MARȚI
Smochinul uscat. Puterea credinței (cap. 11:20-26)
Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis: – Rabbi8, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus a răspuns: – Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre).
Autoritatea lui Isus (cap. 11:27-33)
Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a răspuns: – Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-Mi, şi vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulţime, fiindcă toţi considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Aşa că I-au răspuns lui Isus: – Nu ştim! Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
(cap. 12:1-12)
Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului (cap. 12:13-17)
I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni3 ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd! Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere (cap. 12:18-27)
Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. La înviere, (când se vor scula), soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie! Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă (cap. 12:28-34)
Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui Fiu este Cristos? (cap. 12:35-37)
În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“ David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (cap. 12:38-40)
În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă (cap. 12:41-44)
S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului (cap. 13:1-31)
După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învăţătorule, iată ce pietre1 şi ce clădiri! Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat! Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat: – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeţi să nu vă înşele cineva! Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui – cel ce citeşte, să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul creaţiei, pe care a făurit-o Dumnezeu, şi până acum, şi nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat numărul zilelor, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, pe care El i-a ales, El a scurtat numărul zilelor. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, este acolo!“, să nu credeţi! Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, pe cei aleşi. Voi însă păziţi-vă; v-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile din ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori6, cu mare putere şi slavă. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
Îndemn la veghere (cap. 13:32-37)
Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiţi atenţi! Vegheaţi! Căci nu ştiţi când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, îşi lasă casa, dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia potrivit slujbei lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi deci pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa – şi să nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!
Uneltire împotriva lui Isus (cap. 14:1, 2)
Peste două zile era Paştele şi Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Ungerea lui Isus la Betania (cap. 14:3-9)
În timp ce se afla în Betania, luând masa în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii au fost indignaţi şi au zis între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari1, iar banii să fie daţi săracilor!“ Şi o mustrau pe femeie cu asprime. Însă Isus a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce-i cauzaţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Trădarea lui Iuda (cap. 14:10, 11)
Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat când au auzit aceasta şi i-au promis că-i vor da bani. Şi el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.
Templu
Toate articolele etichetate Templu
LUNI
Blestemarea smochinului (cap. 11:12-14)
În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
Isus curăță Templul (cap. 11:15-19)
Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă prin Templu. El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“ Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui ieşeau afară din cetate.
Mesajul profetic rostit de către Hagai a constat într-o serie de 4 cuvântări. Vrem să descoperim în ce context şi-a rostit Hagai cea de-a II-a cuvântare şi să învăţăm care a fost scopul şi conţinutul acesteia, precum şi modul în care acest mesaj poate fi aplicat astăzi.
Dacă prin prima cuvântare, profetul Hagai a rostit un mesaj de deşteptare (mustrare) prin care i-a îndemnat pe evreii din Iuda reveniţi din robia babiloniană, să reînceapă lucrările de reconstrucţie a templului, prin cea de-a II-a cuvântare, el a adresat un mesaj de încurajare celor ce s-au angajat în împlinirea acestor lucrări. Studiind această cuvântare putem observa următoarele:
1. Împrejurările în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu
a. Hagai a rostit a II-a cuvântare după 48 de zile de la primul lui mesaj. Prima cuvântare a fost rostită în ziua I a lunii a VI-a, în anul al doilea al domniei lui Dariu (cap. 1:1), iar a doua a fost rostită în a 21 zi a lunii a VII-a (cap. 2:1). Atunci când citim cartea Hagai, trebuie să o citim în contextul evenimentelor istorice prezentate de cărţile Ezra, Neemia şi Estera.
b. Mesajul a fost adresat după 26 de zile de la reînceperea lucrărilor de reconstrucţie. Ni se spune că ,,ei au venit și s-au pus pe lucru în Casa Domnului oștirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius.” (cap. 1:15).
c. Mesajul a fost adresat conducătorilor civili şi religioşi dar şi întregului popor (cap. 2:2)
d. Mesajul a fost rostit într-un moment de entuziasm amestecat cu descurajare. În Ezra 3:12-13, aflăm că: ,,… mulți din preoți și leviți și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile Casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.”
