Epistola catre Galateni desi poate fi citita in aproximativ 15 min. este foarte important ca fiecare dintre noi sa citeasca cartea cu atentie, pentru ca astfel sa ne familiarizam cu continutul si mesajul ei.

Contextul şi scopul scrierii:

În timpul primei calatorii misionare (46-48 d.Cr.), ap. Pavel, impreuna cu Barnaba, a plantat mai multe biserici în provincia romana Galatia (F.A. 13:14-14:23). Iar în a doua calatorie misionara (49-52 d.Cr.), Pavel a vizitat aceste biserici împreuna cu Sila. Dar la scurt timp dupa înfiinţarea acestor biserici, iudaizatorii au încercat sa îi convinga pe crestinii Galatiei ca trebuie sa se taie împrejur si sa se se supuna legii lui Moise. Pentru aceasta, ei încercau sa îl discrediteze pe ap. Pavel, punând la îndoiala atât statutul sau de apostol cât si adevărul mesajului propovaduit de el.
Evanghelia este vestea buna despre mântuirea data în dar prin harul lui Dumnezeu. Daca adaugi ceva harului, mântuirea nu mai este gratuita, ci se capata prin fapte. Nu-i de mirare ca Pavel era necăjit. Iata câteva exclamatii categorice: „Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” (Gal. 4:11). „Iata, eu, Pavel, va spun ca, daca va veti taia împrejur, Hristos nu va va folosi la nimic” (Gal. 5:2). „Si schilodeasca-se odata cei ce va tulbura!” (Gal. 5:12).
Aşadar, aceasta epistola a fost scrisă din cauza îngrijorarii ap. Pavel faţă de influenţa tot mai mare a învaţătorilor falsi în bisericile Galatiei. Pavel scrie galatenilor pentru a-i avertiza de pericolul distorsionarii adevarului Evangheliei si de consecinţele extrem de grave ale acceptarii unei Evanghelii false.

Destinatari: Galatia a fost un teritoriu ocupat de gali în sec. al III-lea î.Cr. Cu timpul galii    s-au amestecat cu licaonienii şi frigienii iar în anul 25 î.Cr. provincia a fost anexată de romani. Deci Galatia se întindea din S Bitiniei, V Pontului până în N Pamfiliei, adică în partea centrală şi de N a Asiei Mici.

În cap. 1:2 şi 3:1 Pavel se adresează credincioşilor bisericilor din Galatia dar nu ne dă nici un indiciu despre localizarea lor. Există 2 teorii: cea mai veche se numeşte Teoria galateană de N şi susţine că epistola se adresează bisericilor din partea de N, înfiinţate în a 2 şi a 3 a călătorie misionară; cea mai nouă se numeşte Teoria galateană de S  şi susţine că epistola se adresează bisericilor din partea de S a provinciei, înfiinţate în prima călătorie misionară în Antiohia Pisidiei, Iconia, Derbe şi Listra. Dovezile interne înclină în favoarea celei de-a II-a teorii.
A două vizită a lui Pavel la Ierusalim trebuie să fi fost în vremea foametei din timpul lui Claudiu (11:30) iar comportamentul lui Petru faţă de neamuri din 2:11 şi urm. poate fi explicat mai uşor dacă a avut loc înainte de Conciliu de la Ierusalim. Apoi, hotărârea luată la Conciliu nu este amintită în epistolă aşa că epistola e posibil să fi fost scrisă înainte de cea de-a II-a călătorie misionară (48, 49 d.Cr.).
Epistola către Galateni poate fi împartita în trei sectiuni majore care ne dezvăluie teologia sa:

1. Adevărata Evanghelie nu conţine adăugiri, ci este de origine divină (1:11 – 2:21)

Din moment ce Evanghelia sa, care nu prevedea circumcizia, era aspru criticată, Pavel le prezintă galatenilor faptul că:
În primul rând, el nu a primit Evanghelia de la un om ci Evanghelia pe care o predica era primită „prin descoperirea lui Isus Hristos” (1:11-12).
În al doilea rând, Pavel a ştiut că trebuia să predice neamurilor o Evanghelie lipsită de practica circumciziei, fără ca să aibă aprobarea conducătorilor Bisericii de la Ierusalim (1:17). Când a mers la Ierusalim, 3 ani mai târziu, i-a întâlnit doar pe Petru şi pe Iacov, dar Evanghelia o primise deja de la Dumnezeu, şi nu de la Ierusalim.
După 14 ani de la prima vizită, Pavel a mers din nou la Ierusalim, cu Barnaba şi Tit, pentru a se asigura că nu predicase în zadar (2:1-10). În ciuda opoziţiei din partea „fraţilor mincinoşi”, stâlpii bisericii (Petru, Iacov şi Ioan) au aprobat Evanghelia pe care Pavel o predica neamurilor.
Ceea ce Pavel înţelegea prin adevărul Evangheliei este stabilit în finalul secţiunii (2:15-21). Nimeni nu este justificat prin „faptele Legii”, ci prin credinţa în Cristos Isus. Dacă neprihănirea s-ar putea obţine prin Lege, atunci n-ar mai fi fost nevoie de jertfa Domnului Cristos.

2. Creştinii sunt urmaşi ai lui Avraam ca urmare a promisiunii făcute acestuia (3:1 – 5:12)

După ce a explicat originea Evangheliei sale, Pavel se angajează în apărarea unei alte învăţături, aceea că cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, botezaţi în Cristos, sunt descendenţi ai lui Avraam. Dumnezeu i-a adus această veste bună lui Avraam atunci când i-a promis că toate naţiunile vor fi binecuvântate în el. Prin urmare, credincioşii sunt binecuvântaţi prin Avraam, părintele celor credincioşi (3:7-9). În lumina textului din Gen. 12:7, Pavel arată că promisiunile erau făcute lui Avraam şi seminţei lui. Subliniind termenul „sămânţă”, care este la singular, apostolul dovedeşte că „sămânţa” lui Avraam este Cristos (3:15-16). Aşadar, toţi cei care sunt botezaţi în Cristos sunt descendenţi ai lui Avraam şi fii prin făgăduinţă, chiar dacă nu sunt circumcişi (3:26-29).
Din moment ce Legea a fost dată cu 430 de ani mai târziu, ea nu a venit să schimbe datele promisiunii, care depinde de credinţa individului (3:17-20). Legea a fost dată după promisiune pentru a-i face pe oameni conştienţi de păcatele lor şi cu scop disciplinar, până la revelarea adevăratei credinţe. Dar, prin ea însăşi, Legea nu poate da viaţă.
Galatenii nu voiau să înţeleagă aceste lucruri, iar Pavel le spune că aceasta este o întoarcere la copilăria spirituală (4:1-11). El le arată că acum sunt fiii femeii libere, Sara, şi a fiului ei, Isaac (4:21-31), avertizându-i în acelaşi timp că circumcizia ar putea să-i despartă de Cristos (5:1-12).

3 . Doar trăirea prin Duhul formează un caracter moral (5:13 – 6:10)

Chiar dacă Pavel le demonstrează galatenilor că sunt descendenţii lui Avraam, prin Cristos, el consideră că trebuie să le prezinte ceva foarte important. Apostolul le arată creştinilor că puteau trăi o viaţă morală şi fără restricţiile Legii. În viziunea lui Pavel, viaţa morală înseamnă trăire prin Duhul (5:16), călăuzire a Duhului (v. 18), umblare prin Duhul (v. 25). Oamenii care sunt călăuziţi de Duhul nu mai sunt sub Lege (v. 18) şi nici nu mai practică faptele firii (19-21). Cel care va rodi în ei va fi Duhul Sfânt (22-23).
Pavel arată faptul că întreaga Lege este cuprinsă în porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (5:14 citat din Lev. 19:18). Astfel, galatenii trebuiau să se slujească unii pe alţii în dragoste (5:13). Dacă îşi purtau sarcinile unii altora, împlineau astfel „legea lui Cristos” (6:2). Deci, galatenii împlineau adevărata lege dacă trăiau prin Duhul, supunându-se legii lui Cristos.

Dacă ar fi să concluzionăm aceste teme menţionate mai sus, am putea reduce teologia Epistolei către Galateni în cele din urmă la justificarea prin credinţă (3:11; 5:1).