comunicare

Pentru început aş vrea să ne uităm la…

DIFERITELE FORME DE MANIFESTARE A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

Care este înţelesul expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu?” Expresia aceasta primeşte în Biblie câteva înţelesuri, pe care este important să le deosebim:
a. CUVÂNTUL ÎNTRUPAT: Uneori Biblia prin expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” se referă la Persoana Domnului Isus Cristos. Avem 3 versete care se referă la Dumnezeu Fiul prin această expresie: În Ioan 1:1 şi 14 ,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” şi ,,Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Apoi în ultima carte a Scripturii, tot apostolul Ioan spune că a ,,…văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19:11-13).
Biblia ne spune că Isus este Cel care, prin viaţa şi cuvintele Sale, a venit să ne descopere caracterul şi voia lui Dumnezeu faţă de noi.
b. CUVÂNTUL VORBIT ŞI SCRIS: Aici expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” face referire la vorbirea lui Dumnezeu pe care o găsim în mai multe feluri în Biblie:
– Hotărârile sau poruncile lui Dumnezeu – sunt acele porunci care fac ca anumite lucruri să se întâmple. De exemplu în Gen. 1:3, 24 aflăm că: ,,Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.” sau că ,,Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost.” De aceea psalmistul poate să spună: ,,Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui.” (Ps. 33:6)
– Comunicarea personală directă– sunt acele situaţii speciale în care Dumnezeu a comunicat direct cu oamenii de pe pământ, fără un alt intermediar. Imediat după creaţie, Dumnezeu îi vorbeşte lui Adam, astfel: „…Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.”(Gen. 2:16,17)
Pe Muntele Sinai, la darea Legii, Dumnezeu a vorbit poporului astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” (Ex. 20:2, 3).
În Vechiul Testament întâlnim oameni ca Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Samuel, David cărora Dumnezeu le-a vorbit în mod direct.
În Noul Testament la botezul şi la schimbarea la faţă a Domnului Isus, Dumnezeu le-a vorbit în mod direct oamenilor. În Mat. 3:17, El spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” iar în Mat. 17:5 „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!”
– Dar Dumnezeu a mai comunicat şi prin intermediul oamenilor, prin intermediul profeţilor sau trimişilor lui Dumnezeu. În Deut. 18:18, 19 Dumnezeu îi spune lui Moise: ,,Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” Din studiul Scripturii înţelegem că este vorba de Domnul Isus.
După ce Pavel se converteşte la creştinism pe drumul Damascului, Domnul Isus îi spune lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15)
Când îl cheamă în lucrare pe Ieremia, Domnul îi spune: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.”(cap. 1:9). Înţelegem că a nu asculta poruncile lui Dumnezeu, transmise prin aceşti mesageri, înseamnă a nu asculta de autoritatea lui Dumnezeu. A patra formă este…
– Comunicarea în formă scrisă, adică BIBLIA. În cartea Ex. 31:18 ni se spune că după ce ,,…a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” lucru întărit în Ex. 32:16: ,,Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.” Apoi, Moise scrie la, îndemnul lui Dumnezeu, Cartea Legii. Iosua, la rândul lui, adaugă la această carte, urmând Samuel, David, Solomon, profeţii, ucenicii Domnului Isus, evangheliştii, apostolul Pavel ajungându-se la forma pe care o avem astăzi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Putem spune că Biblia este forma Cuvântului lui Dumnezeu pe care o avem pt. studiu, meditare, verificare, examinare repetată, accesibilă în majoritatea limbilor omeneşti unui nr. foarte mare de oameni. Biblia ne vorbeşte şi ne îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu ca Persoană, adică spre Isus Cristos şi cu siguranţă că cuvintele date de Dumnezeu lui Iosua, sunt foarte valabile şi astăzi: ,,Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Ios.1:8)
c. CUVÂNTUL PREDICAT: În Noul Testament primii care au iniţiativa propovăduirii „Cuvântului lui Dumnezeu” sunt Ioan Botezătorul şi Domnul Isus, spunând: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De fapt, predicarea este mărturia pe baza Cuvântului Scris, lucru urmat de apostolii Domnului şi de primii creştini care ,,mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”
În continuare aş vrea să ne uităm la…

