Biblia

Toate articolele etichetate Biblia

Citește Biblia într-un singur an

Publicat de elpizein pe martie 25, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , .

Text: 1 Timotei 4:11-16

Într-o zi l-am vizitat pe un bătrân de 92 de ani ce trăia într-o casă de pensionari. L-am găsit îmbrăcat în cel mai bun costum, stând pe pat și citind Biblia. După ce am intrat, a continuat să citească fără a întoarce capul, ca și cum n-ar fi fost nimeni în față. După câteva clipe, am spus: „Cartea ce-o citești este cea mai bună?” „Cea mai bună”, a răspuns el. Apoi, recunoscându-mi vocea, a lăsat Biblia în jos și mi-a spus: „Frate Paul, o citesc acum a paisprezecea oară, și e mai bună ca oricând!”
Martin Luther a spus: „De câțiva ani citesc Biblia în întregime de două ori în douăsprezece luni. Este ca un copac uriaș, fiecare cuvânt al ei este o ramură puternică. Am scuturat fiecare din aceste ramuri, atât de dornic am fost să văd ce poartă în ele și ce îmi vor dărui. Niciodată scuturatul lor nu m-a dezamăgit.”
Când citim Cuvântul lui Dumnezeu cu dorința și nesațul celor doi oameni, vom experimenta și noi aceleași mărețe rezultate. Vom petrece ore minunate meditând la această hrană sățioasă pentru suflet. Eforturile vor fi răsplătite în timp ce Duhul Sfânt va face ca acest Cuvânt să devină o parte din noi, întărindu-ne ființa interioară.
De ce să nu începeți chiar acum citirea Cărții Cărților într-un singur an? Acest lucru va face din tine un creștin mai matur. Și, la fel ca și prietenul meu, vei descoperi că „e mai bună ca oricând!”

„Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.” (1 Timotei 4:13)

„Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” (Isaia 40:7, 8)

Biblia-i bogată, sfântă visterie
Și-alături de comoara de cuvinte
Scot zilnic bogății nepieritoare
Pentru suflet, inimă și minte
(Anonim)

O Biblie uzată de mult citit este semnul unui suflet bine hrănit.

Paul Van Gorder

Înțelegerea și aplicarea Bibliei

Publicat de elpizein pe septembrie 6, 2017
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , .

Text: Luca 24:25-27; 44-46; Psalmul 119:18
I. CINE POATE ÎNŢELEGE BIBLIA?

Oricine citeşte în mod serios Biblia îşi dă seama că unele părţi pot fi înţelese mai uşor iar altele mai greu. Apostolul Petru le scria celor ,,ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” astfel: ,,Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Pet. 3:15-16).

Cu toate acestea, în Vechiul Testament şi în Noul Testament găsim suficiente versete care arată că Biblia este scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei să poată fi înţelese de credincioşii de rând. Până şi cei „neştiutori” pot să o înţeleagă dacă o studiază în mod sincer, aşa cum spune David: ,,Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor” (Ps. 19:7). Lucrul acesta ar trebui să fie o mare încurajare pt. noi: niciunul n-ar trebui să ne socotim incapabili de a citi şi de a înţelege Scriptura, astfel încât să ne ofere înţelepciune. Am putea spune că Biblia este clară, adică ea a fost scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei pot fi înţelese de cei care o citesc, nu ca să o combată, ci cu dorinţa de a căuta ajutorul Domnului şi cu voinţa de a o împlini.

Pentru că Biblia este clară, încă din Vechiul Testament se accentuează responsabilitatea credincioşilor de a o citi şi de a o înţelege. Moise spune în Deut. 6:6, 7: ,,Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.”  Poruncile nu doar trebuiau memorate mecanic, ci se discuta despre ele în activităţile din casă şi din afara ei. Dumnezeu se aştepta ca poporul Său să cunoască, să vorbească dar şi să pună în practică poruncile Lui, în funcţie de situaţiile zilnice. De fapt, Ps. 1 ne prezintă profilul omului binecuvântat sau ,,ferice”, pe care toţi ar trebui să-l urmăm, care medita ,,zi şi noapte” la Legea Domnului.

În Noul Testament Domnul Isus a avut multe învăţături şi multe discuţii cu oamenii. Chiar şi în disputele pe care le-a avut cu ei a accentuat claritatea scrierilor Vechiului Testament din vremea lui Moise şi David, Domnul Isus arăta că vina pentru înţelegerea greşită a Scripturii nu este a ei, ci a celor ce înţeleg greşit sau nu vor să accepte cele scrise. El le răspundea întrebărilor ispititoare puse de farisei şi cărturari prin cuvinte ca: ,,Oare n-aţi citit ce a făcut David…?” sau ,,n-ați citit în Lege…?”, ,,n-aţi citit niciodată în Scripturi…?” sau ,,Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Când ne uităm la epistole observăm că majoritatea sunt scrise nu doar pentru slujitorii bisericii, ci pentru toţi credincioşii. La începutul unor epistole, ap. Pavel scrie aşa: ,,Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint”, ,,Bisericilor din Galatia” sau ,,către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii.” Pavel presupune că ceea ce le-a scris creştinilor ei vor înţelege şi-i îndeamnă să împărtăşească epistolele cu alţi creştini din alte biserici. De exemplu, colosenilor le scrie: ,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica laodicenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea.” (Col. 4:16).

