nastere din nou

Text: Ioan 3:1-13
Verset de aur: 2 Cor. 5:17 – „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Idee centrală: Regenerarea sau naşterea din nou, este o învățătură biblică de bază care subliniază transformarea ființelor umane, prin lucrarea supranaturală și suverană a Duhului Sfânt

EXPLICAȚII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE

Natura obligatorie a nașterii din nou (v. 1-3)

Când vorbim de naștere din nou trebuie să o privim ca cea mai mare minune care i se poate întâmpla unui om, pt. că ea are efecte nu numai aici ci și în viața viitoare. De aceea, în v. 3 observăm cum Domnul Isus este direct cu Nicodim: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Altfel spus, nașterea din nou este condiția intrării in Împăraţia lui Dumnezeu deci, nimeni nu poate fi în Împărăție dacă nu este născut din nou. De fapt, această condiție obligatorie este întărită și în v. 7, unde Domnul spune: „Trebuie să vă nașteți din nou”.
v 2 unde Nicodim zice: „știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu”, ne arată că Nicodim, alături de alți conducători religioși evrei, manifesta un respect aparte pentru Cristos, dar lucrul acesta nu era de ajuns. Potrivit gândirii religioase majoritare din vremea aceea, toți evreii urmau să fie primiți în Împărăție, cu excepția celor vinovați de apostazie intenționată și trăire nelegiuită extraordinară, care erau condamnați la moarte pe baza Legii. Cu toate acestea Domnul Isus stabilește o condiție diferită: Intrarea în sfera domniei mântuitoare și transformatoare a lui Dumnezeu era și este posibilă doar prin regenerare.
Evanghelia dupa Ioan ne arată că oamenii se pot înşela cu privire la apartenența la Împărăția lui Dumnezeu. Aparent, mulți au trăit o formă superficială de credință (Ioan 2:23-25). Și pt. că aparențele îi pot induce în eroare pe oameni, aici în cap. 3, Domnul Isus, care este Atotcunoscător, face lumină şi în acest domeniu.
Mulți oameni, și astăzi, pot mima transformarea atunci când, de fapt, totul este doar o credință superficială bazată pe interes. Dar nici atunci și nici azi, Cristos nu se bizuiește pe declarația de credință a unor astfel de oameni pt. că le cunoaște inimile.

Natura supranaturală a nașterii din nou (v. 4-8)

Trebuie să știm că nașterea din nou este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu după cum scrie ap. Ioan în cap. 1:13 despre cei cărora Cristos le-a dat putere să devină „copii ai lui Dumnezeu născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Ne-ntrebăm atunci care din persoanele Sfintei Treimi fac să aibă loc nașterea din nou? La v. 8 Domnul Isus ne arată că lucrarea de regenerare este făcută în special de Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar în alte versete din N.T. aflăm că și Dumnezeu Tatăl este implicat în această lucrare: ap. Pavel spune că Dumnezeu „ne-a adus la viață împreună cu Cristos”; Iacov ne arată că „Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin cuvântul adevărului” iar ap. Petru spune că Dumnezeu „după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți.” Înțelegem atunci că „Împărăția cerurilor” cum o numește ev. Matei, este una dumnezeiască, de aceea intrarea în ea necesită tot o lucrare dumnezeiască.
La v. 5 Domnul Isus folosește o expresie sinonimă pentru „nașterea din nou”: îi spune nașterea „din apă și din Duh” Prima parte („din apă”) este expresia care a creat cea mai mare confuzie. A fost interpretată felurit, în primul rând ca…

(a) apa botezului creștin. Însă în cap. 3 nu se pomenește deloc botezul, ci lucrarea Duhului (v. 8), lucrarea Fiului (v. 14-15), lucrarea lui Dumnezeu Tatăl (v. 16-17). Nu se vorbește aici despre botezul creștin, în primul rând pt. că el începe de la sărbătoarea Cincizecimii, după porunca dată de Mântuitorul înainte de înălțare: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
În al doilea rând, nicăieri în N.T. nu ni se spune că botezul poate produce mântuire. Mântuirea este numai prin credința în Isus Cristos iar curățarea de păcate prin sângele Domnului Isus. Apoi…, o altă interpretare…

