cer

Toate articolele etichetate cer

LECȚIILE GOSENULUI

Publicat de elpizein pe decembrie 14, 2014
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , .

Text: Geneza 47

LECȚIILE GOSENULUI (Geneza 47)

A trecut încă un an, an marcat pentru fiecare dintre noi cu experiențe pe care le considerăm bune sau rele. Este în natura omenească această tendință de a suprima amintirea experiențelor dureroase din trecut și a reține doar pe cele pozitive. Dacă Dumnezeu ne-a dat puțin răgaz în viața noastră, este bine să folosim timpul acesta pentru reflecție. Vorba lui Socrate, <O viață neexaminată nu este vrednică să fie trăită>. Vom găsi ajutor în reflecția noastră privind la familia lui Iacov; o familie zbuciumată, amenințată din interior de intrigi și certuri, din exterior de dușmani puternici, și apoi de o foamete cruntă.
Această familie ajunge în sfârșit în Gosen – locul binecuvântărilor materiale și spirituale. Familia se bucură de o unitate fără egal în istoria ei, rănile vechi au început să se vindece, totul era ca în paradis, era parcă prea frumos să fie adevărat. Pericolul mare pentru Iacov și familia lui era să uite drumul care i-a condus în Gosen, să uite lecțiile care trebuie să le învețe din aceste experiențe în umblarea cu Dumnezeu. Auzim deseori citatul, <Cine nu învață din greșelile istoriei este condamnat să le repete.> Dumnezeu a dat liniște familiei lui Iacov, un timp bun pentru o privire retrospectivă.
Momentele de liniște, pace, sunt momente bune pentru reflecție. Mesajul care doresc să-l împărtășesc cititorilor se intitulează: ,,Lecțiile Gosenului.” Nu te-ndoi de intențiile bune ale lui Dumnezeu, chiar dacă drumul pe care treci este uneori dificil. Puneți-vă în situația lui Iacov – ce intenții bune poate avea Dumnezeu atunci când trăiesc cu durerea despărțirii de un copil drag? Puneți-vă în situația lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu lăsându-mă victimă urii fraților mei, victimă soției lui Potifar, și irosindu-mi cei mai buni ani ai vieții în închisoare? Puneți-vă în situația fraților lui Iosif – ce intenții bune poate avea Dumnezeu cu noi după ce am căzut atât de adânc în păcatul nostru?
Acestea sunt întrebări legitime, care nu mai sunt apăsătoare în Gosen. De ce a trebuit Iacov să-l piardă pentru o vreme pe Iosif? Tocmai ca Iosif să devină salvatorul familiei lui. De ce a trebuit să-l piardă în condiții atât de dureroase? Pentru că Dumnezeu a vrut să schimbe inima rea a copiilor lui. De ce a trecut Dumnezeu pe frații lui Iosif prin experiențe șocante? Pentru că a vrut să-i ierte, să-i reabiliteze. Dumnezeu ne lasă să știm care sunt intențiile Lui pentru noi când spune prin gura proorocului Ieremia: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă vețiruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:11-13)
Nu-ți închide inima față de Dumnezeu, chiar dacă experiențele dureroase din trecut te urmăresc. Caută-L din toată inima și nu te îndoi de intențiile Lui bune cu privire la tine. Ai răbdare și așteaptă în tăcere răspunsul Domnului. Dumnezeu face o diferență clară între copiii Lui și lume. Aceasta este a doua lecție care trebuia s-o învețe Iacov și familia lui în Gosen. În textul nostru ni se prezintă un contrast clar între Gosen și restul lumii (Egipt, Canaan). Lucrul acesta este evident citind vv. 12-13 „Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi, și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei.”
Aparent, nu este nici o diferență între copiii lui Dumnezeu și lume, dar diferența se vede clar în vreme de criză. Dar diferența aceasta se vede la un nivel mult mai adânc, nivelul spiritual. Copiii lui Dumnezeu umblă în lumină, lumea bâjbâie în întunerec. Copiii lui Dumnezeu au nădejde, cei din lume sunt fără nici o nădejde. Copiii lui Dumnezeu sunt ocrotiți, cei din lume sunt victimele celui rău. Copiii lui Dumnezeu au semnul divin pe frunte, ceilalți n-au nici un semn de protecție. Oricât de frumos ar fi Gosenul, copiii lui Dumnezeu trebuie să aibă inima alipită de Canaan. Iacov trăiește a doua tinerețe. El recunoaște în fața lui Faraon că zilele lui au fost rele. Dar acum el are parte de 17 ani de vis. Imaginați-vă să nu ai griji materiale, familia să-ți fie bine, în unitate, etc. Ce să-ți dorești mai mult? Şi totuși, Iacov vrea să fie înmormântat în Canaan. De ce? Canaanul este țara promisă, nu Gosenul. Ştim că experiența fericită în Gosen nu a fost de lungă durată. Gosenul nu a fost locul fericirii permanente.
Aceasta îmi aduce aminte de povestea rabinului Hofetz Chaim, care a trăit în Polonia în secolul XIX. Un autor anonim a relatat despre vizita unui turist american la casa rabinului, care a fost tare contrariat de condițiile lui de viață, într-o camera simplă, plină cu cărți, cu o bancă și o masă. Turistul a întrebat, <Rabi, unde îți este mobila?> <Unde este mobila ta?> a răspuns rabinul. <A mea?> a întrebat nedumerit americanul. <Eu sunt doar un vizitator aici. Sunt un călător în trecere prin locul acesta.> <Şi eu, la fel,> a răspuns Hofetz Chaim.
Oricât de bine ar fi în America, sau oriunde în lume, nu trebuie să ne legăm inima de Gosenul Egiptului. Să nu uităm că suntem doar călători aici, destinația noastră este cerul. De aceea să ne legăm inima de Canaanul ceresc. Ce a vrut Dumnezeu să te învețe anul trecut? Ce experiențe ai avut cu Dumnezeu? Consideri că numai experiențele bune sunt demne de aducere aminte? Dumnezeu nu irosește nici o experiență prin care ne trece, și cred că toate ne sunt date cu un scop. Fă-ți puțin timp să reflectezi, să mulțumești lui Dumnezeu, și să-ți refocalizezi atenția spre lucrurile de sus care sunt veșnice.