  1. Calităţile spirituale şi morale necesare înţelegerii corecte a Scripturii.

Scriitori Noului Testament arată că înţelegerea corectă a Bibliei depinde mai mult de calităţile moral-spirituale decât de capacitatea intelectuală (1 Cor. 2:12-15). Aşadar, Biblia poate fi înţeleasă de către toţi credincioşii care caută în mod sincer adevărul lui Dumnezeu, dar şi de către necredincioşii care în mod sincer Îl caută pe Dumnezeu şi mântuirea. Chiar dacă Biblia este clară, ea nu va putea fi corect înţeleasă de către cei care nu vor să-i primească învăţăturile sau le iau în râs. Celor care vroiau să-I ia viaţa Domnului Isus, El le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.” (Ioan 8:42, 43)

2.  De ce unii oameni nu înţeleg bine Biblia?

Din studiul Evangheliilor putem observa că, uneori, ucenicii Domnului Isus nu înţelegeau învăţăturile din Vechiul Testament şi chiar învăţăturile date de Domnul. Lucrul acesta s-a datorat:

  • Faptului că ei mai trebuiau să aştepte împlinirea unor evenimente profetice în viaţa Domnului Isus şi în planul răscumpărării;
  • Au fost momente când ucenicii au dat dovadă de necredinţă sau împietrirea inimii: Domnul a-nmulţit pâinile şi a săturat 5000 de bărbaţi şi ucenicii n-au înţeles ,,…minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.” După înviere, în In. 20:27, Domnul i Se descoperă lui Toma: ,,Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”

În Istoria Bisericii, chiar din Biserica Primară, au fost multe dezacorduri privitoare la înţelegerea Scripturii. Avem cazul Conciliului de la Ierusalim, din F.A. 15, privitor la includerea creştinilor dintre neamuri în Biserică. Apoi, avem atâtea subiecte docrinare şi etice care au fost corectate de epistolele ap. Pavel, Petru, Ioan sau Iacov. Dezacordurile doctrinare au de regulă 2 cauze:
(a) Biblia nu se adresează specific (în mod direct) problemei respective sau…
(b) oamenii interpretează greşit datorită limitării lor (nu au avut destule informaţii, au fost neglijenţi, au avut motivaţii greşite etc.).
Existenţa unor dezacorduri pe anumite doctrine nu trebuie însă să descurajeze pe nimeni de la a căuta adevărul pentru sine desigur, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să fie motivat să citească Biblia zilnic şi cu interes.
Dumnezeu, a ridicat în fiecare veac oameni pricepuţi în teologie care au avut menirea de a sluji ca „învăţători” ai altora şi de a apăra învăţăturile Scripturii în faţa celor necredincioşi sau în faţa învăţăturilor greşite. Aşa spune Pavel în Ef. 4:11, 12: ,,Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” iar lui Tit îi scrie că slujitorul lui Dumnezeu trebuie ,,…să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:9).

II. ROLUL ILUMINĂRII

Un rol deosebit în înţelegerea şi aplicarea Scripturii îl are iluminarea care este lucrarea prin care Dumnezeu îi ajută pe credincioşi să înţeleagă adevărurile acesteia. După înviere Isus le spune ucenicilor:  „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.” (Lc. 24:44, 45)  De aici decurg câteva lucruri concrete:
1)   Prezenţa Duhului Sfânt garantează posibilitatea iluminării pentru toţi credincioşii.
2) Cei necredincioşi nu pot beneficia de această iluminare, chiar dacă stăpânesc multe lucruri la nivel teoretic.        3)    Trăirea firească a credinciosului poate împiedica iluminarea Duhului.
4)    Scopul iluminării Duhului Sfânt este acela de a-L glorifica pe Hristos.
5)    Credinciosul poate primi iluminarea Duhului în mod direct (1 Ioan 2:27) sau prin alţi oameni – mai ales prin cei care au darul învăţăturii, aşa cum spune ap. Pavel în Rom. 12:7.

III. PRINCIPII MAJORE DE INTERPRETARE A BIBLIEI

  • Interpretează gramatical. Aceasta înseamnă studierea atentă a cuvintelor din text dar şi a relaţiei dintre ele în propoziţii şi fraze.
  • Interpretează în context. Deoarece cuvintele şi propoziţiile nu există în izolare, trebuie să fim atenţi la context – atât la contextul imediat (ceea ce este înainte şi ceea ce urmează) cât şi la contextul mai larg (locul cărţii în Biblie).
  • Interpretează Scriptura prin Scriptură (Lc. 24:27, aşa cum procedează Isus). Dacă ţinem cont de revelaţia lui Dumnezeu în întregul canon al Bibliei, este posibil ca înţelesul dorit de Dumnezeu pentru un text să fie descoperit doar atunci când textul respectiv este comparat cu restul Bibliei.
  • Ţine seama de progresul revelaţiei. Revelaţia Scripturii a fost dată treptat, ceea ce înseamnă aşa cum spunea Ch. Ryrie, „în procesul revelării mesajului Său către om, Dumnezeu poate amplifica sau chiar schimba într-o anumită epocă ceea ce a revelat în alta. În mod evident Noul Testament adaugă mult la ceea ce fusese revelat în cel Vechi. Ceea ce Dumnezeu a revelat ca fiind obligatoriu la un moment dat, poate fi abrogat mai târziu.”
    adaptare după Corneliu Boingeanu

