În abordarea acestui subiect, trebuie să încep cu o precizare, că sunt familii pe care Dumnezeu nu le-a binecuvântat deocamdată cu copii. Noi venim şi spunem: ,,Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie bună.” Ce credeţi că se întreabă un tânăr, care de ani de zile se roagă pentru o soţie: „De ce nu mă binecuvintează Domnul şi pe mine?” Dar întrebarea nu-i bună. În timp ce unul spune că Dumnezeu l-a binecuvântat cu o soţie bună, celălalt trebuie să spună că Dumnezeu l-a binecuvântat deocamdată să nu aibă soţie. Pentru că, dacă sunt serios în relaţia cu Domnul şi Dumnezeu încă nu mi-a dăruit ceva, nu înseamnă blestem, ci binecuvântare.

Sunt familii pe care Dumnezeu le binecuvintează cu copii şi sunt altele pe care Dumnezeu deocamdată le-a binecuvântat să nu aibă copii. Înţeleg din Scriptură, că familia este familie, cu sau fără copii. Când Adam şi Eva au fost căsătoriţi, ei au devenit familie, nu au trebuit să aştepte primul copil şi apoi Dumnezeu să spună: „În sfârşit sunteţi binecuvântaţi!” Dacă unii vă doriţi copii şi încă nu îi aveţi, să nu vă consideraţi o familie de mâna a doua, ci să rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu.

Am ajuns într-o biserică, la un serviciu de binecuvântare, unde mama s-a rugat: „Doamne, 13 ani m-am rugat pentru copilul acesta, şi îţi multumesc că mi l-ai dăruit.” Anul trecut, discutam cu o femeie cu teamă de Dumnezeu care spunea: „Domnule Iuga, eu am plecat în Germania, mi-am permis financiar să merg pe la cei mai buni medici, şi peste tot mi-au spus deschis: <<Doamnă, nu are rost sa vă luăm banii, nu se poate! Nu veţi avea copii niciodată.>>” Şi dânsa spunea: „Când am fost odată la un medic, aşa m-a umplut o ruşine şi am zis: <<Doamne, eu parcă am uitat de Tine şi m-am rugat acolo în cabinet în sufletul meu: ,,Doamne, mă încred în Tine, Tu ai putere!>>” Peste un an, m-am dus cu fetiţa în braţe şi am arătat-o medicului. El a spus: „Doamnă, aici noi nu ne pricepem, noi vorbim omeneşte.” Mare putere are rugăciunea!
Iar, dacă avem copii, trebuie să îi creştem. Acesta este cuvântul des folosit în Scriptură, în dreptul părinţilor: să ne creştem copiii. Cei care au copii trebuie să-i crească din toate punctele de vedere. O problemă mare în viaţă este să păstrezi echilibrul sau să acoperi toate domeniile.E o diferenţă aici în a creşte şi a lăsa să crească! Una este să creşti un pom şi alta e să laşi un pom să crească.

În Luca 2:52 este un verset pe care ar trebui să-l memorăm toţi: ,,Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Aici este prezentarea generală a modului cum a crescut Isus. Isus creştea şi sunt amintite patru domenii, într-o anumită ordine. Dacă noi, românii, am fi scris, ştiţi cum scriam? Isus creştea în statură; primul lucru de care ne ocupăm noi romanii. Uitaţi-vă la toţi micuţii! Unde mă duc, în biserici sau în case tot subnutriţi văd, „puşcă pe ei”.

Eu am crescut într-o biserică de modă veche, tata şi mama ştiau, că înainte de ora 9 dimineaţa, noi trebuie să intrăm pe uşa bisericii. La biserică nu era nici măcar galeată cu apă. Ideea era: Te duci la Casa Domnului pentru închinare: nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codrul verde. Nu mişcai în front. Începea la ora nouă şi se termina când dădea Domnul. Când am intrat în slujire, i-am văzut cum veneau dimineaţă la biserică. Nu intrau bine în biserică şi aveau câte o pungă de aia ce foşnea. „Să îţi dea bunica pişcoturi? Mhh. Ţi-e sete? Mhh. Da grisine?” Şi pompau în ei, de dimineaţă până seara, nu cumva domnul Goe să sufere două ceasuri în biserică şi să iasă slăbuţ afară din Casa Domnului. Şi creşte copilul cu ideea că la biserică se manancă cel mai bine. Şi hai să mai mergem la bucătărie! N-o să spună la biserică. Hai să mergem la restaurant, acolo unde mâncăm bine: ăla vorbeşte şi eu mănânc.

