misionar

Toate articolele etichetate misionar

Nebunia îngrijorării

Publicat de elpizein pe martie 31, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: Matei 6:25-34

„De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră…” (Matei 6:25)

Ca și creștini, nu trebuie să ne îngrijorăm. Cu toate acestea, îngrijorarea este unul dintre acele lucruri de care ne facem cu toții vinovați. Adeseori ne interesăm de probleme care n-ar trebui să ne preocupe. Am citit undeva că există două lucruri de care n-ar trebui să ne îngrijorăm niciodată.
În primul rând, nu trebuie să ne îngrijorăm de lucrurile pe care nu putem să le dominăm. Încredințându-le în mâna Domnului în rugăciune, ar trebui să le lăsăm pe seama Lui.
În al doilea rând, n-ar trebui să ne îngrijorăm de lucrurile pe care le putem domina. Ar trebui să încetăm a ne mai îngrijora și ar trebui să facem ce trebuie cu ele.
Hudson Taylor, misionarul în China și fondatorul organizației misionare Overseas Missionary Fellowship, a dat un sfat înțelept: „Să renunțăm la munca noastră, la planurile noastre, la noi înșine, la viețile noastre, la cei dragi, la influența pe care o avem, la totul și să le lăsăm în mâna lui Dumnezeu; și apoi, după ce I-am dat totul Lui, nu ne va mai rămâne nimic pentru care să ne îngrijorăm.”
Ar trebui să evităm îngrijorarea, nu numai pentru suferințele pe care le provoacă, dar mai ales pentru că Îl supără pe Domnul.
Se spune că Charles Wesley a zis că pentru el este tot la fel de nepotrivit să înjure ca și să se îngrijoreze. Fără îndoială că el s-a gândit că amîndouă sunt păcate. Pentru un copil al lui Dumnezeu a se îngrijora înseamnă că el se îndoiește de Tatăl său Cel ceresc și aceasta este o insultă la adresa Sa. El merită toată încrederea noastră.
Punându-ne încrederea fermă în Dumnezeu și în promisiunile Sale, ne va ajuta să nu cădem în nebunia îngrijorării.

„Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. (Geneza 22:14)

Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor
E-un soare și mai dulce și mai strălucitor.
Nu norul este veșnic, ci soarele-i acel
Ce-nvinge și rămâne stăpân în urmă, el.
(Traian Dorz)

Când ne îngrijorăm, credem mai mult în problemele noastre decât credem în promisiunile lui Dumnezeu.

Richard De Haan

Biserica din Antiohia trimite misionari în toată lumea

Publicat de elpizein pe septembrie 11, 2014
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , .

Texte: Fapte 2:6-12; 13:1-5; 15:36
Verset de aur: Fapte 13:2 – Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”
Ideea centrală: Chemarea la misiune

 CONTEXTUL LECȚIEI

În sec. I d. Cr. orașul Antiohia era considerat al III-lea oraș ca mărime al Imperiului Roman. Datorită localizării sale și a clădirilor impunătoare, Antiohia era supranumită „Regina Răsăritului.” Urmărind relatările evaghelistului Luca, descoperim în acest oraș o altă „regină”: „Biserica din Antiohia!” Acestă biserică a fost întemeiată prin misiunea celor ce au plecat din Ierusalim în timpul prigoanelor (Fapte 11:19-21) „Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.”
La întemeierea acestei biserici și-au adus aportul Barnaba și Saul (Fapte 11:22-26) „Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul; şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.”
Membrii acestei biserici au avut o viață model, primind pentru întîia dată numirea de „creștini” (urmași ai lui Cristos). Slujirea și misiunea acestora a făcut ca Biserica din Antiohia să fie angrenată în misiunea transculturală. Urmărind modelul Bisericii din Antiohia, putem descoperi câteva din trăsăturile unei biserici misionare:

