epistole

Text: Luca 24:25-27; 44-46; Psalmul 119:18
I. CINE POATE ÎNŢELEGE BIBLIA?

Oricine citeşte în mod serios Biblia îşi dă seama că unele părţi pot fi înţelese mai uşor iar altele mai greu. Apostolul Petru le scria celor ,,ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” astfel: ,,Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Pet. 3:15-16).

Cu toate acestea, în Vechiul Testament şi în Noul Testament găsim suficiente versete care arată că Biblia este scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei să poată fi înţelese de credincioşii de rând. Până şi cei „neştiutori” pot să o înţeleagă dacă o studiază în mod sincer, aşa cum spune David: ,,Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor” (Ps. 19:7). Lucrul acesta ar trebui să fie o mare încurajare pt. noi: niciunul n-ar trebui să ne socotim incapabili de a citi şi de a înţelege Scriptura, astfel încât să ne ofere înţelepciune. Am putea spune că Biblia este clară, adică ea a fost scrisă în aşa fel încât învăţăturile ei pot fi înţelese de cei care o citesc, nu ca să o combată, ci cu dorinţa de a căuta ajutorul Domnului şi cu voinţa de a o împlini.

Pentru că Biblia este clară, încă din Vechiul Testament se accentuează responsabilitatea credincioşilor de a o citi şi de a o înţelege. Moise spune în Deut. 6:6, 7: ,,Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” Poruncile nu doar trebuiau memorate mecanic, ci se discuta despre ele în activităţile din casă şi din afara ei. Dumnezeu se aştepta ca poporul Său să cunoască, să vorbească dar şi să pună în practică poruncile Lui, în funcţie de situaţiile zilnice. De fapt, Ps. 1 ne prezintă profilul omului binecuvântat sau ,,ferice”, pe care toţi ar trebui să-l urmăm, care medita ,,zi şi noapte” la Legea Domnului.

În Noul Testament Domnul Isus a avut multe învăţături şi multe discuţii cu oamenii. Chiar şi în disputele pe care le-a avut cu ei a accentuat claritatea scrierilor Vechiului Testament din vremea lui Moise şi David, Domnul Isus arăta că vina pentru înţelegerea greşită a Scripturii nu este a ei, ci a celor ce înţeleg greşit sau nu vor să accepte cele scrise. El le răspundea întrebărilor ispititoare puse de farisei şi cărturari prin cuvinte ca: ,,Oare n-aţi citit ce a făcut David…?” sau ,,n-ați citit în Lege…?”, ,,n-aţi citit niciodată în Scripturi…?” sau ,,Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Când ne uităm la epistole observăm că majoritatea sunt scrise nu doar pentru slujitorii bisericii, ci pentru toţi credincioşii. La începutul unor epistole, ap. Pavel scrie aşa: ,,Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint”, ,,Bisericilor din Galatia” sau ,,către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii.” Pavel presupune că ceea ce le-a scris creştinilor ei vor înţelege şi-i îndeamnă să împărtăşească epistolele cu alţi creştini din alte biserici. De exemplu, colosenilor le scrie: ,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica laodicenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea.” (Col. 4:16).

Calităţile spirituale şi morale necesare înţelegerii corecte a Scripturii.

Scriitori Noului Testament arată că înţelegerea corectă a Bibliei depinde mai mult de calităţile moral-spirituale decât de capacitatea intelectuală (1 Cor. 2:12-15). Aşadar, Biblia poate fi înţeleasă de către toţi credincioşii care caută în mod sincer adevărul lui Dumnezeu, dar şi de către necredincioşii care în mod sincer Îl caută pe Dumnezeu şi mântuirea. Chiar dacă Biblia este clară, ea nu va putea fi corect înţeleasă de către cei care nu vor să-i primească învăţăturile sau le iau în râs. Celor care vroiau să-I ia viaţa Domnului Isus, El le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.” (Ioan 8:42, 43)

