circumcizie

Epistola catre Galateni desi poate fi citita in aproximativ 15 min. este foarte important ca fiecare dintre noi sa citeasca cartea cu atentie, pentru ca astfel sa ne familiarizam cu continutul si mesajul ei.

Contextul şi scopul scrierii:

În timpul primei calatorii misionare (46-48 d.Cr.), ap. Pavel, impreuna cu Barnaba, a plantat mai multe biserici în provincia romana Galatia (F.A. 13:14-14:23). Iar în a doua calatorie misionara (49-52 d.Cr.), Pavel a vizitat aceste biserici împreuna cu Sila. Dar la scurt timp dupa înfiinţarea acestor biserici, iudaizatorii au încercat sa îi convinga pe crestinii Galatiei ca trebuie sa se taie împrejur si sa se se supuna legii lui Moise. Pentru aceasta, ei încercau sa îl discrediteze pe ap. Pavel, punând la îndoiala atât statutul sau de apostol cât si adevărul mesajului propovaduit de el.
Evanghelia este vestea buna despre mântuirea data în dar prin harul lui Dumnezeu. Daca adaugi ceva harului, mântuirea nu mai este gratuita, ci se capata prin fapte. Nu-i de mirare ca Pavel era necăjit. Iata câteva exclamatii categorice: „Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” (Gal. 4:11). „Iata, eu, Pavel, va spun ca, daca va veti taia împrejur, Hristos nu va va folosi la nimic” (Gal. 5:2). „Si schilodeasca-se odata cei ce va tulbura!” (Gal. 5:12).
Aşadar, aceasta epistola a fost scrisă din cauza îngrijorarii ap. Pavel faţă de influenţa tot mai mare a învaţătorilor falsi în bisericile Galatiei. Pavel scrie galatenilor pentru a-i avertiza de pericolul distorsionarii adevarului Evangheliei si de consecinţele extrem de grave ale acceptarii unei Evanghelii false.

Destinatari: Galatia a fost un teritoriu ocupat de gali în sec. al III-lea î.Cr. Cu timpul galii s-au amestecat cu licaonienii şi frigienii iar în anul 25 î.Cr. provincia a fost anexată de romani. Deci Galatia se întindea din S Bitiniei, V Pontului până în N Pamfiliei, adică în partea centrală şi de N a Asiei Mici.

În cap. 1:2 şi 3:1 Pavel se adresează credincioşilor bisericilor din Galatia dar nu ne dă nici un indiciu despre localizarea lor. Există 2 teorii: cea mai veche se numeşte Teoria galateană de N şi susţine că epistola se adresează bisericilor din partea de N, înfiinţate în a 2 şi a 3 a călătorie misionară; cea mai nouă se numeşte Teoria galateană de S şi susţine că epistola se adresează bisericilor din partea de S a provinciei, înfiinţate în prima călătorie misionară în Antiohia Pisidiei, Iconia, Derbe şi Listra. Dovezile interne înclină în favoarea celei de-a II-a teorii.
A două vizită a lui Pavel la Ierusalim trebuie să fi fost în vremea foametei din timpul lui Claudiu (11:30) iar comportamentul lui Petru faţă de neamuri din 2:11 şi urm. poate fi explicat mai uşor dacă a avut loc înainte de Conciliu de la Ierusalim. Apoi, hotărârea luată la Conciliu nu este amintită în epistolă aşa că epistola e posibil să fi fost scrisă înainte de cea de-a II-a călătorie misionară (48, 49 d.Cr.).
Epistola către Galateni poate fi împartita în trei sectiuni majore care ne dezvăluie teologia sa:

Adevărata Evanghelie nu conţine adăugiri, ci este de origine divină (1:11 – 2:21)

