Dumnezeu

Toate articolele etichetate Dumnezeu

„Urmează mai mult”

Publicat de elpizein pe aprilie 11, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , , .

Text: Isaia 54:1-10

„Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.” – Isaia 54:8

Rowland Hill a primit o sumă foarte mare de bani pentru a-i da unui pastor foarte sărac. Gândindu-se că suma era prea mare pentru a fi trimisă toată odată, Hill a trimis numai o mică parte cu o notiță: „Urmează mai mult!” După câteva zile omul a primit un alt plic cu aceeași sumă de bani și cu același mesaj: „Urmează mai mult!” La intervale regulate, a sosit al treilea, apoi al patrulea plic și așa mai departe. De fapt, plicurile au continuat să sosească cu aceeași notă, până întreaga sumă a fost primită.
C. H. Spurgeon a folosit această povestire pentru a ilustra că lucrurile minunate pe care le primim de la Dumnezeu, vin întotdeauna cu același anunț că urmează ceva mai mult decât am primit. El a spus:
„Când Dumnezeu ne-a iertat păcatele, există mai multă iertare care urmează.
El ne-a justificat în neprihănirea lui Cristos, dar urmează mai mult.
El ne-a adoptat în Familia Sa, dar urmează mai mult.
El ne pregătește pentru cer, dar urmează mai mult.
El ne dă har, dar urmează mai mult.
El ne ajută la bătrânețe, dar încă mai este mult ceea ce urmează.”
Spurgeon a concluzionat: „Chiar când vom ajunge în lumea viitoare, există încă multe cele ce urmează.”
Da, binecuvântările lui Dumnezeu nu au sfârșit. În eternitate ne vom bucura de beneficiile bunătății Sale nemărginite. Va fi întotdeauna „ceva mai mult care urmează.”

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” (Psalmul 84: 5, 6)

De te-apasă grijuri multe și crucea
Și ți-e teamă că nu li-i putea purta;
Ia în seamă binecuvântările,
Și-atunci ți s-or însenina zilele.
(Anonim)

Dragostea omului e limitată; dragostea Domnului nelimitată.

Richard De Haan

Întristarea după voia lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe aprilie 1, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , , , .

Text: Geneza 23

„Avraam a venit s-o jelească pe Sara și s-o plângă.” (Gen. 23:2)
„Mângâiați-vă unii pe alții…” (1 Tesaloniceni 4:18)

Poate că citind titlul meditației de astăzi, ne vom întreba dacă există într-adevăr așa ceva. Răspunsul este afirmativ. Întristarea este sănătoasă și este un răspuns normal la moartea celor dragi sau la alte pierderi și dezamăgiri teribile.
Exeperiența lui Avraam este un exemplu de întristare după voia lui Dumnezeu. Când a murit Sara, a jelit-o ca pe ființa iubită pe care a pierdut-o. Apoi, printr-un act al credinței în promisiunea lui Dumnezeu, a cumpărat un loc de înmormântare în Hebron în loc să ducă corpul neînsuflețit al Sarei în țara lui de baștină. După ce-a înmormântat-o, s-a întors la responsabilitățile sale.
Din moment ce întristarea este naturală și sănătoasă, nu trebuie să ne simțim vinovați în urma ei. Oamenii binevoitori poate ne spun în aceste momente: „Nu te întrista. Cel iubit al tău este într-un loc mai bun, în cer.” Ori: „Încearcă să vezi și partea luminoasă a lucrurilor. Situația ta nu este mai rea ca a altora.” Toate acestea pot fi adevărate, dar vom simți în continuare foarte acut pierderea noastră. Și trebuie să ne întristăm. Totuși, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm întristările sub control, spunând Domnului ceea ce simțim, cerându-I ajutorul, concentrându-ne asupra nevoilor vieții, reluându-ne responsabilitățile. Amintirile dureroase se vor reîntoarce din când în când, și poate ne vor îndemna să ne retragem de la cerințele vieții. În vremuri ca acestea ar trebui să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop: să ne închinăm Lui, să-I servim, și să-i ajutăm pe alții.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, întristările noastre pot deveni întristări după voia lui Dumnezeu.

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.” (Isaia 40:1)

Întristarea se schimbă-n bucurie deplină.
Văd printre lacrimi mereu tot mai clar
Cum rana-i amară puțin o să țină.
Cu Isus trăi-voi eternitatea de har.
(Dennis De Haan)

Sufletul n-ar avea curcubeul dacă ochii n-ar avea lacrimi.

Herb Vander Lugt

Ce poate spune un om vinovat?

Publicat de elpizein pe martie 28, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , .

Text: Psalmul 25

„Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!” (Psalmul 25:11)

În anul 1986, soldații din Nicaragua au doborât un avion ce transporta arme pentru forțele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supraviețuit sărind cu parașuta, a fost prins și închis. Când a fost judecat de către tribunalul revoluționar, învinuit că aproviziona forțele antiguvernamentale rebele, nu era nicio îndoială asupra vinovăției sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decât să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputației guvernului și în interesul stabilității naționale, pledoaria sa a fost onorată și a fost lăsat liber – nu ca un act al justiției ci ca un act al milei.
Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci când a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a fost nevoie de un avocat pentru a-și disputa nevinovăția. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată și tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11).
Și noi stăm vinovați în fața lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar suntem totuși vinovați. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtășiei cu El.
Doamne, ajută-ne să fim înțelepți ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta.

Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.” (Psalmul 41:4)

Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul și inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.
(Dennis De Haan)

Vinovăția este o povară pe care Dumnezeu n-a intenționat niciodată s-o poarte copiii Săi.

Mart de Haan

Biserica stă încă în picioare

Publicat de elpizein pe martie 27, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , .

Text: 1 Corinteni 12:12-20

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

Biserica, adesea numită și Trupul lui Cristos, este formată din toți aceia care L-au primit pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor. Astfel, ea nu este nicio capelă, nicio catedrală. Ea este un trup viu, un organism.
Adevărul acesta îl ilustrează atât de bine cele ce s-au petrecut în România ante-decembristă. Oficialitățile de stat au încercat să distrugă Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea. Au dat ordin oamenilor să evacueze proprietatea și le-au interzis să se mai adune acolo. Apoi au întrerupt curentul electric, rețeaua de apă și canalizarea. Să presupunem că guvernul de atunci ar fi decis să demoleze clădirea pentru „sistematizarea zonei”, așa cum se spunea. Înseamnă, oare, acest lucru că Biserica nu va mai exista? Absolut nu! Și de ce? Simplu, pentru că Biserica o formează oamenii și nu clădirea unde se adună ei. De fapt, cuvântul BISERICĂ în Noul Testament nu se folosește niciodată pentru a descrie o clădire. El se referă întotdeauna la credincioși, indiferent unde se adună aceștia.
Istoria ne arată că în ciuda celor mai mari și hotărâte eforturi, dușmanii Bisericii n-au reușit s-o distrugă. Am văzut lucrul acesta demonstrat în secolul nostru, în propria generație. Deși persecutați, oamenii lui Dumnezeu au continuat să se închine Lui Cristos în tot felul de locașuri. El a promis că Biserica va dura, deoarece El Însuși este piatra Ei din capul unghiului (Matei 21:42).
Astfel, chiar dacă va fi distrusă clădirea bisericii, Biserica stă încă în picioare. Porțile locuinței morților nu o pot birui.

