BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

,,Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi." 2 Corinteni 13:11

  • Despre noi
  • Mesaje video
  • Poezii
  • Crez
  • Mici studii
  • Cântece
  • Rugăciune
  • Adrese
  • Sănătate

Calea mântuirii

Publicat de elpizein pe iulie 28, 2013
Publicat în: Mesaje. Etichetat: alege, Alexa Popovici, amanare, calea mantuirii, Filipi, fire, iad, moarte, pericol, suflet, temnicer, viata.

,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit!Î (Faptele 16:31). Sfintele Scripturi, atât ale Vechiului cât și ale Noului Testament, ne descoperă că fiecare om, prin firea lui personală, prin păcatele ce le comite, prin neascultarea sa de Dumnezeu, de Cuvântul Său, prin vorbele ce le rostește, prin gândurile ce le leagănă în mintea sa, prin intențiile sale rele, este pierdut, este vinovat înaintea lui Dumnezeu și va trebui să se înfățișeze la Judecata de Apoi, unde va fi osândit la iad. Și trebuie să ținem seama că este vorba de o veșnicie întreagă, fiindcă după judecata de apoi nu va mai fi moarte, ci o existență veșnică. Și aceasta va fi în locul de condamnare, de pedeapsă. Iar Cuvântul sfânt ne spune că ,,acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.Î (Matei 13:42; 22:13; 24:51; 25:30) Iar un alt amănunt pe care-l aflăm cu privire la soarta celor pierduți, este că la judecata de apoi li se va spune: ,,Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.Î (Matei 25:11) Dar Dumnezeu, în îndurarea Lui cea neasemuit de mare, în dragostea Lui nemărginită, a pregătit un mijloc de salvare, de scăpare de sub vinovăția tuturor păcatelor personale. L-a dat la moarte, L-a dat ca jertfă de ispășire pe Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul Său, pentru ca în El noi să avem iertarea de păcate, în sângele Lui, să avem răscumpărarea (Efeseni 1:7).

O prăpastie de netrecut

Spre a avea această stare mai clară în minte, închipuiți-vă două stânci de munte, față în față. Una este moartea, cealaltă este viața, iar noi ne aflăm pe stânca morții și am dori cu toată ardoarea, ba chiar la disperare, să ajungem pe stânca vieții. Dar prăpastia este de netrecut. Dumnezeu, în iubirea Lui de Părinte, a pus între moarte și viață, ca o punte, pe Domnul Isus Hristos, și astfel prin El avem posibilă trecerea ,,de la moarte la viață.” De fapt, Domnul Isus Hristos Însuși ne-a spus ,,Eu sunt Calea . . . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) De aceea noi Îl predicăm pe El, pe Domnul Isus Hristos; de aceea noi îi chemăm pe oameni la Hristos; de aceea noi Îl iubim pe El și L-am declarat pe El ,,Domnul” ființelor și al vieților noastre. Fără El nu există altă speranță de scăpare de la moarte, de la iad; fără El am fi pierduți pe veci de veci. Apostolii Lui ne spun și ei: ,,În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12). În alt loc ni se spune: ,,Toți proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Faptele 10:43). Aceasta este calea mântuirii, calea de întoarcere la Dumnezeu, calea de a căpăta iertarea de păcate, despovărarea de sarcina grea a tuturor relelor făptuite în anii de viață. De aceea, insistăm cu toată dragostea, ca această cale să fie acceptată spre a se ajunge la mântuire, la împăcarea cu Dumnezeu, la liniștirea conștiinței și primirea unei păci lăuntrice care nu poate fi găsită nicăieri pe lume.

Pericolul amânării

Unii dintre oamenii păcătoși, pierduți, amână. Ei încă iubesc păcatul, le place încă starea de vrăjmășie cu Dumnezeu. Acesta însă este cel mai groaznic pericol, fiindcă nimeni nu știe când vine moartea, când va fi clipa cea din urmă, și fiecare poate fi luat prin surprindere, ajungând astfel pierdut pe veci. Cred că insistența noastră ca să nu se mai amâne cu întoarcerea la Dumnezeu, este înțeleasă. Știm din Cuvântul lui Dumnezeu și El o spune ca și cu un jurământ: ,,Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” (Ezechiel 33:11) Este deci, în puterea și la alegerea omului să ajungă și să fie mântuit, sau să rămână în starea de pierdut, de condamnat la moarte și la iad. Cineva mi-a spus o întâmplare cu un cerșetor flămând, care a găsit pâine și a chemat și pe alți cerșetori să vină și ei să ia pâine. Exact așa facem și noi prin chemările și prin insistențele noastre, ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu. Noi înșine, când am auzit chemarea Evangheliei, ne-am întors și am gustat ce dulce este viața de mântuiți, de iertați, de înfiați, de moștenitori al cerului. Am găsit pâinea! De aceea îi invităm și pe alții, flămânzi ca și noi, să vină să ia fără plată Pâinea vieții. Noi am cunoscut amărăciunea și chinul păcatului, greul mustrării de conștiință, am cunoscut starea în care se află cel nemântuit. Dar cunoaștem și starea de har la care îi chemăm pe oameni. E atât de bine lângă Domnul! E atât de dulce și frumoasă viața cu El, sub păstorirea Lui! Veniți la El, veniți acum! Tu n-ai sta nepăsător dacă ar fi vorba să ți se ofere o mie de dolari, și vrei să stai nepăsător când e vorba de sufletul tău nemuritor?

