Biserica Creştină Baptistă „Speranţa” Vişeu de Sus,
str. Bogdan Vodă, nr. 36 , vă invită cu drag la serviciile de rugăciune şi ascultare a Evangheliei.
Program obişnuit 2010:
Vineri ora 18.00-19.30
Duminică ora 10.00-12.00 si 18.00-19.30
Arhive
Toate articolele pentru luna martie 2010
Evanghelia după Luca 19:29-44
Intrarea Domnului în Ierusalim este un moment important din viaţa Mântuitorului. Este o împlinire a Scripturii (Zah.9:9) şi debutul unei săptămâni mari în viaţa Marelui Preot al dumnezeirii. După relatările evangheliştilor, intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, aduce în atenţie oameni cu diferite atitudini faţă de ceea ce se întâmplă. Vom urmări câteva categorii de oameni pe care i-am numit „oamenii Floriilor”
1. Oameni care ascultă de Domnul:„Ceice fuseseră trimişi, s-au dus…”(19:32a) Doi ucenici au fost trimişi într-un sat din apropierea Ierusalimului pentru a aduce un măgăruş pe care avea să încalece Domnul Isus şi să intre în cetate. Cei doi sunt oameni care ascultă. O ascultare în ciuda unor posibile semne de întrebare. Cei care ascultă :
– merg prin credinţă: „veţi găsi un măgăruş legat…”(v.30)
– merg cu un mesaj: „…Domnul are trebuinţă de el ”(v.34)
– acceptă efortul:”…s-au dus…şi au adus măgăruşul la Isus”(v.32,35) Eşti tu un om care ascultă de Domnul?
2. Oameni care înţeleg priorităţile divine:„Şi i-au lăsat să plece…”(Mc.11:6b) Stăpânii măgăruşului sunt oameni care ajung să înţeleagă care sunt adevăratele priorităţi. Pentru ei, dacă Domnul are trebuinţă de ceva, aceasta devine o prioritate care nu se negociază în nici un fel. Oamenii care înţeleg cum stau lucrurile :
– pun întrebări şi nu se „închid” în propriile prejudecăţi: „Pentru ce deslegaţi măgăruşul?”(v.33b)
– înţeleg cine e adevăratul Stăpân: ei erau stăpânii măgăruşului dar dacă e vorba de Domnul, pricep că acesta e Stăpânul tuturor.
– nu se opun planului divin: „i-au lăsat să plece”(Mc.11:6b)
Eşti tu un om care înţelege priorităţile divine?
3. Oameni care se bucură de prezenţa Domnului: „…mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu…”(v.37b)
Prezenţa acestor oameni la intrarea Domnului în Ierusalim a făcut ca evenimentul să fie considerat unul al bucuriei, al florilor, al triumfului. Ucenicii au fost oamenii bucuriei motivate de prezenţa Domnului. Ei se bucură in mod sincer şi sunt:
– interesaţi de calea Domnului Isus: „…oamenii îşi aşterneau hainele pe drum”(v.36b) , – gata pentru cântarea de laudă: „…a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare”(v.37b)
– cunoscători ai adevărului privind persoana Domnului:”…Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului… ”(v.38a)
Eşti tu un om care se bucură de prezenţa Domnului?
4. Oameni care comentează: „…Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”(v.39b)
La eveniment au participat şi un grup de farisei. Aceştia participă cu ceea ce se pricep cel mai bine : comentarii şi recomandări. Prezenţa lor aduce o nota discordantă faţă de tot ce se întâmpla acolo. Ei erau mereu „contra” şi se dovedesc a fi:
– oameni care nu ştiu să se bucure
– gata mereu de ceartă
– oameni care nu suportă să-i vadă pe alţii bucurându-se
Eşti tu cumva un om gata mereu de comentarii lângă cei ce se bucură în Domnul?
