Petru Popovici

Toate articolele etichetate Petru Popovici

Creştinii au fost oameni care s-au pocăit

Publicat de elpizein pe februarie 2, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , .

Te-ai pocăit tu de păcatele tale, te-ai întors tu la Dumnezeu? Toţi adevăraţii creştini au trecut prin experienţa pocăinţei. De îndată ce un suflet prin lumina Evangheliei îşi dă seama de păcătoşenia sa, nu mai poate sta nepăsător, ci se pocăieşte, părăseşte calea păcatului şi se întoarce la Dumnezeu. Evanghelistul Marcu ne spune că ,,după ce a fost închis Ioan Botezătorul, Isus a venit în Galilea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ,,S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:14,15). Deci, primul cuvânt al Evangheliei e ,,Pocăiţi-vă”. Unii se întreabă: ,,Ce este pocăinţa?” Ea nu e o religie, sau o grupare la care să aderi, ci e o experienţă lăuntrică ce se petrece în inima păcătosului, luminat de Duhul Sfânt, prin Evanghelie. Atunci el se vede vinovat înaintea lui Dumnezeu şi doreşte scăparea de păcătoşenia sa. E un fel de trezire la realitate. Îşi dă seama că păcatul nu l-a fericit, ci l-a înşelat, l-a nenorocit. Îşi dă seama că vina lui e mare şi gravă, că merită iadul, dar se înfioară şi nu vrea să ajungă acolo. Îi pare rău de toate păcatele, pe obraji încep să curgă lacrimile pocăinţei, se căieşte şi în rugă în faţa Domnului îşi recunoaşte vina, îşi cere iertare şi părăseşte calea păcatului şi se întoarce la Dumnezeu, ca şi fiul risipitor din Evanghelie (Luca 15:11-24). Aşa a făcut împăratul David. În Psalmul 38:4, în rugăciune, el a zis: ,,Fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine”. Tu ai simţit vreodată povara păcatelor tale? Iar în versetul 18 el a zis: ,,Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare pentru păcatul meu”. În Ps.51.1-4, care la fel e un psalm de pocăinţă, el a zis: ,,Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” În Psalmul 32:3-5, tot David mărturiseşte starea de frământare ce a avut-o când şi-a dat seama de păcătoşenia sa. Iată cuvintele lui: ,,Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! “ şi Tu ai iertat vina păcatului meu”. La David constatăm recunoaşterea păcatului, zbuciumul din cauza păcatului, durerea sau căinţa sa pentru păcat, mărturisirea păcatului în faţa Domnului, nu preotului, şi cererea de iertare. Aceasta e pocăinţa.
Un alt caz izbitor de pocăinţă găsim la locuitorii din Ninive. Acolo s-a petrecut pocăinţa în masă. Când profetul Iona a fost trimis a doua oară la Ninive cu rostirea sentinţei divine că ,,încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită” (Iona 3:4), oamenii au crezut mesajul, s-au îngrozit, au vestit un post, împăratul a coborît de pe tron, şi-a scos mantia de împărat, s-a îmbrăcat în sac, a şezut în cenuşă şi a dat următoarea poruncă: ,,Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci (îmbrăcarea cu sac era expresia unei dureri profunde), să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile”. Pocăinţa celor din Ninive a fost în urma vestirii sentinţei divine de către proorocul Iona. Atunci ei şi-au văzut păcătoşenia, s-au cutremurat de osânda divină, s-au smerit cu post şi cu rugăciune şi au strigat cu putere către Domnul după iertare. Când se ajunge la recunoaşterea păcatului, la unii se petrece un fel de criză spirituală, un strigăt la disperare după viaţă. E o revărsare în plâns a durerii pentru păcat, o rupere cu trecutul, cu toate faptele lui şi o reală întoarcere la Dumnezeu. Aceasta e pocăinţa. Şi Domnul le-a dat iertarea. Ninive nu a fost nimicită, ci a rămas în existenţă încă o sută de ani Menţionez aceste două cazuri de pocăinţă: unul de pocăinţă individuală, altul de pocăinţă colectivă, căci arată bine pocăinţa în elementele ei. Ea e o experienţă şocantă ce se petrece în urma auzirii sau a citirii Evangheliei. Duhul Sfânt foloseşte cuvântul Evangheliei spre a ne arăta cum ne vede Dumnezeu pe noi şi atunci omul care se credea bun, se vede ticălos, un mare vinovat în faţa lui Dumnezeu, îşi dă bine seama că nu a trăit cum au trăit creştinii de la început, el ştie că a minţit, a înjurat, a vorbit de rău, a duşmănit, a făcut rele, a trăit în plăceri şi păcate; ştie că nu a ţinut cont de voia lui Dumnezeu, nu L-a ascultat, ci s-a mulţumit că a avut o religie, că s-a numit creştin, deşi traiul lui era în totul ca al păgânilor. Atunci se petrece pocăinţa.