2. De ce unii oameni nu înţeleg bine Biblia?

Din studiul Evangheliilor putem observa că, uneori, ucenicii Domnului Isus nu înţelegeau învăţăturile din Vechiul Testament şi chiar învăţăturile date de Domnul. Lucrul acesta s-a datorat:

Faptului că ei mai trebuiau să aştepte împlinirea unor evenimente profetice în viaţa Domnului Isus şi în planul răscumpărării;

Au fost momente când ucenicii au dat dovadă de necredinţă sau împietrirea inimii: Domnul a-nmulţit pâinile şi a săturat 5000 de bărbaţi şi ucenicii n-au înţeles ,,…minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.” După înviere, în In. 20:27, Domnul i Se descoperă lui Toma: ,,Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”

În Istoria Bisericii, chiar din Biserica Primară, au fost multe dezacorduri privitoare la înţelegerea Scripturii. Avem cazul Conciliului de la Ierusalim, din F.A. 15, privitor la includerea creştinilor dintre neamuri în Biserică. Apoi, avem atâtea subiecte docrinare şi etice care au fost corectate de epistolele ap. Pavel, Petru, Ioan sau Iacov. Dezacordurile doctrinare au de regulă 2 cauze:
(a) Biblia nu se adresează specific (în mod direct) problemei respective sau…
(b) oamenii interpretează greşit datorită limitării lor (nu au avut destule informaţii, au fost neglijenţi, au avut motivaţii greşite etc.).
Existenţa unor dezacorduri pe anumite doctrine nu trebuie însă să descurajeze pe nimeni de la a căuta adevărul pentru sine desigur, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să fie motivat să citească Biblia zilnic şi cu interes.
Dumnezeu, a ridicat în fiecare veac oameni pricepuţi în teologie care au avut menirea de a sluji ca „învăţători” ai altora şi de a apăra învăţăturile Scripturii în faţa celor necredincioşi sau în faţa învăţăturilor greşite. Aşa spune Pavel în Ef. 4:11, 12: ,,Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” iar lui Tit îi scrie că slujitorul lui Dumnezeu trebuie ,,…să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:9).

II. ROLUL ILUMINĂRII

Un rol deosebit în înţelegerea şi aplicarea Scripturii îl are iluminarea care este lucrarea prin care Dumnezeu îi ajută pe credincioşi să înţeleagă adevărurile acesteia. După înviere Isus le spune ucenicilor: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.” (Lc. 24:44, 45) De aici decurg câteva lucruri concrete:
1)   Prezenţa Duhului Sfânt garantează posibilitatea iluminării pentru toţi credincioşii.
2) Cei necredincioşi nu pot beneficia de această iluminare, chiar dacă stăpânesc multe lucruri la nivel teoretic.        3)    Trăirea firească a credinciosului poate împiedica iluminarea Duhului.
4)    Scopul iluminării Duhului Sfânt este acela de a-L glorifica pe Hristos.
5)    Credinciosul poate primi iluminarea Duhului în mod direct (1 Ioan 2:27) sau prin alţi oameni – mai ales prin cei care au darul învăţăturii, aşa cum spune ap. Pavel în Rom. 12:7.

III. PRINCIPII MAJORE DE INTERPRETARE A BIBLIEI

Interpretează gramatical. Aceasta înseamnă studierea atentă a cuvintelor din text dar şi a relaţiei dintre ele în propoziţii şi fraze.

Interpretează în context. Deoarece cuvintele şi propoziţiile nu există în izolare, trebuie să fim atenţi la context – atât la contextul imediat (ceea ce este înainte şi ceea ce urmează) cât şi la contextul mai larg (locul cărţii în Biblie).

Interpretează Scriptura prin Scriptură (Lc. 24:27, aşa cum procedează Isus). Dacă ţinem cont de revelaţia lui Dumnezeu în întregul canon al Bibliei, este posibil ca înţelesul dorit de Dumnezeu pentru un text să fie descoperit doar atunci când textul respectiv este comparat cu restul Bibliei.