5. Oameni încăpăţânaţi : „…am vrut să strâng pe copii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Mt.23:37c)
Apropiindu-se de cetate, Isus nu se bucură, ci plânge. De multe ori lucrurile se văd cu totul altfel din apropiere faţă de imaginea pe care ţi-o faci privindu-le de la distanţă! Locuitorii Ierusalimului au avut nenumărate oportunităţi de a crede şi de a-L accepta pe Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor. Nici măcar în ziua intrării triumfale a Fiului în cetatea lor, nu au vrut să accepte adevărul divin. Aceasta pentru că în încăpăţânarea lor :
– n-au vrut să cunoască sursa păcii :”Dacă ai fi cunoscut …lucrurile care puteau să-ţi dea pacea”(v.42a) # O istorie marcată de conflicte!
– se împotriveau cu violenţă în faţa tuturor mesagerilor trimişi de sus ”…omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine!…”(Mt.23:37a)
– erau gata să nu accepte nici ceea ce ar fi fost spre bine lor:”…am vrut să strâng pe copii tăi cum strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! ”(Mt.23:37c)
Eşti cumva atât de încăpăţânat încât să nu accepţi adevărul divin în ciuda tuturor evidenţelor care arată cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi îţi vrea binele?
În care categorie de „oameni ai Floriilor” te-ai situa în urma unei cercetări atente?
Ilie Milutin
Matei 10:32-39: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Una din dovezile de necontestat ale autenticităţii cuvintelor Scripturii, în cazul de faţă al Evangheliilor, este şi prezicerea cu exactitate a felului în care oamenii, în marea lor majoritate, din vremea aceea până astăzi, au ales să răspundă la mesajul Evangheliei. Pentru un om care înţelege corect acest mesaj, îi înţelege importanţa şi urgenţa cu care trebuie răspândit, este de-a dreptul şocant să constate nu numai indiferenţa şi batjocura oamenilor, dar chiar ura înverşunată şi violenţa cu care reacţionează unii dintre ei atunci când sunt confruntaţi cu mesajul Evangheliei şi chemarea la pocăinţă, ca şi cum prin aceasta ai vrea să le distrugi viaţa, ai vrea să-i nenoroceşti, ai vrea să le provoci un rău cât se poate de mare. Este şocant pentru că, atunci când îi vorbeşti unui om despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său la moarte pentru ca noi să putem fi salvaţi de la pieire, te-ai aştepta ca omul să fie profund atins şi mişcat de un asemenea mesaj, să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a beneficia şi el de harul lui Dumnezeu.
Şi totuşi, Domnul Isus a ştiut de la început cum vor reacţiona oamenii la auzul mesajului Evangheliei. El ştia lucrul acesta pentru că ştia cu cine are de-a face. Natura umană este atât de coruptă de păcat încât pur şi simplu, omul, în starea sa naturală, de fiinţă neregenerată, nu va răspunde Evangheliei dacă nu-l atinge Duhul lui Dumnezeu.
De aceea Domnul Isus îi avertizează pe ucenici cu privire la reacţia oamenilor la mesajul Evangheliei (v. 35, 36). Cu alte cuvinte El le spune: Să nu vă faceţi iluzii că oamenii vă vor primi cu braţele deschise atunci când le veţi vorbi despre Mine şi despre lucrarea Mea, dimpotrivă din cauza mea veţi avea cele mai mari probleme, veţi întâmpina batjocură şi dispreţ chiar de la cei dragi vouă, de la părinţii voştri care v-au crescut şi v-au iubit, ori de la copiii pe care i-aţi crescut voi şi-i iubiţi din toată inima. De aceea veţi fi puşi în faţa celei mai dificile alegeri din toată viaţa voastră pământească: mai întâi Isus Cristos sau mai întâi familia?
Ceea ce este foarte important de subliniat încă de la început este faptul că de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi ca şi copii ai Săi. Aşadar, întrebarea deosebit de importantă la care va trebui să răspundem cu toată seriozitatea şi responsabilitatea este următoarea:
CÂT MĂ COSTĂ SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?
1. Să renunţ la comoditatea mea
Matei 10:32: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;”
Cum anume pot eu să-L mărturisesc pe Cristos înaintea oamenilor? Ce presupune aceasta?
Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Observăm că a fi martor al Domnului Isus presupune o implicare activă din partea ucenicului.
Romani 10:13-15: „Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
Diavolul a reuşit să strecoare cumva în mintea oamenilor ideea că a fi un credincios practicant, deci un om care îşi mărturiseşte şi trăieşte credinţa în Cristos, este ceva ce nu mai corespunde standardelor foarte înalte ale societăţii moderne. Auzi, să spui oamenilor pe faţă că tu crezi în ce spune Biblia! Este ceva depăşit, nu vor să mai audă asemenea lucruri, oamenii au nevoie de ceva nou, ceva incitant, ceva care să le stârnească cu adevărat curiozitatea. Şi atunci din cauza acestui tip de mentalitate colectivă predominantă, creştinii sunt tentaţi să tacă şi să nu iasă prea mult în evidenţă din această privinţă, dacă se poate nici să nu se ştie că suntem creştini pocăiţi, adică ucenici ai Domnului Isus.
Însă,ucenicul lui Isus Cristos nu este caracterizat de comoditate. Pe ogorul Evangheliei este atât de mare nevoia de lucrători încât pur şi simplu comoditatea nu are ce căuta în mijlocul Bisericii. Fiecare credincios din Biserică este un mădular în Trupul lui Cristos şi fiecare mădular are un dar de slujire, astfel încât a-L mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor nu presupune neapărat să ai o pregătire teologică de nivel academic, ci mai ales râvnă sfântă şi credincioşie, însoţită de o cunoaştere temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu, într-o atitudine de smerenie şi dragoste arzătoare pentru oamenii care sunt robiţi de păcatele în care trăiesc şi pe care îi aşteaptă judecata dreaptă şi pedeapsa veşnică dacă vor muri în această stare.
Dacă noi înşine suntem dispuşi să-L mărturisim pe Cristos înaintea oamenilor şi El se angajează să ne mărturisească înaintea Tatălui din ceruri. Ce poate fi mai încurajator decât această asigurare?
2. Să renunţ la frica şi ruşinea faţă de oameni
Matei 10:33: „dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”
Este interesant de observat cum oamenilor nu le este frică şi ruşine să comită tot felul de fapte compromiţătoare în timpul vieţii lor dar devin fricoşi şi se ruşinează când trebuie să-şi declare pe faţă credinţa lor în Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Nu este aceasta o absurditate? Şi totuşi aşa stau lucrurile. Lumea în care trăim este o lume cu o scară a valorilor răsturnată, aşa încât am ajuns să ne ruşinăm înaintea oamenilor de credinţa şi pocăinţa noastră, dar să tolerăm uşor minciuna, hoţia, corupţia, lăcomia, beţia, adulterul, homosexualitatea, divorţul şi chiar şi crima.
Problema aceasta a fricii şi ruşinării noastre faţă de oameni din pricina credinţei în Isus Cristos, este cât se poate de serioasă şi gravă pentru că, de atitudinea noastră înaintea oamenilor, depinde mijlocirea Domnului Isus Cristos pentru noi înaintea Tatălui din ceruri. Noi putem să sucim şi să răstălmăcim aceste cuvinte ale Mântuitorului în toate felurile şi să încercăm să le dăm câte înţelesuri vrem noi, însă ceea ce spune Domnul Isus aici reprezintă o realitate, un adevăr crunt despre starea inimii majorităţii creştinilor „căldicei” care umplu bisericile de astăzi ale popoarelor aşa zis „majoritar creştine”.
Satana însuşi cunoaşte foarte bine acest adevăr, de aceea una din luptele sale permanente este aceea de a ne face să ne temem şi să ne ruşinăm de credinţa noastră curată şi sfântă ancorată în Persoana Domnului Isus Cristos.