Liviu Țiplea

Stările finale

Publicat de elpizein pe octombrie 7, 2014
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , .

“Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit N. Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic, spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire, şi sufletul.” (Mărturisirea de credinţă baptistă)

Ne vom uita la 2 veșnicii:

  1. VEŞNICIA CELOR NEMÂNTUIŢI: IADUL

Definiție – Iadul este locul de pedeapsă eternă, conştientă pentru cei păcătoşi.

Biblia ne învață, în mai multe pasaje, că există un asemenea loc. Însuși Domnul Isus face paralela dintre „viaţa veşnică” şi „pedeapsa veşnică” în Mt. 25:34, 41, 46: ,,Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”; ,,Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”; ,,Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Prin acestea Isus ne arată că ambele stări, vor fi conştiente şi fără sfârşit.

Aceeaşi idee reiese şi din expresiile „focul care nu se stinge” şi „unde viermele nu moare și focul nu se stinge” din Mc. 9:43, 48, cât şi din Pilda cu bogatul și Lazăr (Lc. 16:22-28) şi din cartea Apoc. 14:11; 19:3.

Există câteva obiecţii faţă de învăţătura biblică despre iad:

– obiecţia că ideea pedepsei veşnice este incompatibilă cu caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Astfel, mulţi susţin „anihilaţionismul”, o învăţătură care spune că după ce păcătoşii vor suferi pentru o vreme pedeapsa mâniei lui Dumnezeu, El îi va „anihila”, ca să nu mai existe, aşa încât pedeapsa va fi „conştientă”, dar nu va fi „eternă”.

– o altă învăţătură susține „nemurirea condiţionată”, conform căreia existenţa veşnică este doar pentru cei care dobândesc viaţa veşnică prin Cristos, ceilalţi oameni încetând să mai existe după moarte.

Ca răspuns la aceste interpretări, trebuie subliniat mai întâi faptul că ele se bazează, în principal, pe idei filosofice şi nu pe învăţătura Bibliei. În al doilea rând, putem spune că dacă n-ar exista pentru necredincioşi o altă pedeapsă decât anihilarea, oameni ca Hitler sau Stalin n-ar avea la ce rău să se mai aştepte. Foarte mulți oameni bogați, care își permit foarte multe lucruri, ar trăi cum ar vrea pentru că ar știi că în final nu vor avea parte de un chin veșnic, ci doar de o pedeapsă scurtă. Astfel, oamenii ar avea o puternică motivație în viață de a trăi cât mai păcătos.