Ţine seama de progresul revelaţiei. Revelaţia Scripturii a fost dată treptat, ceea ce înseamnă aşa cum spunea Ch. Ryrie, „în procesul revelării mesajului Său către om, Dumnezeu poate amplifica sau chiar schimba într-o anumită epocă ceea ce a revelat în alta. În mod evident Noul Testament adaugă mult la ceea ce fusese revelat în cel Vechi. Ceea ce Dumnezeu a revelat ca fiind obligatoriu la un moment dat, poate fi abrogat mai târziu.”
adaptare după Corneliu Boingeanu

Text: Psalmul 119:1-18 (Ps. 119:105)
Biblia sau Sfânta Scriptură este cea mai citită carte din lume. Pentru unii ea este o carte de poveşti, pentru alţii este un îndrumar în viaţă sau o scrisoare din partea lui Dumnezeu, având autoritate absolută în materie de credinţă. La studiul biblic este foarte important mai întâi să privim Biblia ca un tot, înainte de a ne ocupa cu fiecare parte în detaliu. Credem cu toţii că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi astăzi ne vom uita la structura ei.
Biblia nu se pretinde a fi o istorie a universului şi nicidecum o istorie a omenirii. Ea este mai mult o istorie a mântuirii, prin faptul că arată dezvoltarea planului de mântuire al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Fiul Său, Domnul Isus Cristos. De aceea, ar trebui să ne aşteptăm să-L găsim, pe Domnul Isus, în toate părţile Bibliei, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. După învierea Sa dintre cei morţi, Isus a spus ucenicilor Săi: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” (Lc. 24:44).
Se poate observa, atunci când deschidem Biblia, că ea este compusă din două părţi principale: Vechiul Testament şi Noul Testament. Cuvântul „testament“ înseamnă, în acest loc, legământ sau înţelegere. V. Testament este legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel, poporul ales pentru a reprezenta gloria divină în lume şi în care să vină Mântuitorul. N. Testament este legământul lui Dumnezeu cu toţi cei ce cred în Fiul Său, Domnul Isus Cristos, pentru primirea binecuvântărilor dumnezeieşti şi a vieţii veşnice.
V. Testament este de trei ori mai lung decât N. Testament. Faptul că Dumnezeu ne dă atât de mult material în V. Testament arată foarte clar că creştinii, ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să studieze în aceeaşi măsură ambele Testamente. Multe lucruri din N. Testament, care se referă la învăţăturile de bază, sunt imposibil de înţeles dacă nu cunoaştem şi ceva din V. Testament.
Vechiul Testament se compune din 39 de cărţi, care au fost scrise în decursul a sute de ani, şi anume din timpul lui Moise, circa 1450 î.Cr., până la ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, circa 400 î.Cr. Ele se împart de obicei în:
–      cărţile Legii
–      cărţi poetice
–      cărţi profetice.
Cărţile profetice se împart din nou în aşa-numiţii profeţi (prooroci) mari şi profeţi mici. Un ajutor bun de memorare îl formează numerele: 5-12-5-5-12, ceea ce înseamnă:
– 5 cărţi ale Legii
– 12 cărţi istorice
– 5 cărţi poetice
– 5 cărţi ale proorocilor mari
– 12 ale proorocilor mici.
Este important de menţionat că aceste cărţi, îndeosebi cele profetice, conţin numeroase profeţii despre venirea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului.
Noul Testament se compune din 27 de cărţi:
– cărţi istorice
– cărţi de învăţătură (sau epistole) scrise şi adresate de apostolii Domnului unor biserici locale din primul secol d. Cr.
– o carte profetică;
Mai exact, 5 cărţi istorice (cele 4 Evanghelii şi Faptele apostolilor), 21 de epistole (de la Romani până la Iuda) şi o singură carte profetică (Apocalipsa).
În ciuda lungimii sale, V. Testament este îndreptat asupra unui singur eveniment: aşteptarea venirii Mântuitorului promis în lume. V. Testament s-ar mai putea intitula „Cristos vine!“. De la prima profeţie despre Domnul Isus Cristos din Gen. 3:15 care spune: ,,Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” se poate urmări, ca un fir roşu prin întregul Vechi Testament, linia Mântuitorului promis.
