oameni

Toate articolele etichetate oameni

Dorința credincioșilor pentru mântuirea oamenilor

Publicat de elpizein pe iunie 7, 2014
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , .

Verset de aur: Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Ideea centrală: Pasiunea pentru Domnul și compasiunea pentru cei pierduți, ne motivează în demersul de a le prezenta oamenilor Evanghelia.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:

În cap. 4, din 2 Cor., ap. Pavel își arată hotărârea de a persevera în „slujba” care îi fusese încredințată. El spune în v. 1:„noi nu cădem de oboseală”, sau în alte traduceri:„noi nu ne pierdem cu inima”. Slujba la care apostolul face referire este mandatul de a propovădui Evanghelia, mai precis Adevărul întrupat în Persoana lui Cristos„care este chipul lui Dumnezeu”(v.5), respectiv adevărul înscris pe paginile Scripturii (v.2). În ciuda propriilor slăbiciuni și a nenumăratelor primejdii, ap. Pavel este hotărât să nu părăsească slujirea (v.1) și să nu știrbească adevărul Evangheliei (v.2). O asemenea determinare are la temelie cel puțin 2 motivații:
1. Conștientizarea faptului că slujba de a propovădui Evanghelia îi fusese încredințată printr-un mandat divin (v.1:„… slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o”). Cu alte cuvinte, o asemenea slujire trebuie privită ca un dar ceresc și implicit ca o responsabilitate.Undar care nu ne este conferit datorită meritelor noastre, ci datorită milei Sale (1 Tim. 1:12-16).
2. Cunoașterea efectului pe care acceptarea Evangheliei îl determină în viața celor ce o primesc: mântuirea, care este prezentată de Pavel sub forma unei iluminări spirituale(v.6).
Ce se întâmplă atunci când Evanghelia Domnului Isus este propovăduită? Lumina începe să lumineze. În conținutul acestui verset, ap. Pavel compară convertirea cu creația. Într-un mod asemănător condiției în care Pământul se găsea înainte ca Dumnezeu să fi rostit porunca primordială: „Să fie lumină! Și a fost lumină”(Gen. 1:3), păcătosul pierdut este „pustiu și gol”, într-o stare spirituală carcterizată de întunecime (2 Cor. 4:4). Dar atunci, când este expus lucrării de propovăduire a Cuvântului și răspunde printr-o convertire autentică (pocăință și credință), el devine o făptură, o creație nouă (de citit –  2 Cor. 5:17- „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi).
Trebuie adăugat aici faptul că ap. Pavel cunoștea ce înseamnă să fi fost orb d.p.d.v. spiritual și apoi să vezi. Convertirea sa produsă pe drumul Damascului este văzută ca o iluminare. Ca urmare, experiența converirii sale poate funcționa ca un model al experienței convertirii fiecăruia dintre noi.

Textul dinIoan 3:16 conține una dintre cele mai cunoscute afirmații din Sf. Scriptură, o afirmație care ne dezvăluie dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor, o dorință, motivată de cea mai mare dragoste („Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”), concretizată în cel mai mare dar oferit vreodată („… încât a dat pe Singurul Lui Fiu”), finalizată prin cel mai mare bine cu putință („pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”). Dar chiar dacă mântuirea este oferită în dar (pentru noi e gratuită, întrucât Cristos a plătit costul), ea este condiționată de acceptarea darului, prin credință. Cine nu crede în El este condamnat să piară, ceea ce înlătură afirmația conform căreia, indiferent de credință toți oamenii sunt mântuiți, în cele din urmă (universalism). Dimpotrivă, „fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu”(Evr. 11:6).

 APLICAȚII / CONSIDERENTE MISIOLOGICE:

1. Dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului trebuie să devină și dorința celor care ne identificăm cu Domnul Isus Cristos. Motivațiile care L-au însuflețit pe El: pasiunea față de Tatăl și față de împlinirea Voii Sale („Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”–In. 4:34), respectiv compasiunea față de cei pierduți („Când a văzut gloatele I s-a făcut milă de ele”– Mat. 9:36), trebuie să devină motivațiile care să ne ofere și nouă energia necesară pentru a persevera în slujba care ne-a fost încredințată.
2. Noi suntem chemați să continuăm astăzi lucrarea pe care Domnul Isus a început-o atunci. Doctorul Luca, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai apostolului Pavel, scria la începutul cărții Fapte: „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni.”(v. 1). Domnul Isus a început să facă și să învețe, ne spune cartea Fapte.Iată că și derularea ulterioară a istoriei Bisericii conține continuitatea acestei lucrări, iar noi, creștinii de astăzi suntem așezați în derularea ei.
3. Dorința de a-și vedea semenii mântuiți a fost copleșitoare în viața oamenilor lui Dumnezeu. Ap. Pavel, la fel ca Moise odinioară, ar fi dorit, dacă ar fi putut, să îi înlocuiască pe aceștia în pedepsă, ca o dovadă a iubirii pe care o arăta față de ei. Moise spune (Exod 32:31, 32) iar Pavel înRom. 9:1-3). Evident că nici un om, cu excepția Domnului Isus, nu a fost calificat să ne înlocuiască pe noi, păcătoșii în pedepasa cuvenită păcatelor noastre. Însă fiecărui credincios ne revine misiunea de a le prezenta cu pasiune semenilor noștri nu numai oferta mântuitoare a Evangheliei, ci și efectele teribile ale respingerii acesteia.
4. Trebuie să conștientizăm că mântuirea omului este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cristos este Lumina, El este Cel care prin Cuvântul și Duhul Lui luminează conștiința omului. Dar responsabilitatea noastră este să reflectăm Lumina lui Cristos prin viața pe care o trăim și prin Evanghelia pe care trebuie să o propovăduim.
5. Modul în care privim slujba care ne-a fost încredințată este determinant în ceea ce privește modul în care o vom înfăptui. Unii privesc mandatul de a propovădui Evanghelia ca pe o povară, alții chiar ca pe o pedeapsă. Ap. Pavel a privit slujba aceasta ca pe un privilegiu, ca fiind o lucrare de origine dumnezeiască, ceea ce l-a întărit în hotărârea de a nu renunța (2 Cor. 4:1) și de a nu știrbi Adevărul (v.2). De altfel, dorința de a-I conduce pe oameni la Cristos, nu poate justifica în niciun fel tentația unora de a ascunde părți din Evanghelie sau de a adăuga lucruri noi, cu scopul de a o face mai atractivă pentru oameni.
6. Cuvântul prin care Dumnezeu a adus lumina în universul material este Același Cuvânt prin care Dumnezeu aduce lumina în universul spiritual al vieții noastre (2 Cor. 4:6). Așadar, să însoțim dorința ca semenii noștri să vină la mântuire cu hotărârea de a cunoaște noi înșine în profunzimeCuvântul, de a-l trăi în propria noastră viață și de a-l comunica și altora, pt. că„nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”(Luca 1:37).

adaptare după pastor Adrian Daniel Neiconi

Înălţaţi pe Domnul!

Publicat de elpizein pe aprilie 10, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , .

Mare ruşine este pentru oameni să uzurpe locul de cinste pe care Îl are Dumnezeu. Cine Îl cinsteşte pe Dumnezeu, îşi aduce şi lui cinste. Fiecare suflet Îi aparţine lui Dumnezeu şi există pentru plăcerea Lui. Fiindcă Dumnezeu este Cel ce este, iar noi suntem ce suntem, singura relaţie între noi şi El este de stăpânire deplină din partea Lui şi de supunere deplină din partea noastră. Îi datorăm toată cinstea pe care suntem capabili s-o dăm.

Dezamăgirea noastră veşnică stă în neputinţa de a-I aduce cinstea pe care o merită El. Lâncezirea după Dumnezeu este strădania sufletului care vrea să se pună întru totul de acord cu voia Lui. Lucrarea aceasta nu este de natură juridică, ci faptică. Adică nu mă refer aici la justificare, la punerea în starea de neprihănire, prin credinţa în Hristos. Vorbesc aici despre acţiunea voluntară din partea noastră de a-L exalta pe Dumnezeu deasupra noastră aşa cum se cuvine, şi de a ne supune de bună voie pe noi înşine, cu întreaga fiinţă, la locul de umilinţă slăvitoare a Lui, în care relaţia Creator-creatură este cea ideală.

În momentul în care am luat hotărârea în mintea noastră că nu vrem altceva decât să-L înălţăm pe Dumnezeu deasupra tuturor, am ieşit din rândul paradei lumii. Ne vom trezi că nu mai suntem la pas cu lumea şi cu modul ei de viaţă. Şi cu cât ne vom adânci mai mult în sfinţire, ne vom îndepărta de lume. Vom avea un alt punct de vedere; o altă psihologie se va naşte în noi; o nouă putere din lăuntru ne va surprinde prin izbucnirile şi energiile ei. Ruperea legăturilor de asemănare cu lumea va fi consecinţa directă a strângerii legăturilor cu Dumnezeu. Căci lumea oamenilor căzuţi în păcat nu-L onorează pe Dumnezeu.

de A.W. Tozer

Oamenii floriilor

Publicat de elpizein pe martie 28, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , .

Evanghelia după Luca 19:29-44

Intrarea Domnului în Ierusalim este un moment important din viaţa Mântuitorului. Este o împlinire a Scripturii (Zah.9:9) şi debutul unei săptămâni mari în viaţa Marelui Preot al dumnezeirii. După relatările evangheliştilor, intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, aduce în atenţie oameni cu diferite atitudini faţă de ceea ce se întâmplă. Vom urmări câteva categorii de oameni pe care i-am numit „oamenii Floriilor”

1.    Oameni care ascultă de Domnul:„Ceice fuseseră trimişi, s-au dus…”(19:32a)  Doi ucenici au fost trimişi într-un sat din apropierea Ierusalimului pentru a aduce un măgăruş pe care avea să încalece Domnul Isus şi să intre în cetate. Cei doi sunt oameni care ascultă. O ascultare în ciuda unor posibile semne de întrebare. Cei care ascultă :
–    merg prin credinţă: „veţi găsi un măgăruş legat…”(v.30)
–    merg cu un mesaj: „…Domnul are trebuinţă de el ”(v.34)
–    acceptă efortul:”…s-au dus…şi au adus măgăruşul la Isus”(v.32,35)   Eşti tu un om care ascultă de Domnul?

2.    Oameni care înţeleg priorităţile divine:„Şi i-au lăsat să plece…”(Mc.11:6b) Stăpânii măgăruşului sunt oameni care ajung să înţeleagă care sunt adevăratele priorităţi. Pentru ei, dacă Domnul are trebuinţă de ceva, aceasta devine o prioritate care nu se negociază în nici un fel. Oamenii care înţeleg cum stau lucrurile :
– pun întrebări şi nu se „închid” în propriile prejudecăţi: „Pentru ce deslegaţi măgăruşul?”(v.33b)
– înţeleg cine e adevăratul Stăpân: ei erau stăpânii măgăruşului dar dacă e vorba de Domnul, pricep că acesta e Stăpânul tuturor.
– nu se opun planului divin: „i-au lăsat să plece”(Mc.11:6b)
Eşti tu un om care înţelege priorităţile divine?

3.    Oameni care se bucură de prezenţa Domnului: „…mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu…”(v.37b)

Prezenţa acestor oameni la intrarea Domnului în Ierusalim a făcut ca evenimentul să fie considerat unul al bucuriei, al florilor, al triumfului. Ucenicii au fost oamenii bucuriei motivate de prezenţa Domnului. Ei se bucură in mod sincer şi sunt:
–    interesaţi de calea Domnului Isus: „…oamenii îşi aşterneau hainele pe drum”(v.36b)  , –    gata pentru cântarea de laudă: „…a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare”(v.37b)
–    cunoscători ai adevărului privind persoana Domnului:”…Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului… ”(v.38a)
Eşti tu un om care se bucură de prezenţa Domnului?

4.    Oameni care comentează: „…Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”(v.39b)

La eveniment au participat şi un grup de farisei. Aceştia participă  cu ceea ce se pricep cel mai bine : comentarii şi recomandări. Prezenţa lor aduce o nota discordantă faţă de tot ce se întâmpla acolo. Ei erau mereu „contra” şi se dovedesc a fi:
–    oameni care nu ştiu să se bucure
–    gata mereu de ceartă
–    oameni care nu suportă să-i vadă pe alţii bucurându-se
Eşti tu cumva un om gata mereu de comentarii lângă cei ce se bucură în Domnul?

5.    Oameni încăpăţânaţi : „…am vrut să strâng pe copii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Mt.23:37c)

Apropiindu-se de cetate, Isus nu se bucură, ci plânge. De multe ori lucrurile se văd cu totul altfel din apropiere faţă de imaginea pe care ţi-o faci privindu-le de la distanţă! Locuitorii Ierusalimului au avut nenumărate oportunităţi de a crede şi de a-L accepta pe Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor. Nici măcar în ziua intrării triumfale a Fiului în cetatea lor, nu au vrut să accepte adevărul divin. Aceasta pentru că în încăpăţânarea lor :
–    n-au vrut să cunoască sursa păcii :”Dacă ai fi cunoscut …lucrurile care puteau să-ţi dea pacea”(v.42a)  # O istorie marcată de conflicte!
–    se împotriveau cu violenţă în faţa tuturor mesagerilor trimişi de sus ”…omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine!…”(Mt.23:37a)
–    erau gata să nu accepte nici ceea ce ar fi fost spre bine lor:”…am vrut să strâng pe copii tăi cum strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! ”(Mt.23:37c)
Eşti cumva atât de încăpăţânat încât să nu accepţi adevărul divin în ciuda tuturor evidenţelor care arată cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi îţi vrea binele?
În care categorie de „oameni ai Floriilor” te-ai situa în urma unei cercetări atente?

Ilie Milutin