Mă întreb: “Oare câți dintre noi am rămas “predicatori ai crucii”, în veacul acesta modern și modelator; câți am rămas “slujitori ai crucii” și mai ales, câți dintre noi ne mai bucurăm să fim “purtători ai crucii” pe care ne-a dat-o Christos.

Crucea trebuie să fie esența predicării noastre. Apostolul Pavel scrie: 1 Corinteni 1:17 “De fapt, Christos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce Sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. “Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.” Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” “Iudeii, într-adevăr, cer minuni, și Grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii”
Predica după inima lui Dumnezeu este Christocentrică. De oriunde ai pleca din Biblie, aplicația finală ar trebui să fie apropierea oamenilor de crucea care mântuiește. Așa a făcut diaconul Filip: “Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus” (Fapte 8:35). Contemporanizarea mesajului nu înseamnă să ducem oamenilor de astăzi un mesaj după moda zilei, ci să le vorbim oamenilor în limbajul de azi despre un Christos etern și despre o cruce care nu se schimbă. Cultura nu este creștinism, dar creștinismul este cultură. Cultura creștină este superlativul tuturor formelor de cultură ale lumii. Nu te sfii să predici mesajul crucii. El este cea mai surprinzătoare, dar și cea mai superioară comunicare între Dumnezeu și oameni.

Crucea trebuie să fie motivația slujirii noastre. Este mult mai ușor să propovăduiești crucea decât să porți crucea! “Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Christos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Coloseni 1:24). Singurul lucru care “lipsea suferințelor lui Christos” este “continuitatea în timp”. Oamenii au nevoie să-L vadă suferind în viețile nostre pe Christos. El pătimește și astăzi pentru mica lui turmă. El continuă să-și dea viața pentru ea și să agonizeze într-o viață de post și de rugăciune. Cum o face? Prin slujitorii Săi bineînțeles! Prin cei care, asemenea lui Pavel, și-au dat viața lui Christos ca să-L reprezinte. Suferințele păstorilor sunt îngrășămintele care fertilizează rodirea Bisericii. Ca și Christos, trebuie să învățăm să nu fugim de cruce, ci s-o întrebuințăm spre binele altora. Cine citește Evanghelia, înțelege foarte repede că Christos nu și-a purtat crucea ca o victimă, ci a folosit-o ca un învingător! Lucrul pe care nu-l înțeleg mulți este că nu este suficient să-ți atârni o cruciuliță la gât, ci că trebuie să te așezi tu însuți pe o cruce a pocăinței. În chipul lui Simon din Cirena care a trebuit să ducă crucea lui Christos pentru o vreme vedem portretul Bisericii de-a lungul veacurilor. Și ea trebuie să poarte crucea după Christos. Ține minte, creștine, că Isus nu a purtat crucea ca tu să fi total scutit de suferințe. Faptul că El a purtat-o nu te scapă de suferințe, ci de ajută să le înduri. Christos te izbăvește de păcat, dar nu și de suferințe. Ține minte asta și fi pregătit să suferi. Să ne mângâiem însă cu gândul că, în cazul nostru, ca și în cazul lui Simon, purtăm nu crucea noastră, ci crucea lui Isus Christos. Când suntem batjocoriți pentru neprihănire, cărăm ceva din crucea Lui, pășim în umbra Lui, și călcăm pe urmele pașilor Săi. Ce mare onoare! Lemnul crucii pe care-l purtăm este încă pătat cu sângele suferințelor Lui! Și încă ceva, Simon și noi purtăm crucea doar pentru puțină vreme. Răsplata și cinstea sunt însă eterne!

Crucea trebuie să rămână singurul nostru motiv de laudă. “În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6:14) Cu ce altceva ne-am putea “lăuda” în fața lui Dumnezeu? Ce lucru bun avem pe care “să nu-l fi primit” mai întâi de la Dumnezeu? Analizată mai atent, dorința noastră de a fi “lăudați” și de a ne lăuda este o măsură a integrării noastre în ierarhia și sistemul social al lumii acesteia. Iată ce le-a spus Isus contemporanilor Săi: “Cum puteți crede voi, care umblați după slava pe care v-o dați unii altora, și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5:44) Un copil al lui Dumnezeu știe însă că lumea, ca sistem, este condamnată înaintea lui Dumnezeu, iar el, deși mai este “în lume”, nu mai este “din lume” (Ioan 17). Prietenia cu “lumea” ca sistem separat de Dumnezeu și chiar opus Lui este denunțată în Biblie drept “vrăjmășie cu Dumnezeu”. Cum ne-am putea simți bine când ne-ar lăuda și ne-ar prețui cei care L-au răstingnit și continuă să-L răstignească în fiecare zi pe Domnul și Mântuitorul nostru? Răstignirea noastră împreună cu Christos ne-a separat de lumea de acum, punându-ne de o parte pentru Christos și lumea Sa viitoare.

Crucea trebuie să fie singura platformă de pe care ne înțelegem viitorul. “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Crucea este pecetea care identifică apartenența noastră la Christos, emblema princiară a Împărăției Lui, imaginea de pe blazonul armatelor Lui nemuritoare. Lipsiți de laudă din partea lumii de acum, slujitorii lui Dumnezeu gustă și ei din suferințele crucii “pentru bucuria care le este pusă înainte.” Cea mai mare răsplată pentru strădaniile unui om nu este ceea ce câștigă prin slujirea sa, ci ceea ce devine prin ea. Va veni o zi în care crucea de acum va fi schimbată într-o coroană, iar cel ce a suferit împreună cu Christos va și domni împreună cu El. Aceasta este esența mesajului foarte cunoscutei poezii “Nu tăia din cruce!” Suferințele de acum dau măsura slavei viitoare!

– M.M.