„…ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15, 16)

Cristos, temelie neclintită.
Cristos Capul și Piatra unghiulară
De Tatăl aleasă, prețuită,
Ce ține Biserica unitară.
(Neale)

Biserica – înrădăcinată în Dumnezeu – nu va putea fi niciodată dezrădăcinată de om!

Dave Egner

Nașterea din nou, miracolul vieții

Publicat de elpizein pe martie 3, 2018
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , .

Text: Ioan 3:1-13
Verset de aur: 2 Cor. 5:17 – „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Idee centrală: Regenerarea sau naşterea din nou, este o învățătură biblică de bază care subliniază transformarea ființelor umane, prin lucrarea supranaturală și suverană a Duhului Sfânt

EXPLICAȚII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE

  1. Natura obligatorie a nașterii din nou (v. 1-3)

Când vorbim de naștere din nou trebuie să o privim ca cea mai mare minune care i se poate întâmpla unui om, pt. că ea are efecte nu numai aici ci și în viața viitoare. De aceea, în v. 3 observăm cum Domnul Isus este direct cu Nicodim: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Altfel spus, nașterea din nou este condiția intrării in Împăraţia lui Dumnezeu deci, nimeni nu poate fi în Împărăție dacă nu este născut din nou. De fapt, această condiție obligatorie este întărită și în v. 7, unde Domnul spune: „Trebuie să vă nașteți din nou”.
v 2 unde Nicodim zice: „știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu”, ne arată că Nicodim, alături de alți conducători religioși evrei, manifesta un respect aparte pentru Cristos, dar lucrul acesta nu era de ajuns. Potrivit gândirii religioase majoritare din vremea aceea, toți evreii urmau să fie primiți în Împărăție, cu excepția celor vinovați de apostazie intenționată și trăire nelegiuită extraordinară, care erau condamnați la moarte pe baza Legii. Cu toate acestea Domnul Isus stabilește o condiție diferită: Intrarea în sfera domniei mântuitoare și transformatoare a lui Dumnezeu era și este posibilă doar prin regenerare.
Evanghelia dupa Ioan ne arată că oamenii se pot înşela cu privire la apartenența la Împărăția lui Dumnezeu. Aparent, mulți au trăit o formă superficială de credință (Ioan 2:23-25). Și pt. că aparențele îi pot induce în eroare pe oameni, aici în cap. 3, Domnul Isus, care este Atotcunoscător, face lumină şi în acest domeniu.
Mulți oameni, și astăzi, pot mima transformarea atunci când, de fapt, totul este doar o credință superficială bazată pe interes. Dar nici atunci și nici azi, Cristos nu se bizuiește pe declarația de credință a unor astfel de oameni pt. că le cunoaște inimile.

  1. Natura supranaturală a nașterii din nou (v. 4-8)

Trebuie să știm că nașterea din nou este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu după cum scrie ap. Ioan în cap. 1:13 despre cei cărora Cristos le-a dat putere să devină „copii ai lui Dumnezeu născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Ne-ntrebăm atunci care din persoanele Sfintei Treimi fac să aibă loc nașterea din nou?  La v. 8 Domnul Isus ne arată că lucrarea de regenerare este făcută în special de Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar în alte versete din N.T. aflăm că și Dumnezeu Tatăl este implicat în această lucrare: ap. Pavel spune că Dumnezeu „ne-a adus la viață împreună cu Cristos”; Iacov ne arată că „Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin cuvântul adevărului” iar ap. Petru spune că Dumnezeu  „după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți.” Înțelegem atunci că „Împărăția cerurilor” cum o numește ev. Matei, este una dumnezeiască, de aceea intrarea în ea necesită tot o lucrare dumnezeiască.
La v. 5 Domnul Isus folosește o expresie sinonimă pentru „nașterea din nou”: îi spune nașterea „din apă și din Duh” Prima parte („din apă”) este expresia care a creat cea mai mare confuzie. A fost interpretată felurit, în primul rând ca…

(a) apa botezului creștin. Însă în cap. 3 nu se pomenește deloc botezul, ci lucrarea Duhului (v. 8), lucrarea Fiului (v. 14-15), lucrarea lui Dumnezeu Tatăl (v. 16-17). Nu se vorbește aici despre botezul creștin, în primul rând pt. că el începe de la sărbătoarea Cincizecimii, după porunca dată de Mântuitorul înainte de înălțare: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
În al doilea rând, nicăieri în N.T. nu ni se spune că botezul poate produce mântuire. Mântuirea este numai prin credința în Isus Cristos iar curățarea de păcate prin sângele Domnului Isus. Apoi…, o altă interpretare…

(b) apa ca și Cuvântul lui Dumnezeu. La v. 10, Isus presupune că Nicodim trebuia să știe aceste lucruri în baza învățăturilor V.T. Astfel, interpretarea dată expresiei „din apă și din Duh” ar putea fi explicată prin textul din Ezec. 36:25-27 şi 37:1-10. Acolo găsim referirea la apă – „vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți” ; și referirea la Duh – „voi pune în voi un duh nou”.
Prin urmare, expresia „apă și Duh” vorbeşte despre lucrarea Cuvântului şi a Duhului în aducerea la viaţă a oamenilor, sau despre curățirea de nelegiuire și transformarea inimii. Aici este scoasă în evidență o nouă naștere care aduce curățire și înnoire, de aceea, Cristos subliniază adevărul cu privire la naşterea din nou la începutul Ev. după Ioan.
În sprijinul acestei învățături vine în N.T. ap. Petru care spune: „…fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac…. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.”
În cap. 1:12-13, Ioan arată că nașterea din nou nu poate fi realizată prin eforturi omenești. Nașterea biologică şi metodele omeneşti („nu din sânge”, „nici din voia firii lor”, „nici din voia vreunui om”) nu pot realiza naşterea din nou. Doar lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în lumina Cuvântului, poate realiza acest miracol. Iar atunci când ne este predicată Evanghelia, Dumnezeu Însuși ne vorbește ca să ne cheme la El și să ne dea o viață spirituală nouă ca să putem răspunde prin credință.
Apoi, la v. 8, natura supranaturală a acestei lucrări este evidențiată și de asemănarea cu vântul. Sunt asemănate efectele lucrării Duhului cu efectele vântului sau a vuietului din Ezec. 37. Vântul nu poate fi controlat de oameni, la fel și lucrarea Duhului este imprevizibilă pentru oameni. Mai mult, nașterea din nou nu poate fi înțeleasă decât de cei au experimentat acest miracol prin lucrarea suverană a Duhului Sfânt.

