BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

Putem aştepta cu bucurie cerul ?
,,Căci pentru mine a trăi este Christos, iar a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup” (Filipeni 1:21-23).
Apostolul Pavel aştepta cu mare bucurie să ajungă în cer. Cel credincios are toate motivele din lume ca să privească spre viitor cu o voioasă anticipare, fie că va fi vorba de întâlnirea cu Domnul la revenirea Sa, fie că va fi vorba despre cealaltă alternativă, să intre pe porţile slavei prin moartea trupească. Aceasta nu este o nădejde falsă sau o evadare din realitate, ci o foarte întemeiată certitudine. Avem motive să împărtăşim convingerea lui Pavel că a fi împreună cu Domnul este cu mult mai bine decât orice am putea experimenta aici pe pământ. Anii bătrâneţii noastre pot şi trebuie să fie luminaţi şi înveseliţi prin contemplarea fericirii pregătite pentru mireasa lui Christos în cer.
,,Gândul la ceea ce ne aşteaptă în cer nu este nicidecum un lux spiritual pe care nu ni-l putem permite”, scrie H. Griffith Thomas, ,,nu este o păgubaşă pierdere de timp, nici un exerciţiu fantezist al imaginaţiei, ci o justificată şi îndreptăţită preocupare pentru oricine este implicat în activitatea creştină ca şi pentru misticul contemplativ, căci ceea ce gândim şi credem despre viitorul etern are urmări directe şi imediate asupra felului în care ne trăim viaţa de fiecare zi.”
Mulţi dintre aceia care sunt acum ,,blazaţi” la gândul veşniciei vor ajunge odată să regrete din greu că nu s-au preocupat mai mult cu acest subiect şi nu s-au pregătit mai bine pentru această eventualitate, căci fericirea şi răsplata noastră viitoare depinde în cel mai real sens de cum am ştiut să ne pregătim viitorul: ,,Cum îţi aşterni, aşa dormi!” În veacul nostru materialist nu mai este la modă să te gândeşti la gloria cerului. Mulţi preferă să fie implicaţi în îmbunătăţirea lumii în care ne ducem viaţa acum. Preocuparea este de înţeles şi întrutotul justificabilă. Dar de ce ar trebui să alegem una în detrimentul celeilalte? Nu le-am putea face oare pe amândouă deodată şi deopotrivă de bine?
În privinţa aceasta, Dr. J. H. Jowett a scris: ,,Am simţit, împreună cu alţi reformatori tineri ca mine, că în loc să tot cântăm despre gloria lui Christos, fac mult mai bine dacă angajez adunarea pe care o păstoresc în munca de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru cei din cartierele sărace. Am descoperit însă că, niciun om nu lucrează cu mai multă râvnă pentru cei necăjiţi şi obijduiţi, ca acela care are o viziune clară despre cetatea cerească pregătită pentru noi toţi de Dumnezeu.”
Un studiu al istoriei, atât al celei seculare cât şi al celei sacre, scoate imediat la iveală că cei mai importanţi creştini în schimbările sociale majore au fost aceia care ,,au gustat puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Influenţa unor astfel de oameni în societate, asemenea sării, este întotdeauna benefică. Dacă vom arunca o privire asupra listei de eroi ai credinţei din Evrei capitolul 11 ne va fi foarte clar că viaţa şi comportamentul lor a fost fundamental influenţat de perspectiva pe care au avut-o despre lumea viitoare: ,,În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:13-16).
Bătrâneţea ar trebui să fie un timp al realismului. Arthur Shopenhauer, celebrul filosof german a spus: ,,Ultimii ani din viaţă sunt ca sfârşitul unui bal mascat, când toate măştile sunt date jos.” Viaţa este doar un fragment de existenţă, o clipă aşezată între două eternităţi. Singura şansă ca s-o înţelegi este s-o priveşti în contextul acesta al veşniciei.
