Noul Testament

Toate articolele etichetate Noul Testament

Biserica stă încă în picioare

Publicat de elpizein pe martie 27, 2020
Publicat în: Meditatii. Etichetat: , , , , , .

Text: 1 Corinteni 12:12-20

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

Biserica, adesea numită și Trupul lui Cristos, este formată din toți aceia care L-au primit pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor. Astfel, ea nu este nicio capelă, nicio catedrală. Ea este un trup viu, un organism.
Adevărul acesta îl ilustrează atât de bine cele ce s-au petrecut în România ante-decembristă. Oficialitățile de stat au încercat să distrugă Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea. Au dat ordin oamenilor să evacueze proprietatea și le-au interzis să se mai adune acolo. Apoi au întrerupt curentul electric, rețeaua de apă și canalizarea. Să presupunem că guvernul de atunci ar fi decis să demoleze clădirea pentru „sistematizarea zonei”, așa cum se spunea. Înseamnă, oare, acest lucru că Biserica nu va mai exista? Absolut nu! Și de ce? Simplu, pentru că Biserica o formează oamenii și nu clădirea unde se adună ei. De fapt, cuvântul BISERICĂ în Noul Testament nu se folosește niciodată pentru a descrie o clădire. El se referă întotdeauna la credincioși, indiferent unde se adună aceștia.
Istoria ne arată că în ciuda celor mai mari și hotărâte eforturi, dușmanii Bisericii n-au reușit s-o distrugă. Am văzut lucrul acesta demonstrat în secolul nostru, în propria generație. Deși persecutați, oamenii lui Dumnezeu au continuat să se închine Lui Cristos în tot felul de locașuri. El a promis că Biserica va dura, deoarece El Însuși este piatra Ei din capul unghiului (Matei 21:42).
Astfel, chiar dacă va fi distrusă clădirea bisericii, Biserica stă încă în picioare. Porțile locuinței morților nu o pot birui.

„…ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15, 16)

Cristos, temelie neclintită.
Cristos Capul și Piatra unghiulară
De Tatăl aleasă, prețuită,
Ce ține Biserica unitară.
(Neale)

Biserica – înrădăcinată în Dumnezeu – nu va putea fi niciodată dezrădăcinată de om!

Dave Egner

Înțelegerea și aplicarea Bibliei

Publicat de elpizein pe septembrie 6, 2017
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , .

Text: Luca 24:25-27; 44-46; Psalmul 119:18
I. CINE POATE ÎNŢELEGE BIBLIA?

Oricine citeşte în mod serios Biblia îşi dă seama că unele părţi pot fi înţelese mai uşor iar altele mai greu. Apostolul Petru le scria celor ,,ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” astfel: ,,Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Pet. 3:15-16).

Cu toate acestea, în Vechiul Testament şi în Noul Testament găsim suficiente versete care arată că Biblia este scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei să poată fi înţelese de credincioşii de rând. Până şi cei „neştiutori” pot să o înţeleagă dacă o studiază în mod sincer, aşa cum spune David: ,,Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor” (Ps. 19:7). Lucrul acesta ar trebui să fie o mare încurajare pt. noi: niciunul n-ar trebui să ne socotim incapabili de a citi şi de a înţelege Scriptura, astfel încât să ne ofere înţelepciune. Am putea spune că Biblia este clară, adică ea a fost scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei pot fi înţelese de cei care o citesc, nu ca să o combată, ci cu dorinţa de a căuta ajutorul Domnului şi cu voinţa de a o împlini.

Pentru că Biblia este clară, încă din Vechiul Testament se accentuează responsabilitatea credincioşilor de a o citi şi de a o înţelege. Moise spune în Deut. 6:6, 7: ,,Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.”  Poruncile nu doar trebuiau memorate mecanic, ci se discuta despre ele în activităţile din casă şi din afara ei. Dumnezeu se aştepta ca poporul Său să cunoască, să vorbească dar şi să pună în practică poruncile Lui, în funcţie de situaţiile zilnice. De fapt, Ps. 1 ne prezintă profilul omului binecuvântat sau ,,ferice”, pe care toţi ar trebui să-l urmăm, care medita ,,zi şi noapte” la Legea Domnului.

