BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

“Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit N. Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic, spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire, şi sufletul.” (Mărturisirea de credinţă baptistă)

Ne vom uita la 2 veșnicii:

1. VEŞNICIA CELOR NEMÂNTUIŢI: IADUL

Definiție – Iadul este locul de pedeapsă eternă, conştientă pentru cei păcătoşi.

Biblia ne învață, în mai multe pasaje, că există un asemenea loc. Însuși Domnul Isus face paralela dintre „viaţa veşnică” şi „pedeapsa veşnică” în Mt. 25:34, 41, 46: ,,Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”; ,,Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”; ,,Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Prin acestea Isus ne arată că ambele stări, vor fi conştiente şi fără sfârşit.

Aceeaşi idee reiese şi din expresiile „focul care nu se stinge” şi „unde viermele nu moare și focul nu se stinge” din Mc. 9:43, 48, cât şi din Pilda cu bogatul și Lazăr (Lc. 16:22-28) şi din cartea Apoc. 14:11; 19:3.

Există câteva obiecţii faţă de învăţătura biblică despre iad:

– obiecţia că ideea pedepsei veşnice este incompatibilă cu caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Astfel, mulţi susţin „anihilaţionismul”, o învăţătură care spune că după ce păcătoşii vor suferi pentru o vreme pedeapsa mâniei lui Dumnezeu, El îi va „anihila”, ca să nu mai existe, aşa încât pedeapsa va fi „conştientă”, dar nu va fi „eternă”.

– o altă învăţătură susține „nemurirea condiţionată”, conform căreia existenţa veşnică este doar pentru cei care dobândesc viaţa veşnică prin Cristos, ceilalţi oameni încetând să mai existe după moarte.

Ca răspuns la aceste interpretări, trebuie subliniat mai întâi faptul că ele se bazează, în principal, pe idei filosofice şi nu pe învăţătura Bibliei. În al doilea rând, putem spune că dacă n-ar exista pentru necredincioşi o altă pedeapsă decât anihilarea, oameni ca Hitler sau Stalin n-ar avea la ce rău să se mai aştepte. Foarte mulți oameni bogați, care își permit foarte multe lucruri, ar trăi cum ar vrea pentru că ar știi că în final nu vor avea parte de un chin veșnic, ci doar de o pedeapsă scurtă. Astfel, oamenii ar avea o puternică motivație în viață de a trăi cât mai păcătos.

Cred că dacă învățăturile acestea care neagă iadul ar fi adevărate, în univers n-ar mai exista o dreptate ultimă. Deși credem pe deplin în dragostea lui Dumnezeu care-i cercetează pe păcătoși, trebuie să credem în aceeași măsură și în dreptatea lui Dumnezeu care trebuie satisfăcută prin pedepsirea veșnică a celor care L-au respins.

Atitudinea noastră pentru cei care iau în râs pedeapsa eternă nu trebuie să fie una de ură ci una de compasiune, de tristețe și de dorință ca aceștia să se întoarcă la Dumnezeu, pentru că Însuși Domnul dorește aceasta: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezec. 33:11)

Durerea Domnului Isus este evidentă atunci când strigă: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:37,38) iar apostolul Pavel când se gândește la pierzarea celor din neamul lui spune: ,,simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă…” În concluzie pot spune că noi trebuie să credem că pedeapsa veșnică este dreaptă și adevărată, și totuși să ne dorim ca și cei ce persecută biserica să ajungă la credința în Cristos și să scape de condamnarea eternă.

2. VEŞNICIA CELOR MÂNTUIŢI: CERUL (RAIUL)

Def. – cerul este locul de unde domnește Dumnezeu asupra universului sau locul unde Dumnezeu Își face cel mai deplin simțită prezența ca să binecuvânteze.

Biblia ne spune că noi vom trăi veşnic cu Dumnezeu, în ceruri noi şi pe un pământ nou. După judecata finală, creștinii (sau cei ce aparțin lui Cristos) vor intra într-o bucurie deplină a vieții în prezența lui Dumnezeu, pentru veșnicie. ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Is. 65:17) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Pet. 3:13) ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apoc. 21:1).  Cerul şi pământul vor fi reunite în această nouă creaţie şi acolo vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu.

Cerul este un loc real, nu doar o stare a minţii. Domnul Isus arată existenţa unui loc pentru cer în In. 14:2, 3 ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” iar diaconul Ștefan, înainte de moartea sa, are parte de o viziune extraordinară a cerului în Fapte 7:55, 56 ,,Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Localizarea cerului nu poate fi însă arătată în coordonatele spaţiului cunoscut de noi, iar existenţa lui nu poate fi acum percepută de simţurile noastre naturale. Cerul, locul de unde guvernează Dumnezeu, va fi înnoit la judecata finală și va fi unit cu un pământ nou.

Așadar, creaţia fizică va fi înnoită: pământul va fi complet distrus și înlocuit cu un pământ nou, creat de Dumnezeu. Așa găsim scris în 2 Pet. 3:10 ,,Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Apoi în Apoc. 20:11b ,,Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” și Apoc. 21:1 ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.”

Trupurile noastre înviate vor fi parte din creaţia nouă. La fel ca întreaga creaţie nouă, trupul înviat al credinciosului este acelaşi ca şi cel dinaintea morţii, dar cu caracteristici profund transformate: el nu va mai îmbătrâni și nici nu se va mai îmbolnăvi. În cerul lui Dumnezeu nu va fi tristețe, nici plâns și trupurile noastre vor îndeplini scopurile pentru care l-a creat pe om de la început. Așa cum spune Domnul Isus în Predica de pe Munte, noi vom ,,moșteni pământul” și vom stăpâni peste el, așa cum a intenționat Dumnezeu încă de la începuturi.

Învățătura biblică despre cer implică din partea noastră câteva atitudini:

1. Avem o motivație puternică să ne strângem comori în cer, nu pe pământ. Când ne gândim că actuala creație este temporară și va fi nimicită, și că viața noastră în noua creație va fi veșnică, suntem puternic motivați să trăim în evlavie și sfințenie. Așa cum zice ap. Petru: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”
2. Noua creație va fi caracterizată de o frumusețe de nedescris, de belșug și de bucurie în prezența lui Dumnezeu, de aceea noi trebuie să trăim cu speranță și cu încredere în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și atunci când trecem prin greutăți, pt. că acestea sunt adevărate și se vor împlini întocmai.

Bibliografie: W. Grudem – Teologie sistematică