octombrie | 2013 | BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

De multe ori teama de ziua de mâine ne aduce în poziția de a face toate lucrurile pe dos. Ușor, câte ușor începem să părăsim principiile Bibliei şi apucăm tot ce găsim, economisind şi adunând rezerve atunci când vedem că viața se înrăutăţește. Îndemnul lecției biblice de astăzi este: ,,Nu te da bătut în faţa fricii de ziua de mâine care a pătruns într-o societatea a crizei, în omenirea din ce în ce mai lipsită de evlavie. Dimpotrivă, fii darnic și urmează, cu credincioşie, modelul pe care ni-l arată Dumnezeu chiar și în vremurile grele.”
Dacă ne uităm în V. T. observăm că atunci când evreii au făcut aşa, s-au bucurat de o recoltă foarte bogată. Dimpotrivă, când au strâns şi au făcut provizii din ce le-a dat Dumnezeu, dar au dat dovadă de zgârcenie, El a spus: „Sunteţi blestemaţi … tot poporul în întregime!” (Mal. 3:9). Fie că au trecut prin belşug sau lipsă, lucrul acesta a depins de atitudinea şi faptele israeliților faţă de modelul pe care li-l oferea Dumnezeu. Poruncile Lui cereau ca ei să „aducă… la casa vistieriei toate zeciuielile” (Mal. 3:10), și dacă L-ar fi „cinstit pe Domnul cu averile lor, şi cu cele dintâi roade din tot venitul lor… grânarele le-ar fi fost pline de belşug, şi teascurile lor ar fi gemut de must” așa ni se spune în Prov. 3:9, 10.
În N.T. Domnul Isus a spus „Daţi, şi vi se va da; …Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Lc. 6:38) iar ap. Pavel spune: „cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9:6). Sfânta Scriptură ne arată cum merg lucrurile în economia lui Dumnezeu: cel ce „dă cu mâna largă, ajunge mai bogat” în timp ce „altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească”. Așadar, Dumnezeu promite că ,,Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el” (Prov. 11:24, 25).
Conform crezului nostru și potrivit cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și practica primilor creștini, membrii bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământești, de bună voie și după posibilități, la susținerea cauzei Evangheliei.
Dărnicia noastră însă, nu este legalistă, ci spirituală. Nu dăm, în primul rând, pentru că trebuie, ci pentru că iubim și suntem iubiți. Noi trebuie să dăruim cu inimile pline de cunoașterea dragostei lui Dumnezeu față de noi și înțelegând ceea ce-I datorăm, așa cum spune ap. Pavel: ,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Cor. 9:15).
De fapt, dărnicia noastră nu este altceva decât un răspuns la dărnicia lui Dumnezeu și ea este necesară pentru:
a)  Susținerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei, pentru a nu duce lipsă (Filip. 4:16-18 ,,Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru. Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.”
1 Tim. 5:17-18 – Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.”
b) Ajutorarea săracilor, orfanilor și văduvelor
(Rom. 15:25, 26 – ,,Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.”
In. 12:7-8 – Domnul Isus spune: ,,Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
Iac. 1:27 – ,,Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”).
c) Construirea de locașuri de închinare și întreținerea celor existente
(Ex. 35:21 – ,,Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea Cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte.”
Ezra 2:68, 69 – ,,Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese. Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şaizeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint şi o sută de haine preoţeşti.”
Atunci când vorbim de dărnicie, vorbim și de zeciuială. Conform învățăturii V. T., zeciuiala (10% din câștig) constituia partea Domnului. În N. T., zeciuiala nu este poruncită, (deși este aprobată de către Domnul Isus, deci ea nu a fost niciodată anulată). În Mat. 23:23, El le spune învățătorilor religioși ai lui Israel: ,,Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”
În N. T. întâlnim deseori vorbindu-se despre dărnicie, dar aceasta nu înseamnă că noi, creștinii, nu putem practica zeciuiala. Zeciuiala, de fapt, este o chestiune care are de a face cu câteva principii de bază:
a) Principiul cinstirii lui Dumnezeu – ceea ce am spus la începutul lecției biblice: ,,Cinsteşte pe Domnul cu averile tale…” – Prov. 3:9, 10
b) Principiul credinței – ,,cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.” – 2 Cor. 9:6
c) Principiul integrității – ,,Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” – Mal. 3:8
Este important să înțelegem că dacă înainte de venirea lui Cristos, poporul lui Dumnezeu dădea Domnului a zecea parte din venitul lor, acum, când am cunoscut revelația deplină a dragostei lui Dumnezeu în Cristos, ar trebui să dăruim chiar mai mult.
Dacă în Cristos avem o revelație mai bună decât aveau credincioșii vechiului legământ, atunci cu siguranță dărnicia noastră trebuie să fie peste zeciuiala practicată de ei. Conform învățăturii lui Pavel (2 Cor. 9:7, 8) noi trebuie să dăruim:
a)  După câștig;
b)  Cât am hotărât în inima noastră;
c)  Cu bucurie.
Încearcă şi tu, pt. că principiile lui Dumnezeu funcţionează în orice economie!

