Isus

Toate articolele etichetate Isus

Credința adevărată

Publicat de elpizein pe septembrie 2, 2016
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , .

“Voi creștinii sunteți niște încrezuți,” îmi spunea un tânăr. “Voi credeți că Isus este singura cale înspre Dumnezeu. Afirmația aceasta este de-a dreptul o insultă la adresa tuturor celor care urmează o altă religie.” Și lovitura finală a fost să-mi spună la despărțire: “Vezi, tocmai opiniile acestea religioase ale voastre care nu tolerează nici o altă religie sunt acelea care duc la ură și violență.” Desigur, tânărul acesta nu este singurul care are această părere. Într-o lume care celebrează “toleranța” și “pluralismul,” afirmația că Domnul Isus este singura cale înspre Dumnezeu este considerată extrem de jignitoare. Rabinul Schmuley Boteach dă glas multor critici când numește afirmațiile creștine “rasism spiritual.”
Dar oare este creștinismul singura religie care face afirmații exclusive cu privire la adevăr? Sau, oare sunt aceste afirmații cauza violenței în lume? În cartea sa “The Case for Faith” (“Argumentul în favoarea credinței”), Lee Strobel scrie că unul dintre cele mai mari obstacole care sunt în calea oamenilor în căutarea lor spirituală, este exclusivitatea afirmației că Isus este adevărul. Ca să ajungă la rădăcina acestei probleme, Lee Strobel i-a luat un interviu renumitului teolog și apologet creștin Ravi Zacharias. Zacharias a crescut în India, printre musulmani și hinduși.
Mai întâi, Ravi Zacharias i-a atras atenția lui Strobel că, atunci când rostești un adevăr, adevărul acesta este, prin definiție, exclusiv. De fiecare dată când faci o afirmație adevărată, în mod implicit ai spus că tot ceea ce contrazice afirmația făcută este o falsitate. Ceea ce nu înțeleg mulți creștini, este că fiecare religie face afirmații cu privire la adevăr, întocmai ca și creștinismul.
De pildă, musulmanii afirmă exclusivitatea adevărului religiei lor nu doar din punct de vedere teologic, ci chiar lingvistic. Iar budismul s-a născut atunci când Buddha a respins afirmațiile fundamentale ale hinduismului. În ce-i privește pe hinduși, ei, la rândul lor sunt absolut imutabili cu privire la mai multe aspecte fundamentale, aspecte care includ noțiunile de karma și reîncarnare.
Ateii, la rândul lor, fac și ei afirmații exclusive: “Nu există Dumnezeu!”, spun ei. Prin definiție, ei sunt intoleranți față de convingerea că Dumnezeu există. În alte cuvinte, cei care îi acuză pe creștini de aroganță, ignoră faptul că toate religiile fac același lucru.
Deci datoria mare a creștinului este să aibă o mărturie despre Hristos, dar în dragoste. Mărturia credincioșilor creștini trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu poată fi acuzați de violență. Dacă apare violența, aceasta să nu fie din vina creștinilor, ci a celor care, împotrivindu-se mesajului și adevărului Evangheliei, îi urăsc pe mesageri.
În cuvintele lui Ravi Zacharias e principiul toleranței creștine: “Nu știu despre vreo țară încreștinată în care viața să-ți fie în pericol pentru că ai o altă credință. Dar astăzi există multe țări, cum ar fi Pakistanul, Arabia Saudită, sau Iranul, în care a deveni creștin înseamnă să-ți pui viața în pericol, să fi amenințat să ți-o pierzi.
Lupta împotriva adevărului poate fi atât de întețită, că poate da naștere la violență și ură chiar și atunci când persoana nu a făcut nimic rău. Dar nu putem face compromisuri: Nimic, în afară de credința în cuvintele Domnului Isus Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).
Cartea lui Lee Strobel menționată mai sus este o sursă excelentă pentru răspunsuri la astfel de provocări. Dar trebuie de asemenea să ne dăm seama că necreștinii au dreptate: afirmațiile făcute de Hristos sunt “ieșite din comun,” dar în același timp sunt, în cuvintele lui G.K. Chesterton, “adevăruri de nezguduit.”

