Fugi de poftele firii

Publicat de elpizein pe noiembrie 19, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , .

Text: 2 Tim. 2:22-26 (1 Pet. 1:14-15)
Vreau să ne uităm în acest text şi în câteva texte din Sfânta Scriptură şi să descoperim:

– ce înţelegem prin poftele firii?

– modul în care le putem birui şi…

– cum îi putem ajuta şi pe alţii să aibă parte de aceeaşi biruinţă.

Am văzut în lecţia trecută că primul avertisment arătat de ap. Pavel lui Timotei a fost: ,,Păzeşte-te de cursele lumii” Următoarea atenţionare adresată lui Timotei priveşte pericolul pe care-l creează poftele tinereţii pt. viaţa de credinţă. Pentru a preveni acest pericol el foloseşte porunca: ,,fugi de poftele tinereţii” (v. 22/a).  Studiind pasajul în care este prezentat acest pericol, descoperim :

1.    CARACTERIZAREA POFTELOR FIRII

Pentru a defini poftele, ap. Pavel a folosit un cuvânt care în lb. greacă înseamnă: dorinţe rele, dorinţe pentru ceea ce este interzis. Acest termen apare menţionat de 38 de ori în N. Testament şi face referire la:

a.pofta firii (cărnii) – se poate referi la apetitul fizic exagerat, la beţie. În Prov. 23:21 ni se arată rezultatul acestor stări: ,,Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc…” Domnul Isus ne avertizează că aceste lucruri ne pot distrage atenţia de la evenimentul glorios al revenirii Sale, spunând: ,, Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” (Lc. 21:34)

Dar această poftă se poate referi şi la atracţiile şi relaţiile murdare numite în Biblie adulter. Ap. Pavel îi avertiza pe corinteni că: ,,Mîncările sînt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.” (1 Cor. 6:13).

Sunt foarte multe pasaje, atât în V. T. cât şi în N. T. care ne arată că Dumnezeu urăşte adulterul şi relaţiile nepermise dintre oameni, spunând că-i va pedepsi pe cei ce le practică şi nu renunţă la ele.

b. pofta ochilor – de fapt, pofta ochilor apare prima dată în Eden şi devine o ispită de care nu te mai poţi despărţi: ,,Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea” (Ge. 3:6). Domnul Isus ne avertizează că ochiul nestăpânit se poate comporta ca un foarte bun receptor al păcatului: ,,Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.”  (Lc. 11:34)

c. pofta lumii (lăudăroşia vieţii, pofta după bani, dorinţa de a ţi se face după voia ta, goana după faimă, mândria) – Prov. 16:18 ne spune că: ,,Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii.” Ap. Pavel ne arată că: ,, harul lui Dumnezeu… ne învaţă s’o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie…” (Tit.2:12).

Ap. Pavel numeşte aceste pofte „poftele tinereţii” arătând  că în această perioadă a vieţii poftele sunt mai intense şi mai greu de biruit. De fapt, aceste pofte se referă la toate dorinţele rele (nesfinte) care i se pun în faţă unui creştin căutând să-l abată de la calea curăţiei şi a neprihănirii.

2.    PREVENIREA POFTELOR FIRII

Pentru a-l ajuta pe Timotei să biruie poftele firii, ap. Pavel îi dă o soluţie foarte sigură: să fugă de ele. Cuvântul fugi în lb. greacă mai înseamnă şi: a ieşi afară, a căuta un loc sigur, a evita o confruntare directă, sau a alege condiţii de siguranţă.

Pt. a preveni manifestarea poftelor, ap. Pavel îl îndeamnă pe Timotei nu numai să fugă (adică, să părăsească locul în care ispita poftelor are cea mai mare putere sau să curme procesul de manifestare a poftelor, înainte de a se ajunge la păcat), ci şi să caute lucrurile şi atitudinile pozitive apreciate de Dumnezeu (v. 22/b). Lucrurile pe care ap. Pavel îl îndeamnă pe Timotei să le caute (urmărească) cu insistenţă sunt :

a. neprihănirea – înseamnă să fii drept înaintea lui Dumnezeu, să ai inima curată,  să lucrezi după voia lui Dumnezeu şi în relaţiile cu semenii să fii corect. În Efes. 4:22-24, ap. Pavel ne îndeamnă: ,,… să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;  şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”

b. credinţa– este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd” (Evr. 11:1). Credinţă mai înseamnă şi să te bizuieşti în permanenţă pe Dumnezeu. Ap. Pavel dorind să le arate corintenilor cum trebuie să pună în practică credinţa, spunea: ,, Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.    (1 Cor.4:2).

c. dragostea –„agape”– este acea dragostea ce îşi are izvorul în Dumnezeu şi porunca Domnului Isus pt. noi este ,,Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”(In. 13:34-35) De fapt această dragoste, pe care ne-a arătat-o Domnul Isus, întotdeauna se gândeşte la alţii.

d. pacea – înseamnă să fi unit într-o relaţie bună, asigurat, să fi liniştit şi sigur. Deşi în viaţa aceasta ne vom confrunta cu multe probleme, Domnul Isus ne asigură de pacea Lui, astfel:      ,,V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (In. 16:33).

e. părtăşia  – care înseamnă cu, sau (să fi) împreună cu (Dumnezeu sau cu fraţii şi surorile). Dacă în v. 21 ap. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să se despartă de oamenii răi, în v. 22 îl îndeamnă să nu rămână singur şi nici să nu lupte de unul singur, ci să caute părtăşia cu creştinii care umblă în curăţie înaintea Domnului.

3.    IZBĂVIREA DE POFTELE FIRII

La v. 24-26, ap. Pavel îi arată lui Timotei nu numai modul cum ar putea să scape de poftele firii (tinereţii), ci şi calea prin care ar trebui să-i ajute şi pe alţii să ajungă să cunoască această izbăvire. Pentru aceasta el îi cere lui Timotei :

a.      să depună o bună mărturie ca rob al Domnului. Ap. Pavel, uitându-se la activitatea misionară pe care a desfăşurat-o împreună cu Timotei în zona Asiei şi a Corintului le scria corintenilor, astfel: ,,Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.” (2 Cor. 1:12)

b.   să slujească cu responsabilitate – să nu se certe, să fie blînd, în stare să înveţe pe alţii şi să fie plin de îngăduinţă. Deşi robul Domnului trebuie să se lupte pt. adevăr,el nu trebuie să fie arţăgos ci să se apropie de oameni cu scopul de a-i învăţa. El trebuie să fie răbdător cu cei ce înţeleg mai greu adevărurile Scripturii, chiar şi cu cei care nu sunt dispuşi să le accepte. (v. 24/b)

c.   să-i conducă la Domnul pe cei nemântuiţi – să-i îndrepte pe potrivnici, să-i ajute să se pocăiască, să recunoască starea în care sunt  şi să scape din capcana diavolului, pentru ca să nu-i mai facă voia. E sigur faptul că o persoană îşi face rău propriului suflet când refuză să accepte Cuvântul lui Dumnezeu. Asemenea oameni trebuie îndreptaţi, ca nu cumva să creadă că vederile lor greşite sunt în conformitate cu Sf. Scriptură.

Dumnezeu aşteaptă să-i ierte pe asemenea oameni, numai să vină la El, mărturisindu-şi păcatul şi pocăindu-se.
adaptare după Dan Boingeanu

Cine poate urma pe Domnul Hristos Isus?

Publicat de elpizein pe noiembrie 4, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , .

Text Ev.Luca 9:23-26:  „Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuş? Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” 

Un proverb înţelept zice: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti.” Fiecare om urmează în viaţă pe cineva pentrucă fiecare om are nevoie de un model. Dacă modelul ales este unul bun atunci şi omul care îl urmează va avea un parcurs bun,  cu rezultate bune şi un sfârşit bun. Dar dacă modelul este rău atunci şi viaţa omului care îl urmează va fi una rea cu implicaţii rele pe termen scurt şi lung, în viaţa aceasta şi în veşnicie. Iată de ce avem nevoie cu toţii de un model sănătos, adevărat, vrednic de urmat. Un model desăvârşit de iubire, de adevăr, de dreptate, de milă, de iertare, de sfinţenie, de înţelepciune, de putere, de răbdare, de credincioşie, de ascultare, de jertfă, de bunătate. Un model care să poată să fie pentru noi un învăţător bun, un mare preot, un păstor adevărat, un Rege şi Domn, lumină şi viaţă. Printre oameni este greu să găsim un astfel de model şi totuşi el există. Unul singur. Isus Hristos, Calea, Adevărul şi viaţa, singurul model desăvârşit şi demn de urmat. Sigur sunt mulţi oameni în lume care pretind, cer să fie urmaţi şi sunt urmaţi de alţi oameni. Sunt oameni, tineri, copii, care şi-au ales drept model o vedetă din muzica pop, rock, etc. Alţii şi-au ales modelul din lumea sportului, lumea afacerilor sau din lumea actorilor…Dar fiecare om trebuie să se cerceteze pe sine însuşi şi să vadă dacă modelul pe care îl urmează conduce viaţa lui înspre schimbări bune sau rele.
Vestea bună este că Domnul Isus Hristos ne cheamă pe toţi sa-L urmăm pe El. Dar de ce atât de puţini oameni calcă pe urmele lui? Cine poate urma cu adevărat pe Domnul Isus Hristos?

A)   Teoretic oricine. Ev. Luca 9:23  „Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine…”

B)   Dar practic? :

1.Numai cine voieşte. Luca 9:23 „Dacă voieşte cineva…”

Urmarea Domnului este un act de alegere personală. Domnul cheamă pe toţi dar îl urmează numai cine voieşte. Dar cine ajunge să voiască? Cu siguranţă numai cine aude Evanghelia şi crede din toată inima. Numai cine crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul oamenilor şi Domnul Domnilor. Dumnezeu a creat pe om ca fiinţă liberă, cu capacitatea de a alege între bine şi rău. Domnul Isus vrea să-l urmăm dar nu de silă, nu doar constrânşi ci din convingere şi iubire. Tu voieşti?

2.Numai cine voieşte să meargă după El. Ev. Luca 9:23  „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine...”

Sunt oameni binevoitori, care voiesc să fie numiţi creştini, care voiesc să fie religioşi etc. dar care nu voiesc să meargă după Isus. Credinţa în Hristos se dovedeşte a fi curată, deplină, sinceră, prin faptul că omul ascultă de glasul-Cuvântul Domnului , urmează modelul de trăire şi scopul trasat de El. Vorbim aici de o legătură pesonală, comuniune, părtăşie cu Hristos. De multe ori vedem creştini care teoretic şi declarativ cred bine, dar practic cu viaţa, cu faptele, merg exact în direcţia opusă. Mergi tu după Isus?

3.Numai cine este dispus să se lepede de sine.  Luca 9:23 „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine,...” Asta înseamnă că tu ai înţeles că nu trebuie să te mai conduci după gândurile tale, sentimentele tale, planurile tale, ambiţiile tale, plăcerile tale, păcatele tale, firea ta. Asta înseamnă că tu te laşi condus de Domnul Hristos. De multe ori în viaţă, firea noastră păcătoasă, sinele nostru, ne este cel dintâi şi cel mai mare duşman. Ne este greu să renunţăm la conducerea propriilor vieţi dar trebuie să renunţăm dacă vrem să urmăm pe Isus.

4.Numai cine este dispus să-şi ia crucea în fiecare zi.  Luca 9:23 „Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.”

Ce înseamnă a ne lua crucea? Nu este vorba de un obiect ci este vorba de convingeri, principii, valori. A ne lua crucea zilnic înseamnă al iubi pe Domnul Isus (aici avem relaţia cu Dumnezeu pe verticală) şi a ne iubi semenii (aici avem relaţia cu semenii noştri pe orizontală), şi asta cu toate că mulţi oameni îl urăsc şi mulţi oameni trăiesc în ceartă, duşmănie şi ură între ei. A ne lua crucea înseamnă şi a avea încredere că prin jertfa Domnului Isus de pe cruce noi suntem iertaţi, sfinţiţi, biruitori asupra păcatului şi a diavolului. Trebuie să credem şi să mărturisim acest adevăr. A ne lua crucea zilnic înseamnă că noi suntem răstigniţi faţă de lume şi lumea faţă de noi.  Galateni 6:14 „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!” Asta înseamnă că ne-am pocăit de păcatele noastre şi continuăm zilnic să trăim ca oameni pocăiţi. A ne lua crucea zilnic înseamnă şi a fi gata să suferim de dragul ascultării de Hristos, să suferim pentru Evanghelie, pentru mărturisirea Cuvântului. Mulţi creştini au suferit dispreţul, batjocurile, ura, prigoana din partea necredincioşilor sau a celor credincioşi doar cu numele. Crucea trebuie purtată zilnic nu ca pe o podoabă exterioară ci trebuie purtată în inima noastră, în vorbele noastre, faptele noastre, în ceea ce facem şi ce nu facem. Numai acel care-şi poartă crucea zilnic poate cu adevărat să urmeze pe Mântuitorul Isus, poate să meargă cu bucurie pe calea îngustă. Tu îţi porţi crucea zi de zi?

5.Numai cine este gata să-şi piardă viaţa pentru Hristos. Luca 9:24 „Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.”

Dacă tu vrei să-ţi scapi viaţa de păcat, viaţa în care tu eşti propriul tău conducător, faci ce vrei, cum vrei, atunci tu pierzi viaţa în adevăratul sens al cuvântului şi de pe pământ şi din veşnicie. Dar dacă tu eşti gata să pierzi această viaţă, adică să renunţi la viaţa de păcat şi la nevoie chiar să mori pentru Hristos, atunci tu îţi mântuieşti viaţa, îţi salvezi viaţa. Isus a a fost gata să trăiască şi să moară pentru mântuirea noastră şi acum şi noi trebuie să fim gata să trăim şi să murim pentru Hristos.

6. Numai cine nu vrea cu orice preţ să câştige lumea (mai multă libertate la păcat, mai multă putere, mai multă avere…)  ci vrea să câştige Cerul.  Luca 9:25 „Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuş?” Tu ce iubeşti mai mult? Pentru ce te zbaţi? Ce vrei să câştigi?

7.Numai cine nu se ruşinează de Domnul Isus şi de cuvintele lui. Luca 9:26 „Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.”

Trebuie să ne ruşinăm de păcatele din viaţa noastră şi din lumea aceasta, dar nu avem de ce să ne ruşinăm de Domnul Isus. Din nefericire mulţi oameni fac exact invers. Nu se ruşinează de păcatele lor dar le este ruşine să asculte să împlinească cuvintele Mântuitorului.  Tu de ce şi de cine te ruşinezi? Iubit cititor şi tu poţi lua hotărârea înţeleaptă de a urma pe Domnul Isus Hristos. Te îndemn să faci lucrul acesta cât se mai poate, cât mai eşti chemat, cât mai eşti în viaţă. Astăzi! (Evrei, cap. 3) A fi creştin cu adevărat, însemnă a urma pe Marele Păstor Isus. Dumnezeu să te ajute la aceasta!  Amin!  (Ev. Ioan 10:27)

pastor Teodor Groza

Suferă pentru Evanghelie

Publicat de elpizein pe octombrie 7, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Text – 2 Timotei 1:8-12 (1 Pet. 2:21)

 Să descoperim:

– înţelesul poruncilor prin care ap. Pavel a continuat să-l încurajeze pe Timotei să rămînă statornic (perseverent) în slujire;
– motivaţiile folosite pentru întărirea acestora şi..
– exemplele la care a făcut referire pentru a le ilustra.

