august | 2015 | BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

-v. 1-2 – Ap. Pavel îşi continuă imaginea în care ni se prezintă rolul de pedagog (preceptor) al Legii până la venirea credinţei în Isus Cristos din cap. 3: 24-25. De data aceasta ne pune în faţă un copil care ajunge la majorat şi care este supravegheat de epitropi (tutori – sclavi cărora li se încredinţa paza băieţilor minori) şi îngrijitori (administratori – se ocupau de averea copilului până la majorat).
-Aici vedem un contrast între viaţa omului înainte de salvarea realizată de jertfa lui Cristos şi viaţa omului după salvare. Atât cititorii evrei, cât şi cei neevrei puteau să înţeleagă fără probleme această imagine, întrucât evreii, grecii şi romanii aveau cu toţii o ceremonie care marca trecerea copilului la stadiul de adult.
-De asemenea, putem vedea imaginea unui tată bogat care intenţionează să-i dea fiului său stăpânirea asupra bogăţiei sale, când acesta ajunge la vârsta maturităţii. Dar atâta timp cât el este încă un copil, statutul de moştenitor este asemenea celui de rob.
–v. 3 – descrie condiţia oamenilor religioşi sub Lege. Ei sunt ca nişte copii, Legea poruncindu-le ce să facă, asemenea unor sclavi. ,,Învăţăturile începătoare ale lumii…” – o imagine a ritualurilor şi ceremoniilor din Lege.
Ilustrație – ca şi un copil care învaţă să scrie folosindu-se de cubuleţe pe care sunt imprimate litere sau care învaţă denumirea obiectelor prin intermediul unor ilustraţii. Alt contrast:

Legea era plină de umbre şi imagini, care făceau apel la simţurile spirituale, prin intermediul unor elemente de natură fizică, exterioară şi temporară (circumcizia, zile, luni şi ani);
Creştinismul este de natură spirituală, interioară şi permanentă.

,,Învăţăturile începătoare ale lumii”le aminteşte Pavel şi în Col. 2:20-23.
-v. 4 – împlinirea vremii, adică în clipa când, după planul lui Dumnezeu, s-au îndeplinit condiţiile religioase, culturale şi politice ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său. Aşa cum un tată fixa ziua ceremoniei când copilul său trebuia primit în rândul adulţilor (şi să nu mai fie sub pedagog, epitrop şi îngrijitor), tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i elibereze, pe toţi cei care cred, de sub robia Legii.
-Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ne arată existenţa Sa din veşnicii ca Persoană eternă a Trinităţii.

născut din femeie – aceasta ne arată deplina umanitate a Domnului Isus. El trebuia să fie om pe deplin, ca să poată lua asupra Sa pedeapsa păcatului în locul nostru. Dar El mai trebuia să fie deplin Dumnezeu pt. ca jertfa Sa să aibă valoare eternă necesară ispăşirii păcatului.
născut sub Lege – cu toate că S-a născut sub Lege, Isus a fost Singurul care a ascultat în mod perfect de Lege. Lipsa Sa de păcat L-a făcut să fie jertfa fără cusur pt. păcate, împlinind toată neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire perfectă este cea care ne este atribuită celor ce credem în Isus.
v. 5, 6 – să răscumpere pe cei ce erau sub Lege – Isus (i-a)îi salvează pe păcătoşii vinovaţi care sunt sub Lege şi sub blestemele ei, pt. că Legea le cerea celor ce o încălcau preţul morţii.

Atâta timp cât oamenii erau robi ai păcatului, sub pedeapsa Legii, copii ai celui rău, ei nu puteau fi fii ai lui Dumnezeu.
,,înfierea” – credinciosul se naşte în familia lui Dumnezeu în calitate de copil (In. 1:12) şi apoi este adoptat în familia lui Dumnezeu ca fiu. Înfierea în cultura greco-romană se deosebea de cea din vremea noastră, când un copil ce aparţine altei persoane devine copilul celor ce-l adoptă.
-În N. T. Înfierea înseamnă a-i aşeza pe credincioşi în poziţia de fii maturi, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce decurg din această poziţie. Pt. cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu, Acesta a trimis Duhul Sfânt să locuiască în ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne învaţă să avem intimitate sfântă cu Tatăl şi să-L numim ,,Tată (tătic)”
–v. 7 – noul statut al credinciosului:

fiu (nu mai este rob). El nu se mai află sub Lege, sub blestem, ci este liber, nu să fie rob al păcatului ci să-L slujească pe Dumnezeu.
moştenitor – întrucât Cristos, ca Fiu, este moştenitorul tuturor bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9), creştinul, ca fiu, este şi el moştenitor prin Dumnezeu.

Ilustr. – este interesant faptul că deşi un adolescent evreu de 13 ani este primit ca ,,fiu al legământului”, el nu este considerat matur, chiar şi în şcolile rabinice de astăzi. Lui nu-i este îngăduit să citească Cântarea cântărilor sau Ezec. 1. În Ezec. 1, se descrie gloria lui Dumnezeu. Talmudul spune că dacă o persoană sub 40 de ani citeşte Ezec. 1 din pagina cărţii izbucneşte un foc care mistuie acea persoană. Asta ne arată că cineva aflat sub Lege nu era considerat matur până nu a împlinit 40 de ani.
Nu tot aşa stau lucrurile cu creştinii aflaţi sub har. Lor le este oferită toată Scriptura ca s-o citească şi s-o împlinească în viaţa lor. Moştenirea le este pusă la dispoziţie fiind trataţi ca fii, ca oameni maturi.