Chuck Colson

Săptămâna patimilor în Evanghelia după Marcu

Publicat de elpizein pe aprilie 26, 2016
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , .

MARȚI
Smochinul uscat. Puterea credinței (cap. 11:20-26)
Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis: – Rabbi8, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus a răspuns: – Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile. (Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre).
Autoritatea lui Isus (cap. 11:27-33)
 Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a răspuns: – Vă voi pune o întrebare. Răspundeţi-Mi, şi vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulţime, fiindcă toţi considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Aşa că I-au răspuns lui Isus: – Nu ştim! Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
(cap. 12:1-12)
Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului (cap. 12:13-17)
 I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni3 ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd! Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere (cap. 12:18-27)
 Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. La înviere, (când se vor scula), soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie! Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă (cap. 12:28-34)
Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui Fiu este Cristos? (cap. 12:35-37)
În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“ David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (cap. 12:38-40)
În învăţătura Lui, spunea: ­„Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă (cap. 12:41-44)
S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului (cap. 13:1-31)
După ce a ieşit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învăţătorule, iată ce pietre1 şi ce clădiri! Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat! Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului şi, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat: – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeţi să nu vă înşele cineva! Vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Când veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, să nu vă neliniştiţi! Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure în diverse locuri şi va fi foamete. Dar acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Luaţi seama la voi înşivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor şi veţi fi bătuţi în sinagogi. Veţi fi puşi să staţi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor din pricina Mea, ca să fiţi mărturie înaintea lor. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi, ci spuneţi ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui – cel ce citeşte, să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul creaţiei, pe care a făurit-o Dumnezeu, şi până acum, şi nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat numărul zilelor, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, pe care El i-a ales, El a scurtat numărul zilelor. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, este acolo!“, să nu credeţi! Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, pe cei aleşi. Voi însă păziţi-vă; v-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer şi puterile din ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori6, cu mare putere şi slavă. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
Îndemn la veghere (cap. 13:32-37)
Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiţi atenţi! Vegheaţi! Căci nu ştiţi când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, îşi lasă casa, dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia potrivit slujbei lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi deci pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa – şi să nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!
Uneltire împotriva lui Isus (cap. 14:1, 2)
Peste două zile era Paştele şi Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoţilor şi cărturarii căutau o modalitate să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Ungerea lui Isus la Betania (cap. 14:3-9)
În timp ce se afla în Betania, luând masa în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii au fost indignaţi şi au zis între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari1, iar banii să fie daţi săracilor!“ Şi o mustrau pe femeie cu asprime. Însă Isus a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce-i cauzaţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Trădarea lui Iuda (cap. 14:10, 11)
Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat când au auzit aceasta şi i-au promis că-i vor da bani. Şi el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.

Săptămâna patimilor în Evanghelia după Marcu

Publicat de elpizein pe aprilie 25, 2016
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , .

LUNI
Blestemarea smochinului (cap. 11:12-14)
În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
Isus curăță Templul (cap. 11:15-19)
Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă prin Templu. El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“ Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui ieşeau afară din cetate.

RUGĂCIUNE PENTRU ȚARĂ

Publicat de elpizein pe decembrie 1, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , .

drapelul_steagul_Romaniei[1]Pe 1 Decembrie este ziua națională a României, iar apoi pe 9 Decembrie vor fi alegerile parlamentare, care vor influența direcția țării noastre pentru următorii patru ani. Ce putem noi face, în afara faptului că ne vom exprima(fiecare conform conştiinței lui) dreptul la vot? Cu siguranță putem face mult mai mult (și chiar mai important) decât exprimarea unui vot, putem să ne rugăm. Dacă ești gata, ca în aceste zile cruciale pentru națiunea noastră, să pui deoparte un timp special de rugăciune pentru țară, atunci te încurajez ca înainte de a începe să te rogi, să citești Mica capitolul 3. În acest capitol, profetul Mica este preocupat ca țara sa să știe că Dumnezeul pe care Îl slujește nu este numai un Dumnezeu al compasiunii, al dragostei și al harului, ci și un Dumnezeu al judecății.  Dumnezeu dorește să-și arate dragostea, compasiunea și harul față de fiecare țară, dar vine un moment în care El cere socoteală pentru actele de nesupunere și trăire în păcat. Ce putem face în acest caz?

Profetul Mica este preocupat de o situație similară care se petrecea în Israel. Poporul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu așa că Mica le vorbește direct, inspirat de Duhul lui Dumnezeu. Sunt trei grupuri de oameni pe care Dumnezeu este supărat în acest capitol: politicienii corupți, predicatorii compromiși și oamenii care se complac. Situația este similară cu cea din zilele noastre. În zilele acestea, când ne rugăm pentru țara noastră, să luăm în considerare aspectele aduse în atenție de profetul Mica.

Să ne rugăm pentru liderii noștri. Mica amintește câteva cerințe pe care trebuie să le întrunească liderii politici de pretutindeni.

  1. Dreptate: Când cei drepti se înmulțesc, poprul se bucură, dar când conduce cel rău poporul suspină, Proverbe 29:2.
  2. Înțelepciune: Eu ințelepciunea locuiesc împreună cu prudența…Prin mine domnesc împărații și cei ce conduc prin mine emit legi drepte… Proverbe 8:12-16
  3. Onestitate: Cuvintele alese nu se potrivesc celui nebun, cu atât mai puțin buzele mincinoase pentru un nobil, Proverbe 17:7
  4. Influență pozitivă: …Îndepărtează-l pe cel rău dinaintea regelui și tronul lui va fi întărit prin dreptate,  Proverbe 25:3-5
  5. Puritate personală: Oricine are speranța aceasta (fiind copil al lui Dumnezeu) în El se curățește, așa cum și El este curat, 1Ioan 3:3
  6. Protecția săracilor și a celor fără apărare: Deschideți gura pentru cel mut, pentru drepturile tuturor celor nenorociți! Deschide-ti gura și judecă corect… Proverbe 31:8-9

Mica folosește cuvinte dure la adresa liderilor politici care au promis că vor fi alături de popor dar în schimb s-au preocupat mai mult de propriul câștig și au uitat de responsabilitățile pe care le au. Dumnezeu nu va manifesta toleranță față de acei lideri care nu caută să împlinească binele poporului.

Să ne rugăm pentru pastorii noștri. Profetul Mica este critic cu liderii spirituali care îi fac pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu. El adresează cuvinte aspre acestora: Așa vorbește Domnul: Cât despre profeții care Imi duc în rătăcire poporul, aceștia, dacă au mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, dar, dacă cineva nu le pune nimic în gură, se pregătesc de război. Să ne rugăm ca pastorii de pretutindeni să predice Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Predicarea păcii atunci când se apropie Judecata nu este ceea ce are nevoie să audă poporul lui Dumnezeu. Când adevărul este predicat ne va elibera.

Să ne rugăm pentru poporul nostru. Profetul Mica s-a referit și la modul în care poporul se complăcea în situația în care se afla. Versetul 11 vorbește despre acest lucru: Capeteniile lui judecă pe mită, preoții lui dau învățătură după plată, iar profeții lui fac preziceri în schimbul argintului. Ei încă se sprijină și pe Domnul, zicând:”Oare nu este Domnul în mijlocul nostru?! Nu va veni peste noi nici o nenorocire”. Cu toții suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă cu țara noastră. Nu putem da vina pe criza economică, pe Europa, America sau pe egoismul altora. Fiecare cetățean este responsabil pentru țara sa. Dumnezeu ne-a dat o țară binecuvântată, așa că este de datoria noastră să ne adresăm Lui pentru călăuzire și înțelepciune dar mai ales pentru speranța care ne lipsește adesea. Să ne rugăm pentru România și pentru poporul nostru, ca Dumnezeu să ne ajute să fim un popor liber, responsabil, care Îl iubește  pe Dumnezeu și Îl onorează cu faptele sale. Să ne rugăm ca liderii noștri să fie lumină pentru națiunea noastră. Să ne rugăm ca toate națiunile să aleagă lideri capabili să conducă cu dreptate și responsabilitate. Să ne rugăm pentru generațiile următoare și în special pentru copiii nostri ca ei să vadă în noi modele care merită să fie urmate. Dumnezeu sa binecuvânteze România!