Chemare la rugăciune – ziua 34

Publicat de elpizein pe martie 6, 2015
Publicat în: Rugaciune. Etichetat: , , , , .

Psalmul 34:6-10 – „Cand imi mergea bine, ziceam: „Nu ma voi clatina niciodata!” Doamne, prin bunavointa Ta ma asezasesi pe un munte tare… dar Ti-ai ascuns fata, si m-am tulburat. Doamne, eu am strigat catre Tine si m-am rugat Domnului, zicand: „Ce vei castiga daca-mi versi sangele si ma cobori in groapa? Poate sa Te laude tarana? Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta? Asculta, Doamne, ai mila de mine! Doamne, ajuta-ma!”
Să ne rugăm pentru:
– atunci când suntem binecuvântați de Domnul atât spiritual, cât și material, să nu-L uităm pe Dumnezeu, să nu avem o atitudine de triumfalism, ci să știm că depindem pe de-a întregul de El;
– să fim oameni care cu gurile și cu faptele noastre să-L lăudăm pe Dumnezeu;
– traducerea Bibliei în țările și triburile africane care nu au încă Cuvântul lui Dumnezeu în propria limbă;
– traducătorii români implicați în această lucrare (Petru Pașcalău și familia lui, etc);
– oprirea prigoanei (crimelor) asupra creștinilor din Nigeria, Libia, Irak, Siria, Afganistan, Egipt;
– ajutor din partea Domnului în orice situație;
– vindecarea celor bolnavi din familiile noastre.