  1. Natura fundamentală a nașterii din nou (v. 9-13)

Naşterea din nou este o lucrare fundamentală care face posibilă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu în manifestarea ei, încă de aici, din veacul acesta. Dacă Nicodim se poticnea la acest punct iniţial al intrării în Împărăție, la ce i-ar fi folosit ca Domnul să-i vorbească despre manifestările glorioase ale Împărăţiei lui Dumnezeu în veacul viitor, sau despre „lucrurile cerești” cum găsim scris în v. 12?
N.T. ne arată că nașterea din nou afectează întreaga persoană, după cum am citit versetul de aur: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Nașterea din nou se produce instantaneu, se întâmplă o singură dată, de aceea până la un moment dat suntem morți d.p.d.v. spiritual, iar în următorul moment avem o viață spirituală nouă de la Dumnezeu. Însă, schimbarea va deveni evidentă cu timpul, în comportamentul nostru și în dorințele noastre care-i sunt plăcute lui Dumnezeu.
Rezultatele pot fi văzute cam așa: o încredere din toată inima în Domnul Isus salvatorul nostru, o siguranță a păcatelor iertate, o dorință de a citi Biblia sistematic, de a ne ruga, bucuria mântuirii, dorința de a fi mereu în părtășia creștină, de a asculta de poruncile lui Dumnezeu și de a vorbi altora despre El.
Ap. Ioan întărește această învățătură a nașterii din nou și în epistolele sale, unde zice: „Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu.” Și ca să ne încurajeze zice că: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” Asta nu înseamnă că vom avea o viață perfectă, ci numai că noul nostru mod de viață va respinge tendința de a ne complăcea în păcat și nu vom trăi în păcat cu voia.
Celelalte rezultate ale nașterii din nou sunt enumerate, apoi, de ap. Pavel în Gal. 5:22 când vorbește de „Roada Duhului”…,,dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” Dacă în viața noastră s-a produs nașterea din nou vom crede că Isus este Cristosul, ne vom feri de un comportament păcătos, lumesc, vom birui ispitele lumii și astfel vom fi ținuți la adăpost de atacul final din partea celui rău,vom ști să arătăm dragoste față de aproapele și față de Dumnezeu.

În concluzie se poate afirma că informaţiile şi practicile religioase în absenţa naşterii din nou nu pot asigura intrarea în Împarăţia cerurilor şi părtăşia eternă cu Dumnezeul Împărăţiei. Totuși, să nădăjduim în schimbarea radicală pe care o poate genera prezența și lucrarea Duhului Sfânt în locurile în care este moarte spirituală şi în inimi în care nu crește nimic sfânt.

ÎNDEMNURI

  1. Conștientizează că toți oamenii au nevoie de nașterea din nou! 

Preocuparea noastră trebuie să aibă în vedere adevărata înnoire lăuntrică.

  1. Acceptă că traseul spiritual pe care-l parcurg oamenii înspre etapa nașterii din nou este diferit!

Unii sunt într-o permanentă căutare, alții nu manifestă nici cel mai mic interes. Dar toți pot experimenta regenerarea spirituală prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Hristos şi lucrarea suverană a Duhului Sfânt.

  1. Depinde totalmente de Duhul Sfânt, dar fă-ți partea de a semăna Cuvântul!

Pregătește ogorul spiritual. Seamănă Scriptura, udă inima semănată și depinde de Dumnezeul care poate genera viața spirituală (2 Cor. 2:6-8). Dependența de lucrarea Duhului nu înseamnă pasivitate umană.

  1. Nădăjduiește în transformarea pe care o poate face Duhul în jurul tău!

Nu putem prezice locul și timpul în care va lucra Duhul Sfânt la inimile oamenilor, dar putem nădăjdui că intervenția Lui va schimba radical lucrurile.

 

Un nume nou legat de Dumnezeu

Publicat de elpizein pe noiembrie 18, 2017
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

TEXT: Genesa 32:1-12, 24-32; 35:1-5

Aproape un sfert din cartea Genesa este rezervată vieţii lui Iacov. Deşi documentele scrise pe care le avem din mileniul al II-lea î.Cr. nu ne prezintă vreun personaj cu numele de Iacov, totuşi în ele găsim suficiente dovezi care confirmă cadrul în care s-au desfăşurat întâmplările, aşa cum le găsim în cartea Genesei.
Din cap. 25 aflăm că Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau, de unde şi numele lui: ,,el a ţinut” sau ,,cel ce ţine (de călcâi)”. Iacov l-a ,,înlocuit” pe fratele său Esau, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat (de aici o altă traducere a numelui său ,,înşelător”) pe tatăl său Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată celui întâi născut.
Ştim din Deut. 21:16 că primul născut primea de două ori mai mult d.p.d.v. material şi primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Binecuvântarea dată de Isaac lui Iacov a fost de neschimbat, astfel că Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului.
Din cap. 28 aflăm că Iacov a fugit din faţa mâniei lui Esau în Padan-Aram.

  1. Evenimentul central al vieţii lui Iacov a avut loc în timpul fugii lui spre N, la Betel. În timpce dormea a avut un vis cu o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu iar în vârful ei era Însuşi Domnul.

Dumnezeu îi promite ocrotirea Sa şi îi confirmă promisiunea făcută lui Avraam. Iacov face o juruinţă că dacă Domnul îl va ocroti în călătorie şi-l va aduce acasă, atunci El va fi Dumnezeul, Stăpânul lui. În plus Iacov îi promite a zecea parte din tot ceea ce va câştiga. S-a ţinut Dumnezeu de cuvânt? (de citit Gen. 30:43; 31:3). În timpul celor 20 de ani cât a stat la socrul său Laban, lui Iacov i s-au născut 11 fii şi o fiică.
În cap. 31 citim despre fuga lui Iacov împreună cu soţiile, copiii, robii, animalele şi cu tot ce agonisise în Haran. Laban i-a urmărit timp de 7 zile până i-a ajuns. În final au făcut un legământ, luându-L ca martor pe Dumnezeu. Laban i-a cerut lui Iacov să le trateze cum se cuvine pe fetele lui şi să nu-şi mai ia vreo soţie. Legământul a fost pecetluit prin ridicarea unei movile la Miţpa care a slujit ca mărturie dar şi ca graniţă a ţinuturilor lor.
În cap. 32 Iacov îşi continuă drumul până la Mahanaim unde întâlneşte o oaste de îngeri. Apoi Iacov s-a pregătit pt. înfricoşătoarea întâlnire cu fratele său Esau. Pe măsură ce se apropia de ţară se temea de răzbunarea fratelui său. În primul rând, Iacov a trimis soli la Esau cu urări de pace. Apoi când a auzit că Esau îi venea în întâmpinare cu 400 de oameni s-a speriat aşa de tare încât şi-a împărţit familia în 2 grupuri, astfel încât dacă primul era distrus, celălalt să poată scăpa.
Este interesantă schimbarea pe care o vedem în caracterul lui Iacov, după anii petrecuţi de la momentul înşelării lui Esau (de citit cap. 32:4, 5). Dacă în tinereţe a vrut totul pt. sine, acum era dispus să dea din bogăţiile lui. Dacă în tinereţe a dorit să aibă întâietatea, acum îl numeşte pe Esau ,,domnul meu” şi pe sine ,,rob.”

v. 9-12 ne prezintă rugăcinea lui Iacov pornită dintr-o nevoie disperată de protecţie divină. Rugăciunea este bazată pe legământul pe care Dumnezeu Îl făcuse cu înaintaşii lui Iacov şi cu el. O rugăciune făcută cu smerenie:

– Iacov se vede mic faţă de îndurările şi credincioşia lui Dumnezeu;
– Iacov se declară rob al lui Dumnezeu;
– Iacov recunoaşte prosperitatea pe care a adus-o Domnul în viaţa lui;
– Iacov cere salvare din partea Domnului;
– Iacov îşi arată temerile, în legătură cu Esau, nu numai faţă de el ci şi faţă de familia lui;
– Iacov se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu.