În Noul Testament Domnul Isus a avut multe învăţături şi multe discuţii cu oamenii. Chiar şi în disputele pe care le-a avut cu ei a accentuat claritatea scrierilor Vechiului Testament din vremea lui Moise şi David, Domnul Isus arăta că vina pentru înţelegerea greşită a Scripturii nu este a ei, ci a celor ce înţeleg greşit sau nu vor să accepte cele scrise. El le răspundea întrebărilor ispititoare puse de farisei şi cărturari prin cuvinte ca: ,,Oare n-aţi citit ce a făcut David…?” sau ,,n-ați citit în Lege…?”, ,,n-aţi citit niciodată în Scripturi…?” sau ,,Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Când ne uităm la epistole observăm că majoritatea sunt scrise nu doar pentru slujitorii bisericii, ci pentru toţi credincioşii. La începutul unor epistole, ap. Pavel scrie aşa: ,,Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint”, ,,Bisericilor din Galatia” sau ,,către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii.” Pavel presupune că ceea ce le-a scris creştinilor ei vor înţelege şi-i îndeamnă să împărtăşească epistolele cu alţi creştini din alte biserici. De exemplu, colosenilor le scrie: ,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica laodicenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea.” (Col. 4:16).

  1. Calităţile spirituale şi morale necesare înţelegerii corecte a Scripturii.

Scriitori Noului Testament arată că înţelegerea corectă a Bibliei depinde mai mult de calităţile moral-spirituale decât de capacitatea intelectuală (1 Cor. 2:12-15). Aşadar, Biblia poate fi înţeleasă de către toţi credincioşii care caută în mod sincer adevărul lui Dumnezeu, dar şi de către necredincioşii care în mod sincer Îl caută pe Dumnezeu şi mântuirea. Chiar dacă Biblia este clară, ea nu va putea fi corect înţeleasă de către cei care nu vor să-i primească învăţăturile sau le iau în râs. Celor care vroiau să-I ia viaţa Domnului Isus, El le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.” (Ioan 8:42, 43)

2.  De ce unii oameni nu înţeleg bine Biblia?

Din studiul Evangheliilor putem observa că, uneori, ucenicii Domnului Isus nu înţelegeau învăţăturile din Vechiul Testament şi chiar învăţăturile date de Domnul. Lucrul acesta s-a datorat:

  • Faptului că ei mai trebuiau să aştepte împlinirea unor evenimente profetice în viaţa Domnului Isus şi în planul răscumpărării;
  • Au fost momente când ucenicii au dat dovadă de necredinţă sau împietrirea inimii: Domnul a-nmulţit pâinile şi a săturat 5000 de bărbaţi şi ucenicii n-au înţeles ,,…minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.” După înviere, în In. 20:27, Domnul i Se descoperă lui Toma: ,,Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”

În Istoria Bisericii, chiar din Biserica Primară, au fost multe dezacorduri privitoare la înţelegerea Scripturii. Avem cazul Conciliului de la Ierusalim, din F.A. 15, privitor la includerea creştinilor dintre neamuri în Biserică. Apoi, avem atâtea subiecte docrinare şi etice care au fost corectate de epistolele ap. Pavel, Petru, Ioan sau Iacov. Dezacordurile doctrinare au de regulă 2 cauze:
(a) Biblia nu se adresează specific (în mod direct) problemei respective sau…
(b) oamenii interpretează greşit datorită limitării lor (nu au avut destule informaţii, au fost neglijenţi, au avut motivaţii greşite etc.).
Existenţa unor dezacorduri pe anumite doctrine nu trebuie însă să descurajeze pe nimeni de la a căuta adevărul pentru sine desigur, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să fie motivat să citească Biblia zilnic şi cu interes.
Dumnezeu, a ridicat în fiecare veac oameni pricepuţi în teologie care au avut menirea de a sluji ca „învăţători” ai altora şi de a apăra învăţăturile Scripturii în faţa celor necredincioşi sau în faţa învăţăturilor greşite. Aşa spune Pavel în Ef. 4:11, 12: ,,Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” iar lui Tit îi scrie că slujitorul lui Dumnezeu trebuie ,,…să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:9).