În Scriptură, scrie că noi nu trebuie să neglijăm trupul, că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt. Dar e importantă ordinea şi cum avem grijă. Uitaţi-vă la ordinea în care se investeşte în Isus Hristos: Isus creştea în înţelepciune. Eu, ca părinte, trebuie să spun: copilul meu trebuie să crească în înţelepciune. Dar cum pot să-l învăţ eu pe copilul meu să fie înţelept? Va trebui poate să mă gândesc să fiu eu înţelept, ca să îi fiu model de înţelepciune. Şi poate, va trebui să fac un studiu biblic despre înţelepciune şi poate că, voi ajunge la versetul acela care îl voi sublinia ,, Cine umblă cu înţelepţii, ajunge înţelept!” Dar cine umblă cu proştii? Păi, tot aşa ajunge, nu? Că regula Scripturii este: prietenii răi strică obiceiurile bune.

Isus creştea în înţelepciune, era primul lucru. Isus creştea şi în statură şi aici nu am numai aspecte negative, am şi pozitive. Unul din scandalurile, care îl aveam la un moment dat în casă, ştiţi care era? Cum să plece copiii mei cu sandwich făcut de mama la şcoală. Că nevasta mea, a avut ea nişte fixuri şi unul din ele a fost: „Câtă vreme staţi în casă la mine, vă dau mâncare sănătoasă, că nu ştiu pe mâna cui veţi pica şi veţi mânca E-uri destule.” Dar vă daţi seama, ce problemă e pentru un copil, ca el să meargă la şcoală cu sandwich, când ar putea mânca tot felul de „corcofenţe” din alea expirate de la butic. Era tragedie şi lacrimi. Dar să ştiţi că sunt unii parinţi, care n-au problemă cu asta. Doar e mult mai uşor: îi dai 3 lei să îşi cumpere dintr-o pungă din aia ce foşneşte, tot felul de chimicale ce colorează în acelaşi timp şi îngraşă liniştit. Şi după aceea, dai compania în judecată, că ei nu ţi-au spus că te îngraşi, dacă mănânci opt hamburgeri pe zi.

Trebuie să existe o creştere echilibrată în toate domeniile, în înţelepciune şi în statură ,,şi era tot mai plăcut”, cum? „înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Vă interesează ce imagine au copiii voştri înaintea oamenilor? Sigur că da, categoric! Dar întrebarea este: în ce grup vreau să fie copilul meu respectat? În toate grupurile nu cred că poate fi respectat. Mă interesează să aibă un nume mare între vagabonzi, între hoţi, între aurolaci sau între cei care sunt oameni morali, muncitori, harnici. Trebuie să selectezi grupul!

Ne dorim să fie mari în ochii oamenilor, dar este o ordine: Isus creştea în ochii lui Dumnezeu. Că poţi să nu valorezi nimic în ochii oamenilor, dar dacă eşti mare în ochii lui Dumnezeu, care e problema? Important este, dacă eşti mare înaintea lui Dumnezeu. Pentru că eu trebuie să cresc copilul şi va trebui să vin cu argumente: „Copile drag, tu nu ai voie sa faci asta! De ce? Pentru că asta te umileşte în ochii lui Dumnezeu. Şi când e vorba de pacat, o să spun: „Copile, păcatul e ruşinea popoarelor!”Dacă o să constat că neprihănirea înalţă o naţiune, asta înseamnă că înalţă un băiat sau o fată şi o să spun: ,,Preţuieşte neprihănirea, caut-o, urmăreşte-o pentru că asta te va face mare în ochii lui Dumnezeu!”

Apostolul Pavel spune: ,,Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii, dacă este cu putinţă astupaţi-le gura celor ce vă vorbesc de rău, celor neştiutori şi proşti” dar cum? „trăind în neprihănire.” Când Dumnezeu are planuri, poţi fi mare ca Iosif în ochii lui Dumnezeu şi mare în ochii lui Faraon. Când Dumnezeu te are în vedere, poţi fi mare în ochii lui Dumnezeu ca Daniel şi poţi fi mare şi în ochii împăratului. Dar dacă trebuie să alegi între cele două, atunci alege să fii mare în ochii lui Dumnezeu.

Societatea ne spune cum să ne creştem copiii. Când s-a dat în România legea pentru protecţia copilului, am citit-o şi am fost invitat la o emisiune radio s-o comentez. Eu am crezut că e una micuţă, dar când mi-au scos-o din Monitorul oficial, era cam… Ştiţi care a fost concluzia mea după ce am citit legea aceea? Că cel mai mult, încearcă statul român, să protejeze copiii de părinţi, noi putem fi cei mai mari duşmani ai copiilor. Acum, vă mărturisesc, că un tată democratic, le-am adus copiilor legea acasă s-o citească, să ştie ce drepturi au, numai că am scris eu articolul I: ,,Legea este interpretată de tata” şi apoi le-am dat-o lor.

