Încă de la începutul N. T. ne întâlnim cu botezul. Botezul lui Ioan Botezătorul, numit botezul pocăinţei care nu-i o iniţiativă nici măcar a celui mai mare dintre prooroci, ci este iniţiativa lui Dumnezeu. În Lc. 3:3 ni se spune ,,Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan.”
Imediat ne întâlnim cu botezul Domnului Isus. De ce a avut nevoie de botez Domnul nostru, pt. că El era fără păcat. Pt. că botezul a fost o dovadă a ascultării lui Isus faţă de Tatăl şi al predării Sale în mâna Sa pt. a împlini lucrarea la care L-a trimis: propovăduirea Evngheliei (a Cuvântului, a Împărăţiei), rugăciune, vindecări şi realizarea mântuirii, pt. oameni: pt. mine şi pt. tine.
Apl. – după ce L-a primit pe Cristos, credinciosul trebuie să asculte de El şi să primescă botezul.
Acest model îl vedem deseori în Fapte:
– La Cincizecime – 3000 de oameni au primit propovăduirea ap. Petru despre iertarea păcatelor şi apoi au fost botezaţi (2:41)
– La propovăduirea lui Filip din Samaria – când samaritenii au crezut ce a predicat diaconul Filip despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus Cristos, au fost botezaţi atât bărbaţi cât şi femei (8:12, 13)
– La Filipi – temnicerul şi casa lui au crezut în Cristos, după ce ap. Pavel i-a învăţat ce trebuie să facă ca să fie mântuiţi. Apoi el şi casa lui au fost botezaţi (16:33)
– La Corint – Crisp, împreună cu toată casa lui şi mulţi dintre corinteni au auzit Evanghelia, au crezut şi au fost botezaţi.
Practica N. T. este următoarea: oamenii au fost botezaţi:
– după ce au devenit ucenici;
– după ce au primit cuvântul despre iertarea păcatelor
– după ce au crezut vestea cea bună
– după ce au crezut în Domnul Isus
Botezul urmează după credinţa mântuitoare. Botezul este pt. credincioşi, de aceea, noi ca baptişti, folosim expresia ,,botezul credincioşilor” şi pretindem ca cel care este candidat pt. botez să facă o mărturisire adevărată a credinţei lui în Isus Cristos.
Prin botez, credinciosul aduce mărturie despre anumite realităţi spirituale pe care Dumnezeu le-a pus în viaţa lui sau realităţi spirituale la care năzuieşte. Aşadar, la botez, credinciosul declară:
1. Credinţa sa mântuitoare în Cristos şi în jertfa Lui de ispăşire. Da, Domnul Isus a murit şi pt. mine şi mă poate mântui.
2. Dorinţa de a asculta de Cristos (Mt. 28:19-20). Împlinirea poruncii botezului exprimă ascultarea credinciosului faţă de noul stăpân, Domnul Isus Cristos. Să fi conştient de această poruncă şi să refuzi să o împlineşti, înseamnă să păcătuieşti împotriva Domnului. Refuzul acesta descalifică o persoană de la a participa la Cina Domnului şi atrage după sine pedeapsa din partea Domnului. Când o persoană se supune actului botezului, mărturiseşte prin aceasta că doreşte să asculte de Domnul în toate lucrurile.
3. Unirea cu Cristos – (Rom. 6:1-4). Botezul este imaginea exterioară, vizibilă a rezultatului botezului cu Duhul Sfânt în Isus a acelei persoane. Datorită acestei uniri cu Cristos, noul credincios participă la moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus. Prin scufundarea sa în apa botezului şi ieşirea sa din apă, credinciosul arată unirea sa cu Cristos şi participarea sa împreună cu Cristos la aceste evenimente.
4. Dorinţa de a-L urma pe Cristos (Rom. 6:4). Botezul credinciosului ar trebui să însemne ruperea sa totală de vechiul său mod de viaţă şi începerea unei noi vieţi ca şi ucenic al Domnului Isus. Cu toate că, din când în când, va mai avea parte de şchiopătări, de mici căderi, totuşi, prin botezul său, credinciosul a-nceput un nou drum în direcţia corectă pe care o prezintă Scriptura. Trebuie să spun şi faptul că, după mântuirea sa, un credincios trebuie să fie botezat o singură dată, nu de fiecare dată când păcătuieşte şi doreşte să se re-ofere în slujba Domnului.
Dacă cel credincios înţelege astfel botezul cu apă, va aprecia mai mult acest act atunci când îl va împlini sau când îşi va aduce aminte de el.
