Filipi

,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit!Î (Faptele 16:31). Sfintele Scripturi, atât ale Vechiului cât și ale Noului Testament, ne descoperă că fiecare om, prin firea lui personală, prin păcatele ce le comite, prin neascultarea sa de Dumnezeu, de Cuvântul Său, prin vorbele ce le rostește, prin gândurile ce le leagănă în mintea sa, prin intențiile sale rele, este pierdut, este vinovat înaintea lui Dumnezeu și va trebui să se înfățișeze la Judecata de Apoi, unde va fi osândit la iad. Și trebuie să ținem seama că este vorba de o veșnicie întreagă, fiindcă după judecata de apoi nu va mai fi moarte, ci o existență veșnică. Și aceasta va fi în locul de condamnare, de pedeapsă. Iar Cuvântul sfânt ne spune că ,,acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.Î (Matei 13:42; 22:13; 24:51; 25:30) Iar un alt amănunt pe care-l aflăm cu privire la soarta celor pierduți, este că la judecata de apoi li se va spune: ,,Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.Î (Matei 25:11) Dar Dumnezeu, în îndurarea Lui cea neasemuit de mare, în dragostea Lui nemărginită, a pregătit un mijloc de salvare, de scăpare de sub vinovăția tuturor păcatelor personale. L-a dat la moarte, L-a dat ca jertfă de ispășire pe Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul Său, pentru ca în El noi să avem iertarea de păcate, în sângele Lui, să avem răscumpărarea (Efeseni 1:7).

O prăpastie de netrecut

Spre a avea această stare mai clară în minte, închipuiți-vă două stânci de munte, față în față. Una este moartea, cealaltă este viața, iar noi ne aflăm pe stânca morții și am dori cu toată ardoarea, ba chiar la disperare, să ajungem pe stânca vieții. Dar prăpastia este de netrecut. Dumnezeu, în iubirea Lui de Părinte, a pus între moarte și viață, ca o punte, pe Domnul Isus Hristos, și astfel prin El avem posibilă trecerea ,,de la moarte la viață.” De fapt, Domnul Isus Hristos Însuși ne-a spus ,,Eu sunt Calea . . . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) De aceea noi Îl predicăm pe El, pe Domnul Isus Hristos; de aceea noi îi chemăm pe oameni la Hristos; de aceea noi Îl iubim pe El și L-am declarat pe El ,,Domnul” ființelor și al vieților noastre. Fără El nu există altă speranță de scăpare de la moarte, de la iad; fără El am fi pierduți pe veci de veci. Apostolii Lui ne spun și ei: ,,În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12). În alt loc ni se spune: ,,Toți proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Faptele 10:43). Aceasta este calea mântuirii, calea de întoarcere la Dumnezeu, calea de a căpăta iertarea de păcate, despovărarea de sarcina grea a tuturor relelor făptuite în anii de viață. De aceea, insistăm cu toată dragostea, ca această cale să fie acceptată spre a se ajunge la mântuire, la împăcarea cu Dumnezeu, la liniștirea conștiinței și primirea unei păci lăuntrice care nu poate fi găsită nicăieri pe lume.