2. AUTORITATEA ŞI INSPIRAŢIA SFINTEI SCRIPTURI
a. Toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu
Asta nu înseamnă că fiecare cuvânt din Vechiul Testament şi din Noul Testament este rostit de Dumnezeu dar puterea sutelor de pasaje care fac referire la Dumnezeu şi la oameni, ne arată că Dumnezeu a aprobat ca acestea să rămână scrise pentru generaţiile de oameni.
– Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” este folosită deseori în Vechiul Testament şi ne arată că lucrurile spuse de profeţi au origine şi inspiraţie divină. De exemplu, Dumnezeu vorbeşte prin Hagai astfel: ,,Așa vorbește Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!” (Hag. 1:7).
– Scrierile apostolilor cu privire la Vechiul Testament ne arată, de asemenea, inspiraţia divină a Bibliei. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…” (2 Tim. 3:16) scrie apostolul Pavel sau într-o traducere literară ,,Toată Scriptura este respirată de Dumnezeu…” asta arătându-ne că provine şi că este Cuvântul lui Dumnezeu scris.
– Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile Vechiului Testament. În neînţelegerea despre mâncăruri, Isus le spune fariseilor şi cărturarilor: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.” ,,Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” (Mc. 7:9, 13)
– Scrierile Noului Testament sunt privite ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu. Astfel, în 2 Pet. 3:16, apostolul Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a pune „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi scrierile Vechiul Testament.
b. Inspiraţia Scripturii nu înseamnă că Dumnezeu le-a dictat întotdeauna oamenilor ce să scrie, ci că le-a dat acea călăuzire prin Duhul Sfânt să consemneze selectiv ceea ce au văzut şi auzit, într-un mod armonios, pentru a se ajunge la forma dorită de Dumnezeu.
c. În concluzie putem spune că a nu crede sau a nu asculta cuvintele Scripturii înseamnă a nu crede şi a nu asculta de Dumnezeu şi a nu te supune autorităţii Lui.

Text: Luca 11:1-13
Verset cheie: Lc. 11:9 – „De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”
Ideea centrală a lecției: Rugăciunea este darul lui Dumnezeu prin care noi putem comunica cu El, de aceea credincioșii trebuie să se roage permanent, cu credință și într-o atitudine de mulțumire.
Scopul lecției: Să ne încurajeze să avem o viață de rugăciune permanentă, stăruitoare și cu credință
Oamenii au încercat să definească în multe feluri rugăciunea: un mare om de stat indian spunea că „Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii”, altcineva spunea că „Rugăciunea este o clipă petrecută în ceruri” iar Augustin spunea că „Rugăciunea este respirația sufletului.” Comunicăm sau ne rugăm lui Dumnezeu nu doar pt. a-I spune ce ne lipsește, ci mai ales pt. că rugăciunea este exprimarea încrederii noastre în Dumnezeu și un mijloc prin care încrederea noastră în El va crește.
Venim cu problemele din viața noastră și-I mulțumim pt. binecuvântările noastre, dar sunt atâția oameni astăzi care nu se roagă niciodată. Fie nu cred în Dumnezeu, fie nu cred că El Se poate ocupa de viața lor. Alții se roagă Domnului numai atunci când vine boala sau necazurile, găsind în rugăciune o barcă de salvare care după ce-i duce la mal, uită de ea și, mai ales, de Cel ce i-a salvat.
Lecția de azi vrea să ne încurajeze la o viață de comunicare sau de rugăciune cu Dumnezeu, uitându-ne pe baza textului citit la câteva adevăruri de bază privitoare la rugăciune. Prima învățătură…