Dimineaţa în care am auzit vocea lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe aprilie 3, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Permiteţi-mi să vă spun una dintre cele mai minunate experienţe pe care am avut-o luni, dis-de-dimineaţă, 19 martie 2007, puţin după ora şase. Dumnezeu într-adevăr mi-a vorbit. Nu este nicio îndoială că a fost Dumnezeu. Am auzit cuvintele în mintea mea la fel de clar ca şi atunci când amintirea a unei conversaţii trece prin gând. Cuvintele erau în engleză, dar se autentificau pe ele însele într-un mod absolut. Cunosc dincolo de orice umbră a îndoielii că Dumnezeu continuă să vorbească şi astăzi.
Nu am putut să dorm din anumite motive. Eram la Shalom House în nordul Minnesotei cu prilejul unei ieşiri cu familiile din comitet. Era aproximativ cinci şi jumătate dimineaţa. Stăteam întins şi mă întrebam dacă să mă scol sau să aştept până când adorm înapoi. În mila Sa, Dumnezeu m-a sculat din pat. Era aproape beznă, dar am reuşit să îmi găsesc hainele, să mă îmbrac, să-mi apuc geanta şi să mă furişez afară din cameră fără să o trezesc pe Noël. În camera principală dedesubt era linişte deplină. Nimeni nu părea să fie treaz. Aşa că m-am pus pe o canapea într-un colţ ca să mă rog.
În timp ce mă rugam şi mă gândeam, dintr-odată s-a întâmplat. Dumnezeu a spus: „Vino şi priveşte lucrările lui Dumnezeu!” Nu era nici cea mai mică umbră de îndoială în mintea mea că acestea erau însăşi cuvintele lui Dumnezeu. Chiar în acel moment. Chiar în acel loc, în secolul al douăzeci şi unulea, 2007, Dumnezeu îmi vorbea cu autoritate absolută şi autenticitate evidentă. M-am oprit pentru a pricepe mai bine. Era o mireasmă în acest lucru. Timpul părea să însemne foarte puţin. Dumnezeu era aproape. Mă avea în vedere. Avea ceva să îmi spună. Când Dumnezeu Se apropie, graba încetează. Timpul încetineşte.
Mă întrebam ce vrea să spună prin „vino şi vezi”. Avea El să mă ia undeva, aşa cum l-a dus pe Pavel în cer ca să vadă ce nu se poate spune? „Să vezi” însemna că aveam să primesc o viziune a unei mari lucrări a lui Dumnezeu pe care nimeni nu a văzut-o? Nu sunt sigur cu privire la cât timp a trecut între cuvintele iniţiale ale lui Dumnezeu „Vino şi priveşte lucrările lui Dumnezeu!” şi următoarele Sale cuvinte. Nu contează. Eram înfăşurat în dragostea comunicării Lui personale. Dumnezeul universului vorbea cu mine.
Apoi a spus, la fel de desluşit ca şi oricare alte cuvinte ce mi-au venit vreodată în minte: „Sunt înfricoşător când lucrez asupra fiilor oamenilor”. Inima mea a săltat: „Da, Doamne, eşti înfricoşător în lucrările Tale! Da, faţă de toţi oamenii, chiar dacă ei văd aceasta sau nu. Da! Acum, ce o să îmi araţi?”
Cuvintele au venit din nou. La fel de clare ca mai înainte, dar tot mai specifice: „Eu am prefăcut marea în pământ uscat şi râul a fost trecut cu piciorul. Atunci s-au bucurat în Mine – Cel ce stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui”. Dintr-odată am realizat că Dumnezeu mă ducea în trecut cu câteva sute de ani pe vremea când a uscat Marea Roşie şi râul Iordan. Eram transportat de către cuvântul Lui înapoi în istorie la acele mari lucrări. La aceasta S-a referit prin „vino şi vezi”. Mă transporta înapoi prin cuvintele Sale la acele două lucrări glorioase din faţa fiilor oamenilor. Acestea erau „lucrările copleşitoare” la care făcea referire. Dumnezeu Însuşi povestea lucrările măreţe ale lui Dumnezeu. El făcea aceasta pentru mine. O făcea prin cuvinte ce răsunau în mintea mea.
Un respect uimitor m-a cuprins. O pace palpabilă a coborât. Acesta a fost un moment sfânt şi un colţ sfânt al lumii în nordul Minnesotei. Dumnezeu Cel Atotputernic a coborât şi îmi dădea liniştea, sensibilitatea şi dorinţa să Îi aud Însuşi vocea Lui. În timp ce mă minunam de puterea Lui în a usca marea şi râul, El a vorbit din nou: „Eu urmăresc pe neamuri ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Mea”.
Aceasta îţi tăia respiraţia. Era ceva foarte serios. Era aproape o acuzaţie. Cel puţin un avertisment. Putea la fel de bine să mă fii luat de gulerul cămăşii mele, să mă fii ridicat de pe pământ cu o mână şi să fii spus, cu o combinaţie fără seamăn de înverşunare şi iubire: „Niciodată, niciodată, niciodată să nu te înalţi! Niciodată să nu te scoli împotriva Mea!” Priveam ţintă spre nimic. Mintea mea era plină de gloria deplină a lui Dumnezeu. „Eu urmăresc pe neamuri” – El îmi spusese aceasta mie. Nu era ca şi cum El doar a spus-o. Da, aceasta e un lucru glorios. Dar El îmi spusese aceasta mie. Chiar cuvintele lui Dumnezeu erau în mintea mea. Se aflau acolo în mintea mea într-un mod la fel de real ca şi felul în care cuvintele pe care le scriu în acest moment se găsesc în mâna mea. Au fost auzite la fel de clar după cum în acest moment îmi amintesc că soţia mea a spus: „Coboară pentru cină oricând eşti gata!” Cunosc că acestea sunt cuvintele soţiei mele. Şi cunosc că acelea sunt cuvintele lui Dumnezeu.
Cugetă la aceasta! Minunează-te de aceasta! Lasă-te copleşit de aceasta! Dumnezeul care urmăreşte pe neamuri, la fel cum nişte oameni urmăresc vite, bursa de valori sau un şantier de construcţie – acest Dumnezeu vorbeşte încă în secolul al douăzeci şi unulea. I-am auzit chiar cuvintele Sale. Mi-a vorbit personal.