2. Modul în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu
Hagai i-a îndemnat pe iudeii angajaţi în reconstrucţia templului să se încreadă în Dumnezeu:
a. arătând realitatea. Pentru a evidenţia realitatea, Hagai a ridicat 3 întrebări: 1. „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? 2. ,,cum o vedeți acum?” 3. ,, Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?” (cap. 2:3).
b. adresând un îndemn concret, menţionând numele conducătorilor şi al poporului – ,,fii tare”; Zorobabel, Iosua, tot poporul din ţară– (cap. 2:4)
c. arătându-le viitorul. Deşi s-au întors în Israel, sub conducerea lui Zorobabel, numai vreo 50.000 de evrei, restul de câteva milioane rămânând pe teritoriile străine unde şi-au făcut o situaţie, Dumnezeu a vrut să descopere viitorul acestei rămăşiţe credincioase care în anul 516 î.Cr. au finalizat cel de-al doilea templu.
Dumnezeu promite că ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.” Datorită sărăciei poporului, clădirea nouă a templului era simplă, lipsită de splendoarea Templului lui Solomon. Totuşi, Dumnezeu promite că, într-o zi, ea va fi împodobită cu argintul şi aurul dăruit de celelalte popoare şi va întrece în frumuseţe chiar şi primul templu.
De fapt, cel de-al doilea templu a dăinuit mai mult decât primul, aproape 500 de ani. Când a fost terminat avea o lungime şi o înălţime de 30 m. În jurul templului s-au construit cămări şi încăperi pt. preoţi. Chivotul s-a pierdut în timpul robiei şi nu a fost înlocuit niciodată. În locul celor 10 sfeşnice ale lui Solomon, în Sfânta, exista 1 sfeşnic cu 7 braţe, masa cu pâinea pt. punerea înainte şi altarul tămâierii.
În anul 19 î.Cr., Irod cel Mare începe o nouă clădire a templului, acolo lucrând 1000 de preoţi, care se finalizează parţial în 10 ani. Totuşi lucrările la Templu nu s-au terminat decât în anul 64 d. Cr. Clădirea impunătoare a fost zidită din piatră gălbuie şi din aur dar în anul 70 d.Cr., conform profeţiei Domnului Isus, că ,,nu va rămâne piatră peste piatră” a fost incendiată şi jefuită de Titus, fiulîmpăratului Vespasian. Sfeşnicul cu 7 braţe, masa pt. punerea înainte, altarul tămâierii şi alte obiecte au fost duse la Roma aşa cum se vede pe arcul de triumf a lui Titus.
Apl. – cred că slava templului nu a fost dată numai de lucrurile materiale de acolo, ci cu mult mai mult de prezenţa Domnului Isus şi de pacea pe care El vroia să o ofere oamenilor. Domnul Isus a avut 2 atitudini faţă de templu:
1. pe de o parte El l-a respectat: Isus îl numeşte ,,casa lui Dumnezeu.” Râvna pt. această casă L-a determinat să-l curăţească şi gândul că templul va fi nimicit, alături de cetatea Ierusalimului, L-a făcut să plângă.
2. Pe de altă parte, când Isus Se compară cu templul, îl consideră neînsemnat. În Mat. 12:6 le spune fariseilor care-i condamnau pe ucenici că încalcă sabatul: ,,Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.”
Noul Testament ne arată că moartea lui Isus a avut ca rezultat înlocuirea Templului din Ierusalim, iar învierea lui Isus avea să-L pună pe El în locul templului. Noul Templu, de fapt, este Biserica pe care şi-a răscumpărat-o cu Însuşi sângele Său (Efes. 2:21).
d. ce-i mai important, Hagai a vorbit nu în nume propriu, ci din partea lui Dumnezeu – aşa ,,zice Domnul”– (cap. 2:4)
3. Binecuvântările de care au parte cei ce se încred in Dumnezeu
Cei ce se încred în Dumnezeu şi ascultă de El până la sfârşitul vieţii, au parte de :
a. prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu (cap. 2:5). În Deut. 31:8 Domnul promitea prezenţa Lui cu poporul Său, astfel: ,,Domnul însuși va merge înaintea ta, El însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”apoi în Is. 45:10 ,,Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
b. resursele lui Dumnezeu. La v. 8 Domnul îi asigură pe israeliţi că ,,Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” În N. Testament ap. Pavel le scrie corintenilor că Dumnezeu le poartă de grijă: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.”