Îndemnurile folosite de ap. Pavel pentru a-l ajuta pe Timotei să rămână statornic în slujire sunt :
– „să nu-ţi fie ruşine” şi…
– „suferă pentru Evanghelie” (v. 8). O traducere mai exactă a acestui verset este :”Aşadar, să nu-ţi  fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul nostru şi nici despre mine, prizionier de dragul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu.”(versiunea NTR).
Pentru început să ne uităm la…

1.    ÎNŢELESUL ACESTOR PORUNCI

Atunci când ap. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să nu se ruşineze, a folosit un cuvânt care în limba greacă are un sens mai larg şi care înseamnă: ruşine, sfială sau reţinere, sentimente şi atitudini cauzate de timiditate, lipsă de curaj sau de fapte şi situaţii nepotrivite.
Acest termen este menţionat în N. T. de 21 de ori, în 10 versete diferite: de ex. în Mc. 8:38 Domnul Isus foloseşte acest cuvânt spunând: ,,Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri” iar ap. Pavel spune în Rom. 1:16 ,,Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului”
Pentru a-l îndemna pe Timotei să sufere pt. Evanghelie, ap. Pavel a folosit afirmaţia suferă împreună cu, sau fii părtaş la suferinţele cauzate de, care este menţionată în N. T. doar o singură dată, în textul nostru la v. 8.
Această poruncă, în lb. greacă înseamnă a suferi, sau a îndura necazuri, dureri şi suferinţe grele. În N. T. acest termen este menţionat de 5 ori, în 4 versete diferite: de ex. 2 Tim. 2: 4, 5: ,,Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba.”

Prin îndemnurile sale, ap. Pavel prezintă nu numai sentimentele şi atitudinile pe care trebuia să le aibă Timotei pentru a rămâne statornic (perseverent) în slujire, ci şi faţă de cine trebuie acestea să fie exprimate:
a.    să nu-ţi fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul Isus
b.    să nu-ţi fie ruşine de cei ce sufăr pentru Evanghelie (adică de Pavel, care era prizionier)
c.    să nu-ţi fie ruşine de Evanghelie (să suferi pentru Evanghelie)

2.    MOTIVAŢIA ACESTOR PORUNCI
Ap. Pavel îşi motivează îndemnurile adresate lui Timotei pentru a-l ajuta să rămână statornic (perseverent) în slujire arătând că:
a.    Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică (v. 7). Deşi, ap. Pavel se confrunta cu gândul martirajului, şi-a găsit timp să-l înştiinţeze pe Timotei să nu se lase intimidat de duşmanii Evangheliei. Dimpotrivă, Dumnezeu vrea să-Şi manifeste puterea, prin Duhul Sfânt, în vieţile noastre. Astfel, putem sluji cu tărie, putem îndura, putem suferi şi dacă e nevoie să ne dăm viaţa pt. Domnul nostru Isus Cristos.
Dumnezeu ne-a dat şi un duh de dragoste. Dragostea noastră pt. Dumnezeu e cea care alungă frica, determinându-ne să ne dăruim lui Cristos oricât ne-ar costa.
Dumnezeu ne-a dat şi un duh de chibzuinţă, sau cum mai poate fi înţeles, un duh de minte sănătoasă sau disciplină. Cu alte cuvinte, Domnul ne-a dat un duh de stăpânire de sine, adică trebuie să cântărim bine înainte de a face ceva, evitând să lucrăm impulsiv şi neînţelept. Indiferent cât de potrivnice ne sunt împrejurările suntem chemaţi să lucrăm cu băgare de seamă.
b.   Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a făcut o chemare sfântă. (v. 9) Ap. Pavel l-a îndemnat pe Timotei, şi ne îndeamnă şi pe noi să fim plini de râvnă şi curaj în mărturisirea Evangheliei. De ce? Pt. că Dumnezeu ne-a mântuit, adică ne-a izbăvit de pedeapsa păcatului. El ne izbăveşte, zi de zi, de puterea păcatului şi într-o zi ne va izbăvi de prezenţa păcatului şi a diavolului.
Dar mântuirea şi chemarea noastră nu sunt după faptele noastre. Mântuirea şi chemarea sfântă ne-au fost date prin harul lui Dumnezeu. Nu le meritam şi nici nu le puteam dobândi prin faptele noastre. Oare ce L-a determinat pe Dumnezeu să plătească un preţ atât de mare, trimiţându-Şi Fiul să moară, pt. ca noi să fim salvaţi de la iad şi să fim duşi în cer pt. a petrece veşnicia alături de El? Harul lui Dumnezeu şi inima Lui nespus de mare şi plină de iubire.
c.    Cristos a nimicit moartea, a adus nemurirea şi slava. (v. 10) Evanghelia concepută în veşnicie a fost descoperită omenirii prin venirea Domnului Isus în lumea noastră. El a propovăduit vestea bună a mântuirii, învăţându-i pe oameni că El trebuie să moară, să învie, pt. ca să-i poată mântui pe cei păcătoşi.
Isus a nimicit moartea. Deşi moartea este prezentă şi în generaţia noastră, prin ceea ce a făcut Isus pt. noi ne-a eliberat de frica morţii care ne ţinea în robie. Învierea Domnului Isus e garanţia faptului că cei ce se încred în El vor învia din morţi şi nu vor mai muri niciodată. Moartea este solul lui Dumnezeu care transferă sufletul credinciosului în cer.
Apoi, Domnul Isus a adus la lumină viaţa şi neputrezirea. Noi ştim că, deşi la sfârşitul vieţii pământeşti, trupul este asezat în mormânt, la venirea lui Cristos, acelaşi trup va fi înviat şi transformat în trup de slavă. Astfel, vom fi pt. totdeauna cu Domnul.

3.    DEMONSTRAŢIA ACESTOR IMPERATIVE (PORUNCI)

Întotdeauna când dai porunci şi îndemnuri trebuie mai întâi ca tu să le trăieşti. Ap. Pavel exemplifică aceste porunci uitându-se la:
a.    exemplul Domnului Isus (2 Tim.1:10; 1 Pet.2:23)
b.    exemplul personal (suferă împreună cu mine, 2 Tim.1:3, 2 Tim.1:12)
Ap. Pavel se prezintă pe sine arătând că este nu numai un întemniţat pentru Evanghelie, sau un prizionier de dragul lui Hristos (2 Tim.1:8), ci şi un predicator al Evangheliei (2 Tim.1:10/b-11/a; Fapte 9:15), un apostol şi un învăţător al neamurilor (2 Tim.1:11), motivând faptul că este pregătit să sufere pentru Evanghelie deoarece:
a.    ştie în cine a crezut
b.    este încredinţat că Dumnezeu are putere să-i păzească pe cei ce sufăr
c.    aşteaptă o zi a judecăţii 2 Tim.1:11

adaptare după Dan Boingeanu

Cum a murit Mântuitorul?