Pilda temnicerului

Temnicerul din Filipi era un păcătos pierdut, dar un păcătos neliniștit, doritor de mântuire. Pavel și Sila n-au pierdut vremea cu vorbe multe. El i-a întrebat: ,,Ce să fac ca să fiu mântuit?” Ce putea să facă el, un păcătos pierdut, pe marginea iadului? Deci Pavel și Sila nu i-au spus că trebuie să facă o mulțime de fapte bune de azi încolo, să se roage și să facă milostenii, ca să fie mântuit, ci i-au spus simplu: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Chiar în noaptea aceea, bietul temnicer a auzit vestea cea bună despre Acela pe care Tatăl L-a trimis să fie Mântuitorul lumii. Acela care a vestit adânca iubire a lui Dumnezeu pentru o lume de păcătoși și a murit pentru ca să ne deschidă zăgazurile cerului prin care dragostea aceasta să curgă în râuri de binecuvântare veșnică peste niște păcătoși nevrednici. Acela care a împlinit și a acoperit cu slavă fiecare cerință a lui Dumnezeu, și care a suferit toată judecata și osânda cuvenită păcătosului care se hotărește pentru El, Acela șade azi la dreapta Tatălui cu slava lui Dumnezeu strălucind pe fața Lui. Nu este un astfel de Mântuitor vrednic să fie cunoscut? Nu este El vrednic de încrederea inimii unui păcătos? El S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți, deci și pentru tine. Oriunde vezi în Sfânta Scriptură cuvântul ,,oricine”, însemnează că și tu ești binevenit, oricine ai fi, și oricât de păcătos ai fi! Dumnezeu nu-ți pune nici o întrebare, nu-ți face nici o greutate, nu așteaptă nimic bun de la tine și nu-ți pune nici o condiție. Dacă El ar căuta ceva de la om, n-ar fi așa, dar El a făcut totul pentru om și acum vestește în lung și în lat: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Să nu zici că tu n-ai nevoie de o așa mântuire, de un așa Mântuitor! Vino la El astăzi și primește mântuirea pe care a câștigat-o pentru tine la Golgota, pe crucea unde S-a frânt trupul Lui și Și-a vărsat sângele Lui scump. Primește prin credință darul mântuirii, și mergi pe calea aceasta până te va chema El în slava Lui, la moștenirea glorioasă pe care ți-a pregătit-o. Da, există o singură Cale, Isus Hristos! Alege-L pe El și vei trăi! Alege-L pe El și vei avea fericirea! Alege-L pe El și gusta desfătări nespuse toată veșnicia.

de Alexa Popovici

Share this:

  • Twitter
  • Facebook

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Similare

Navigarea articolelor

← ,,Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni… pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.” 1 Timotei 2:1, 2
Mijlocul și condițiile mântuirii →
  • Caută pe blog

  • Vă aşteptăm cu drag la serviciile bisericii: DUMINICĂ orele 10-12 şi 18-19.30; JOI orele 18-19.30
  • Vrei să citeşti Biblia dar nu ai una? Vino la serviciile de închinare din Biserica „Speranţa” şi vei primi o Biblie gratuit!
  • Versetul zilei

    „Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” – 2 Ioan 8

  • iulie 2013
    D L M M J V S
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    « iun.   aug. »
  • Vremea la noi

    booked.net
  • Evanghelizare

  • Misiune

  • Proiect social

    Proiect social
  • Părtăşia bisericilor din Maramureşul istoric

  • Sărbători

  • Diverse

  • Geo clock

    hit counter
  • Vizitatori

    free counters
  • Locations of visitors to this page
  • Harta vizitatori

    Map
  • VIZIONATI FILMUL ISUS

  • Ascultaţi Radio Vocea Evangheliei

  • Pagini

    • Adrese
    • Cântece
    • Crez
    • Despre noi
    • Mesaje video
    • Mici studii
    • Poezii
    • Rugăciune
    • Sănătate
  • Spam blocat

    84 de comentarii spam blocate de Akismet
  • Blogroll

    • Alianta Familiilor din Romania
    • Biblia creştini
    • Biblia GBV 2001
    • Biblia Noua Traducere
    • Biblia online în Limba Română
    • Biblia pentru viata
    • Biblia Youversion
    • Biserica baptista ,,Biruinţa" Baia Mare
    • Biserica Baptistă ,,Dragostea" Arad
    • Biserica Baptistă ,,Speranţa" Arad
    • Biserica Baptistă Betania Reghin
    • Blythswood Romania
    • Creştinul azi
    • eBiblia
    • Editura ,,Cartea creştină" Oradea
    • Editura ,,Făclia" Oradea
    • Editura ,,Perla suferinţei" Suceava
    • Faclia Publishing House
    • Fundaţia ,,Istoria binecuvântării" Cluj
    • Gotquestions
    • Informatia familiei
    • Institutul Teologic Baptist Bucureşti
    • Misiune.ro
    • Programe şi resurse biblice
    • Radio ,,Vocea Evangheliei" Oradea
    • Resurse creştine
    • Scripture text
    • Sfânta Scriptură
    • Step Tyndale House
    • Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
    • Universitatea ,,Emanuel" Oradea
    • Viata vesnica
    • WordPress.com
    • WordPress.org
  • Twitter