Până şi filosofii greci, oricât de păgâni au fost, au văzut cât de important este să petreci timp în contemplarea vieţii viitoare. În lucrarea ,,Faedo”, înainte de a bea din cupa cu mortala cucută, Socrate spune:   ,,Probabil că pentru unul gata să plece în călătorie cel mai bine este să cerceteze despre călătoria pe care o va face şi despre ceea ce-l va aştepta la destinaţie. Ce rost ar mai avea să se preocupe de celelalte lucruri?” Socrate nu putea face mai mult decât să speculeze despre viitor. Noi însă putem cunoaşte cu certitudine. Cu Scriptura în mână, noi putem contempla viitorul, căci textul ei ne ajută să vedem lucrurile nu din perspectiva ceţoasă a lumii, ci din perspectiva clară a Sfântului Dumnezeu. ,,Mângâierea pe care ne-o dau Scripturile” micşorează povara întristării şi ne ajută să putem purta necazurile şi poverile din viaţa aceasta.

Câteva mituri despre cer
,,Fereşte-te de basmele lumeşti …” – 1 Timotei 4:7
Înainte de a răspunde acestei întrebări referitoare la bucuria din cer este nevoie să definim ce înţelegem noi prin ,,cer”. În dicţionar, cerul este ,,locuinţa lui Dumnezeu şi a celor neprihăniţi, după moarte.” Termenul grec tradus la noi prin ,,cer” este folosit în Biblie în trei sensuri: El se poate referi la:
Cerul atmosferic în care deja existăm. Aceasta a fost una din împărţirile primordiale ale lumii descrise în Geneza 1:1: ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Cerul atmosferic este pătura de gaze care întreţin viaţa pe pământ.
Cerul astronomic sau cerul sistemelor stelare, despre care generaţia noastră a acumulat mai multe cunoştinţe decât oricare alta. Cu toate acestea, n-am reuşit decât să ne bălăcim puţin la malul imensităţii care ne stă înainte. Cerul astronomic a fost descris ca ,,cea mai elocventă ilustrare a infinitului, o emblemă a veşnicului Dumnezeu în sfera spaţiu-timp, tot aşa cum curcubeul este o emblemă a Lui în sfera legămintelor veşnice.” Oricât de imensă ne-ar părea întinderea cerurilor, Solomon le-a redus la adevărata lor valoare când a spus: ,,Iată că cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă”(1 Regi 8:27).
Cerul divin sau Locuinţa Dumnezeului veşnic. În acest loc, îngerii care nu au căzut şi cei răscumpăraţi vor împărtăşi viaţa lui Dumnezeu şi bucuria Mântuitorului lor. Din acest loc s-a coborât la noi Christosul preexistent ca să ia chip de om şi să săvârşească răscumpărarea noastră. Când S-a înălţat iarăşi, El ,,a străbătut cerurile”(Evrei 4:14) şi, ca răsplată a fost ,,înălţat la dreapta lui Dumnezeu”(Fapte 2:33). Aceste expresii nu identifică nişte locuri la curtea cerului, ci mai degrabă funcţionalitatea regală de care se bucură. Prin această ,,înălţare”,Domnul Isus Şi-a reluat prerogativele poziţiei înalte de care s-a bucurat din veşnicie.
Adevărul există, minciuna trebuie inventată. Limbajul plin de metafore şi simboluri folosit în textele Bibliei atunci când se vorbeşte despre cer a dus la apariţia unor concepţii stranii pline de deformări mitologice. Cele mai groteşti au fost făcute de aceia care insistă să interpreteze limbajul poetic după canoanele prozei, deşi este evident din text că o asemenea interpretare nu poate fi indicată. Iată aici câteva din cele mai răspândite interpretări greşite despre cer:
Se spune că cea mai importantă îndeletnicire a celor ajunşi în cer va fi să stea tolăniţi pe un nor şi să ciupească tot timpul coardele unei harpe de aur. Această perspectivă este pe cât de răspândită pe atât de greşită şi trebuie negată cu toată puterea. Se spune că viaţa din cer ar consta în cea mai mare măsură în odihnă şi contemplare, fără nimic care să ne pasioneze. Pentru activistul de pe pământ, odihna nesfârşită seamănă mai mult cu iadul decât cu raiul. O asemenea existenţă ar duce inevitabil la frustrare şi plictiseală de moarte. Ar fi bine să ştim că, în limbajul Bibliei, ,,odihna” înseamnă cu totul altceva decât o tolăneală necurmată. Ea înseamnă odihna în activitate, nu odihna fără activitate.