II. ROLUL ILUMINĂRII

Un rol deosebit în înţelegerea şi aplicarea Scripturii îl are iluminarea care este lucrarea prin care Dumnezeu îi ajută pe credincioşi să înţeleagă adevărurile acesteia. După înviere Isus le spune ucenicilor:  „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.” (Lc. 24:44, 45)  De aici decurg câteva lucruri concrete:
1)   Prezenţa Duhului Sfânt garantează posibilitatea iluminării pentru toţi credincioşii.
2) Cei necredincioşi nu pot beneficia de această iluminare, chiar dacă stăpânesc multe lucruri la nivel teoretic.        3)    Trăirea firească a credinciosului poate împiedica iluminarea Duhului.
4)    Scopul iluminării Duhului Sfânt este acela de a-L glorifica pe Hristos.
5)    Credinciosul poate primi iluminarea Duhului în mod direct (1 Ioan 2:27) sau prin alţi oameni – mai ales prin cei care au darul învăţăturii, aşa cum spune ap. Pavel în Rom. 12:7.

III. PRINCIPII MAJORE DE INTERPRETARE A BIBLIEI

  • Interpretează gramatical. Aceasta înseamnă studierea atentă a cuvintelor din text dar şi a relaţiei dintre ele în propoziţii şi fraze.
  • Interpretează în context. Deoarece cuvintele şi propoziţiile nu există în izolare, trebuie să fim atenţi la context – atât la contextul imediat (ceea ce este înainte şi ceea ce urmează) cât şi la contextul mai larg (locul cărţii în Biblie).
  • Interpretează Scriptura prin Scriptură (Lc. 24:27, aşa cum procedează Isus). Dacă ţinem cont de revelaţia lui Dumnezeu în întregul canon al Bibliei, este posibil ca înţelesul dorit de Dumnezeu pentru un text să fie descoperit doar atunci când textul respectiv este comparat cu restul Bibliei.
  • Ţine seama de progresul revelaţiei. Revelaţia Scripturii a fost dată treptat, ceea ce înseamnă aşa cum spunea Ch. Ryrie, „în procesul revelării mesajului Său către om, Dumnezeu poate amplifica sau chiar schimba într-o anumită epocă ceea ce a revelat în alta. În mod evident Noul Testament adaugă mult la ceea ce fusese revelat în cel Vechi. Ceea ce Dumnezeu a revelat ca fiind obligatoriu la un moment dat, poate fi abrogat mai târziu.”
    adaptare după Corneliu Boingeanu

Inspirația și autoritatea Bibliei

Publicat de elpizein pe februarie 14, 2016
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , .

Pentru început aş vrea să ne uităm la…

  1. DIFERITELE FORME DE MANIFESTARE A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

Care este înţelesul expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu?” Expresia aceasta primeşte în Biblie câteva înţelesuri, pe care este important să le deosebim:
a. CUVÂNTUL ÎNTRUPAT: Uneori Biblia prin expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” se referă la Persoana Domnului Isus Cristos. Avem 3 versete care se referă la Dumnezeu Fiul prin această expresie: În Ioan 1:1 şi 14 ,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” şi ,,Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Apoi în ultima carte a Scripturii, tot apostolul Ioan spune că a ,,…văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19:11-13).
Biblia ne spune că Isus este Cel care, prin viaţa şi cuvintele Sale, a venit să ne descopere caracterul şi voia lui Dumnezeu faţă de noi.
b. CUVÂNTUL VORBIT ŞI SCRIS: Aici expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” face referire la vorbirea lui Dumnezeu pe care o găsim în mai multe feluri în Biblie:
– Hotărârile sau poruncile lui Dumnezeu – sunt acele porunci care fac ca anumite lucruri să se întâmple. De exemplu în Gen. 1:3, 24 aflăm că: ,,Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.” sau că ,,Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost.” De aceea psalmistul poate să spună: ,,Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui.” (Ps. 33:6)
– Comunicarea personală directă– sunt acele situaţii speciale în care Dumnezeu a comunicat direct cu oamenii de pe pământ, fără un alt intermediar. Imediat după creaţie, Dumnezeu îi vorbeşte lui Adam, astfel: „…Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.”(Gen. 2:16,17)
Pe Muntele Sinai, la darea Legii, Dumnezeu a vorbit poporului astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” (Ex. 20:2, 3).
În Vechiul Testament întâlnim oameni ca Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Samuel, David cărora Dumnezeu le-a vorbit în mod direct.
În Noul Testament la botezul şi la schimbarea la faţă a Domnului Isus, Dumnezeu le-a vorbit în mod direct oamenilor. În Mat. 3:17, El spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” iar în Mat. 17:5 „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!”
– Dar Dumnezeu a mai comunicat şi prin intermediul oamenilor, prin intermediul profeţilor sau trimişilor lui Dumnezeu. În Deut. 18:18, 19 Dumnezeu îi spune lui Moise: ,,Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” Din studiul Scripturii înţelegem că este vorba de Domnul Isus.
După ce Pavel se converteşte la creştinism pe drumul Damascului, Domnul Isus îi spune lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15)
Când îl cheamă în lucrare pe Ieremia, Domnul îi spune: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.”(cap. 1:9). Înţelegem că a nu asculta poruncile lui Dumnezeu, transmise prin aceşti mesageri, înseamnă a nu asculta de autoritatea lui Dumnezeu. A patra formă este…
– Comunicarea în formă scrisă, adică BIBLIA. În cartea Ex. 31:18 ni se spune că după ce ,,…a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” lucru întărit în Ex. 32:16: ,,Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.” Apoi, Moise scrie la, îndemnul lui Dumnezeu, Cartea Legii. Iosua, la rândul lui, adaugă la această carte, urmând Samuel, David, Solomon, profeţii, ucenicii Domnului Isus, evangheliştii, apostolul Pavel ajungându-se la forma pe care o avem astăzi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Putem spune că Biblia este forma Cuvântului lui Dumnezeu pe care o avem pt. studiu, meditare, verificare, examinare repetată, accesibilă în majoritatea limbilor omeneşti unui nr. foarte mare de oameni. Biblia ne vorbeşte şi ne îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu ca Persoană, adică spre Isus Cristos şi cu siguranţă că cuvintele date de Dumnezeu lui Iosua, sunt foarte valabile şi astăzi: ,,Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Ios.1:8)
c. CUVÂNTUL PREDICAT: În Noul Testament primii care au iniţiativa propovăduirii „Cuvântului lui Dumnezeu” sunt Ioan Botezătorul şi Domnul Isus, spunând: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De fapt, predicarea este mărturia pe baza Cuvântului Scris, lucru urmat de apostolii Domnului şi de primii creştini care ,,mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”
În continuare aş vrea să ne uităm la…