Apostolul Pavel face un pas mai departe în apărarea Evangheliei şi în întărirea slujbei sale de apostol. Pleacă la Ierusalim. La finalul acestei călătorii slujba lui şi Evanghelia pe care o propovăduieşte sunt confirmate, sunt încuviinţate. De ce trebuie să plece la Ierusalim?

pentru că Evanghelia era ameninţată de ,,fraţi mincinoşi”;
pentru că unitatea Bisericii era ameninţată prin propovăduirea a 2 Evanghelii;
pentru că trebuiau făcute toate eforturile pt. ca unitatea să dăinuie.
v. 1– a trecut mult timp de când Pavel nu a mai fost la Ierusalim (14 ani).
Cu toate că în această perioadă a lucrat independent de Biserica din Ierusalim, Pavel nu este un singuratic. Barnaba şi Tit devin 2 colaboratori importanţi ai lui. Cine sunt aceştia?
a. Barnaba – levitul Iosif din Cipru care a venit la credinţă mai devreme decât Pavel şi care făcea parte din biserica de la Ierusalim.
-A primit porecla ,,fiul mângâierii” (F.A. 4:36).
-În prima călătorie a lui Pavel la Ierusalim, Barnaba a fost cel ce l-a prezentat bisericii (F.A. 9:27).
-Când a luat fiinţă Biserica din Antiohia, Barnaba a fost trimis de fraţii din Ierusalim s-o viziteze pt. că era considerat ,,un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă.”
–Barnaba recunoaşte şi întăreşte Biserica din Antiohia şi apoi pleacă ca misionar împreună cu Pavel (F.A. 9:25-26).
b. Tit – este luat de Pavel în această călătorie ca însoţitor. Era grec (v. 3). Pavel îl numeşte mai târziu ,,adevăratul meu fiu” (Tit 1:4)
-Pavel îi confirmă marea râvnă pt. Evanghelie şi îl numeşte ,,fratele” său (2 Cor. 8:16; 2 Cor. 2:13)
-Tit preia sarcini importante de la Pavel şi face ordine în biserica cu mari probleme din Corint (2 Cor. 7:6, 13-14).
v. 2 – această călătorie Pavel o face nu mânat de propriile sale sentimente sau planuri ci sub călăuzirea Domnului său, în urma unei descoperiri. De aici vedem dependenţa foarte clară a apostolului de Domnul Isus. La Ierusalim Pavel dă dovadă de smerenie, discută şi este dispus ca Evanghelia pe care el o propovăduieşte să fie supusă examinării. Ar fi putut să spună că el a primit această însărcinare direct din partea Domnului Isus sau a Duhului Sfânt dar Pavel îi preţuieşte în mod deosebit pe conducătorii bisericii din Ierusalim.El face acest pas şi de dragul celor slabi care ţineau cont de nume, ca să îndepărteze din calea lor orice pricină de poticnire pe calea credinţei. De ce ? Pt. că ţinta Evangheliei este strângerea laolaltă zidirea şi întărirea bisericii.
v. 3 – ne prezintă faptul că Evanghelia propovăduită la Ierusalim nu diferă de cea a lui Pavel. Deşi Tit se află pe teren iudaic, acesta nu este silit să fie tăiat împrejur. Asta ne arată că propovăduirea tăierii împrejur prin bisericile Galatiei nu provenea din biserica de la Ierusalim. Tit este acceptat ca frate. Aşadar Noul Legământ se recunoaşte după libertatea faţă de Lege şi dragostea prin care fraţii se acceptă reciproc indiferent de naţionalitate.
v. 4, 5 – ,,fraţilor mincinoşi” le lipsesc 2 lucruri: nu sunt născuţi din nou şi vor să abroge libertatea creştină şi să-i ducă pe credincioşi înapoi în robia legalismului. Ei cereau supunere şi ascultare faţă de Lege, ca adevărata cale spre mântuire. În Noul Legământ faptele şi realizările Legii nu mai pot să-l mântuie pe om. În locul Legii este Isus Cristos; în locul jertfei – iertarea prin moartea Sa; în locul faptelor – neprihănirea dată în dar prin credinţă.Dacă adevărul Evangheliei este umbrit, lucrul acesta poate influenţa negativ fundamentul credinţei şi înrobeşte apoi întreaga viaţă a creştinului şi a bisericii.

v. 6 – ne arată că Evanghelia lui Pavel este autentică. La fel ca şi aceea propovăduită de apostolii şi fraţii de la Ierusalim. Dumnezeu nu se uită la trecutul şi calitatea unui om, ci Se interesează de ascultarea omului la chemarea Sa şi de disponibilitatea lui de a sluji.

v. 7-9 – apostolii (Petru, Iacov, Ioan) recunosc harul pt. slujire care i-a fost oferit lui Pavel de către Isus. Prin aceasta şi funcţia de apostol al lui Pavel îi este recunoscută. Iacov, Chifa şi Ioan sunt consideraţi ,,stâlpi”– o metaforă care arată statornicia şi rezistenţa lor pe cale. ,,Stâlpul” era în iudaism un titlu de onoare pt. cei evlavioşi iar Pavel vede Biserica ca pe o casă sau un templu în care apostolii sunt temelia. Petru este chemat de Domnul să propovăduiască Evanghelia evreilor iar Pavel neamurilor. Evanghelia lor nu diferă. Slujba lor nu este exclusivă. Şi Petru va predica neamurilor în casa lui Corneliu. Şi Pavel va predica iudeilor în sinagogi în călătoriile sale misionare.
v.10 – singura indicaţie care i-au dat-o fraţii din Ierusalim ap. Pavel şi însoţitorilor săi a fost să-i aibă în atenţia lor pe cei săraci. Ap. Pavel va depune multă râvnă şi oboseală să facă acest lucru de-a lungul vieţii lui.