Se schimbă lumea asta, dar deocamdată se schimbă în rău. Şi vor veni tot mai multe legi, care ne vor cere, să abandonăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să umblăm după legile unei societăţi imorale. Biblia nu se schimbă! Hotărârile lui Dumnezeu pentru creşterea copiilor rămân da şi Amin pentru totdeauna.

Odată, un înger al lui Dumnezeu vizitează o femeie, ca să ne dea un exemplu bun. Când o vizitează pe femeie, ştiţi ce face femeia? Merge şi discută repede cu bărbatul, dar nu zice: „Hei bărbate, ia zi tu, dacă ne-ar vizita Domnul pe noi, care crezi că e mai spiritual în casa asta, la cine ar veni?” Şi apoi să spună: „Haha… la subsemnata, că doar a venit, eşti zero, dispari!” Ea merge ca soţie supusă şi spune omului: „Uite m-a vizitat un om al lui Dumnezeu, mi-a dat o veste, că voi avea un copil, mi-a spus în ce condiţii. ” Şi ştiti ce face un bărbat înţelept? Foarte interesant, îngenunchează, şi nu spune: „Doamne, dar cum de te-ai dus la a mea în loc să vii la mine? Tu nu ştii cine îi capul familiei?” El spune: „Doamne, eu cred ce ai spus Tu, nu am nici o problemă că i-ai vorbit ei. Am o singură rugăminte, să mai vină o dată la noi îngerul şi să ne spună, ce să facem cu copilul.”

Păi, m-am gandit eu, n-o ştiut că un copil mic trebuie schimbat, trebuie să mănânce, trebuie îmbăiat, trebuie să îl pui să doarmă. Credeţi că la asta s-a referit? Doar erau atâtea femei în Israel, care ar fi spus: ,,dragă, dar te învaţ eu ce să faci cu copilul.” Ne spunea cineva că o să moară copilul, când i-am făcut prima baie. Că amândoi, şi eu şi soţia, când eu ziceam că apa e cam rece, ea turna să fie mai fierbinte. S-o uitat o vecină la noi, a venit şi a zis: ”Lăsaţi-l şi daţi copilul, îi fac eu prima baie!”. Copilul era dezbrăcat acolo, murea de frig. Şi până la urmă se găseşte cineva să îi ajute, nu asta e ideea. Ştiţi ce-a gândit omul acela? Dumnezeu ne dă un copil. El are un plan cu copilul acesta. Şi noi nu vrem să fim, pe lângă planul lui Dumnezeu.

Te-ai gândit vreodată, ca părinte, că Dumnezeu vrea să-ţi crescă copilul într-o direcţie şi tu te duci în alta. În zona noastră, am stabilit ca la programele de binecuvântare, să mă rog pentru orice copil, dacă vin părinţii în biserică. Eu vreau să-l întreb pe părintele acela: „Tu vrei să lupţi împotriva rugăciunilor mele toată viaţa? Eu mă voi ruga pentru copilul acesta ca să fie în voia lui Dumnezeu, să ajungă mântuit, să fie un slujitor a lui Dumnezeu. Tu ca părinte, vrei ca rugăciunea mea să fie împotriva ta toată viaţa? Dacă tu ai alte planuri pentru copil?” Şi asta începe să le deschidă mintea la oameni.

Copiii sunt ai noştri, dar nu sunt ai noştri. Noi putem fi ca fiica lui Faraon, care îi spune mamei lui Moise: ,,Ia copilul acesta, creşte-mi-l şi îţi voi plăti”. Cam acestea sunt cuvintele care trebuie să le audă din partea lui Dumnezeu, fiecare mamă şi fiecare tată. ,,Ia copilul acesta, creşte-mi-l Mie, pentru Împărăţia Mea, şi îţi voi plăti!” Într-o sală de copii la noi în biserică, am găsit un lucru care mi-a plăcut mult. Învăţătorii de la copii, de la o grupă au scris mare pe perete, pe un panou: ,,Ai noştri pentru o vreme, ai Domnului pentru totdeauna!” Pentru că aşa e, copiii se perindă, trec anii şi copii trec. Poate că aşa ar trebui să scriem noi în cameră la fiecare copil. E foarte important să îi creştem pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia Lui. Să îi creştem cu resursele pe care le avem. Dacă nu facem echilibrul dinainte, unii părinţi vor ajunge robii copiilor din punct de vedere material. „Copilul meu trebuie să aibă cei mai buni adidaşi, copilul meu trebuie să schimbe blugii. Vai! zice, de trei săptămâni nu i-am mai cumpărat calculator la copil, e vechi.” Oricum copiii nu sunt mulţumiţi, cum le-ai cumpărat, vor altceva şi altceva…