  1. Un alt eveniment deosebit în viaţa lui Iacov s-a petrecut în noaptea care a urmat (v. 24-31). La Peniel a luat parte la o luptă până în revărsatul zorilor. Acel străin cu care s-a luptat l-a biruit doar când i-a dislocat piciorul din şold. Acest incident este privit mai târziu în cap. 48:16 ca „răscumpărarea lui din orice rău.”

La Peniel Iacov primeşte un nume nou, un nume cu rezonanţă divină. Dumnezeu îi schimbă realmente numele în Israel (,,cel ce se luptă cu Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu conduce”). Osea ne spune că persoana cu care s-a luptat a fost un înger.
Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, el a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de propriul său eu şi de încredere în propria lui isteţime, el a recunoscut că era un înlocuitor, un înşelător.
Numele pe care vrem să-l construim fără Dumnezeu, alergând de dimineaţa până seara, nu-l putem lega de altceva decât de realizările noastre. Şi realizările noastre pot fi slăvite de oameni. Dar parcă auzim şi cuvintele Domnului Isus: ,,Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” O răsplată din partea oamenilor care trece.
Iacov are o întâlnire personală cu Dumnezeu şi de aici putem învăţa paşii pocăinţei care trebuie să fie nelipsiţi în viaţa noastră:

  • În mod obligatoriu trebuie să am o întâlnire personală cu Dumnezeu;
  • Apoi urmează mărturisirea păcatelor. În lumina lui Dumnezeu trebuie scoase la iveală păcatele mele. Harul cel mare al lui Dumnezeu este că El ţi le iartă şi sângele lui Cristos te curăţeşte de orice păcat;
  • Apoi urmează naşterea din nou. Primeşti un nume nou, de copil al lui Dumnezeu. Primeşti pacea şi liniştea sufletului.
  • Apoi, aşa ca şi Iacov, eşti dispus să repari ceea ce ai stricat.
    Când sunt dispus să mă pocăiesc, Dumnezeu este dispus să înceapă să lucreze ceva nou pt. mine – o naştere din nou cu un nume nou. Dar atunci când Dumnezeu îţi dă un nume nou, El aşteaptă să trăieşti pe măsura numelui pe care l-ai primit.
    Adevărata binecuvântare este un nume nou legat de Dumnezeu, de ceea ce lucrează El în mine şi prin mine. În mine lucrează chipul Fiului Său, iar prin mine vrea să lucreze binecuvântarea pt. cei din jurul meu.
    Să nu uităm! Numele nou va avea o şi mai mare valoare în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu unde vrem să şedem la masă, să fim în părtăşie cu Avraam, Isaac şi Iacov. Bisericii din Pergam, Domnul Isus îi spune: ,,Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

 

Chemare la rugăciune – ziua 33

Publicat de elpizein pe martie 5, 2015
Publicat în: Rugaciune. Etichetat: , , , .

Neemia 1:4-6 – „Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.”
Astăzi ne rugăm:
– când vin vești rele asupra noastră să ne rugăm știind că avem un Dumnezeu Atotputernic care ne poate păzi;
– să dăm dovadă de smerenie și atașament față de Dumnezeu știind că orice lucru care vine asupra noastră este în planul Lui;
– să ne dea putere pentru a putea primi și vești defavorabile;
– El să lucreze pentru a opri răul ce vine asupra copiilor Săi în țările ostile Numelui Său;
– să ne dea putere pt. a trăi și a iubi adevărul;
– mulțumim pentru Noul Legământ în care ne-a cuprins datorită suferințelor Fiului Său.

LECȚIILE GOSENULUI

Publicat de elpizein pe decembrie 14, 2014
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , .

Text: Geneza 47

LECȚIILE GOSENULUI (Geneza 47)

A trecut încă un an, an marcat pentru fiecare dintre noi cu experiențe pe care le considerăm bune sau rele. Este în natura omenească această tendință de a suprima amintirea experiențelor dureroase din trecut și a reține doar pe cele pozitive. Dacă Dumnezeu ne-a dat puțin răgaz în viața noastră, este bine să folosim timpul acesta pentru reflecție. Vorba lui Socrate, <O viață neexaminată nu este vrednică să fie trăită>. Vom găsi ajutor în reflecția noastră privind la familia lui Iacov; o familie zbuciumată, amenințată din interior de intrigi și certuri, din exterior de dușmani puternici, și apoi de o foamete cruntă.
Această familie ajunge în sfârșit în Gosen – locul binecuvântărilor materiale și spirituale. Familia se bucură de o unitate fără egal în istoria ei, rănile vechi au început să se vindece, totul era ca în paradis, era parcă prea frumos să fie adevărat. Pericolul mare pentru Iacov și familia lui era să uite drumul care i-a condus în Gosen, să uite lecțiile care trebuie să le învețe din aceste experiențe în umblarea cu Dumnezeu. Auzim deseori citatul, <Cine nu învață din greșelile istoriei este condamnat să le repete.> Dumnezeu a dat liniște familiei lui Iacov, un timp bun pentru o privire retrospectivă.
Momentele de liniște, pace, sunt momente bune pentru reflecție. Mesajul care doresc să-l împărtășesc cititorilor se intitulează: ,,Lecțiile Gosenului.” Nu te-ndoi de intențiile bune ale lui Dumnezeu, chiar dacă drumul pe care treci este uneori dificil. Puneți-vă în situația lui Iacov – ce intenții bune poate avea Dumnezeu atunci când trăiesc cu durerea despărțirii de un copil drag? Puneți-vă în situația lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu lăsându-mă victimă urii fraților mei, victimă soției lui Potifar, și irosindu-mi cei mai buni ani ai vieții în închisoare? Puneți-vă în situația fraților lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu cu noi după ce am căzut atât de adânc în păcatul nostru?
Acestea sunt întrebări legitime, care nu mai sunt apăsătoare în Gosen. De ce a trebuit Iacov să-l piardă pentru o vreme pe Iosif? Tocmai ca Iosif să devină salvatorul familiei lui. De ce a trebuit să-l piardă în condiții atât de dureroase? Pentru că Dumnezeu a vrut să schimbe inima rea a copiilor lui. De ce a trecut Dumnezeu pe frații lui Iosif prin experiențe șocante? Pentru că a vrut să-i ierte, să-i reabiliteze. Dumnezeu ne lasă să știm care sunt intențiile Lui pentru noi când spune prin gura proorocului Ieremia: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă vețiruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:11-13)
Nu-ți închide inima față de Dumnezeu, chiar dacă experiențele dureroase din trecut te urmăresc. Caută-L din toată inima și nu te îndoi de intențiile Lui bune cu privire la tine. Ai răbdare și așteaptă în tăcere răspunsul Domnului. Dumnezeu face o diferență clară între copiii Lui și lume. Aceasta este a doua lecție care trebuia s-o învețe Iacov și familia lui în Gosen. În textul nostru ni se prezintă un contrast clar între Gosen și restul lumii (Egipt, Canaan). Lucrul acesta este evident citind vv. 12-13 „Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi, și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei.”
Aparent, nu este nici o diferență între copiii lui Dumnezeu și lume, dar diferența se vede clar în vreme de criză. Dar diferența aceasta se vede la un nivel mult mai adânc, nivelul spiritual. Copiii lui Dumnezeu umblă în lumină, lumea bâjbâie în întunerec. Copiii lui Dumnezeu au nădejde, cei din lume sunt fără nici o nădejde. Copiii lui Dumnezeu sunt ocrotiți, cei din lume sunt victimele celui rău. Copiii lui Dumnezeu au semnul divin pe frunte, ceilalți n-au nici un semn de protecție. Oricât de frumos ar fi Gosenul, copiii lui Dumnezeu trebuie să aibă inima alipită de Canaan. Iacov trăiește a doua tinerețe. El recunoaște în fața lui Faraon că zilele lui au fost rele. Dar acum el are parte de 17 ani de vis. Imaginați-vă să nu ai griji materiale, familia să-ți fie bine, în unitate, etc. Ce să-ți dorești mai mult? Şi totuși, Iacov vrea să fie înmormântat în Canaan. De ce? Canaanul este țara promisă, nu Gosenul. Ştim că experiența fericită în Gosen nu a fost de lungă durată. Gosenul nu a fost locul fericirii permanente.
Aceasta îmi aduce aminte de povestea rabinului Hofetz Chaim, care a trăit în Polonia în secolul XIX. Un autor anonim a relatat despre vizita unui turist american la casa rabinului, care a fost tare contrariat de condițiile lui de viață, într-o camera simplă, plină cu cărți, cu o bancă și o masă. Turistul a întrebat, <Rabi, unde îți este mobila?> <Unde este mobila ta?> a răspuns rabinul. <A mea?> a întrebat nedumerit americanul. <Eu sunt doar un vizitator aici. Sunt un călător în trecere prin locul acesta.> <Şi eu, la fel,> a răspuns Hofetz Chaim.
Oricât de bine ar fi în America, sau oriunde în lume, nu trebuie să ne legăm inima de Gosenul Egiptului. Să nu uităm că suntem doar călători aici, destinația noastră este cerul. De aceea să ne legăm inima de Canaanul ceresc. Ce a vrut Dumnezeu să te învețe anul trecut? Ce experiențe ai avut cu Dumnezeu? Consideri că numai experiențele bune sunt demne de aducere aminte? Dumnezeu nu irosește nici o experiență prin care ne trece, și cred că toate ne sunt date cu un scop. Fă-ți puțin timp să reflectezi, să mulțumești lui Dumnezeu, și să-ți refocalizezi atenția spre lucrurile de sus care sunt veșnice.

