Comunicarea cu Dumnezeu

Text: Luca 11:1-13
Verset cheie: Lc. 11:9 – „De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”
Ideea centrală a lecției: Rugăciunea este darul lui Dumnezeu prin care noi putem comunica cu El, de aceea credincioșii trebuie să se roage permanent, cu credință și într-o atitudine de mulțumire.
Scopul lecției: Să ne încurajeze să avem o viață de rugăciune permanentă, stăruitoare și cu credință
Oamenii au încercat să definească în multe feluri rugăciunea: un mare om de stat indian spunea că „Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii”, altcineva spunea că „Rugăciunea este o clipă petrecută în ceruri” iar Augustin spunea că „Rugăciunea este respirația sufletului.” Comunicăm sau ne rugăm lui Dumnezeu nu doar pt. a-I spune ce ne lipsește, ci mai ales pt. că rugăciunea este exprimarea încrederii noastre în Dumnezeu și un mijloc prin care încrederea noastră în El va crește.
Venim cu problemele din viața noastră și-I mulțumim pt. binecuvântările noastre, dar sunt atâția oameni astăzi care nu se roagă niciodată. Fie nu cred în Dumnezeu, fie nu cred că El Se poate ocupa de viața lor. Alții se roagă Domnului numai atunci când vine boala sau necazurile, găsind în rugăciune o barcă de salvare care după ce-i duce la mal, uită de ea și, mai ales, de Cel ce i-a salvat.
Lecția de azi vrea să ne încurajeze la o viață de comunicare sau de rugăciune cu Dumnezeu, uitându-ne pe baza textului citit la câteva adevăruri de bază privitoare la rugăciune. Prima învățătură…

1. SĂ NE RUGĂM CORECT (v. 1-4)

Domnul Isus răspunde cererii unui ucenic și probabil așteptării oamenilor, oferindu-le un model de rugăciune, adică „Tatăl nostru.” În v. 2, Domnul a spus: „Când vă rugați…” Cuvântul „Când” presupune să ai o practică regulată a rugăciunii, adică o viață permanentă de rugăciune. Când ne uităm la rugăciunea „Tatăl nostru” observăm 2 direcții principale: una pe verticală, relația mea cu Dumnezeu și una pe orizontală, relația mea cu semenii. În primul rând, rugăciunile noastre trebuie să înceapă cu lauda adusă lui Dumnezeu Tatăl: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”
În Biblie întâlnim multe din calitățile lui Dumnezeu, dar în relația pe care o are cu noi El ni Se descoperă ca „Tatăl nostru”, de aceea Tatăl trebuie onorat pt. că este sfânt. Uitându-ne la Numele Domnului, de foarte multe ori în Vechiul Testament găsim o strînsă legătură între numele și caracterul unei persoane.
De exemplu: 2 persoane care au trăit în aceeași generație: David, care înseamnă „iubit” și într-adevăr Dumnezeu a mărturisit despre El: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” De cealaltă parte Nabal, care înseamnă „nebun” care era „aspru și rău în faptele lui.” și așa a și murit. Pentru că Dumnezeu este sfânt în natura Sa, Numele Lui trebuie slăvit de noi iar rugăciunile noastre trebuie să conțină această recunoaștere a sfințeniei Sale.
Apoi, trebuie să ne rugăm ca Împărăția Lui să vină în deplinătatea puterii ei. Domnul Isus a vorbit oamenilor despre o Împărăție spirituală, în care El urma să conducă, să domnească, nu de pe un tron omenesc, ci în viețile lor. Cei ce L-au primit au beneficiat de această domnie. Împărăția venise deja pe pământ, prin Fiul lui Dumnezeu, odată cu începutul activității Sale publice și Luca subliniază lucrul acesta, dar nu în deplinătatea puterii ei.
În v. 3, „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi”, Domnul Isus ne arată marea importanță pe care o are Dumnezeu în purtarea de grijă a nevoilor noastre zilnice. Dacă înțelegem lucrul acesta, atunci vom veni cu mulțumire înaintea Celui care Se-ndură în fiecare zi de tot ce avem nevoie, și credem că Se va îndura și în viitor.
În v. 4 Domnul Isus ne arată importanța mărturisirii: „şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator.” Mărturisirea este o parte importantă din rugăciune. Dacă ne apropiem de Dumnezeu cu pocăință și smerenie, El este gata să ne ierte. Iertarea ce o primim de la Dumnezeu trebuie să aibă un impact asupra relațiilor noastre cu semenii. Dacă nu iertăm pe cei ce ne greșesc, înseamnă că nu am înțeles cât de valoroasă și de adâncă este iertarea Domnului.
Tot în v. 4 Domnul Isus încheie rugăciunea spunând: „şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Știm din ep. lui Iacov că „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni” dar El încearcă credința noastră. Dumnezeu vrea ca să trecem cu bine testele credinței și nu dorește ca noi să păcătuim atunci când suntem încercați.
Când îi cerem „și nu ne duce în ispită” înseamnă, de fapt „nu îngădui ca noi să cădem în ispită.” Să știm că atunci când trecem prin ispitele vieții, noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea putere să putem ieși biruitori. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem…

