iad

Toate articolele etichetate iad

Stările finale

Publicat de elpizein pe octombrie 7, 2014

Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: cer, comori, creatia, evlavie, iad, pamant, rai, sfinţenie, vesnicie.

“Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit N. Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic, spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire, şi sufletul.” (Mărturisirea de credinţă baptistă)

Ne vom uita la 2 veșnicii:

VEŞNICIA CELOR NEMÂNTUIŢI: IADUL

Definiție – Iadul este locul de pedeapsă eternă, conştientă pentru cei păcătoşi.

Biblia ne învață, în mai multe pasaje, că există un asemenea loc. Însuși Domnul Isus face paralela dintre „viaţa veşnică” şi „pedeapsa veşnică” în Mt. 25:34, 41, 46: ,,Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”; ,,Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”; ,,Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Prin acestea Isus ne arată că ambele stări, vor fi conştiente şi fără sfârşit.

Aceeaşi idee reiese şi din expresiile „focul care nu se stinge” şi „unde viermele nu moare și focul nu se stinge” din Mc. 9:43, 48, cât şi din Pilda cu bogatul și Lazăr (Lc. 16:22-28) şi din cartea Apoc. 14:11; 19:3.

Există câteva obiecţii faţă de învăţătura biblică despre iad:

– obiecţia că ideea pedepsei veşnice este incompatibilă cu caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Astfel, mulţi susţin „anihilaţionismul”, o învăţătură care spune că după ce păcătoşii vor suferi pentru o vreme pedeapsa mâniei lui Dumnezeu, El îi va „anihila”, ca să nu mai existe, aşa încât pedeapsa va fi „conştientă”, dar nu va fi „eternă”.

– o altă învăţătură susține „nemurirea condiţionată”, conform căreia existenţa veşnică este doar pentru cei care dobândesc viaţa veşnică prin Cristos, ceilalţi oameni încetând să mai existe după moarte.

Ca răspuns la aceste interpretări, trebuie subliniat mai întâi faptul că ele se bazează, în principal, pe idei filosofice şi nu pe învăţătura Bibliei. În al doilea rând, putem spune că dacă n-ar exista pentru necredincioşi o altă pedeapsă decât anihilarea, oameni ca Hitler sau Stalin n-ar avea la ce rău să se mai aştepte. Foarte mulți oameni bogați, care își permit foarte multe lucruri, ar trăi cum ar vrea pentru că ar știi că în final nu vor avea parte de un chin veșnic, ci doar de o pedeapsă scurtă. Astfel, oamenii ar avea o puternică motivație în viață de a trăi cât mai păcătos.

Cred că dacă învățăturile acestea care neagă iadul ar fi adevărate, în univers n-ar mai exista o dreptate ultimă. Deși credem pe deplin în dragostea lui Dumnezeu care-i cercetează pe păcătoși, trebuie să credem în aceeași măsură și în dreptatea lui Dumnezeu care trebuie satisfăcută prin pedepsirea veșnică a celor care L-au respins.

Atitudinea noastră pentru cei care iau în râs pedeapsa eternă nu trebuie să fie una de ură ci una de compasiune, de tristețe și de dorință ca aceștia să se întoarcă la Dumnezeu, pentru că Însuși Domnul dorește aceasta: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezec. 33:11)

Durerea Domnului Isus este evidentă atunci când strigă: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:37,38) iar apostolul Pavel când se gândește la pierzarea celor din neamul lui spune: ,,simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă…” În concluzie pot spune că noi trebuie să credem că pedeapsa veșnică este dreaptă și adevărată, și totuși să ne dorim ca și cei ce persecută biserica să ajungă la credința în Cristos și să scape de condamnarea eternă.

2. VEŞNICIA CELOR MÂNTUIŢI: CERUL (RAIUL)

Def. – cerul este locul de unde domnește Dumnezeu asupra universului sau locul unde Dumnezeu Își face cel mai deplin simțită prezența ca să binecuvânteze.

Biblia ne spune că noi vom trăi veşnic cu Dumnezeu, în ceruri noi şi pe un pământ nou. După judecata finală, creștinii (sau cei ce aparțin lui Cristos) vor intra într-o bucurie deplină a vieții în prezența lui Dumnezeu, pentru veșnicie. ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Is. 65:17) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Pet. 3:13) ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apoc. 21:1). Cerul şi pământul vor fi reunite în această nouă creaţie şi acolo vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu.

Cerul este un loc real, nu doar o stare a minţii. Domnul Isus arată existenţa unui loc pentru cer în In. 14:2, 3 ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” iar diaconul Ștefan, înainte de moartea sa, are parte de o viziune extraordinară a cerului în Fapte 7:55, 56 ,,Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Localizarea cerului nu poate fi însă arătată în coordonatele spaţiului cunoscut de noi, iar existenţa lui nu poate fi acum percepută de simţurile noastre naturale. Cerul, locul de unde guvernează Dumnezeu, va fi înnoit la judecata finală și va fi unit cu un pământ nou.

Așadar, creaţia fizică va fi înnoită: pământul va fi complet distrus și înlocuit cu un pământ nou, creat de Dumnezeu. Așa găsim scris în 2 Pet. 3:10 ,,Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Apoi în Apoc. 20:11b ,,Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” și Apoc. 21:1 ,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.”

Trupurile noastre înviate vor fi parte din creaţia nouă. La fel ca întreaga creaţie nouă, trupul înviat al credinciosului este acelaşi ca şi cel dinaintea morţii, dar cu caracteristici profund transformate: el nu va mai îmbătrâni și nici nu se va mai îmbolnăvi. În cerul lui Dumnezeu nu va fi tristețe, nici plâns și trupurile noastre vor îndeplini scopurile pentru care l-a creat pe om de la început. Așa cum spune Domnul Isus în Predica de pe Munte, noi vom ,,moșteni pământul” și vom stăpâni peste el, așa cum a intenționat Dumnezeu încă de la începuturi.

Învățătura biblică despre cer implică din partea noastră câteva atitudini:

Avem o motivație puternică să ne strângem comori în cer, nu pe pământ. Când ne gândim că actuala creație este temporară și va fi nimicită, și că viața noastră în noua creație va fi veșnică, suntem puternic motivați să trăim în evlavie și sfințenie. Așa cum zice ap. Petru: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”
Noua creație va fi caracterizată de o frumusețe de nedescris, de belșug și de bucurie în prezența lui Dumnezeu, de aceea noi trebuie să trăim cu speranță și cu încredere în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și atunci când trecem prin greutăți, pt. că acestea sunt adevărate și se vor împlini întocmai.

Bibliografie: W. Grudem – Teologie sistematică

Calea mântuirii

Publicat de elpizein pe iulie 28, 2013

Publicat în: Mesaje. Etichetat: alege, Alexa Popovici, amanare, calea mantuirii, Filipi, fire, iad, moarte, pericol, suflet, temnicer, viata.

,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit!Î (Faptele 16:31). Sfintele Scripturi, atât ale Vechiului cât și ale Noului Testament, ne descoperă că fiecare om, prin firea lui personală, prin păcatele ce le comite, prin neascultarea sa de Dumnezeu, de Cuvântul Său, prin vorbele ce le rostește, prin gândurile ce le leagănă în mintea sa, prin intențiile sale rele, este pierdut, este vinovat înaintea lui Dumnezeu și va trebui să se înfățișeze la Judecata de Apoi, unde va fi osândit la iad. Și trebuie să ținem seama că este vorba de o veșnicie întreagă, fiindcă după judecata de apoi nu va mai fi moarte, ci o existență veșnică. Și aceasta va fi în locul de condamnare, de pedeapsă. Iar Cuvântul sfânt ne spune că ,,acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.Î (Matei 13:42; 22:13; 24:51; 25:30) Iar un alt amănunt pe care-l aflăm cu privire la soarta celor pierduți, este că la judecata de apoi li se va spune: ,,Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.Î (Matei 25:11) Dar Dumnezeu, în îndurarea Lui cea neasemuit de mare, în dragostea Lui nemărginită, a pregătit un mijloc de salvare, de scăpare de sub vinovăția tuturor păcatelor personale. L-a dat la moarte, L-a dat ca jertfă de ispășire pe Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul Său, pentru ca în El noi să avem iertarea de păcate, în sângele Lui, să avem răscumpărarea (Efeseni 1:7).

