La Paşti, acum aproape două mii de ani, Dumnezeu în Hristos Domnul a săvârşit cea mai măreaţă, cea mai binecuvântată şi cea mai fericitoare lucrare pentru timp şi eternitate: mântuirea păcătosilor. Ea a costat nespus de scump, dar planul lui Dumnezeu, s-a realizat. Totuşi milioane şi milioane de păcătoşi încă nu au această mântuire. De ce? În ziua Învierii seara, când Domnul Isus S-a arătat ucenicilor, le-a zis: ,,Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ev. Ioan 20:21). El a fost trimis să săvârşească mântuirea noastră, iar ucenicii Săi au fost trimişi să vestească păcătoşilor mântuirea. Şi ei au fost ascultători, au plecat. Deşi au întâmpinat mari greutăţi, au fost vânaţi, milioane dintre ei au fost martirizaţi, totuşi în primul veac Evanghelia, Vestea bună a mântuirii, a ajuns de la Ierusalim până în India, în Etiopia, în Antiohia, în Atena, în Dobrogea, în Roma, în Cirena, în Cartagina, Africa de Nord, şi chiar până în insulele Britanice. Pe la anul 200, Tertulian a scris Guvernatorului că o zecime din populaţia oraşului Cartagina era creştină, deci se bucurau de mântuirea săvârşită de Domnul Isus. O, unde e azi acea dragoste pentru mântuirea păcătoşilor? Azi avem catedrale, avem coruri, orchestre, fanfare, şi am dezvoltat un bisericism, dar păcătoşii sunt robi ai Satanei, duşi spre infern. Avem păstori care au dezvoltat un predicatorism spre a distra pe sărmanii păcătoşi ce merg în iureş nebunatic spre iad. Este lăsată la o parte Jertfa cu suferinţele amare pentru mântuirea păcătoşilor. Ei strigă biruinţa Celui Răstignit spre a înveseli pe unii care au forma religiei, dar care niciodată n-au acceptat să se lapede de sine, ca firea lor să fie răstignită, şi nu sunt părtaşi jertfei Lui, nu au mântuirea sufletului, nu sunt ucenicii Lui şi nu pot ajuta pe alţii să fie mântuiţi. Deci, există o mântuire mare, şi totuşi păcătoşii nu sunt mântuiţi, căci nu o cunosc. De ce? Fiindcă ucenicii Domnului nu ascultă de Domnul lor. Doresc şi mă rog ca Duhul Domnului să aprindă pe toţi cei rnântuiţi spre a căuta să salveze din valurile de păcătoşenie multe suflete până nu e prea târziu. Bisericile să devină dinamice în privinţa aceasta, ca în primul veac. Iată câteva motive de ce trebuie să salvăm pe alţii:

1. Fiindcă Dumnezeu ne cere.

Dumnezeu a iubit lumea, noi toţi ştim aceasta, şi ,,Dumnezeu… voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Tim. 2:3). Iar lui Ezechiel, Domnul i-a spus: ,,Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea… Spune-le: ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Intoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea!” (Ez. 33:7,11). Ai spus tu aceasta altora? Îl asculţi tu pe Domnul ?

2. Fiindcă Domnul Isus ne-a poruncit aceasta.

El, Cel Înviat, a primit toată puterea în cer şi pe pământ şi a zis ucenicilor Săi: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!” (Ev. Matei 28:19,20). Noi ne ducem la alţii sau stăm în clădirea bisericii şi aşteptăm să vină ei la noi? Afară lumea piere în păcate şi noi ne închidem în clădiri. E necesar să trecem la viaţa de ascultare.

3. Fiiindcă Duhul Sfant la Rusalii a fost dat pentru această slujire.

Ei erau în casă, dar au ieşit afară îndată, căci mulţimile au alergat să vadă ce s-a întâmplat. Şi unor oameni vinovaţi de răstignirea Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfânt ei le-au mărturisit mântuirea. Chiar înzestrarea cu darul vorbirii în alte limbi înţelese a fost dat spre a face de cunoscut celor prezenţi mântuirea lui Dumnezeu, ,,fiecare îi auzea vorbind în limba lui” (Fapt. 2:6). Convertirea celor de la Rusalii nu s-a făcut în Templu, nu în casă, ci afară. O, de am da voie Duhului Sfânt să ne scoată afară!

4. Primii ucenici au făcut lucrarea de aducere a altora la Hristos Domnul, de salvare a altora.

,,Andrei a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia” (care tălmacit însemnează Hristos). Şi l-a adus la Isus” (Ev. Ioan 1:41,42). Tu ai adus pe cineva la Domnul? Filip a găsit pe Natanael şi 1-a adus la Domnul Isus (Ev. Ioan 1:45,46). Despre credincioşii de la început citim în Fapte 5:42: ,,Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos”. Despre unii credincioşi de azi nu se poate spune că n-au încetat, ci că ei nici nu au început să înveţe pe alţii calea Domnului. O, Doamne, ai milă de noi!

5. Biserica Domnului Isus peste veacuri a făcut lucrul acesta.

După martirajul lui Ştefan la Ierusalim şi prigoana deslănţuită de Saul din Tars, toţi ucenicii Domnului, afară de apostoli, au plecat din Ierusalim. Dar ,,cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Evanghelia” (Fapte 8:4). ,,Câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit la Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni s-au întors la Domnul” (Fapte 11:20,21). Acelaşi lucru îl constatăm la Filipi (Filipeni l :4-5), la Colose (Coloseni l:6), la Efes (Fapte 19:8-10), şi peste tot. De-a lungul istoriei, găsim că adevăraţii ucenici ai Domnului, cu suferinţe, bătăi, cu mari jertfe, au căutat mântuirea păcătoşilor. Când Cornea, Crişan, Brumar, Igna, Şuveţ, Vărşăndan, Vanci, Vicaş, Slev, Drăgilă, Negrei, Baban, Hodoroabă, Motrescu, Tărniceru s-au pocăit de păcatele lor şi au primit harul mântuirii, ei au spus şi altora vestea buna a mântuirii. Aşa, Evanghelia a ajuns până la noi. Biserica a fost agresivă, toţi cei mântuiţi au căutat să smulgă din robia păcatelor şi a Satanei suflete scumpe, care să primească mântuirea lui Dumnezeu. Făceau aceasta nu numai în localitatea lor, ci îşi puneau Biblia în traistă şi mergeau prin comunele vecine să spună cum Dumnezeu, în dragostea Sa, le-a iertat păcatele şi le-a schimbat viaţa. Şi oamenii aprinşi de Duhul Sfânt, au aprins pe alţii cu dragoste pentru Dumnezeu. Azi avem libertate, ne bucurăm de mijloace de transport, avem toate posibilităţile să facem lucrarea de salvare a păcătoşilor, dar nu ne mişcăm. Stăm comozi şi ne desfătăm în bisericile noastre. Avem servicii frumoase de închinăciune, ne rugăm şi vrem ca Domnul să ne asculte pe noi, nu noi să-L ascultăm pe El. Marea însărcinare am lăsat-o pe umerii câtorva. Am devenit neascultători. Facem prea puţin lucrarea de salvare a sufletelor pierdute; deşi suntem în pantofi frumoşi, suntem desculţi, nu avem picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Dar vom răspunde fiecare în parte, căci va fi o zi a socotelilor. Şi grea va fi această răspundere! E vremea să ne pocăim fiecare de această neascultare şi să smulgem din foc pe cât mai mulţi. Doamne, ajută-ne prin Duhul Sfânt întru această măreaţă lucrare!

de Petru Popovici