De multe ori teama de ziua de mâine ne aduce în poziția de a face toate lucrurile pe dos. Ușor, câte ușor începem să părăsim principiile Bibliei şi apucăm tot ce găsim, economisind şi adunând rezerve atunci când vedem că viața se înrăutăţește. Îndemnul lecției biblice de astăzi este: ,,Nu te da bătut în faţa fricii de ziua de mâine care a pătruns într-o societatea a crizei, în omenirea din ce în ce mai lipsită de evlavie. Dimpotrivă, fii darnic și urmează, cu credincioşie, modelul pe care ni-l arată Dumnezeu chiar și în vremurile grele.”
Dacă ne uităm în V. T. observăm că atunci când evreii au făcut aşa, s-au bucurat de o recoltă foarte bogată. Dimpotrivă, când au strâns şi au făcut provizii din ce le-a dat Dumnezeu, dar au dat dovadă de zgârcenie, El a spus: „Sunteţi blestemaţi … tot poporul în întregime!” (Mal. 3:9). Fie că au trecut prin belşug sau lipsă, lucrul acesta a depins de atitudinea şi faptele israeliților faţă de modelul pe care li-l oferea Dumnezeu. Poruncile Lui cereau ca ei să „aducă… la casa vistieriei toate zeciuielile” (Mal. 3:10), și dacă L-ar fi „cinstit pe Domnul cu averile lor, şi cu cele dintâi roade din tot venitul lor… grânarele le-ar fi fost pline de belşug, şi teascurile lor ar fi gemut de must” așa ni se spune în Prov. 3:9, 10.
În N.T. Domnul Isus a spus „Daţi, şi vi se va da; …Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Lc. 6:38) iar ap. Pavel spune: „cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9:6). Sfânta Scriptură ne arată cum merg lucrurile în economia lui Dumnezeu: cel ce „dă cu mâna largă, ajunge mai bogat” în timp ce „altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească”. Așadar, Dumnezeu promite că ,,Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el” (Prov. 11:24, 25).
Conform crezului nostru și potrivit cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și practica primilor creștini, membrii bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământești, de bună voie și după posibilități, la susținerea cauzei Evangheliei.
Dărnicia noastră însă, nu este legalistă, ci spirituală. Nu dăm, în primul rând, pentru că trebuie, ci pentru că iubim și suntem iubiți. Noi trebuie să dăruim cu inimile pline de cunoașterea dragostei lui Dumnezeu față de noi și înțelegând ceea ce-I datorăm, așa cum spune ap. Pavel: ,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Cor. 9:15).
De fapt, dărnicia noastră nu este altceva decât un răspuns la dărnicia lui Dumnezeu și ea este necesară pentru:
a) Susținerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei, pentru a nu duce lipsă (Filip. 4:16-18 ,,Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru. Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.”
1 Tim. 5:17-18 – Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.”
b) Ajutorarea săracilor, orfanilor și văduvelor
(Rom. 15:25, 26 – ,,Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.”
In. 12:7-8 – Domnul Isus spune: ,,Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
Iac. 1:27 – ,,Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”).
c) Construirea de locașuri de închinare și întreținerea celor existente
(Ex. 35:21 – ,,Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea Cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte.”
Ezra 2:68, 69 – ,,Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese. Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şaizeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint şi o sută de haine preoţeşti.”
Atunci când vorbim de dărnicie, vorbim și de zeciuială. Conform învățăturii V. T., zeciuiala (10% din câștig) constituia partea Domnului. În N. T., zeciuiala nu este poruncită, (deși este aprobată de către Domnul Isus, deci ea nu a fost niciodată anulată). În Mat. 23:23, El le spune învățătorilor religioși ai lui Israel: ,,Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”
În N. T. întâlnim deseori vorbindu-se despre dărnicie, dar aceasta nu înseamnă că noi, creștinii, nu putem practica zeciuiala. Zeciuiala, de fapt, este o chestiune care are de a face cu câteva principii de bază:
a) Principiul cinstirii lui Dumnezeu – ceea ce am spus la începutul lecției biblice: ,,Cinsteşte pe Domnul cu averile tale…” – Prov. 3:9, 10
b) Principiul credinței – ,,cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.” – 2 Cor. 9:6
c) Principiul integrității – ,,Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” – Mal. 3:8
Este important să înțelegem că dacă înainte de venirea lui Cristos, poporul lui Dumnezeu dădea Domnului a zecea parte din venitul lor, acum, când am cunoscut revelația deplină a dragostei lui Dumnezeu în Cristos, ar trebui să dăruim chiar mai mult.
Dacă în Cristos avem o revelație mai bună decât aveau credincioșii vechiului legământ, atunci cu siguranță dărnicia noastră trebuie să fie peste zeciuiala practicată de ei. Conform învățăturii lui Pavel (2 Cor. 9:7, 8) noi trebuie să dăruim:
a) După câștig;
b) Cât am hotărât în inima noastră;
c) Cu bucurie.
Încearcă şi tu, pt. că principiile lui Dumnezeu funcţionează în orice economie!
Un lucru foarte important pe care-l observăm atunci când citim v. 27 din cap. 1 al cărții Geneza este că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, dar și faptul că Dumnezeu l-a creat ca bărbat şi femeie. Crearea omului ca bărbat şi femeie arată chipul lui Dumnezeu prin câteva lucruri:
(1) relaţii interpersonale armonioase;
(2) egalitate între persoane şi egalitate ca importanţă;
(3) diferenţe în rol și autoritate.
A. Relaţii personale.
Dumnezeu nu a creat fiinţele umane pentru a trăi ca persoane izolate, ci, făcându-ne după chipul Lui, ne-a creat în aşa fel încât să putem realiza o unitate interpersonală atât în familie, cât și în Biserică. Unitatea dintre cele 2 persoane, dintre bărbat şi femeie îşi găseşte exprimarea deplină în căsătorie, unde soţul şi soţia devin din două persoane, una singură (Gen. 2:24). Unitatea aceasta nu este doar una de natură fizică; ea este în primul rând spirituală şi emoţională. De fapt, soțul și soția care s-au unit prin căsătorie sunt oameni pe care ,,Dumnezeu i-a unit.” (Mat. 19:6). Dar când unirea dintre un bărbat și o femeie se face în afara căsătoriei, este un mare păcat săvârșit, așa cum spune ap. Pavel, împotriva propriului trup (1 Cor. 6:16, 18-20 – de citit).
Un alt lucru pe care trebuie să-l accentuăm, despre căsătorie, este că unirea dintre soț și soție nu este o legătură temporară, ci una pe viață. Desfacerea acestei relații este urâtă de Dumnezeu așa cum găsim scris în Mal. 2:13-16. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este prezentată în aspectul ei spiritual de către ap. Pavel, ca o oglindire a relației dintre Cristos și Biserica Sa: ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” , ,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului” (Efes. 5:22, 25). Totuși, la unitatea spirituală a Bisericii, pe lângă cei căsătoriți, contribuie și cei necăsătoriți, astfel că această părtășie autentică contribuie la zidirea spirituală și creșterea purității Bisericii prin care trebuie să strălucească în lume caracterul lui Dumnezeu.
B. Egalitate ca persoane şi importanţă.
După cum Persoanele Trinităţii sunt egale în importanţa şi existenţa Lor ca Persoane distincte, tot aşa bărbaţii şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu ca să fie egali ca importanţă şi persoane. Bărbaţii şi femeile sunt făcuţi în egală măsură după ,,chipul lui Dumnezeu” şi au o importanță egală şi o valoare egală înaintea lui Dumnezeu.
Egalitatea cu care au fost înzestraţi bărbaţii şi femeile este arătată într-un mod nou în Biserică. Duhul Sfânt este revărsat peste Biserică (F. A. 2:17-18), iar atât bărbaţilor cât şi femeilor li se dau daruri ca să slujească în moduri deosebite: ,,Şi fiecăruia (adică, bărbat și femeie) i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (1 Cor. 12:7).
Egalitatea ca persoane și importanță ar trebui să elimine orice fel de sentiment de mândrie sau de inferioritate dintre bărbații și femeile creștine. De fapt, nimeni n-ar trebui să se simtă mândru sau superior pt. că este bărbat și nimeni n-ar trebui să se simtă dezamăgit sau inferior pt. că este femeie.
Egalitatea noastră ca persoane înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să ducă la o atitudine prin care bărbații și femeile să-și dea cinste unii altora. În Vechiul Testament întâlnim un bărbat care dă cinste unei femei. El spune că ,,Ea este mai de preț decât mărgăritarele” și că ,,femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” (Prov. 31). Ap. Petru le dă ca exemplu, femeilor credincioase, pe Sara care-și cinstea soțul și-l numea ,,domnul ei.” Tot Petru îi îndeamnă pe soți să dea ,,cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii…” (1. Pet. 3:7).
Egalitatea în biserică este subliniată şi prin ceremonia botezului. La Cincizecime au fost botezați atât bărbaţii cât și femeile care au crezut (Fapte 2:41) iar ap. Pavel detaliază lucrul acesta în Gal 3:27-28: ,,Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus.”
C. Roluri diferite în familie şi biserică.
De-a lungul veşniciei, între Persoanele Trinităţii a existat egalitate în importanţă, personalitate şi divinitate, dar au existat şi diferenţe, ca urmare a rolurilor asumate. Cu toate că cele trei Persoane ale Trinităţii sunt egale în putere şi în toate celelalte atribute, Tatăl are o autoritate mai mare. În Trinitate, El are rolul de conducător. Tatăl trimite pe Fiul în lume. Fiul ascultă, vine și ne răscumpără prin moartea Sa pe crucea de la Golgota. După ce Fiul S-a înălțat la cer, vine Duhul Sfânt ca să echipeze și să dea putere Bisericii, ca să cerceteze lumea și să convingă despre păcat, neprihănire și judecată. Iată roluri diferite pe care le au cele trei Persoane în Trinitate.
Ap. Pavel când se uită la relaționarea Persoanelor în Trinitate și apoi la relația soț-soție, face următoarea declarație în 1 Cor. 11:3: ,,Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” După cum Dumnezeu Tatăl are autoritate peste Fiul, cu toate că cei doi sunt egali în divinitate, tot aşa, spune Pavel, în căsătorie, soţul are autoritate asupra soţiei, cu toate că cei doi sunt egali ca persoane.
În Biserică rolurile bărbaților și ale femeilor diferă în unele domenii de slujire. Bărbații pot să cârmuiască biserica: ei pot fi păstori, prezbiteri, diaconi; pot să fie evangheliști, pe când femeile nu. Femeile pot sluji atât d.p.d.v. spiritual (rugăciune, post, cântări duhovnicești, mărturii), cât și d.p.d.v. material, de exemplu când biserica organizează o nuntă, o înmormântare, un botez, o masă agape.
D. Câteva implicaţii practice ale faptului că suntem creați bărbat și femeie
1) Niciodată nu avem voie să credem că în biserică există cetăţeni de mâna a doua: Bărbat sau femeie, negru sau alb, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, puternic sau slab, atractiv sau neatractiv, cu școală sau fără școală. Toţi suntem egali ca valoare înaintea lui Dumnezeu și ar trebui să avem aceeaşi valoare unii în fața altora.
2) Când soţii încep să se comporte în mod egoist, aspru, sau chiar abuziv şi nemilos, trebuie să-şi dea seama că acesta este un comportament distructiv şi contrar scopurilor pe care le are Dumnezeu pentru ei. Soţii trebuie să împlinească poruncile N. T. de a-şi iubi soţiile, a le cinsti, a le trata cu delicateţe şi a le pune pe primul loc în interesele lor.
3) Când soţiile se răzvrătesc şi manifestă resentimente față de rolul de conducere în familie dat soţilor sau când se întrec cu soţii lor pentru a prelua conducerea în familie, atitudinea aceasta este un rezultat al păcatului şi va avea consecinţe distructive în căsătoria lor. O soţie care doreşte să se poarte în conformitate cu modelul lăsat de Dumnezeu trebuie să fie supusă soţului ei, să accepte ca el să fie conducătorul în casă şi să se bucure de acest fapt.