2. AUTORITATEA ŞI INSPIRAŢIA SFINTEI SCRIPTURI
a. Toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu
Asta nu înseamnă că fiecare cuvânt din Vechiul Testament şi din Noul Testament este rostit de Dumnezeu dar puterea sutelor de pasaje care fac referire la Dumnezeu şi la oameni, ne arată că Dumnezeu a aprobat ca acestea să rămână scrise pentru generaţiile de oameni.
– Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” este folosită deseori în Vechiul Testament şi ne arată că lucrurile spuse de profeţi au origine şi inspiraţie divină. De exemplu, Dumnezeu vorbeşte prin Hagai astfel: ,,Așa vorbește Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!” (Hag. 1:7).
– Scrierile apostolilor cu privire la Vechiul Testament ne arată, de asemenea, inspiraţia divină a Bibliei. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…” (2 Tim. 3:16) scrie apostolul Pavel sau într-o traducere literară ,,Toată Scriptura este respirată de Dumnezeu…” asta arătându-ne că provine şi că este Cuvântul lui Dumnezeu scris.
– Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile Vechiului Testament. În neînţelegerea despre mâncăruri, Isus le spune fariseilor şi cărturarilor: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.” ,,Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” (Mc. 7:9, 13)
– Scrierile Noului Testament sunt privite ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu. Astfel, în 2 Pet. 3:16, apostolul Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a pune „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi scrierile Vechiul Testament.
b. Inspiraţia Scripturii nu înseamnă că Dumnezeu le-a dictat întotdeauna oamenilor ce să scrie, ci că le-a dat acea călăuzire prin Duhul Sfânt să consemneze selectiv ceea ce au văzut şi auzit, într-un mod armonios, pentru a se ajunge la forma dorită de Dumnezeu.
c. În concluzie putem spune că a nu crede sau a nu asculta cuvintele Scripturii înseamnă a nu crede şi a nu asculta de Dumnezeu şi a nu te supune autorităţii Lui.

Structura Bibliei

Publicat de elpizein pe ianuarie 14, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , .

Text: Psalmul 119:1-18 (Ps. 119:105)
Biblia sau Sfânta Scriptură este cea mai citită carte din lume. Pentru unii ea este o carte de poveşti, pentru alţii este un îndrumar în viaţă sau o scrisoare din partea lui Dumnezeu, având autoritate absolută în materie de credinţă. La studiul biblic este foarte important mai întâi să privim Biblia ca un tot, înainte de a ne ocupa cu fiecare parte în detaliu. Credem cu toţii că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi astăzi ne vom uita la structura ei.
Biblia nu se pretinde a fi o istorie a universului şi nicidecum o istorie a omenirii. Ea este mai mult o istorie a mântuirii, prin faptul că arată dezvoltarea planului de mântuire al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Fiul Său, Domnul Isus Cristos. De aceea, ar trebui să ne aşteptăm să-L găsim, pe Domnul Isus,  în toate părţile Bibliei, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. După învierea Sa dintre cei morţi, Isus a spus ucenicilor Săi: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” (Lc. 24:44).
Se poate observa, atunci când deschidem Biblia, că ea este compusă din două părţi principale: Vechiul Testament şi Noul Testament. Cuvântul „testament“ înseamnă, în acest loc, legământ sau înţelegere. V. Testament este legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel, poporul ales pentru a reprezenta gloria divină în lume şi în care să vină Mântuitorul.  N. Testament este legământul lui Dumnezeu cu toţi cei ce cred în Fiul Său, Domnul Isus Cristos, pentru primirea binecuvântărilor dumnezeieşti şi a vieţii veşnice.
V. Testament este de trei ori mai lung decât N. Testament. Faptul că Dumnezeu ne dă atât de mult material în V. Testament arată foarte clar că creştinii, ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să studieze în aceeaşi măsură ambele Testamente. Multe lucruri din N. Testament, care se referă la învăţăturile de bază, sunt imposibil de înţeles dacă nu cunoaştem şi ceva din V. Testament.
Vechiul Testament se compune din 39 de cărţi, care au fost scrise în decursul a sute de ani, şi anume din timpul lui Moise, circa 1450 î.Cr., până la ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, circa 400 î.Cr. Ele se împart de obicei în:
–      cărţile Legii
–      cărţi poetice
–      cărţi profetice.
Cărţile profetice se împart din nou în aşa-numiţii profeţi (prooroci) mari şi profeţi mici. Un ajutor bun de memorare îl formează numerele:  5-12-5-5-12, ceea ce înseamnă:
– 5 cărţi ale Legii
– 12 cărţi istorice
– 5 cărţi poetice
– 5 cărţi ale proorocilor mari
– 12 ale proorocilor mici.
Este important de menţionat că aceste cărţi, îndeosebi cele profetice, conţin numeroase profeţii despre venirea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului.
Noul Testament se compune din 27 de cărţi:
– cărţi istorice
– cărţi de învăţătură (sau epistole) scrise şi adresate de apostolii Domnului unor biserici locale din primul secol d. Cr.
– o carte profetică;
Mai exact, 5 cărţi istorice (cele 4 Evanghelii şi Faptele apostolilor), 21 de epistole (de la Romani până la Iuda) şi o singură carte profetică (Apocalipsa).
În ciuda lungimii sale, V. Testament este îndreptat asupra unui singur eveniment: aşteptarea venirii Mântuitorului promis în lume. V. Testament s-ar mai putea intitula „Cristos vine!“. De la prima profeţie despre Domnul Isus Cristos din Gen. 3:15 care spune: ,,Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”  se poate urmări, ca un fir roşu prin întregul Vechi Testament, linia Mântuitorului promis.
Atunci când studiem Biblia putem recunoaşte unitatea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda diversităţii sale. Cele 66 de cărţi au fost scrise de circa 40 de oameni diferiţi într-un interval de câteva sute de ani, totuşi ele arată o armonie remarcabilă, întrucât toate au aşezat în punctul lor central, într-un mod direct sau indirect o singură persoană: pe Domnul Isus Cristos.
Biblia, după propria-i exprimare, vine de la Dumnezeu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“ (2 Tim. 3:16).
Bărbaţii care au scris Biblia au fost, de fapt, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, aşa spune însăşi Biblia, prin ap. Petru: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“ (2 Pet. 1:21).
Cuvântul „Biblie“ provine de la cuvântul grecesc „biblos”, care iniţial însemna „carte“. În decursul timpului a fost folosit tot mai mult în forma de plural „biblia“ care înseamnă „cărţi“. Desigur că se potrivesc ambele forme, atât la singular, cât şi la plural, pentru că Biblia este, singura carte care se deosebeşte de toate celelalte cărţi. Totodată, ea formează o colecţie de cărţi, care, în ciuda diversităţii lor, se îmbină într-un tot armonios. Cea mai folosită denumire pentru această colecţie de cărţi este „Scriptura“ sau „Sfânta Scriptură“, adică scrierea care vine de la Dumnezeu, care este separată şi se deosebeşte de toate celelalte scrieri.
Studiul Bibliei implică atât lucruri comune, cât şi deosebiri faţă de studiul altor lucrări literare. Putem spune că ea corespunde altor studii, întrucât solicită o atenţie personală şi o aplicare practică. Se deosebeşte însă de studiul literaturii generale pentru că, pe lângă factorul intelectual, implică şi factorul spiritual.
Duhul Sfânt este Autorul acestei cărţi şi trebuie să fie şi interpretul ei. Un om care nu este încă mântuit poate citi şi studia Biblia, însă nu poate înţelege cu adevărat conţinutul spiritual al Bibliei, pentru că Duhul Sfânt nu locuieşte încă în el, de aceea ap. Pavel spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte“ (1 Cor. 2:14) Deci, prima condiţie pentru un studiu corect al Bibliei constă în naşterea din nou a celui care studiază prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Însă şi un credincios adevărat poate fi împiedicat în înţelegerea Bibliei, dacă nu trăieşte într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi sub călăuzirea Duhului Sfânt.
O a doua condiţie este deci o viaţă de consacrare, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Pavel le spunea credincioşilor din Corint că oamenii se pot împărţi în trei categorii în privinţa înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu:
– Din prima categorie face parte omul firesc, care încă nu este mântuit şi deci nu poate înţelege lucrurile dumnezeieşti.
– Opusul acestuia este omul spiritual, care este mântuit. El trăieşte într-o relaţie bună cu Duhul Sfânt, care locuieşte în el, şi datorită Duhului poate cerceta totul.
– Între aceştia se află omul carnal sau lumesc, care deşi este creştin, nu I-a predat Duhului Sfânt conducerea completă a vieţii sale şi de aceea a rămas prunc în Cristos. Acestora ap. Pavel le-a scris: ,,Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?  (1 Cor. 3:4).
Trebuie să mai spun că un creştin care duce o viaţă consacrată lui Dumnezeu poate face progrese mari în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda puţinelor cunoştinţe dobândite în şcoală şi a unei capacităţi intelectuale limitate, pentru că Îl cunoaşte pe Însuşi Învăţătorul şi are zilnic părtăşie cu El.
Acum putem să ne punem 2 întrebări. Prima: Ce aşteptări are Dumnezeu din partea noastră cu privire la poruncile Sale? Şi în Ps. 119:4 aflăm că ele trebuie ,,păzite cu sfințenie”. A doua: Ce ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune pentru a avea o atitudine corectă faţă de Cuvântul Său? Răspunsul îl aflăm în v. 8, 12: să nu ne părăsească şi să ne înveţe poruncile Sale.

