Păstrarea unui cuget curat

Publicat de elpizein pe aprilie 6, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , , .

Text: Fapte 24:10-16

„De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Fapte 24:16)

Cuvântul cuget sau conștiință apare mai mult de 30 de ori în Noul Testament. Conștiința este monitorul interior al sufletului care judecă tot ce facem, spunem sau gândim. Dar conștiința nu este totdeauna demnă de încredere. În timp ce vocea aceasta interioară emite judecăți, fie pentru a ne găsi nevinovați sau pentru a ne condamna, factorul critic este standardul după care se iau aceste decizii.
Un scriitor englez subliniază faptul că orice conștiință seamănă cu un ceas solar. În timpul zilei când soarele strălucește pe boltă, cadranul solar arată orele cu destulă acuratețe. Dar când lumina lunii sau lumina altor surse cade pe el, citirile nu mai sunt demne de încredere. Același lucru este adevărat în ceea ce privește conștiința omului. Deoarece a fost întunecată de păcat, ea trebuie să fie expusă luminii Cuvântului lui Dumnezeu înainte ca ea să ne poată spune ce este bine și ce este rău. Fără standardul adevărului obiectiv al Bibliei, conștiința noastră poate chiar să se simtă bine atunci când săvârșim răul.
Apostolul Pavel a trăit aproape de Domnul și a fost influențat de această relație divină putând să mărturisească în Fapte 23:1: „…Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” 
Creștinii se pot bucura de pacea sufletească numai dacă monitorul sufletului este mereu sensibilizat de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să avem grijă să nu lăsăm conștiința să ne fie omorâtă. Să nu ne permitem să ne angajăm în practici rele și nici să acceptăm standardele scăzute ale moralității din lume.
Ai o conștiință bună și curată?

„Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” (2 Corinteni 13:11)

Exist-o comoară pe care-o poți avea
Mai vastă decât tronul unui mare regat.
Ce sfântă pace și dulce bucurie
Să ai întotdeauna tot cugetul curat.
(Isenhour)

O conștiință sfințită este șoapta lui Dumnezeu în sufletul nostru.

Henry Bosch

Dumnezeul nostru care ne păzește

Publicat de elpizein pe aprilie 5, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , .

Text: Psalmul 121

„Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” – (Psalmul 121:8)

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui când greutățile vieții devin greu de purtat și cărările ei greu de urcat. Când greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranța că Dumnezeu nu ne va da mai mult decât putem purta și că ne va păzi de cădere.
Există o ilustrație deosebit de frumoasă, dată de un calendar creștin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru Cel ceresc. Se spune: „Cămila își începe și sfârșește ziua în genunchi. La sfârșitul zilei îngenunchează în fața stăpânului ei și i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găsește din nou îngenuncheată și stăpânul ei îi așează și potrivește povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deșertului sau prin câmpiile roditoare.”
Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemântuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sunt cei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităților, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodărești în sarcini grele și în anumite zile ni se pot prezenta ca un urcuș greu și prăpăstios.
Oh, ce mângâiere și încurajare să știm că Domnul ne „va păzi atât la plecare cât și la venire” – toți pașii de la răsăritul până la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare și ne va proteja de-a lungul cărării vieții.

„El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15:26)

Dumnezeu susține pasul șovăielnic.
Pe slab îl face să stea neclătinat.
Ca să-i ridice sarcini și durere,
Întinde mâna celui împovărat.
(Psalter)

Cu Dumnezeu alături și sprijinindu-te pe brațul Lui, poți înfrunta orice îți stă în cale.

Dennis De Haan

Făgăduințele divine

Publicat de elpizein pe aprilie 4, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: Psalmul 23

„Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Cristos.” (Filipeni 4:19)