4) Dacă tirania din partea soţului şi uzurparea autorităţii de către soţie sunt greșeli de agresivitate, există şi alte două erori, numite greșeli de pasivitate. Privitor la soţ, eroarea este să nu iei iniţiativa în familie. Un asemenea soţ este tot mai absent (fie fizic, fie emoţional) de acasă, umplându-şi timpul aproape în totalitate cu preocupări străine familiei. Din partea soţiei, greşeala este să nu contribuie la procesul de luare a deciziilor în familie si să nu dorească să-şi îndrepte soţul, chiar dacă acesta face rău.
5) Soţul trebuie să ţintească spre un rol de conducător iubitor, delicat şi responsabil în familia lui. Soţia trebuie să ţintească spre un rol de supunere activă, inteligentă şi bucuroasă faţă de autoritatea soţului ei. Evitând ambele genuri de greşeli şi urmând modelul biblic, soţii şi soţiile vor descoperi adevărata bărbăţie şi adevărata feminitate biblică şi astfel vor reflecta tot mai deplin chipul lui Dumnezeu în viaţa lor.
(după http://www.misiune.ro; W. Grudem)
Astăzi, Joi 19 Septembrie 2013, ora 6 a.m. (ora din Ohio, USA), Silvia Tărniceriu a plecat acasă la Domnul și la Mirele ei. Bucurie mare în cer, mare tristețe pe pământ. Celelalte sunt … amintiri cu sfinți. ,,Aseară, a ajuns în Ohio și Tudorel Sfatcu, care a copilărit împreună cu Silvia la Iași. Elena s-a dus să încerce s-o scoale și să-i spună cine-a venit. Spre surpriza ei, Silvia a deschis ochii mari și i s-a luminat fața cu un zâmbet larg de fericire. Au mai venit și o mamă cu cei opt copii ai ei ca să-și ia la revedere de la Silvia. Familia aceasta a cântat câteva cântări pe patru voci așa cum numai cei din tradiția menonită o pot face. Au fost clipe de cer. Unul câte unul, copiii s-au apropiat de patul lui Silvia și i-au spus cuvinte de dragoste: ,,Ai fost un model pentru mine … L-am cunoscut pe Dumnezeu prin viața ta … Mulțumesc pentru că m-ai învățat cum să mă bucur de o relație personală cu Domnul Isus … Am să încerc să trăiesc toată viața așa cum te-am văzut trăind pe tine.“ Fără să știe și fără să-și dea seama, cei din familia aceasta au fost reprezentanții noștri, ai celor din marea ei familie de pe tot pământul. Dumnezeu le-a așezat așa ca să fie un sfârșit frumos. Cel care-i cunoaște măsura, Cel care-i cunoaște cărarea este astăzi și Cel ce i-a pregătit un loc lângă El, în slavă. Iar ea Îl cunoaște acum așa cum nu L-a mai cunoscut niciodată.“
Daniel Branzai
N. Testament ne arată modul în care Dumnezeu, prin oamenii care predică Cuvântul Său, ne adresează chemarea Evangheliei şi cum, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne regenerează, punând în noi o viaţă spirituală nouă. Ne vom uita la 2 aspecte în legătură cu mântuirea.
I. MIJLOCUL MÂNTUIRII
A. Mântuirea nu își are originea în om, ci în Dumnezeu
Aşadar nu omul prin priceperea lui este iniţiatorul, nici înfăptuitorul lucrării de salvare din păcat, ci aşa cum spune ap. Pavel, Dumnezeu ,,care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1Tim. 2:4). Ap. Pavel este cel ce a cercetat şi a fost învrednicit de Dumnezeu să ne scrie despre mântuirea pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc.
1. În primul rând, Dumnezeu este suveran în mântuirea noastră. Pavel le scrie creştinilor din Efes că ,,În El, (adică în Cristos) Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efes 1:4,5).
2. Suntem mântuiţi datorită bogăției Harului lui Dumnezeu. Tot efesenilor Pavel le scrie ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere” (Efes. 1:7,8).
3. Suntem mântuiţi datorită dragostei Lui. Pavel le arată romanilor, atunci când vorbeşte despre lucrarea de mântuire, că ,,Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Rom. 5:8)
Un alt lucru pe care trebuie să-l afirmăm potrivit învăţăturii Sf. Scripturi, şi chiar potrivit experienţei de viaţă este că…
B. Omul nu se poate mântui prin propriile lui puteri și nici prin faptele lui.
1.Mântuirea este numai prin Isus Cristos. Petru, plin de Duhul Sfânt şi de curaj, le spune celor din Sobor şi oamenilor de faţă, care l-au tras la răspundere pt. vindecarea făcută ologolui și le îndreaptă privirea spre Isus Cristos, zicând: ,,În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12).