3. Să renunţ la compromisuri în schimbul păcii cu cei nemântuiţi din casa mea
Matei 10:35-36: „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”
Unul din cele mai grele lucruri de suportat pentru un creştin este să trebuiască să trăiască şi să facă compromisuri morale de dragul celor din familia sa. Însă aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu vrea să ne păstrăm viaţa curată printr-o trăire în sfinţenie deplină. În afară situaţiei de căsătorie în care unul este credincios şi celălalt necredincios, unde Biblia este categorică şi interzice celui credincios să se despartă, orice altă situaţie trebuie rezolvată în aşa fel încât cel credincios să nu fie nevoit să facă compromisuri morale. Este adevărat că Dumnezeul păcii ne cheamă să trăim în pace, dacă este cu putinţă, cu toţi oamenii, dar acest lucru nu depinde întotdeauna de noi, şi în nici un caz făcând compromisuri ce ne-ar răni conştiinţa şi ne-ar afecta moralitatea. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată aşa ceva ci, dimpotrivă, El ne doreşte sfinţi şi curaţi pentru Sine, spre slava Numelui Său, strălucind ca nişte lumini vii în această lume cuprinsă de întunericul păcatului şi al compromisurilor.
4. Să renunţ la idolatria mea
Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Probabil că este şocant pentru un creştin să-l atenţionezi cu privire la pericolul idolatriei, deoarece atunci când vorbim de idoli avem tendinţa să ne gândim automat la chipuri cioplite sau turnate şi la icoane atârnate pe pereţi înaintea cărora oamenii se închină plecându-şi genunchii. Însă Scriptura ne avertizează clar că orice lucru, persoană, obicei sau orice altceva ocupă în viaţa noastră un loc mai important decât Dumnezeu, acela devine idolul nostru, iar noi suntem vinovaţi de idolatrie.
De aceea avertismentul Domnului Isus este foarte serios şi ne şochează chiar, la prima vedere.
A-L urma pe Domnul Isus Cristos, adică a fi ucenicul Său, înseamnă a-L declara Domn al vieţii mele şi a înţelege că El este cel mai de preţ bun pe care L-aş putea avea vreodată. El este mai de preţ decât părinţii mei, decât fraţii mei, decât copiii mei, decât bunurile noastre materiale, indiferent câte ar fi ele.
Este clar că Dumnezeu nu ne îndeamnă să ne abandonăm pe cei dragi, mai ales când aceştia au nevoie de ajutorul nostru, ci dimpotrivă, suntem datori să-i iubim, să-i ocrotim şi să le purtăm de grijă, dar ne este interzis să punem relaţiile acestea mai presus de relaţia noastră cu Dumnezeu. Doar în aceste condiţii Dumnezeu Însuşi ne asigură de binecuvântările Sale peste noi şi peste întreaga noastră familie. Când priorităţile acestea se inversează, iar Dumnezeu ajunge pentru noi o prioritate secundară, atunci am devenit idolatri.
5. Să renunţ chiar şi la viaţa mea
Matei 10:38-39: „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Ce înseamnă oare să-ţi iei crucea ta şi să mergi după Domnul Isus?
Unii spun despre o boală, sau despre un necaz, sau o problemă de familie, că „aceasta este crucea mea”. Oare asta voia să spună Domnul? De fapt dacă privim mai cu atenţie cele două versete ele se leagă unul de altul pentru că a purta o cruce înseamnă de fapt că vei fi crucificat pe ea, pentru că acesta era rostul purtării crucii de către cei condamnaţi la moarte: îşi purtau crucea pe care urmau să fie răstigniţi, deci erau conştienţi de această realitate ce-i aştepta. Pentru ei viaţa lor era terminată, trăiau ultimele lor clipe în această lume, iar acestea trebuiau trăite conştienţi fiind că peste câteva ceasuri, chiar înainte de asfinţitul soarelui, pentru că aşa era regula, ei vor fi plecaţi din această lume, deci lumea aceasta nu mai însemna nimic pentru un condamnat la moarte ce-şi purta crucea spre locul de execuţie. Pentru noi creştinii secolului XXI, aceste afirmaţii ar putea fi lipsite de sens, pentru că noi, la drept vorbind nu ne confruntăm cu primejdia reală de a fi condamnaţi la moarte, însă această afirmaţie aparent şocantă a Domnului Isus are un mesaj foarte important pentru toţi creştinii, pentru că El se referea în primul rând la atitudinea noastră faţă de lumea aceasta ca sistem de valori. Sistemul de valori al lumii în care trăim este unul sistematic îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Pe măsură ce pretinde că evoluează din punct de vedere social, economic şi cultural, lumea aceasta se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de legile Sale morale. De aceea Domnul Isus, i-a mustrat aspru pe farisei numindu-i fii ai Diavolului, fiindcă comportamentul şi atitudinile lor nu aveau nimic în comun cu cel al unor fii de Dumnezeu. A-ţi lua crucea şi a-L urma pe Isus înseamnă să renunţi şi de fapt să fii ca şi mort faţă de un asemenea sistem de valori.