Ce efect a avut aceasta asupra mea? M-a umplut cu o conştientizare proaspătă a realităţii lui Dumnezeu. M-a convins mai mult că El acţionează în istorie şi în vremea noastră. Mi-a întărit credinţa că El este de partea mea, că îngrijeşte de mine şi că va face uz de întreaga Lui putere pentru a veghea asupra mea. Altminteri, de ce ar fi venit şi mi-ar fi spus aceste lucruri?
Mi-a crescut dragostea pentru Biblie ca fiind exact Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că prin Biblie am auzit aceste cuvinte divine, şi prin Biblie am experienţe de aceste fel aproape în fiecare zi. Tocmai Dumnezeul universului vorbeşte în fiecare pagină minţii mele – şi minţii tale. Auzim aidoma cuvintele Lui. Dumnezeu Însuşi Şi-a înmulţit minunile şi planurile Sale pentru noi; nimeni nu se poate asemăna cu El. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc (Psalmul 40:5).
Şi lucrul cel mai bun este că sunt la îndemână tuturor. Dacă vrei să auzi chiar cuvintele pe care eu le-am auzit pe canapea în nordul Minnesotei, citeşte Psalmul 66:5-7. Acolo le-am auzit. O, cât de preţioasă este Biblia! Este în totul Cuvântul lui Dumnezeu! În ea Dumnezeu vorbeşte în secolul al douăzeci şi unulea. Este chiar vocea lui Dumnezeu! Prin această voce El vorbeşte cu adevăr absolut şi tărie personală. Prin această voce El Îşi descoperă pe de-a-ntregul frumuseţea neîntrecută. Prin această voce El dezvăluie cele mai adânci secrete ale inimilor noastre. Nicio voce – nicăieri, nicicând – nu se poate cufunda atât de adânc, nu se poate ridica atât de sus sau nu poate ajunge atât de departe ca şi vocea lui Dumnezeu pe care o auzim în Biblie.
Este o mare minune că Dumnezeu vorbeşte încă astăzi prin Biblie cu o putere mai mare, o glorie mai mare, o siguranţă mai mare, o gingăşie mai mare, o speranţă mai mare, o călăuzire mai mare, o putere transformatoare mai mare şi un adevăr ce-L înalţă pe Hristos mai mare decât poate fi auzit prin orice altă voce din afara Bibliei în orice suflet omenesc pe planetă.
Acesta este motivul pentru care socotesc atât de trist articolul „Conversaţia mea cu Dumnezeu” din această lună din „Christianity Today” („Creştinismul astăzi”) (n. tr.: J. Piper face referire la articolul „My Conversation with God” din revista evanghelică citată, publicat pe 3 martie 2007). Scris de un profesor anonim de la o „binecunoscută universitate creştină”, el descrie experienţa lui în auzirea lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu i-a spus a fost că trebuie să îşi doneze tot câştigul financiar de pe urma unei noi cărţi spre sprijinirea educării unui student nevoiaş. Lucrul ce mă face pe mine trist cu privire la acest articol nu stă în faptul că nu este adevărat sau că nu s-a întâmplat. Ceea ce este trist e că dă într-adevăr impresia că în afara Bibliei comunicarea este extraordinar de minunată şi întăritoare pentru credinţă. Între timp, comunicarea cea mai glorioasă a Dumnezeului Celui Viu care izbucneşte personal, plină de putere şi transformator, prin Biblie, zilnic, în inima deschisă, e neglijată prin tăcere.
Sunt sigur că acest profesor de teologie nu s-a referit la aceasta, dar, ceea ce el de fapt a spus a fost: „Ani de zile am învăţat că Dumnezeu continuă să vorbească, dar nu am putut să mărturisesc aceasta personal. Pot doar să o fac acum sub anonimat, pentru motive ce sper că sunt evidente.”(sublinerea adăugată) Cu certitudine el nu vrea să spună ceea ce sugerează cuvintele lui – că doar atunci când cineva aude o voce extra-biblică asemenea celei „Banii nu sunt ai tăi”, poţi mărturisi personal că Dumnezeu încă vorbeşte. Sigur că el nu intenţionează să deprecieze vocea lui Dumnezeu în Biblie care vorbeşte chiar în această zi cu putere, adevăr, înţelepciune, glorie, bucurie, speranţă, minune, folos de zece mii de ori mai hotărâtor decât orice am putea aude în afara Bibliei.
Sunt mâhnit de ceea ce se comunică aici. Marea nevoie a zilelor noastre este ca oamenii să experimenteze realitatea vie a lui Dumnezeu prin auzirea personală şi transformatoare a cuvântului Său în Scriptură. Ceva este incredibil de greşit atunci când cuvintele pe care le auzim în afara Scripturii sunt mai puternice şi mai influente asupra noastră decât cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Haideţi să plângem împreună cu psalmistul: „Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale!”(Psalmul 119:36) „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18) Fie ca ochii inimilor noastre să fie luminaţi, ca să pricepem care este nădejdea noastră, moştenirea noastră şi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştiinţă şi să fim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu! (Efeseni 1:18; 3:19) O, Dumnezeule, nu ne lăsa să fim aşa de surzi faţă de cuvântul Tău şi atât de insensibili faţă de excelenţa lui inefabilă şi evident, astfel încât să cinstim lucruri mai neînsemnate ca şi cum ar fi senzaţionale, şi chiar să considerăm această abordare greşită a surprinderii demnă de a fi publicată într-o revistă naţională.
Auzind încă vocea Lui în Biblie, Pastorul John
© Desiring God
Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în niciun fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.
Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Website: desiringGod.org

Material tradus din limba engleza de Bogdan Șopț, BCB Harul, Ineu.

Structura Bibliei

Publicat de elpizein pe ianuarie 14, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , .

Text: Psalmul 119:1-18 (Ps. 119:105)
Biblia sau Sfânta Scriptură este cea mai citită carte din lume. Pentru unii ea este o carte de poveşti, pentru alţii este un îndrumar în viaţă sau o scrisoare din partea lui Dumnezeu, având autoritate absolută în materie de credinţă. La studiul biblic este foarte important mai întâi să privim Biblia ca un tot, înainte de a ne ocupa cu fiecare parte în detaliu. Credem cu toţii că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi astăzi ne vom uita la structura ei.
Biblia nu se pretinde a fi o istorie a universului şi nicidecum o istorie a omenirii. Ea este mai mult o istorie a mântuirii, prin faptul că arată dezvoltarea planului de mântuire al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Fiul Său, Domnul Isus Cristos. De aceea, ar trebui să ne aşteptăm să-L găsim, pe Domnul Isus,  în toate părţile Bibliei, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. După învierea Sa dintre cei morţi, Isus a spus ucenicilor Săi: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” (Lc. 24:44).
Se poate observa, atunci când deschidem Biblia, că ea este compusă din două părţi principale: Vechiul Testament şi Noul Testament. Cuvântul „testament“ înseamnă, în acest loc, legământ sau înţelegere. V. Testament este legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel, poporul ales pentru a reprezenta gloria divină în lume şi în care să vină Mântuitorul.  N. Testament este legământul lui Dumnezeu cu toţi cei ce cred în Fiul Său, Domnul Isus Cristos, pentru primirea binecuvântărilor dumnezeieşti şi a vieţii veşnice.
V. Testament este de trei ori mai lung decât N. Testament. Faptul că Dumnezeu ne dă atât de mult material în V. Testament arată foarte clar că creştinii, ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să studieze în aceeaşi măsură ambele Testamente. Multe lucruri din N. Testament, care se referă la învăţăturile de bază, sunt imposibil de înţeles dacă nu cunoaştem şi ceva din V. Testament.
Vechiul Testament se compune din 39 de cărţi, care au fost scrise în decursul a sute de ani, şi anume din timpul lui Moise, circa 1450 î.Cr., până la ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, circa 400 î.Cr. Ele se împart de obicei în:
–      cărţile Legii
–      cărţi poetice
–      cărţi profetice.
Cărţile profetice se împart din nou în aşa-numiţii profeţi (prooroci) mari şi profeţi mici. Un ajutor bun de memorare îl formează numerele:  5-12-5-5-12, ceea ce înseamnă:
– 5 cărţi ale Legii
– 12 cărţi istorice
– 5 cărţi poetice
– 5 cărţi ale proorocilor mari
– 12 ale proorocilor mici.
Este important de menţionat că aceste cărţi, îndeosebi cele profetice, conţin numeroase profeţii despre venirea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului.
Noul Testament se compune din 27 de cărţi:
– cărţi istorice
– cărţi de învăţătură (sau epistole) scrise şi adresate de apostolii Domnului unor biserici locale din primul secol d. Cr.
– o carte profetică;
Mai exact, 5 cărţi istorice (cele 4 Evanghelii şi Faptele apostolilor), 21 de epistole (de la Romani până la Iuda) şi o singură carte profetică (Apocalipsa).
În ciuda lungimii sale, V. Testament este îndreptat asupra unui singur eveniment: aşteptarea venirii Mântuitorului promis în lume. V. Testament s-ar mai putea intitula „Cristos vine!“. De la prima profeţie despre Domnul Isus Cristos din Gen. 3:15 care spune: ,,Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”  se poate urmări, ca un fir roşu prin întregul Vechi Testament, linia Mântuitorului promis.
Atunci când studiem Biblia putem recunoaşte unitatea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda diversităţii sale. Cele 66 de cărţi au fost scrise de circa 40 de oameni diferiţi într-un interval de câteva sute de ani, totuşi ele arată o armonie remarcabilă, întrucât toate au aşezat în punctul lor central, într-un mod direct sau indirect o singură persoană: pe Domnul Isus Cristos.
Biblia, după propria-i exprimare, vine de la Dumnezeu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“ (2 Tim. 3:16).
Bărbaţii care au scris Biblia au fost, de fapt, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, aşa spune însăşi Biblia, prin ap. Petru: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“ (2 Pet. 1:21).
Cuvântul „Biblie“ provine de la cuvântul grecesc „biblos”, care iniţial însemna „carte“. În decursul timpului a fost folosit tot mai mult în forma de plural „biblia“ care înseamnă „cărţi“. Desigur că se potrivesc ambele forme, atât la singular, cât şi la plural, pentru că Biblia este, singura carte care se deosebeşte de toate celelalte cărţi. Totodată, ea formează o colecţie de cărţi, care, în ciuda diversităţii lor, se îmbină într-un tot armonios. Cea mai folosită denumire pentru această colecţie de cărţi este „Scriptura“ sau „Sfânta Scriptură“, adică scrierea care vine de la Dumnezeu, care este separată şi se deosebeşte de toate celelalte scrieri.
Studiul Bibliei implică atât lucruri comune, cât şi deosebiri faţă de studiul altor lucrări literare. Putem spune că ea corespunde altor studii, întrucât solicită o atenţie personală şi o aplicare practică. Se deosebeşte însă de studiul literaturii generale pentru că, pe lângă factorul intelectual, implică şi factorul spiritual.
Duhul Sfânt este Autorul acestei cărţi şi trebuie să fie şi interpretul ei. Un om care nu este încă mântuit poate citi şi studia Biblia, însă nu poate înţelege cu adevărat conţinutul spiritual al Bibliei, pentru că Duhul Sfânt nu locuieşte încă în el, de aceea ap. Pavel spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte“ (1 Cor. 2:14) Deci, prima condiţie pentru un studiu corect al Bibliei constă în naşterea din nou a celui care studiază prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Însă şi un credincios adevărat poate fi împiedicat în înţelegerea Bibliei, dacă nu trăieşte într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi sub călăuzirea Duhului Sfânt.
O a doua condiţie este deci o viaţă de consacrare, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Pavel le spunea credincioşilor din Corint că oamenii se pot împărţi în trei categorii în privinţa înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu:
– Din prima categorie face parte omul firesc, care încă nu este mântuit şi deci nu poate înţelege lucrurile dumnezeieşti.
– Opusul acestuia este omul spiritual, care este mântuit. El trăieşte într-o relaţie bună cu Duhul Sfânt, care locuieşte în el, şi datorită Duhului poate cerceta totul.
– Între aceştia se află omul carnal sau lumesc, care deşi este creştin, nu I-a predat Duhului Sfânt conducerea completă a vieţii sale şi de aceea a rămas prunc în Cristos. Acestora ap. Pavel le-a scris: ,,Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?  (1 Cor. 3:4).
Trebuie să mai spun că un creştin care duce o viaţă consacrată lui Dumnezeu poate face progrese mari în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda puţinelor cunoştinţe dobândite în şcoală şi a unei capacităţi intelectuale limitate, pentru că Îl cunoaşte pe Însuşi Învăţătorul şi are zilnic părtăşie cu El.
Acum putem să ne punem 2 întrebări. Prima: Ce aşteptări are Dumnezeu din partea noastră cu privire la poruncile Sale? Şi în Ps. 119:4 aflăm că ele trebuie ,,păzite cu sfințenie”. A doua: Ce ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune pentru a avea o atitudine corectă faţă de Cuvântul Său? Răspunsul îl aflăm în v. 8, 12: să nu ne părăsească şi să ne înveţe poruncile Sale.

Bibliografie: http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/

Ce ai pus în inima ta azi?

Publicat de elpizein pe ianuarie 11, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , .

„Păi ce să pun? Ca omul. O cafea, că n-am mâncat încă!” Stai puţin, nu în stomac, ce ai pus în inimă. „Ah, ce să pun domnule: nu-i auzi pe ăştia? Să trăim bine… da uite ce viaţă”. Oamenii de oriunde ştiu când vorbeşti de inimă şi când vorbim de cord.

În Biblie, inima reprezintă şi altceva decât motorul vieţii biologice. Este sediul emoţiilor, a gândurilor şi al deciziilor. De aceea inima este foarte importantă, ea ne ajută în legătura cu cei din jur, cu creaţia, cu noi înşine şi mai ales cu Dumnezeu. În Biblie de multe ori inima este acelaşi lucru cu sufletul omului. Când Dumnezeu i-a cerut omului să se închine i-a spus:

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.” [Deuteronom 6.4-5]

Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos a arătat că între comportamentul nostru de zi cu zi şi inima noastră este o legătură directă:

„Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.” (Matei 7. 21-23)

V-aţi întrebat vreodată de ce oamenii gândesc rău, mint, poftesc, fură, înjură sau curvesc ? pentru că sunt amăgiţi de diavol, vor spune unii. Sau pentru că sunt needucaţi vor spune alţii. Ori pentru că sunt pur şi simplu la locul potrivit, la momentul nepotrivit, adică zic ei, ghinion. Pur şi simplu s-a întâmplat… Aşa să fie? Poate aşa pare. Dumnezeu spune însă că purtarea noastră e răspunderea noastră, e alegerea noastră.

E adevărat că suntem păcătoşi din fire şi ne vine să facem aşa dar e tot atât de adevărat că suntem liber să alegem ce face. Idee e că şi dacă vrem să facem binele în inima dorim de multe ori răul. Adică putem face acţiuni bune, putem spune vorbe politicoase şi totuşi inima noastră să fie rea. Acesta a fost păcatul liderilor religioşi, Fariseii. Ei erau curaţi la exterior dar murdari, păcătoşi în interior. Ieremia spunea „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”.

Tragedia e şi mai mare. Sunt oameni care sunt educaţi, au o viaţă prosperă şi totuşi recunosc că au o inimă rea. Ba mai mult sunt oameni care au gânduri curate, o vorbire politicoasă şi chiar fapte bune dar când îi întrebi sincer cum este inima lor recunosc că pornirile inimii sunt ca şi ale celorlalţi oameni dar undeva pe drumul vieţi inima lor a fost schimbată.

Realitatea este că o inimă în care nu locuieşte Dumnezeu nu poate produce viaţa lui Dumnezeu. E nevoie de un transplant. O schimbare completă a inimii. Oh, dar cine n-ar vrea o inimă bună, curată, iertătoare, blândă, iubitoare, miloasă, credincioasă şi altele? Aţi auzit vreodată pe cineva să spună că nu o vrea?

Doar cei care nu îşi înţeleg starea inimii pot crede că sunt buni aşa cum sunt. Cei care sunt sinceri pot vedea rădăcinile păcatului şi pot să se schimbe. Apoi, cei care nu cunosc măreţia lui Dumnezeu pot crede că sunt bine aşa cum sunt. Dar cine are parte de o revelaţie directă ca şi Iov se umileşte, se ruşinează şi se lasă schimbat de Dumnezeu. Îngerul care vede faţa lui Dumnezeu când este întrebat de Ghedeon care este numele lui Dumnezeu, i se răspunde simplu: „Numele lui este minunat”. Aşa este Dumnezeul care vrea să locuiască şi în inima ta. Mai este o categorie de oameni care trăiesc prin comparaţie şi dacă văd pe alţii mai răi ajung la concluzia că ei sunt mai buni, prin urmare au o inimă mai bună.

Ştiţi de ce mulţi din evreii care au trăit în vremea când Domnul Isus a fost pe pământ nu au fost mântuiţi? Citiţi răspunsul unui evreu convertit care s-a întâlnit personal cu Isus Cristos şi a devenit mai apoi, apostolul Pavel. El scria creştinilor din Roma:

„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” [Romani 10.1-3].

Au ratat mântuirea pentru că se credeau suficient de buni, de neprihăniţi. Este ca şi intrarea în aceea biserică unde trebuia să îngenunchezi pentru a intra pe uşă. Mulţi nu se puteau apleca ca să intre pe o uşă aşa umilă, aşa că preferau să rămână afară.

Care este starea inimii tale? Poate ai nevoie şi tu de schimbare totală. Dar cum?  Cum poate fi schimbată inima unui om?

Sunt câţiva paşi necesari:

Rugăciunea sinceră e primul pas foarte important. Psalmul 139. 23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sânt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!” . Când te rogi fii conştient că Dumnezeu te vede, te aude şi doreşte să-i vorbeşti sincer. El ştie inima omului mai bine ca noi înşine. Rugăciunea e recunoaşterea că Dumnezeu e creatorul inimilor noastre şi că avem nevoie de ajutorul Său!

Citeşte Biblia şi încrede-te în Dumnezeul ei: „Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” [Psalm 119. 10-11, Coloseni 3.16]. Biblia e mai mult ca o carte, e Cuvântul divin care pătrunde şi schimbă inima. A încerca să te schimbi bazat pe cuvintele tale sau ale unui terapeut nu ajută pe deplin. A te încrede în Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să îţi laşi viaţa condusă de principiile perfecte! Evrei 4.12 spune căci Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător în inimile noastre! E transformator! Deci încrede-te în El şi te va schimba!

Mărturiseşte-şi păcatele şi primeşte iertarea lui Isus Hristos prin credinţă: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” [Psalm 32.5-6]

E bine să ştii că alţii te pot ajuta în rugăciune dar mai important e să ştii că Dumnezeu vrea să te rogi chiar tu, cu credinţă!

Trăieşte o viaţă de mulţumire; Biblia nu spune că toate sunt bune dar să fim mulţumitori în toate situaţiile e voia lui Dumnezeu. Poate crezi că e puţin lucru. Dar uită-te la roadele nemulţumirii. Tristeţe, slăbiciune, uzură psihică, boli de stomac, nervi, relaţii tensionate, păcat. Mulţumeşte lui Dumnezeu zilnic pentru că e cu tine, te iubeşte, te călăuzeşte, te ocroteşte, te binecuvântează! Pentru căderile tale cere-i iertare şi mulţumeşte-i că te mustră şi te corectează!

„Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” [1 Tesaloniceni 5. 18].

Era o mamă care avea doi fii; unul vindea umbrele iar celălalt papuci de vară. Femeia se întâlnea cu o prietenă şi-i spunea ce tristă e că azi plouă şi fiul ei mai mic nu vinde papuci. Altă zi se plângea că e soare şi fiul ei mai mare nu vinde umbrele. Prietena ei când a văzut-o aşa i-a spus într-o zi: dragă ce ar fi să faci invers; în zilele cu soare să nu te mai plângi că fiul mare nu vinde umbrele ci să mulţumeşti Domnului că cel mai mic vinde papuci de vară; iar în zilele cu ploaie să mulţumeşti că fiul cel mare vinde umbrele. În felul acesta vei putea mulţumi zilnic pentru ceva lui Dumnezeu şi nu vei mai fii tot tristă.

Evrei 12.15 spune că amărăciunea ne poate face să uităm de Harul lui Dumnezeu! Mulţumirea ne menţine în Har!

Fii bun cu toţi oamenii din jurul tău. Dumnezeu face bine şi celor buni şi celor răi, chiar dacă nu este de acord cu faptele lor. Isus spunea că prin aceasta arătăm că suntem copiii lui Dumnezeu: dacă facem bine şi celor ce nu merită (Matei 5. 48). Când oamenii văd faptele noastre ei ar trebui să vadă inima lui Dumnezeu!

În final ascultă de Dumnezeu şi nu uita cuvintele Scripturii: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” [Prverbele 4. 23].

Deci, ce vei pune azi în inima ta? Pune-L pe Dumnezeu, cuvântul Bibliei, ascultarea, facerea de bine!

Pastor Mircea Andreican

Mircea Andreican