BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

Matei 10:32-39: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Una din dovezile de  necontestat ale autenticităţii cuvintelor Scripturii, în cazul de faţă al Evangheliilor, este şi prezicerea cu exactitate a felului în care oamenii, în marea lor majoritate, din vremea aceea până astăzi, au ales să răspundă la mesajul Evangheliei. Pentru un om care înţelege corect acest mesaj, îi înţelege importanţa şi urgenţa cu care trebuie răspândit, este de-a dreptul şocant să constate nu numai indiferenţa şi batjocura oamenilor, dar chiar ura înverşunată şi violenţa cu care reacţionează unii dintre ei atunci când sunt confruntaţi cu mesajul Evangheliei şi chemarea la pocăinţă, ca şi cum prin aceasta ai vrea să le distrugi viaţa, ai vrea să-i nenoroceşti, ai vrea să le provoci un rău cât se poate de mare. Este şocant pentru că, atunci când îi vorbeşti unui om despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său la moarte pentru ca noi să putem fi salvaţi de la pieire, te-ai aştepta ca omul să fie profund atins şi mişcat de un asemenea mesaj, să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a beneficia şi el de harul lui Dumnezeu.

Şi totuşi, Domnul Isus a ştiut de la început cum vor reacţiona oamenii la auzul mesajului Evangheliei. El ştia lucrul acesta pentru că ştia cu cine are de-a face. Natura umană este atât de coruptă de păcat încât pur şi simplu, omul, în starea sa naturală, de fiinţă neregenerată, nu va răspunde Evangheliei dacă nu-l atinge Duhul lui Dumnezeu.

De aceea Domnul Isus îi avertizează pe ucenici cu privire la reacţia oamenilor la mesajul Evangheliei (v. 35, 36). Cu alte cuvinte El le spune: Să nu vă faceţi iluzii că oamenii vă vor primi cu braţele deschise atunci când le veţi vorbi despre Mine şi despre lucrarea Mea, dimpotrivă din cauza mea veţi avea cele mai mari probleme, veţi întâmpina batjocură şi dispreţ chiar de la cei dragi vouă, de la părinţii voştri care v-au crescut şi v-au iubit, ori de la copiii pe care i-aţi crescut voi şi-i iubiţi din toată inima. De aceea veţi fi puşi în faţa celei mai dificile alegeri din toată viaţa voastră pământească: mai întâi Isus Cristos sau mai întâi familia?

Ceea ce este foarte important de subliniat încă de la început este faptul că de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi ca şi copii ai Săi. Aşadar, întrebarea deosebit de importantă la care va trebui să răspundem cu toată seriozitatea şi responsabilitatea este următoarea:

CÂT MĂ COSTĂ SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?

1. Să renunţ la comoditatea mea

Matei 10:32: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;”

Cum anume pot eu să-L mărturisesc pe Cristos înaintea oamenilor? Ce presupune aceasta?

Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Observăm că a fi martor al Domnului Isus presupune o implicare activă din partea ucenicului.

Romani 10:13-15: „Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Diavolul a reuşit să strecoare cumva în mintea oamenilor ideea că a fi un credincios practicant, deci un om care îşi mărturiseşte şi trăieşte credinţa în Cristos, este ceva ce nu mai corespunde standardelor foarte înalte ale societăţii moderne. Auzi, să spui oamenilor pe faţă că tu crezi în ce spune Biblia! Este ceva depăşit, nu vor să mai audă asemenea lucruri, oamenii au nevoie de ceva nou, ceva incitant, ceva care să le stârnească cu adevărat curiozitatea. Şi atunci din cauza acestui tip de mentalitate colectivă predominantă, creştinii sunt tentaţi să tacă şi să nu iasă prea mult în evidenţă din această privinţă, dacă se poate nici să nu se ştie că suntem creştini pocăiţi, adică ucenici ai Domnului Isus.

Însă,ucenicul lui Isus Cristos nu este caracterizat de comoditate. Pe ogorul Evangheliei este atât de mare nevoia de lucrători încât pur şi simplu comoditatea nu are ce căuta în mijlocul Bisericii. Fiecare credincios din Biserică este un mădular în Trupul lui Cristos şi fiecare mădular are un dar de slujire, astfel încât a-L mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor nu presupune neapărat să ai o pregătire teologică de nivel academic, ci mai ales râvnă sfântă şi credincioşie, însoţită de o cunoaştere temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu, într-o atitudine de smerenie şi dragoste arzătoare pentru oamenii care sunt robiţi de păcatele în care trăiesc şi pe care îi aşteaptă judecata dreaptă şi pedeapsa veşnică dacă vor muri în această stare.

Dacă noi înşine suntem dispuşi să-L mărturisim pe Cristos înaintea oamenilor şi El se angajează să ne mărturisească înaintea Tatălui din ceruri. Ce poate fi mai încurajator decât această asigurare?

2. Să renunţ la frica şi ruşinea faţă de oameni

Matei 10:33: „dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”

Este interesant de observat cum oamenilor nu le este frică şi ruşine să comită tot felul de fapte compromiţătoare în timpul vieţii lor dar devin fricoşi şi se ruşinează când trebuie să-şi declare pe faţă credinţa lor în Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Nu este aceasta o absurditate? Şi totuşi aşa stau lucrurile. Lumea în care trăim este o lume cu o scară a valorilor răsturnată, aşa încât am ajuns să ne ruşinăm înaintea oamenilor de credinţa şi pocăinţa noastră, dar să tolerăm uşor minciuna, hoţia, corupţia, lăcomia, beţia, adulterul, homosexualitatea, divorţul şi chiar şi crima.

Problema aceasta a fricii şi ruşinării noastre faţă de oameni din pricina credinţei în Isus Cristos, este cât se poate de serioasă şi gravă pentru că, de atitudinea noastră înaintea oamenilor, depinde mijlocirea Domnului Isus Cristos pentru noi înaintea Tatălui din ceruri. Noi putem să sucim şi să răstălmăcim aceste cuvinte ale Mântuitorului în toate felurile şi să încercăm să le dăm câte înţelesuri vrem noi, însă ceea ce spune Domnul Isus aici reprezintă o realitate, un adevăr crunt despre starea inimii majorităţii creştinilor „căldicei” care umplu bisericile de astăzi ale popoarelor aşa zis „majoritar creştine”.

Satana însuşi cunoaşte foarte bine acest adevăr, de aceea una din luptele sale permanente este aceea de a ne face să ne temem şi să ne ruşinăm de credinţa noastră curată şi sfântă ancorată în Persoana Domnului Isus Cristos.

3. Să renunţ la compromisuri în schimbul păcii cu cei nemântuiţi din casa mea

Matei 10:35-36: „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”

Unul din cele mai grele lucruri de suportat pentru un creştin este să trebuiască să trăiască şi să facă compromisuri morale de dragul celor din familia sa. Însă aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu vrea să ne păstrăm viaţa curată printr-o trăire în sfinţenie deplină. În afară situaţiei de căsătorie în care unul este credincios şi celălalt necredincios, unde Biblia este categorică şi interzice celui credincios să se despartă, orice altă situaţie trebuie rezolvată în aşa fel încât cel credincios să nu fie nevoit să facă compromisuri morale. Este adevărat că Dumnezeul păcii ne cheamă să trăim în pace, dacă este cu putinţă, cu toţi oamenii, dar acest lucru nu depinde întotdeauna de noi, şi în nici un caz făcând compromisuri ce ne-ar răni conştiinţa şi ne-ar afecta moralitatea. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată aşa ceva ci, dimpotrivă, El ne doreşte sfinţi şi curaţi pentru Sine, spre slava Numelui Său, strălucind ca nişte lumini vii în această lume cuprinsă de întunericul păcatului şi al compromisurilor.

4. Să renunţ la idolatria mea

Matei 10:37  Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Probabil că este şocant pentru un creştin să-l atenţionezi cu privire la pericolul idolatriei, deoarece atunci când vorbim de idoli avem tendinţa să ne gândim automat la chipuri cioplite sau turnate şi la icoane atârnate pe pereţi înaintea cărora oamenii se închină plecându-şi genunchii. Însă Scriptura ne avertizează clar că orice lucru, persoană, obicei sau orice altceva ocupă în viaţa noastră un loc mai important decât Dumnezeu, acela devine idolul nostru, iar noi suntem vinovaţi de idolatrie.

De aceea avertismentul Domnului Isus este foarte serios şi ne şochează chiar, la prima vedere.

A-L urma pe Domnul Isus Cristos, adică a fi ucenicul Său, înseamnă a-L declara Domn al vieţii mele şi a înţelege că El este cel mai de preţ bun pe care L-aş putea avea vreodată. El este mai de preţ decât părinţii mei, decât fraţii mei, decât copiii mei, decât bunurile noastre materiale, indiferent câte ar fi ele.

Este clar că Dumnezeu nu ne îndeamnă să ne abandonăm pe cei dragi, mai ales când aceştia au nevoie de ajutorul nostru, ci dimpotrivă, suntem datori să-i iubim, să-i ocrotim şi să le purtăm de grijă, dar ne este interzis să punem relaţiile acestea mai presus de relaţia noastră cu Dumnezeu. Doar în aceste condiţii Dumnezeu Însuşi ne asigură de binecuvântările Sale peste noi şi peste întreaga noastră familie. Când priorităţile acestea se inversează, iar Dumnezeu ajunge pentru noi o prioritate secundară, atunci am devenit idolatri.

5. Să renunţ chiar şi la viaţa mea

Matei 10:38-39: „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Ce înseamnă oare să-ţi iei crucea ta şi să mergi  după Domnul Isus?

Unii spun despre o boală, sau despre un necaz, sau o problemă de familie, că „aceasta este crucea mea”. Oare asta voia să spună Domnul? De fapt dacă privim mai cu atenţie cele două versete ele se leagă unul de altul pentru că a purta o cruce înseamnă de fapt că vei fi crucificat pe ea, pentru că acesta era rostul purtării crucii de către cei condamnaţi la moarte: îşi purtau crucea pe care urmau să fie răstigniţi, deci erau conştienţi de această realitate ce-i aştepta. Pentru ei viaţa lor era terminată, trăiau ultimele lor clipe în această lume, iar acestea trebuiau trăite conştienţi fiind că peste câteva ceasuri, chiar înainte de asfinţitul soarelui, pentru că aşa era regula, ei vor fi plecaţi din această lume, deci lumea aceasta nu mai însemna nimic pentru un condamnat la moarte ce-şi purta crucea spre locul de execuţie. Pentru noi creştinii secolului XXI, aceste afirmaţii ar putea fi lipsite de sens, pentru că noi, la drept vorbind nu ne confruntăm cu primejdia reală de a fi condamnaţi la moarte, însă această afirmaţie aparent şocantă a Domnului Isus are un mesaj foarte important pentru toţi creştinii, pentru că El se referea în primul rând la atitudinea noastră faţă de lumea aceasta ca sistem de valori. Sistemul de valori al lumii în care trăim este unul sistematic îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Pe măsură ce pretinde că evoluează din punct de vedere social, economic şi cultural, lumea aceasta se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de legile Sale morale. De aceea Domnul Isus, i-a mustrat aspru pe farisei numindu-i fii ai Diavolului, fiindcă comportamentul şi atitudinile lor nu aveau nimic în comun cu cel al unor fii de Dumnezeu. A-ţi lua crucea şi a-L urma pe Isus înseamnă să renunţi şi de fapt să fii ca şi mort faţă de un asemenea sistem de valori.

Matei 16:24: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

Nimeni şi nimic din lumea aceasta nu-ţi poate da ceea ce numai Domnul Isus îţi dă şi anume mântuirea sufletului tău. De aceea nimeni şi nimic din lumea aceasta nu mă va împiedica să-L urmez pe El, indiferent de preţul pe care ar trebui să-L plătesc, chiar viaţa aceasta de m-ar costa. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Aşadar, de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi, ca şi copii ai Săi.

Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea tot binele, însă, precum un părinte iubitor şi grijuliu îşi doreşte ca fii Săi să nu se ruşineze că sunt copii de Dumnezeu. Domnul să ne ajute la ceasta! Amin.

Claudiu Lupu.