1. Pocăinţa fiecăruia este cerută în Biblie
a. Pocăinţa a fost predicată de Ioan Botezătorul,
chiar înainte de Hristos Domnul, iar pe cei ce se pocăiau, îi boteza. El a mustrat aspru pe unii care ar fi vrut să fie botezaţi, fără să se pocăiască. ,,Pui de năpârci, – le-a zis el – cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră” (Matei 3:7,8). Iar celor ce se bizuiau pe ereditate – ca şi multi din cei de azi care zic că s-au născut creştini – Ioan le-a zis: ,,Să nu credeţi că puteţi zice: ,,Avem ca tată pe Avraam! “ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam”. Deci, el le cerea să nu se bizuiască pe ereditate, ci să se pocăiască cu adevărat.
b. Pocăinţa a fost cerută de Hristos Domnul
chiar la începutul misiunii Sale. Evreilor care considerau păcătoşi doar pe cei peste care au venit unele nenorociri, iar ei se credeau bine, El le-a zis: ,,Credeţi voi că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun nu; ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:2,3). De asemenea a mustrat aspru cetăţile Horazin, Betsaida şi Capernaum pentru că nu s-au pocăit (Matei 11:20-24). După înviere, Domnul Isus a zis ucenicilor: ,,Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor – (deci şi românilor) – în Numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând de la Ierusalim” (Luca 24:46,47).
c. Pocăinţa a fost predicată de apostolii Domnului,
deci şi de apostolul Andrei care a ajuns pe meleagurile României. În ziua de Rusalii, când prin Duhul Sfânt s-a format Biserica creştină şi la predica lui Petru şi a celorlalţi, oamenii şi-au văzut păcătoşenia şi au întrebat: ,,Fraţilor, ce să facem? “ ,,Pocăiţi-vă” le-a zis Petru, şi în ziua aceea aproape trei mii s-au pocăit şi au fost botezaţi. Dar ei au fost botezaţi în urma pocăinţei (Fapte 2:37-41). Aşa a fost la primii creştini. După vindecarea ologului de la poarta ,,Frumoasă”, când s-a adunat multă lume să vadă minunea, apostolul Petru le-a zis: ,,Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele” (Fapte 3:10). Iar în a doua sa epistolă, apostolul Petru a scris: ,,Dumnezeu nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Sale, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Petru 3:9).
Apostolul Pavel a predicat pocăinţa. Când a ajuns la Atena şi învăţaţii greci l-au dus la Areopag, printre altele el le-a zis: ,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi” (Fapte 17:30,31). Şi în ziua aceea s-au pocăit senatorul Dionisie Areopagitul, o femeie Damaris şi alţii din Atena. Celor din Roma apostolul Pavel le-a scris: ,,Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, …Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:1,4)