Publicat de elpizein pe septembrie 28, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Mulţi istorici, experţi în medicină şi arheologi au studiat îndeaproape execuţia Domnului Isus. Cu toţii sunt de acord că moartea lui Cristos a fost una dintre cele mai groaznice forme de suferinţă, de pedeapsă capital pe care mintea umană a inventat-o. În rândurile ce urmează, sunt descrise câteva dintre lucrurile care ne sunt dezvăluite în istorie, arheologie şi medicină cu privire la ultimele clipe înainte de moartea Domnului Isus. Chiar înainte ca suferinţa fizică să înceapă,

Domnul Isus a avut parte de durere lăuntrică. Cristos purta povara întregii lumi pe umerii Săi. Cu o zi înainte de execuţie, ucenicii Săi au mărturisit că L-au văzut pe Domnul Isus în agonie în muntele Măslinilor. Nu numai că nu a dormit toată noaptea, dar frământarea de care a fost cuprins, a făcut ca transpiraţia Lui să se prefacă în sânge (Luca 22:44). Aşa de mare a fost această frământare sufletească, încât vasele mici de sânge s-au rupt în glandele sudoripare, emiţând picături mari roşii care curgeau la pământ. Acest stres sever se numeşte hematohidroză. După ce a fost întâi pe mânile iudeilor, acum Domnul Isus a ajuns în mânile romanilor. Bătăile primite de la ostaşii romani, erau cunoscute ca fiind foarte sângeroase, lăsând urme adânci pe corp. Romanii şi-au întocmit biciurile în aşa fel încât acestea să taie în corpul victimei. Bătăile acestea au fost concepute în aşa fel încât să fie extrem de dureroase. În plus, acestea erau cauza strângerii unui lichid împrejurul plămânilor. Coroana de spini era apăsată pe capul victimei, cauzând iritaţii severe şi dureroase nervilor de pe cutia craniană, iar aceasta adăugând la durerea care creştea cu fiecare oră care se scurgea. În aceste condiţii, bătăile pe care le-a primit Domnul Isus ar fi fost destul să-L omoare.

Trupul Lui a fost plin de vânătăi, răni deschise de tăieturi care sângerau. Fiind fără hrană şi apă de mai mult timp, şi după o sângerare îndelungată, deshidratarea Domnului Isus trebuie să fi fost critică. Condiţiile au fost prielnice pentru ceea ce doctorii numesc ,,şoc” şi acest şoc poate foarte uşor să ducă la moarte. Durerea şi agonia cauzate de crucificare, au fost concepute în aşa fel încât sub intensitatea lor, victima să-şi dorească mai bine moartea, care putea să întârzie uneori zile întregi. Dr. Frederick Zugibe spune că străpungerea nervului median de la mână poate provoca dureri atât de mari, încât uneori nici administrarea de morfină nu ameliorează durerea aceasta. Durerea aceasta a fost descrisă ca ,,o senzaţie de arsură, care trece prin tot braţul ca un fulger înspre şira spinării.” Ruptura nervului din picior cu un cui poate avea aceleaşi efecte oribile. Apoi, poziţia trupului pe cruce este concepută în aşa fel încât să facă respiraţia deosebit de dificilă. Frederick Farrar descria efectul intenţionat al acestei torturi, aşa: ,,Moartea prin cucificare pare să cauzeze dureri cumplite, sete, înfometare, ameţeală, febră traumatică, ruşine, tortură continuă, oroarea anticipării, şi toate acestea intensificate până la maxim, dar nu îndeajuns pentru ca victima să-şi piardă cunoştinţa.” Un medic numea atârnarea pe cruce ,,o simfonie a durerii”, produsă de fiecare mişcare, şi fiecare respiraţie. Chiar şi o adiere uşoară a vântului putea să cauzeze o durere sfâşietoare în momentele acestea. Zugibe este de părere că Domnul Isus a murit datorită şocului produs de pierderea excesivă de sânge şi lichid, însoţit de şocul traumatic cauzat de rănile Lui şi de şocul de inimă. James Thompson a fost de părere că Domnul Isus nu a murit nici de durerea sfâşietoare, nici datorită bătăilor sau crucificării, ci moartea Lui a fost cauzată de agonia prin care a trecut şi care i-a produs o ruptură în inimă.

Motivul pentru care Thompson susţine aceasta este că atunci când soldatul roman i-a înfipt suliţa în inimă şi a curs sânge şi apă, aceasta a fost evidenţa unei rupture cardiace, care trebuie să se fi petrecut înainte de împungere. Alţii sunt de părere că numai o combinaţie dintre o ruptură a inimii şi atârnarea pe cruce a putut să ducă la rezultatul acesta. Dar oricare ar fi fost cauza morţii Domnului Isus, nu încape îndoială că durerea trebuie să fi fost de nedescris.
Înspre sfârşit, unul dintre tâlharii de lângă Domnul Isus, în batjocură, i-a spus: ,,Dacă eşti Cristosul, mântuieşte-Te pe Tine, şi mântuieşte-ne şi pe noi.” Puţin a ştiut criminalul acesta că Omul cu care vorbea, atârna acolo pe cruce în mod voluntar. El vorbea cu Creatorul nostru care ar fi putut să-Şi dezlănţuiască toată puterea în univers, şi cu uşurinţă să Se salveze. Dar Domnul Isus a rămas în agonia şi suferinţa aceasta nu pentru că ar fi fost fără putere, ci datorită dragostei Lui nemărginite faţă de omenire. El a suferit pentru a deschide calea salvării pentru mine şi pentru tine. Primeşte dar darul preţios al dragostei lui Dumnezeu.

de Paul Taylor

 

Ceasul în care începe să-ţi fie mai bine

Publicat de elpizein pe septembrie 5, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Text Ev. Ioan 4:43-54: „După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. Căci El însuşi spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa. Când a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S-a întors, deci, în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!” Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” „Du-te” i-a zis Isus „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăşi al doilea semn, făcut de Isus, după ce S-a întors din Iudea în Galilea.”

În general toţi oamenii doresc să le fie mai bine în viaţă. Nu am auzit mulţi oameni care să spună că ei ar dori să le meargă mai rău. Este o dorinţă normală, legitimă şi posibil de împlinit în anumite condiţii. Oamenii care trec prin suferinţe în trup şi în suflet din pricina unor boli sau necazuri doresc să le fie mai bine. Cei ce trec acum prin lipsuri materiale doresc sa le fie şi să le meargă mai bine. Familiile în care sunt neânţelegeri, care poate au gustat din plin amarul certurilor şi poate al despărţirii, doresc cu siguranţă să le fie mai bine. Din textul acesta învăţăm că sunt câteva lucruri ce trebuie să le facă fiecare om care doreşte să-i fie mai bine. Ce trebuie să facă omul care doreşte să-i fie mai bine? Ce învăţăm de la slujbaşul împărătesc şi de la fiul lui bolnav?

  1. Trebuie să recunoască „boala” sau problema pe care o are.

Un slujbaş împărătesc  avea un fiu bolnav . Ca orice tată adevărat el şi-a iubit copilul şi voia să-l vadă sănătos. Iata de ce a fost gata să recunoască că are o suferinţă în familia lui şi asta la ajutat să facă următorii paşi. Fie că vorbim de o schimbare în bine în viaţa personală, în viaţa de familie , în Biserică , sau alte domenii adevărul este că nu există schimbare în mai bine fără o recunoaştere a problemelor de ordin fizic, spiritual, moral, material, relaţional… Negarea nu ajută cu nimic şi nici ascunderea sub preş. Foarte mulţi oameni nu sunt gata să recunoască că au o boală sau o problemă. De ce? De frică sau de ruşine, din mândrie…. Nu te duci la medic decât dacă recunoşti că eşti bolnav.

2.Trebuie recunoască cauza bolii şi a necazurilor, problemelor.

