Tatal nostru

Text: Luca 11:1-13
Verset cheie: Lc. 11:9 – „De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”
Ideea centrală a lecției: Rugăciunea este darul lui Dumnezeu prin care noi putem comunica cu El, de aceea credincioșii trebuie să se roage permanent, cu credință și într-o atitudine de mulțumire.
Scopul lecției: Să ne încurajeze să avem o viață de rugăciune permanentă, stăruitoare și cu credință
Oamenii au încercat să definească în multe feluri rugăciunea: un mare om de stat indian spunea că „Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii”, altcineva spunea că „Rugăciunea este o clipă petrecută în ceruri” iar Augustin spunea că „Rugăciunea este respirația sufletului.” Comunicăm sau ne rugăm lui Dumnezeu nu doar pt. a-I spune ce ne lipsește, ci mai ales pt. că rugăciunea este exprimarea încrederii noastre în Dumnezeu și un mijloc prin care încrederea noastră în El va crește.
Venim cu problemele din viața noastră și-I mulțumim pt. binecuvântările noastre, dar sunt atâția oameni astăzi care nu se roagă niciodată. Fie nu cred în Dumnezeu, fie nu cred că El Se poate ocupa de viața lor. Alții se roagă Domnului numai atunci când vine boala sau necazurile, găsind în rugăciune o barcă de salvare care după ce-i duce la mal, uită de ea și, mai ales, de Cel ce i-a salvat.
Lecția de azi vrea să ne încurajeze la o viață de comunicare sau de rugăciune cu Dumnezeu, uitându-ne pe baza textului citit la câteva adevăruri de bază privitoare la rugăciune. Prima învățătură…

1. SĂ NE RUGĂM CORECT (v. 1-4)

Domnul Isus răspunde cererii unui ucenic și probabil așteptării oamenilor, oferindu-le un model de rugăciune, adică „Tatăl nostru.” În v. 2, Domnul a spus: „Când vă rugați…” Cuvântul „Când” presupune să ai o practică regulată a rugăciunii, adică o viață permanentă de rugăciune. Când ne uităm la rugăciunea „Tatăl nostru” observăm 2 direcții principale: una pe verticală, relația mea cu Dumnezeu și una pe orizontală, relația mea cu semenii. În primul rând, rugăciunile noastre trebuie să înceapă cu lauda adusă lui Dumnezeu Tatăl: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”
În Biblie întâlnim multe din calitățile lui Dumnezeu, dar în relația pe care o are cu noi El ni Se descoperă ca „Tatăl nostru”, de aceea Tatăl trebuie onorat pt. că este sfânt. Uitându-ne la Numele Domnului, de foarte multe ori în Vechiul Testament găsim o strînsă legătură între numele și caracterul unei persoane.
De exemplu: 2 persoane care au trăit în aceeași generație: David, care înseamnă „iubit” și într-adevăr Dumnezeu a mărturisit despre El: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” De cealaltă parte Nabal, care înseamnă „nebun” care era „aspru și rău în faptele lui.” și așa a și murit. Pentru că Dumnezeu este sfânt în natura Sa, Numele Lui trebuie slăvit de noi iar rugăciunile noastre trebuie să conțină această recunoaștere a sfințeniei Sale.
Apoi, trebuie să ne rugăm ca Împărăția Lui să vină în deplinătatea puterii ei. Domnul Isus a vorbit oamenilor despre o Împărăție spirituală, în care El urma să conducă, să domnească, nu de pe un tron omenesc, ci în viețile lor. Cei ce L-au primit au beneficiat de această domnie. Împărăția venise deja pe pământ, prin Fiul lui Dumnezeu, odată cu începutul activității Sale publice și Luca subliniază lucrul acesta, dar nu în deplinătatea puterii ei.
În v. 3, „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi”, Domnul Isus ne arată marea importanță pe care o are Dumnezeu în purtarea de grijă a nevoilor noastre zilnice. Dacă înțelegem lucrul acesta, atunci vom veni cu mulțumire înaintea Celui care Se-ndură în fiecare zi de tot ce avem nevoie, și credem că Se va îndura și în viitor.
În v. 4 Domnul Isus ne arată importanța mărturisirii: „şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator.” Mărturisirea este o parte importantă din rugăciune. Dacă ne apropiem de Dumnezeu cu pocăință și smerenie, El este gata să ne ierte. Iertarea ce o primim de la Dumnezeu trebuie să aibă un impact asupra relațiilor noastre cu semenii. Dacă nu iertăm pe cei ce ne greșesc, înseamnă că nu am înțeles cât de valoroasă și de adâncă este iertarea Domnului.
Tot în v. 4 Domnul Isus încheie rugăciunea spunând: „şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Știm din ep. lui Iacov că „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni” dar El încearcă credința noastră. Dumnezeu vrea ca să trecem cu bine testele credinței și nu dorește ca noi să păcătuim atunci când suntem încercați.
Când îi cerem „și nu ne duce în ispită” înseamnă, de fapt „nu îngădui ca noi să cădem în ispită.” Să știm că atunci când trecem prin ispitele vieții, noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea putere să putem ieși biruitori. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem…