c. viitorul pregătit de Dumnezeu. Dumnezeu promite pacea Sa poporului Său. În v. 9 se vorbeşte de pace în contextul Casei Sale. În N. Testament Domnul Isus promite pacea tuturor celor ce vor veni la El spunând: ,,Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” El nu promite doar pace ci şi un loc pt. toţi acei ce vor crede în El: ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”
adaptare după Dan Boingeanu
La Paşti, acum aproape două mii de ani, Dumnezeu în Hristos Domnul a săvârşit cea mai măreaţă, cea mai binecuvântată şi cea mai fericitoare lucrare pentru timp şi eternitate: mântuirea păcătosilor. Ea a costat nespus de scump, dar planul lui Dumnezeu, s-a realizat. Totuşi milioane şi milioane de păcătoşi încă nu au această mântuire. De ce? În ziua Învierii seara, când Domnul Isus S-a arătat ucenicilor, le-a zis: ,,Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ev. Ioan 20:21). El a fost trimis să săvârşească mântuirea noastră, iar ucenicii Săi au fost trimişi să vestească păcătoşilor mântuirea. Şi ei au fost ascultători, au plecat. Deşi au întâmpinat mari greutăţi, au fost vânaţi, milioane dintre ei au fost martirizaţi, totuşi în primul veac Evanghelia, Vestea bună a mântuirii, a ajuns de la Ierusalim până în India, în Etiopia, în Antiohia, în Atena, în Dobrogea, în Roma, în Cirena, în Cartagina, Africa de Nord, şi chiar până în insulele Britanice. Pe la anul 200, Tertulian a scris Guvernatorului că o zecime din populaţia oraşului Cartagina era creştină, deci se bucurau de mântuirea săvârşită de Domnul Isus. O, unde e azi acea dragoste pentru mântuirea păcătoşilor? Azi avem catedrale, avem coruri, orchestre, fanfare, şi am dezvoltat un bisericism, dar păcătoşii sunt robi ai Satanei, duşi spre infern. Avem păstori care au dezvoltat un predicatorism spre a distra pe sărmanii păcătoşi ce merg în iureş nebunatic spre iad. Este lăsată la o parte Jertfa cu suferinţele amare pentru mântuirea păcătoşilor. Ei strigă biruinţa Celui Răstignit spre a înveseli pe unii care au forma religiei, dar care niciodată n-au acceptat să se lapede de sine, ca firea lor să fie răstignită, şi nu sunt părtaşi jertfei Lui, nu au mântuirea sufletului, nu sunt ucenicii Lui şi nu pot ajuta pe alţii să fie mântuiţi. Deci, există o mântuire mare, şi totuşi păcătoşii nu sunt mântuiţi, căci nu o cunosc. De ce? Fiindcă ucenicii Domnului nu ascultă de Domnul lor. Doresc şi mă rog ca Duhul Domnului să aprindă pe toţi cei rnântuiţi spre a căuta să salveze din valurile de păcătoşenie multe suflete până nu e prea târziu. Bisericile să devină dinamice în privinţa aceasta, ca în primul veac. Iată câteva motive de ce trebuie să salvăm pe alţii:
1. Fiindcă Dumnezeu ne cere.
Dumnezeu a iubit lumea, noi toţi ştim aceasta, şi ,,Dumnezeu… voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Tim. 2:3). Iar lui Ezechiel, Domnul i-a spus: ,,Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea… Spune-le: ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Intoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea!” (Ez. 33:7,11). Ai spus tu aceasta altora? Îl asculţi tu pe Domnul ?
2. Fiindcă Domnul Isus ne-a poruncit aceasta.
El, Cel Înviat, a primit toată puterea în cer şi pe pământ şi a zis ucenicilor Săi: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!” (Ev. Matei 28:19,20). Noi ne ducem la alţii sau stăm în clădirea bisericii şi aşteptăm să vină ei la noi? Afară lumea piere în păcate şi noi ne închidem în clădiri. E necesar să trecem la viaţa de ascultare.