Bibliografie: http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/

Hagai 2:1-9 (Neemia 2:20) – Contează pe ajutorul lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe august 20, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Mesajul profetic rostit de către Hagai a constat într-o serie de 4 cuvântări. Vrem să descoperim în ce context şi-a rostit Hagai cea de-a II-a cuvântare şi să învăţăm care a fost scopul şi conţinutul acesteia, precum şi modul în care acest mesaj poate fi aplicat astăzi.

Dacă prin prima cuvântare, profetul Hagai a rostit un mesaj de deşteptare (mustrare) prin care i-a îndemnat  pe evreii din Iuda reveniţi din robia babiloniană, să reînceapă lucrările de reconstrucţie a templului, prin cea de-a II-a cuvântare, el a adresat un mesaj de încurajare celor ce s-au angajat în împlinirea acestor lucrări. Studiind această cuvântare putem observa următoarele:

1.  Împrejurările în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

a. Hagai a rostit a II-a cuvântare după 48 de zile de la primul lui mesaj. Prima cuvântare a fost rostită în ziua I a lunii a VI-a, în anul al doilea al domniei lui Dariu (cap. 1:1), iar a doua a fost rostită în a 21 zi a lunii a VII-a (cap. 2:1). Atunci când citim cartea Hagai, trebuie să o citim în contextul evenimentelor istorice prezentate de cărţile Ezra, Neemia şi Estera.

            b. Mesajul a fost adresat după 26 de zile de la reînceperea lucrărilor de reconstrucţie. Ni se spune că ,,ei au venit și s-au pus pe lucru în Casa Domnului oștirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius.” (cap. 1:15).

c. Mesajul a fost adresat conducătorilor civili şi religioşi dar şi întregului popor (cap. 2:2)

d. Mesajul a fost rostit într-un moment de entuziasm amestecat cu descurajare. În Ezra 3:12-13, aflăm că: ,,… mulți din preoți și leviți și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile Casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.” 

2. Modul în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

Hagai i-a îndemnat pe iudeii angajaţi în reconstrucţia templului să se încreadă în Dumnezeu:

a.      arătând realitatea. Pentru a evidenţia realitatea, Hagai a ridicat 3 întrebări: 1.  „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? 2. ,,cum o vedeți acum?” 3. ,, Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?” (cap. 2:3).

            b. adresând un îndemn concret, menţionând numele conducătorilor şi al poporului – ,,fii tare”; Zorobabel, Iosua, tot poporul din ţară– (cap. 2:4)

c. arătându-le viitorul. Deşi s-au întors în Israel, sub conducerea lui Zorobabel, numai vreo 50.000 de evrei, restul de câteva milioane rămânând pe teritoriile străine unde şi-au făcut o situaţie, Dumnezeu a vrut să descopere viitorul acestei rămăşiţe credincioase care în anul 516 î.Cr. au finalizat cel de-al doilea templu.