Cred că dacă învățăturile acestea care neagă iadul ar fi adevărate, în univers n-ar mai exista o dreptate ultimă. Deși credem pe deplin în dragostea lui Dumnezeu care-i cercetează pe păcătoși, trebuie să credem în aceeași măsură și în dreptatea lui Dumnezeu care trebuie satisfăcută prin pedepsirea veșnică a celor care L-au respins.

Atitudinea noastră pentru cei care iau în râs pedeapsa eternă nu trebuie să fie una de ură ci una de compasiune, de tristețe și de dorință ca aceștia să se întoarcă la Dumnezeu, pentru că Însuși Domnul dorește aceasta: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezec. 33:11)

Durerea Domnului Isus este evidentă atunci când strigă: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:37,38) iar apostolul Pavel când se gândește la pierzarea celor din neamul lui spune: ,,simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă…” În concluzie pot spune că noi trebuie să credem că pedeapsa veșnică este dreaptă și adevărată, și totuși să ne dorim ca și cei ce persecută biserica să ajungă la credința în Cristos și să scape de condamnarea eternă.

2. VEŞNICIA CELOR MÂNTUIŢI: CERUL (RAIUL)

Def. – cerul este locul de unde domnește Dumnezeu asupra universului sau locul unde Dumnezeu Își face cel mai deplin simțită prezența ca să binecuvânteze.

Biblia ne spune că noi vom trăi veşnic cu Dumnezeu, în ceruri noi şi pe un pământ nou. După judecata finală, creștinii (sau cei ce aparțin lui Cristos) vor intra într-o bucurie deplină a vieții în prezența lui Dumnezeu, pentru veșnicie. ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Is. 65:17) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Pet. 3:13) ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apoc. 21:1).  Cerul şi pământul vor fi reunite în această nouă creaţie şi acolo vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu.

Cerul este un loc real, nu doar o stare a minţii. Domnul Isus arată existenţa unui loc pentru cer în In. 14:2, 3 ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” iar diaconul Ștefan, înainte de moartea sa, are parte de o viziune extraordinară a cerului în Fapte 7:55, 56 ,,Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Localizarea cerului nu poate fi însă arătată în coordonatele spaţiului cunoscut de noi, iar existenţa lui nu poate fi acum percepută de simţurile noastre naturale. Cerul, locul de unde guvernează Dumnezeu, va fi înnoit la judecata finală și va fi unit cu un pământ nou.

Așadar, creaţia fizică va fi înnoită: pământul va fi complet distrus și înlocuit cu un pământ nou, creat de Dumnezeu. Așa găsim scris în 2 Pet. 3:10 ,,Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Apoi în Apoc. 20:11b ,,Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” și Apoc. 21:1 ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.”

Trupurile noastre înviate vor fi parte din creaţia nouă. La fel ca întreaga creaţie nouă, trupul înviat al credinciosului este acelaşi ca şi cel dinaintea morţii, dar cu caracteristici profund transformate: el nu va mai îmbătrâni și nici nu se va mai îmbolnăvi. În cerul lui Dumnezeu nu va fi tristețe, nici plâns și trupurile noastre vor îndeplini scopurile pentru care l-a creat pe om de la început. Așa cum spune Domnul Isus în Predica de pe Munte, noi vom ,,moșteni pământul” și vom stăpâni peste el, așa cum a intenționat Dumnezeu încă de la începuturi.

Învățătura biblică despre cer implică din partea noastră câteva atitudini:

  1. Avem o motivație puternică să ne strângem comori în cer, nu pe pământ. Când ne gândim că actuala creație este temporară și va fi nimicită, și că viața noastră în noua creație va fi veșnică, suntem puternic motivați să trăim în evlavie și sfințenie. Așa cum zice ap. Petru: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”
  2. Noua creație va fi caracterizată de o frumusețe de nedescris, de belșug și de bucurie în prezența lui Dumnezeu, de aceea noi trebuie să trăim cu speranță și cu încredere în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și atunci când trecem prin greutăți, pt. că acestea sunt adevărate și se vor împlini întocmai.