2. SĂ NE RUGĂM STĂRUITOR (v. 5-10)

Referitor la rugăciune Domnul Isus ne oferă o pildă începând cu v. 5. El ne arată despre ospitalitatea pe care trebuia să o aibă orice iudeu bun, cum familia trebuia să fie o gazdă bună indiferent de momentul la care era deranjată de un musafir. Desigur, și aici, Domnul Isus vrea să ne arate o altă învățătură spirituală: stăruința în rugăciune.
De fapt stăruința în rugăciune nu are rolul de a schimba planul lui Dumnezeu privitor la viața noastră, ci ca noi să recunoaștem dependența totală de mila și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, cererile noastre în rugăciune nu trebuie să fie egoiste și părtinitoare. Ele trebuie să vină dintr-o inimă curată, pt. ca astfel Domnul să poată asculta și împlini lucrurile pt. care strigăm înaintea Lui.
În v. 9 Domnul Isus încheie această pildă despre stăruința în rugăciune îndemnându-i pe ucenici să continue să ceară, să caute și să bată, arătându-ne modul în care copiii Domnului trebuie să se implice în rugăciunile lor: „Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Un ultim lucru…

3. SĂ NE RUGĂM CU CREDINȚĂ (v. 11-13)

Domnul Isus Își încheie învățătura despre rugăciune comparând relațiile dintre oameni și relația dintre Dumnezeu și credincios. Domnul Isus vrea să ne arate relația deosebită care se stabilește între Dumnezeu și copiii Lui. El spune că niciun tată care-și iubește cu adevărat fiul nu-i va oferi un lucru dăunător, dacă acesta îi cere un lucru trebuincios. Calitatea unui părinte plin de dragoste îl determină să poarte de grijă nevoilor copiilor săi.
Apl. – Cu atât mai mult, Dumnezeu Se va îndura de toate nevoile noastre, dacă ne apropiem cu o inimă curată de El. În final, putem spune că Dumnezeul nostru, care este Tatăl nostru spiritual, ne poartă de grijă ca un Părinte iubitor în fiecare zi și fiecare dintre noi simțim dragostea și bunătatea Lui.
În acest context poate că ne surprinde începutul v. 13 „Deci, dacă voi, care sunteţi răi…” însă ceea ce spune Domnul Isus aici are în vedere natura noastră umană imperfectă, egoistă și predispusă la păcat. Pe când, dragostea lui Dumnezeu, în comparație cu dragostea noastră firească, este perfectă, nemărginită și este oferită tuturor.
Ce să facem când rugăciunea noastră rămâne fără răspuns? Trebuie să continuăm să ne încredem în Dumnezeu, Cel care face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. Să ne aducem toate îngrijorările înaintea Lui, știind că El ne poartă permanent de grijă. Să ne aducem aminte că El a promis că „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Adaptare după ITM Oradea

Texte: Luca 11:1-13; Coloseni 4:2; Iacov 5:13-18
Binecuvântările pe care le trăim în această viață, deși sunt nemeritate de noi, sunt în totalitate rezultatul harului pe care Dumnezeu îl revarsă peste noi în fiecare zi, de aceea ap. Petru își încheie prima epistolă prin aceste cuvinte care aduc siguranță vieții noastre de credință: ,,V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-aţi alipit.” (1 Pet. 5:12).
Definiție – Mijloacele harului sunt acele activități din cadrul părtășiei bisericii pe care Dumnezeu le folosește ca să dea mai mult har creștinilor.
Unul dintre mijloacele harului, alături de botez, Cina Domnului sau părtășia bisericii, este rugăciunea.
Def. – Rugăciunea este o comunicare personală pe care o avem cu Dumnezeu. Rugăciunea este un mijloc prin care se cultivă relaţia noastră cu Dumnezeu, o atitudine de dependenţă faţă de Dumnezeu, un mijloc de exprimare a încrederii noastre în El, precum şi unul prin care ne implicăm împreună cu Dumnezeu în activităţi de importanţă veșnică.