Cităm adesea versete familiare din Biblie, scoțându-le parcă dintr-un talisman legat la gât, numai în cazuri de urgență. Aceasta este o perspectivă greșită. În schimb, ar trebui să folosim promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a ne hrăni și a ne întări în orice situație prin care trecem.
În perioada de explorare și populare a Americii (numită și era pionierilor), un bătrân lovit de sărăcie, s-a strecurat într-o așezare de la frontiera de vest. I se epuizaseră toate resursele și căuta ceva de mâncare. În timp ce umbla prin tabără cineva care l-a oprit ca să stea de vorbă cu el, a observat că purta la gât, legat cu o panglică, un mic săculeț. Bătrânul i-a explicat că era un talisman oferit de cineva cu mulți ani în urmă. După ce a deschis săculețul, bătrânul a scos din el o hârtie împăturită de mai multe ori și i-a înmânat-o. Examinând hârtia, omul a constatat că era un act ce se dădea celor ce terminau serviciul militar în armata federală. Era semnat de însuși generalul George Washington și îi dădea dreptul purtătorului la o pensie pe viață. Ce mare surpriză a avut bătrânul soldat să afle că era deținătorul unei promisiuni de bună credință că nevoile sale vor fi satisfăcute. Dar pentru că nu a revendicat nimic, trăia sărac, flămând și rătăcitor prin lume.
Adeseori și noi rătăcim prin pustiul unei sărăcii spirituale, în timp ce bogăția promisiunilor divine zace nefolosită. Uităm că Dumnezeu ne-a dăruit „bogăția Sa în slavă”, prin lucrarea și meritul lui Isus Cristos.
Este vremea să ne oprim din rătăcirea noastră și să începem să cerem cele făgăduite.

„Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.” (Psalmul 119:50)

Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
Și nicio clipă singur nu mă lași.
Puterea Ta e taina ce mă ține
Din cel dintâi la cei din urmă pași.
(Costache Ioanid)

Prea mulți creștini trăiesc purtați de împrejurări în loc să se încreadă în făgăduințele divine.

Paul Van Gorder

Se merită să suferi?

Publicat de elpizein pe aprilie 3, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: 2 Corinteni 12:7-10

„…suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.” (Romani 8:17)

Potrivit unui articol publicat în ziarul Detroit News, jucătorul de baseball (joc asemănător cu oina de la noi), Kirk Gibson, este descris ca un om ce știe să sufere. În anul 1980 și-a rupt cartilajul de la încheietura mâinii. Doi ani mai târziu i s-a inflamat genunchiul stâng, o întindere a mușchiului gambei stângi și o luxație serioasă a încheieturii mâinii stângi. În anul 1983 a suferit o operație la genunchi, iar în anul 1985 a avut nevoie de 17 copci după ce a fost lovit direct în gură cu mingea. Pe lângă aceasta și-a contuzionat mușchiul tendonului de la genunchi, și-a rănit călcâiul drept și a suferit o luxație a gleznei la piciorul stâng. Cea mai gravă rană a implicat distrugerea parțială a câtorva ligamente ale gleznei în anul 1986, an prezis a fi cel mai bun din cariera sa sportivă. Când a fost întrebat despre dureri, se spune că el a zis: „Viața are plusurile și minusurile ei… Dar pentru plusurile carierei mele, ale mele personale și ale familiei mele, merită să sufăr. Este calea pe care mi-am ales-o.”
Faptul că nu există biruință fără suferință este un adevăr valabil și în alte domenii ale vieții. Niciodată răsplătirile ei nu vor fi atât de mari ca atunci când omul hotărăște să sufere împreună cu Cristos pentru a-i ajuta pe alții și pentru gloria lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel este un exemplu de prima mână. El a acceptat suferința ca pe o parte necesară a ceea ce dorea el cel mai mult să facă în viață. N-a văzut în adversități o problemă. A considerat că aprobarea lui Dumnezeu și binele altora erau cu mult mai importante decât orice suferință și necaz pe care le-a experimentat în timp ce-și împlinea chemarea. Atât în cuvintele lui, cât și prin exemplul său, apostolul ne arată că suferințele cu Cristos nu pot sta alături de slava viitoare. Să învățăm de la el.

„Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.” (2 Corinteni 1:6)

Nu contează mult în astă viață,
Ploi și soare, nori și vânt.
Dacă Domnul Isus e de față,
Orice pierderi doar câștiguri sunt.
(Beers)

Nu există biruință fără suferință

Mart De Haan

„Răsăritul de soare” al Învierii

Publicat de elpizein pe aprilie 2, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , .

Text: 1 Corinteni 15:20-28

„În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.” (Marcu 16:2)

Pentru mine, răsăritul soarelui este un simbol al speranței creștinului. În fiecare dimineață, primele raze ale soarelui ne reamintesc că lunga noapte a păcatului va face loc zilei eterne. Răsăritul soarelui este o imagine a timpului când trupurile noastre vor fi înviate din morți, unite cu sufletele noastre, transformate, pregătite pentru viața cerească.
Să ne gândim cum ar fi dacă în timp ce mergem la culcare într-o seară să știm că soarele nu va mai răsări din nou în dimineața următoare. Să ne gândim la frigul, la întunericul fără sfârșit, la degetele reci ale morții, de care nu poți scăpa, cum treptat se încleștează în jurul pământului. Plantele s-ar usca, florile s-ar veșteji, copacii ar muri și întreaga viață ar pieri, din lipsa luminii soarelui.
Dar, slăvit să fie Domnul, soarele răsare în fiecare dimineață. Căldura și lumina dătătoare de viață inundă pământul. „Moartea” fiecărui apus de soare este urmată de „învierea” noului răsărit – și speranțele se reînnoiesc.
Chiar mai sigură ca răsăritul soarelui în fiecare dimineață este certitudinea învierii noastre cu Isus Cristos. Noaptea neagră a morții a căzut peste El, și trupul Său lipsit de viață a fost așezat în mormânt. Dar a înviat! Și în învierea Lui stă promisiunea propriei noastre învieri la viață. Apostolul Pavel a declarat: „…toți vor învia în Cristos…” (1 Corinteni 15:22).
Data viitoare când vei vedea soarele răsărind și vei urmări razele lui strălucind pe cerul dimineții, lasă ca nădejdea să-ți umple inima. Este un semn care-ți reamintește propria înviere!

„Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” (Luca 1:78, 79)

Toți vor trece ca iarba de pe câmp
Din lumea păcatelor și a durerii,
Dar cel ce-adoarme astăzi în Cristos
Se va trezi la trâmbița-nvierii.
(Benson)

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

Dave Egner

Întristarea după voia lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe aprilie 1, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , , , , , .

Text: Geneza 23

„Avraam a venit s-o jelească pe Sara și s-o plângă.” (Gen. 23:2)
„Mângâiați-vă unii pe alții…” (1 Tesaloniceni 4:18)

Poate că citind titlul meditației de astăzi, ne vom întreba dacă există într-adevăr așa ceva. Răspunsul este afirmativ. Întristarea este sănătoasă și este un răspuns normal la moartea celor dragi sau la alte pierderi și dezamăgiri teribile.
Exeperiența lui Avraam este un exemplu de întristare după voia lui Dumnezeu. Când a murit Sara, a jelit-o ca pe ființa iubită pe care a pierdut-o. Apoi, printr-un act al credinței în promisiunea lui Dumnezeu, a cumpărat un loc de înmormântare în Hebron în loc să ducă corpul neînsuflețit al Sarei în țara lui de baștină. După ce-a înmormântat-o, s-a întors la responsabilitățile sale.
Din moment ce întristarea este naturală și sănătoasă, nu trebuie să ne simțim vinovați în urma ei. Oamenii binevoitori poate ne spun în aceste momente: „Nu te întrista. Cel iubit al tău este într-un loc mai bun, în cer.” Ori: „Încearcă să vezi și partea luminoasă a lucrurilor. Situația ta nu este mai rea ca a altora.” Toate acestea pot fi adevărate, dar vom simți în continuare foarte acut pierderea noastră. Și trebuie să ne întristăm. Totuși, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm întristările sub control, spunând Domnului ceea ce simțim, cerându-I ajutorul, concentrându-ne asupra nevoilor vieții, reluându-ne responsabilitățile. Amintirile dureroase se vor reîntoarce din când în când, și poate ne vor îndemna să ne retragem de la cerințele vieții. În vremuri ca acestea ar trebui să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop: să ne închinăm Lui, să-I servim, și să-i ajutăm pe alții.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, întristările noastre pot deveni întristări după voia lui Dumnezeu.

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.” (Isaia 40:1)

Întristarea se schimbă-n bucurie deplină.
Văd printre lacrimi mereu tot mai clar
Cum rana-i amară puțin o să țină.
Cu Isus trăi-voi eternitatea de har.
(Dennis De Haan)

Sufletul n-ar avea curcubeul dacă ochii n-ar avea lacrimi.

Herb Vander Lugt