-v. 1-2 – Ap. Pavel îşi continuă imaginea în care ni se prezintă rolul de pedagog (preceptor) al Legii până la venirea credinţei în Isus Cristos din cap. 3: 24-25. De data aceasta ne pune în faţă un copil care ajunge la majorat şi care este supravegheat de epitropi (tutori – sclavi cărora li se încredinţa paza băieţilor minori) şi îngrijitori (administratori – se ocupau de averea copilului până la majorat).
-Aici vedem un contrast între viaţa omului înainte de salvarea realizată de jertfa lui Cristos şi viaţa omului după salvare. Atât cititorii evrei, cât şi cei neevrei puteau să înţeleagă fără probleme această imagine, întrucât evreii, grecii şi romanii aveau cu toţii o ceremonie care marca trecerea copilului la stadiul de adult.
-De asemenea, putem vedea imaginea unui tată bogat care intenţionează să-i dea fiului său stăpânirea asupra bogăţiei sale, când acesta ajunge la vârsta maturităţii. Dar atâta timp cât el este încă un copil, statutul de moştenitor este asemenea celui de rob.
–v. 3 – descrie condiţia oamenilor religioşi sub Lege. Ei sunt ca nişte copii, Legea poruncindu-le ce să facă, asemenea unor sclavi. ,,Învăţăturile începătoare ale lumii…” – o imagine a ritualurilor şi ceremoniilor din Lege.
Ilustrație – ca şi un copil care învaţă să scrie folosindu-se de cubuleţe pe care sunt imprimate litere sau care învaţă denumirea obiectelor prin intermediul unor ilustraţii. Alt contrast:

1. Legea era plină de umbre şi imagini, care făceau apel la simţurile spirituale, prin intermediul unor elemente de natură fizică, exterioară şi temporară (circumcizia, zile, luni şi ani);
2. Creştinismul este de natură spirituală, interioară şi permanentă.

,,Învăţăturile începătoare ale lumii”le aminteşte Pavel şi în Col. 2:20-23.
-v. 4 – împlinirea vremii, adică în clipa când, după planul lui Dumnezeu, s-au îndeplinit condiţiile religioase, culturale şi politice ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său. Aşa cum un tată fixa ziua ceremoniei când copilul său trebuia primit în rândul adulţilor (şi să nu mai fie sub pedagog, epitrop şi îngrijitor), tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i elibereze, pe toţi cei care cred, de sub robia Legii.
-Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ne arată existenţa Sa din veşnicii ca Persoană eternă a Trinităţii.

1. născut din femeie – aceasta ne arată deplina umanitate a Domnului Isus. El trebuia să fie om pe deplin, ca să poată lua asupra Sa pedeapsa păcatului în locul nostru. Dar El mai trebuia să fie deplin Dumnezeu pt. ca jertfa Sa să aibă valoare eternă necesară ispăşirii păcatului.
2. născut sub Lege – cu toate că S-a născut sub Lege, Isus a fost Singurul care a ascultat în mod perfect de Lege. Lipsa Sa de păcat L-a făcut să fie jertfa fără cusur pt. păcate, împlinind toată neprihănirea lui Dumnezeu. Această neprihănire perfectă este cea care ne este atribuită celor ce credem în Isus.
   v. 5, 6 – să răscumpere pe cei ce erau sub Lege – Isus (i-a)îi salvează pe păcătoşii vinovaţi care sunt sub Lege şi sub blestemele ei, pt. că Legea le cerea celor ce o încălcau preţul morţii.

Atâta timp cât oamenii erau robi ai păcatului, sub pedeapsa Legii, copii ai celui rău, ei nu puteau fi fii ai lui Dumnezeu.
,,înfierea” – credinciosul se naşte în familia lui Dumnezeu în calitate de copil (In. 1:12) şi apoi este adoptat în familia lui Dumnezeu ca fiu. Înfierea în cultura greco-romană se deosebea de cea din vremea noastră, când un copil ce aparţine altei persoane devine copilul celor ce-l adoptă.
-În N. T. Înfierea înseamnă a-i aşeza pe credincioşi în poziţia de fii maturi, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce decurg din această poziţie. Pt. cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu, Acesta a trimis Duhul Sfânt să locuiască în ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne învaţă să avem intimitate sfântă cu Tatăl şi să-L numim ,,Tată (tătic)”
–v. 7 – noul statut al credinciosului:

1. fiu (nu mai este rob). El nu se mai află sub Lege, sub blestem, ci este liber, nu să fie rob al păcatului ci să-L slujească pe Dumnezeu.
2. moştenitor – întrucât Cristos, ca Fiu, este moştenitorul tuturor bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9), creştinul, ca fiu, este şi el moştenitor prin Dumnezeu.

Ilustr. – este interesant faptul că deşi un adolescent evreu de 13 ani este primit ca ,,fiu al legământului”, el nu este considerat matur, chiar şi în şcolile rabinice de astăzi. Lui nu-i este îngăduit să citească Cântarea cântărilor sau Ezec. 1. În Ezec. 1, se descrie gloria lui Dumnezeu. Talmudul spune că dacă o persoană sub 40 de ani citeşte Ezec. 1 din pagina cărţii izbucneşte un foc care mistuie acea persoană. Asta ne arată că cineva aflat sub Lege nu era considerat matur până nu a împlinit 40 de ani.
Nu tot aşa stau lucrurile cu creştinii aflaţi sub har. Lor le este oferită toată Scriptura ca s-o citească şi s-o împlinească în viaţa lor. Moştenirea le este pusă la dispoziţie fiind trataţi ca fii, ca oameni maturi.