Dorința credincioșilor pentru mântuirea oamenilor

Verset de aur: Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Ideea centrală: Pasiunea pentru Domnul și compasiunea pentru cei pierduți, ne motivează în demersul de a le prezenta oamenilor Evanghelia.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:

În cap. 4, din 2 Cor., ap. Pavel își arată hotărârea de a persevera în „slujba” care îi fusese încredințată. El spune în v. 1:„noi nu cădem de oboseală”, sau în alte traduceri:„noi nu ne pierdem cu inima”. Slujba la care apostolul face referire este mandatul de a propovădui Evanghelia, mai precis Adevărul întrupat în Persoana lui Cristos„care este chipul lui Dumnezeu”(v.5), respectiv adevărul înscris pe paginile Scripturii (v.2). În ciuda propriilor slăbiciuni și a nenumăratelor primejdii, ap. Pavel este hotărât să nu părăsească slujirea (v.1) și să nu știrbească adevărul Evangheliei (v.2). O asemenea determinare are la temelie cel puțin 2 motivații:
1. Conștientizarea faptului că slujba de a propovădui Evanghelia îi fusese încredințată printr-un mandat divin (v.1:„… slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o”). Cu alte cuvinte, o asemenea slujire trebuie privită ca un dar ceresc și implicit ca o responsabilitate.Undar care nu ne este conferit datorită meritelor noastre, ci datorită milei Sale (1 Tim. 1:12-16).
2. Cunoașterea efectului pe care acceptarea Evangheliei îl determină în viața celor ce o primesc: mântuirea, care este prezentată de Pavel sub forma unei iluminări spirituale(v.6).
Ce se întâmplă atunci când Evanghelia Domnului Isus este propovăduită? Lumina începe să lumineze. În conținutul acestui verset, ap. Pavel compară convertirea cu creația. Într-un mod asemănător condiției în care Pământul se găsea înainte ca Dumnezeu să fi rostit porunca primordială: „Să fie lumină! Și a fost lumină”(Gen. 1:3), păcătosul pierdut este „pustiu și gol”, într-o stare spirituală carcterizată de întunecime (2 Cor. 4:4). Dar atunci, când este expus lucrării de propovăduire a Cuvântului și răspunde printr-o convertire autentică (pocăință și credință), el devine o făptură, o creație nouă (de citit – 2 Cor. 5:17- „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi).
Trebuie adăugat aici faptul că ap. Pavel cunoștea ce înseamnă să fi fost orb d.p.d.v. spiritual și apoi să vezi. Convertirea sa produsă pe drumul Damascului este văzută ca o iluminare. Ca urmare, experiența converirii sale poate funcționa ca un model al experienței convertirii fiecăruia dintre noi.

Textul dinIoan 3:16 conține una dintre cele mai cunoscute afirmații din Sf. Scriptură, o afirmație care ne dezvăluie dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor, o dorință, motivată de cea mai mare dragoste („Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”), concretizată în cel mai mare dar oferit vreodată („… încât a dat pe Singurul Lui Fiu”), finalizată prin cel mai mare bine cu putință („pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”). Dar chiar dacă mântuirea este oferită în dar (pentru noi e gratuită, întrucât Cristos a plătit costul), ea este condiționată de acceptarea darului, prin credință. Cine nu crede în El este condamnat să piară, ceea ce înlătură afirmația conform căreia, indiferent de credință toți oamenii sunt mântuiți, în cele din urmă (universalism). Dimpotrivă, „fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu”(Evr. 11:6).

APLICAȚII / CONSIDERENTE MISIOLOGICE:

1. Dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului trebuie să devină și dorința celor care ne identificăm cu Domnul Isus Cristos. Motivațiile care L-au însuflețit pe El: pasiunea față de Tatăl și față de împlinirea Voii Sale („Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”–In. 4:34), respectiv compasiunea față de cei pierduți („Când a văzut gloatele I s-a făcut milă de ele”– Mat. 9:36), trebuie să devină motivațiile care să ne ofere și nouă energia necesară pentru a persevera în slujba care ne-a fost încredințată.
2. Noi suntem chemați să continuăm astăzi lucrarea pe care Domnul Isus a început-o atunci. Doctorul Luca, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai apostolului Pavel, scria la începutul cărții Fapte: „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni.”(v. 1). Domnul Isus a început să facă și să învețe, ne spune cartea Fapte.Iată că și derularea ulterioară a istoriei Bisericii conține continuitatea acestei lucrări, iar noi, creștinii de astăzi suntem așezați în derularea ei.
3. Dorința de a-și vedea semenii mântuiți a fost copleșitoare în viața oamenilor lui Dumnezeu. Ap. Pavel, la fel ca Moise odinioară, ar fi dorit, dacă ar fi putut, să îi înlocuiască pe aceștia în pedepsă, ca o dovadă a iubirii pe care o arăta față de ei. Moise spune (Exod 32:31, 32) iar Pavel înRom. 9:1-3). Evident că nici un om, cu excepția Domnului Isus, nu a fost calificat să ne înlocuiască pe noi, păcătoșii în pedepasa cuvenită păcatelor noastre. Însă fiecărui credincios ne revine misiunea de a le prezenta cu pasiune semenilor noștri nu numai oferta mântuitoare a Evangheliei, ci și efectele teribile ale respingerii acesteia.
4. Trebuie să conștientizăm că mântuirea omului este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cristos este Lumina, El este Cel care prin Cuvântul și Duhul Lui luminează conștiința omului. Dar responsabilitatea noastră este să reflectăm Lumina lui Cristos prin viața pe care o trăim și prin Evanghelia pe care trebuie să o propovăduim.
5. Modul în care privim slujba care ne-a fost încredințată este determinant în ceea ce privește modul în care o vom înfăptui. Unii privesc mandatul de a propovădui Evanghelia ca pe o povară, alții chiar ca pe o pedeapsă. Ap. Pavel a privit slujba aceasta ca pe un privilegiu, ca fiind o lucrare de origine dumnezeiască, ceea ce l-a întărit în hotărârea de a nu renunța (2 Cor. 4:1) și de a nu știrbi Adevărul (v.2). De altfel, dorința de a-I conduce pe oameni la Cristos, nu poate justifica în niciun fel tentația unora de a ascunde părți din Evanghelie sau de a adăuga lucruri noi, cu scopul de a o face mai atractivă pentru oameni.
6. Cuvântul prin care Dumnezeu a adus lumina în universul material este Același Cuvânt prin care Dumnezeu aduce lumina în universul spiritual al vieții noastre (2 Cor. 4:6). Așadar, să însoțim dorința ca semenii noștri să vină la mântuire cu hotărârea de a cunoaște noi înșine în profunzimeCuvântul, de a-l trăi în propria noastră viață și de a-l comunica și altora, pt. că„nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”(Luca 1:37).