Trăim întrun univers creat de Dumnezeu şi care funcţionează după legile lui. De aceea o disfuncţie în în viaţa noastră are întotdeauna o cauză urmată de consecinţe. O cauză majoră (nu singura cauză) a multor boli fizice şi spirituale, a multor necazuri, este nepreţuirea Domnului Isus. Foarte mulţi oameni manifestă o atitudine vădită de dispreţ sau indiferenţă faţă de Domnul Hristos , faţă de Cuvântul lui, poruncile şi învăţăturile lui. Aceasta atitudine de nepreţuire, duce la necredinţă şi neascultare, iar mai apoi la alte complicaţii, probleme, boli. Trebuie să cauţi să înţelegi şi să recunoşti cauza necazurilor tale. Cauza majoră a multor boli şi necazuri din viaţa oamenilor este păcatul din viaţa lor.

Proverbe 28:13  „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.”

Spre exemplu sunt oameni extenuaţi fizic şi psihic pentrucă muncesc prea mult, mănâncă orice şi fără un program, nu se odihnesc suficient. Un astfel de om face din muncă şi poate din dorinţa de câştig un idol şi ajuge să-şi neglijeze familia, sănătatea, nu mai are timp nici de rugăciune nici de părtăşie în biserică. Dar sunt şi oameni la cealaltă extremă . Oameni certaţi cu munca , leneşi. Din pricina aceasta ajung să rabde mai bine de foame , acumulează datorii şi dau de necazuri. Mai sunt foarte mulţi oameni care se îmbolnăvesc de ficat şi plămâni din cauza consumului de alcool şi tutun- fumat. Alţii au probleme financiare în casă , multe lipsuri din pricina acestor patimi şi din pricină că nu ştiu să-şi administreze înţelept banii. Cine doreşte să-i fie mai bine trebuie să caute să înţeleagă şi să recunoască cauza greutăţilor şi a problemelor din prezent.

3.Trebuie să vină cu problema şi necazul din viaţa lui la Domnul Isus.

Slujbaşul împărătesc când a înţeles că nimeni nu-l poate ajuta (nici poziţia lui , nici banii, nici relaţilile) a fost gata să vină şi să ceară ajutorul Mântuitorului Isus. Orice om care are o problemă de sănătate sau alt necaz greu să vină cu credinţă şi cu rugăciune la Domnul. O rugăciune concretă, sinceră,cu încredere, cu stăruinţă, cu smerenie. Slujbaşul a venit din timp şi a fost gata să parcurgă o mare distanţă ca să ajungă înaintea lui Isus. A lăsat alte preocupări de o parte şi a plătit preţul necesar.

4. Trebuie să asculte Cuvântul Domnului, să-l credă şi apoi să umble, să acţioneze prin credinţă.

Slujbaşul a procedat aşa şi după ce a ajuns acasă  a aflat că băiatul lui este sănătos. Atunci  a întrebat de cesul în care a început să-i fie mai bine şi a constatat că tocmai din cesul în care el se ruga înaintea Domnului şi a primit promisiunea că fiul lui trăieşte. Această experienţă a întărit şi mai mult credinţa lui şi a familiei lui. În concluzie iubit cititor dacă ai o suferinţă în trup sau în suflet , dacă ai necazuri în viaţa ta sau în familia ta , dacă doreşti cu adevărat să-ţi fie mai bine, atunci urmează exemplul acestui slujbaş şi tată. Recunoaşte-ţi necazul , recunoaşte cauza reală a necazului tău, vin-o la Domnul Isus cu rugăciune concretă şi mai ales fii gata să-L asculţi şi să trăieşti potrivit cu sfatul lui. Doamne ajută! Amin!

pastor Teodor Groza

Hagai 2:1-9 (Neemia 2:20) – Contează pe ajutorul lui Dumnezeu

Publicat de elpizein pe august 20, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Mesajul profetic rostit de către Hagai a constat într-o serie de 4 cuvântări. Vrem să descoperim în ce context şi-a rostit Hagai cea de-a II-a cuvântare şi să învăţăm care a fost scopul şi conţinutul acesteia, precum şi modul în care acest mesaj poate fi aplicat astăzi.

Dacă prin prima cuvântare, profetul Hagai a rostit un mesaj de deşteptare (mustrare) prin care i-a îndemnat  pe evreii din Iuda reveniţi din robia babiloniană, să reînceapă lucrările de reconstrucţie a templului, prin cea de-a II-a cuvântare, el a adresat un mesaj de încurajare celor ce s-au angajat în împlinirea acestor lucrări. Studiind această cuvântare putem observa următoarele:

1.  Împrejurările în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

a. Hagai a rostit a II-a cuvântare după 48 de zile de la primul lui mesaj. Prima cuvântare a fost rostită în ziua I a lunii a VI-a, în anul al doilea al domniei lui Dariu (cap. 1:1), iar a doua a fost rostită în a 21 zi a lunii a VII-a (cap. 2:1). Atunci când citim cartea Hagai, trebuie să o citim în contextul evenimentelor istorice prezentate de cărţile Ezra, Neemia şi Estera.

            b. Mesajul a fost adresat după 26 de zile de la reînceperea lucrărilor de reconstrucţie. Ni se spune că ,,ei au venit și s-au pus pe lucru în Casa Domnului oștirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius.” (cap. 1:15).

c. Mesajul a fost adresat conducătorilor civili şi religioşi dar şi întregului popor (cap. 2:2)

d. Mesajul a fost rostit într-un moment de entuziasm amestecat cu descurajare. În Ezra 3:12-13, aflăm că: ,,… mulți din preoți și leviți și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile Casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.” 

2. Modul în care iudeii au fost îndemnaţi să se încreadă în Dumnezeu

Hagai i-a îndemnat pe iudeii angajaţi în reconstrucţia templului să se încreadă în Dumnezeu:

a.      arătând realitatea. Pentru a evidenţia realitatea, Hagai a ridicat 3 întrebări: 1.  „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? 2. ,,cum o vedeți acum?” 3. ,, Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?” (cap. 2:3).

            b. adresând un îndemn concret, menţionând numele conducătorilor şi al poporului – ,,fii tare”; Zorobabel, Iosua, tot poporul din ţară– (cap. 2:4)

c. arătându-le viitorul. Deşi s-au întors în Israel, sub conducerea lui Zorobabel, numai vreo 50.000 de evrei, restul de câteva milioane rămânând pe teritoriile străine unde şi-au făcut o situaţie, Dumnezeu a vrut să descopere viitorul acestei rămăşiţe credincioase care în anul 516 î.Cr. au finalizat cel de-al doilea templu.

Dumnezeu promite că ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.” Datorită sărăciei poporului, clădirea nouă a templului era simplă, lipsită de splendoarea Templului lui Solomon. Totuşi, Dumnezeu promite că, într-o zi, ea va fi împodobită cu argintul şi aurul dăruit de celelalte popoare şi va întrece în frumuseţe chiar şi primul templu.

De fapt, cel de-al doilea templu a dăinuit mai mult decât primul, aproape 500 de ani. Când a fost terminat avea o lungime şi o înălţime de 30 m. În jurul templului s-au construit cămări şi încăperi pt. preoţi. Chivotul s-a pierdut în timpul robiei şi nu a fost înlocuit niciodată. În locul celor 10 sfeşnice ale lui Solomon, în Sfânta, exista 1 sfeşnic cu 7 braţe, masa cu pâinea pt. punerea înainte şi altarul tămâierii.

            În anul 19 î.Cr., Irod cel Mare începe o nouă clădire a templului, acolo lucrând 1000 de preoţi, care se finalizează parţial în 10 ani. Totuşi lucrările la Templu nu s-au terminat decât în anul 64 d. Cr. Clădirea impunătoare a fost zidită din piatră gălbuie şi din aur dar în anul 70 d.Cr., conform profeţiei Domnului Isus, că ,,nu va rămâne piatră peste piatră” a fost incendiată şi jefuită de Titus, fiulîmpăratului Vespasian. Sfeşnicul cu 7 braţe, masa pt. punerea înainte, altarul tămâierii şi alte obiecte au fost duse la Roma aşa cum se vede pe arcul de triumf a lui Titus.