(b) apa ca și Cuvântul lui Dumnezeu. La v. 10, Isus presupune că Nicodim trebuia să știe aceste lucruri în baza învățăturilor V.T. Astfel, interpretarea dată expresiei „din apă și din Duh” ar putea fi explicată prin textul din Ezec. 36:25-27 şi 37:1-10. Acolo găsim referirea la apă – „vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți” ; și referirea la Duh – „voi pune în voi un duh nou”.
Prin urmare, expresia „apă și Duh” vorbeşte despre lucrarea Cuvântului şi a Duhului în aducerea la viaţă a oamenilor, sau despre curățirea de nelegiuire și transformarea inimii. Aici este scoasă în evidență o nouă naștere care aduce curățire și înnoire, de aceea, Cristos subliniază adevărul cu privire la naşterea din nou la începutul Ev. după Ioan.
În sprijinul acestei învățături vine în N.T. ap. Petru care spune: „…fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac…. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.”
În cap. 1:12-13, Ioan arată că nașterea din nou nu poate fi realizată prin eforturi omenești. Nașterea biologică şi metodele omeneşti („nu din sânge”, „nici din voia firii lor”, „nici din voia vreunui om”) nu pot realiza naşterea din nou. Doar lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în lumina Cuvântului, poate realiza acest miracol. Iar atunci când ne este predicată Evanghelia, Dumnezeu Însuși ne vorbește ca să ne cheme la El și să ne dea o viață spirituală nouă ca să putem răspunde prin credință.
Apoi, la v. 8, natura supranaturală a acestei lucrări este evidențiată și de asemănarea cu vântul. Sunt asemănate efectele lucrării Duhului cu efectele vântului sau a vuietului din Ezec. 37. Vântul nu poate fi controlat de oameni, la fel și lucrarea Duhului este imprevizibilă pentru oameni. Mai mult, nașterea din nou nu poate fi înțeleasă decât de cei au experimentat acest miracol prin lucrarea suverană a Duhului Sfânt.

Natura fundamentală a nașterii din nou (v. 9-13)

Naşterea din nou este o lucrare fundamentală care face posibilă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu în manifestarea ei, încă de aici, din veacul acesta. Dacă Nicodim se poticnea la acest punct iniţial al intrării în Împărăție, la ce i-ar fi folosit ca Domnul să-i vorbească despre manifestările glorioase ale Împărăţiei lui Dumnezeu în veacul viitor, sau despre „lucrurile cerești” cum găsim scris în v. 12?
N.T. ne arată că nașterea din nou afectează întreaga persoană, după cum am citit versetul de aur: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Nașterea din nou se produce instantaneu, se întâmplă o singură dată, de aceea până la un moment dat suntem morți d.p.d.v. spiritual, iar în următorul moment avem o viață spirituală nouă de la Dumnezeu. Însă, schimbarea va deveni evidentă cu timpul, în comportamentul nostru și în dorințele noastre care-i sunt plăcute lui Dumnezeu.
Rezultatele pot fi văzute cam așa: o încredere din toată inima în Domnul Isus salvatorul nostru, o siguranță a păcatelor iertate, o dorință de a citi Biblia sistematic, de a ne ruga, bucuria mântuirii, dorința de a fi mereu în părtășia creștină, de a asculta de poruncile lui Dumnezeu și de a vorbi altora despre El.
Ap. Ioan întărește această învățătură a nașterii din nou și în epistolele sale, unde zice: „Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu.” Și ca să ne încurajeze zice că: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” Asta nu înseamnă că vom avea o viață perfectă, ci numai că noul nostru mod de viață va respinge tendința de a ne complăcea în păcat și nu vom trăi în păcat cu voia.
Celelalte rezultate ale nașterii din nou sunt enumerate, apoi, de ap. Pavel în Gal. 5:22 când vorbește de „Roada Duhului”…,,dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” Dacă în viața noastră s-a produs nașterea din nou vom crede că Isus este Cristosul, ne vom feri de un comportament păcătos, lumesc, vom birui ispitele lumii și astfel vom fi ținuți la adăpost de atacul final din partea celui rău,vom ști să arătăm dragoste față de aproapele și față de Dumnezeu.