O prăpastie de netrecut

Spre a avea această stare mai clară în minte, închipuiți-vă două stânci de munte, față în față. Una este moartea, cealaltă este viața, iar noi ne aflăm pe stânca morții și am dori cu toată ardoarea, ba chiar la disperare, să ajungem pe stânca vieții. Dar prăpastia este de netrecut. Dumnezeu, în iubirea Lui de Părinte, a pus între moarte și viață, ca o punte, pe Domnul Isus Hristos, și astfel prin El avem posibilă trecerea ,,de la moarte la viață.” De fapt, Domnul Isus Hristos Însuși ne-a spus ,,Eu sunt Calea . . . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) De aceea noi Îl predicăm pe El, pe Domnul Isus Hristos; de aceea noi îi chemăm pe oameni la Hristos; de aceea noi Îl iubim pe El și L-am declarat pe El ,,Domnul” ființelor și al vieților noastre. Fără El nu există altă speranță de scăpare de la moarte, de la iad; fără El am fi pierduți pe veci de veci. Apostolii Lui ne spun și ei: ,,În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12). În alt loc ni se spune: ,,Toți proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Faptele 10:43). Aceasta este calea mântuirii, calea de întoarcere la Dumnezeu, calea de a căpăta iertarea de păcate, despovărarea de sarcina grea a tuturor relelor făptuite în anii de viață. De aceea, insistăm cu toată dragostea, ca această cale să fie acceptată spre a se ajunge la mântuire, la împăcarea cu Dumnezeu, la liniștirea conștiinței și primirea unei păci lăuntrice care nu poate fi găsită nicăieri pe lume.

Pericolul amânării

Unii dintre oamenii păcătoși, pierduți, amână. Ei încă iubesc păcatul, le place încă starea de vrăjmășie cu Dumnezeu. Acesta însă este cel mai groaznic pericol, fiindcă nimeni nu știe când vine moartea, când va fi clipa cea din urmă, și fiecare poate fi luat prin surprindere, ajungând astfel pierdut pe veci. Cred că insistența noastră ca să nu se mai amâne cu întoarcerea la Dumnezeu, este înțeleasă. Știm din Cuvântul lui Dumnezeu și El o spune ca și cu un jurământ: ,,Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” (Ezechiel 33:11) Este deci, în puterea și la alegerea omului să ajungă și să fie mântuit, sau să rămână în starea de pierdut, de condamnat la moarte și la iad. Cineva mi-a spus o întâmplare cu un cerșetor flămând, care a găsit pâine și a chemat și pe alți cerșetori să vină și ei să ia pâine. Exact așa facem și noi prin chemările și prin insistențele noastre, ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu. Noi înșine, când am auzit chemarea Evangheliei, ne-am întors și am gustat ce dulce este viața de mântuiți, de iertați, de înfiați, de moștenitori al cerului. Am găsit pâinea! De aceea îi invităm și pe alții, flămânzi ca și noi, să vină să ia fără plată Pâinea vieții. Noi am cunoscut amărăciunea și chinul păcatului, greul mustrării de conștiință, am cunoscut starea în care se află cel nemântuit. Dar cunoaștem și starea de har la care îi chemăm pe oameni. E atât de bine lângă Domnul! E atât de dulce și frumoasă viața cu El, sub păstorirea Lui! Veniți la El, veniți acum! Tu n-ai sta nepăsător dacă ar fi vorba să ți se ofere o mie de dolari, și vrei să stai nepăsător când e vorba de sufletul tău nemuritor?