1. SĂ NE RUGĂM CORECT (v. 1-4)

Domnul Isus răspunde cererii unui ucenic și probabil așteptării oamenilor, oferindu-le un model de rugăciune, adică „Tatăl nostru.” În v. 2, Domnul a spus: „Când vă rugați…” Cuvântul „Când” presupune să ai o practică regulată a rugăciunii, adică o viață permanentă de rugăciune. Când ne uităm la rugăciunea „Tatăl nostru” observăm 2 direcții principale: una pe verticală, relația mea cu Dumnezeu și una pe orizontală, relația mea cu semenii. În primul rând, rugăciunile noastre trebuie să înceapă cu lauda adusă lui Dumnezeu Tatăl: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”
În Biblie întâlnim multe din calitățile lui Dumnezeu, dar în relația pe care o are cu noi El ni Se descoperă ca „Tatăl nostru”, de aceea Tatăl trebuie onorat pt. că este sfânt. Uitându-ne la Numele Domnului, de foarte multe ori în Vechiul Testament găsim o strînsă legătură între numele și caracterul unei persoane.
De exemplu: 2 persoane care au trăit în aceeași generație: David, care înseamnă „iubit” și într-adevăr Dumnezeu a mărturisit despre El: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” De cealaltă parte Nabal, care înseamnă „nebun” care era „aspru și rău în faptele lui.” și așa a și murit. Pentru că Dumnezeu este sfânt în natura Sa, Numele Lui trebuie slăvit de noi iar rugăciunile noastre trebuie să conțină această recunoaștere a sfințeniei Sale.
Apoi, trebuie să ne rugăm ca Împărăția Lui să vină în deplinătatea puterii ei. Domnul Isus a vorbit oamenilor despre o Împărăție spirituală, în care El urma să conducă, să domnească, nu de pe un tron omenesc, ci în viețile lor. Cei ce L-au primit au beneficiat de această domnie. Împărăția venise deja pe pământ, prin Fiul lui Dumnezeu, odată cu începutul activității Sale publice și Luca subliniază lucrul acesta, dar nu în deplinătatea puterii ei.
În v. 3, „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi”, Domnul Isus ne arată marea importanță pe care o are Dumnezeu în purtarea de grijă a nevoilor noastre zilnice. Dacă înțelegem lucrul acesta, atunci vom veni cu mulțumire înaintea Celui care Se-ndură în fiecare zi de tot ce avem nevoie, și credem că Se va îndura și în viitor.
În v. 4 Domnul Isus ne arată importanța mărturisirii: „şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator.” Mărturisirea este o parte importantă din rugăciune. Dacă ne apropiem de Dumnezeu cu pocăință și smerenie, El este gata să ne ierte. Iertarea ce o primim de la Dumnezeu trebuie să aibă un impact asupra relațiilor noastre cu semenii. Dacă nu iertăm pe cei ce ne greșesc, înseamnă că nu am înțeles cât de valoroasă și de adâncă este iertarea Domnului.
Tot în v. 4 Domnul Isus încheie rugăciunea spunând: „şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Știm din ep. lui Iacov că „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni” dar El încearcă credința noastră. Dumnezeu vrea ca să trecem cu bine testele credinței și nu dorește ca noi să păcătuim atunci când suntem încercați.
Când îi cerem „și nu ne duce în ispită” înseamnă, de fapt „nu îngădui ca noi să cădem în ispită.” Să știm că atunci când trecem prin ispitele vieții, noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea putere să putem ieși biruitori. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem…

2. SĂ NE RUGĂM STĂRUITOR (v. 5-10)

Referitor la rugăciune Domnul Isus ne oferă o pildă începând cu v. 5. El ne arată despre ospitalitatea pe care trebuia să o aibă orice iudeu bun, cum familia trebuia să fie o gazdă bună indiferent de momentul la care era deranjată de un musafir. Desigur, și aici, Domnul Isus vrea să ne arate o altă învățătură spirituală: stăruința în rugăciune.
De fapt stăruința în rugăciune nu are rolul de a schimba planul lui Dumnezeu privitor la viața noastră, ci ca noi să recunoaștem dependența totală de mila și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, cererile noastre în rugăciune nu trebuie să fie egoiste și părtinitoare. Ele trebuie să vină dintr-o inimă curată, pt. ca astfel Domnul să poată asculta și împlini lucrurile pt. care strigăm înaintea Lui.
În v. 9 Domnul Isus încheie această pildă despre stăruința în rugăciune îndemnându-i pe ucenici să continue să ceară, să caute și să bată, arătându-ne modul în care copiii Domnului trebuie să se implice în rugăciunile lor: „Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Un ultim lucru…

3. SĂ NE RUGĂM CU CREDINȚĂ (v. 11-13)

Domnul Isus Își încheie învățătura despre rugăciune comparând relațiile dintre oameni și relația dintre Dumnezeu și credincios. Domnul Isus vrea să ne arate relația deosebită care se stabilește între Dumnezeu și copiii Lui. El spune că niciun tată care-și iubește cu adevărat fiul nu-i va oferi un lucru dăunător, dacă acesta îi cere un lucru trebuincios. Calitatea unui părinte plin de dragoste îl determină să poarte de grijă nevoilor copiilor săi.
Apl. – Cu atât mai mult, Dumnezeu Se va îndura de toate nevoile noastre, dacă ne apropiem cu o inimă curată de El. În final, putem spune că Dumnezeul nostru, care este Tatăl nostru spiritual, ne poartă de grijă ca un Părinte iubitor în fiecare zi și fiecare dintre noi simțim dragostea și bunătatea Lui.
În acest context poate că ne surprinde începutul v. 13 „Deci, dacă voi, care sunteţi răi…” însă ceea ce spune Domnul Isus aici are în vedere natura noastră umană imperfectă, egoistă și predispusă la păcat. Pe când, dragostea lui Dumnezeu, în comparație cu dragostea noastră firească, este perfectă, nemărginită și este oferită tuturor.
Ce să facem când rugăciunea noastră rămâne fără răspuns? Trebuie să continuăm să ne încredem în Dumnezeu, Cel care face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. Să ne aducem toate îngrijorările înaintea Lui, știind că El ne poartă permanent de grijă. Să ne aducem aminte că El a promis că „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Adaptare după ITM Oradea