Liviu Țiplea

Dimineaţa în care am auzit vocea lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe aprilie 3, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Permiteţi-mi să vă spun una dintre cele mai minunate experienţe pe care am avut-o luni, dis-de-dimineaţă, 19 martie 2007, puţin după ora şase. Dumnezeu într-adevăr mi-a vorbit. Nu este nicio îndoială că a fost Dumnezeu. Am auzit cuvintele în mintea mea la fel de clar ca şi atunci când amintirea a unei conversaţii trece prin gând. Cuvintele erau în engleză, dar se autentificau pe ele însele într-un mod absolut. Cunosc dincolo de orice umbră a îndoielii că Dumnezeu continuă să vorbească şi astăzi.
Nu am putut să dorm din anumite motive. Eram la Shalom House în nordul Minnesotei cu prilejul unei ieşiri cu familiile din comitet. Era aproximativ cinci şi jumătate dimineaţa. Stăteam întins şi mă întrebam dacă să mă scol sau să aştept până când adorm înapoi. În mila Sa, Dumnezeu m-a sculat din pat. Era aproape beznă, dar am reuşit să îmi găsesc hainele, să mă îmbrac, să-mi apuc geanta şi să mă furişez afară din cameră fără să o trezesc pe Noël. În camera principală dedesubt era linişte deplină. Nimeni nu părea să fie treaz. Aşa că m-am pus pe o canapea într-un colţ ca să mă rog.
În timp ce mă rugam şi mă gândeam, dintr-odată s-a întâmplat. Dumnezeu a spus: „Vino şi priveşte lucrările lui Dumnezeu!” Nu era nici cea mai mică umbră de îndoială în mintea mea că acestea erau însăşi cuvintele lui Dumnezeu. Chiar în acel moment. Chiar în acel loc, în secolul al douăzeci şi unulea, 2007, Dumnezeu îmi vorbea cu autoritate absolută şi autenticitate evidentă. M-am oprit pentru a pricepe mai bine. Era o mireasmă în acest lucru. Timpul părea să însemne foarte puţin. Dumnezeu era aproape. Mă avea în vedere. Avea ceva să îmi spună. Când Dumnezeu Se apropie, graba încetează. Timpul încetineşte.
Mă întrebam ce vrea să spună prin „vino şi vezi”. Avea El să mă ia undeva, aşa cum l-a dus pe Pavel în cer ca să vadă ce nu se poate spune? „Să vezi” însemna că aveam să primesc o viziune a unei mari lucrări a lui Dumnezeu pe care nimeni nu a văzut-o? Nu sunt sigur cu privire la cât timp a trecut între cuvintele iniţiale ale lui Dumnezeu „Vino şi priveşte lucrările lui Dumnezeu!” şi următoarele Sale cuvinte. Nu contează. Eram înfăşurat în dragostea comunicării Lui personale. Dumnezeul universului vorbea cu mine.
Apoi a spus, la fel de desluşit ca şi oricare alte cuvinte ce mi-au venit vreodată în minte: „Sunt înfricoşător când lucrez asupra fiilor oamenilor”. Inima mea a săltat: „Da, Doamne, eşti înfricoşător în lucrările Tale! Da, faţă de toţi oamenii, chiar dacă ei văd aceasta sau nu. Da! Acum, ce o să îmi araţi?”
Cuvintele au venit din nou. La fel de clare ca mai înainte, dar tot mai specifice: „Eu am prefăcut marea în pământ uscat şi râul a fost trecut cu piciorul. Atunci s-au bucurat în Mine – Cel ce stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui”. Dintr-odată am realizat că Dumnezeu mă ducea în trecut cu câteva sute de ani pe vremea când a uscat Marea Roşie şi râul Iordan. Eram transportat de către cuvântul Lui înapoi în istorie la acele mari lucrări. La aceasta S-a referit prin „vino şi vezi”. Mă transporta înapoi prin cuvintele Sale la acele două lucrări glorioase din faţa fiilor oamenilor. Acestea erau „lucrările copleşitoare” la care făcea referire. Dumnezeu Însuşi povestea lucrările măreţe ale lui Dumnezeu. El făcea aceasta pentru mine. O făcea prin cuvinte ce răsunau în mintea mea.
Un respect uimitor m-a cuprins. O pace palpabilă a coborât. Acesta a fost un moment sfânt şi un colţ sfânt al lumii în nordul Minnesotei. Dumnezeu Cel Atotputernic a coborât şi îmi dădea liniştea, sensibilitatea şi dorinţa să Îi aud Însuşi vocea Lui. În timp ce mă minunam de puterea Lui în a usca marea şi râul, El a vorbit din nou: „Eu urmăresc pe neamuri ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Mea”.
Aceasta îţi tăia respiraţia. Era ceva foarte serios. Era aproape o acuzaţie. Cel puţin un avertisment. Putea la fel de bine să mă fii luat de gulerul cămăşii mele, să mă fii ridicat de pe pământ cu o mână şi să fii spus, cu o combinaţie fără seamăn de înverşunare şi iubire: „Niciodată, niciodată, niciodată să nu te înalţi! Niciodată să nu te scoli împotriva Mea!” Priveam ţintă spre nimic. Mintea mea era plină de gloria deplină a lui Dumnezeu. „Eu urmăresc pe neamuri” – El îmi spusese aceasta mie. Nu era ca şi cum El doar a spus-o. Da, aceasta e un lucru glorios. Dar El îmi spusese aceasta mie. Chiar cuvintele lui Dumnezeu erau în mintea mea. Se aflau acolo în mintea mea într-un mod la fel de real ca şi felul în care cuvintele pe care le scriu în acest moment se găsesc în mâna mea. Au fost auzite la fel de clar după cum în acest moment îmi amintesc că soţia mea a spus: „Coboară pentru cină oricând eşti gata!” Cunosc că acestea sunt cuvintele soţiei mele. Şi cunosc că acelea sunt cuvintele lui Dumnezeu.
Cugetă la aceasta! Minunează-te de aceasta! Lasă-te copleşit de aceasta! Dumnezeul care urmăreşte pe neamuri, la fel cum nişte oameni urmăresc vite, bursa de valori sau un şantier de construcţie – acest Dumnezeu vorbeşte încă în secolul al douăzeci şi unulea. I-am auzit chiar cuvintele Sale. Mi-a vorbit personal.
Ce efect a avut aceasta asupra mea? M-a umplut cu o conştientizare proaspătă a realităţii lui Dumnezeu. M-a convins mai mult că El acţionează în istorie şi în vremea noastră. Mi-a întărit credinţa că El este de partea mea, că îngrijeşte de mine şi că va face uz de întreaga Lui putere pentru a veghea asupra mea. Altminteri, de ce ar fi venit şi mi-ar fi spus aceste lucruri?
Mi-a crescut dragostea pentru Biblie ca fiind exact Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că prin Biblie am auzit aceste cuvinte divine, şi prin Biblie am experienţe de aceste fel aproape în fiecare zi. Tocmai Dumnezeul universului vorbeşte în fiecare pagină minţii mele – şi minţii tale. Auzim aidoma cuvintele Lui. Dumnezeu Însuşi Şi-a înmulţit minunile şi planurile Sale pentru noi; nimeni nu se poate asemăna cu El. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc (Psalmul 40:5).
Şi lucrul cel mai bun este că sunt la îndemână tuturor. Dacă vrei să auzi chiar cuvintele pe care eu le-am auzit pe canapea în nordul Minnesotei, citeşte Psalmul 66:5-7. Acolo le-am auzit. O, cât de preţioasă este Biblia! Este în totul Cuvântul lui Dumnezeu! În ea Dumnezeu vorbeşte în secolul al douăzeci şi unulea. Este chiar vocea lui Dumnezeu! Prin această voce El vorbeşte cu adevăr absolut şi tărie personală. Prin această voce El Îşi descoperă pe de-a-ntregul frumuseţea neîntrecută. Prin această voce El dezvăluie cele mai adânci secrete ale inimilor noastre. Nicio voce – nicăieri, nicicând – nu se poate cufunda atât de adânc, nu se poate ridica atât de sus sau nu poate ajunge atât de departe ca şi vocea lui Dumnezeu pe care o auzim în Biblie.
Este o mare minune că Dumnezeu vorbeşte încă astăzi prin Biblie cu o putere mai mare, o glorie mai mare, o siguranţă mai mare, o gingăşie mai mare, o speranţă mai mare, o călăuzire mai mare, o putere transformatoare mai mare şi un adevăr ce-L înalţă pe Hristos mai mare decât poate fi auzit prin orice altă voce din afara Bibliei în orice suflet omenesc pe planetă.
Acesta este motivul pentru care socotesc atât de trist articolul „Conversaţia mea cu Dumnezeu” din această lună din „Christianity Today” („Creştinismul astăzi”) (n. tr.: J. Piper face referire la articolul „My Conversation with God” din revista evanghelică citată, publicat pe 3 martie 2007). Scris de un profesor anonim de la o „binecunoscută universitate creştină”, el descrie experienţa lui în auzirea lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu i-a spus a fost că trebuie să îşi doneze tot câştigul financiar de pe urma unei noi cărţi spre sprijinirea educării unui student nevoiaş. Lucrul ce mă face pe mine trist cu privire la acest articol nu stă în faptul că nu este adevărat sau că nu s-a întâmplat. Ceea ce este trist e că dă într-adevăr impresia că în afara Bibliei comunicarea este extraordinar de minunată şi întăritoare pentru credinţă. Între timp, comunicarea cea mai glorioasă a Dumnezeului Celui Viu care izbucneşte personal, plină de putere şi transformator, prin Biblie, zilnic, în inima deschisă, e neglijată prin tăcere.
Sunt sigur că acest profesor de teologie nu s-a referit la aceasta, dar, ceea ce el de fapt a spus a fost: „Ani de zile am învăţat că Dumnezeu continuă să vorbească, dar nu am putut să mărturisesc aceasta personal. Pot doar să o fac acum sub anonimat, pentru motive ce sper că sunt evidente.”(sublinerea adăugată) Cu certitudine el nu vrea să spună ceea ce sugerează cuvintele lui – că doar atunci când cineva aude o voce extra-biblică asemenea celei „Banii nu sunt ai tăi”, poţi mărturisi personal că Dumnezeu încă vorbeşte. Sigur că el nu intenţionează să deprecieze vocea lui Dumnezeu în Biblie care vorbeşte chiar în această zi cu putere, adevăr, înţelepciune, glorie, bucurie, speranţă, minune, folos de zece mii de ori mai hotărâtor decât orice am putea aude în afara Bibliei.
Sunt mâhnit de ceea ce se comunică aici. Marea nevoie a zilelor noastre este ca oamenii să experimenteze realitatea vie a lui Dumnezeu prin auzirea personală şi transformatoare a cuvântului Său în Scriptură. Ceva este incredibil de greşit atunci când cuvintele pe care le auzim în afara Scripturii sunt mai puternice şi mai influente asupra noastră decât cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Haideţi să plângem împreună cu psalmistul: „Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale!”(Psalmul 119:36) „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18) Fie ca ochii inimilor noastre să fie luminaţi, ca să pricepem care este nădejdea noastră, moştenirea noastră şi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştiinţă şi să fim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu! (Efeseni 1:18; 3:19) O, Dumnezeule, nu ne lăsa să fim aşa de surzi faţă de cuvântul Tău şi atât de insensibili faţă de excelenţa lui inefabilă şi evident, astfel încât să cinstim lucruri mai neînsemnate ca şi cum ar fi senzaţionale, şi chiar să considerăm această abordare greşită a surprinderii demnă de a fi publicată într-o revistă naţională.
Auzind încă vocea Lui în Biblie, Pastorul John
© Desiring God
Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în niciun fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.
Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Website: desiringGod.org

Material tradus din limba engleza de Bogdan Șopț, BCB Harul, Ineu.

Calea

Publicat de elpizein pe martie 17, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , .

,,Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-Mă!Î (Matei 21:19) Pe când Domnul Isus ieşea dintr-o casă (Matei 10:10,17), tânărul a alergat la El şi îngenunchind I s-a adresat: ,,Bunule Învăţător!” Cuvintele cu care Domnul Isus îl întrerupe pe acest tânăr, arată poziţia Lui cu privire la dumnezeire. În acel moment, în fiecare moment, atât în grădina Getsimane sau în contactele cu oameni în suferinţă, gândul Domnului Isus şi desfătarea Lui au fost în voia şi persoana Tatălui. Bucuria vieţii Domnului Isus, şi viaţa Lui însăşi, a fost în Tatăl. Gândul Lui era îndreptat întotdeauna la Tatăl. Poate fiecare dintre noi avem un gând care ne înveseleşte, sau ne satisface, sau ne dă chiar putere, atunci când viaţa pare că se opreşte pentru câteva momente. Dar Domnul Isus nu are nevoie de o pauză îndelungată, de un răgaz de la activitatea de zi cu zi: gândul Lui a fost întotdeauna cu Tatăl. Viaţa Lui a fost ascunsă în Dumnezeu. Domnul Isus nu a venit în lume ca să arate puterea-I proprie peste creaţie, sau influenţa Sa asupra inimii omului. El a venit ca oamenii să-L cunoască pe Tatăl, pe Cel care a fost bucuria Lui şi viaţa Lui. Fiii oamenilor au fost fii de Dumnezeu, ca şi El. Împăcarea dintre oameni şi Tatăl a fost scopul Lui suprem, indiferent de preţul pe care trebuia să-L plătească. A venit ca să facă voia Tatălui. Nu era interesat în El Însuşi, ci în Tatăl Său şi în copiii Tatălui. Nu şi-a dorit ca să-I audă pe alţii numindu-L ,,bun.” Pentru El, aceasta nu avea nicio importanţă. Domnul Isus venise ca să arate oamenilor bunătatea lui Dumnezeu. Pentru aceasta a intrat El în lumea aceasta în care slava era înnourată. ,,Mă numeşti bun! Dar gândeşte-te la Tatăl Meu!”