2.Mântuirea este numai prin Harul lui Dumnezeu. Noi suntem ,,socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Rom.3:24). De aceea ap. Pavel ne prezintă porunca lui Dumnezeu şi ne spune că ,,…harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:11-13) 3.Mântuirea este numai prin credința in Domnul Isus. ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efes. 2:8, 9).
4.Suntem socotiți neprihăniți (drepţi) prin jertfa Domnului Isus. Romanilor, ap. Pavel le scrie ,,Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.” (Rom. 5:9), iar corintenilor ,,Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Hristos si prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Cor. 6:11)
II. CONDIȚIILE MÂNTUIRII
Biblia ne arată că pentru a ne bucura de mântuirea oferită de Dumnezeu în dar, trebuiesc respectate anumite condiții. Acestea sunt pocăinţa şi credinţa. Convertirea sau întoarcerea noastră, reprezintă răspunsul nostru voit la chemarea Evangheliei, prin care ne pocăim de păcatele noastre în mod sincer și ne punem încrederea în Cristos pentru mântuire.
În N.T. întoarcerea de la păcat este numită pocăinţă iar întoarcerea la Cristos este numită credinţă.
1. POCĂINȚA
Pocăința este o profundă părere de rău pentru păcat, o renunțare la păcat și un sincer angajament de a-l părăsi și de a umbla în ascultare de Cristos.
Pocăința implică următoarele lucruri:
1. Convingerea în ce privește păcatul făptuit. David conştient de păcatul său spune: ,,Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. (Psalm 51:3, 4). Convingerea despre păcat o dă Duhul Sfânt. Spune Domnul Isus că ,,El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).
2.Ură împotriva păcatului. Le spune Dumnezeu israeliţilor aflaţi în robie: de citit (Ezec. 36:31,32).
3.Întristare pentru păcat. Petru, după ce s-a lepădat de 3 ori de Domnul Isus și-a dat seama de păcatul pe care-l săvârșise ,,a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Mat. 26:75); Pavel le scrie corintenilor că ,,În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.”
4.Renunțarea la păcat. Fiul risipitor când conștientizează starea de păcat în care ajunsese, spune: ,,Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” (Lc. 15:18).
5.Mărturisirea păcatului – Solomon scrie în Prov. 28:13 că ,,Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.”
6.Dorința de iertare – David avea acea dorință mare de a căpăta iertare din partea lui Dumnezeu. El scrie: ,,Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalm 32:5).
7.Dorința de a face voia lui Dumnezeu și de a-I fi plăcut – Pavel le scrie tesalonicenilor că ,,Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra.” (1 Tes. 4:3)
8.Voința de a repara răul făcut . Zacheu când a fost cercetat de prezența Domnului Isus a luat acea decizie și a spus: „Iata, Doamne, jumatate din avutia mea o dau saracilor; si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii dau inapoi impatrit.” (Luca 19:8).
2. CREDINȚA
Credința mântuitoare este punerea încrederii în Isus Cristos pentru iertarea păcatelor și primirea vieții veșnice.
Credința implică:
- O încredere neclintită ,,…in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.” (Evrei 11:1).
- O predare, dăruire sau lăsare în mâna lui Dumnezeu – 2 orbi și-au pus încrederea, pt. vindecare, în Domnul Isus. Acesta le-a spus: „Faca-vi-se dupa credinta voastra!” și le-a redat vederea.
- Acceptarea planului și a voiei lui Dumnezeu, adoptarea lor și supunerea față de ele. Domnul îi cheamă pe primii ucenici, astfel: „Veniti dupa Mine, si va voi face pescari de oameni.” Aceștia au acceptat și ,,Indata, ei si-au lasat mrejele si au mers dupa El.” (Marcu 1:17-18).
- Ascultare – Despre Avraam, tatăl tuturor credincioșilor, ni se spune că ,,Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce.” (Evrei 11:8).
