N. Testament ne arată modul în care Dumnezeu, prin oamenii care predică Cuvântul Său, ne adresează chemarea Evangheliei şi cum, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne regenerează, punând în noi o viaţă spirituală nouă. Ne vom uita la 2 aspecte în legătură cu mântuirea.
I. MIJLOCUL MÂNTUIRII
A. Mântuirea nu își are originea în om, ci în Dumnezeu
Aşadar nu omul prin priceperea lui este iniţiatorul, nici înfăptuitorul lucrării de salvare din păcat, ci aşa cum spune ap. Pavel, Dumnezeu ,,care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1Tim. 2:4). Ap. Pavel este cel ce a cercetat şi a fost învrednicit de Dumnezeu să ne scrie despre mântuirea pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc.
1. În primul rând, Dumnezeu este suveran în mântuirea noastră. Pavel le scrie creştinilor din Efes că ,,În El, (adică în Cristos) Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efes 1:4,5).
2. Suntem mântuiţi datorită bogăției Harului lui Dumnezeu. Tot efesenilor Pavel le scrie ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere” (Efes. 1:7,8).
3. Suntem mântuiţi datorită dragostei Lui. Pavel le arată romanilor, atunci când vorbeşte despre lucrarea de mântuire, că ,,Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Rom. 5:8)
Un alt lucru pe care trebuie să-l afirmăm potrivit învăţăturii Sf. Scripturi, şi chiar potrivit experienţei de viaţă este că…
B. Omul nu se poate mântui prin propriile lui puteri și nici prin faptele lui.
1.Mântuirea este numai prin Isus Cristos. Petru, plin de Duhul Sfânt şi de curaj, le spune celor din Sobor şi oamenilor de faţă, care l-au tras la răspundere pt. vindecarea făcută ologolui și le îndreaptă privirea spre Isus Cristos, zicând: ,,În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12).
2.Mântuirea este numai prin Harul lui Dumnezeu. Noi suntem ,,socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Rom.3:24). De aceea ap. Pavel ne prezintă porunca lui Dumnezeu şi ne spune că ,,…harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:11-13) 3.Mântuirea este numai prin credința in Domnul Isus. ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efes. 2:8, 9).
4.Suntem socotiți neprihăniți (drepţi) prin jertfa Domnului Isus. Romanilor, ap. Pavel le scrie ,,Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.” (Rom. 5:9), iar corintenilor ,,Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Hristos si prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Cor. 6:11)
II. CONDIȚIILE MÂNTUIRII
Biblia ne arată că pentru a ne bucura de mântuirea oferită de Dumnezeu în dar, trebuiesc respectate anumite condiții. Acestea sunt pocăinţa şi credinţa. Convertirea sau întoarcerea noastră, reprezintă răspunsul nostru voit la chemarea Evangheliei, prin care ne pocăim de păcatele noastre în mod sincer și ne punem încrederea în Cristos pentru mântuire.
În N.T. întoarcerea de la păcat este numită pocăinţă iar întoarcerea la Cristos este numită credinţă.
1. POCĂINȚA
Pocăința este o profundă părere de rău pentru păcat, o renunțare la păcat și un sincer angajament de a-l părăsi și de a umbla în ascultare de Cristos.
Pocăința implică următoarele lucruri:
1. Convingerea în ce privește păcatul făptuit. David conştient de păcatul său spune: ,,Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. (Psalm 51:3, 4). Convingerea despre păcat o dă Duhul Sfânt. Spune Domnul Isus că ,,El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).
2.Ură împotriva păcatului. Le spune Dumnezeu israeliţilor aflaţi în robie: de citit (Ezec. 36:31,32).
3.Întristare pentru păcat. Petru, după ce s-a lepădat de 3 ori de Domnul Isus și-a dat seama de păcatul pe care-l săvârșise ,,a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Mat. 26:75); Pavel le scrie corintenilor că ,,În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.”
4.Renunțarea la păcat. Fiul risipitor când conștientizează starea de păcat în care ajunsese, spune: ,,Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” (Lc. 15:18).
5.Mărturisirea păcatului – Solomon scrie în Prov. 28:13 că ,,Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.”
6.Dorința de iertare – David avea acea dorință mare de a căpăta iertare din partea lui Dumnezeu. El scrie: ,,Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalm 32:5).
7.Dorința de a face voia lui Dumnezeu și de a-I fi plăcut – Pavel le scrie tesalonicenilor că ,,Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra.” (1 Tes. 4:3)
8.Voința de a repara răul făcut . Zacheu când a fost cercetat de prezența Domnului Isus a luat acea decizie și a spus: „Iata, Doamne, jumatate din avutia mea o dau saracilor; si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii dau inapoi impatrit.” (Luca 19:8).
2. CREDINȚA
Credința mântuitoare este punerea încrederii în Isus Cristos pentru iertarea păcatelor și primirea vieții veșnice.
Credința implică:
- O încredere neclintită ,,…in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.” (Evrei 11:1).
- O predare, dăruire sau lăsare în mâna lui Dumnezeu – 2 orbi și-au pus încrederea, pt. vindecare, în Domnul Isus. Acesta le-a spus: „Faca-vi-se dupa credinta voastra!” și le-a redat vederea.
- Acceptarea planului și a voiei lui Dumnezeu, adoptarea lor și supunerea față de ele. Domnul îi cheamă pe primii ucenici, astfel: „Veniti dupa Mine, si va voi face pescari de oameni.” Aceștia au acceptat și ,,Indata, ei si-au lasat mrejele si au mers dupa El.” (Marcu 1:17-18).
- Ascultare – Despre Avraam, tatăl tuturor credincioșilor, ni se spune că ,,Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce.” (Evrei 11:8).
5. Convingeri biblice cu privire la Persoana și lucrarea lui Cristos.Ap. Ioan ne spune că ,,Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu aveti viata vesnica.” (1 Ioan 5:12-13).
adaptare după http://betel.ro/
