libertate

Toate articolele etichetate libertate

Comunicatul Alianței Evanghelice din România

Publicat de elpizein pe mai 14, 2018
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: , , .

Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România şi Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înţelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și  conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne aminteşte încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină. Este evidentă manifestarea nedreaptă, abuzivă și plină de ură a acestor organizații și lupta lor împotriva creștinismului. Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o ţară democratică şi europeană libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternaţi să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu aşa de mare uşurinţă.

Suntem la 100 de ani de la Marea Unire, dar este evident că pentru unii, ținta nu este nici recunoaşterea rolului credinţei creştine, nici întărirea ei și nici promovarea valorilor prin care a fost construit, consolidat și unit poporul român indiferent de etnie, religie, vârstă, sex sau clasă socială. Oare acesta este proiectul de țară pentru a sărbători Centenarul Unirii?

În situaţia dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut şi am trăit „binele ateist” și ştim ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul şi are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii.

Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România și românii indiferent de etnie, religie, naționalitate sau clasă socială!

Preşedinte Viorel Iuga                                                                                                Secretar Virgil Achihai

Galateni 4:8-20

Publicat de elpizein pe octombrie 26, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , .

Din acest text vrem să descoperim:

  • ce contraste a folosit apostolul Pavel pentru a scoate în evidenţă relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos şi…
  • să cunoaştem urmările despărţirii de Evanghelie, prin reîntoarcerea la principiile Legii.

Scopul Epistolei către Galateni, scrisă de ap. Pavel, este de a apăra Evanghelia şi a-i ajuta pe credincioşii din Galatia să rămână statornici lângă acest adevăr. Ap. Pavel îşi continuă şirul argumentelor în favoarea Evangheliei, arătând relaţiile noi pe care le au cei credincioşi prin Cristos. Pentru a evidenţia acest lucru, ap. Pavel face un contrast între:

  • viaţa trăită fără Hristos şi…
  • viaţa trăită în libertatea Evangheliei ( 8-11)

Apoi, mai face un contrast între:

  • modul în care l-au primit credincioşii din Galatia, pe apostol atunci când le-a vestit Evanghelia şi..
  • atitudinea pe care o au aceştia acum faţă de el, după ce au fost clătinaţi de cătreiudaizatori (v. 12-17).
    Studiind aceste contraste descoperim că:

    1.  REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ A TRECE DE LA LIBERTATE LA ROBIE (v. 8-11)

    Ap. Pavel arată că a te întoarce la Lege înseamnă:

    • a te despărţi de Hristos şi…
    • a trece de la libertate la robie.

    El îi îndeamnă pe credincioşii din Galatia să facă 3 lucruri:
    A. Să-şi aducă aminte de starea lor din trecut, când:
    a. nu-L cunoşteau pe Dumnezeu (v. 8 ,,Odinioară… nu cunoșteați pe Dumnezeu”);
    b. erau într-o stare de robie spirituală şi slujeau unor dumnezei falşi (v. 8 ,,… erați robiți celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.” ). Încă un lucru: Galatenii trebuiau…
    B. Să privească la binecuvântările prezente primite prin Hristos (pt. că…)
    a. au cunoscut pe Dumnezeu şi au fost cunoscuţi de El (v. 9 ,,Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu”).
    Cunoaştere înseamnă nu numai a şti, ci şi a avea părtăşie cu Dumnezeu, a fi într-o relaţie strânsă cu El. Ap. Ioan înţelege foarte frumos această părtăşie cu Dumnezeu şi îi invită pe credincioşi să experimenteze lucrul acesta, scriindu-le: ,,deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3).
    Domnul Isus, înainte de jertfa Sa, le arată ucenicilor că viaţa veşnică este în directă legătură cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El spune în Evanghelia după Ioan: ,,Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (17:3). Apoi creştinii trebuiau …
    C. Să ia în considerare preţul pe care urmează să-l plătească, fiindcă a te despărţi de Cristos şi a te întoarce la Lege înseamnă:

    a. (de exemplu) să schimbi învăţăturile de la şcoală cu cele de la grădiniţă (,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare – v. 9).
    b.    să schimbi lucrurile tari cu cele slabe: ,,cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” (v. 9)
    c.    să schimbi bogăţia cunoaşterii lui Dumnezeu cu sărăcia învăţăturilor slabe. Într-o altă epistolă, în Filip. 3, ap. Pavel compară cunoaşterea lui Cristos cu toate celelalte lucruri pe care el le-a dobândit înainte, şi le scrie filipenilor: ,,Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos”
    d. să schimbi libertatea cu robia („vreţi să vă supuneţi din nou” – v. 9). Cu alte cuvinte: ,,vreţi să redeveniţi robi ai unor învăţături care nu-şi mai au rostul, o dată ce Cristos vi s-a revelat.”
    e. să schimbi închinarea adevărată, în duh şi adevăr, cu cea ceremonială (,,Voi păziți zile, luni, vremuri și ani.” – v. 10). Şi astăzi oamenii ţin diferite zile, inventate de ei, şi uită să-L sărbătorească pe Cel ce trebuie să fie în centrul închinării, pe Dumnezeu.
    f.    să schimbi un rezultat bun cu eşecul, de aceea ap. Pavel le spune: ,,Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” (v. 11).

    1.  REÎNTOARCEREA LA LEGE ÎNSEAMNĂ SĂ TRECI DE LA CONSACRARE ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU, LA ÎMPOTRIVIRE(v. 12-17)

    În această secţiune ap. Pavel face un contrast între atitudinea pe care au avut-o credincioşii din Galatia faţă de el atunci când le-a vestit Evanghelia şi modul în care aceştia îl tratează acum, arătându-le:
    A. Modelul unui părinte spiritual, care…
    a.     rămâne aproape de cei credincioşi cu toate că aceştia s-au îndepărtat de mesajul Evangheliei (îi numeşte „fraţilor” –v. 12 şi ,,copilaşii mei”– v. 19).
    b. este un exemplu pentru cei credincioşi şi le spune „fiţi ca mine.”De fapt, exemplul său personal, ap. Pavel avea să-l mai ofere şi corintenilor cărora le scrie: ,,Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”
    c. se identifică cu situaţia celor credincioşi („căci şi eu sunt ca voi”).
    d. admite limitările umane („în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată” – v. 13).
    e. apreciază jertfa celorlalţi (,,n-ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus” v. 14).
    f. îi corectează cu înţelepciune punându-le 2 întrebări, oferindu-le apoi un sfat deosebit: ,,Unde este, dar, fericirea voastră?” şi ,,M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Recomandarea spune: ,,Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de față la voi.” (v. 18).
    g. urmăreşte binele: ,, O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi” (v. 20).

    Apoi le arată…
    B. Exemplul unor credincioşi adevăraţi, care:
    a.     apreciază pe cei ce vestesc Evanghelia (,,m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuși Hristos Isus.” v. 14/b).
    b.    susţin slujitorii şi vestirea Evangheliei (,,dacă ar fi fost cu putință, v-ați fi scos până și ochii și mi i-ați fi dat”. – v. 15. Spre sfârşitul epistolei avea să le spună: ,,Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.” (cap. 6:6). Iar în final le arată…
    C. Pericolul ascultări de învăţătorii falşi, care determină:

    a. pierderea fericirii (,,Unde este, dar, fericirea voastră?” – v. 15/a).
    b.pierderea relaţiilor (ascultarea de iudaizatori ducea la despărţirea de adevăraţii credincioşi. În cazul bisericilor din Galatia, de Pavel şi de colaboratorii săi).
    c. pierderea scopului. În cap. 5 avea să le scrie: ,,Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultați de adevăr? De la înaintarea spre asemănarea cu Cristos, ei se reîntorc la stadiul de pruncie spirituală, de aceea ap. Pavel le spune ,,copilaşilor.”
    d.  pierderea credibilităţii (Ap. Pavel este nedumerit de starea lor şi spune: ,,…nu știu ce să mai cred!” – v. 20).

Galateni 4:1-7, Înfiere și moștenire prin Cristos

Publicat de elpizein pe august 28, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , .

-v. 1-2 – Ap. Pavel îşi continuă imaginea în care ni se prezintă rolul de pedagog (preceptor) al Legii până la venirea credinţei în Isus Cristos din cap. 3: 24-25. De data aceasta ne pune în faţă un copil care ajunge la majorat şi care este supravegheat de epitropi (tutori – sclavi cărora li se încredinţa paza băieţilor minori) şi îngrijitori (administratori – se ocupau de averea copilului până la majorat).
-Aici vedem un contrast între viaţa omului înainte de salvarea realizată de jertfa lui Cristos şi viaţa omului după salvare. Atât cititorii evrei, cât şi cei neevrei puteau să înţeleagă fără probleme această imagine, întrucât evreii, grecii şi romanii aveau cu toţii o ceremonie care marca trecerea copilului la stadiul de adult.
-De asemenea, putem vedea imaginea unui tată bogat care intenţionează să-i dea fiului său stăpânirea asupra bogăţiei sale, când acesta ajunge la vârsta maturităţii. Dar atâta timp cât el este încă un copil, statutul de moştenitor este asemenea celui de rob.
–v. 3 – descrie condiţia oamenilor religioşi sub Lege. Ei sunt ca nişte copii, Legea poruncindu-le ce să facă, asemenea unor sclavi. ,,Învăţăturile începătoare ale lumii…” – o imagine a ritualurilor şi ceremoniilor din Lege.
Ilustrație – ca şi un copil care învaţă să scrie folosindu-se de cubuleţe pe care sunt imprimate litere sau care învaţă denumirea obiectelor prin intermediul unor ilustraţii. Alt contrast:

  1. Legea era plină de umbre şi imagini, care făceau apel la simţurile spirituale, prin intermediul unor elemente de natură fizică, exterioară şi temporară (circumcizia, zile, luni şi ani);
  2. Creştinismul este de natură spirituală, interioară şi permanentă.

,,Învăţăturile începătoare ale lumii”le aminteşte Pavel şi în Col. 2:20-23.
-v. 4 – împlinirea vremii, adică în clipa când, după planul lui Dumnezeu, s-au îndeplinit condiţiile religioase, culturale şi politice ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său. Aşa cum un tată fixa ziua ceremoniei când copilul său trebuia primit în rândul adulţilor (şi să nu mai fie sub pedagog, epitrop şi îngrijitor), tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i elibereze, pe toţi cei care cred, de sub robia Legii.
-Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ne arată existenţa Sa din veşnicii ca Persoană eternă a Trinităţii.

  1. născut din femeie – aceasta ne arată deplina umanitate a Domnului Isus. El trebuia să fie om pe deplin, ca să poată lua asupra Sa pedeapsa păcatului în locul nostru. Dar El mai trebuia să fie deplin Dumnezeu pt. ca jertfa Sa să aibă valoare eternă necesară ispăşirii păcatului.
  2. născut sub Lege – cu toate că S-a născut sub Lege, Isus a fost Singurul care a ascultat în mod perfect de Lege. Lipsa Sa de păcat L-a făcut să fie jertfa fără cusur pt. păcate, împlinind toată neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire perfectă este cea care ne este atribuită celor ce credem în Isus.
    v. 5, 6 – să răscumpere pe cei ce erau sub Lege – Isus (i-a)îi salvează pe păcătoşii vinovaţi care sunt sub Lege şi sub blestemele ei, pt. că Legea le cerea celor ce o încălcau preţul morţii.

Atâta timp cât oamenii erau robi ai păcatului, sub pedeapsa Legii, copii ai celui rău, ei nu puteau fi fii ai lui Dumnezeu.
,,înfierea” – credinciosul se naşte în familia lui Dumnezeu în calitate de copil (In. 1:12) şi apoi este adoptat în familia lui Dumnezeu ca fiu. Înfierea în cultura greco-romană se deosebea de cea din vremea noastră, când un copil ce aparţine altei persoane devine copilul celor ce-l adoptă.
-În N. T. Înfierea înseamnă a-i aşeza pe credincioşi în poziţia de fii maturi, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce decurg din această poziţie. Pt. cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu, Acesta a trimis Duhul Sfânt să locuiască în ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne învaţă să avem intimitate sfântă cu Tatăl şi să-L numim ,,Tată (tătic)”
–v. 7 – noul statut al credinciosului:

  1. fiu (nu mai este rob). El nu se mai află sub Lege, sub blestem, ci este liber, nu să fie rob al păcatului ci să-L slujească pe Dumnezeu.
  2. moştenitor – întrucât Cristos, ca Fiu, este moştenitorul tuturor bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9), creştinul, ca fiu, este şi el moştenitor prin Dumnezeu.

