Modelul trinitarian în trimiterea de misionari

Text: Ioan 20:21, 22; Apocalipsa 5:1-8
Verset de aur:Ioan 20:21 – ,,Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ideea centrală: Dumnezeu a inițiat un plan de misiune incluzând Biserica Sa în această lucrare iar Biserica trebuie să urmeze modelul de misiune oferit de Însuși Dumnezeu.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:

În primele versete ale cap. 5, ap. Ioan vede o carte specială, scrisă pe interior și pe exterior și închisă cu șapte peceți. Ce anume este scris în ea? Cu siguranță că în restul cărții Apocalipsa putem să vedem conținutul cărții:
– planul lui Dumnezeu cu privire la omenire și creație;

– judecarea și condamnarea Împărăției întunericului și a tuturor membrilor ei;

– răscumpărarea celor ce Îl urmează pe Isus Cristos și…

– instaurarea pe deplin a Împărăției cerești pt. veșnicie.
Cartea este scrisă peste tot (la fel ca cea din Ezec. 2:10) ca un simbol al faptului că planul lui Dumnezeu este complet, desavârșit și nu mai poate fi adăugat nimic la ceea ce a hotărât El. Istoria ne spune că romanii sigilau testamentele de 7 ori ca urmare a importanței lor, iar deschiderea sigiliului de pe orice document trebuia făcută numai de o persoană ce deținea autoritatea corespunzătoare. Planul lui Dumnezeu pentru omenire este închis cu 7 peceți (Apoc. 5:1b) și, pt. că documentul este sigilat de Însuși Dumnezeu, deja apare întrebarea legată de cine ar avea autoritatea să îl deschidă?
Observați din v. 1 că destinul omenirii este în mâna dreaptă a Celui ce ”șade pe tron” Lucrul acesta ne asigură că totul se află sub controlul lui Dumnezeu. Înseamnă că El are autoritatea și puterea să ducă lucrurile spre finalul dorit de El. Domnul a plănuit asta, însă este nevoie de un Mijlocitor, de cineva care să ducă la îndeplinire ceea ce Dumnezeul dragostei dorește să facă, cu toate că întreaga omenire merita pedeapsa veșnică.
v. 2 și 3 ne arată că nicio ființă creată nu poate să deschidă pecețile, adică să lucreze pt. ca planul lui Dumnezeu să se împlinească, și fără lucrarea Domnului Isus nu sunt decât lacrimi (v. 4). Și totuși, grație v. 5, este Cineva care poate să deschidă cartea: ”Leul din seminția lui Iuda” sau ”Rădăcina lui David”. Aceste 2 titluri mesianice apar în chip profetic în V. Testament – prima dată în binecuvântarea rostită de Iacov peste fiul său Iuda: (de citit Gen. 49:10) ,,Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.” iar apoi în Isaia 11:1, 10 ,,Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” ,,În ziua aceea, Vlăstarul lui Isaiva fi ca un steag pentru popoare;neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.”
Doar un ”leu” divin ar avea puterea și autoritatea să facă o asemenea lucrare. Când se uită atent spre tron, Ioan vede că ”Leul lui Iuda” este, de fapt, un Miel. Și totuși, Mielul de pe tron este special: are șapte coarne – în literatura apocaliptică acesta este un simbol al puterii totale, și șapte ochi – Ioan ne explică faptul că asta înseamnă că El lucrează în puterea Duhului lui Dumnezeu, fiind El Însuși Dumnezeu având toată autoritatea.
De asemenea, Mielul este înjunghiat – o imagine care indică spre sistemul de jertfe din V. Testament; Mielul a fost sacrificat să plătească pentru păcate, însă a fost biruitor pentru că a înviat. Astfel, în acest pasaj din Apocalipsa vedem că planul de mântuire este al lui Dumnezeu, el fiind realizat de Fiul prin puterea Duhului Sfânt.

APLICAŢII/ CONSIDERENTE MISIOLOGICE:

Bazându-ne pe ceea ce am văzut în Apoc. 5:1-8 și privind și la textul din In. 20:21, 22, putem învăța câteva lucruri foarte importante despre misiune:
– Inițiativa și planul de misiune aparțin lui Dumnezeu;

– Primul proiect de misiune a fost conceput de Tatăl, iar cel mai eficient misionar, modelul nostru suprem, este Domnul Isus Cristos.

– În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus vorbește deseori despre faptul că este Cel trimis, iar Tatăl este Cel care trimite (de citit 5:36; 6:44; 17:8). Astfel putem spune că…

1. Misiunea este în inima bisericii. Biserica trebuie să recunoască cu smerenie că misiunea nu este o lucrare pe care a inițiat-o sau pt. care are vreun merit. Biserica, de fapt, este rezultatul misiunii lui Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus și cea de sfințire a Duhului Sfânt; Apoi, Biserica devine instrumentul prin care Dumnezeu continuă să misioneze în lumea căzută în păcat, călăuzită de cel rău. Misiunea nu este o opțiune pentru biserică, ci ea constituie natura ei. În permanență biserica este scopul și mijlocul lucrării Sfintei Treimi în lume, iar o biserică ce nu este implicată în misiune se auto-distruge și nu împlinește scopul cu care a fost creată.
2. Misiunea este făcută în baza trimiterii. Tatăl Îl trimite pe Fiul și Fiul ne include în această trimitere pe care a inițiat-o Tatăl – o mișcare care izvorăște din inima lui Dumnezeu. Deci, Biserica nu merge în numele ei, ci în Numele și autoritatea Celui care a trimis-o, adică a Domnului Isus și apoi a Tatălui. Fiecare credincios este trimis de Dumnezeu să fie un martor credincios oriunde s-ar afla. Pt. cei care doresc să fie misionari este obligatorie legătura cu o biserică sau o organizație misionară care are legături strânse cu biserica. Lucrarea de misiune, în sensul plantării de noi biserici sau de întărire a lor, trebuie făcută numai sub autoritatea spirituală și supravegherea unor biserici deja existente. Avem exemplul din Fapte 13:1-4 unde Duhul Sfânt îi alege pe Pavel și Barnaba și apoi biserica din Antiohia îi trimite.
3. Misiunea costă. Trimiterea ”Leului din seminția lui Iuda” în lume, a atotputernicului Fiu, Dumnezeu adevărat, a necesitat acceptarea planului lui Dumnezeu: jertfirea ca miel pentru păcatele omenirii iar prețul plătit a fost cel suprem. Domnul Isus îi trimite pe ucenici din casa în care erau încuiați pt. a se ascunde de frica iudeilor (In. 20:19) să meargă în afară, să fie expuși tuturor pericolelor. Istoria ne spune privitor la perioada Bisericii primare că toți apostolii, mai puțin Ioan, au plătit cu viața, unii ajungând în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute atunci: India, China, Persia, Dobrogea sau la Dunăre, posibil și în Spania etc. Misiunea costă întotdeauna: renunțarea la comfort, necesită resurse umane, financiare și uneori chiar viața.
4. Misiunea trebuie făcută prin puterea Duhului Sfânt. Domnul Isus suflă Duhul Sfânt asupra lor ca un simbol al faptului că trimiterea lor în misiune este nedespărțită de prezența Duhului Sfânt. Promisiunea coborârii Duhului Sfânt care să locuiască deplin în credincioși este făcută tot în contextul trimiterii în misiune ”…ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori…” (Fapte 1:8).
În concluzie, misiunea bisericii este o lucrare spirituală și ea trebuie făcută în mod spiritual, cerând în permanență călăuzirea și implicarea Duhului Sfânt. Noi nu chemăm Duhul unde vrem noi să lucrăm, ci urmăm călăuzirea Lui și Îl rugăm să facă cu toată puterea lucrarea de convingere a păcătoșilor și de sfințire a trupului lui Cristos.