Matei 16:24: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”
Nimeni şi nimic din lumea aceasta nu-ţi poate da ceea ce numai Domnul Isus îţi dă şi anume mântuirea sufletului tău. De aceea nimeni şi nimic din lumea aceasta nu mă va împiedica să-L urmez pe El, indiferent de preţul pe care ar trebui să-L plătesc, chiar viaţa aceasta de m-ar costa. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!
Aşadar, de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi, ca şi copii ai Săi.
Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea tot binele, însă, precum un părinte iubitor şi grijuliu îşi doreşte ca fii Săi să nu se ruşineze că sunt copii de Dumnezeu. Domnul să ne ajute la ceasta! Amin.
Claudiu Lupu.
Luca 5:1-11:
„1 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
3 S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
4 Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
5 Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6 După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
7 Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
8 Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9 Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.”
Scriptura întreagă, dar mai ales Noul Testament, ne descoperă foarte limpede că mesajul Evangheliei Domnului Isus Cristos a fost unul adresat tuturor oamenilor, fără nici o deosebire de naţionalitate, statut social, nivel de educaţie sau orice alt criteriu ar mai putea cineva să adauge lângă acestea. Chiar dacă iniţial Domnul Isus Cristos s-a adresat poporului iudeu, lăsând aparent senzaţia că mesajul Său se îndrepta doar către poporul ales al lui Dumnezeu – Israelul, afirmaţiile Sale, însoţite mai apoi şi de exemple concludente, ne dovedesc foarte clar că Evanghelia descoperea voia lui Dumnezeu de a chema la pocăinţă orice om indiferent de originea şi statutul său. De aceea, găsim în Evanghelii pasaje ca acesta în care Isus stătea de vorbă cu oamenii în particular dar şi învăţa mulţimile care se adunau să-I asculte cuvintele. Şi totuşi, dincolo de acest adevăr descoperim şi un altul foarte interesant şi foarte important şi anume, că Isus are un mesaj special destinat unui număr restrâns de oameni pe care El îi cheamă la o slujbă specială: pescarii de oameni. v.10b: „ Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
1. Cine sunt pescarii de oameni?
2. De unde ştiu pescarii de oameni că au fost chemaţi la o asemenea slujbă?
3. Cum vor răspunde pescarii de oameni la chemarea Domnului Isus Cristos?
Să încercăm să răspundem la aceste întrebări.
1. Cine sunt pescarii de oameni ?
Pescarul de oameni este în primul rând un om obişnuit. Deşi abilităţile intelectuale şi talentele unui om pot fi folosite de Dumnezeu în slujba de propovăduire a Evangheliei, totuşi acestea nu primează în alegerea unui om pentru slujba de pescar de oameni. Dumnezeu vrea să-Şi descopere slava Sa în lucrarea de mântuire a oamenilor folosindu-Se de oameni slabi şi neputincioşi dar gata să se supună voinţei şi chemării lui Dumnezeu. Aşa că, astfel stând lucrurile, uneori talentele şi abilităţile intelectuale ale unui om, eventual darul său de orator, pot fi chiar piedici destul de serioase în calea lucrării lui Dumnezeu, dacă cel care le posedă este dominat de sentimente precum mândria şi aroganţa. Dumnezeu va prefera să se folosească de oameni smeriţi, conştienţi de nimicnicia lor, dar dispuşi să se pună la dispoziţia Sa cu toată fiinţa lor. Iar Dumnezeu va lua astfel de oameni şi prin gura lor, prin trăirea lor va face lucruri minunate în urma cărora Numele Său va fi slăvit şi lăudat printre oameni.
