“Voi creștinii sunteți niște încrezuți,” îmi spunea un tânăr. “Voi credeți că Isus este singura cale înspre Dumnezeu. Afirmația aceasta este de-a dreptul o insultă la adresa tuturor celor care urmează o altă religie.” Și lovitura finală a fost să-mi spună la despărțire: “Vezi, tocmai opiniile acestea religioase ale voastre care nu tolerează nici o altă religie sunt acelea care duc la ură și violență.” Desigur, tânărul acesta nu este singurul care are această părere. Într-o lume care celebrează “toleranța” și “pluralismul,” afirmația că Domnul Isus este singura cale înspre Dumnezeu este considerată extrem de jignitoare. Rabinul Schmuley Boteach dă glas multor critici când numește afirmațiile creștine “rasism spiritual.”
Dar oare este creștinismul singura religie care face afirmații exclusive cu privire la adevăr? Sau, oare sunt aceste afirmații cauza violenței în lume? În cartea sa “The Case for Faith” (“Argumentul în favoarea credinței”), Lee Strobel scrie că unul dintre cele mai mari obstacole care sunt în calea oamenilor în căutarea lor spirituală, este exclusivitatea afirmației că Isus este adevărul. Ca să ajungă la rădăcina acestei probleme, Lee Strobel i-a luat un interviu renumitului teolog și apologet creștin Ravi Zacharias. Zacharias a crescut în India, printre musulmani și hinduși.
Mai întâi, Ravi Zacharias i-a atras atenția lui Strobel că, atunci când rostești un adevăr, adevărul acesta este, prin definiție, exclusiv. De fiecare dată când faci o afirmație adevărată, în mod implicit ai spus că tot ceea ce contrazice afirmația făcută este o falsitate. Ceea ce nu înțeleg mulți creștini, este că fiecare religie face afirmații cu privire la adevăr, întocmai ca și creștinismul.
De pildă, musulmanii afirmă exclusivitatea adevărului religiei lor nu doar din punct de vedere teologic, ci chiar lingvistic. Iar budismul s-a născut atunci când Buddha a respins afirmațiile fundamentale ale hinduismului. În ce-i privește pe hinduși, ei, la rândul lor sunt absolut imutabili cu privire la mai multe aspecte fundamentale, aspecte care includ noțiunile de karma și reîncarnare.
Ateii, la rândul lor, fac și ei afirmații exclusive: “Nu există Dumnezeu!”, spun ei. Prin definiție, ei sunt intoleranți față de convingerea că Dumnezeu există. În alte cuvinte, cei care îi acuză pe creștini de aroganță, ignoră faptul că toate religiile fac același lucru.
Deci datoria mare a creștinului este să aibă o mărturie despre Hristos, dar în dragoste. Mărturia credincioșilor creștini trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu poată fi acuzați de violență. Dacă apare violența, aceasta să nu fie din vina creștinilor, ci a celor care, împotrivindu-se mesajului și adevărului Evangheliei, îi urăsc pe mesageri.
În cuvintele lui Ravi Zacharias e principiul toleranței creștine: “Nu știu despre vreo țară încreștinată în care viața să-ți fie în pericol pentru că ai o altă credință. Dar astăzi există multe țări, cum ar fi Pakistanul, Arabia Saudită, sau Iranul, în care a deveni creștin înseamnă să-ți pui viața în pericol, să fi amenințat să ți-o pierzi.
Lupta împotriva adevărului poate fi atât de întețită, că poate da naștere la violență și ură chiar și atunci când persoana nu a făcut nimic rău. Dar nu putem face compromisuri: Nimic, în afară de credința în cuvintele Domnului Isus Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).
Cartea lui Lee Strobel menționată mai sus este o sursă excelentă pentru răspunsuri la astfel de provocări. Dar trebuie de asemenea să ne dăm seama că necreștinii au dreptate: afirmațiile făcute de Hristos sunt “ieșite din comun,” dar în același timp sunt, în cuvintele lui G.K. Chesterton, “adevăruri de nezguduit.”

Chuck Colson