Pericolul amânării

Unii dintre oamenii păcătoși, pierduți, amână. Ei încă iubesc păcatul, le place încă starea de vrăjmășie cu Dumnezeu. Acesta însă este cel mai groaznic pericol, fiindcă nimeni nu știe când vine moartea, când va fi clipa cea din urmă, și fiecare poate fi luat prin surprindere, ajungând astfel pierdut pe veci. Cred că insistența noastră ca să nu se mai amâne cu întoarcerea la Dumnezeu, este înțeleasă. Știm din Cuvântul lui Dumnezeu și El o spune ca și cu un jurământ: ,,Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” (Ezechiel 33:11) Este deci, în puterea și la alegerea omului să ajungă și să fie mântuit, sau să rămână în starea de pierdut, de condamnat la moarte și la iad. Cineva mi-a spus o întâmplare cu un cerșetor flămând, care a găsit pâine și a chemat și pe alți cerșetori să vină și ei să ia pâine. Exact așa facem și noi prin chemările și prin insistențele noastre, ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu. Noi înșine, când am auzit chemarea Evangheliei, ne-am întors și am gustat ce dulce este viața de mântuiți, de iertați, de înfiați, de moștenitori al cerului. Am găsit pâinea! De aceea îi invităm și pe alții, flămânzi ca și noi, să vină să ia fără plată Pâinea vieții. Noi am cunoscut amărăciunea și chinul păcatului, greul mustrării de conștiință, am cunoscut starea în care se află cel nemântuit. Dar cunoaștem și starea de har la care îi chemăm pe oameni. E atât de bine lângă Domnul! E atât de dulce și frumoasă viața cu El, sub păstorirea Lui! Veniți la El, veniți acum! Tu n-ai sta nepăsător dacă ar fi vorba să ți se ofere o mie de dolari, și vrei să stai nepăsător când e vorba de sufletul tău nemuritor?

Pilda temnicerului

Temnicerul din Filipi era un păcătos pierdut, dar un păcătos neliniștit, doritor de mântuire. Pavel și Sila n-au pierdut vremea cu vorbe multe. El i-a întrebat: ,,Ce să fac ca să fiu mântuit?” Ce putea să facă el, un păcătos pierdut, pe marginea iadului? Deci Pavel și Sila nu i-au spus că trebuie să facă o mulțime de fapte bune de azi încolo, să se roage și să facă milostenii, ca să fie mântuit, ci i-au spus simplu: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Chiar în noaptea aceea, bietul temnicer a auzit vestea cea bună despre Acela pe care Tatăl L-a trimis să fie Mântuitorul lumii. Acela care a vestit adânca iubire a lui Dumnezeu pentru o lume de păcătoși și a murit pentru ca să ne deschidă zăgazurile cerului prin care dragostea aceasta să curgă în râuri de binecuvântare veșnică peste niște păcătoși nevrednici. Acela care a împlinit și a acoperit cu slavă fiecare cerință a lui Dumnezeu, și care a suferit toată judecata și osânda cuvenită păcătosului care se hotărește pentru El, Acela șade azi la dreapta Tatălui cu slava lui Dumnezeu strălucind pe fața Lui. Nu este un astfel de Mântuitor vrednic să fie cunoscut? Nu este El vrednic de încrederea inimii unui păcătos? El S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți, deci și pentru tine. Oriunde vezi în Sfânta Scriptură cuvântul ,,oricine”, însemnează că și tu ești binevenit, oricine ai fi, și oricât de păcătos ai fi! Dumnezeu nu-ți pune nici o întrebare, nu-ți face nici o greutate, nu așteaptă nimic bun de la tine și nu-ți pune nici o condiție. Dacă El ar căuta ceva de la om, n-ar fi așa, dar El a făcut totul pentru om și acum vestește în lung și în lat: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Să nu zici că tu n-ai nevoie de o așa mântuire, de un așa Mântuitor! Vino la El astăzi și primește mântuirea pe care a câștigat-o pentru tine la Golgota, pe crucea unde S-a frânt trupul Lui și Și-a vărsat sângele Lui scump. Primește prin credință darul mântuirii, și mergi pe calea aceasta până te va chema El în slava Lui, la moștenirea glorioasă pe care ți-a pregătit-o. Da, există o singură Cale, Isus Hristos! Alege-L pe El și vei trăi! Alege-L pe El și vei avea fericirea! Alege-L pe El și gusta desfătări nespuse toată veșnicia.

de Alexa Popovici

Încă de la începutul N. T. ne întâlnim cu botezul. Botezul lui Ioan Botezătorul, numit botezul pocăinţei care nu-i o iniţiativă nici măcar a celui mai mare dintre prooroci, ci este iniţiativa lui Dumnezeu. În Lc. 3:3 ni se spune ,,Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan.”