5. Convingeri biblice cu privire la Persoana și lucrarea lui Cristos.Ap. Ioan ne spune că ,,Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu aveti viata vesnica.” (1 Ioan 5:12-13).
adaptare după http://betel.ro/
,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit!Î (Faptele 16:31). Sfintele Scripturi, atât ale Vechiului cât și ale Noului Testament, ne descoperă că fiecare om, prin firea lui personală, prin păcatele ce le comite, prin neascultarea sa de Dumnezeu, de Cuvântul Său, prin vorbele ce le rostește, prin gândurile ce le leagănă în mintea sa, prin intențiile sale rele, este pierdut, este vinovat înaintea lui Dumnezeu și va trebui să se înfățișeze la Judecata de Apoi, unde va fi osândit la iad. Și trebuie să ținem seama că este vorba de o veșnicie întreagă, fiindcă după judecata de apoi nu va mai fi moarte, ci o existență veșnică. Și aceasta va fi în locul de condamnare, de pedeapsă. Iar Cuvântul sfânt ne spune că ,,acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.Î (Matei 13:42; 22:13; 24:51; 25:30) Iar un alt amănunt pe care-l aflăm cu privire la soarta celor pierduți, este că la judecata de apoi li se va spune: ,,Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.Î (Matei 25:11) Dar Dumnezeu, în îndurarea Lui cea neasemuit de mare, în dragostea Lui nemărginită, a pregătit un mijloc de salvare, de scăpare de sub vinovăția tuturor păcatelor personale. L-a dat la moarte, L-a dat ca jertfă de ispășire pe Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul Său, pentru ca în El noi să avem iertarea de păcate, în sângele Lui, să avem răscumpărarea (Efeseni 1:7).
O prăpastie de netrecut
Spre a avea această stare mai clară în minte, închipuiți-vă două stânci de munte, față în față. Una este moartea, cealaltă este viața, iar noi ne aflăm pe stânca morții și am dori cu toată ardoarea, ba chiar la disperare, să ajungem pe stânca vieții. Dar prăpastia este de netrecut. Dumnezeu, în iubirea Lui de Părinte, a pus între moarte și viață, ca o punte, pe Domnul Isus Hristos, și astfel prin El avem posibilă trecerea ,,de la moarte la viață.” De fapt, Domnul Isus Hristos Însuși ne-a spus ,,Eu sunt Calea . . . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) De aceea noi Îl predicăm pe El, pe Domnul Isus Hristos; de aceea noi îi chemăm pe oameni la Hristos; de aceea noi Îl iubim pe El și L-am declarat pe El ,,Domnul” ființelor și al vieților noastre. Fără El nu există altă speranță de scăpare de la moarte, de la iad; fără El am fi pierduți pe veci de veci. Apostolii Lui ne spun și ei: ,,În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12). În alt loc ni se spune: ,,Toți proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Faptele 10:43). Aceasta este calea mântuirii, calea de întoarcere la Dumnezeu, calea de a căpăta iertarea de păcate, despovărarea de sarcina grea a tuturor relelor făptuite în anii de viață. De aceea, insistăm cu toată dragostea, ca această cale să fie acceptată spre a se ajunge la mântuire, la împăcarea cu Dumnezeu, la liniștirea conștiinței și primirea unei păci lăuntrice care nu poate fi găsită nicăieri pe lume.
Pericolul amânării
Unii dintre oamenii păcătoși, pierduți, amână. Ei încă iubesc păcatul, le place încă starea de vrăjmășie cu Dumnezeu. Acesta însă este cel mai groaznic pericol, fiindcă nimeni nu știe când vine moartea, când va fi clipa cea din urmă, și fiecare poate fi luat prin surprindere, ajungând astfel pierdut pe veci. Cred că insistența noastră ca să nu se mai amâne cu întoarcerea la Dumnezeu, este înțeleasă. Știm din Cuvântul lui Dumnezeu și El o spune ca și cu un jurământ: ,,Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” (Ezechiel 33:11) Este deci, în puterea și la alegerea omului să ajungă și să fie mântuit, sau să rămână în starea de pierdut, de condamnat la moarte și la iad. Cineva mi-a spus o întâmplare cu un cerșetor flămând, care a găsit pâine și a chemat și pe alți cerșetori să vină și ei să ia pâine. Exact așa facem și noi prin chemările și prin insistențele noastre, ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu. Noi înșine, când am auzit chemarea Evangheliei, ne-am întors și am gustat ce dulce este viața de mântuiți, de iertați, de înfiați, de moștenitori al cerului. Am găsit pâinea! De aceea îi invităm și pe alții, flămânzi ca și noi, să vină să ia fără plată Pâinea vieții. Noi am cunoscut amărăciunea și chinul păcatului, greul mustrării de conștiință, am cunoscut starea în care se află cel nemântuit. Dar cunoaștem și starea de har la care îi chemăm pe oameni. E atât de bine lângă Domnul! E atât de dulce și frumoasă viața cu El, sub păstorirea Lui! Veniți la El, veniți acum! Tu n-ai sta nepăsător dacă ar fi vorba să ți se ofere o mie de dolari, și vrei să stai nepăsător când e vorba de sufletul tău nemuritor?
Pilda temnicerului
Temnicerul din Filipi era un păcătos pierdut, dar un păcătos neliniștit, doritor de mântuire. Pavel și Sila n-au pierdut vremea cu vorbe multe. El i-a întrebat: ,,Ce să fac ca să fiu mântuit?” Ce putea să facă el, un păcătos pierdut, pe marginea iadului? Deci Pavel și Sila nu i-au spus că trebuie să facă o mulțime de fapte bune de azi încolo, să se roage și să facă milostenii, ca să fie mântuit, ci i-au spus simplu: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Chiar în noaptea aceea, bietul temnicer a auzit vestea cea bună despre Acela pe care Tatăl L-a trimis să fie Mântuitorul lumii. Acela care a vestit adânca iubire a lui Dumnezeu pentru o lume de păcătoși și a murit pentru ca să ne deschidă zăgazurile cerului prin care dragostea aceasta să curgă în râuri de binecuvântare veșnică peste niște păcătoși nevrednici. Acela care a împlinit și a acoperit cu slavă fiecare cerință a lui Dumnezeu, și care a suferit toată judecata și osânda cuvenită păcătosului care se hotărește pentru El, Acela șade azi la dreapta Tatălui cu slava lui Dumnezeu strălucind pe fața Lui. Nu este un astfel de Mântuitor vrednic să fie cunoscut? Nu este El vrednic de încrederea inimii unui păcătos? El S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți, deci și pentru tine. Oriunde vezi în Sfânta Scriptură cuvântul ,,oricine”, însemnează că și tu ești binevenit, oricine ai fi, și oricât de păcătos ai fi! Dumnezeu nu-ți pune nici o întrebare, nu-ți face nici o greutate, nu așteaptă nimic bun de la tine și nu-ți pune nici o condiție. Dacă El ar căuta ceva de la om, n-ar fi așa, dar El a făcut totul pentru om și acum vestește în lung și în lat: ,,Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.” Să nu zici că tu n-ai nevoie de o așa mântuire, de un așa Mântuitor! Vino la El astăzi și primește mântuirea pe care a câștigat-o pentru tine la Golgota, pe crucea unde S-a frânt trupul Lui și Și-a vărsat sângele Lui scump. Primește prin credință darul mântuirii, și mergi pe calea aceasta până te va chema El în slava Lui, la moștenirea glorioasă pe care ți-a pregătit-o. Da, există o singură Cale, Isus Hristos! Alege-L pe El și vei trăi! Alege-L pe El și vei avea fericirea! Alege-L pe El și gusta desfătări nespuse toată veșnicia.