Bibliografie: W. Grudem – Teologie sistematică

MOARTEA – DUŞMAN SAU BINEFĂCĂTOR? (secţiune din cartea fr. Daniel Brânzei, LUCRURILE DE SUS)

Publicat de elpizein pe februarie 17, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , .

Putem aştepta cu bucurie cerul ?
,,Căci pentru mine a trăi este Christos, iar a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup” (Filipeni 1:21-23).
Apostolul Pavel aştepta cu mare bucurie să ajungă în cer. Cel credincios are toate motivele din lume ca să privească spre viitor cu o voioasă anticipare, fie că va fi vorba de întâlnirea cu Domnul la revenirea Sa, fie că va fi vorba despre cealaltă alternativă, să intre pe porţile slavei prin moartea trupească. Aceasta nu este o nădejde falsă sau o evadare din realitate, ci o foarte întemeiată certitudine. Avem motive să împărtăşim convingerea lui Pavel că a fi împreună cu Domnul este cu mult mai bine decât orice am putea experimenta aici pe pământ. Anii bătrâneţii noastre pot şi trebuie să fie luminaţi şi înveseliţi prin contemplarea fericirii pregătite pentru mireasa lui Christos în cer.
,,Gândul la ceea ce ne aşteaptă în cer nu este nicidecum un lux spiritual pe care nu ni-l putem permite”, scrie H. Griffith Thomas, ,,nu este o păgubaşă pierdere de timp, nici un exerciţiu fantezist al imaginaţiei, ci o justificată şi îndreptăţită preocupare pentru oricine este implicat în activitatea creştină ca şi pentru misticul contemplativ, căci ceea ce gândim şi credem despre viitorul etern are urmări directe şi imediate asupra felului în care ne trăim viaţa de fiecare zi.”
Mulţi dintre aceia care sunt acum ,,blazaţi” la gândul veşniciei vor ajunge odată să regrete din greu că nu s-au preocupat mai mult cu acest subiect şi nu s-au pregătit mai bine pentru această eventualitate, căci fericirea şi răsplata noastră viitoare depinde în cel mai real sens de cum am ştiut să ne pregătim viitorul: ,,Cum îţi aşterni, aşa dormi!” În veacul nostru materialist nu mai este la modă să te gândeşti la gloria cerului. Mulţi preferă să fie implicaţi în îmbunătăţirea lumii în care ne ducem viaţa acum. Preocuparea este de înţeles şi întrutotul justificabilă. Dar de ce ar trebui să alegem una în detrimentul celeilalte? Nu le-am putea face oare pe amândouă deodată şi deopotrivă de bine?
În privinţa aceasta, Dr. J. H. Jowett a scris: ,,Am simţit, împreună cu alţi reformatori tineri ca mine, că în loc să tot cântăm despre gloria lui Christos, fac mult mai bine dacă angajez adunarea pe care o păstoresc în munca de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru cei din cartierele sărace. Am descoperit însă că, niciun om nu lucrează cu mai multă râvnă pentru cei necăjiţi şi obijduiţi, ca acela care are o viziune clară despre cetatea cerească pregătită pentru noi toţi de Dumnezeu.”
Un studiu al istoriei, atât al celei seculare cât şi al celei sacre, scoate imediat la iveală că cei mai importanţi creştini în schimbările sociale majore au fost aceia care ,,au gustat puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Influenţa unor astfel de oameni în societate, asemenea sării, este întotdeauna benefică. Dacă vom arunca o privire asupra listei de eroi ai credinţei din Evrei capitolul 11 ne va fi foarte clar că viaţa şi comportamentul lor a fost fundamental influenţat de perspectiva pe care au avut-o despre lumea viitoare: ,,În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:13-16).
Bătrâneţea ar trebui să fie un timp al realismului. Arthur Shopenhauer, celebrul filosof german a spus: ,,Ultimii ani din viaţă sunt ca sfârşitul unui bal mascat, când toate măştile sunt date jos.” Viaţa este doar un fragment de existenţă, o clipă aşezată între două eternităţi. Singura şansă ca s-o înţelegi este s-o priveşti în contextul acesta al veşniciei.
Până şi filosofii greci, oricât de păgâni au fost, au văzut cât de important este să petreci timp în contemplarea vieţii viitoare. În lucrarea ,,Faedo”, înainte de a bea din cupa cu mortala cucută, Socrate spune:   ,,Probabil că pentru unul gata să plece în călătorie cel mai bine este să cerceteze despre călătoria pe care o va face şi despre ceea ce-l va aştepta la destinaţie. Ce rost ar mai avea să se preocupe de celelalte lucruri?” Socrate nu putea face mai mult decât să speculeze despre viitor. Noi însă putem cunoaşte cu certitudine. Cu Scriptura în mână, noi putem contempla viitorul, căci textul ei ne ajută să vedem lucrurile nu din perspectiva ceţoasă a lumii, ci din perspectiva clară a Sfântului Dumnezeu. ,,Mângâierea pe care ne-o dau Scripturile” micşorează povara întristării şi ne ajută să putem purta necazurile şi poverile din viaţa aceasta.