Ioan 15:14-16 ,,Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. 15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”
În lucrarea de vestire a Evangheliei, de pescuire a oamenilor în năvodul lui Dumnezeu, nu pescarul de oameni iese în evidenţă, ci mesajul pe care acesta îl propovăduieşte.
2 Corinteni 11:30, 31 „Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!”
2 Corinteni 12:1-10 „ E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
2. De unde ştiu pescarii de oameni că au fost chemaţi la o asemenea slujbă ?
În primul rând ei au fost aleşi de Domnul.
v.3 ,,S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.”
Slujba aceasta nu ţi-o alegi singur. Domnul Isus Însuşi te alege şi te cheamă. La început poate că nici nu ştii nimic despre aceasta. Te simţi nevrednic şi neputincios şi probabil ţi-ai dori precum Petru să nu-ţi asumi o asemenea responsabilitate.
De unde ştii că El te-a ales?
Mai întâi ţi se descoperă ca fiind Creatorul, Susţinătorul, Vindecătorul şi sursa tuturor binecuvântărilor tale.
Luca 4:38-41 ,,După ce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari şi L-au rugat pentru ea. El s-a plecat spre ea, a certat frigurile şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească. La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli, îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei, şi-i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.”
Nu ştim cu cât timp în urmă s-a petrecut acest episod al vindecării soacrei lui Simon Petru, dar se pare că acesta a fost probabil episodul care l-a făcut pe Petru să asculte necondiţionat de porunca lui Isus privitoare la aruncarea năvodului, deşi el, ca pescar experimentat s-a trudit toată noaptea şi n-a prins nimic.
v. 4, 5 ,,Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
Minunea pescuirii a fost copleşitoare pentru Petru şi pentru tovarăşii lui. Spaima sfântă care-i apucase era dovada faptului că au înţeles cu cine au de-a face. Se simţeau păcătoşi şi se simţeau nevrednici de un asemenea har. De fapt aceasta este reacţia corectă pe care trebuie să o aibă un om în clipa întâlnirii cu harul şi revărsarea binecuvântărilor lui Dumnezeu peste el: „sunt un om din cale-afară de păcătos şi fără nici un merit din partea lui Dumnezeu”. Dacă aceste manifestări vin dintr-o inimă sinceră atunci Dumnezeu îşi poate face lucrarea în tine şi prin tine.
1 Timotei 1:15 „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” dintre care cel dintâi sunt eu. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.”
3. Cum vor răspunde pescarii de oameni la chemarea Domnului Isus Cristos?
v. 11 ,,Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.”
Chemării acesteia nu-i poţi rezista. Când te-ai întâlnit cu Isus Cristos în viaţa ta, când ţi-ai predat viaţa în mâinile Sale, când ai înţeles cu cine ai de-a face, şi apoi ai fost chemat să-L urmezi nu poţi decât să laşi totul în urmă şi să mergi după El. Chemarea este irezistibilă pentru că de atunci încolo nimeni şi nimic de pe lumea aceasta nu te mai poate împlini aşa cum o face El. Toată lumea cu toate atracţiile şi seducţiile ei, ţi se par nimicuri pentru că tu ţi-ai aflat menirea. Ai fost chemat la cea mai minunată şi mai onorantă slujbă pe care o poate avea un om, aceea de a fi pescar de oameni pentru Dumnezeu în năvodul Său.
Ai auzit această chemare? Dacă eşti copilul lui Dumnezeu sigur ai auzit-o. Nu ştiu cum ai răspuns la chemare, dar ştiu că acolo unde ai fost aşezat de Dumnezeu să-ţi trăieşti viaţa de creştin, sunt mulţi oameni, prea mulţi oameni, care au nevoie să fie pescuiţi în năvodul lui Dumnezeu. Aruncă năvodul, sau măcar ajută la tragerea năvodului plin cu peşte. Orice lucru ai face, fie ca Domnul să te binecuvânteze cu putere şi înţelepciune de la El!
Claudiu Lupu.
BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS 