Apostolul Pavel face un pas mai departe în apărarea Evangheliei şi în întărirea slujbei sale de apostol. Pleacă la Ierusalim. La finalul acestei călătorii slujba lui şi Evanghelia pe care o propovăduieşte sunt confirmate, sunt încuviinţate. De ce trebuie să plece la Ierusalim?
- pentru că Evanghelia era ameninţată de ,,fraţi mincinoşi”;
- pentru că unitatea Bisericii era ameninţată prin propovăduirea a 2 Evanghelii;
- pentru că trebuiau făcute toate eforturile pt. ca unitatea să dăinuie.
v. 1– a trecut mult timp de când Pavel nu a mai fost la Ierusalim (14 ani).
Cu toate că în această perioadă a lucrat independent de Biserica din Ierusalim, Pavel nu este un singuratic. Barnaba şi Tit devin 2 colaboratori importanţi ai lui. Cine sunt aceştia?
a. Barnaba – levitul Iosif din Cipru care a venit la credinţă mai devreme decât Pavel şi care făcea parte din biserica de la Ierusalim.
-A primit porecla ,,fiul mângâierii” (F.A. 4:36).
-În prima călătorie a lui Pavel la Ierusalim, Barnaba a fost cel ce l-a prezentat bisericii (F.A. 9:27).
-Când a luat fiinţă Biserica din Antiohia, Barnaba a fost trimis de fraţii din Ierusalim s-o viziteze pt. că era considerat ,,un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă.”
–Barnaba recunoaşte şi întăreşte Biserica din Antiohia şi apoi pleacă ca misionar împreună cu Pavel (F.A. 9:25-26).
b. Tit – este luat de Pavel în această călătorie ca însoţitor. Era grec (v. 3). Pavel îl numeşte mai târziu ,,adevăratul meu fiu” (Tit 1:4)
-Pavel îi confirmă marea râvnă pt. Evanghelie şi îl numeşte ,,fratele” său (2 Cor. 8:16; 2 Cor. 2:13)
-Tit preia sarcini importante de la Pavel şi face ordine în biserica cu mari probleme din Corint (2 Cor. 7:6, 13-14).
v. 2 – această călătorie Pavel o face nu mânat de propriile sale sentimente sau planuri ci sub călăuzirea Domnului său, în urma unei descoperiri. De aici vedem dependenţa foarte clară a apostolului de Domnul Isus. La Ierusalim Pavel dă dovadă de smerenie, discută şi este dispus ca Evanghelia pe care el o propovăduieşte să fie supusă examinării. Ar fi putut să spună că el a primit această însărcinare direct din partea Domnului Isus sau a Duhului Sfânt dar Pavel îi preţuieşte în mod deosebit pe conducătorii bisericii din Ierusalim.El face acest pas şi de dragul celor slabi care ţineau cont de nume, ca să îndepărteze din calea lor orice pricină de poticnire pe calea credinţei. De ce ? Pt. că ţinta Evangheliei este strângerea laolaltă zidirea şi întărirea bisericii.
v. 3 – ne prezintă faptul că Evanghelia propovăduită la Ierusalim nu diferă de cea a lui Pavel. Deşi Tit se află pe teren iudaic, acesta nu este silit să fie tăiat împrejur. Asta ne arată că propovăduirea tăierii împrejur prin bisericile Galatiei nu provenea din biserica de la Ierusalim. Tit este acceptat ca frate. Aşadar Noul Legământ se recunoaşte după libertatea faţă de Lege şi dragostea prin care fraţii se acceptă reciproc indiferent de naţionalitate.
v. 4, 5 – ,,fraţilor mincinoşi” le lipsesc 2 lucruri: nu sunt născuţi din nou şi vor să abroge libertatea creştină şi să-i ducă pe credincioşi înapoi în robia legalismului. Ei cereau supunere şi ascultare faţă de Lege, ca adevărata cale spre mântuire. În Noul Legământ faptele şi realizările Legii nu mai pot să-l mântuie pe om. În locul Legii este Isus Cristos; în locul jertfei – iertarea prin moartea Sa; în locul faptelor – neprihănirea dată în dar prin credinţă.Dacă adevărul Evangheliei este umbrit, lucrul acesta poate influenţa negativ fundamentul credinţei şi înrobeşte apoi întreaga viaţă a creştinului şi a bisericii.
v. 6 – ne arată că Evanghelia lui Pavel este autentică. La fel ca şi aceea propovăduită de apostolii şi fraţii de la Ierusalim. Dumnezeu nu se uită la trecutul şi calitatea unui om, ci Se interesează de ascultarea omului la chemarea Sa şi de disponibilitatea lui de a sluji.
v. 7-9 – apostolii (Petru, Iacov, Ioan) recunosc harul pt. slujire care i-a fost oferit lui Pavel de către Isus. Prin aceasta şi funcţia de apostol al lui Pavel îi este recunoscută. Iacov, Chifa şi Ioan sunt consideraţi ,,stâlpi”– o metaforă care arată statornicia şi rezistenţa lor pe cale. ,,Stâlpul” era în iudaism un titlu de onoare pt. cei evlavioşi iar Pavel vede Biserica ca pe o casă sau un templu în care apostolii sunt temelia. Petru este chemat de Domnul să propovăduiască Evanghelia evreilor iar Pavel neamurilor. Evanghelia lor nu diferă. Slujba lor nu este exclusivă. Şi Petru va predica neamurilor în casa lui Corneliu. Şi Pavel va predica iudeilor în sinagogi în călătoriile sale misionare.
v.10 – singura indicaţie care i-au dat-o fraţii din Ierusalim ap. Pavel şi însoţitorilor săi a fost să-i aibă în atenţia lor pe cei săraci. Ap. Pavel va depune multă râvnă şi oboseală să facă acest lucru de-a lungul vieţii lui.