2. Istoria creştinilor din primele veacuri dovedeşte că ei au fost oameni care s-au pocăit
Iată doar câteva citate din scrieri din veacul doi şi trei care mărturisesc aceasta.
a. IUSTIN MARTIRUL, în cartea sa Dialogul cu Iudeul Trifon, zice: ,,Afirm că… nepocăindu-se înainte de moarte, nu se pot mântui întru nimic… căci bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi nemăsurarea bogăţiei Lui, socoteşte pe cel ce se pocăieşte de păcate, după cum se spune în Iezechiel, ca drept şi fără de păcat” (Ezech.33:12-20). Iar puţin mai târziu scrie: ,,Căci dacă pocăindu-vă de păcatele pe care le-aţi făcut şi cunoscând că El este Hristos… veţi avea iertarea păcatelor”.
b. HERMAS în scrierea ,,Păstorul”, spune: ,,şi (Păstorul) mi-a răspuns zicând: ,,Toţi câţi se pocăiesc din toată inima şi se curăţesc de toată răutatea de mai înainte şi nu mai adaugă alte păcate din cele de odinioară, vor primi de la Domnul o vindecare pentru păcatele trecutului”.
c. TERTULIAN în tratatul său ,,Despre pocăinţă”, care a fost scris prin anul 203, spune: ,,Dacă este pocăinţă, în baza ei, iertarea va fi acordată pentru fiecare păcat, fie că a fost săvârşit în trup sau în spirit, fie în faptă sau dorinţă, de acelaşi Dumnezeu, care de altfel determină pedepsirea lor la judecată. Căci e foarte inconsistent să aştepţi iertarea păcatelor, în timp ce tu eviţi să te pocăieşti. . . Aceasta e ca şi când întinzi mâna să primeşti cumpărătura, fără să fii plătit preţul. Pocăinţa e preţul pe care îl cere Domnul, ca să-ţi poată da iertarea. Compensarea prin pocăinţă e ceea ce El îţi propune ca să fii scăpat de pedeapsă.”
d. CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea sa către creştinii din Corint, scrisoare ce a fost scrisă între anii 96-98 d.Hr., spune printre altele: ,,Să ne fixăm privirea noastră asupra sângelui lui Hristos şi să ne dăm seama ce preţios este el înaintea Tatălui Său, căci a fost vărsat pentru mântuirea noastră şi aduce harul pocăinţei întregei lumi. Să cercetăm toate generaţiile şi să învăţăm că generaţie după generaţie, Domnul ,,a dat oportunitate pentru pocăinţă” celor ce vor să se întoarcă la El. Noe a predicat pocăinţa şi cei ce au luat seama, au fost mântuiţi (Gen.7:1). Iona a proclamat iminenta distrugere Ninivitenilor, dar ei s-au pocăit de păcatele lor. Slujitorii harului lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, vorbesc despre pocăinţă. Într-adevăr Stăpânul Universului, El însuşi, cu jurământ a vorbit despre pocăinţă când a zis: ,,pe viaţa mea, zice Domnul, că nu doresc moartea păcătosului, ci pocăinţa lui. Pocăieşte-te, o, casa lui Israel de nelegiuirea ta! “
e. CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea a doua spune: ,,Să ne pocăim cât timp suntem pe pământ… Să ne pocăim cu toată inima noastră de orice am făcut aici în trup, ca să putem fi mântuiţi de Domnul., câtă vreme avem încă oportunitatea să ne pocăim. Căci după ce am plecat din lumea aceasta nu vom mai fi în stare să ne pocăim…(Luca 16:19-31)…. Câtă vreme avem ocazia să fim vindecaţi, să ne încredinţăm lui Dumnezeu, Medicul, şi să-I plătim taxa ce o cere. Ce taxă? Pocăinţa dintr-o inimă sinceră, căci El cunoaşte mai dinainte toate lucrurile şi ştie şi ce este în inimile noastre”. Pocăinţa a fost condiţia de bază ca cineva să devină creştin. În primele veacuri toţi întâi s-au pocăit şi astfel au devenit creştini. Dovezile istorice sunt cu sutele, dar mă rezum la acestea.

3. Realitatea de azi
Marea majoritate a celor ce se numesc creştini nici nu ştiu ce e pocăinţa. Ei nu au avut niciodată experienţa aceasta binecuvântată, ci se complac în păcatele lor. De aceea te întreb: eşti tu sigur că eşti creştin? E bine să te verifici în lumina Evangheliei. Altfel, grozavă va fi constatarea ta în clipa morţii că te vei pomeni ajuns în iad, fiindcă tu ai mers pe calea spre iad. Hristos Domnul a spus clar: ,,Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta şi lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.” (Ev.Matei 7:13) Tata Cristea Gheorghe a fost cantor în strană la biserica ortodoxă şi mereu a cântat: ,,Aflat-am Izvorul Vieţii şi uşa raiului prin calea pocăinţei”. Dar într-o zi, prin Evanghelie, el şi-a dat seama că aşa ca mulţi alţii, el cânta o minciună. El trăia o viaţă în păcate căci nu aflase Izvorul Vieţii şi nu apucase calea pocăinţei spre uşa raiului. Dar a avut o clipă binecuvântată de trezire. Odată se afla cu alţi săteni la vorbă pe o laviţă la stradă, alţii stăteau pe dunga şanţului şi un trecător din satul vecin s-a oprit cu ei la vorbă. După câteva clipe, străinul i-a întrebat dacă ar vrea să le citească ceva din Evanghelie, şi fiindcă toţi au consimţit, el a scos din buzunar un Nou Testament şi le-a citit mai multe versete din Evanghelie. Atunci, Domnul a făcut ca el să-şi vadă starea lui ca păcătos, să lase calea păcatului şi să apuce calea pocăinţei. Atunci a aflat Izvorul Vieţii în Hristos Domnul, şi prin El, a găsit uşa raiului. Au fost chiar preoţi, care au slujit ani de zile în altar, dar nu au fost pocăiţi până într-o zi când au fost luminaţi de Duhul Sfânt. Aşa a fost preotul ortodox Tudor Popescu, ce a slujit la biserica ,,Cuibul cu barză” de pe Ştirbei Vodă din Bucureşti.. Aşa a fost preotul Vasile Ouatu, preotul Iosif Trifa din Sibiu, preotul Dumitru Cornilescu, care a tradus Biblia în limba română. El îşi istoriseşte pocăinţa sa într-o broşură intitulată: ,,Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora”.El spune cum în timp ce făcea traducerea Bibliei, a ajuns să-şi dea seama că e păcătos şi că trebuie să se pocăiască. El s-a pocăit, deşi a avut să îndure consecinţe pentru aceasta. Aşa e calea pocăinţei. Pocăinţa e poruncă dumnezeiască şi ea te priveşte şi pe tine. Dacă vrei să fii cu adevărat creştin, ascultă-L pe Dumnezeu, nu pe mine. El îţi cere să te pocăieşti.. Eu sunt doar un nevrednic slujitor în glorioasa Lui slujire şi am îndatorirea să-ţi spun aceasta. Pocăinţa nu e mare filozofie, ci e o recunoaştere a vinovăţiei în faţa Domnului, o părere de rău pentru trecut şi o cerere de iertare. În textul din limba greacă pentru cuvântul pocăinţă este folosit termenul ,,metanoia”, care înseamnă şi schimbarea minţii. Da, pocăinţa schimbă întreaga gândire cu privire la Dumnezeu, cu privire la păcat şi cu privire la veşnicie. De aceea, adevăraţii pocăiţi caută să trăiască voia lui Dumnezeu, le este scârbă de păcat, nu-l mai iubesc, ci se feresc de el şi prin puterea Duhului Sfânt caută să trăiască în toată curăţia. Vrei şi tu să te pocăieşti? Dacă da, chiar în locul în care te afli acum, spune şi tu ruga vameşului: ,,Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul! “ (Luca 18:13). Apoi trăieşte de acum viaţa de adevărat creştin. Dacă te pocăieşti, s-ar putea să fii batjocorit, să ţi se spună că te-ai rătăcit. Nu te speria, pe aici au trecut toţi adevăraţii creştini. Lumea păcătoasă iubeşte ce e al ei, dar când cineva părăseşte calea lumii şi începe să meargă pe calea Domnului, aşa cum e scris în Evanghelie, e huiduit. Da, eşti rătăcit, că în loc să nimereşti uşa cârciumei, nimereşti uşa bisericii; în loc să-L înjuri pe Dumnezeu, acum Îl lauzi; în loc să ai iad în casă, acum începe să înflorească un colţ de rai. Faţă de toţi păcătoşii e rătăcire căci nu mai mergi pe calea lor. Dar bucură-te şi de batjocură şi mulţumeşte Domnului că te ajută să mergi pe calea Lui. E minunată această rătăcire! Slavă Domnului pentru ea.
de Petru Popovici

MÂNTUIREA PĂCĂTOŞILOR

Publicat de elpizein pe mai 27, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , .

 La Paşti, acum aproape două mii de ani, Dumnezeu în Hristos Domnul a săvârşit cea mai măreaţă, cea mai binecuvântată şi cea mai fericitoare lucrare pentru timp şi eternitate: mântuirea păcătosilor. Ea a costat nespus de scump, dar planul lui Dumnezeu, s-a realizat. Totuşi milioane şi milioane de păcătoşi încă nu au această mântuire. De ce? În ziua Învierii seara, când Domnul Isus S-a arătat ucenicilor, le-a zis: ,,Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ev. Ioan 20:21). El a fost trimis să săvârşească mântuirea noastră, iar ucenicii Săi au fost trimişi să vestească păcătoşilor mântuirea. Şi ei au fost ascultători, au plecat. Deşi au întâmpinat mari greutăţi, au fost vânaţi, milioane dintre ei au fost martirizaţi, totuşi în primul veac Evanghelia, Vestea bună a mântuirii, a ajuns de la Ierusalim până în India, în Etiopia, în Antiohia, în Atena, în Dobrogea, în Roma, în Cirena, în Cartagina, Africa de Nord, şi chiar până în insulele Britanice. Pe la anul 200, Tertulian a scris Guvernatorului că o zecime din populaţia oraşului Cartagina era creştină, deci se bucurau de mântuirea săvârşită de Domnul Isus. O, unde e azi acea dragoste pentru mântuirea păcătoşilor? Azi avem catedrale, avem coruri, orchestre, fanfare, şi am dezvoltat un bisericism, dar păcătoşii sunt robi ai Satanei, duşi spre infern. Avem păstori care au dezvoltat un predicatorism spre a distra pe sărmanii păcătoşi ce merg în iureş nebunatic spre iad. Este lăsată la o parte Jertfa cu suferinţele amare pentru mântuirea păcătoşilor. Ei strigă biruinţa Celui Răstignit spre a înveseli pe unii care au forma religiei, dar care niciodată n-au acceptat să se lapede de sine, ca firea lor să fie răstignită, şi nu sunt părtaşi jertfei Lui, nu au mântuirea sufletului, nu sunt ucenicii Lui şi nu pot ajuta pe alţii să fie mântuiţi. Deci, există o mântuire mare, şi totuşi păcătoşii nu sunt mântuiţi, căci nu o cunosc. De ce? Fiindcă ucenicii Domnului nu ascultă de Domnul lor. Doresc şi mă rog ca Duhul Domnului să aprindă pe toţi cei rnântuiţi spre a căuta să salveze din valurile de păcătoşenie multe suflete până nu e prea târziu. Bisericile să devină dinamice în privinţa aceasta, ca în primul veac. Iată câteva motive de ce trebuie să salvăm pe alţii:

1. Fiindcă Dumnezeu ne cere.

Dumnezeu a iubit lumea, noi toţi ştim aceasta, şi ,,Dumnezeu… voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Tim. 2:3). Iar lui Ezechiel, Domnul i-a spus: ,,Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea… Spune-le: ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Intoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea!” (Ez. 33:7,11). Ai spus tu aceasta altora? Îl asculţi tu pe Domnul ?

2. Fiindcă Domnul Isus ne-a poruncit aceasta.

El, Cel Înviat, a primit toată puterea în cer şi pe pământ şi a zis ucenicilor Săi: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!” (Ev. Matei 28:19,20). Noi ne ducem la alţii sau stăm în clădirea bisericii şi aşteptăm să vină ei la noi? Afară lumea piere în păcate şi noi ne închidem în clădiri. E necesar să trecem la viaţa de ascultare.

3. Fiiindcă Duhul Sfant la Rusalii a fost dat pentru această slujire.

Ei erau în casă, dar au ieşit afară îndată, căci mulţimile au alergat să vadă ce s-a întâmplat. Şi unor oameni vinovaţi de răstignirea Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfânt ei le-au mărturisit mântuirea. Chiar înzestrarea cu darul vorbirii în alte limbi înţelese a fost dat spre a face de cunoscut celor prezenţi mântuirea lui Dumnezeu, ,,fiecare îi auzea vorbind în limba lui” (Fapt. 2:6). Convertirea celor de la Rusalii nu s-a făcut în Templu, nu în casă, ci afară. O, de am da voie Duhului Sfânt să ne scoată afară!