F. W. H. Myers, autorul unui poem magnific intitulat ,,Sfântul Pavel”, a întrebat odată pe o mamă care-şi pierduse de curând fiica ce presupune că s-a întâmplat cu sufletul celei plecate. ,,Oh, cred că a intrat în bucuria veşnică”, a răspuns ea, ,,dar te-aş ruga să nu vorbeşti cu mine despre subiecte aşa de neplăcute.” Iată încă o dureroasă şi tragică părere greşită.
Se spune că preocuparea cu cerul ar fi un semn de slăbiciune şi s-ar naşte doar din dorinţa de a evada din realitate. Oare n-am putea spune că este tocmai invers? Atâta timp cât există o viaţă viitoare pe care ne-o putem petrece în veselie sau în vaiete, nu este oare refuzul de a ne pregăti pentru ea tocmai o încercare de a evada din realitatea care ne aşteaptă? Oare nu este perspectiva de a ne întâlni şi a fi cu Domnul suficient de importantă ca să o anticipăm cu bucurie?
Se spune că în cer n-am avea nimic interesant de făcut. Iată o teamă nefondată. Una din răsplătirile care-i aşteaptă în cer pe cei care au slujit cu credincioşie va fi, în cuvintele lui Christos, primirea unor nivele diferite de autoritate. Iată cuvintele acestei ilustraţii: ,,Deci a zis: ,,Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Greceşte: mine), şi le-a zis: ,,Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: ,,Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintâi a venit, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus zece poli. El i-a zis: ,,Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” A venit al doilea, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” El i-a zis şi lui: ,,Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi” (Luca 19:12-19). Din cele de mai sus se vede că nu vom sta de loc degeaba! Să remarcăm însă că măsura de responsabilitate din cer este direct proporţională cu măsura de credincioşie cu care ne-am împlinit slujirea aici pe pământ. Cerul nu este un loc pregătit pentru leneşi şi pentru dezordonaţi.
Domnul Isus ni L-a prezentat pe Tatăl drept un Dumnezeu în plină activitate: ,,Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez” (Ioan 5:17). Cu siguranţă că vor fi destule activităţi pe care va trebui să le facem şi noi. Se spune că muzica din cer va fi plicticoasă, complicată şi repetată la nesfârşit. Strălucitul umorist american Mark Twain şi-a închipuit muzica din cer ca foarte plicticoasă; ,,Ţine cât ţine ziua de lungă şi se repetă în fiecare zi, câte douăsprezece ore pe zi”, scrie el. ,,Se cântă numai imnuri religioase, ba chiar mai rău, se cântă numai un singur imn repetat la nesfârşit. Mereu aceleaşi cuvinte, vreo douăzeci de cuvinte repetate; fără ritm şi fără rimă, fără nici un fel de poezie …” În aprecierea pe care o face muzicii cereşti, inteligentul cinic se face vinovat de o greşeală de neiertat pentru un om de litere, el interpretează un pasaj apocaliptic simbolic după regulile prozei. Biblia ne spune că vom cânta mereu ,,o cântare nouă”. ,,Iată că toate lucrurile s-au făcut noi” ne-a spus Domnul.
Bertrand Russel a împărtăşit părerea lui Mark Twain. El s-a înspăimântat la gândul unei existenţe nesfârşite, fără ţel, socotind-o plictisitoare. Oare n-am putea spune că el s-a speriat tocmai pentru că a proiectat la nesfârşit propriul său stil de viaţă trăit pe pământ? Pentru el, celebra cântare a lui John Newton, ,,Măreţul Har”, nu i-ar aduce niciun fel de satisfacţie.
,,Prin har ajunge-voi în cer
Cu slavă îmbrăcat
Şi voi slăvi în veşnicii
Pe Cel ce har mi-a dat”
Cei ce se iubesc nu se plictisesc niciodată să stea împreună! În cer vom fi împreună cu Acela ,,pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Martin Luther a spus: ,,Dacă n-aş şti că în cer este voie să râzi, n-aş dori să ajung acolo.”