            Apl. – cred că slava templului nu a fost dată numai de lucrurile materiale de acolo, ci cu mult mai mult de prezenţa Domnului Isus şi de pacea pe care El vroia să o ofere oamenilor. Domnul Isus a avut 2 atitudini faţă de templu:

1.      pe de o parte El l-a respectat: Isus îl numeşte ,,casa lui Dumnezeu.” Râvna pt. această casă L-a determinat să-l curăţească şi gândul că templul va fi nimicit, alături de cetatea Ierusalimului, L-a făcut să plângă.

2.      Pe de altă parte, când Isus Se compară cu templul, îl consideră neînsemnat. În Mat. 12:6 le spune fariseilor care-i condamnau pe ucenici că încalcă sabatul: ,,Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.”

            Noul Testament ne arată că moartea lui Isus a avut ca rezultat înlocuirea Templului din Ierusalim, iar învierea lui Isus avea să-L pună pe El în locul templului. Noul Templu, de fapt, este Biserica pe care şi-a răscumpărat-o cu Însuşi sângele Său (Efes. 2:21).

d. ce-i mai important, Hagai a vorbit nu în nume propriu, ci din partea lui Dumnezeu – aşa ,,zice Domnul”– (cap. 2:4)

3. Binecuvântările de care au parte cei ce se încred in Dumnezeu

Cei ce se încred în Dumnezeu şi ascultă de El până la sfârşitul vieţii, au parte de :

a. prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu (cap. 2:5). În Deut. 31:8 Domnul promitea prezenţa Lui cu poporul Său, astfel: ,,Domnul însuși va merge înaintea ta, El însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”apoi în Is. 45:10 ,,Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

b. resursele lui Dumnezeu. La v. 8 Domnul îi asigură pe israeliţi că ,,Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” În N. Testament ap. Pavel le scrie corintenilor că Dumnezeu le poartă de grijă: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.”

c. viitorul pregătit de Dumnezeu. Dumnezeu promite pacea Sa poporului Său. În v. 9 se vorbeşte de pace în contextul Casei Sale. În N. Testament Domnul Isus promite pacea tuturor celor ce vor veni la El spunând: ,,Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” El nu promite doar pace ci şi un loc pt. toţi acei ce vor crede în El: ,,În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

adaptare după Dan Boingeanu

 

Iosif din Arimatea şi Nicodim

Publicat de elpizein pe august 3, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , .

,,După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi aloe” (Ioan 19:38-39)

În timpul vieţii Domnului Isus, aceşti doi oameni nu au fost pe deplin încredinţaţi de convingerile pe care le aveau. Dar la moartea Lui, care i-a speriat şi împrăştiat pe ucenici, se pare că aceşti doi oameni au prins curaj. Ei au venit acum, când ştiau că era deja prea târziu, doar pentru a da un ultim onor Domnului, de care le fusese ruşine cu puţin timp înainte. Cât de ascuţită trebuie să fie săgeata autocondamnării care le-a pătruns inima atunci când s-au apropiat de trupul Domnului Isus! Amândoi erau membri ai Sinedriului. Probabil că aceleaşi motive i-au împiedicat şi pe unul şi pe celălalt de a-L mărturisi pe Hristos în mod făţiş. Aceleaşi impulsuri i-au însufleţit acum în mărturisirea lor târzie. De la începutul lucrării Domnului Isus, Nicodim a avut convingerea că El este un învăţător trimes de Dumnezeu. Dar evanghelistul nu uită să menţioneze, de fiecare dată când este vorba de Nicodim, că datorită fricii, el vine la Isus noaptea.

Iosif din Arimatea este descris de doi dintre evanghelişti ca ucenic. Ceilalţi doi scriitori de evanghelii îl descriu pe Iosif ca un israelit devotat, care la fel ca Simeon şi Ana, aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. Luca ne spune că Iosif nu şi-a dat aprobarea la condamnarea Domnului Isus, dar ne lasă cu impresia că Iosif şi-a arătat poziţia doar prin tăcere. Poate că a fost mai convins decât Nicodim, dar în acelaşi timp mai timid în exprimarea convingerilor.

Aceşti doi oamnei, care ne sunt prezentaţi ca laşi, sunt exemple de ucenici care se ţin ascunşi. Vom privi în continuare la cauzele laşităţii lor, la starea de nenorocire, iar apoi la remediul acestei probleme. Să privim la aceşti doi oameni ca ilustraţii a uceniciei ,,în ascuns” şi a cauzelor care duc la această stare. Datorită fricii, ei nu au putut fi martori ai faptului că Domnul Isus a fost Mesia. Desigur, societatea de astăzi nu ne opreşte prin ameninţări de la a practica un creştinism de rând. Dimpotrivă, se pare că suntem încurajaţi să spunem că suntem creştini. Dar când este vorba de o mărturisire adevărată, o adevărată trăire de ucenicie, vom găsi cel puţin tot atâtea piedici împrejurul nostru cum au găsit şi cei doi, Iosif şi Nicodim.

Câţi dintre noi avem convingeri cu privire la probleme morale şi sociale, de care ne este ruşine atunci când suntem în compania anumitor persoane, de frică să nu fim ridiculizaţi sau arătaţi cu degetul? Găsim că ucenicia secretă nu este doar în biserică, sau cu privire la crezuri religioase, ci în toate domeniile. Oriunde sunt probleme morale care încă sunt supuse controversei, întotdeauna vei găsi oameni cu convingeri care se închid în tăcere faţă de cei din jur, chiar atunci când nevoia de mărturie este mai mare. Conflictele politice, morale şi sociale ale zilelor noastre îşi au ,,ucenicii secreţi”, care ies din ascunzişul lor şi îşi ridică glasurile doar când bătălia s-a sfârşit. Dar să ne întoarcem înspre o problemă care este mai aproape de inima noastră: Oare câţi dintre semenii noştri care ar trebui să fie, nu sunt uniţi în mod deschis cu creştinătatea? Nu spun că unirea cu vreo biserică înseamnă neapărat unirea cu Isus Hristos, nici că deslipirea de biserică înseamnă neapărat ,,ucenicie secretă.” Una dintre dovezile identităţii noastre constă în alipirea noastră de cei ce aparţin lui Hristos. Dar sunt convins că între noi, astăzi, există o tendinţă de laşitate, şi aceasta aduce un mare deserviciu nu numai bisericii ci şi persoanei care se complace în starea aceasta. Vă rog, aşadar, dragi prieteni, primiţi cuvântul acesta de îmbărbătare pentru unirea în mod deschis cu creştinătatea de azi.

Dar mai important decât unirea cu comunitatea de credincioşi, oare recunoaştem cu glas tare că suntem ai lui Hristos şi că aparţinem Lui? Într-o societatea ca aceasta, influenţa moralităţii creştine afectează majoritatea oamenilor, chiar şi pe cei care nu au o relaţie personală cu Dumnezeu. Chiar şi cei care nu sunt creştini trăiesc vieţi conduse după principii creştine. Trebuie, deci, ca pe lângă afirmaţia că suntem creştini, să dovedim lucrul acesta prin trăire practică. Întrebaţi-vă dacă nu cumva aţi îmbrăcat paltonul peste uniforma de creştini, ca lumea să nu vadă ai cui oşteni sunteţi. Întrebaţi-vă dacă nu cumva în trecut v-aţi înfrânat limba pentru că aţi ştiut că dacă vorbiţi cei din jur vor şti imediat, după accent, din ce ţară veniţi. Întrebaţi-vă dacă aţi însoţit mărturia vieţilor voastre de mărtusirea cu gura. V-aţi ridicat vreodată, în afară de biserică, să spuneţi cu glas tare ,,Cred în Isus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu şi Domnul meu”? Şi apoi întreabă-te dacă ai avut curajul să rămâi singur în picioare.

Copiii merg la şcoală. Acasă, obişnuiau să se plece pe genunchi şi să se roage înainte de culcare. Dar când merg la şcoală, nu mai pot să se plece pe genunchi aşa de uşor, datorită ochilor care sunt aţintiţi înspre ei. Nu există ochi mai critici şi mai cruzi decât ai celor tineri – aşa că mulţi renunţă la rugăciune. Tineri credincioşi, care îşi încep carierele în viaţă, ajung să audă cuvinte care îi fac să roşească, iar apoi, ajung să fie ispitiţi să se lepede de Domnul lor. Motivele lipsei de credincioşie faţă de convigeri şi faţă de Hristos, sunt menţionate de evanghelist în mod clar: ,,de frica iudeilor.” Poate uneori spunem că este destul că suntem una cu Hristos, şi nu avem nevoie să ne mai afişăm credinţa noastră şi în exterior. Comutăţile de creştini au mult prea multe defecte. Nu suntem de acord cu aproape nici o grupare creştină în totalitate. Aşa că stăm deoparte şi ne ferim de orice grupare ca de o sectă periculoasă. Da, recunosc că există greşeli, şi atât timp cât oamenii au capacitatea de gândire, nu vor găsi o biserică în totalitate după plăcerea lor. Mă bucur că într-o zi cu toţii ne vom da seama că organizaţiile acestea vizibile nu valorează mult, atunci când vom ajunge acolo unde proorocul nu a văzut niciun templu. Dar cu toate acestea, izolarea este întotdeauna o slăbiciune, iar dacă cineva se separă de fraţii săi, el va ajunge să fie de foarte puţin folos lui însuşi, oamenilor, şi lui Dumnezeu. Dar cei doi oameni din pasajul nostru au fost motivaţi de frică. S-au temut de ridiculizare, de pierderea poziţiei, de excluderea din Sinedriu şi sinagogă şi de armele care ar fi fost îndreptate înspre ei de către semenii lor. Cu laşitate şi-au menţinut tăcerea cu privire la convingerile personale, chiar şi atunci când a fost pusă întrebarea ,,A crezut cineva dintre farisei în El?” Atunci ar fi trebuit să se ridice şi să exclame: ,,Da, noi am crezut!”

Teama de pierdere a poziţiei pe care o avem ne afectează. Ne temem că oamenii vor râde de noi. Iar pentru o societate ca a noastră, ridiculizarea este tot atât de înfricoşătoare cum au fost pedepsele fizice din trecut. Am devenit atât de dependenţi de părerea altora despre noi, încât nu putem trăi fără aprobarea semenilor. Dar bătăile de joc nu ne vor vătăma din punct de vedere fizic dacă ai luat hotărârea să nu fii pradă lor. Atunci când rămâi în picioare, aceste batjocori vor fi neplăcute doar pentru un moment. Atunci când un copil intră în apa unui râu să se scalde, îi va fi frig doar până se cufundă în apă cu totul. După aceea, apa nu mai pare rece. Aşa stau lucrurile şi cu batjocura pe care credincioşia creştină o întâmpină. Doare doar la început. O, dacă am lăsa la o parte frica de oameni, care este o cursă, cu siguranţă ar fi mult mai puţini ucenici ascunşi care fac Biserica lui Hristos să slăbească! Să privim şi la ilustraţiile pe care le avem în textul acesta, privitoare la mizeria acestei ucenicii secrete. Cât au avut de pierdut aceşti doi oameni! Puteau să aibă parte de ani de zile de părtăşie cu Mântuitorul, să se bucure de învăţătura Lui, de exemplu Lui şi de părtăşia cu El. Puteau să rămână cu o bogăţie nestemată în amintirile lor care le-ar fi îmbogăţit restul zilelor lor. Dar au renunţat la toate acestea, pentru că s-au temut de împotrivirea unor farisei. Aşa se întâmplă deseori: ucenicul din ascuns nu are părtăşie cu Domnul lui. Văile care sunt deschise în faţa soarelui beneficiază de lumina şi căldura acestuia. Dar crăpăturile din stânci, care opresc lumina, sunt întunecate şi reci.

Tot aşa şi creştinii care îşi arată adevărata identitate de ucenici ai lui Hristos, se bucură de adevărata părtăşie cu Domnul lor. Fiţi siguri de aceasta: dacă din laşitate sau din interse personale egoiste pentru poziţii stăm departe de Domnul Isus, sau avem buzele închise atunci când ar trebui să vorbim, se va aşeza răceala pe inimile noastre, faţa Lui se va întoarce de la noi, iar ochii noştri nu vor mai avea puterea de a privi înspre El cu încrederea şi bucuria dinainte. Ce trezire trebuie să fi avut aceşti doi oameni atunci când au venit să ia trupul Domnului Isus! În sfârşit, s-au trezit şi au recunoscut că trăiseră în laşitate. Dacă eşti un ucenic al Domnului, dar unul în taină, de care nu ştie nimeni, te vei trezi într-o bună zi şi vei vedea pericolul în care ai trăit. Dacă nu vei înţelege lucrul acesta, distanţa dintre tine şi Dumnezeu va creşte tot mai mult. Iar când vei înţelege înşelăciunea poziţiei tale, vei vedea starea de trădare în care ai trăit. Vălul de pe ochii lui Nicodim şi ai lui Iosif a fost îndepărtat la vederea trupului mort al Domnului. Dar s-ar putea ca tu să ai vălul acesta dat la o parte la vederea Domnului pe scaunul Său de domnie. Şi când vei pleca de aici, poate vei avea inima străpunsă de remuşcare pentru lipsa de credincioşie în care ai trăit. Avem siguranţa că dacă cineva este ucenicul lui Hristos, el va fi mântuit. Dar avem avertizarea că dacă ucenicul este necredincios, mântuirea va fi ,,ca prin foc.”

Dar care este remediul acestei stări? Aceşti oameni au aflat că, datorită morţii lui Hristos, dragostea lor ascunsă a putut ieşi la iveală. Iar moartea şi crucea Domnului Isus, sunt şi pentru noi soluţia laşităţii şi a tăcerii egoiste. La vedera crucii lui Hristos, cei fricoşi primesc curaj. Nu a fost lucru mic pentru Iosif să meargă la Pilat şi să-şi dea pe faţă ataşamentul lui faţă de un criminal condamnat. Dragostea lui Iosif, trezită de moarte şi dezastru a fost reală. Arma noastră împotriva fricii şi a laşităţii o aflăm doar atunci când ne îndreptăm privirile înspre dragostea care a suferit pe cruce pentru noi. Acea cruce va aprinde o dragoste care nu se va mulţumi să rămână ascunsă. Cred că există unii pentru care Hristos este doar ceea ce a fost pentru Nicodim la început: un învăţător trimes de Dumnezeu. Dar când intră în sufletele noastre dragostea aceea care are puterea de a schimba, dragostea care a murit pentru noi, atunci este greu să rămânem tăcuţi. Dacă cei pentru care a murit Hristos rămân tăcuţi, ,,pietrele vor striga.” Moartea aceea minunată, plină de mister, groaznică dar aducătoare de lumină, de speranţă, iertare şi sfinţenie pentru noi – moartea aceea atinge corzile inimilor noastre şi produce o muzică armonioasă. Dragostea care a murit pentru mine mă obligă să arăt dragoste, iar tăcerea va fi imposibilă. Vederea crucii nu aduce doar curaj şi o dragoste care ne obligă la mărturie, dar ne obligă la supunere. Iosif a dăruit Domnului Isus un loc în mormântul lui, unde ştia că vor fi puse într-o bună zi şi oasele lui. Iosif nu se gândea la înviere. Nicodim a adus miresme scumpe pentru a îmbălsăma trupul mort al lui Hristos, poate sperând că aşa îşi va ispăşi trădarea din trecut. Şi unul şi altul ne învaţă că odată ce am ajuns să înţelegem adevărata dragoste care a murit pe cruce, această dragoste se va reflecta din vieţile noastre. Dacă ni se vor cere jertfe pentru a-L urma pe Domnul nostru, atunci suferinţele acestea vor fi dulci. Ce valoare mai au poziţiile sociale, averile, reputaţia, puterile noastre, pericolele, sau pierderile, decât să ne slujească pe altarul laudei lui Dumnezeu?