    • I liked a @YouTube video youtu.be/3TzHDdeuu80?a Fratii Sfara - Caut un om , un om in intreaga tara 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/czVIakZCJ5w?a LA CRUCEA DE LA GOLGOTA - FRATII GROZA - SALA PALATULUI, 1999 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/6WDH0Iv6GuE?a Lucian si Adelina Susanu - Mai cheamă-mi Isuse 6 years ago
    • Invitatie2: youtu.be/HhJQ4BfUm9o?a via @YouTube 6 years ago
    • Azi cant de bucurie: youtu.be/Y68F4jhjdEY?a via @YouTube 6 years ago
    Follow @bissperanta
  • Arhive

    • ianuarie 2023
    • decembrie 2022
    • noiembrie 2022
    • octombrie 2022
    • septembrie 2022
    • august 2022
    • iulie 2022
    • iunie 2022
    • mai 2022
    • aprilie 2022
    • martie 2022
    • februarie 2022
    • ianuarie 2022
    • decembrie 2021
    • noiembrie 2021
    • octombrie 2021
    • septembrie 2021
    • august 2021
    • iulie 2021
    • iunie 2021
    • mai 2021
    • aprilie 2021
    • martie 2021
    • februarie 2021
    • ianuarie 2021
    • decembrie 2020
    • noiembrie 2020
    • octombrie 2020
    • septembrie 2020
    • august 2020
    • iulie 2020
    • iunie 2020
    • mai 2020
    • aprilie 2020
    • martie 2020
    • februarie 2020
    • ianuarie 2020
    • decembrie 2019
    • noiembrie 2019
    • octombrie 2019
    • septembrie 2019
    • august 2019
    • iulie 2019
    • iunie 2019
    • mai 2019
    • aprilie 2019
    • martie 2019
    • februarie 2019
    • ianuarie 2019
    • decembrie 2018
    • noiembrie 2018
    • octombrie 2018
    • septembrie 2018
    • august 2018
    • iulie 2018
    • iunie 2018
    • mai 2018
    • aprilie 2018
    • martie 2018
    • februarie 2018
    • ianuarie 2018
    • decembrie 2017
    • noiembrie 2017
    • octombrie 2017
    • septembrie 2017
    • august 2017
    • iulie 2017
    • iunie 2017
    • mai 2017
    • aprilie 2017
    • martie 2017
    • februarie 2017
    • ianuarie 2017
    • decembrie 2016
    • noiembrie 2016
    • octombrie 2016
    • septembrie 2016
    • august 2016
    • iulie 2016
    • iunie 2016
    • mai 2016
    • aprilie 2016
    • martie 2016
    • februarie 2016
    • ianuarie 2016
    • decembrie 2015
    • noiembrie 2015
    • octombrie 2015
    • septembrie 2015
    • august 2015
    • iulie 2015
    • iunie 2015
    • mai 2015
    • aprilie 2015
    • martie 2015
    • februarie 2015
    • ianuarie 2015
    • decembrie 2014
    • noiembrie 2014
    • octombrie 2014
    • septembrie 2014
    • august 2014
    • iulie 2014
    • iunie 2014
    • mai 2014
    • aprilie 2014
    • martie 2014
    • februarie 2014
    • ianuarie 2014
    • decembrie 2013
    • noiembrie 2013
    • octombrie 2013
    • septembrie 2013
    • august 2013
    • iulie 2013
    • iunie 2013
    • aprilie 2013
    • martie 2013
    • februarie 2013
    • ianuarie 2013
    • decembrie 2012
    • noiembrie 2012
    • octombrie 2012
    • septembrie 2012
    • august 2012
    • iulie 2012
    • iunie 2012
    • mai 2012
    • aprilie 2012
    • martie 2012
    • februarie 2012
    • ianuarie 2012
    • decembrie 2011
    • noiembrie 2011
    • octombrie 2011
    • septembrie 2011
    • iulie 2011
    • mai 2011
    • aprilie 2011
    • martie 2011
    • ianuarie 2011
    • decembrie 2010
    • noiembrie 2010
    • octombrie 2010
    • septembrie 2010
    • august 2010
    • iulie 2010
    • iunie 2010
    • mai 2010
    • aprilie 2010
    • martie 2010
    • februarie 2010
    • ianuarie 2010
    • decembrie 2009
Blog la WordPress.com. Tema: Parament de WordPress.com.
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Alătură-te altor 37 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Copiază legătură scurtă
    • Raportează acest conținut
    • Vezi articolul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: