Text: Psalmul 6:9 – „Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!”
Iată-ne ajunși, cu ajutorul lui Dumnezeu la sfârșitul celor 40 de zile de rugăciune. Vrem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru timpul în care am putut fi în comuniune sfântă cu El pe parcursul acestor zile, dar și dumneavoastră tuturor celor v-ați alăturat la această slujbă sfântă. În momentele acestea ne gândim la viața pe care ne-o va da Dumnezeu înainte, și cum ar trebui să trăim ca să-I fim plăcuți Lui, dar e bine să ne gândim și la ziua veșniciei, la momentul când viața noastră se va opri pe acest pământ. Chiar și finalul vieții noastre este important în planul lui Dumnezeu, de aceea să luăm îndemnul ap. Petru: „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii” (1 Pet. 4:7). În lumina învăţăturilor Bibliei cu privire la sfârșitul vieţii noastre suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere, știind că un sfârşit bun aduce glorie lui Dumnezeu şi îmbărbătare pentru biserică.
Rugăciuni de cerere:
– să ne rugăm pentru toţi credincioșii Domnului ca să-I rămână fideli până la moarte şi să încheie cu bine alergarea pentru gloria lui Dumnezeu;
– să ne rugăm pentru toţi cei care sunt în suferinţă să fie întăriţi în credinţă şi să-L glorifice pe Dumnezeu;
– să ne rugăm pentru toţi cei care în timpul de acum sunt prigoniţi pentru credinţă, să rămână tari până la capăt;
– să ne rugăm pentru cei bolnavi să vină la pocăinţă şi credinţă pentru a experimenta harul lui Dumnezeu aici şi toată veşnicia;
Rugăciuni de mulțumire:
– pentru exemplul Domnului Isus înaintea morţii;
– pentru exemplul martirilor şi al oamenilor lui Dumnezeu care au avut un final glorios în biruinţa asupra lumii şi a păcatului;
– pentru speranța vie a celui credincios cu privire la viaţa după moarte.
„Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui” (Eclesiastul 7:8a)
Rugaciune
Text Evrei 11:5 – „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.”
Ce e mai frumos pentru un creștin decât să fie plăcut lui Dumnezeu? Oamenii credinței, de-a lungul veacurilor, au fost plăcuți lui Dumnezeu. Pentru ei rugăciunea era un mod de viață. Enoh a fost un om care l-a slujit într-un mod plăcut pe Dumnezeu, deși nu avem multe detalii în Biblie despre el. Fiecare modalitate de a sluji trebuie să fie justificată din dorința de a-L servi mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu Își cheamă copiii să fie preocupați slujirii în biserică atât pentru zidirea altora cât şi pentru mântuirea celor pierduţi, numai că înclinarea firii pământeşti este să slujim pentru slava noastră. De aceea, în lumina Bibliei suntem chemaţi să facem rugăciuni de mulţumire şi cerere înaintea lui Dumnezeu.
Îi mulțumim:
– pentru exemplul Domnului Isus care L-a înălțat pe Tatăl prin lucrarea Lui;
– pentru învăţătura Bibliei privitor la slujirea cu lepădare de sine;
– pentru slujitorii curaţi şi sinceri care lucrează pentru gloria lui Dumnezeu;
– pentru cei ce caută să fie plăcuți Domnului prin slujirea lor.
Rugăciuni de cerere:
– pentru iertarea păcatului indiferenței faţă de lucrarea Evangheliei;
– pentru iertarea păcatului mândriei în slujire;
– pentru ca Dumnezeu să scoată noi generaţii de lucrători pe câmpul Evangheliei.
Fapte 12:1-5 – „Cam in aceeasi vreme, imparatul Irod a pus mainile pe unii din biserica, pentru ca sa-i chinuiasca; si a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Cand a vazut ca lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mana si pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. – Dupa ce l-a prins si l-a bagat in temnita, l-a pus sub paza a patru cete de cate patru ostasi, cu gand ca dupa Pasti sa-l scoata inaintea norodului. Deci Petru era pazit in temnita, si biserica nu inceta sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu pentru el.”
Adevărații credincioși au fost prigoniți și în pericol de moarte încă de la-nceput. Persecuția nu s-a limitat doar la sec. I al Bisericii, ci a continuat până în zilele noastre. Astăzi să ne rugăm, după modelul Bisericii primare, pentru:
– 4 creștini din China care sunt arestați pentru că au publicat materiale educative pentru grădiniță ce își desfășoară activitatea pe lângă biserica lor;
– familiile celor 21 de egipteni uciși de cei din Statul islamic;
– cei 200 de creștini sirieni răpiți de cei din Statul islamic;
– un pastor mexican amenințat cu moartea pentru că predică și vestește Evanghelia;
– 2 pastori închiși în Sudan;
– pastorul Rasoul Abdollahi, eliberat dintr-o închisioare din Iran, fiind închis din decembrie 2013;
– 5 slujitori din Laos care s-au rugat lângă o femeie foarte bolnavă, și care au primit 9 luni de închisoare;
– creștinii din Coreea de Nord;
– creștinii refugiați din Liban și Irak;
– creștinii din Nigeria a căror sate au fost incendiate de islamiști.
„Aduceti-va aminte de cei ce sunt in lanturi, ca si cum ati fi si voi legati cu ei; de cei chinuiti, ca unii care si voi sunteti in trup.” (Evrei 13:3)
Iacov 1:16, 17 – „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”
Astăzi ne rugăm pentru:
– a avea o credință neschimbătoare pt. că Îl vedem pe Dumnezeu care nu Se schimbă (v. 17, Mal. 3:6), pe Isus Cristos neschimbător (Evr. 13:8) și Cuvântul sfânt care nu se schimbă (Mat. 24:35);
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru:
– darurile spirituale pe care le-am primit prin Duhul Sfânt;
– pt. înaintașii în credință din bisericile noastre care au păstrat curată propovăduirea și viețuirea după Cuvânt;
– pt. creștinii din prezent care veghează și apără credința biblică.
Îi cerem lui Dumnezeu ca:
– să-i întărească pe cei încercați și slabi în credință;
– să-i ridice pe cei ce au căzut de la credință;
– mulți oameni să vină la credința mântuitoare;
– să ne ajute să păstrăm neîntinată credința în bisericile noastre.
Text: Iov 1:1, 2; 4, 5 – ,,Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. I s-au născut şapte fii şi trei fete. Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.”
Pe lângă suferința și încercările pe care le-a îndurat, Iov a fost un om al rugăciunii. Să învățăm de la el ce înseamnă vegherea asupra copiilor noștri, precum și altarul Cuvântului, al rugăciunii atunci când ne adunăm ca familie înaintea lui Dumnezeu.
Să ne rugăm Domnului pentru:
– părinții care doresc refacerea altarului din familie;
– pentru o viață curată și sfântă în rândul tinerilor;
– pentru cercetarea Duhului Sfânt în viața tinerilor care s-au îndepărtat de rugăciune și de Cuvânt;
Să-i mulțumim lui Dumnezeu:
– pentru copiii care iubesc rugăciunea, ascultarea și citirea Bibliei;
– pentru tinerii integri și credincioși din familiile noastre;
– pentru părinții care au păstrat și întărit altarul din familie.
1 Corinteni 14:33 – „căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.”
Să ne rugăm pentru:
– Bisericile baptiste din Maramureșul istoric – har, binecuvântări, protecție din partea lui Dumnezeu, creștere spirituală și numerică;
– Bună rânduială în bisericile din Uniunea Baptistă din România;
– Înțelepciune, viziune și sfințire pentru frații care slujesc în Uniunea Baptistă și în toate Comunitățile regionale. Putere de a supraveghea și a cârmui adunările după poruncile lui Dumnezeu;
– Pace peste toate bisericile din lumea întreagă și mărturie din partea fraților, surorilor, tinerilor și copiilor celor credincioși;
– Putere de a duce mai departe tot ceea ce este bun și sfânt, primit din partea înaintașilor în credință;
– Dragoste, râvnă pentru poruncile Domnului și armonie între slujitori.
