legamant

TEXT: Genesa 32:1-12, 24-32; 35:1-5

Aproape un sfert din cartea Genesa este rezervată vieţii lui Iacov. Deşi documentele scrise pe care le avem din mileniul al II-lea î.Cr. nu ne prezintă vreun personaj cu numele de Iacov, totuşi în ele găsim suficiente dovezi care confirmă cadrul în care s-au desfăşurat întâmplările, aşa cum le găsim în cartea Genesei.
Din cap. 25 aflăm că Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau, de unde şi numele lui: ,,el a ţinut” sau ,,cel ce ţine (de călcâi)”. Iacov l-a ,,înlocuit” pe fratele său Esau, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat (de aici o altă traducere a numelui său ,,înşelător”) pe tatăl său Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată celui întâi născut.
Ştim din Deut. 21:16 că primul născut primea de două ori mai mult d.p.d.v. material şi primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Binecuvântarea dată de Isaac lui Iacov a fost de neschimbat, astfel că Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului.
Din cap. 28 aflăm că Iacov a fugit din faţa mâniei lui Esau în Padan-Aram.

Evenimentul central al vieţii lui Iacov a avut loc în timpul fugii lui spre N, la Betel. În timpce dormea a avut un vis cu o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu iar în vârful ei era Însuşi Domnul.

Dumnezeu îi promite ocrotirea Sa şi îi confirmă promisiunea făcută lui Avraam. Iacov face o juruinţă că dacă Domnul îl va ocroti în călătorie şi-l va aduce acasă, atunci El va fi Dumnezeul, Stăpânul lui. În plus Iacov îi promite a zecea parte din tot ceea ce va câştiga. S-a ţinut Dumnezeu de cuvânt? (de citit Gen. 30:43; 31:3). În timpul celor 20 de ani cât a stat la socrul său Laban, lui Iacov i s-au născut 11 fii şi o fiică.
În cap. 31 citim despre fuga lui Iacov împreună cu soţiile, copiii, robii, animalele şi cu tot ce agonisise în Haran. Laban i-a urmărit timp de 7 zile până i-a ajuns. În final au făcut un legământ, luându-L ca martor pe Dumnezeu. Laban i-a cerut lui Iacov să le trateze cum se cuvine pe fetele lui şi să nu-şi mai ia vreo soţie. Legământul a fost pecetluit prin ridicarea unei movile la Miţpa care a slujit ca mărturie dar şi ca graniţă a ţinuturilor lor.
În cap. 32 Iacov îşi continuă drumul până la Mahanaim unde întâlneşte o oaste de îngeri. Apoi Iacov s-a pregătit pt. înfricoşătoarea întâlnire cu fratele său Esau. Pe măsură ce se apropia de ţară se temea de răzbunarea fratelui său. În primul rând, Iacov a trimis soli la Esau cu urări de pace. Apoi când a auzit că Esau îi venea în întâmpinare cu 400 de oameni s-a speriat aşa de tare încât şi-a împărţit familia în 2 grupuri, astfel încât dacă primul era distrus, celălalt să poată scăpa.
Este interesantă schimbarea pe care o vedem în caracterul lui Iacov, după anii petrecuţi de la momentul înşelării lui Esau (de citit cap. 32:4, 5). Dacă în tinereţe a vrut totul pt. sine, acum era dispus să dea din bogăţiile lui. Dacă în tinereţe a dorit să aibă întâietatea, acum îl numeşte pe Esau ,,domnul meu” şi pe sine ,,rob.”

v. 9-12 ne prezintă rugăcinea lui Iacov pornită dintr-o nevoie disperată de protecţie divină. Rugăciunea este bazată pe legământul pe care Dumnezeu Îl făcuse cu înaintaşii lui Iacov şi cu el. O rugăciune făcută cu smerenie:

– Iacov se vede mic faţă de îndurările şi credincioşia lui Dumnezeu;
– Iacov se declară rob al lui Dumnezeu;
– Iacov recunoaşte prosperitatea pe care a adus-o Domnul în viaţa lui;
– Iacov cere salvare din partea Domnului;
– Iacov îşi arată temerile, în legătură cu Esau, nu numai faţă de el ci şi faţă de familia lui;
– Iacov se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu.