Priveliştea jertfei lui Hristos este singura care se ridică deasupra egoismului nostru, aşa încât să ne facă să jertfim şi noi de dragul Lui. Vă îndemn dar, priviţi la Hristos murind pe cruce. Aceasta va aprinde iarăşi curajul nostru şi ne va face inimile să strălucească de dragoste. Va schimba tăcerea noastră în cântare de laudă şi ne va duce la stări de dăruire completă. Iar în final, ne va duce la locul acela de onoare despre care Domnul nostru spune: ,,Pe cine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10:32, 33).

de Alexander McLaren

Ce este absolut sigur pentru fiecare om

Publicat de elpizein pe iulie 3, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Iacov 4:13-15  „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!” Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâne! Căci ce este viaţa voastră? Nu Sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”

Trăim vremuri cu multe incertitudini cu multă nesiguranţă. Foarte mulţi oameni nu sunt siguri pe locul lor de muncă , trăiesc cu teama şomajului, sau nu au un loc de muncă. Auzim veşti la TV despre sistemul de pensii care nu mai este foarte sigur. Sistemul de sănătate se clatină şi el. În lume în general sunt mari frământări politice, economice, criză financiară, calamităţi, războaie, boli incurabile.

Dar există ceva absolut sigur pentru fiecare om. Ce este absolut sigur pentru fiecare om care încă mai trăieşte pe acest pământ?

  1. Că s-a născut şi trăieşte pentru o vreme sub soare.

Psalmul 139:1-16

  • Că o fiinţă creată de Dumnezeu cu un scop minunat
  • Într-o familie sau alta
  • Într-o ţară sau alta
  • Trăieşte mai bine sau mai rău
  • Religios sau nu

    2.     Că într-o zi va muri   Evrei 9:27 „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată,…” Eclesiastul 12:1-12

  • Bolnav ori sănătos
  • Tânăr ori bătrân
  • Bogat ori sărac
  • Învăţat sau neînvăţat
  • Pregătit sau nepregătit

    3.    Că după moarte vine judecata.  Evrei 9:27 „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,..”

  • Pentru toţi oamenii şi pentru fiecare om în parte

2 Corinteni 5:10 „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

  • Unii vor fi judecaţi şi răsplătiţi pentru credicioşia lor faţă de Dumnezeu
  • Alţii vor fi judecaţi şi pedepsiţi cu o pedeapsă veşnică pentru necredinţa, neascultarea, nepocăinţa lor.

Ev. Matei 25:31-46

4. Că azi se poate pregăti pentru Cer , pentru veşnicie. Cum?

  • Ascultând Evanghelia şi crezând în Isus Hristos

Ev. Marcu 16:15-16 „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

  • Pocăindu-se de păcatele din viaţa lui
  • Mărturisind pe Hristos ca Mântuitor şi Domn prin botez
  • Slujind Domnului cu credincioşie şi dragoste

Iubit cititor decide ce trebuie să faci cu viaţa ta în lumina acestor adevăruri şi certitudini. Alege înţelept. Alege viaţa!  Psalmul 90:12  „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”

Evrei 3:7-8 „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,..”

 Dumnezeu să te binecuvânteze!

pastor Teodor Groza

Necrolog

Publicat de elpizein pe iunie 27, 2012
Publicat în: Uncategorized.

Un slujitor credincios şi-a sfârşit alergarea
2 Samuel 3:38  Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut

astăzi în Israel?

Evrei 13:7  „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!”

 

Necrolog

Fratele Iuga Mihai s-a născut la data de 19 August 1933 în localitatea Săliştea de Sus jud Maramureş fiind întâiul născut din cei 4 copii ai familiei Iuga Maftei şi Anuţa. A crescut într-o familie de credincioşi ortodocşi şi ceea ce a crezut că va fi o simplă vizită la  Biserica Baptistă din localitate a devenit un început pentru o nouă experienţă spirituală. Văzând că pocăiţii citesc Scriptura şi că o explică pe înţelesul tuturor oamenilor s-a hotărât să frecventeze biserica în fiecare Duminică. După o perioadă de căutare, la vârsta de 19 ani şi-a predat viaţa în mâna Domnului închind un legământ cu El prin botez.

Pe data de 03 feb 1956 s-a căsătorit cu sora Iuga Maria şi pe parcursul vieţii de căsnicie Dumnezeu i-a binecuvântat cu 4 băieţi Mihai, Ioniţă, Viorel şi Romică. Fratele Mihai s-a bucurat de cele 4 nurori Dorina, Florica, Didina şi Doroteea cu care Domnul a întregit familia prin căsătoria băieţilor. Dumnezeu i-a bucurat viaţa cu 8 nepoţi şi o strănepoată: Raluca, Daniel, Mihai, Anca, Cristian, Teodora, David, Octavia şi Iarina.

Pâinea zilnică a câştigat-o lucrând ca acar în staţia CFR Iza iar pentru a întregi venitul familiei şi-a făcut şi un mic atelier de tâmplărie.

Încă din tinereţe a fost pasionat de lucrarea de predicare a Evangheliei. Atât în biserica locală cât şi în alte biserici precum Săcel, Sat Şugatag, Iapa, Sarasău, Rona şi multe altele fratele Mihai călătorea în mod neobosit pentru a predica Evanghelia. Fiind CFR-ist călătorea foarte mult cu trenul şi căuta să folosească fiecare ocazie pentru a discuta cu oamenii din Cuvântul lui Dumnezeu. La o sărbătoare a familiei organizată cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viaţă de familie sora Maria spunea aşa: „Două cărţi i-au plăcut în viaţă lui Mihai, Biblia şi Mersul trenurilor” Biblia i-a oferit mandatul misionar şi Mersul trenurilor mijlocul prin care să facă lucrarea de misiune. Nu a avut pregătire teologică formală dar a avut pasiune pentru Dumnezeu. Aşa se face că în localitatea Săliştea de sus oamenii au ajuns să-L cunoască mai mult după o poreclă care a acceptat-o cu modestie ca pe un compliment „Mihai pocăitu”

Datorită credincioşiei şi activităţii sale, foarte de timpuriu a fost ordinat ca diacon, iar mai târziu ca păstor.

Este bucuria familiei, a bisericilor şi a colegilor de lucrare ca fratele Iuga Mihai s-a luptat lupta cea bună până la capăt aşa după cum spune apostolul Pavel: 2 Timotei 4:7  M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii

Fie ca Dumnezeu să o mângâie în mod deosebit pe sora Maria şi pe toţi cei îndoliaţi.

Dumnezeu să binecuvânteze toate bisericile în care fr. Iuga Mihai a slujit şi Cuvântul semănat de el să aducă încă multă roadă.

 

Cu durerea despărţirii în suflet dar şi cu nădejdea revederii în slavă, cu preţuire pentru toată slujirea fr Mihai şi mulţumire înaintea Tatălui din cer .

pastor Teodor Groza       1 Tesaloniceni 4:13-18