În concluzie se poate afirma că informaţiile şi practicile religioase în absenţa naşterii din nou nu pot asigura intrarea în Împarăţia cerurilor şi părtăşia eternă cu Dumnezeul Împărăţiei. Totuși, să nădăjduim în schimbarea radicală pe care o poate genera prezența și lucrarea Duhului Sfânt în locurile în care este moarte spirituală şi în inimi în care nu crește nimic sfânt.

ÎNDEMNURI

Conștientizează că toți oamenii au nevoie de nașterea din nou!

Preocuparea noastră trebuie să aibă în vedere adevărata înnoire lăuntrică.

Acceptă că traseul spiritual pe care-l parcurg oamenii înspre etapa nașterii din nou este diferit!

Unii sunt într-o permanentă căutare, alții nu manifestă nici cel mai mic interes. Dar toți pot experimenta regenerarea spirituală prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Hristos şi lucrarea suverană a Duhului Sfânt.

Depinde totalmente de Duhul Sfânt, dar fă-ți partea de a semăna Cuvântul!

Pregătește ogorul spiritual. Seamănă Scriptura, udă inima semănată și depinde de Dumnezeul care poate genera viața spirituală (2 Cor. 2:6-8). Dependența de lucrarea Duhului nu înseamnă pasivitate umană.

Nădăjduiește în transformarea pe care o poate face Duhul în jurul tău!

Nu putem prezice locul și timpul în care va lucra Duhul Sfânt la inimile oamenilor, dar putem nădăjdui că intervenția Lui va schimba radical lucrurile.

TEXT: Genesa 32:1-12, 24-32; 35:1-5

Aproape un sfert din cartea Genesa este rezervată vieţii lui Iacov. Deşi documentele scrise pe care le avem din mileniul al II-lea î.Cr. nu ne prezintă vreun personaj cu numele de Iacov, totuşi în ele găsim suficiente dovezi care confirmă cadrul în care s-au desfăşurat întâmplările, aşa cum le găsim în cartea Genesei.
Din cap. 25 aflăm că Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau, de unde şi numele lui: ,,el a ţinut” sau ,,cel ce ţine (de călcâi)”. Iacov l-a ,,înlocuit” pe fratele său Esau, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat (de aici o altă traducere a numelui său ,,înşelător”) pe tatăl său Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată celui întâi născut.
Ştim din Deut. 21:16 că primul născut primea de două ori mai mult d.p.d.v. material şi primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Binecuvântarea dată de Isaac lui Iacov a fost de neschimbat, astfel că Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului.
Din cap. 28 aflăm că Iacov a fugit din faţa mâniei lui Esau în Padan-Aram.

Evenimentul central al vieţii lui Iacov a avut loc în timpul fugii lui spre N, la Betel. În timpce dormea a avut un vis cu o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu iar în vârful ei era Însuşi Domnul.

Dumnezeu îi promite ocrotirea Sa şi îi confirmă promisiunea făcută lui Avraam. Iacov face o juruinţă că dacă Domnul îl va ocroti în călătorie şi-l va aduce acasă, atunci El va fi Dumnezeul, Stăpânul lui. În plus Iacov îi promite a zecea parte din tot ceea ce va câştiga. S-a ţinut Dumnezeu de cuvânt? (de citit Gen. 30:43; 31:3). În timpul celor 20 de ani cât a stat la socrul său Laban, lui Iacov i s-au născut 11 fii şi o fiică.
În cap. 31 citim despre fuga lui Iacov împreună cu soţiile, copiii, robii, animalele şi cu tot ce agonisise în Haran. Laban i-a urmărit timp de 7 zile până i-a ajuns. În final au făcut un legământ, luându-L ca martor pe Dumnezeu. Laban i-a cerut lui Iacov să le trateze cum se cuvine pe fetele lui şi să nu-şi mai ia vreo soţie. Legământul a fost pecetluit prin ridicarea unei movile la Miţpa care a slujit ca mărturie dar şi ca graniţă a ţinuturilor lor.
În cap. 32 Iacov îşi continuă drumul până la Mahanaim unde întâlneşte o oaste de îngeri. Apoi Iacov s-a pregătit pt. înfricoşătoarea întâlnire cu fratele său Esau. Pe măsură ce se apropia de ţară se temea de răzbunarea fratelui său. În primul rând, Iacov a trimis soli la Esau cu urări de pace. Apoi când a auzit că Esau îi venea în întâmpinare cu 400 de oameni s-a speriat aşa de tare încât şi-a împărţit familia în 2 grupuri, astfel încât dacă primul era distrus, celălalt să poată scăpa.
Este interesantă schimbarea pe care o vedem în caracterul lui Iacov, după anii petrecuţi de la momentul înşelării lui Esau (de citit cap. 32:4, 5). Dacă în tinereţe a vrut totul pt. sine, acum era dispus să dea din bogăţiile lui. Dacă în tinereţe a dorit să aibă întâietatea, acum îl numeşte pe Esau ,,domnul meu” şi pe sine ,,rob.”