Pilda temnicerului

Temnicerul din Filipi era un păcătos pierdut, dar un păcătos neliniștit, doritor de mântuire. Pavel și Sila n-au pierdut vremea cu vorbe multe. El i-a întrebat: ,,Ce să fac ca să fiu mântuit?” Ce putea să facă el, un păcătos pierdut, pe marginea iadului? Deci Pavel și Sila nu i-au spus că trebuie să facă o mulțime de fapte bune de azi încolo, să se roage și să facă milostenii, ca să fie mântuit, ci i-au spus simplu: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Chiar în noaptea aceea, bietul temnicer a auzit vestea cea bună despre Acela pe care Tatăl L-a trimis să fie Mântuitorul lumii. Acela care a vestit adânca iubire a lui Dumnezeu pentru o lume de păcătoși și a murit pentru ca să ne deschidă zăgazurile cerului prin care dragostea aceasta să curgă în râuri de binecuvântare veșnică peste niște păcătoși nevrednici. Acela care a împlinit și a acoperit cu slavă fiecare cerință a lui Dumnezeu, și care a suferit toată judecata și osânda cuvenită păcătosului care se hotărește pentru El, Acela șade azi la dreapta Tatălui cu slava lui Dumnezeu strălucind pe fața Lui. Nu este un astfel de Mântuitor vrednic să fie cunoscut? Nu este El vrednic de încrederea inimii unui păcătos? El S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți, deci și pentru tine. Oriunde vezi în Sfânta Scriptură cuvântul ,,oricine”, însemnează că și tu ești binevenit, oricine ai fi, și oricât de păcătos ai fi! Dumnezeu nu-ți pune nici o întrebare, nu-ți face nici o greutate, nu așteaptă nimic bun de la tine și nu-ți pune nici o condiție. Dacă El ar căuta ceva de la om, n-ar fi așa, dar El a făcut totul pentru om și acum vestește în lung și în lat: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Să nu zici că tu n-ai nevoie de o așa mântuire, de un așa Mântuitor! Vino la El astăzi și primește mântuirea pe care a câștigat-o pentru tine la Golgota, pe crucea unde S-a frânt trupul Lui și Și-a vărsat sângele Lui scump. Primește prin credință darul mântuirii, și mergi pe calea aceasta până te va chema El în slava Lui, la moștenirea glorioasă pe care ți-a pregătit-o. Da, există o singură Cale, Isus Hristos! Alege-L pe El și vei trăi! Alege-L pe El și vei avea fericirea! Alege-L pe El și gusta desfătări nespuse toată veșnicia.

de Alexa Popovici

Mesaj

Publicat de elpizein pe februarie 6, 2010

Publicat în: Mesaje. Etichetat: chemaţi, fraţi, iad, Pavel, post, predicator, rai, spune.

Dragi fraţi care ne aduceţi Cuvântul din partea lui Dumnezeu. Dorinţele de mai jos reprezintă ceea ce ne doare şi ceea ce am dori să auzim de la voi. Inţelegem că viaţa de pe pământ e o şansă de a o trăi cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales să o trăim cu Dumnezeu de aceea ne pasă ce sfaturi primim prin predicile voastre. De aceea vă rog în Numele Domnului Isus:

Spuneţi-ne de faptul că putem avea fanfare şi coruri profesioniste, solişti şi predicatori excepţionali şi totuşi, doar să ne meargă numele că trăim. (vezi Biserica din Sardes).
Spuneţi-ne că putem avea programe încărcate de puncte, organizate ca la carte, fără prezenţa Domnului în ele. (vezi Biserica din Laodicea căreia îi spune Domnul: ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat.”)
Spuneţi-ne mai multe mărturii din viaţa voastră, din experienţele cu Domnul ce le-aţi trăit voi şi mai puţine din vieţile misionarilor care au trăit cu nu ştiu câte sute de ani în urmă.
Spuneţi-le băieţilor tineri că pornografia se combate cu monitorul stins şi cu Biblia deschisă. Spuneţi-le fetelor că e mai ferice să fie bătătorit covorul din odaiţă decât cel din faţa oglinzii.
Spuneţi-ne că o oră de rugăciune face mai mult decât 10 ore pe yahoo-messenger.
Spuneţi-ne că NU vom vedea Cerul dacă credem că Isus e o stâncă pe care o loveşti când ai nevoie de apă. Spuneţi-ne că Isus nu e o trusă de prim-ajutor la care alergi doar când copilul are o boală fizică, ci e Acelaşi Domn la care ar trebui părinţii să alerge şi când copiii sunt loviţi de boli spirituale.
Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare şi pleacă la 12 fara 5, că Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decât stau ei pe scaun.
Spuneţi-ne că diplomele şi carierele noastre fără o viaţă de pocăinţă reală pălesc în faţa Mântuitorului.

NU ne spuneţi că păcatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneţi doar de HAR ci amintiţi-ne că Christos e şi un foc mistuitor. Spuneţi-ne că Recabiţii au fost încercaţi în singurul lucru care îl puteau face mai uşor din tot ce le-a poruncit tatăl lor. Cu siguranţă era mai uşor pentru Ieremia să le ceară să bea vin decât să îşi facă case. Şi era mai uşor şi pentru ei să se scuze că cel mai mare proroc din ţară le-a cerut asta. Spuneţi-ne aşadar, că părinţii noştri au fost oameni verticali, care au trăit Biblia şi noi suntem tentaţi să “vindem” principiile lor prin căminele studenţeşti de la facultate.
Spuneţi-ne că bunicii noştri preferau o vizită la orfani, văduve sau bolnavi, între cele două programe de duminică decât trei ore de somn.

Spuneţi-ne că ei posteau 3 zile pe săptămână şi mergeau la sapă şi lucru la câmp toată ziua, iar noi lucrăm la birou şi mulţi dintre noi nu avem nici măcar o zi de post pe săptămână.
Spuneti-ne că ei plângeau la fiecare predică; noi mai mult zâmbim.
Spuneti-ne că praful de pe Biblia noastră ne va condamna în ziua judecăţii dacă nu o citim şi nu o trăim.
Când ştiţi că urmează o duminică, sau joi, sau orice altă zi când trebuie să ne aduceţi un mesaj, vă rugăm staţi mai mult pe genunchi decât în faţa buletinelor de ştiri.

Spuneţi-ne dragi predicatori ADEVĂRUL, fără să vă fie teamă că nu veţi fi aleşi la următoarele alegeri în comitet. Adevărul a biruit în arenele romane, cu atât mai mult va birui unde sunt oameni care doresc să-l trăiască.
Spuneţi-ne să ne rugăm ca Domnul să scoată proroci, oameni care au daruri de vindecare, nu vă mulţumiţi ca în biserică aveţi doar oameni care ştiu să spună poezii. Oratori buni sunt şi în lume. Profesionalism găsim şi la filarmonică. Ceea ce dorim este mai mult prezenţa Duhului şi mai puţin prezenţa “noastră”. Mai multă rugăciune şi mai puţin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre.
Spuneţi-ne că există şi IAD nu doar RAI.
Spuneţi-ne că putem şti capitole din Biblie pe de rost şi totuşi să ajungem în iad dacă nu le împlinim.
Spuneţi-ne că putem trăi lângă oameni ca Pavel şi totuşi să ne întoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca şi Dima, dacă nu avem o relaţie personală cu Domnul.
Nu vă mulţumiţi că aveţi în biserică oameni care vă laudă. Nu uitaţi de roaba cu duh de ghicire care s-a luat după Pavel şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenţa dintre Pavel şi alţi predicatori a fost că el nu a amestecat sfinţenia cu nelegiurea. Vroia oameni care să fie sfinţi. Şi pentru că vroia asta, a fost bătut cu nuiele. De ce? Pentru că s-a eliberat pe el şi pe Sila de aplauze.
Chemaţi-ne mai aproape de Isus, la o viaţă adevărată de pocăinţă. Chemaţi-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemaţi-ne la dragoste şi iubire pentru Domnul şi pentru fraţi.
Vă mulţumesc,
un tânăr ce trăieşte încă în Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisă spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.