Din moment ce Evanghelia sa, care nu prevedea circumcizia, era aspru criticată, Pavel le prezintă galatenilor faptul că:
În primul rând, el nu a primit Evanghelia de la un om ci Evanghelia pe care o predica era primită „prin descoperirea lui Isus Hristos” (1:11-12).
În al doilea rând, Pavel a ştiut că trebuia să predice neamurilor o Evanghelie lipsită de practica circumciziei, fără ca să aibă aprobarea conducătorilor Bisericii de la Ierusalim (1:17). Când a mers la Ierusalim, 3 ani mai târziu, i-a întâlnit doar pe Petru şi pe Iacov, dar Evanghelia o primise deja de la Dumnezeu, şi nu de la Ierusalim.
După 14 ani de la prima vizită, Pavel a mers din nou la Ierusalim, cu Barnaba şi Tit, pentru a se asigura că nu predicase în zadar (2:1-10). În ciuda opoziţiei din partea „fraţilor mincinoşi”, stâlpii bisericii (Petru, Iacov şi Ioan) au aprobat Evanghelia pe care Pavel o predica neamurilor.
Ceea ce Pavel înţelegea prin adevărul Evangheliei este stabilit în finalul secţiunii (2:15-21). Nimeni nu este justificat prin „faptele Legii”, ci prin credinţa în Cristos Isus. Dacă neprihănirea s-ar putea obţine prin Lege, atunci n-ar mai fi fost nevoie de jertfa Domnului Cristos.

Creştinii sunt urmaşi ai lui Avraam ca urmare a promisiunii făcute acestuia (3:1 – 5:12)

După ce a explicat originea Evangheliei sale, Pavel se angajează în apărarea unei alte învăţături, aceea că cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, botezaţi în Cristos, sunt descendenţi ai lui Avraam. Dumnezeu i-a adus această veste bună lui Avraam atunci când i-a promis că toate naţiunile vor fi binecuvântate în el. Prin urmare, credincioşii sunt binecuvântaţi prin Avraam, părintele celor credincioşi (3:7-9). În lumina textului din Gen. 12:7, Pavel arată că promisiunile erau făcute lui Avraam şi seminţei lui. Subliniind termenul „sămânţă”, care este la singular, apostolul dovedeşte că „sămânţa” lui Avraam este Cristos (3:15-16). Aşadar, toţi cei care sunt botezaţi în Cristos sunt descendenţi ai lui Avraam şi fii prin făgăduinţă, chiar dacă nu sunt circumcişi (3:26-29).
Din moment ce Legea a fost dată cu 430 de ani mai târziu, ea nu a venit să schimbe datele promisiunii, care depinde de credinţa individului (3:17-20). Legea a fost dată după promisiune pentru a-i face pe oameni conştienţi de păcatele lor şi cu scop disciplinar, până la revelarea adevăratei credinţe. Dar, prin ea însăşi, Legea nu poate da viaţă.
Galatenii nu voiau să înţeleagă aceste lucruri, iar Pavel le spune că aceasta este o întoarcere la copilăria spirituală (4:1-11). El le arată că acum sunt fiii femeii libere, Sara, şi a fiului ei, Isaac (4:21-31), avertizându-i în acelaşi timp că circumcizia ar putea să-i despartă de Cristos (5:1-12).

3 . Doar trăirea prin Duhul formează un caracter moral (5:13 – 6:10)

Chiar dacă Pavel le demonstrează galatenilor că sunt descendenţii lui Avraam, prin Cristos, el consideră că trebuie să le prezinte ceva foarte important. Apostolul le arată creştinilor că puteau trăi o viaţă morală şi fără restricţiile Legii. În viziunea lui Pavel, viaţa morală înseamnă trăire prin Duhul (5:16), călăuzire a Duhului (v. 18), umblare prin Duhul (v. 25). Oamenii care sunt călăuziţi de Duhul nu mai sunt sub Lege (v. 18) şi nici nu mai practică faptele firii (19-21). Cel care va rodi în ei va fi Duhul Sfânt (22-23).
Pavel arată faptul că întreaga Lege este cuprinsă în porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (5:14 citat din Lev. 19:18). Astfel, galatenii trebuiau să se slujească unii pe alţii în dragoste (5:13). Dacă îşi purtau sarcinile unii altora, împlineau astfel „legea lui Cristos” (6:2). Deci, galatenii împlineau adevărata lege dacă trăiau prin Duhul, supunându-se legii lui Cristos.

Dacă ar fi să concluzionăm aceste teme menţionate mai sus, am putea reduce teologia Epistolei către Galateni în cele din urmă la justificarea prin credinţă (3:11; 5:1).