Câteva mituri despre cer
,,Fereşte-te de basmele lumeşti …” – 1 Timotei 4:7
Înainte de a răspunde acestei întrebări referitoare la bucuria din cer este nevoie să definim ce înţelegem noi prin ,,cer”. În dicţionar, cerul este ,,locuinţa lui Dumnezeu şi a celor neprihăniţi, după moarte.” Termenul grec tradus la noi prin ,,cer” este folosit în Biblie în trei sensuri: El se poate referi la:
Cerul atmosferic în care deja existăm. Aceasta a fost una din împărţirile primordiale ale lumii descrise în Geneza 1:1: ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Cerul atmosferic este pătura de gaze care întreţin viaţa pe pământ.
Cerul astronomic sau cerul sistemelor stelare, despre care generaţia noastră a acumulat mai multe cunoştinţe decât oricare alta. Cu toate acestea, n-am reuşit decât să ne bălăcim puţin la malul imensităţii care ne stă înainte. Cerul astronomic a fost descris ca ,,cea mai elocventă ilustrare a infinitului, o emblemă a veşnicului Dumnezeu în sfera spaţiu-timp, tot aşa cum curcubeul este o emblemă a Lui în sfera legămintelor veşnice.” Oricât de imensă ne-ar părea întinderea cerurilor, Solomon le-a redus la adevărata lor valoare când a spus: ,,Iată că cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă”(1 Regi 8:27).
Cerul divin sau Locuinţa Dumnezeului veşnic. În acest loc, îngerii care nu au căzut şi cei răscumpăraţi vor împărtăşi viaţa lui Dumnezeu şi bucuria Mântuitorului lor. Din acest loc s-a coborât la noi Christosul preexistent ca să ia chip de om şi să săvârşească răscumpărarea noastră. Când S-a înălţat iarăşi, El ,,a străbătut cerurile”(Evrei 4:14) şi, ca răsplată a fost ,,înălţat la dreapta lui Dumnezeu”(Fapte 2:33). Aceste expresii nu identifică nişte locuri la curtea cerului, ci mai degrabă funcţionalitatea regală de care se bucură. Prin această ,,înălţare”,Domnul Isus Şi-a reluat prerogativele poziţiei înalte de care s-a bucurat din veşnicie.
Adevărul există, minciuna trebuie inventată. Limbajul plin de metafore şi simboluri folosit în textele Bibliei atunci când se vorbeşte despre cer a dus la apariţia unor concepţii stranii pline de deformări mitologice. Cele mai groteşti au fost făcute de aceia care insistă să interpreteze limbajul poetic după canoanele prozei, deşi este evident din text că o asemenea interpretare nu poate fi indicată. Iată aici câteva din cele mai răspândite interpretări greşite despre cer:
Se spune că cea mai importantă îndeletnicire a celor ajunşi în cer va fi să stea tolăniţi pe un nor şi să ciupească tot timpul coardele unei harpe de aur. Această perspectivă este pe cât de răspândită pe atât de greşită şi trebuie negată cu toată puterea. Se spune că viaţa din cer ar consta în cea mai mare măsură în odihnă şi contemplare, fără nimic care să ne pasioneze. Pentru activistul de pe pământ, odihna nesfârşită seamănă mai mult cu iadul decât cu raiul. O asemenea existenţă ar duce inevitabil la frustrare şi plictiseală de moarte. Ar fi bine să ştim că, în limbajul Bibliei, ,,odihna” înseamnă cu totul altceva decât o tolăneală necurmată. Ea înseamnă odihna în activitate, nu odihna fără activitate.
F. W. H. Myers, autorul unui poem magnific intitulat ,,Sfântul Pavel”, a întrebat odată pe o mamă care-şi pierduse de curând fiica ce presupune că s-a întâmplat cu sufletul celei plecate. ,,Oh, cred că a intrat în bucuria veşnică”, a răspuns ea, ,,dar te-aş ruga să nu vorbeşti cu mine despre subiecte aşa de neplăcute.” Iată încă o dureroasă şi tragică părere greşită.