1. O BISERICĂ MISIONARĂ ESTE ANTRENATĂ ÎN ÎNCHINARE

Închinarea a fost una din caracteristicile de bază a Bisericii din Antiohia. Acest fapt a fost constatat de trimisul Bisericii din Ierusalim: Cînd Barnaba a ajuns în Antiohia, a observat, ca primă impresie, căldura spirituală: „Cînd a ajuns el, și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să ramînă cu inima hotărîtă alipiți de Domnul” (Fapte 11:23).
– Membrii Bisericii din Antiohia erau plini de înflăcărare, de bucurie și de har. Harul nu era creat artificial, ci arăta o trăire și o experiență reală, ce avea ca bază închinarea.
– Membrii acestei biserici erau uniți în post și rugăciune, timp în care stînd împreună în prezența lui Dumnezeu, Duhul Sfînt vorbea fiecaruia: „Pe cînd slujeau Domnului si posteau, Duhul Sfînt a zis: „Puneti-mi deoparte pe Barnaba si pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat. Atunci, dupa ce au postit si s-au rugat, si-au pus mîinile peste ei, si i-au lasat sa plece.” (v. 2-3).
Apl. – Urmărind această experiență trăită de membrii Bisericii din Antiohia, putem spune că înainte ca o biserică să se angajeze în misiune, ea trebuie să fie angajată în închinare.

 2. O BISERICĂ MISIONARĂ ESTE DESCHISĂ PENTRU ALȚII

Dacă Biserica din Ierusalim a ajuns să aibă un accent ceremonial, fiind orientată mai mult spre nevoile celor din interior, Biserica din Antiohia este prezentată a fi o biserică ce împlinea o slujire practică fiind deschisă pentru oricine era gata să se pocăiască.
Această atitudine de acceptare a făcut ca cei din Antiohia să fie gata să primească Evanghelia de la niște oameni simpli veniți din Cipru și Cirena, să-l primească pe Barnaba, nu ca pe un spion al bisericii din Ierusalim ci ca pe fratele lor în Domnul; și mai ales, să-l accepte și să-l reabiliteze pe Saul, fostul prigonitor al creștinilor. (Fapte 11:19-26)
Apoi, observăm atitudinea membrilor bisericii din Antiohia de apropiere și acceptare. Astfel îi gasim:
– deschiși pentru Evanghelie;

– deschiși pentru musafiri (vizita lui Barnaba);

– deschiși pentru cei căzuți (Saul);

– deschiși pentru revelația lui Dumnezeu (proorocia lui Agab);

– deschiși pentru nevoile altora (colecta pentru frații din Ierusalim) (Fapte 11:19-30).
Această deschidere a membrilor Bisericii din Antiohia n-a condus la haos, sau anarhie, ci la o înaltă stare de părtășie. În ciuda faptului că erau așa de diferiți, starea de părtășie este întîlnită atât între membrii bisericii cât și între slujitori și misionari. (v. 1)
Apl. – În Biserica din Antiohia, putem spune că tipul relațiilor era cel de familie. 

3. O BISERICĂ MISIONARĂ ARE UN ORIZONT LARG

Deși membrii Bisericii din Antiohia erau dedicați slujirii din biserica locală, viziunea lor cuprindea responsabilitatea misiunii pentru localitățile din jur și întreaga lume. Dacă Biserica din Ierusalim ajunsese să se concentreze pe nevoile celor dinăuntru, uitându-ne la exemplul Bisericii din Antiohia, putem spune că ei aveau ca prioritate pe cei dinafară.
Tot ceea ce se petrecea înăuntrul bisericii, era de fapt o pregătire pentru a-i sluji pe cei dinafară. Din mijlocul lor au plecat Pavel și Barnaba în I și a II-a călătorie misionară iar cînd au apărut probleme între misionari, n-au renunțat la misiune ci au format o nouă echipă misionară. (Fapte 15:36-41– Pavel cu Sila și Barnaba cu Ioan Marcu).
Pentru Biserica din Antiohia, misiunea nu era un program al celor ce conduceau d.p.d.v. spiritual biserica (cum ar fi azi păstorul sau comitetul), ci o convingere personală a fiecărui membru. De fapt, aveau o viziune pe care au primit-o fiecare în parte, prin descoperirea Duhului Sfînt (v. 2-3).
Apl. – Pentru a fi angajați în evanghelizare este nevoie sa dobîndim aceiași perspectivă cu privire la misiune, precum au primit creștinii din Antiohia.