Libertatea Evangheliei aduce izbăvire faţă de Lege
Să învăţăm:
– de ce trebuie să trăim în libertatea adusă de Evanghelie?
– cum o putem face?
După ce a prezentat un şir de 6 argumente teologice în favoarea Evangheliei, prin care a arătat superioritatea Evangheliei faţă de Lege, apostolul Pavel îşi încheie epistola pe care a adresat-o credincioşilor din Galatia cu o secţiune practică. În cadrul acestei secţiuni (cap. 5-6) el a adresat mai multe îndemnuri practice prin care a arătat cum putem trăi în libertatea descoperită de Evanghelie.
Dacă ultimul verset din cap. 4 arată că, în conformitate cu noul său statut, credinciosul este liber, primul verset din cap. 5 se referă la practica creştinului: el trebuie să trăiască ca un om liber. Aici putem să vedem o diferenţă între Lege şi har: Legea ar spune: ,,Dacă vă veţi dobândi libertatea, veţi fi liberi” dar harul parcă spune: ,,Aţi fost eliberaţi cu preţul extraordinar de mare al morţii lui Cristos. În semn de recunoştinţă faţă de El, trebuie să rămâneţi tari în libertatea care v-a dat-o Cristos şi să nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei.”
Legea porunceşte, dar nu-ţi dă şi puterea de a duce la îndeplinire porunca. Harul asigură ceea ce cere Legea, învrednicindu-l apoi pe credincios să trăiască o viaţă prin puterea Duhului Sfânt, în final răsplătindu-l pt. aceasta. Primul dintre aceste îndemnuri conţine imperativul: „rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (cap. 5:1). Studiind această poruncă, prin care ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, vrem să ne uităm la:

MOTIVELE CARE DETERMINĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE

Ap. Pavel îndeamnă la statornicie lângă Evanghelie, arătând că:
a. (v. 1) reîntoarcerea la Lege aduce robie.
b. (v. 2) reîntoarcerea la Lege zădărniceşte lucrarea Domnului Isus. De fapt, iudaizatorii insistau asupra credincioşilor dintre neamuri să se circumcidă, pt. că altfel nu vor fi mântuiţi. Tăierea împrejur nu era doar o operaţie chirurgicală, nu doar împlinirea unui ritual religios ci devenise o cale de mântuire prin fapte bune. Circumcizia tindea să devină o evanghelie a eforturilor omeneşti, dând la o parte harul lui Dumnezeu. De fapt, era o înlocuire a harului cu Legea sau al lui Cristos cu Moise. Ori, lucrul acesta nu era în spiritul Evangheliei pe care a propovăduit-o ap. Pavel.
c.    (v. 3) reîntoarcerea la Lege obligă la păzirea Legii în totalitate. Legalismul le cerea oamenilor să împlinească toată Legea. Oamenii aflaţi sub Lege nu-şi puteau permite să accepte doar poruncile uşor de îndeplinit iar pe cele grele să le respingă. Pavel le arată galatenilor că dacă se străduiesc să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin circumcizie, atunci sunt datori să împlinească toată Legea. Numai că dacă vor să se întoarcă sub Lege, care arăta că în viitor va veni Cristos, Isus nu le va fi de niciun folos.
d.    (v. 4/a) reîntoarcerea la Lege conduce la despărţirea de Cristos. Legalismul înseamnă abandonarea lui Cristos, care cheamă la adevăr, la lumină şi la libertate. Pt. noi, Isus Cristos trebuie să fie singura nădejde a neprihănirii (a dreptăţii).
e.    (v. 4/b) reîntoarcerea la Lege determină căderea din har. Galatenii ar fi vrut să-L aibă şi pe Isus ca Mântuitor şi Legea. Ap. Pavel le arată că nu se poate aşa ceva. Dacă se vor întoarce la Lege vor fi despărţiţi de Cristos şi nu vor beneficia de harul Său.