Un lucru foarte important pe care-l observăm atunci când citim v. 27 din cap. 1 al cărții Geneza este că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, dar și faptul că Dumnezeu l-a creat ca bărbat şi femeie. Crearea omului ca bărbat şi femeie arată chipul lui Dumnezeu prin câteva lucruri:
(1) relaţii interpersonale armonioase;
(2) egalitate între persoane şi egalitate ca importanţă;
(3) diferenţe în rol și autoritate.

A. Relaţii personale.
Dumnezeu nu a creat fiinţele umane pentru a trăi ca persoane izolate, ci, făcându-ne după chipul Lui, ne-a creat în aşa fel încât să putem realiza o unitate interpersonală atât în familie, cât și în Biserică. Unitatea dintre cele 2 persoane, dintre bărbat şi femeie îşi găseşte exprimarea deplină în căsătorie, unde soţul şi soţia devin din două persoane, una singură (Gen. 2:24). Unitatea aceasta nu este doar una de natură fizică; ea este în primul rând spirituală şi emoţională. De fapt, soțul și soția care s-au unit prin căsătorie sunt oameni pe care ,,Dumnezeu i-a unit.” (Mat. 19:6). Dar când unirea dintre un bărbat și o femeie se face în afara căsătoriei, este un mare păcat săvârșit, așa cum spune ap. Pavel, împotriva propriului trup (1 Cor. 6:16, 18-20 – de citit).
Un alt lucru pe care trebuie să-l accentuăm, despre căsătorie, este că unirea dintre soț și soție nu este o legătură temporară, ci una pe viață. Desfacerea acestei relații este urâtă de Dumnezeu așa cum găsim scris în Mal. 2:13-16. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este prezentată în aspectul ei spiritual de către ap. Pavel, ca o oglindire a relației dintre Cristos și Biserica Sa: ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” , ,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului” (Efes. 5:22, 25). Totuși, la unitatea spirituală a Bisericii, pe lângă cei căsătoriți, contribuie și cei necăsătoriți, astfel că această părtășie autentică contribuie la zidirea spirituală și creșterea purității Bisericii prin care trebuie să strălucească în lume caracterul lui Dumnezeu.

B. Egalitate ca persoane şi importanţă.
După cum Persoanele Trinităţii sunt egale în importanţa şi existenţa Lor ca Persoane distincte, tot aşa bărbaţii şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu ca să fie egali ca importanţă şi persoane. Bărbaţii şi femeile sunt făcuţi în egală măsură după ,,chipul lui Dumnezeu” şi au o importanță egală şi o valoare egală înaintea lui Dumnezeu.
Egalitatea cu care au fost înzestraţi bărbaţii şi femeile este arătată într-un mod nou în Biserică. Duhul Sfânt este revărsat peste Biserică (F. A. 2:17-18), iar atât bărbaţilor cât şi femeilor li se dau daruri ca să slujească în moduri deosebite: ,,Şi fiecăruia (adică, bărbat și femeie) i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (1 Cor. 12:7).
Egalitatea ca persoane și importanță ar trebui să elimine orice fel de sentiment de mândrie sau de inferioritate dintre bărbații și femeile creștine. De fapt, nimeni n-ar trebui să se simtă mândru sau superior pt. că este bărbat și nimeni n-ar trebui să se simtă dezamăgit sau inferior pt. că este femeie.
Egalitatea noastră ca persoane înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să ducă la o atitudine prin care bărbații și femeile să-și dea cinste unii altora. În Vechiul Testament întâlnim un bărbat care dă cinste unei femei. El spune că ,,Ea este mai de preț decât mărgăritarele” și că ,,femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” (Prov. 31). Ap. Petru le dă ca exemplu, femeilor credincioase, pe Sara care-și cinstea soțul și-l numea ,,domnul ei.” Tot Petru îi îndeamnă pe soți să dea ,,cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii…” (1. Pet. 3:7).
Egalitatea în biserică este subliniată şi prin ceremonia botezului. La Cincizecime au fost botezați atât bărbaţii cât și femeile care au crezut (Fapte 2:41) iar ap. Pavel detaliază lucrul acesta în Gal 3:27-28: ,,Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus.”