2. SĂ NE RUGĂM STĂRUITOR (v. 5-10)

Referitor la rugăciune Domnul Isus ne oferă o pildă începând cu v. 5. El ne arată despre ospitalitatea pe care trebuia să o aibă orice iudeu bun, cum familia trebuia să fie o gazdă bună indiferent de momentul la care era deranjată de un musafir. Desigur, și aici, Domnul Isus vrea să ne arate o altă învățătură spirituală: stăruința în rugăciune.
De fapt stăruința în rugăciune nu are rolul de a schimba planul lui Dumnezeu privitor la viața noastră, ci ca noi să recunoaștem dependența totală de mila și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, cererile noastre în rugăciune nu trebuie să fie egoiste și părtinitoare. Ele trebuie să vină dintr-o inimă curată, pt. ca astfel Domnul să poată asculta și împlini lucrurile pt. care strigăm înaintea Lui.
În v. 9 Domnul Isus încheie această pildă despre stăruința în rugăciune îndemnându-i pe ucenici să continue să ceară, să caute și să bată, arătându-ne modul în care copiii Domnului trebuie să se implice în rugăciunile lor: „Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Un ultim lucru…

3. SĂ NE RUGĂM CU CREDINȚĂ (v. 11-13)

Domnul Isus Își încheie învățătura despre rugăciune comparând relațiile dintre oameni și relația dintre Dumnezeu și credincios. Domnul Isus vrea să ne arate relația deosebită care se stabilește între Dumnezeu și copiii Lui. El spune că niciun tată care-și iubește cu adevărat fiul nu-i va oferi un lucru dăunător, dacă acesta îi cere un lucru trebuincios. Calitatea unui părinte plin de dragoste îl determină să poarte de grijă nevoilor copiilor săi.
Apl. – Cu atât mai mult, Dumnezeu Se va îndura de toate nevoile noastre, dacă ne apropiem cu o inimă curată de El. În final, putem spune că Dumnezeul nostru, care este Tatăl nostru spiritual, ne poartă de grijă ca un Părinte iubitor în fiecare zi și fiecare dintre noi simțim dragostea și bunătatea Lui.
În acest context poate că ne surprinde începutul v. 13 „Deci, dacă voi, care sunteţi răi…” însă ceea ce spune Domnul Isus aici are în vedere natura noastră umană imperfectă, egoistă și predispusă la păcat. Pe când, dragostea lui Dumnezeu, în comparație cu dragostea noastră firească, este perfectă, nemărginită și este oferită tuturor.
Ce să facem când rugăciunea noastră rămâne fără răspuns? Trebuie să continuăm să ne încredem în Dumnezeu, Cel care face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. Să ne aducem toate îngrijorările înaintea Lui, știind că El ne poartă permanent de grijă. Să ne aducem aminte că El a promis că „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Adaptare după ITM Oradea