Ar trebui să învăţăm ceva de la Isus în relaţia cu ucenicii. Într-o zi, vine un ucenic şi zice: „Doamne Isuse, dă-le drumul, că dacă îi mai ţii aici, leşină de foame! Şi ei au ştiut un lucru: leşină, numai aici să nu leşine! Să nu vină ăştia de la ziar să zică: bă la adunare o leşinat ăştia, că au stat şi au ascultat Cuvântul. Interesul era imaginea lor, nu cumva să… Şi Domnul foarte simplu zice: ,,Daţi-le voi să mănânce!” Păi, zice: ,,Da de unde? Citesc în Biblie, în atâtea ocazii, cum Domnul are grijă.” Zice, mai un pic de untdelemn şi mai un pic de făină şi murim. Încrede-te în Domnul şi toarnă, nu e nici o problemă. Când pui ce ai la îndemâna lui Dumnezeu, întodeauna se produc miracole.

La un moment dat, poporul merge prin pustie. Apele erau amare. Noi criticăm uşor pe evrei, citim acolo simpu în Biblie că după trei zile nu au găsit apă şi au început să murmure. Dar acolo, erau femei gravide, copii mici, bătrâni, care nu mai puteau. Cred că au răbdat cam mult faţă de noi. Păi, unii nu puteau răbda două ceasuri în Biserică. Dumnezeu îi spune lui Moise: „Dar care îi problema? Ia băţul acela şi aruncă-l în apă.” Eu m-am gândit, oare câţi s-or fi împiedicat de băţul acela? Poate unul însetat, mai nervos i-o fi dat un şut cand o văzut că tot se împiedică de el. „Cine te-o mai pus şi pe tine aici?” Şi parcă aşa într-un mod ironic, Dumnezeu spune: „Moise ia bucata aia de lemn, băţul ăla de acolo uscat, aruncă-l în apă!” Şi Moise îl ia, îl aruncă în apă şi zice: „Beţi apă!” Apele s-au făcut dulci. Ce a avut băţul acela în el? Nimic! A fost pus la îndemâna lui Dumnezeu.

În condiţiile pe care le aveţi creşteţi copiii, aşa cum ne învaţă Cuvântul. Trebuie să îi creştem permanent, poate că asta e o problemă la părinţi, că nu putem lua pauză. Dar nu înseamnă să îi cicălim permanent, să le ţinem predici permanent. Există un proces de creştere şi, aş preciza şi lucrul acesta: creşterea unui copil cere efort. Pe copii trebuie să-i învăţăm totul, nu numai anumite lucruri. Noi, parinţii, trebuie să îi învăţăm să îl iubească pe Dumnezeu. Dar cine trebuie să îi înveţe să muncească? Păi, îmi zice unul, frate m-am căsătorit şi a facut nevasta mea prima ciorbă. Când am luat prima lingură, m-am gândit cât de mult o iubesc şi am înghiţit-o. Când am luat a doua lingură, m-am gândit la Golgota, cât o suferit Hristos pentru noi şi la a treia lingură m-am oprit şi am spus: „Iubire, te iubesc mult de tot, dar nu, nu se poate! Ai vrea să înveţi?” Dar nu ea era de vină, ştiţi cine era de vină, mama sa. Orice fetiţă mică la o anumită vârstă, vrea să îşi bage şi ea mâinile pe acolo, dar atunci o încurcă. „Nu, nu, nu! Lasă draga mamei, du-te tu, nu te murdări, că trebuie hainele spălate.” „Draga mamei, tu nu te ocupa de asta, că mama te face avocată la ONU.” Peste 15 ani, nu-i nici avocată la ONU, dar nici mâna pe lingură nu mai pune. Am auzit pe unul, că se şi lăuda cu: „fraţilor nu ştiu să bat un cui, credeţi-mă!” Ferească Domnul! Una e să nu poţi şi alta e să şi spui. Cine trebuie să îi înveţe munca pe copii? Nu să fie robul muncii, dar să îi înveţi măcar lucrurile elementare.