C. Roluri diferite în familie şi biserică.
De-a lungul veşniciei, între Persoanele Trinităţii a existat egalitate în importanţă, personalitate şi divinitate, dar au existat şi diferenţe, ca urmare a rolurilor asumate. Cu toate că cele trei Persoane ale Trinităţii sunt egale în putere şi în toate celelalte atribute, Tatăl are o autoritate mai mare. În Trinitate, El are rolul de conducător. Tatăl trimite pe Fiul în lume. Fiul ascultă, vine și ne răscumpără prin moartea Sa pe crucea de la Golgota. După ce Fiul S-a înălțat la cer, vine Duhul Sfânt ca să echipeze și să dea putere Bisericii, ca să cerceteze lumea și să convingă despre păcat, neprihănire și judecată. Iată roluri diferite pe care le au cele trei Persoane în Trinitate.
Ap. Pavel când se uită la relaționarea Persoanelor în Trinitate și apoi la relația soț-soție, face următoarea declarație în 1 Cor. 11:3: ,,Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” După cum Dumnezeu Tatăl are autoritate peste Fiul, cu toate că cei doi sunt egali în divinitate, tot aşa, spune Pavel, în căsătorie, soţul are autoritate asupra soţiei, cu toate că cei doi sunt egali ca persoane.
În Biserică rolurile bărbaților și ale femeilor diferă în unele domenii de slujire. Bărbații pot să cârmuiască biserica: ei pot fi păstori, prezbiteri, diaconi; pot să fie evangheliști, pe când femeile nu. Femeile pot sluji atât d.p.d.v. spiritual (rugăciune, post, cântări duhovnicești, mărturii), cât și d.p.d.v. material, de exemplu când biserica organizează o nuntă, o înmormântare, un botez, o masă agape.

D. Câteva implicaţii practice ale faptului că suntem creați bărbat și femeie
1) Niciodată nu avem voie să credem că în biserică există cetăţeni de mâna a doua: Bărbat sau femeie, negru sau alb, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, puternic sau slab, atractiv sau neatractiv, cu școală sau fără școală. Toţi suntem egali ca valoare înaintea lui Dumnezeu și ar trebui să avem aceeaşi valoare unii în fața altora.
2) Când soţii încep să se comporte în mod egoist, aspru, sau chiar abuziv şi nemilos, trebuie să-şi dea seama că acesta este un comportament distructiv şi contrar scopurilor pe care le are Dumnezeu pentru ei. Soţii trebuie să împlinească poruncile N. T. de a-şi iubi soţiile, a le cinsti, a le trata cu delicateţe şi a le pune pe primul loc în interesele lor.
3) Când soţiile se răzvrătesc şi manifestă resentimente față de rolul de conducere în familie dat soţilor sau când se întrec cu soţii lor pentru a prelua conducerea în familie, atitudinea aceasta este un rezultat al păcatului şi va avea consecinţe distructive în căsătoria lor. O soţie care doreşte să se poarte în conformitate cu modelul lăsat de Dumnezeu trebuie să fie supusă soţului ei, să accepte ca el să fie conducătorul în casă şi să se bucure de acest fapt.
4) Dacă tirania din partea soţului şi uzurparea autorităţii de către soţie sunt greșeli de agresivitate, există şi alte două erori, numite greșeli de pasivitate. Privitor la soţ, eroarea este să nu iei iniţiativa în familie. Un asemenea soţ este tot mai absent (fie fizic, fie emoţional) de acasă, umplându-şi timpul aproape în totalitate cu preocupări străine familiei. Din partea soţiei, greşeala este să nu contribuie la procesul de luare a deciziilor în familie si să nu dorească să-şi îndrepte soţul, chiar dacă acesta face rău.
5) Soţul trebuie să ţintească spre un rol de conducător iubitor, delicat şi responsabil în familia lui. Soţia trebuie să ţintească spre un rol de supunere activă, inteligentă şi bucuroasă faţă de autoritatea soţului ei. Evitând ambele genuri de greşeli şi urmând modelul biblic, soţii şi soţiile vor descoperi adevărata bărbăţie şi adevărata feminitate biblică şi astfel vor reflecta tot mai deplin chipul lui Dumnezeu în viaţa lor.