Pastor Samy Tutac, Biserica Baptistă Betel Timisoara

Dar dacă România o iubim

Părinte Atotputernic, a toate Creator,
Acela ce ai pus la ţări hotare,
O minunată ţară Tu ne-ai dat,
Cum nu sunt multe sub măreţul soare.

Avem câmpii, cu râuri, munţi şi mare
Livezi şi vii grădini îmbelşugate,
Avem cărbune, aur, petrol şi sare
Şi cai ce mai trăiesc în libertate.

Şi totuşi într-o ţară aşa bogată,
Cu falnici codri, munţi şi minereu,
Noi încă mai cerşim din poartă-n poartă,
Din zi în zi e parcă tot mai greu.

Ne întrebăm ades: „Ce ne lipseşte?”
De ce mai mult ne merge rău nu bine?
Ne-am depărtat prea mult de Dumnezeu!
Şi ne-am lăsat conduşi pe căi străine.

Ajuns-am ca pe vremea lui Isaia,
Din pricina păcatului la culme.
Străinii jefuiesc în voie ţara,
Noi câştigăm cu greu un colţ de pâine.

Dar dacă România o iubim,
Şi binele-i dorim şi mic şi mare,
Să ne rugăm acum să ne smerim,
E vremea de o sfântă îndreptare.

Avem un viitor ca ţară, noi aşa visăm,
De lepăda-vom grabnic tot cei rău,
Şi dacă de Scriptură ascultăm
Şi ne întoarcem toţi la Dumnezeu.

E scris în Sfânta Carte că o ţară
Şi un popor de vrea să dăinuiască,
E necesar s-asculte de  Hristos,
A Lui porunci deplin să împlinească.

De aceia dragi români eu vă îndemn,
În inimi pe Isus să îL primiţi!
Vă fie El Mântuitor şi Domn,
Aşa veţi  fi de-a pururi fericiţi.

de Teodor Groza, 1 Decembrie 2011, Vişeu de Sus

Hagai 2:1-9 (Neemia 2:20) – Contează pe ajutorul lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe august 20, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Mesajul profetic rostit de către Hagai a constat într-o serie de 4 cuvântări. Vrem să descoperim în ce context şi-a rostit Hagai cea de-a II-a cuvântare şi să învăţăm care a fost scopul şi conţinutul acesteia, precum şi modul în care acest mesaj poate fi aplicat astăzi.

Dacă prin prima cuvântare, profetul Hagai a rostit un mesaj de deşteptare (mustrare) prin care i-a îndemnat  pe evreii din Iuda reveniţi din robia babiloniană, să reînceapă lucrările de reconstrucţie a templului, prin cea de-a II-a cuvântare, el a adresat un mesaj de încurajare celor ce s-au angajat în împlinirea acestor lucrări. Studiind această cuvântare putem observa următoarele:

1.  Împrejurările în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

a. Hagai a rostit a II-a cuvântare după 48 de zile de la primul lui mesaj. Prima cuvântare a fost rostită în ziua I a lunii a VI-a, în anul al doilea al domniei lui Dariu (cap. 1:1), iar a doua a fost rostită în a 21 zi a lunii a VII-a (cap. 2:1). Atunci când citim cartea Hagai, trebuie să o citim în contextul evenimentelor istorice prezentate de cărţile Ezra, Neemia şi Estera.

            b. Mesajul a fost adresat după 26 de zile de la reînceperea lucrărilor de reconstrucţie. Ni se spune că ,,ei au venit și s-au pus pe lucru în Casa Domnului oștirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius.” (cap. 1:15).

c. Mesajul a fost adresat conducătorilor civili şi religioşi dar şi întregului popor (cap. 2:2)

d. Mesajul a fost rostit într-un moment de entuziasm amestecat cu descurajare. În Ezra 3:12-13, aflăm că: ,,… mulți din preoți și leviți și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile Casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.” 

2. Modul în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

Hagai i-a îndemnat pe iudeii angajaţi în reconstrucţia templului să se încreadă în Dumnezeu:

a.      arătând realitatea. Pentru a evidenţia realitatea, Hagai a ridicat 3 întrebări: 1.  „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? 2. ,,cum o vedeți acum?” 3. ,, Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?” (cap. 2:3).

            b. adresând un îndemn concret, menţionând numele conducătorilor şi al poporului – ,,fii tare”; Zorobabel, Iosua, tot poporul din ţară– (cap. 2:4)

c. arătându-le viitorul. Deşi s-au întors în Israel, sub conducerea lui Zorobabel, numai vreo 50.000 de evrei, restul de câteva milioane rămânând pe teritoriile străine unde şi-au făcut o situaţie, Dumnezeu a vrut să descopere viitorul acestei rămăşiţe credincioase care în anul 516 î.Cr. au finalizat cel de-al doilea templu.

Dumnezeu promite că ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.” Datorită sărăciei poporului, clădirea nouă a templului era simplă, lipsită de splendoarea Templului lui Solomon. Totuşi, Dumnezeu promite că, într-o zi, ea va fi împodobită cu argintul şi aurul dăruit de celelalte popoare şi va întrece în frumuseţe chiar şi primul templu.

De fapt, cel de-al doilea templu a dăinuit mai mult decât primul, aproape 500 de ani. Când a fost terminat avea o lungime şi o înălţime de 30 m. În jurul templului s-au construit cămări şi încăperi pt. preoţi. Chivotul s-a pierdut în timpul robiei şi nu a fost înlocuit niciodată. În locul celor 10 sfeşnice ale lui Solomon, în Sfânta, exista 1 sfeşnic cu 7 braţe, masa cu pâinea pt. punerea înainte şi altarul tămâierii.

            În anul 19 î.Cr., Irod cel Mare începe o nouă clădire a templului, acolo lucrând 1000 de preoţi, care se finalizează parţial în 10 ani. Totuşi lucrările la Templu nu s-au terminat decât în anul 64 d. Cr. Clădirea impunătoare a fost zidită din piatră gălbuie şi din aur dar în anul 70 d.Cr., conform profeţiei Domnului Isus, că ,,nu va rămâne piatră peste piatră” a fost incendiată şi jefuită de Titus, fiulîmpăratului Vespasian. Sfeşnicul cu 7 braţe, masa pt. punerea înainte, altarul tămâierii şi alte obiecte au fost duse la Roma aşa cum se vede pe arcul de triumf a lui Titus.

            Apl. – cred că slava templului nu a fost dată numai de lucrurile materiale de acolo, ci cu mult mai mult de prezenţa Domnului Isus şi de pacea pe care El vroia să o ofere oamenilor. Domnul Isus a avut 2 atitudini faţă de templu:

1.      pe de o parte El l-a respectat: Isus îl numeşte ,,casa lui Dumnezeu.” Râvna pt. această casă L-a determinat să-l curăţească şi gândul că templul va fi nimicit, alături de cetatea Ierusalimului, L-a făcut să plângă.

2.      Pe de altă parte, când Isus Se compară cu templul, îl consideră neînsemnat. În Mat. 12:6 le spune fariseilor care-i condamnau pe ucenici că încalcă sabatul: ,,Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.”

            Noul Testament ne arată că moartea lui Isus a avut ca rezultat înlocuirea Templului din Ierusalim, iar învierea lui Isus avea să-L pună pe El în locul templului. Noul Templu, de fapt, este Biserica pe care şi-a răscumpărat-o cu Însuşi sângele Său (Efes. 2:21).

d. ce-i mai important, Hagai a vorbit nu în nume propriu, ci din partea lui Dumnezeu – aşa ,,zice Domnul”– (cap. 2:4)

3. Binecuvântările de care au parte cei ce se încred in Dumnezeu

Cei ce se încred în Dumnezeu şi ascultă de El până la sfârşitul vieţii, au parte de :

a. prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu (cap. 2:5). În Deut. 31:8 Domnul promitea prezenţa Lui cu poporul Său, astfel: ,,Domnul însuși va merge înaintea ta, El însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”apoi în Is. 45:10 ,,Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

b. resursele lui Dumnezeu. La v. 8 Domnul îi asigură pe israeliţi că ,,Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” În N. Testament ap. Pavel le scrie corintenilor că Dumnezeu le poartă de grijă: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.”

c. viitorul pregătit de Dumnezeu. Dumnezeu promite pacea Sa poporului Său. În v. 9 se vorbeşte de pace în contextul Casei Sale. În N. Testament Domnul Isus promite pacea tuturor celor ce vor veni la El spunând: ,,Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” El nu promite doar pace ci şi un loc pt. toţi acei ce vor crede în El: ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

adaptare după Dan Boingeanu

 

Legătura dintre Paşte şi iepuraş

Publicat de elpizein pe aprilie 11, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , .

Odată cu venirea Paştelui, apar ca din senin şi peste tot imagini, jucării şi ciocolate în formă de pui, ouă sau iepuraţi. V-aţi întrebat vreodată ce legătură are iepuraşul cu Paştele şi de ce iepuraşul apare adesea cărând un coş cu ouă?

Istoria pare să sugereze că iepuraşul de Paşte a fost la începuturi un iepure de câmp. În mitologia păgână, iepurele reprezenta dragostea, sporul şi fertilitatea. Iepurele şi oul erau de asemenea simboluri ale primăverii şi ale zeiţei saxonă Eostre, din al cărei nume în unele limbi germanice se spune că a provenit cuvântul care denumeşte sărbătoarea Paştelui, cum ar fi Easter, în limba engleză. O altă variantă ar fi că termenul „Paşte” vine din ebraică unde „pesah” semnifică „trecere”.

Dar să revenim la iepurele de Paşti. În unele culturi antice, iepurele era simbolul lunii. Iepurii se hrănesc noaptea şi au fost văzuţi privind stăruitor la lună când luna e plină. Şi perioada lor de gestaţie se credea că era de 28 de zile- cât un ciclu lunar. Acest ciclu lunar, care reprezenta victoria vieţii asupra morţii sau a primăverii împotriva iernii, era sărbătorită în jurul echinocţiului vernal.

De aici şi răspunsul la întrebarea de ce data Paştelui e diferită în fiecare an. Sinodul de la Niceea din anul 325 a decis că Paştele va cădea în prima duminică după luna plină care urmează echinocţiului din 21 martie. Iar diferenţa dintre Paştele apusean şi cel răsăritean poate fi explicată prin aceea că sunt folosite calendare diferite, respectiv cel gregorian şi cel iulian.

De-a lungul anilor, iepuraşul a devenit o imagine asociată sărbătorii de Paşte în tot mai multe ţări. Graţie înclinaţiei spre reproducere a acestui animal, iepurele e văzut şi ca un simbol al fertilităţii. Ouăle sunt şi ele simboluri ale unei vieţi noi, ale fertilităţii, iar acesta ar fi un motiv pentru care iepurele poartă un coş cu ouă. Dar, evident, există şi alte mituri privind legătura dintre iepuraş şi Paşte. La fel, sunt multe legende legate de legătura dintre Paşte şi ouă. Iepurii de câmp nu fac ouă dar îşi pun puii într-un fel de gropi în câmpuri şi poieni – de obicei fac mai multe asemenea găuri şi nu îşi pun toţi puii la un loc. Se întâmplă adesea ca fluierarii să ocupe astfel de găuri pentru a-şi adăposti ouăle.

O legendă spune că o femeie a observat cum un iepure de câmp părăsea un asemenea adăpost şi mergând să vadă a descoperit un cuib de ouă, ceea ce a convins-o să creadă că ouăle fuseseră depuse de iepure. O altă legendă spune că iepurele zeitei Eostre era de fapt o pasăre frumoasă pe care într-o zi zeiţa a transformat- o magic într-un iepure. Dar cum nu era iepure decât pe dinafară, a continuat să îşi facă cuiburi în care adăpostea ouă.

Iepuraşul e menţionat prima dată ca simbol al Paştelui într-o scriere germană din secolul 16 iar două secole mai târziu avea să apară şi în folclorul american. Copiii făceau cuiburi din pălării şi bonete şi, dacă fuseseră cuminţi, primeau ouă colorate.

Toate aceste mituri au evoluat de-a lungul anului într-atât, că acum abia dacă se mai ştie ce legătură au iepuraşii cu Paştele, în afară de faptul că se găsesc în forma de ciocolată pe rafturile magazinelor. Un semn că indiferent care sunt motivele pentru care fiecare dintre noi serbează Paştele, consumerismul riscă să facă uitată adevărata sărbătoare: Învierea Domnului Isus Cristos.

 

Ce ai pus în inima ta azi?

Publicat de elpizein pe ianuarie 11, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , .

„Păi ce să pun? Ca omul. O cafea, că n-am mâncat încă!” Stai puţin, nu în stomac, ce ai pus în inimă. „Ah, ce să pun domnule: nu-i auzi pe ăştia? Să trăim bine… da uite ce viaţă”. Oamenii de oriunde ştiu când vorbeşti de inimă şi când vorbim de cord.

În Biblie, inima reprezintă şi altceva decât motorul vieţii biologice. Este sediul emoţiilor, a gândurilor şi al deciziilor. De aceea inima este foarte importantă, ea ne ajută în legătura cu cei din jur, cu creaţia, cu noi înşine şi mai ales cu Dumnezeu. În Biblie de multe ori inima este acelaşi lucru cu sufletul omului. Când Dumnezeu i-a cerut omului să se închine i-a spus:

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.” [Deuteronom 6.4-5]

Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos a arătat că între comportamentul nostru de zi cu zi şi inima noastră este o legătură directă:

„Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.” (Matei 7. 21-23)

V-aţi întrebat vreodată de ce oamenii gândesc rău, mint, poftesc, fură, înjură sau curvesc ? pentru că sunt amăgiţi de diavol, vor spune unii. Sau pentru că sunt needucaţi vor spune alţii. Ori pentru că sunt pur şi simplu la locul potrivit, la momentul nepotrivit, adică zic ei, ghinion. Pur şi simplu s-a întâmplat… Aşa să fie? Poate aşa pare. Dumnezeu spune însă că purtarea noastră e răspunderea noastră, e alegerea noastră.

E adevărat că suntem păcătoşi din fire şi ne vine să facem aşa dar e tot atât de adevărat că suntem liber să alegem ce face. Idee e că şi dacă vrem să facem binele în inima dorim de multe ori răul. Adică putem face acţiuni bune, putem spune vorbe politicoase şi totuşi inima noastră să fie rea. Acesta a fost păcatul liderilor religioşi, Fariseii. Ei erau curaţi la exterior dar murdari, păcătoşi în interior. Ieremia spunea „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”.

Tragedia e şi mai mare. Sunt oameni care sunt educaţi, au o viaţă prosperă şi totuşi recunosc că au o inimă rea. Ba mai mult sunt oameni care au gânduri curate, o vorbire politicoasă şi chiar fapte bune dar când îi întrebi sincer cum este inima lor recunosc că pornirile inimii sunt ca şi ale celorlalţi oameni dar undeva pe drumul vieţi inima lor a fost schimbată.

Realitatea este că o inimă în care nu locuieşte Dumnezeu nu poate produce viaţa lui Dumnezeu. E nevoie de un transplant. O schimbare completă a inimii. Oh, dar cine n-ar vrea o inimă bună, curată, iertătoare, blândă, iubitoare, miloasă, credincioasă şi altele? Aţi auzit vreodată pe cineva să spună că nu o vrea?

Doar cei care nu îşi înţeleg starea inimii pot crede că sunt buni aşa cum sunt. Cei care sunt sinceri pot vedea rădăcinile păcatului şi pot să se schimbe. Apoi, cei care nu cunosc măreţia lui Dumnezeu pot crede că sunt bine aşa cum sunt. Dar cine are parte de o revelaţie directă ca şi Iov se umileşte, se ruşinează şi se lasă schimbat de Dumnezeu. Îngerul care vede faţa lui Dumnezeu când este întrebat de Ghedeon care este numele lui Dumnezeu, i se răspunde simplu: „Numele lui este minunat”. Aşa este Dumnezeul care vrea să locuiască şi în inima ta. Mai este o categorie de oameni care trăiesc prin comparaţie şi dacă văd pe alţii mai răi ajung la concluzia că ei sunt mai buni, prin urmare au o inimă mai bună.

Ştiţi de ce mulţi din evreii care au trăit în vremea când Domnul Isus a fost pe pământ nu au fost mântuiţi? Citiţi răspunsul unui evreu convertit care s-a întâlnit personal cu Isus Cristos şi a devenit mai apoi, apostolul Pavel. El scria creştinilor din Roma:

„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” [Romani 10.1-3].

