţie, spital, şcoală, sport…) cu cât mai mult ar trebui să dăm dovadă de crenincioşie în Biserică. Dacă în instituţiile create de oameni, ca să împlinească scopurile lor, se cere credincioşie, oare în Biserica Domnului Isus Hristos care trebuie să împlinească scopurile lui Dumnezeu pe pământ , să se ceară mai puţină?
Când lipseşte credincioşia din viaţa membrilor care formează biserica locală atunci biserica este slăbită, vulnerabilă în faţa atacurilor , cu o mărturie slabă, descurajată, dezorientată, fără puterea de a-şi împlini chemarea.
Biserica locală este formată din oameni care au auzit Evanghelia ,au crezut , s-au pocăit , au încheiat un legământ cu Domnul mărturisind credinţa lor prin botez şi au fost primiţi ca membri pe baza mărturisirii lor de credinţă, în mod public , având drepturi dar şi obligaţii pe care ei şi le-au asumat.
Biserica s-a născut şi a luat fiinţă în poporul Israel, în condiţii dificile , apoi a crescut şi s-a răspândit în întreaga lume prin multe greutăţi , lupte , încercări. Biserica a avut multe nevoi de-a lungul timpului şi încă are multe, dar una dintre cele mai mari nevoi în zilele noastre este nevoia de credincioşie.
Se cere devotament de la fiecare membru din Biserică . Credincioşie cu privire la crezul bisericii (care trebuie să fie bazat pe Sfânta Scriptură) , scopul bisericii, viziune, folosirea darului de slujire , împlinirea responsabilităţilor. Credincioşie la bine dar şi la greu în bucurii dar şi în întristări.
Lipsa de credincioşie în biserica locală îl poate despărţi pe credincios de Dumnezeu , apoi de fraţi, (fie prin faptul că el părăseşte adunarea fie prin faptul că adunarea este obligată să disciplineze pe cel necredincios , nestatornic, în cazurile grave de păcătuire conştientă, voită, pe termen îndelungat , cu excluderea) pentrucă dacă nu dă dovadă de fidelitate el va submina lucrarea şi mărturia bisericii, o va slăbi şi o poate distruge.
Trebuie să ne amintim aici de Iuda iscarioteanul unul din cei doisprăzece apostoli. El deşi a avut parte de toată credincioşia Domnului deşi a fost cinstit cu multă încredere de Domnul şi de primii ucenici, totuşi el nu este credincios , devotat , cinstit până la capăt faţă de Isus şi faţă de ucenici. Astfel că din pricina iubirii de bani ajunge să vândă pe Isus pe 30 de arginţi. Ce trist şi ce tragic. În final toată lipsa lui de credincioşie sa întors împotriva lui. El a avut cel mai mult de pierdut. A pierdut totul.
Apostolul Petru nu a fost un om perfect , a avut propriile slăbiciuni, căderi, dar el continuă să se pocăiască şi rămâne credincios până la moarte.
Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Hristos şi-au dovedit şi dovedesc din plin credincioşia faţă de toţi oamenii şi în mod special faţă de credincioşii din Biserică.
De aceia şi noi trebuie să dăm dovadă de o deplină credincioşie ,devotament, fidelitate în biserică.
Fii un model de credincioşie în biserica locală.
Iată ce găsim scris în Biblie cu privire la credincioşia Domnului :
Exod 34:6-7 „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat,…”
Psalm 43:3 ”Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel Sfânt şi la locaşurile Tale!”
Psalm 100:5 „Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam.”
Isaia 11:1-5 „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărâ după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărâ cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său.” (profeţia se referă la Domnul Isus)
Isaia 25:1 „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.
Plângerile lui Ieremia 3: 21-23 „Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
În Biblie găsim scris şi despre credincioşia care se cere de la creştini:
Luca 16:10-13 „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile (Greceşte: Mamona.) nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
1 Corinteni 4:2 „Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.”
Galateni 5:22-23 „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor.”
Evrei 3:1-15 „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai tîrziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
Apocalipsa 2:8-11 „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat: „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci Sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
Eşti tu un creştin caracterizat de credincioşie ? Este o mare nevoie în Biserica Domnului Isus şi în Biserica locală , de astfel de oameni.
Vii la închinarea din Casa de rugăciune cu credincioşie ? Da, dacă faci tot ce depinde de tine ca să fii nelipsit de la Casa Domnului. Nu, dacă deşi nu eşti bolnav, nu eşti la servici, nu ai alte piedici întemeiate, totuşi alegi să nu vii decât rar şi foarte rar…
Vesteşti tu Evanghelia Domnului Isus cu credincioşie la orice făptură, ori de câte ori ai ocazia?. Sau mergi să vesteşti Evanghelia oamenilor?
Care este ultima persoana la care ai mărturisit Evanghelia şi modul în care tu ai fost mântuit?
Slujeşti cu devotament în Biserică, spre folosul altora,cu darul primit prin Duhul Sfânt? Slujeşti cu lepădare de sine , se pot baza fraţii pe tine?
Te închini Domnului prin dărnicia ta, în mod regulat, cu credincioşie?
Dacă ţi-ar fi cineva dator cu 10% din 1000 de lei sau 1000 de euro, în fiecare lună, ai şti să calculezi câţi bani trebuie să primeşti ?…= (100 de lei sau 100 euro) Dar când trebuie să te închini cu zeciuiala ta Domnului, din câştigul tău, poţi calcula corect?
Credincioşia noastră în biserică poate să crească sau să scadă în funcţie de alegerile pe care le facem . Devotamentul fiecărui creştin va fi cu siguranţă pe deplin răsplătit de Dumnezeu şi pe pământ dar mai ales în veşnicie.
De aceia să fim creştini caracterizaţi de credincioşie în relaţia cu Domnul Isus şi cu Biserica lui. Amin!
pastor misionar Groza Teodor