Atunci când studiem Biblia putem recunoaşte unitatea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda diversităţii sale. Cele 66 de cărţi au fost scrise de circa 40 de oameni diferiţi într-un interval de câteva sute de ani, totuşi ele arată o armonie remarcabilă, întrucât toate au aşezat în punctul lor central, într-un mod direct sau indirect o singură persoană: pe Domnul Isus Cristos.
Biblia, după propria-i exprimare, vine de la Dumnezeu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“ (2 Tim. 3:16).
Bărbaţii care au scris Biblia au fost, de fapt, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, aşa spune însăşi Biblia, prin ap. Petru: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“ (2 Pet. 1:21).
Cuvântul „Biblie“ provine de la cuvântul grecesc „biblos”, care iniţial însemna „carte“. În decursul timpului a fost folosit tot mai mult în forma de plural „biblia“ care înseamnă „cărţi“. Desigur că se potrivesc ambele forme, atât la singular, cât şi la plural, pentru că Biblia este, singura carte care se deosebeşte de toate celelalte cărţi. Totodată, ea formează o colecţie de cărţi, care, în ciuda diversităţii lor, se îmbină într-un tot armonios. Cea mai folosită denumire pentru această colecţie de cărţi este „Scriptura“ sau „Sfânta Scriptură“, adică scrierea care vine de la Dumnezeu, care este separată şi se deosebeşte de toate celelalte scrieri.
Studiul Bibliei implică atât lucruri comune, cât şi deosebiri faţă de studiul altor lucrări literare. Putem spune că ea corespunde altor studii, întrucât solicită o atenţie personală şi o aplicare practică. Se deosebeşte însă de studiul literaturii generale pentru că, pe lângă factorul intelectual, implică şi factorul spiritual.
Duhul Sfânt este Autorul acestei cărţi şi trebuie să fie şi interpretul ei. Un om care nu este încă mântuit poate citi şi studia Biblia, însă nu poate înţelege cu adevărat conţinutul spiritual al Bibliei, pentru că Duhul Sfânt nu locuieşte încă în el, de aceea ap. Pavel spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte“ (1 Cor. 2:14) Deci, prima condiţie pentru un studiu corect al Bibliei constă în naşterea din nou a celui care studiază prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Însă şi un credincios adevărat poate fi împiedicat în înţelegerea Bibliei, dacă nu trăieşte într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi sub călăuzirea Duhului Sfânt.
O a doua condiţie este deci o viaţă de consacrare, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Pavel le spunea credincioşilor din Corint că oamenii se pot împărţi în trei categorii în privinţa înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu:
– Din prima categorie face parte omul firesc, care încă nu este mântuit şi deci nu poate înţelege lucrurile dumnezeieşti.
– Opusul acestuia este omul spiritual, care este mântuit. El trăieşte într-o relaţie bună cu Duhul Sfânt, care locuieşte în el, şi datorită Duhului poate cerceta totul.
– Între aceştia se află omul carnal sau lumesc, care deşi este creştin, nu I-a predat Duhului Sfânt conducerea completă a vieţii sale şi de aceea a rămas prunc în Cristos. Acestora ap. Pavel le-a scris: ,,Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni? (1 Cor. 3:4).
Trebuie să mai spun că un creştin care duce o viaţă consacrată lui Dumnezeu poate face progrese mari în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda puţinelor cunoştinţe dobândite în şcoală şi a unei capacităţi intelectuale limitate, pentru că Îl cunoaşte pe Însuşi Învăţătorul şi are zilnic părtăşie cu El.
Acum putem să ne punem 2 întrebări. Prima: Ce aşteptări are Dumnezeu din partea noastră cu privire la poruncile Sale? Şi în Ps. 119:4 aflăm că ele trebuie ,,păzite cu sfințenie”. A doua: Ce ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune pentru a avea o atitudine corectă faţă de Cuvântul Său? Răspunsul îl aflăm în v. 8, 12: să nu ne părăsească şi să ne înveţe poruncile Sale.