Au ratat mântuirea pentru că se credeau suficient de buni, de neprihăniţi. Este ca şi intrarea în aceea biserică unde trebuia să îngenunchezi pentru a intra pe uşă. Mulţi nu se puteau apleca ca să intre pe o uşă aşa umilă, aşa că preferau să rămână afară.

Care este starea inimii tale? Poate ai nevoie şi tu de schimbare totală. Dar cum?  Cum poate fi schimbată inima unui om?

Sunt câţiva paşi necesari:

Rugăciunea sinceră e primul pas foarte important. Psalmul 139. 23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sânt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!” . Când te rogi fii conştient că Dumnezeu te vede, te aude şi doreşte să-i vorbeşti sincer. El ştie inima omului mai bine ca noi înşine. Rugăciunea e recunoaşterea că Dumnezeu e creatorul inimilor noastre şi că avem nevoie de ajutorul Său!

Citeşte Biblia şi încrede-te în Dumnezeul ei: „Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” [Psalm 119. 10-11, Coloseni 3.16]. Biblia e mai mult ca o carte, e Cuvântul divin care pătrunde şi schimbă inima. A încerca să te schimbi bazat pe cuvintele tale sau ale unui terapeut nu ajută pe deplin. A te încrede în Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să îţi laşi viaţa condusă de principiile perfecte! Evrei 4.12 spune căci Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător în inimile noastre! E transformator! Deci încrede-te în El şi te va schimba!

Mărturiseşte-şi păcatele şi primeşte iertarea lui Isus Hristos prin credinţă: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” [Psalm 32.5-6]

E bine să ştii că alţii te pot ajuta în rugăciune dar mai important e să ştii că Dumnezeu vrea să te rogi chiar tu, cu credinţă!

Trăieşte o viaţă de mulţumire; Biblia nu spune că toate sunt bune dar să fim mulţumitori în toate situaţiile e voia lui Dumnezeu. Poate crezi că e puţin lucru. Dar uită-te la roadele nemulţumirii. Tristeţe, slăbiciune, uzură psihică, boli de stomac, nervi, relaţii tensionate, păcat. Mulţumeşte lui Dumnezeu zilnic pentru că e cu tine, te iubeşte, te călăuzeşte, te ocroteşte, te binecuvântează! Pentru căderile tale cere-i iertare şi mulţumeşte-i că te mustră şi te corectează!

„Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” [1 Tesaloniceni 5. 18].

Era o mamă care avea doi fii; unul vindea umbrele iar celălalt papuci de vară. Femeia se întâlnea cu o prietenă şi-i spunea ce tristă e că azi plouă şi fiul ei mai mic nu vinde papuci. Altă zi se plângea că e soare şi fiul ei mai mare nu vinde umbrele. Prietena ei când a văzut-o aşa i-a spus într-o zi: dragă ce ar fi să faci invers; în zilele cu soare să nu te mai plângi că fiul mare nu vinde umbrele ci să mulţumeşti Domnului că cel mai mic vinde papuci de vară; iar în zilele cu ploaie să mulţumeşti că fiul cel mare vinde umbrele. În felul acesta vei putea mulţumi zilnic pentru ceva lui Dumnezeu şi nu vei mai fii tot tristă.

Evrei 12.15 spune că amărăciunea ne poate face să uităm de Harul lui Dumnezeu! Mulţumirea ne menţine în Har!

Fii bun cu toţi oamenii din jurul tău. Dumnezeu face bine şi celor buni şi celor răi, chiar dacă nu este de acord cu faptele lor. Isus spunea că prin aceasta arătăm că suntem copiii lui Dumnezeu: dacă facem bine şi celor ce nu merită (Matei 5. 48). Când oamenii văd faptele noastre ei ar trebui să vadă inima lui Dumnezeu!

În final ascultă de Dumnezeu şi nu uita cuvintele Scripturii: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” [Prverbele 4. 23].

Deci, ce vei pune azi în inima ta? Pune-L pe Dumnezeu, cuvântul Bibliei, ascultarea, facerea de bine!

Pastor Mircea Andreican

Mircea Andreican