4. Primii ucenici au făcut lucrarea de aducere a altora la Hristos Domnul, de salvare a altora.

,,Andrei a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia” (care tălmacit însemnează Hristos). Şi l-a adus la Isus” (Ev. Ioan 1:41,42). Tu ai adus pe cineva la Domnul? Filip a găsit pe Natanael şi 1-a adus la Domnul Isus (Ev. Ioan 1:45,46). Despre credincioşii de la început citim în Fapte 5:42: ,,Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos”. Despre unii credincioşi de azi nu se poate spune că n-au încetat, ci că ei nici nu au început să înveţe pe alţii calea Domnului. O, Doamne, ai milă de noi!

5. Biserica Domnului Isus peste veacuri a făcut lucrul acesta.

După martirajul lui Ştefan la Ierusalim şi prigoana deslănţuită de Saul din Tars, toţi ucenicii Domnului, afară de apostoli, au plecat din Ierusalim. Dar ,,cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Evanghelia” (Fapte 8:4). ,,Câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit la Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni s-au întors la Domnul” (Fapte 11:20,21). Acelaşi lucru îl constatăm la Filipi (Filipeni l :4-5), la Colose (Coloseni l:6), la Efes (Fapte 19:8-10), şi peste tot. De-a lungul istoriei, găsim că adevăraţii ucenici ai Domnului, cu suferinţe, bătăi, cu mari jertfe, au căutat mântuirea păcătoşilor. Când Cornea, Crişan, Brumar, Igna, Şuveţ, Vărşăndan, Vanci, Vicaş, Slev, Drăgilă, Negrei, Baban, Hodoroabă, Motrescu, Tărniceru s-au pocăit de păcatele lor şi au primit harul mântuirii, ei au spus şi altora vestea buna a mântuirii. Aşa, Evanghelia a ajuns până la noi. Biserica a fost agresivă, toţi cei mântuiţi au căutat să smulgă din robia păcatelor şi a Satanei suflete scumpe, care să primească mântuirea lui Dumnezeu. Făceau aceasta nu numai în localitatea lor, ci îşi puneau Biblia în traistă şi mergeau prin comunele vecine să spună cum Dumnezeu, în dragostea Sa, le-a iertat păcatele şi le-a schimbat viaţa. Şi oamenii aprinşi de Duhul Sfânt, au aprins pe alţii cu dragoste pentru Dumnezeu. Azi avem libertate, ne bucurăm de mijloace de transport, avem toate posibilităţile să facem lucrarea de salvare a păcătoşilor, dar nu ne mişcăm. Stăm comozi şi ne desfătăm în bisericile noastre. Avem servicii frumoase de închinăciune, ne rugăm şi vrem ca Domnul să ne asculte pe noi, nu noi să-L ascultăm pe El. Marea însărcinare am lăsat-o pe umerii câtorva. Am devenit neascultători. Facem prea puţin lucrarea de salvare a sufletelor pierdute; deşi suntem în pantofi frumoşi, suntem desculţi, nu avem picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Dar vom răspunde fiecare în parte, căci va fi o zi a socotelilor. Şi grea va fi această răspundere! E vremea să ne pocăim fiecare de această neascultare şi să smulgem din foc pe cât mai mulţi. Doamne, ajută-ne prin Duhul Sfânt întru această măreaţă lucrare!

de Petru Popovici

Mesaj

Publicat de elpizein pe decembrie 27, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , .

Hristos Domnul e inlaturat, mos Craciun e adorat. Bradul pus la loc de cinste in familii si chiar in unele biserici. In prima biserica crestina nu a fost o asa idolatrie. Sarbatoarea iluminata terific, dar intuneric bezna in suflete. O omenire in gura mortii, fara nicio licarire de speranta. Hristos Domnul a venit sa mantuiasca, si oamenii cei mai multi mor nemantuiti. De ce? Nu cumva suntem noi vinovati?