Imediat ne întâlnim cu botezul Domnului Isus. De ce a avut nevoie de botez Domnul nostru, pt. că El era fără păcat. Pt. că botezul a fost o dovadă a ascultării lui Isus faţă de Tatăl şi al predării Sale în mâna Sa pt. a împlini lucrarea la care L-a trimis: propovăduirea Evngheliei (a Cuvântului, a Împărăţiei), rugăciune, vindecări şi realizarea mântuirii, pt. oameni: pt. mine şi pt. tine.

Apl. – după ce L-a primit pe Cristos, credinciosul trebuie să asculte de El şi să primescă botezul.

Acest model îl vedem deseori în Fapte:

– La Cincizecime – 3000 de oameni au primit propovăduirea ap. Petru despre iertarea păcatelor şi apoi au fost botezaţi (2:41)

– La propovăduirea lui Filip din Samaria – când samaritenii au crezut ce a predicat diaconul Filip despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus Cristos, au fost botezaţi atât bărbaţi cât şi femei (8:12, 13)

– La Filipi – temnicerul şi casa lui au crezut în Cristos, după ce ap. Pavel i-a învăţat ce trebuie să facă ca să fie mântuiţi. Apoi el şi casa lui au fost botezaţi (16:33)

– La Corint – Crisp, împreună cu toată casa lui şi mulţi dintre corinteni au auzit Evanghelia, au crezut şi au fost botezaţi.

Practica N. T. este următoarea: oamenii au fost botezaţi:

– după ce au devenit ucenici;

– după ce au primit cuvântul despre iertarea păcatelor

– după ce au crezut vestea cea bună

– după ce au crezut în Domnul Isus

Botezul urmează după credinţa mântuitoare. Botezul este pt. credincioşi, de aceea, noi ca baptişti, folosim expresia ,,botezul credincioşilor” şi pretindem ca cel care este candidat pt. botez să facă o mărturisire adevărată a credinţei lui în Isus Cristos.

Prin botez, credinciosul aduce mărturie despre anumite realităţi spirituale pe care Dumnezeu le-a pus în viaţa lui sau realităţi spirituale la care năzuieşte. Aşadar, la botez, credinciosul declară:

1. Credinţa sa mântuitoare în Cristos şi în jertfa Lui de ispăşire. Da, Domnul Isus a murit şi pt. mine şi mă poate mântui.

2. Dorinţa de a asculta de Cristos (Mt. 28:19-20). Împlinirea poruncii botezului exprimă ascultarea credinciosului faţă de noul stăpân, Domnul Isus Cristos. Să fi conştient de această poruncă şi să refuzi să o împlineşti, înseamnă să păcătuieşti împotriva Domnului. Refuzul acesta descalifică o persoană de la a participa la Cina Domnului şi atrage după sine pedeapsa din partea Domnului. Când o persoană se supune actului botezului, mărturiseşte prin aceasta că doreşte să asculte de Domnul în toate lucrurile.

3. Unirea cu Cristos – (Rom. 6:1-4). Botezul este imaginea exterioară, vizibilă a rezultatului botezului cu Duhul Sfânt în Isus a acelei persoane. Datorită acestei uniri cu Cristos, noul credincios participă la moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus. Prin scufundarea sa în apa botezului şi ieşirea sa din apă, credinciosul arată unirea sa cu Cristos şi participarea sa împreună cu Cristos la aceste evenimente.

4. Dorinţa de a-L urma pe Cristos (Rom. 6:4). Botezul credinciosului ar trebui să însemne ruperea sa totală de vechiul său mod de viaţă şi începerea unei noi vieţi ca şi ucenic al Domnului Isus. Cu toate că, din când în când, va mai avea parte de şchiopătări, de mici căderi, totuşi, prin botezul său, credinciosul a-nceput un nou drum în direcţia corectă pe care o prezintă Scriptura. Trebuie să spun şi faptul că, după mântuirea sa, un credincios trebuie să fie botezat o singură dată, nu de fiecare dată când păcătuieşte şi doreşte să se re-ofere în slujba Domnului.

Dacă cel credincios înţelege astfel botezul cu apă, va aprecia mai mult acest act atunci când îl va împlini sau când îşi va aduce aminte de el.