Text: Geneza 47

LECȚIILE GOSENULUI (Geneza 47)

A trecut încă un an, an marcat pentru fiecare dintre noi cu experiențe pe care le considerăm bune sau rele. Este în natura omenească această tendință de a suprima amintirea experiențelor dureroase din trecut și a reține doar pe cele pozitive. Dacă Dumnezeu ne-a dat puțin răgaz în viața noastră, este bine să folosim timpul acesta pentru reflecție. Vorba lui Socrate, <O viață neexaminată nu este vrednică să fie trăită>. Vom găsi ajutor în reflecția noastră privind la familia lui Iacov; o familie zbuciumată, amenințată din interior de intrigi și certuri, din exterior de dușmani puternici, și apoi de o foamete cruntă.
Această familie ajunge în sfârșit în Gosen – locul binecuvântărilor materiale și spirituale. Familia se bucură de o unitate fără egal în istoria ei, rănile vechi au început să se vindece, totul era ca în paradis, era parcă prea frumos să fie adevărat. Pericolul mare pentru Iacov și familia lui era să uite drumul care i-a condus în Gosen, să uite lecțiile care trebuie să le învețe din aceste experiențe în umblarea cu Dumnezeu. Auzim deseori citatul, <Cine nu învață din greșelile istoriei este condamnat să le repete.> Dumnezeu a dat liniște familiei lui Iacov, un timp bun pentru o privire retrospectivă.
Momentele de liniște, pace, sunt momente bune pentru reflecție. Mesajul care doresc să-l împărtășesc cititorilor se intitulează: ,,Lecțiile Gosenului.” Nu te-ndoi de intențiile bune ale lui Dumnezeu, chiar dacă drumul pe care treci este uneori dificil. Puneți-vă în situația lui Iacov – ce intenții bune poate avea Dumnezeu atunci când trăiesc cu durerea despărțirii de un copil drag? Puneți-vă în situația lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu lăsându-mă victimă urii fraților mei, victimă soției lui Potifar, și irosindu-mi cei mai buni ani ai vieții în închisoare? Puneți-vă în situația fraților lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu cu noi după ce am căzut atât de adânc în păcatul nostru?
Acestea sunt întrebări legitime, care nu mai sunt apăsătoare în Gosen. De ce a trebuit Iacov să-l piardă pentru o vreme pe Iosif? Tocmai ca Iosif să devină salvatorul familiei lui. De ce a trebuit să-l piardă în condiții atât de dureroase? Pentru că Dumnezeu a vrut să schimbe inima rea a copiilor lui. De ce a trecut Dumnezeu pe frații lui Iosif prin experiențe șocante? Pentru că a vrut să-i ierte, să-i reabiliteze. Dumnezeu ne lasă să știm care sunt intențiile Lui pentru noi când spune prin gura proorocului Ieremia: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă vețiruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:11-13)
Nu-ți închide inima față de Dumnezeu, chiar dacă experiențele dureroase din trecut te urmăresc. Caută-L din toată inima și nu te îndoi de intențiile Lui bune cu privire la tine. Ai răbdare și așteaptă în tăcere răspunsul Domnului. Dumnezeu face o diferență clară între copiii Lui și lume. Aceasta este a doua lecție care trebuia s-o învețe Iacov și familia lui în Gosen. În textul nostru ni se prezintă un contrast clar între Gosen și restul lumii (Egipt, Canaan). Lucrul acesta este evident citind vv. 12-13 „Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi, și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei.”
Aparent, nu este nici o diferență între copiii lui Dumnezeu și lume, dar diferența se vede clar în vreme de criză. Dar diferența aceasta se vede la un nivel mult mai adânc, nivelul spiritual. Copiii lui Dumnezeu umblă în lumină, lumea bâjbâie în întunerec. Copiii lui Dumnezeu au nădejde, cei din lume sunt fără nici o nădejde. Copiii lui Dumnezeu sunt ocrotiți, cei din lume sunt victimele celui rău. Copiii lui Dumnezeu au semnul divin pe frunte, ceilalți n-au nici un semn de protecție. Oricât de frumos ar fi Gosenul, copiii lui Dumnezeu trebuie să aibă inima alipită de Canaan. Iacov trăiește a doua tinerețe. El recunoaște în fața lui Faraon că zilele lui au fost rele. Dar acum el are parte de 17 ani de vis. Imaginați-vă să nu ai griji materiale, familia să-ți fie bine, în unitate, etc. Ce să-ți dorești mai mult? Şi totuși, Iacov vrea să fie înmormântat în Canaan. De ce? Canaanul este țara promisă, nu Gosenul. Ştim că experiența fericită în Gosen nu a fost de lungă durată. Gosenul nu a fost locul fericirii permanente.
Aceasta îmi aduce aminte de povestea rabinului Hofetz Chaim, care a trăit în Polonia în secolul XIX. Un autor anonim a relatat despre vizita unui turist american la casa rabinului, care a fost tare contrariat de condițiile lui de viață, într-o camera simplă, plină cu cărți, cu o bancă și o masă. Turistul a întrebat, <Rabi, unde îți este mobila?> <Unde este mobila ta?> a răspuns rabinul. <A mea?> a întrebat nedumerit americanul. <Eu sunt doar un vizitator aici. Sunt un călător în trecere prin locul acesta.> <Şi eu, la fel,> a răspuns Hofetz Chaim.
Oricât de bine ar fi în America, sau oriunde în lume, nu trebuie să ne legăm inima de Gosenul Egiptului. Să nu uităm că suntem doar călători aici, destinația noastră este cerul. De aceea să ne legăm inima de Canaanul ceresc. Ce a vrut Dumnezeu să te învețe anul trecut? Ce experiențe ai avut cu Dumnezeu? Consideri că numai experiențele bune sunt demne de aducere aminte? Dumnezeu nu irosește nici o experiență prin care ne trece, și cred că toate ne sunt date cu un scop. Fă-ți puțin timp să reflectezi, să mulțumești lui Dumnezeu, și să-ți refocalizezi atenția spre lucrurile de sus care sunt veșnice.

Liviu Țiplea