…

Tot ce este al Domnului, este al Tatălui, şi tot ce este al Tatălui, îi este dat Fiului. Bunătatea Domnului Isus este din bunătatea Tatălui. Şi pentru că Tatăl este bun, Fiul este bun. Când aude Fiul cuvintul ,,bun”,  inima-i tresaltă la gândul bunătăţii Tatălui. Pentru bunătatea Tatălui avea să sufere Fiul durerea, moartea. Ceilalţi copii ai Tatălui trebuie să înveţe să-I aducă Tatălui ceresc recunoştinţa lor, să-L iubească la fel cum L-a iubit Fiul. Tânărul se întoarce apoi la întrebarea care-i frământa inima: ,,ce bine trebuie să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică?” Nu putem şti cu exactitate ceea ce a însemnat ,,viaţa veşnică” în mintea acestui tânăr. Dar oricare ar fi explicaţia înţelesului cuvintelor lui, putem fi siguri de faptul că pentru el viaţa veşnică reprezenta ceva ce el nu avea încă, deşi ştia că are nevoie de acest lucru, ceva ce ştia că se câştigă doar pe cărarea ,,binelui.” Dar speranţa lui era să câştige lucrul acesta prin a face ceva, când în realitate ceea ce-şi dorea el era o stare. Dar pe Domnul Isus nu l-a interesat nici adevăruri parţiale, nici fapte izolate. N-a vrut să ştie nici despre speculaţii în probleme de moralitate sau de religie. Domnul Isus dorea ca oamenii să devină buni, pentru că faptele bune sau lucrurile bune nu L-au încântat. Chiar dacă printr-un cuvânt Domnul Isus ar fi putut să satisfacă întrebările filozofiei cu privire la bine sau la adevărul absolut, am curajul să spun că n-ar fi rostit acel cuvânt. Mai degrabă a murit, pentru ca să-i facă pe oameni să devină buni şi să găsească adevărul. Răspunsul Lui la întrebarea ostaşului sau a fariseului a venit din inimă. Când Domnul întreabă: ,,De ce mă întrebi ,,Ce bine?”, accentul nu este pe persoana Domnului Isus. El nu vrea să spună ,,De ce mă întrebi pe mine. . .?” Domnul Isus este Cel pe care se cuvine să-L întrebăm. Dar aspectul important este nu un lucru, ci o Fiinţă. Domnul Isus încearcă să-i îndrepte atenţia de la un lucru, la o persoană. De ce mă întrebi despre un lucru bun? Este o Fiinţă bună prin care locuieşte orice lucru şi orice altă fiinţă vie îşi primesc însemnătatea. El este singurul care poate să transforme orice în bine, pentru că El Însuşi este sursa oricărei bunătăţi. Domnul Isus afirmă faptul că răspunsul la întrebarea tânărului bogat se află în Dumnezeu. Dar Domnul Isus trebuie să explice mai multe. ,,Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” Pentru că, dacă poruncile n-au nimic  de-a face cu ,,intrarea în viaţă”, atunci de ce au mai fost date omenirii? Aceasta este datoria tânărului – trebuie să păzească poruncile. Atunci, cărarea înspre viaţa veşnică cere păzirea poruncilor! Dacă Domnul Isus spune aşa, cine are dreptul să-L contrazică? Ce alt drum poate exista înspre viaţă decât acela trasat de Domnul Isus? Acesta este începutul cărării: dacă un om nu ţine poruncile, nu poate intra în viaţa veşnică. Dar păzirea poruncilor nu este viaţa veşnică – este doar cărarea. Păzirea poruncilor are o relaţie apropiată şi esenţială cu viaţa veşnică. Domnul Isus îi spune că iubirea de Dumnezeu este totul. El îi dă tânărului bogat puţin din ceea ce înseamnă viaţa Lui Însuşi. Dar tânărul bogat nu a fost gata de a primi mesajul acesta. El a vrut viaţa veşnică. Dar aceasta a însemnat să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul său. Numai că tânărul nu era gata de un asemenea mesaj. Iubirea lui Dumnezeu în felul acesta nu este începutul cărării, ci este sfârşitul, destinaţia. Tânărul bogat nu putea înţelege că aceasta este de fapt viaţa veşnică. Mulţi creştini din ziua de azi nu înţeleg lucrul acesta. Domnul Isus îi răspunde la întrebare în mod direct – îi spune ce are de făcut. Şi acesta este un lucru pe care tânărul putea să-l facă, să ţină poruncile. Dar când acesta întreabă ,,Care?” Domnul Isus îi răspunde numai cu privire la acelea care au de-a face cu aproapele lui, şi apoi sfârşeşte cu cea mai mare şi mai grea dintre toate. Nu există păzire a poruncilor care să-L satisfacă pe Dumnezeu fără o păzire desăvârşită a poruncilor Lui. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu priveşte cu plăcere înspre orice încercare sinceră de păzire a poruncilor Lui. Care tată nu este mulţumit de primele încercări ale fiului său de a umbla? Dar care tată va fi mulţumit cu mai puţin decât cu paşii siguri ai fiului care este acum matur? După ce Domnul Isus menţionează toate poruncile pe care vroia să le scoată în evidenţă, tânărul răspunde îndată că toate aceste porunci le-a păzit. Trebuie oare să-l credem pe cuvânt? Domnul Isus, cel puţin, îl ia pe cuvânt. Apoi s-a uitat la el şi l-a iubit. Oare să fi fost Domnul Isus înşelat de cuvintele tânărului? A fost tânărul nesincer în afirmaţia lui, sau a crezut Domnul că tânărul bogat ţinuse toate poruncile? Într-un anumit sens, tânărul a păzit poruncile. Desigur, în mod deficitar, dar încercase. Şi probabil că de ani de zile, tânărul acesta a depus mult efort pentru a păzi legea. Dar scopul poruncilor a fost să-i facă pe oameni să ajungă la capătul puterilor lor, şi acolo să întâlnească sursa vieţii şi a legii, pe Cel care face împlinirea legii posibilă. Se pare că tânărul a ajuns la punctul acela. Păzirea poruncilor nu i-a dat împlinire tânărului şi nici odihnă. Dar îşi dorea viaţa veşnică, un lucru care nici cel puţin nu era menţionat în lege. Păzirea poruncilor legii a produs în tânărul bogat o foame pe care legea sau ţinerea legii nu puteau să i-o dea. După păzirea poruncilor, tânărul acesta a fost gata pentru a învăţa o altă lecţie, mai avansată. Domnul Isus n-a voit să-l lase acolo unde era – Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Hristos