Crestinismul formal a falimentat, caci a pastrat ieslea si steaua, dar a pierdut pe Hristos Domnul. A pastrat colindele, cantecele de pe buze, dar a pierdut inchinarea inimii. A pastrat o sarbatoare, dar a pierdut pe Cel Sarbatorit. Oamenii primesc daruri unii de la altii, dar nu-L primesc pe Domnul Isus, Darul nespus de mare a lui Dumnezeu. Pe El il resping, il injura cum stiu mai urat. Petrec si danseaza, chiuie toti in goana nebuna spre iad. S-au inchinat vitelului mort de aur, dar azi, la suflarea vantului, s-a prabusit si nu mai e nicaieri. Au imbracat haine stralucitoare, dar s-au topit si sunt goi, de rusinea tuturor. Si asta fara sa-si dea seama. Toata frumoasa si inaltatoarea atmosfera din familii s-a dus. Ce tragedie!

Ingerul in straie de lumina nu mai vine din cer, iar cei de pe pamant care trebuiau sa poarte lumina, multi au devenit, ei insisi, intuneric, iar poporul bajbaie, nu zaresc nicio licarire. Este intuneric bezna. Criza nu e financiara, ci spirituala. Hristos Domnul, Lumina Lumii este lepadat. Si lipsa LUMINII cauzeaza intunericul.

Altadata, Isaia profetul Domnului, striga ,,Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum este necaz…” Dar unde sunt cei atinsi de inger cu carbunele aprins de pe altar? E noapte tarziu si aproape pe toti i-a cuprins moleseala, ba multi dorm de-a binelea, tocmai in timpul cel mai critic.

O, fratii mei, Biserica sfanta, nascuta in mari suferinte pe Golgota, si trecuta prin mari suferinte, ridica-te si lumineaza! Timpul s-a scurtat si in curand apare in mare slava Preaiubitul Mire. Inca nu ti-ai sfarsit misiunea. In intuneric mai sunt frati care trebuie salvati. Trezeste-te! Foloseste chiar si zilele sarbatorii sa-L cunoasca pe Cel Sarbatorit si viata sa le devina o eternal sarbatoare prin Cel nascut si culcat in iesle.

Insarcinarea noastra, prin Duhul Sfant, este sa purtam nu o lumanare, ci LUMINA EVANGHELIEI unei lumi pierdute in pacat, inrobita de Satana. Ei, sarmanii, nu-si dau seama de aceasta. La sarbatori beau pana nu se mai pot purta, injura, mintesc, se inseala, se dusmanesc, isi bat joc de cele sfinte, sunt fatarnici, desfraneaza, avorteaza, divorteaza si totusi ei zic ca sunt crestini. Crestinii nu au trait in asa pacate. Acestia sunt crestini care populeaza iadul si vor fi pe veci unde e plansul si scrasnirea dintilor. Starea lor, sarmanii, este mult mai grava incat nu se poate descrie.

La asa oameni am fost trimisi noi cu Evanghelia, si eu si tu. Domnul Isus a spus apostolului Pavel: ,, Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” Deci, suntem trimisi.

Iar ca sa nu ni se para o trimitere prea grea, apostolul Pavel ne aduce aminte: ,,Odinioara erati intuneric – deci si noi am fost ca si ei – dar acum sunteti lumina in Domnul.” Oare suntem cu adevarat lumina? Nu cumva lumina noastra e stinsa? E un prilej de cugetare. Caci numai fiind lumina aprinsa putem lumina pe altii. Si pentru o asa lucrare nu Seminarul ne face capabili, ci Domnul, prin Duhul Sfant. Lucrarea Lui si in anul 2011, se poate face numai prin puterea Lui, dupa voia Lui si spre slava Lui.

Altadata vestitorii Evangheliei au fost niste uriasi, azi multi sunt pigmei. Aceasta nu din cauza ca Dumnezeu nu te vrea un urias, ci fiindca tu te simti bine asa. Cresterea in har o ai numai printr-o relatie buna cu Tatal. Cum este atarnarea ta de Domnul? Cat timp petreci tu cu El? Primesti tu mesajul de la El? Sau il culegi din carti sau de pe Internet? Aceasta are mare importanta. Si nu uitati ca Domnul da har celor smeriti.

Poate pe pamant nu ne vom mai intalni niciodata, caci eu sunt foarte batran, sunt in al 93-lea an, dar doresc sa fiti uriasi in castigarea sufletelor pentru Hristos Domnul.

In glorioasa Lui slujire, batranul vostru frate

Petru Popovici