…
Se spune că Petru păzeşte poarta cerului. Aceasta este o pură fantezie fără nici un suport biblic. Ea sa născut dintr-o interpretare greşită a pasajului din Matei 16:18-19. Se spune că vom deveni cu toţi îngeri, cu aureolă în jurul capului şi cu aripi. Nu există nici un fragment de Scriptură care ar putea suporta aşa ceva.
În ce sens este ,,cu mult mai bine” în cer? ,,Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup” (Filipeni 1:22-24). Pavel era sfâşiat între sentimentul responsabilităţii pastorale şi dorinţa de împlinire şi bucurie personală. Pentru el, n-avea nici o îndoială ce ar fi fost mai bine. Fusese doar unul din aceia care gustaseră ceva din dulceaţa cerului. Într-un pasaj cu notă autobiografică, el scrie: ,,Cunosc un om în Christos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu; Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu; Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească (2 Corinteni 12:2-4).
Când Pavel a scris că cerul ,,ar fi cu mult mai bine” el a vorbit dintr-o experienţă personală. Când i s-a apropiat ceasul să moară ca martir, el a întâmpinat moartea cu o bucurie senină şi cu o siguranţă deplină. N-a avut nici un fel de frică. ,,Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:68).
Istoricii primelor veacuri au remarcat curajul şi bucuria cu care creştinii întâmpinau moartea crudă. În anul 125 d.Ch., într-o scrisoare adresată unui prieten, Aristide descrie ,,o nouă religie numită creştinism”: ,,Dacă vreun om neprihănit dintre creştini trece din lumea aceasta, ei se bucură şi-I mulţumesc lui Dumnezeu; apoi escortează trupul cu cântări de mulţumire, de parcă s-ar muta doar dintr-un loc într-altul din apropiere.” Acei sfinţi în suferinţă au ajuns să aibă o atitudine triumfantă în faţa morţii pentru că ei au crezut şi au experimentat puterea învierii lui Christos, dobândind o încredere nestrămutată în convingerea că îi aşteaptă de acum o mare bucurie în cer. Contrastul evident dintre bucuria şi biruinţa lor pe de o parte şi vaietele tragice pe care le scoteau contemporanii lor păgâni înaintea morţii se dovedea a fi o foarte bună platformă evanghelistică.
Ateul nu se află într-o poziţie mai bună decât păgânul. Când mama lui Huxley a murit, asta a fost tot ce a putut scrie marele om de litere către sora lui: ,,Preaiubita mea soră, nu-ţi ofer nicio consolare, pentru că nu cunosc niciuna. Există lucruri pe care fiecare trebuie să le poarte cât poate el mai bine cu puterea care i-a fost pusă la dispoziţie.”
Cerul este cu mult mai bine decât toate experienţele de pe pământ. Iată aici doar câteva din beneficiile şi binecuvântările pe care ni le aduce el:
– Ne vom bucura de viaţa veşnică în imediata prezenţă a Dumnezeului triunic.
– Tot ceea ce limitează calitatea vieţii pe pământ va fi inexistent în cer.
– Cele mai mari culmi de bucurie pe care le-am trăit pe pământ vor fi eclipsate de bucuriile cereşti.
– Vom fi salvaţi ,,ca să nu mai păcătuim”. Orice fel de faliment împreună cu toate consecinţele lui va fi dat uitării.
– Nu vom mai fi ispitiţi nici de lume, nici de diavol, nici de firea pământească.
– Cunoştinţa nu va mai fi limitată.
– Vom depăşi toate limitările de astăzi ale trupului.
– Ne vor sta la dispoziţie tot felul de lucruri care vor contribui la împlinirea şi dezvoltarea noastră.
– Reîntâlnirea cu cei dragi şi noile prietenii stabilite acolo vor transforma cerul într-un minunat loc de părtăşie.
– Muzica din cer va întrece chiar şi cele mai desăvârşite reuşite muzicale de pe pământ.
– Va exista o deplină împlinire pentru orice aspiraţie şi dorinţă sfântă.
Pe scurt, în cer va fi ,,cu mult mai bine”.