Ilustr. – este interesant faptul că deşi un adolescent evreu de 13 ani este primit ca ,,fiu al legământului”, el nu este considerat matur, chiar şi în şcolile rabinice de astăzi. Lui nu-i este îngăduit să citească Cântarea cântărilor sau Ezec. 1. În Ezec. 1, se descrie gloria lui Dumnezeu. Talmudul spune că dacă o persoană sub 40 de ani citeşte Ezec. 1 din pagina cărţii izbucneşte un foc care mistuie acea persoană. Asta ne arată că cineva aflat sub Lege nu era considerat matur până nu a împlinit 40 de ani.
Nu tot aşa stau lucrurile cu creştinii aflaţi sub har. Lor le este oferită toată Scriptura ca s-o citească şi s-o împlinească în viaţa lor. Moştenirea le este pusă la dispoziţie fiind trataţi ca fii, ca oameni maturi.

Galateni 1-6

Publicat de elpizein pe iunie 29, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , .

Conţinutul epistolei: epistola se poate împărţi în 3 părţi: cap. 1-2 au caracter narativ în care ap. Pavel îşi apără autoritatea apostolică şi natura divină a Evangheliei pe care a propovăduit-o. Cap. 3-4 ne prezintă partea doctrinară a epistolei, o dispută privitoare la natura şi mesajul Evangheliei. Cap 5-6 ne prezintă partea practică a epistolei sau îndemnuri adresate galatenilor.

–În cap 1-2 ap. Pavel afirmă că revelaţia pe care a primit-o în ceea ce priveşte Evanghelia:

  1. nu depinde de învăţătura omenească (de citit v. 11, 12),
  2. nu depinde de bisericile din Iudeea (v. 22, 23)
  3. nu depinde de fraţii iudaizatori (cap. 2:5)
  4. este aprobată de apostoli (2:9)
  5. atunci de cine depinde revelaţia pe care a primit-o ap. Pavel? (de Dumnezeu – 1:15-16)

Concluzia cap. 1-2 sau compararea Evangheliei cu Legea (v. 19-21)

–În cap. 3-4 (în partea doctrinară a epistolei) ap. Pavel ne prezintă eşecul legalismului:

  1. din experienţa personală a galatenilor (cap. 3:2, 5)
  2. din învăţătura Vechiului Testament (3:8, 11).
  3. din prioritatea făgăduinţei (3:18, 22)
  4. din superioritatea credinţei (3:24, 25)
  5. din păzirea unor ritualuri (tăierea împrejur) şi a calendarului iudaic (4:9-10)
  6. din cauza robiei pe care o aduce (4:31)

În cap 5-6 ap. Pavel ne arată efectul pe care îl are libertatea

  1. Consecinţele legalismului (5:4, 6)
  2. Definiţia libertăţii (5:13, 14)
    1. Faptele firii pământeşti în viaţa celor care înţeleg greşit libertatea (5:19-21) şi faptele firii duhovniceşti (5:22, 23)
      –       Roada Duhului:
           -Rodire către Dumnezeu: dragostea, bucuria, pacea;
           -Rodire către semeni: îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea;     –Rodire faţă de noi înşine: credincioşia, înfrânarea poftelor.
  1. Comportamentul credinciosului liber în Cristos:
    1. Veghează asupra lui şi îl ridică pe cel căzut cu duhul blândeţii;
    2. Poartă sarcinile celor împovăraţi
    3. Nu are o părere mai înaltă decât se cuvine faţă de sine
    4. Îi ajută material pe fraţii care propovăduiesc Cuvântul
    5. Face bine fraţilor în credinţă şi semenilor săi
  2. Cauza libertăţii: Crucea lui Cristos (6:14)
  3. Preţul libertăţii: Suferinţa (6:12, 17)
  4. Binecuvântarea libertăţii (6:18)

Galateni, se pare că este epistola cea mai veche care a rămas dintre scrierile lui Pavel până la noi. Ea rezumă esenţa Evangheliei şi în această epistolă Pavel arată că problema cea mai importantă a omului este obţinerea îndreptăţirii înaintea lui Dumnezeu. Întrucât omul nu este capabil să se pună singur într-o stare de îndreptăţire, deoarece ,,omul nu este socotit îndreptăţit prin faptele Legii” (2:16), îndreptăţirea trebuie să-i fie asigurată de altcineva.
Cristos a dat această îndreptăţire, deoarece ,,El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău.” (1:4). Îndreptăţirea pregătită de El este accesibilă tuturor acelora care îşi pun toată încrederea în El ,,pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred” (3:22).
Această îndreptăţire nu este doar o vorbă rostită peste cineva care spune că crede, ci ea devine o parte a vieţii lăuntrice prin unirea credinciosului cu Cristos. Dumnezeu să ne ajute să ne identificăm fiecare cu cuvintele ap. Pavel care spune: ,,Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (2:20). Aşadar, mântuirea nu este numai trăirea unei vieţi noi, ci şi împărtăşirea ei.

Libertatea Evangheliei înseamnă trăire sub autoritatea Duhului Sfânt

Publicat de elpizein pe aprilie 30, 2015
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , .

Text: Galateni 5:16-26 (Rom. 8:6)

Vrem să învăţăm:
– ce înseamnă să trăieşti sub autoritatea Duhului Sfânt?
– care sunt binecuvântările de care au parte cei ce umblă conduşi de Duhul?
Ap. Pavel îşi continuă secţiunea practică din epistola pe care a adresat-o credincioşilor din Galatia, arătând că, pt. a avea parte de libertatea oferită de Dumnezeu prin Hristos şi pt. a rămâne statornici lângă Evanghelie, cei credincioşi trebuie să trăiască sub autoritatea Duhului Sfânt. Pentru a sublinia acest adevăr, el a folosit poruncile: „umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” (v. 16).
Ce înseamnă aceasta? A umbla prin (în) Duhul înseamnă:

  • Să-L laşi să-Şi facă voia în viaţa noastră;
  • Să rămâi în părtăşie cu El;
  • Să iei hotărâri în lumina sfinţeniei Lui;

Studiind pasajul care explică aceste porunci, descoperim că:
I. CEI CE TRĂIESC SUB AUTORITATEA DUHULUI SFÂNT BIRUIESC FIREA
Pentru a arăta de ce nu trebuie să împlinim poftele firii pământeşti ci să umblăm cârmuiţi de Duhul Sfânt, ap. Pavel prezintă la:

  1. – v. 17 – conflictul dintre firea pământească şi Duhul Sfânt. Duhul şi firea veche sunt într-un permanent conflict. Partea credinciosului este să cedeze în faţa îndemnului Duhului şi să I se predea. Dumnezeu ar fi putut elimina din credincios, la convertirea lui, firea veche dar nu a procedat aşa. De ce? Pt. că a dorit să-i amintească în permanenţă că are slăbiciuni şi să-l facă în stare să se bizuie pe Cristos, Marele Preot şi Avocatul său. În loc să elimine firea veche din noi, Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt care să locuiască în noi, care să ne facă să-l lăudăm pe Acela care ne-a mântuit.
  2. – v. 19-21 – enumeră faptele firii pământeşti. Ce fel de fapte produce natura omenească căzută? Fapte care sunt evidente în lumea de azi şi acestea sunt:
    – preacurvia, infidelitatea în relaţia de căsătorie;
    – curvia, relaţiile intime înainte de căsătorie;
    – necurăţia, decăderea morală, atracția spre plăcerile trupești;
    – desfrânarea, întreţinerea de relaţii intime neîngăduite şi nelegitime;
    – destrăbălarea, comportamentul neruşinat din care lipseşte stăpânirea de sine;
    – idolatria, închinarea la idoli văzuţi şi nevăzuţi, alături de imoralitatea ce însoţeşte această închinare la demoni;
    – vrăjitoriile, practicarea artelor magice, întreţinerea de raporturi cu duhuri rele, rostirea unor incantaţii magice, superstiţiile şi ,,ghinionul”
    – vrăjmăşiile, sentimente de ură şi răutate faţă de semeni;
    – certurile, ciorovăielile, enervările, ţipetele şi neînţelegerile dintre oameni;
    – geloziile, absenţa încrederii între soţi, suspiciunile;
    – mâniile, izbucnirile nervoase, supărările;
    – dezbinările, dezacordurile provocate de neînţelegeri;
    – certurile de partide, grupările create de oameni tari la cerbice, neînduplecaţi;
    – pizmele, invidia sau nemulţumirea manifestată faţă de succesul sau bunăstarea altora;
    – uciderile, crimele din diferite motive care încalcă porunca de iubire a semenului;
    – beţiile, sau starea de ebrietate, de inconştienţă parţială sau totală cauzată de consumul de băuturi alcoolice;
    – îmbuibările, petrecerile dezmăţate cum mai sunt numite, consumul exagerat de mâncare, adunările zgomotoase pt. distracţie,însoţite de beţie.
  3. – v. 21/b arată urmarea acestor păcate: ,,cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.”
  4. – v. 24-26, prezintă calea prin care este câştigată biruinţa: răstignirea firii pământeşti.
    v.24 arată şi spre trecut: atunci când Duhul lui Dumnezeu ne-a născut din nou. Când ne-am pocăit, într-o privinţă, am ţintuit pe cruce vechea natură rea şi coruptă cu toate apucăturile ei. Am luat atunci hotărârea că nu vom mai trăi pt. a face pe placul firii pământeşti. Numai că, despre această decizie trebuie să ne aducem aminte în fiecare zi şi să ştim că încontinuu trebuie să dăm la moarte firea noastră veche.
    v 26 ne arată 3 atitudini de care trebuie să ne ferim:
    1.     slava deşartă – să nu avem o părere mai înaltă sau falsă despre noi. Dumnezeu nu vrea ca copiii Lui să se laude sau să se îngâmfe, pt. că asta nu-i stă bine unui păcătos mântuit prin har.
    2. provocarea sau întărâtarea – de fapt, este o tăgăduire a vieţii trăite în plinătatea Duhului când îi întărâţi pe alţii să se conformeze propriilor tale puncte de vedere. Asta pt. că niciodată nu putem şti îndeajuns problemele şi ispitele cu care se confruntă cineva, mai ales dacă noi nu am trecut prin ele. 3. invidia – de fapt, este păcatul de a dori un lucru ce aparţine altuia. Invidia este resentimentul avut faţă de succesul altei persoane, faţă de talentele, averile sau frumuseţea acelei persoane. Cei mai puţin talentaţi sau care au un caracter mai slab sunt ispitiţi să-i invidieze pe cei ce par a fi mai pricepuţi, în cazul galatenilor şi în păzirea legii. Un credincios adevărat ar trebui să-i stimeze pe alţii mai mult decât pe sine pt. că cei ce au un caracter mare slujesc, de cele mai multe ori nebăgaţi în seamă, ostenindu-se în tăcere.II. CEI CE TRĂIESC SUB AUTORITATEA DUHULUI SFÂNT SUNT IZBĂVIŢI DE LEGE

Ap. Pavel arată că cei credincioşi nu mai au nicio responsabilitate faţă de Lege, fiindcă nu mai sunt sub această autoritate (v. 18), iar cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu:

  1. trăiesc sub autoritatea Duhului Sfânt (v. 18; Rom. 6:13-14, 8:1-4: ,,Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.).
  2. au legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor (2 Cor. 3:3-6: ,,Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe niște table din piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.)
  3. împlinesc Legea fiindcă trăiesc în dragoste (v. 14; Rom. 13:8-10: ,, Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.).III. CEI CE TRĂIESC SUB AUTORITATEA DUHULUI SFÂNT SUNT PLINI DE ROADA DUHULUI

Ap. Pavel prezintă roada Duhului Sfânt în contrast cu faptele firii pământeşti, arătând că:

  1. cei ce trăiesc sub autoritatea Duhului Sfânt au o inimă bună, plină de dragoste, bucurie şi pace (primele 3 faţete ale roadei Duhului Sfânt definesc relaţia celui credincios cu el însuşi – v. 22/a )
  2. cei ce trăiesc sub autoritatea Duhului Sfânt au o atitudine bună, care se exprimă prin: răbdare, bunătate şi generozitate (facere de bine). Aceste faţete ale roadei Duhului Sfânt definesc relaţia pe care cel credincios o are cu semenii (v. 22/b).
  3. cei ce trăiesc sub autoritatea Duhului Sfânt au un caracter bun, exprimat prin: credincioşie (credinţă), blândeţe şi înfrânare (înfrânare înseamnă a te păstra sub control, a trăi respectând anumite limite sau autocontrol. Aceste limite sunt marcate de cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu – v. 5:22/c – 23). Aceste faţete ale roadei Duhului Sfânt definesc relaţia pe care o are cel credincios cu Dumnezeu.
  4. cei ce trăiesc sub autoritatea Duhului Sfânt au un viitor bun: fiindcă nu pot fi condamnaţi(v. 23/b)  au biruit firea (v. 24), înaintează în asemănarea cu Dumnezeu (v. 25) şi vor avea parte de slava care rămâne (v. 25)

adaptare după Dan Boingeanu

Biserica și statul

Publicat de elpizein pe februarie 28, 2014
Publicat în: Studiu biblic. Etichetat: , , , , , , , , , , .

“Autoritatea Statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere, pentru păstrarea dreptății, ordinii și pedepsirea răufăcătorilor.” (Mărturisirea de credință baptistă). În conformitatea cu învățătura Bibliei, câtă vreme Statul respectă aceste principii, noi suntem datori să ne supunem legilor și să ne îndeplinim îndatoririlor cetățenești. Atunci când autoritățile Statului încalcă voit aceste principii, avem dreptul și responsabilitatea să le atragem atenția că și-au depășit atribuțiile.
În cap. 13, ap. Pavel ne prezintă 3 moduri de relaționare a creștinului: cu statul, cu Legea lui Dumnezeu și cu ziua revenirii Domnului Isus. Astăzi ne vom uita doar la relația creștinului cu statul.  

I. ROMANI 13:1-7

În acest loc ap. Pavel ne arată cum trebuie să se raporteze creștinul față de conducerea țării sale și față de conducătorii locali. Așadar expresia ,,stăpânirile cele mai înalte” face referire la stat împreună cu reprezentanții oficiali ai acestuia. Relația dintre Biserică și stat a fost foarte controversată de-a lungul veacurilor. În istorie întâlnim 4 tipuri de relații: 

  • a.    statul controlează Biserica;
  • b.    Biserica controlează statul;
  • c.    Un compromis în care statul favorizează Biserica, iar Biserica se adaptează cerințelor statului;
  • d.    Biserica și statul recunosc responsabilitățile primite de la Dumnzeu având o relație constructivă.

Încă din Evanghelii, uitându-ne la porunca Domnului Isus ,,Dați dar cezarului ce este a cezarului, și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”, putem să observăm că Biserica și statul au roluri diferite și că un creștin are îndatoriri atât față de Dumnezeu, cât și față de stat. Deși, atunci când Pavel scria epistola existau 2 tipuri de autorități cu care se confruntau creștinii: romane sau evreiești, și acestea erau deseori ostile noii religii, totuși apostolul le consideră autorizate de Dumnezeu, care le cere creștinilor să se supună în fața lor și să conlucreze cu ele. Pavel începe cu o poruncă clară pe care o dezvoltă în 2 verste:

1. Îndemnul la supunere – v. 1 – ,,Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte”, lucru pe care-l cere mai târziu de la creștinii din Creta – Tit 3:1 ,,Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun.”
2. Motivația supunerii – v. 1 – ,,nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” Lucrul acesta i-l explică profetul Daniel lui Nebucadnețar în V. Testament la cap. 4:17, 25, 34-35. Împăratul Babilonului trebuie să treacă printr-o îndelungă suferință ca să-nțeleagă suveranitatea lui Dumnezeu asupra ființelor cerești și asupra oamenilor. Dar există și…
3. Riscuri ale nesupunerii – v. 2 – ,,De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.”
Așadar, statul este o instituție divină cu autoritate divină, iar un conducător civil este slujitorul lui Dumnezeu, de aceea creștinii nu trebuie să fie nici anarhiști, nici răsturnători de regimuri. Creștinul are 2 motive să fie supus autorității:
a. pentru evitarea pedepsei;
b. din îndemnul cugetului.
Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că nu orice Caligula, Irod, Nero sau Dioclețian ai vremurilor Bisericii primare sau nu orice Hitler, Stalin, Sadam Hussein ai vremurilor noastre ar fi fost aprobați de Dumnezeu sau că Dumnezeu ar fi responsabil de faptele lor și noi ar trebui să ne facem părtași faptelor lor. Aceștia au fost oameni care și-au folosit greșit autoritatea care vine de la Dumnezeu, ca și Pilat, căruia Domnul Isus i-a spus: „N-ai avea nicio putere asupra Mea”… dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.”
Revenind la o stare de normalitate între Biserică și stat, pot spune că responsabilitatea creștinului față de autorități înseamnă mai mult decât ascultare (v. 1, 5). Aceasta presupune și achitarea taxelor (v. 6, 7, Mat. 22:21). La rândul lor, autoritățile nu trebuie să se poarte despotic, ci trebuie să-și amintească că salariile lor provin din taxele plătite de cetățeni, inclusiv de creștini.

                                                 II. 1 PETRU 2:13-16

Ap. Petru afirmă la rândul său, responsabilitatea creștinilor de a respecta legile, arătând faptul că Dumnezeu este onorat atunci când aceștia au un comportament cetățenesc potrivit.
1.    în v. 13, 14 avem Îndemnul la supunere – gândindu-ne la forma de guvernare din țara noastră, am putea spune: supunere față de președinte, față de autoritățile centrale și locale.
2. în v. 15 avem Motivația supunerii – voia lui Dumnezeu este ca credincioșii Săi să trăiască într-un mod onorabil și fără vină, astfel ca cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu să nu aibă niciun motiv să-i acuze pt. traiul lor. Ap. Petru ne arată că unul dintre cele mai frumoase modele pe care le putem oferi oamenilor neștiutori, care au un comportament rău, este o viață sfântă.
3. În v. 16 avem Libertatea creștină și supunerea – ca și creștini, noi nu suntem într-o relație de robie față de autoritățile statului. Noi suntem oameni pe care Cristos ne-a făcut liberi. Numai că asta nu înseamnă că trebuie să păcătuim. Libertare nu înseamnă fărădelege. Libertarea nu trebuie folosită ca pretext pt. a face ceea ce este rău.
Ap. Petru încheie secțiunea despre rolul Bisericii în raport cu Statul și societatea cu un rezumat al calității de cetățean a creștinului (v. 17):
1. Creștinul trebuie să-i respecte pe toți oamenii;
2. Creștinul trebuie să-i iubească pe frații de credință;
3. Creștinul trebuie să-L asculte pe Dumnezeu;
4. Creștinul trebuie să-i cinstească pe cei în poziție de autoritate;
Supunerea față de autoritatea legal instituită nu neagă libertatea creștină. Pentru a-L onora pe Dumnezeu, care a instituit conducerea umană, creștinii trebuie să respecte legile făcute de om, cu toată grija, atâta timp cât aceste legi nu intră în conflict cu învățăturile clare ale Scripturii. (Fapte 4:19; 5:29).

CONCLUZII:
1. Trebuie să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pt. regi (președinți) și pentru toți ceilalți conducători naționali și locali. Să ne rugăm ca sub conducerea lor, să putem trăi o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cinstea.
2. Biblia ne avertizează în mod constant despre încrederea totală către alți “salvatori” în afară de Salvatorul nostru. Aceasta se numește idolatrie. Credința că statul bunăstării, cu grija și protecția sa, de la naștere până la moarte (statul asistențial), este răspunsul la toate problemele noastre, este o credință idolatră.
3. Ca vechi separatiști față de stat, baptiștii nu agreează amestecul Statului în problemele Bisericii, nici al Bisericii în problemele Statului. Ceea ce credem și susținem este: O BISERICĂ LIBERĂ ÎNTR-UN STAT LIBER.