Se spune că preocuparea cu cerul ar fi un semn de slăbiciune şi s-ar naşte doar din dorinţa de a evada din realitate. Oare n-am putea spune că este tocmai invers? Atâta timp cât există o viaţă viitoare pe care ne-o putem petrece în veselie sau în vaiete, nu este oare refuzul de a ne pregăti pentru ea tocmai o încercare de a evada din realitatea care ne aşteaptă? Oare nu este perspectiva de a ne întâlni şi a fi cu Domnul suficient de importantă ca să o anticipăm cu bucurie?
Se spune că în cer n-am avea nimic interesant de făcut. Iată o teamă nefondată. Una din răsplătirile care-i aşteaptă în cer pe cei care au slujit cu credincioşie va fi, în cuvintele lui Christos, primirea unor nivele diferite de autoritate. Iată cuvintele acestei ilustraţii: ,,Deci a zis: ,,Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Greceşte: mine), şi le-a zis: ,,Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: ,,Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintâi a venit, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus zece poli. El i-a zis: ,,Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” A venit al doilea, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” El i-a zis şi lui: ,,Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi” (Luca 19:12-19). Din cele de mai sus se vede că nu vom sta de loc degeaba! Să remarcăm însă că măsura de responsabilitate din cer este direct proporţională cu măsura de credincioşie cu care ne-am împlinit slujirea aici pe pământ. Cerul nu este un loc pregătit pentru leneşi şi pentru dezordonaţi.
Domnul Isus ni L-a prezentat pe Tatăl drept un Dumnezeu în plină activitate: ,,Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez” (Ioan 5:17). Cu siguranţă că vor fi destule activităţi pe care va trebui să le facem şi noi. Se spune că muzica din cer va fi plicticoasă, complicată şi repetată la nesfârşit. Strălucitul umorist american Mark Twain şi-a închipuit muzica din cer ca foarte plicticoasă; ,,Ţine cât ţine ziua de lungă şi se repetă în fiecare zi, câte douăsprezece ore pe zi”, scrie el. ,,Se cântă numai imnuri religioase, ba chiar mai rău, se cântă numai un singur imn repetat la nesfârşit. Mereu aceleaşi cuvinte, vreo douăzeci de cuvinte repetate; fără ritm şi fără rimă, fără nici un fel de poezie …” În aprecierea pe care o face muzicii cereşti, inteligentul cinic se face vinovat de o greşeală de neiertat pentru un om de litere, el interpretează un pasaj apocaliptic simbolic după regulile prozei. Biblia ne spune că vom cânta mereu ,,o cântare nouă”. ,,Iată că toate lucrurile s-au făcut noi” ne-a spus Domnul.
Bertrand Russel a împărtăşit părerea lui Mark Twain. El s-a înspăimântat la gândul unei existenţe nesfârşite, fără ţel, socotind-o plictisitoare. Oare n-am putea spune că el s-a speriat tocmai pentru că a proiectat la nesfârşit propriul său stil de viaţă trăit pe pământ? Pentru el, celebra cântare a lui John Newton, ,,Măreţul Har”, nu i-ar aduce niciun fel de satisfacţie.
,,Prin har ajunge-voi în cer
Cu slavă îmbrăcat
Şi voi slăvi în veşnicii
Pe Cel ce har mi-a dat”
Cei ce se iubesc nu se plictisesc niciodată să stea împreună! În cer vom fi împreună cu Acela ,,pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Martin Luther a spus: ,,Dacă n-aş şti că în cer este voie să râzi, n-aş dori să ajung acolo.”
…