Psalmul 34:6-10 – „Cand imi mergea bine, ziceam: „Nu ma voi clatina niciodata!” Doamne, prin bunavointa Ta ma asezasesi pe un munte tare… dar Ti-ai ascuns fata, si m-am tulburat. Doamne, eu am strigat catre Tine si m-am rugat Domnului, zicand: „Ce vei castiga daca-mi versi sangele si ma cobori in groapa? Poate sa Te laude tarana? Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta? Asculta, Doamne, ai mila de mine! Doamne, ajuta-ma!”
Să ne rugăm pentru:
– atunci când suntem binecuvântați de Domnul atât spiritual, cât și material, să nu-L uităm pe Dumnezeu, să nu avem o atitudine de triumfalism, ci să știm că depindem pe de-a întregul de El;
– să fim oameni care cu gurile și cu faptele noastre să-L lăudăm pe Dumnezeu;
– traducerea Bibliei în țările și triburile africane care nu au încă Cuvântul lui Dumnezeu în propria limbă;
– traducătorii români implicați în această lucrare (Petru Pașcalău și familia lui, etc);
– oprirea prigoanei (crimelor) asupra creștinilor din Nigeria, Libia, Irak, Siria, Afganistan, Egipt;
– ajutor din partea Domnului în orice situație;
– vindecarea celor bolnavi din familiile noastre.
Neemia 1:4-6 – „Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.”
Astăzi ne rugăm:
– când vin vești rele asupra noastră să ne rugăm știind că avem un Dumnezeu Atotputernic care ne poate păzi;
– să dăm dovadă de smerenie și atașament față de Dumnezeu știind că orice lucru care vine asupra noastră este în planul Lui;
– să ne dea putere pentru a putea primi și vești defavorabile;
– El să lucreze pentru a opri răul ce vine asupra copiilor Săi în țările ostile Numelui Său;
– să ne dea putere pt. a trăi și a iubi adevărul;
– mulțumim pentru Noul Legământ în care ne-a cuprins datorită suferințelor Fiului Său.
Osea 14:2-4 “Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întorceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: “Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre. Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai, şi nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: “Dumnezeul nostru!” Căci la Tine găseşte milă orfanul.” Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mania Mea s-a abătut de la ei!”
Azi ne rugăm Domnului pentru :
- mărturisirea greşalelor, păcatelor noastre ,(neascultarea, necredincioşia, lipsa de iubire, încrederea în puterea noastră, încrederea în puterea altor oameni, idolatria în diferite forme…) pocăinţă personală vr 2-3
- cerem iertare, milă, vindecare pentru suflet şi trup.
- Serviciul de evanghelizare din Bis. Bapt, Speranţa, Vişeu de Sus, azi ora 18.00 – 20.00
- Prietenii invitaţi să vină să asculte Evanghelia
- Putere şi har în predicare pt fr pastor Ardelean Nelu
- Inimi deschise pt Cuvânt, cercetare, mântuire
- -zidirea bisericii
Chemare la rugăciune ziua 16
Filipeni 4:6,7 „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
Azi ne rugăm pentru:
– biruinţă asupra îngrijorărilor
– pacea lui Dumnezeu în inimă şi în gând
– binecuvântarea Domnului în toate activităţile zilnice: (loc de muncă, şcoală, familie, …)
– toţi credincioşii născuţi din nou (Ev. Ioan 3 )să fie încălţaţi cu râvna Evangheliei (Efeseni 6:15)
– trezire spirituală în Ucraina
– Har şi protecţie pentru slujitorii care vestesc Evanghelia şi pentru bisericile implicate în evanghelizare.