4. O BISERICĂ MISIONARĂ ESTE IMPLICATĂ ÎN SLUJIRE

Dacă în Biserica din Ierusalim numele slujitorilor ne arată mari personalități ale credinței: Petru, Ștefan, Filip sau Iacov, în Biserica din Antiohia slujitorii erau persoane obișnuite. Cînd sunt menționați pentru prima dată, (în afara de Barnaba venit din Ierusalim), aceștia erau persoane complet necunoscute: Simon, numit Niger, Luciu din Cirena și Manaen (v. 1).
Mai mult decît atît, Saul, care a fost considerat nevrednic pentru slujire și primit cu suspiciune la Ierusalim, în Antiohia a ajuns un slujitor cu autoritate. Apoi, în Biserica din Antiohia nu au fost unii care să slujească iar alții, care să fie slujiți, ci slujirea era o responsabilitate pe care o purtau și o împlineau împreună.
Deși au fost multe lucruri ce puteau să-i diferențieze și să-i împartă, de exempu: Barnaba era evreu, Simon, se pare, era un om de culoare (negru), Luciu era un emigrant venit dintr-o alta localitate (Cirena), Manaen făcea parte din înalta societate (a fost crescut împreuna cu cîrmuitorul Irod), iar Saul, fostul mare prigonitor al creștinilor. Cu toate acestea, ei au depășit toate diferențele sociale și rasiale și au format împreună o echipă.
Apl. – Acest fapt ne arată o caracteristică aparte a unei bisericii misionare: slujirea în echipă.

adaptare după Sorin Sabou

Modelul trinitarian în trimiterea de misionari

Publicat de elpizein pe mai 19, 2014
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , .

Text: Ioan 20:21, 22; Apocalipsa 5:1-8
Verset de aur:Ioan 20:21 – ,,Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ideea centrală: Dumnezeu a inițiat un plan de misiune incluzând Biserica Sa în această lucrare iar Biserica trebuie să urmeze modelul de misiune oferit de Însuși Dumnezeu.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:

În primele versete ale cap. 5, ap. Ioan vede o carte specială, scrisă pe interior și pe exterior și închisă cu șapte peceți. Ce anume este scris în ea? Cu siguranță că în restul cărții Apocalipsa putem să vedem conținutul cărții:
– planul lui Dumnezeu cu privire la omenire și creație;

–  judecarea și condamnarea Împărăției întunericului și a tuturor membrilor ei;