Se spune că Petru păzeşte poarta cerului. Aceasta este o pură fantezie fără nici un suport biblic. Ea sa născut dintr-o interpretare greşită a pasajului din Matei 16:18-19. Se spune că vom deveni cu toţi îngeri, cu aureolă în jurul capului şi cu aripi. Nu există nici un fragment de Scriptură care ar putea suporta aşa ceva.
În ce sens este ,,cu mult mai bine” în cer? ,,Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup” (Filipeni 1:22-24). Pavel era sfâşiat între sentimentul responsabilităţii pastorale şi dorinţa de împlinire şi bucurie personală. Pentru el, n-avea nici o îndoială ce ar fi fost mai bine. Fusese doar unul din aceia care gustaseră ceva din dulceaţa cerului. Într-un pasaj cu notă autobiografică, el scrie: ,,Cunosc un om în Christos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu; Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu; Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească (2 Corinteni 12:2-4).
Când Pavel a scris că cerul ,,ar fi cu mult mai bine” el a vorbit dintr-o experienţă personală. Când i s-a apropiat ceasul să moară ca martir, el a întâmpinat moartea cu o bucurie senină şi cu o siguranţă deplină. N-a avut nici un fel de frică. ,,Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:68).
Istoricii primelor veacuri au remarcat curajul şi bucuria cu care creştinii întâmpinau moartea crudă. În anul 125 d.Ch., într-o scrisoare adresată unui prieten, Aristide descrie ,,o nouă religie numită creştinism”: ,,Dacă vreun om neprihănit dintre creştini trece din lumea aceasta, ei se bucură şi-I mulţumesc lui Dumnezeu; apoi escortează trupul cu cântări de mulţumire, de parcă s-ar muta doar dintr-un loc într-altul din apropiere.” Acei sfinţi în suferinţă au ajuns să aibă o atitudine triumfantă în faţa morţii pentru că ei au crezut şi au experimentat puterea învierii lui Christos, dobândind o încredere nestrămutată în convingerea că îi aşteaptă de acum o mare bucurie în cer. Contrastul evident dintre bucuria şi biruinţa lor pe de o parte şi vaietele tragice pe care le scoteau contemporanii lor păgâni înaintea morţii se dovedea a fi o foarte bună platformă evanghelistică.
Ateul nu se află într-o poziţie mai bună decât păgânul. Când mama lui Huxley a murit, asta a fost tot ce a putut scrie marele om de litere către sora lui: ,,Preaiubita mea soră, nu-ţi ofer nicio consolare, pentru că nu cunosc niciuna. Există lucruri pe care fiecare trebuie să le poarte cât poate el mai bine cu puterea care i-a fost pusă la dispoziţie.”
Cerul este cu mult mai bine decât toate experienţele de pe pământ. Iată aici doar câteva din beneficiile şi binecuvântările pe care ni le aduce el:
– Ne vom bucura de viaţa veşnică în imediata prezenţă a Dumnezeului triunic.
– Tot ceea ce limitează calitatea vieţii pe pământ va fi inexistent în cer.
– Cele mai mari culmi de bucurie pe care le-am trăit pe pământ vor fi eclipsate de bucuriile cereşti.
– Vom fi salvaţi ,,ca să nu mai păcătuim”. Orice fel de faliment împreună cu toate consecinţele lui va fi dat uitării.
– Nu vom mai fi ispitiţi nici de lume, nici de diavol, nici de firea pământească.
– Cunoştinţa nu va mai fi limitată.
– Vom depăşi toate limitările de astăzi ale trupului.
– Ne vor sta la dispoziţie tot felul de lucruri care vor contribui la împlinirea şi dezvoltarea noastră.
– Reîntâlnirea cu cei dragi şi noile prietenii stabilite acolo vor transforma cerul într-un minunat loc de părtăşie.
– Muzica din cer va întrece chiar şi cele mai desăvârşite reuşite muzicale de pe pământ.
– Va exista o deplină împlinire pentru orice aspiraţie şi dorinţă sfântă.
Pe scurt, în cer va fi ,,cu mult mai bine”.