2.    MĂRTURIILE CARE ILUSTREAZĂ STATORNICIA LÂNGĂ EVANGHELIE

Pentru a arăta de ce trebuie să rămânem statornici lângă Evanghelie, ap. Pavel a prezentat:
a. (v. 5, 6) calea prin care dobândim neprihănirea (prin Duhul, prin credinţă şi prin lucrarea Domnului Isus). Legalistul speră să dobândească neprihănirea prin propriile sale fapte, prin păzirea Legii sau prin împlinirea unor ritualuri religioase. Credinciosul, faţă de legalist, se uită nu numai la îndreptăţirea pe care a realizat-o Cristos pt. el, ci aşteaptă timpul când Domnul va reveni, când va primi un trup slăvit şi când nu va mai păcătui. Ceea ce doreşte Dumnezeu din partea omului este ,,credinţa care lucrează prin dragoste.”Credinţa este totala bizuire pe Dumnezeu. Credinţa nu este numai teorie, ci ea se manifestă prin slujirea plină de devotament faţă de Dumnezeu şi de semeni. Motivaţia care stă la baza slujirii este dragostea.
b. (v. 7, 8) exemplul unui alergător. Galatenii porniseră bine pe calea credinţei, ca adevăraţi alergători în viaţa presărată cu suferinţe dar cineva (iudaizatorii) le-a tăiat calea, împiedicându-i. Ascultarea de învăţăturile iudaizatorilor, de acei apostoli falşi i-a făcut vinovaţi de neascultare faţă de adevărul lui Dumnezeu pe care îl prezintă Evanghelia.
c. (v. 9) exemplul aluatului. Aluatul în Scriptură este un simbol al răului. În cazul acestei epistole aluatul se referă la învăţătura rea a iudaizatorilor. Tendinţa aluatului sau a drojdiei de a afecta toată făina cu care vine în contact este folosită în acest verset spre a arăta că puţină învăţătură greşită va duce la şi mai multă rătăcire. Dacă câţiva oameni din biserică susţin o învăţătură falsă, ei vor face şi mai mulţi adepţi , dacă nu vor întâlni o reacţie rapidă de împotrivire din partea celorlalţi fraţi.
d. (v. 10-12) pedeapsa celor ce-i conduc pe alţii în rătăcire. Ap. Pavel are siguranţa că Dumnezeu este drept şi de aceea El îi va pedepsi pe cei care au început să strice bunul mers al bisericilor din Galatia.

3. MODUL ÎN CARE PUTEM RĂMÂNE STATORNICI LÂNGĂ EVANGHELIE

Pentru a rămâne statornici lângă Evanghelie, trebuie să trăim în dragoste, deoarece:
a. (v. 13) dragostea nu îndreptăţeşte păcatul. Evangheliei harului i s-au adus întotdeauna acuzaţii că le-ar permite oamenilor să trăiască cum vor. Ap. Pavel avertizează în acest loc asupra libertinismului. Când oamenii au purtat atâta timp jugul legii, primind dintr-o dată libertatea erau ispitiţi să treacă de la o formă de robie la una de nepăsare. Libertatea creştină nu permite păcatul ci mai degrabă îl încurajează pe creştin să slujească altora în dragoste. Nu avem voie niciodată să transformăm libertatea pe care ne-a oferit-o Cristos datorită jertfei Sale, în lucruri care întăresc firea pământească. Cum spunea cineva: ,,Un râu are libertatea de a curge doar în limitele impuse de malurile sale, căci fără acestea s-ar împrăştia, devenind o mlaştină de apă stătătoare, urât mirositoare.”
b. (v. 14) dragostea împlineşte toată Legea. Ap. Pavel arată că manifestând dragoste (acea dragoste jertfitoare care ne-a arătat-o Dumnezeu) pe parcursul vieţii de credinţă nu se poate să încalci Legea.
c. (v. 15) dragostea zideşte. Legalismul conduce numai la certuri, aşa cum s-a întâmplat şi în Galatia. Mai târziu, ap. Pavel avea să-i scrie lui Tit: ,,Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.” Deşi spiritual Legii este să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti semenii, galatenii au procedat invers, adoptând porunci care aveau să ţină până la vremea arătării lui Mesia, a Domnului Isus Cristos. Rolul dragostei este şi de a consolida relaţia pe care o ai cu Dumnezeu, pe care o ai cu fraţii şi surorile de credinţă dar şi cu ceilalţi oameni.