I. TIPURI DE RUGĂCIUNE

În Biblie pot fi întâlnite următoarele tipuri de rugăciuni:
– de laudă la adresa lui Dumnezeu (Ps. 113:1-5) ,,Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului! Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat. Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus?” Rugăciunea aceasta o înălțăm atunci când suntem în faţa Domnului şi admirăm caracterul Lui.
– de mulţumire – ap. Pavel ne îndeamnă ,,Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. (Ef. 5:20). Interesant că felul acesta de rugăciune este folosit și în cer, nu numai pe pământ. Cei 24 de bătrâni care stăteau înaintea lui Dumnezeu s-au rugat astfel: „Iti multumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care esti si care erai si care vii, ca ai pus mana pe puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti.” Rugăciunea aceasta o înălțăm atunci când ne exprimăm recunoştinţa pentru ce a făcut Dumnezeu pentru noi.
– de mijlocire – avem exemplul frumoasei rugăciuni a Domnului Isus din Ioan 17, precum și modul în care se ruga ap. Pavel, împreună cu colaboratorii săi pt. Biserica din Colose (Col.1:9-12). Rugăciunea aceasta o înălțăm atunci când venim înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în diverse situaţii și care se confruntă cu diferite probleme.
– de mărturisire a păcatelor – profetul Daniel aflat în robia babiloniană înalță o asemenea rugăciune (Dan. 9:4-11). Rugăciunea aceasta o înălțăm atunci când Duhul Sfânt ne convinge cu privire la păcatul din viața noastră.
– de cerere – (Neem 1:11), ,,Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului. Rugăciunea aceasta o înălțăm pentru nevoile noastre diverse.
Mai există rugăciuni de vărsare a inimii (Ps. 13:2 – ,,Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?”) sau de umplere a inimii (Fapte 4:24-31), pentru cercetare personală (Ps. 139:23 – ,,Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!”) sau rugăciune pentru aflarea voii lui Dumnezeu într-o situaţie specifică (Lc. 6:12, 13 – ,,În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.”).

II. CUI ŞI CUM NE ADRESĂM ÎN RUGĂCIUNE?
Pe baza învăţăturii din Sf. Scriptură credincioşii baptişti se roagă Tatălui (Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns – Mat. 6:6), în Numele Domnului Isus (In. 16:23 – ,,… Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.”) şi prin Duhul Sfânt (,,Dar voi, preaiubitilor, ziditi-va sufleteste pe credinta voastra preasfanta, rugati-vă prin Duhul Sfant” – Iuda v. 20).
Rugăciunea adresată direct Domnului Isus este de asemenea în conformitate cu învăţătura Scripturii (Fapte 7:59 – ,,Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”) sau Apoc. 22:20 – ,,Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! ”
Cu toate că în N. T. nu sunt înregistrarte rugăciuni adresate Duhului Sfânt, nu găsim nimic care să ne împiedice, în anumite ocazii, să ne rugăm şi Lui. A te ruga în Numele Domnului Isus nu înseamnă doar a adăuga expresia ,,în Numele lui Isus” la sfârşitul rugăciunilor, ci și a te ruga pe baza împuternicirii Lui şi într-un mod potrivit cu caracterul şi lucrarea Lui.
Rugăciunile adresate sfinţilor nu au bază biblică şi au doar o spoială de evlavie. Ele pot fi o insultă la adresa Lui Dumnezeu care L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru ca noi să putem intra personal (Evr. 8:10, 11) şi liberi în Locul Presfânt (Evr. 10:19, 20). Atitudinea noastră faţă de cei care se închină prin rugăciune la sfinţi (sf. Maria, sf. Anton, sf. Ştefan cel Mare etc.) ar trebui să fie una de compasiune pentru lipsa de lumină a lor în această privinţă.

III. LOCUL PENTRU RUGĂCIUNE

Rugăciunea poate fi făcută în orice loc (acasă, în călătorie) atât de bărbaţi (1 Tim. 2:8) cât și de femei (1 Tim 2:9, 10). O însemnătate specială are rugăciunea făcută în Casa lui Dumnezeu (2 Cron. 7:15 – ,,Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.” îi spune Dumnezeu lui Solomon, privitor la rugăciunea făcută în templu.) Pt. că oamenii din vremea Domnului Isus nu mai conștientizau prezența Domnului în Casa de rugăciune, El îi ,,invata si zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casa de rugaciune pentru toate neamurile”? Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari.” (Mc. 11:17).
Ca expresie a închinării noastre înaintea lui Dumnezeu, rugăciunea trebuie să aibă originea în inima noastră (de aceea spune Isus ,,în duh şi adevăr” – In. 4:23) şi inspiraţia să vină de la Duhul Sfânt (,,…Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra” – Rom. 8:26).

IV. PENTRU CINE ŞI PENTRU CE NE PUTEM RUGA

Rugăciunea este unul din mijloacele hotărăte de Dumnezeu pentru împlinirea voii Sale pe pământ precum în cer. Astfel, este necesar să ne rugăm:
– permanent (1 Tes. 5:17 – ,,Rugaţi-vă neîncetat.”);
– pt. toate lucrurile care sunt în conformitate cu voia Lui (Ef. 5:20 – ,,Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”);
– pt. toţi oamenii (1 Tim. 2:1 – Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii…);
– în orice situaţie (1 Tim 2:8). Rugăciunea ,,Tatăl nostru”este un model după care ne putem inspira.