a văzut în tânărul acesta nevoia mare de desăvârşire, un lucru pe care creştinul de rând nu o vede. Desăvârşirea, dar desăvârşirea Tatălui, este viaţa veşnică. ,,Dacă vrei să fii desăvârşit!” i-a spus Domnul Isus. Ce onoare pentru tânărul acesta – ca Domnul Isus Însuşi să vadă dorinţa lui după desăvârşire! Dar ce aşteptări mari are El de la tânărul acesta! Ca să ajungă la desăvârşirea dorită, trebuia să vândă tot ce are, să dea la săraci, iar apoi să-L urmeze pe Domnul. Se poate ca acest lucru să fie singurul care mai stătea între el şi viaţa veşnică? Numai Dumnezeu ştie ce victorie putea fi câştigată în tânărul bogat prin ascultarea de porunca aceasta! Mult mai mult se cerea pentru desăvârşire, dar pasul următor era ca tânărul acesta să vândă tot ce are şi să dea la săraci. Nu se găsea nimic de felul acesta în lege. Nu era oare prea greu? Nu era greu de lăsat pământul şi de câştigat cerul, iar pentru lucrurile eterne să renunţe la cele trecătoare? Să-i întoarcă spatele lui Mamona şi să-L urmeze pe Domnul Isus? Numai cel care nu L-a urmat pe Domnul niciodată şi nu-L cunoaşte, care n-a însetat după neprihănire niciodată şi nici după viaţă veşnică, numai acela poate spune că este greu. Tânărul a ajuns până aici, a câştigat trecere în ochii Domnului. Pentru el, Domnul Isus ar fi făcut ceea ce a făcut pentru toţi oamenii – să fie mijlocitor între ei şi Dumnezeu. Domnul Isus l-ar fi eliberat pe moment, şi l-ar fi făcut moştenitor al vieţii veşnice. Probabil că tânărul acesta îşi iubea averea la fel ca toţi ceilalţi oameni. Dorinţa Domnului Isus a fost să-l elibereze pe tânărul acesta de atitudinea sa. Şi chiar mai mult, de robia sa. Pentru că cel care nu se poate despărţi de averile sale, este într-adevăr un rob. Domnul Isus ar fi putut să ia bogăţia de la omul acesta prin voinţa Lui proprie, dar modul acesta de lucru nu ar fi fost destul de bun. El a vrut ca tânărul să renunţe la bogăţia lui prin propria-i voinţă. Aceasta ar fi fost o victorie pentru amândoi! Aşa şi-ar fi câştigat el libertatea şi viaţa. Numai atunci când voia Domnului Isus ar fi fost una cu a tânărului putem spune că tânărul putea să fie liber de robia în care se afla. Pentru fiecare om există un asemenea moment în viaţă, când trebuie să facă o alegere. Tânărul acesta nu a fost gata să asculte. Oare aceasta să fi fost singura şansă pe care a avut-o tânărul de a câştiga viaţa veşnică? Nu ni se spune. Ca să-l facă pe omul acesta capabil de a primi viaţa veşnică, Domnul Isus trebuie întâi să facă din el un om sărac. Se poate ca tânărul acesta să fi fost mai mult decât bucuros să-şi folosească bogăţia pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dar ca să se despartă de avuţia lui pentru a sluji Domnului, lucrul acesta nu putea să-l facă. Nu încă! Şi cum putea să continue să-şi trăiască viaţa în păzirea poruncilor după această convorbire? Oare nu va începe acum să-şi vadă neputinţa, sau scopul mai înalt al poruncilor? Oare nu urma să vadă păzirea poruncilor ca o cerinţă mai acută decât oricând, dar imposibilă pentru că ceva lipsea în viaţa lui? Poruncile nu pot fi niciodată ţinute, atâta timp cât există o luptă personală pentru păzirea lor. Fiinţa umană va fi întotdeauna copleşită de greutatea imposibilităţii de a fi desăvârşit. Omul are nevoie de inimă curată pentru a avea mâni curate. Are nevoie de puterea vieţii, nu de zbatere, de puterea dragostei, iar nu de simţul datoriei. Adevărul va fi făcut înţeles într-o bună zi. Şi ce amară va fi această descoperire! Tânărul refuzase viaţa veşnică, chiar Viaţa. Iată cuprinsul veţii acestui tânăr: el a început foarte timpuriu să urce pe scara veşnică. A ţinut poruncile, şi fiecare poruncă păzită a însemnat o altă treaptă urcată. Dar pentru că avea cele necesare, nu a văzut necesitatea veţii veşnice. Era stimat şi bine văzut în ochii semenilor săi, iar renunţarea la bogăţia şi la poziţia lui în societate, ar fi însemnat ca el să se coboare la nivelul oamenilor de rând. De ce să nu ţină bogăţia aceasta? De ce să nu o folosească în serviciul Domnului? Ce înţelepciune putea să fie în renunţarea la un avantaj atât de enorm? Putea să-şi dăruiască bogăţia în slujba Împărăţiei, dar nu putea să se despartă de avuţie. Cum puteau banii să fie o piedică pentru intrarea în viaţa veşnică? Cum poate un om bogat să creadă că el însuşi are o mai mare valoare decât banii săi? Sau că lupta divină poate fi dusă mai bine fără aceste piedici materiale? Tânărul acesta ar fi înţeles curând perspectiva Domnului Isus dacă ar fi ascultat, pentru că ascultarea este instrumentul prin care Dumnezeu ne deschide ochii. Există un pericol pentru fiecare care încearcă să păzească poruncile – păzirea poruncilor ne poate face să avem o părere mai înaltă despre noi înşine. Nu ştiu felul în care tânărul acesta a înţeles viaţa veşnică. Dar oricare ar fi fost părerea lui, probabil că în mintea lui, neprihănirea în ochii lui Dumnezeu era un lucru pe care el însuşi trebuia să-l îndeplinească. Dar Dumnezeu Însuşi coboară, în persoana Domnului Isus, pentru a-l lua de mână pe acest tânăr. Şi apoi îi arată primul pas, pe care tânărul nu l-a înţeles. Picioarele lui sunt greoaie – purtau încălţăminte de aur. Ca să urce pe scara aceasta, tânărul trebuia să-şi lepede încălţămintea. Pentru el a fost mai de dorit să umble cu ea pe pământ, decât s-o lase pentru a intra într-o lume în care aurul lui nu valora nimic. Câtă tristeţe în avuţia lui! Dar cu toate că un om nu va putea niciodată să fie mântuit fără a fi eliberat de robia avuţiei lui, este ,,anevoie”, dar nu imposibil pentru un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

de George McDonald