v. 9-12 ne prezintă rugăcinea lui Iacov pornită dintr-o nevoie disperată de protecţie divină. Rugăciunea este bazată pe legământul pe care Dumnezeu Îl făcuse cu înaintaşii lui Iacov şi cu el. O rugăciune făcută cu smerenie:

– Iacov se vede mic faţă de îndurările şi credincioşia lui Dumnezeu;
– Iacov se declară rob al lui Dumnezeu;
– Iacov recunoaşte prosperitatea pe care a adus-o Domnul în viaţa lui;
– Iacov cere salvare din partea Domnului;
– Iacov îşi arată temerile, în legătură cu Esau, nu numai faţă de el ci şi faţă de familia lui;
– Iacov se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu.

Un alt eveniment deosebit în viaţa lui Iacov s-a petrecut în noaptea care a urmat (v. 24-31). La Peniel a luat parte la o luptă până în revărsatul zorilor. Acel străin cu care s-a luptat l-a biruit doar când i-a dislocat piciorul din şold. Acest incident este privit mai târziu în cap. 48:16 ca „răscumpărarea lui din orice rău.”

La Peniel Iacov primeşte un nume nou, un nume cu rezonanţă divină. Dumnezeu îi schimbă realmente numele în Israel (,,cel ce se luptă cu Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu conduce”). Osea ne spune că persoana cu care s-a luptat a fost un înger.
Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, el a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de propriul său eu şi de încredere în propria lui isteţime, el a recunoscut că era un înlocuitor, un înşelător.
Numele pe care vrem să-l construim fără Dumnezeu, alergând de dimineaţa până seara, nu-l putem lega de altceva decât de realizările noastre. Şi realizările noastre pot fi slăvite de oameni. Dar parcă auzim şi cuvintele Domnului Isus: ,,Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” O răsplată din partea oamenilor care trece.
Iacov are o întâlnire personală cu Dumnezeu şi de aici putem învăţa paşii pocăinţei care trebuie să fie nelipsiţi în viaţa noastră:

În mod obligatoriu trebuie să am o întâlnire personală cu Dumnezeu;
Apoi urmează mărturisirea păcatelor. În lumina lui Dumnezeu trebuie scoase la iveală păcatele mele. Harul cel mare al lui Dumnezeu este că El ţi le iartă şi sângele lui Cristos te curăţeşte de orice păcat;
Apoi urmează naşterea din nou. Primeşti un nume nou, de copil al lui Dumnezeu. Primeşti pacea şi liniştea sufletului.
Apoi, aşa ca şi Iacov, eşti dispus să repari ceea ce ai stricat.
Când sunt dispus să mă pocăiesc, Dumnezeu este dispus să înceapă să lucreze ceva nou pt. mine – o naştere din nou cu un nume nou. Dar atunci când Dumnezeu îţi dă un nume nou, El aşteaptă să trăieşti pe măsura numelui pe care l-ai primit.
Adevărata binecuvântare este un nume nou legat de Dumnezeu, de ceea ce lucrează El în mine şi prin mine. În mine lucrează chipul Fiului Său, iar prin mine vrea să lucreze binecuvântarea pt. cei din jurul meu.
Să nu uităm! Numele nou va avea o şi mai mare valoare în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu unde vrem să şedem la masă, să fim în părtăşie cu Avraam, Isaac şi Iacov. Bisericii din Pergam, Domnul Isus îi spune: ,,Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”