O rugăciune care trebuie să o facă părintele, în afară de sănăntate şi înţelepciune, este să îi prindeţi când vă ascund lucruri. Spuneţi Domnului deschis: „Doamne, eu nu pot fi cu ei peste tot. Când fac câte o şmecherie, fă cumva să aflu şi eu.” Funcţionează! Dacă te rogi sincer, o să rămână copiii blocaţi şi o să spună: „măi ăsta e ghicitor sau ce are?” Pentru că Dumnezeu într-un mod miraculos sau cum e nevoie, o să îţi facă ţie, parintelui de cunoscut. Ori dai o dată unde nu trebuie, ori greşeşti strada cu maşina. Mie mi se întamplă şi cu tinerii din biserică. Mă trezesc câte o dată că plec în oraş într-o direcţie şi ajung în alta. „Bă, ce caut eu pe strada asta?” Şi nu eram beat! Pe când să întorc maşina, văd doi porumbei din biserică pe stradă. „Hei! zic, acuma ştiu eu de ce am greşit.” Mă duc până în dreptul lor, las geamul în jos, mă uit la ei, să vadă că i-am văzut şi plec mai departe. Imediat sună telefonul: „Frate păstor, tot am vrut sa vă căutăm.” Dar… hm..de nu greşeam eu strada.. Aşa se întâmplă şi cu copiii!

Copiii trebuie disciplinaţi. Sunt lucruri care le plac copiilor noştri. Aşa-i? Şi atunci, de acolo să îl tai. Păi, vă spun, sunt copii care decât să îl tai de la calculator, mai bine zice „dă-mi o mamă de bătaie, urc pe pereţi şi apoi lasă-mă la calculator.” Şi spui: nu iubire, dar de ce să te bat eu, că eu te iubesc, îl şi mângâi dacă trebuie, zicând: „o săptămână nu vezi calculatorul” Îi în stare să turbe. Disciplina înseamnă acolo unde îl doare. Dar parinţii trebuie să încurajeze pe copiii. Au avut dreptate când mi-au spus într-o zi:”Tată, nu mi se pare că e treabă cinstită.” „Cum măi, nu e cinstită?” „Venim acasă şi spun, am luat 10 la fizică. Bine. Am luat 10 la… bine… bine…Vin mâine acasă, mi-o dat 9 la română, băăăăăă….şi de ce nu te bucuri de 10 cât te superi de 9?” Am venit eu cu argumentul: „Dacă Domnul ţi-a dat minte de 10 îi normal să iei 10, nu?” Dar totuşi ei aveau dreptate. Adică dacă fac bine, bucură-te că fac bine şi spune ,,Felicitări, ai făcut bine!” Să ştiţi că sunt copii care pe toată încurajarea lumii, nu dau cât dau pe un cuvânt de la tata. Când tata spune: „Bravo băiete! Îmi place de tine, sunt mândru de tine!” Când mama îi spune fetei: „Îmi place! Se vede că semeni cu mine. Adica nu… Ce îmi place de tine.” Cred că este important să încurajăm!

Noi trebuie sa îi sfătuim pe copii, vis-a-vis de însurătoare sau de măritiş, dar nu atunci când nu mai judecă pentru că sunt îndrăgostiţi, ci de mici trebuie să-i învăţăm în fiecare zi, ca atunci când vor fi mari, să facă alegerea în voia lui Dumnezeu. Atunci când baiatul vine şi spune „tată am găsit o fată” şi zici „băi arată-mi-o şi mie”. Te uiţi la fată şi spui: „băi eşti mai deştept ca taică-tu. Numai tu ai putut face alegerea asta, copilul meu.” De ce? Pentru că te-am învăţat eu. Da, te-am învăţat 20 de ani, nu acum când hormonii lucrau în tine.

Vine ziua în care îi încredinţăm în mâna celuluilalt, dar să îi pregătim pentru aceasta. Şi când îi încredinţăm, prin călăuzire divină, să-i încredinţăm. Să-i lăsăm în mâna lui Dumnezeu şi împreună cu celălalt să urmeze voia Domnului. Dumnezeu are binecuvântări pentru cei mici şi pentru cei mari şi aşteaptă ca toţi să fim copiii Lui. Şi mă rog lui Dumnezeu, ca toţi copiii Lui, să creştem frumos în toate privinţele. Acolo unde ne iese bine să spunem: ,,a Domnului este slava, gloria şi meritul!” Unde am greşit, să avem puterea să recunoaştem, să ne pocăim şi să îndrăznim. Dumnezeu încă mai are milă pentru noi şi casele nostre.

pastor Viorel Iuga