–  răscumpărarea celor ce Îl urmează pe Isus Cristos și…

–  instaurarea pe deplin a Împărăției cerești pt. veșnicie.
Cartea este scrisă peste tot (la fel ca cea din Ezec. 2:10) ca un simbol al faptului că planul lui Dumnezeu este complet, desavârșit și nu mai poate fi adăugat nimic la ceea ce a hotărât El. Istoria ne spune că romanii sigilau testamentele de 7 ori ca urmare a importanței lor, iar deschiderea sigiliului de pe orice document trebuia făcută numai de o persoană ce deținea autoritatea corespunzătoare. Planul lui Dumnezeu pentru omenire este închis cu 7 peceți (Apoc. 5:1b) și, pt. că documentul este sigilat de Însuși Dumnezeu, deja apare întrebarea legată de cine ar avea autoritatea să îl deschidă?
Observați din v. 1 că destinul omenirii este în mâna dreaptă a Celui ce ”șade pe tron” Lucrul acesta ne asigură că totul se află sub controlul lui Dumnezeu. Înseamnă că El are autoritatea și puterea să ducă lucrurile spre finalul dorit de El. Domnul a plănuit asta, însă este nevoie de un Mijlocitor, de cineva care să ducă la îndeplinire ceea ce Dumnezeul dragostei dorește să facă, cu toate că întreaga omenire merita pedeapsa veșnică.
v. 2 și 3 ne arată că nicio ființă creată nu poate să deschidă pecețile, adică să lucreze pt. ca planul lui Dumnezeu să se împlinească, și fără lucrarea Domnului Isus nu sunt decât lacrimi (v. 4). Și totuși, grație v. 5, este Cineva care poate să deschidă cartea: ”Leul din seminția lui Iuda” sau ”Rădăcina lui David”. Aceste 2 titluri mesianice apar în chip profetic în V. Testament – prima dată în binecuvântarea rostită de Iacov peste fiul său Iuda: (de citit Gen. 49:10) ,,Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.” iar apoi în Isaia 11:1, 10 ,,Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” ,,În ziua aceea, Vlăstarul lui Isaiva fi ca un steag pentru popoare;neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.”
Doar un ”leu” divin ar avea puterea și autoritatea să facă o asemenea lucrare. Când se uită atent spre tron, Ioan vede că ”Leul lui Iuda” este, de fapt, un Miel. Și totuși, Mielul de pe tron este special: are șapte coarne – în literatura apocaliptică acesta este un simbol al puterii totale, și șapte ochi – Ioan ne explică faptul că asta înseamnă că El lucrează în puterea Duhului lui Dumnezeu, fiind El Însuși Dumnezeu având toată autoritatea.
De asemenea, Mielul este înjunghiat – o imagine care indică spre sistemul de jertfe din V. Testament; Mielul a fost sacrificat să plătească pentru păcate, însă a fost biruitor pentru că a înviat. Astfel, în acest pasaj din Apocalipsa vedem că planul de mântuire este al lui Dumnezeu, el fiind realizat de Fiul prin puterea Duhului Sfânt.

APLICAŢII/ CONSIDERENTE MISIOLOGICE:

Bazându-ne pe ceea ce am văzut în Apoc. 5:1-8 și privind și la textul din In. 20:21, 22, putem învăța câteva lucruri foarte importante despre misiune:
–  Inițiativa și planul de misiune aparțin lui Dumnezeu;

–  Primul proiect de misiune a fost conceput de Tatăl, iar cel mai eficient misionar, modelul nostru suprem, este Domnul Isus Cristos.

–  În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus vorbește deseori despre faptul că este Cel trimis, iar Tatăl este Cel care trimite (de citit 5:36; 6:44; 17:8). Astfel putem spune că…

1. Misiunea este în inima bisericii. Biserica trebuie să recunoască cu smerenie că misiunea nu este o lucrare pe care a inițiat-o sau pt. care are vreun merit. Biserica, de fapt, este rezultatul misiunii lui Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus și cea de sfințire a Duhului Sfânt; Apoi, Biserica devine instrumentul prin care Dumnezeu continuă să misioneze în lumea căzută în păcat, călăuzită de cel rău. Misiunea nu este o opțiune pentru biserică, ci ea constituie natura ei. În permanență biserica este scopul și mijlocul lucrării Sfintei Treimi în lume, iar o biserică ce nu este implicată în misiune se auto-distruge și nu împlinește scopul cu care a fost creată.
2. Misiunea este făcută în baza trimiterii. Tatăl Îl trimite pe Fiul și Fiul ne include în această trimitere pe care a inițiat-o Tatăl – o mișcare care izvorăște din inima lui Dumnezeu. Deci, Biserica nu merge în numele ei, ci în Numele și autoritatea Celui care a trimis-o, adică a Domnului Isus și apoi a Tatălui. Fiecare credincios este trimis de Dumnezeu să fie un martor credincios oriunde s-ar afla. Pt. cei care doresc să fie misionari este obligatorie legătura cu o biserică sau o organizație misionară care are legături strânse cu biserica. Lucrarea de misiune, în sensul plantării de noi biserici sau de întărire a lor, trebuie făcută numai sub autoritatea spirituală și supravegherea unor biserici deja existente. Avem exemplul din Fapte 13:1-4 unde Duhul Sfânt îi alege pe Pavel și Barnaba și apoi biserica din Antiohia îi trimite.
3. Misiunea costă. Trimiterea ”Leului din seminția lui Iuda” în lume, a atotputernicului Fiu, Dumnezeu adevărat, a necesitat acceptarea planului lui Dumnezeu: jertfirea ca miel pentru păcatele omenirii iar prețul plătit a fost cel suprem. Domnul Isus îi trimite pe ucenici din casa în care erau încuiați pt. a se ascunde de frica iudeilor (In. 20:19) să meargă în afară, să fie expuși tuturor pericolelor. Istoria ne spune privitor la perioada Bisericii primare că toți apostolii, mai puțin Ioan, au plătit cu viața, unii ajungând în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute atunci: India, China, Persia, Dobrogea sau la Dunăre, posibil și în Spania etc. Misiunea costă întotdeauna: renunțarea la comfort, necesită resurse umane, financiare și uneori chiar viața.
4. Misiunea trebuie făcută prin puterea Duhului Sfânt. Domnul Isus suflă Duhul Sfânt asupra lor ca un simbol al faptului că trimiterea lor în misiune este nedespărțită de prezența Duhului Sfânt. Promisiunea coborârii Duhului Sfânt care să locuiască deplin în credincioși este făcută tot în contextul trimiterii în misiune ”…ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori…” (Fapte 1:8).
În concluzie, misiunea bisericii este o lucrare spirituală și ea trebuie făcută în mod spiritual, cerând în permanență călăuzirea și implicarea Duhului Sfânt. Noi nu chemăm Duhul unde vrem noi să lucrăm, ci urmăm călăuzirea Lui și Îl rugăm să facă cu toată puterea lucrarea de convingere a păcătoșilor și de sfințire a trupului lui Cristos.

adaptare după păstor Sorin Bădrăgan

Ordinare la Vişeu de Sus

Publicat de elpizein pe aprilie 27, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , .

Evanghelia după Matei cap 4: 19-20 ,, El( Isus) le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”  Îndată ei au lăsat mrejile, şi au mers după El.”

Duminică 25 aprilie 2010, în cadrul serviciului de dimineaţă, Biserica Creştină Baptistă „Speranţa” Vişeu de Sus, filială a bisericii ,,Speranţa” Arad, a avut parte de bucuria ordinării ca misionar a fratelui Drăgan Dinu, pentru localitatea Borşa şi lucrarea de misiune din zonă.

Fratele Drăgan este absolvent al Universităţii Emanuel Oradea, Teologie pastorală. Din comisia de ordinare au făcut parte păstorii: preşedintele comisiei de ordinare, pastor Chereji Daniel din Biserica Baptistă ,,Biruinţa” Baia Mare, pastor Sima Handra din Biserica Baptistă Speranţa Arad şi pastorul bisericii locale,  Groza Teodor.

La bucuria bisericii locale au luat parte şi fraţi din zonă care au avut scurte îndemnuri pentru fratele Drăgan şi pentru biserică: Prezbiter Iuga Mihai din Săliştea de Sus, diacon Danci Ioan din Săcel, prezbiter Mich Ioan din Sighet şi student teologie pastorală Lupu Claudiu din Baia Mare.

Slăvit să fie Domnul pentru încă un slujitor care a ascultat chemarea Domnului la slujire, misiune şi lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Îndemnăm pe această cale fraţii din ţară şi diaspora să mijlocescă pentru propăşirea lucrării din Borşa şi Vişeu de Sus.

Domnul să întărească familia Drăgan în această lucrare şi să mântuiască multe suflete în Borşa, Maramureş.

Evanghelia după Marcu 16: 15-16: ,,Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.”

pastor misionar Groza Teodor