3. Fiiindcă Duhul Sfant la Rusalii a fost dat pentru această slujire.
Ei erau în casă, dar au ieşit afară îndată, căci mulţimile au alergat să vadă ce s-a întâmplat. Şi unor oameni vinovaţi de răstignirea Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfânt ei le-au mărturisit mântuirea. Chiar înzestrarea cu darul vorbirii în alte limbi înţelese a fost dat spre a face de cunoscut celor prezenţi mântuirea lui Dumnezeu, ,,fiecare îi auzea vorbind în limba lui” (Fapt. 2:6). Convertirea celor de la Rusalii nu s-a făcut în Templu, nu în casă, ci afară. O, de am da voie Duhului Sfânt să ne scoată afară!
4. Primii ucenici au făcut lucrarea de aducere a altora la Hristos Domnul, de salvare a altora.
,,Andrei a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia” (care tălmacit însemnează Hristos). Şi l-a adus la Isus” (Ev. Ioan 1:41,42). Tu ai adus pe cineva la Domnul? Filip a găsit pe Natanael şi 1-a adus la Domnul Isus (Ev. Ioan 1:45,46). Despre credincioşii de la început citim în Fapte 5:42: ,,Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos”. Despre unii credincioşi de azi nu se poate spune că n-au încetat, ci că ei nici nu au început să înveţe pe alţii calea Domnului. O, Doamne, ai milă de noi!
5. Biserica Domnului Isus peste veacuri a făcut lucrul acesta.
După martirajul lui Ştefan la Ierusalim şi prigoana deslănţuită de Saul din Tars, toţi ucenicii Domnului, afară de apostoli, au plecat din Ierusalim. Dar ,,cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Evanghelia” (Fapte 8:4). ,,Câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit la Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni s-au întors la Domnul” (Fapte 11:20,21). Acelaşi lucru îl constatăm la Filipi (Filipeni l :4-5), la Colose (Coloseni l:6), la Efes (Fapte 19:8-10), şi peste tot. De-a lungul istoriei, găsim că adevăraţii ucenici ai Domnului, cu suferinţe, bătăi, cu mari jertfe, au căutat mântuirea păcătoşilor. Când Cornea, Crişan, Brumar, Igna, Şuveţ, Vărşăndan, Vanci, Vicaş, Slev, Drăgilă, Negrei, Baban, Hodoroabă, Motrescu, Tărniceru s-au pocăit de păcatele lor şi au primit harul mântuirii, ei au spus şi altora vestea buna a mântuirii. Aşa, Evanghelia a ajuns până la noi. Biserica a fost agresivă, toţi cei mântuiţi au căutat să smulgă din robia păcatelor şi a Satanei suflete scumpe, care să primească mântuirea lui Dumnezeu. Făceau aceasta nu numai în localitatea lor, ci îşi puneau Biblia în traistă şi mergeau prin comunele vecine să spună cum Dumnezeu, în dragostea Sa, le-a iertat păcatele şi le-a schimbat viaţa. Şi oamenii aprinşi de Duhul Sfânt, au aprins pe alţii cu dragoste pentru Dumnezeu. Azi avem libertate, ne bucurăm de mijloace de transport, avem toate posibilităţile să facem lucrarea de salvare a păcătoşilor, dar nu ne mişcăm. Stăm comozi şi ne desfătăm în bisericile noastre. Avem servicii frumoase de închinăciune, ne rugăm şi vrem ca Domnul să ne asculte pe noi, nu noi să-L ascultăm pe El. Marea însărcinare am lăsat-o pe umerii câtorva. Am devenit neascultători. Facem prea puţin lucrarea de salvare a sufletelor pierdute; deşi suntem în pantofi frumoşi, suntem desculţi, nu avem picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Dar vom răspunde fiecare în parte, căci va fi o zi a socotelilor. Şi grea va fi această răspundere! E vremea să ne pocăim fiecare de această neascultare şi să smulgem din foc pe cât mai mulţi. Doamne, ajută-ne prin Duhul Sfânt întru această măreaţă lucrare!
de Petru Popovici