Un alt eveniment deosebit în viaţa lui Iacov s-a petrecut în noaptea care a urmat (v. 24-31). La Peniel a luat parte la o luptă până în revărsatul zorilor. Acel străin cu care s-a luptat l-a biruit doar când i-a dislocat piciorul din şold. Acest incident este privit mai târziu în cap. 48:16 ca „răscumpărarea lui din orice rău.”

La Peniel Iacov primeşte un nume nou, un nume cu rezonanţă divină. Dumnezeu îi schimbă realmente numele în Israel (,,cel ce se luptă cu Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu conduce”). Osea ne spune că persoana cu care s-a luptat a fost un înger.
Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, el a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de propriul său eu şi de încredere în propria lui isteţime, el a recunoscut că era un înlocuitor, un înşelător.
Numele pe care vrem să-l construim fără Dumnezeu, alergând de dimineaţa până seara, nu-l putem lega de altceva decât de realizările noastre. Şi realizările noastre pot fi slăvite de oameni. Dar parcă auzim şi cuvintele Domnului Isus: ,,Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” O răsplată din partea oamenilor care trece.
Iacov are o întâlnire personală cu Dumnezeu şi de aici putem învăţa paşii pocăinţei care trebuie să fie nelipsiţi în viaţa noastră:

În mod obligatoriu trebuie să am o întâlnire personală cu Dumnezeu;
Apoi urmează mărturisirea păcatelor. În lumina lui Dumnezeu trebuie scoase la iveală păcatele mele. Harul cel mare al lui Dumnezeu este că El ţi le iartă şi sângele lui Cristos te curăţeşte de orice păcat;
Apoi urmează naşterea din nou. Primeşti un nume nou, de copil al lui Dumnezeu. Primeşti pacea şi liniştea sufletului.
Apoi, aşa ca şi Iacov, eşti dispus să repari ceea ce ai stricat.
Când sunt dispus să mă pocăiesc, Dumnezeu este dispus să înceapă să lucreze ceva nou pt. mine – o naştere din nou cu un nume nou. Dar atunci când Dumnezeu îţi dă un nume nou, El aşteaptă să trăieşti pe măsura numelui pe care l-ai primit.
Adevărata binecuvântare este un nume nou legat de Dumnezeu, de ceea ce lucrează El în mine şi prin mine. În mine lucrează chipul Fiului Său, iar prin mine vrea să lucreze binecuvântarea pt. cei din jurul meu.
Să nu uităm! Numele nou va avea o şi mai mare valoare în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu unde vrem să şedem la masă, să fim în părtăşie cu Avraam, Isaac şi Iacov. Bisericii din Pergam, Domnul Isus îi spune: ,,Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

JOI
Masa pascală (cap. 14:12-16)
În prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfeşte mielul de Paşte, ucenicii Lui L-au întrebat: – Unde vrei să ne ducem să-Ţi pregătim să mănânci mielul de Paşte? El i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui în cetate şi le-a zis: – Duceţi-vă în cetate şi acolo vă va întâlni un om care duce un vas cu apă. Urmaţi-l, şi acolo unde va intra el, spuneţi stăpânului casei astfel: „Învăţătorul întreabă: «Unde este camera Mea de oaspeţi în care urmează să mănânc mielul de Paşte împreună cu ucenicii Mei?»“El vă va arăta sus o cameră mare şi gata aranjată. Acolo să faceţi pregătirile pentru noi! Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit totul aşa cum le spusese Isus; şi au pregătit mielul de Paşte.
Descoperirea trădătorului (cap. 14:17-21)
Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece. În timp ce erau la masă şi mâncau, Isus a zis: – Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda. Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-L întrebe, unul câte unul: – Nu cumva sunt eu? El le-a răspuns: – Este unul din cei doisprezece, care pune mâna în castron împreună cu Mine. Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
Cina Domnului (cap. 14:22-28)
În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi! Acesta este trupul Meu.“ Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri, l-a dat ucenicilor şi toţi au băut din el. Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulţi. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.“ După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor. Isus le-a zis: – Toţi vă veţi poticni, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, şi oile vor fi risipite!“Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.
Isus prezice lepădarea lui Petru (cap. 14:29-31)
Petru I-a răspuns: – Chiar dacă toţi se vor poticni, eu nu mă voi poticni! Isus i-a zis: – Adevărat îţi spun că astăzi, în noaptea aceasta, înainte de al doilea cântat al cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori! Dar Petru a răspuns şi mai convins: – Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Şi toţi au spus la fel.
Ghetsimani (cap. 14:32-42)
Apoi au venit într-un loc numit Ghetsimani şi Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Staţi jos aici, în timp ce Eu mă rog!“ I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să fie neliniştit şi să se mâhnească. El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi!“ S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „Abba, Tată, la Tine toate lucrurile sunt posibile! Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“ Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Simone, dormi?! N-ai putut veghea nici măcar o oră? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă.“ S-a îndepărtat şi s-a rugat din nou, spunând aceleaşi cuvinte. A venit iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă. Când a venit a treia oară, le-a zis: „Încă mai dormiţi şi vă odihniţi? Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“
Arestarea lui Isus (cap. 14:43-52)
Şi imediat, în timp ce El încă vorbea, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, împreună cu o mulţime de oameni cu săbii şi ciomege, trimişi de conducătorii preoţilor, de către cărturari şi de către bătrâni. Trădătorul le dăduse următorul semn: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să-L arestaţi şi să-L luaţi sub pază!“ Când a venit, s-a îndreptat imediat spre Isus şi I-a zis: „Rabbi!“ Şi L-a sărutat. Atunci ei au pus mâna pe Isus şi L-au arestat. Unul dintre cei ce stăteau acolo a scos sabia şi l-a lovit pe robul marelui preot, tăindu-i o ureche. Isus le-a zis: „Aţi ieşit să Mă prindeţi cu săbii şi ciomege, ca pe un tâlhar? În fiecare zi eram cu voi în Templu şi dădeam învăţătură, dar nu M-aţi arestat! Însă fie ca Scripturile să fie împlinite!“ Toţi L-au părăsit şi au fugit. Un anumit tânăr, care purta peste trupul gol doar o pânză de in, Îl urma pe Isus. L-au prins şi pe el, dar el şi-a lăsat pânza de in şi a fugit dezbrăcat.
Isus înaintea Sinedriului (cap. 14:53-65)
Pe Isus L-au dus la marele preot, iar acolo s-au adunat toţi conducătorii preoţilor, bătrânii şi cărturarii. Petru L-a urmat de la distanţă până în curtea marelui preot. S-a aşezat împreună cu gărzile şi se încălzea la foc. Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte, dar n-au găsit, pentru că, deşi mulţi dădeau mărturii false împotriva Lui, mărturiile lor nu se potriveau. Unii s-au ridicat şi au depus împotriva Lui o mărturie falsă, spunând: „Noi L-am auzit zicând: «Eu voi dărâma acest Templu, făcut de mâna omului, şi în trei zile voi construi un altul, care nu va fi făcut de mâna omului.»“ Dar nici măcar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturia lor. Marele preot s-a ridicat, în mijloc, şi L-a întrebat pe Isus: – Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat din nou: – Eşti Tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat? Isus a răspuns: – Eu sunt. Şi Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind cu norii cerului! Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis: – Ce nevoie mai avem de martori?! Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi? Toţi L-au condamnat considerând că este vinovat şi vrednic de moarte. Unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L lovească şi să-I zică: „Profeţeşte!“, iar gărzile L-au luat la palme.
Lepădarea lui Petru (cap. 14:66-72)
În timp ce Petru se afla jos, în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot şi când l-a văzut pe Petru încălzindu-se la foc, s-a uitat la el şi a zis: – Şi tu erai cu Isus nazarineanul! Însă el s-a lepădat zicând: – Nu ştiu, nici nu înţeleg despre ce vorbeşti! A ieşit afară, în faţa porţii, (şi atunci a cântat cocoşul). Slujnica l-a văzut şi a început din nou să le spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre ei!“ Însă el s-a lepădat din nou. După puţin timp, cei ce stăteau acolo i-au zis din nou lui Petru: – Cu siguranţă eşti unul dintre ei, căci eşti galileean! Dar el a început să se blesteme şi să jure zicând: – Nu-L cunosc pe acest om despre care vorbiţi! Şi imediat a cântat cocoşul a doua oară. Atunci Petru şi-a adus aminte cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de al doilea cântat al cocoşului te vei lepăda de Mine de trei ori!“ Şi a început să plângă.