Dumnezeu promite că ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.” Datorită sărăciei poporului, clădirea nouă a templului era simplă, lipsită de splendoarea Templului lui Solomon. Totuşi, Dumnezeu promite că, într-o zi, ea va fi împodobită cu argintul şi aurul dăruit de celelalte popoare şi va întrece în frumuseţe chiar şi primul templu.

De fapt, cel de-al doilea templu a dăinuit mai mult decât primul, aproape 500 de ani. Când a fost terminat avea o lungime şi o înălţime de 30 m. În jurul templului s-au construit cămări şi încăperi pt. preoţi. Chivotul s-a pierdut în timpul robiei şi nu a fost înlocuit niciodată. În locul celor 10 sfeşnice ale lui Solomon, în Sfânta, exista 1 sfeşnic cu 7 braţe, masa cu pâinea pt. punerea înainte şi altarul tămâierii.

            În anul 19 î.Cr., Irod cel Mare începe o nouă clădire a templului, acolo lucrând 1000 de preoţi, care se finalizează parţial în 10 ani. Totuşi lucrările la Templu nu s-au terminat decât în anul 64 d. Cr. Clădirea impunătoare a fost zidită din piatră gălbuie şi din aur dar în anul 70 d.Cr., conform profeţiei Domnului Isus, că ,,nu va rămâne piatră peste piatră” a fost incendiată şi jefuită de Titus, fiulîmpăratului Vespasian. Sfeşnicul cu 7 braţe, masa pt. punerea înainte, altarul tămâierii şi alte obiecte au fost duse la Roma aşa cum se vede pe arcul de triumf a lui Titus.

            Apl. – cred că slava templului nu a fost dată numai de lucrurile materiale de acolo, ci cu mult mai mult de prezenţa Domnului Isus şi de pacea pe care El vroia să o ofere oamenilor. Domnul Isus a avut 2 atitudini faţă de templu:

1.      pe de o parte El l-a respectat: Isus îl numeşte ,,casa lui Dumnezeu.” Râvna pt. această casă L-a determinat să-l curăţească şi gândul că templul va fi nimicit, alături de cetatea Ierusalimului, L-a făcut să plângă.

2.      Pe de altă parte, când Isus Se compară cu templul, îl consideră neînsemnat. În Mat. 12:6 le spune fariseilor care-i condamnau pe ucenici că încalcă sabatul: ,,Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.”

            Noul Testament ne arată că moartea lui Isus a avut ca rezultat înlocuirea Templului din Ierusalim, iar învierea lui Isus avea să-L pună pe El în locul templului. Noul Templu, de fapt, este Biserica pe care şi-a răscumpărat-o cu Însuşi sângele Său (Efes. 2:21).

d. ce-i mai important, Hagai a vorbit nu în nume propriu, ci din partea lui Dumnezeu – aşa ,,zice Domnul”– (cap. 2:4)

3. Binecuvântările de care au parte cei ce se încred in Dumnezeu

Cei ce se încred în Dumnezeu şi ascultă de El până la sfârşitul vieţii, au parte de :

a. prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu (cap. 2:5). În Deut. 31:8 Domnul promitea prezenţa Lui cu poporul Său, astfel: ,,Domnul însuși va merge înaintea ta, El însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”apoi în Is. 45:10 ,,Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

b. resursele lui Dumnezeu. La v. 8 Domnul îi asigură pe israeliţi că ,,Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” În N. Testament ap. Pavel le scrie corintenilor că Dumnezeu le poartă de grijă: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.”

c. viitorul pregătit de Dumnezeu. Dumnezeu promite pacea Sa poporului Său. În v. 9 se vorbeşte de pace în contextul Casei Sale. În N. Testament Domnul Isus promite pacea tuturor celor ce vor veni la El spunând: ,,Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” El nu promite doar pace ci şi un loc pt. toţi acei ce vor crede în El: ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

adaptare după Dan Boingeanu