de Alexa Popovici
,,Nu-ți aduce aminte de greselile din tinerețea mea” (Psalm 25:7). Ultimele generații de tineri au fost născute în condițiuni sociale cu totul diferite de generațiile anterioare. Tinerii născuți după cel de-al doilea război mondial, s-au născut din mame tinere care au stat acasă să crească copii, și acești copii au fost crescuți în familie cu părinții lor, ,,tata și mama”. Generațiile născute după primul război mondial n-au avut multă educație intelectuală, căci cu diploma de liceu se putea găsi o slujbă destul de bună pentru a-și asigura o viață mai bună, pe când tinerii din ultimele generații, în majoritate au educație superioară, devenind mai pretențioși și nemulțumiți. Ultimele generații de tineri în majoritate s-au născut din mame care erau angajate să lucreze la întreprinderi, și majoritatea din acești tineri au fost crescuți de părinți divorțați, adică de către un singur părinte, ,,mamă” sau ,,tată”. Pe timpul când autorul a fost tânăr, exista lozinca ,,Meseria este brățară de aur”, și părinții își îndemnau copiii la câte o meserie, și așa s-au creat meseriașii maeștri. În generațiile de azi, nimeni nu mai vorbește de muncă, ci toți vor să fie domni, și adevărații meseriași au dispărut, dând naștere la o generație de meseriași improvizați, a căror produse sunt de slabă calitate și nu rezistă. Vechiile generații preferau să asculte mai mult de părinți, decât de prieteni, în ceea ce privește: cheltuirea banilor, băutura alcoolică, sex și boli venerice. Generațiile tinere nu ascultă de nimeni după lozinca: ,,Nimeni să nu-mi spună ce am de făcut”. Tinerele generații sunt generații de conflicte sociale. Este greu de vorbit despre religie acestei generații care se împotrivește la orice absolut. Mintea tinerei generații este preocupată cel mai mult de succes, și nu de morală. Cei care învață mai bine sunt optimiști, pe când cei mai slabi la învățătură devin pesimiști și descurajați. O caracteristică a tinetului modern este ,,nerăbdarea”, căci conform cu lozinca ,,trage din viață tot ce poți” ei vor ,,acum”, satisfacerea oricărei dorințe sau pofte. Dacă dorința nu se realizează, atunci ei devin iritabili și nemulțumiți, și în final ajung la consumul de alcool sau droguri, și mulți sfârșesc prin sinucidere. Acesta este rezultatul dureros al vieții trăite ,,după simțuri”, conform cu lozinca ,,fă ce-ți place”. Pentru satisfacerea ,,acum” a oricărei dorințe sau pofte, tinerii comit tot felul de greșeli, pentru care vor suferi și plăti toată viața. Soluția este ,,așteaptă și la maturitate totul se rezolvă”. Un alt contrast prin care generațiile trecute se deosebesc de generațiile existente, mai este faptul că vechiile generații au fost crescute și educate încă sub influența bisericii creștine, respectiv cu temere de Dumnezeu; pe când ultimele generații de tineri au fost crescute și educate sub influența învățăturilor ateiste, ,,umanist-existențialiste”, adică fără Dumnezeu. Datorită acestor influențe amăgitoare și înșelătoare, acești tineri au devenit egoiști, trăind cu singurul scop, să prindă din viață tot ce pot pentru a se simți bine. Cu această concepție materialistă, ei nu au nici o gândire spirituală privind veșnicia sufletului, deși tinerele generații sunt mult mai ambițioase în atingerea scopului lor, decât vechiile generații. În contrast cu vechiile generații care își întemeiau viața pe familie, noile generații nu au nevoie de familie. Căsătoria este acceptată numai dacă ajută la atingerea unui scop material în profesia lor. Tânăra generație vrea să fie liberă și independentă, cu scopul de a-și putea satisface poftele fără vreo interdicție. Datorită educației umaniste, tânăra generație este confuză în materie de religie și absolut. Este vina vechii generații care a acceptat ca tinerii să fie învățați că religia nu este ceva important în viață, ci este ceva facultativ. În țările comuniste religia, fiind cu totul oprimată, numai statul are dreptul de educare. În S.U.A, în anul 1970, 7 % din populație trăia în concubinaj, adică trăia împreună fără să fie căsătoriți; iar în anul 1993, 30% din populație trăia în concubinaj, iar astăzi procentul este și mai mare. Marele procent de familii care divorțează astăzi, produc mulțime de copii despărțiți de un părinte. Pentru a fi iubiți de acești copii, fiecare părinte încearcă să satisfacă dorințele copilului, astfel copilul lipsit de o educație unitară, speculează situația și cere fiecărui părinte în parte lucruri care de fapt nu se cuvin pentru vârsta lui. Așa acești copii devin răsfățați, devin mincinoși, leneși și nerespectuoși. Un scriitor din anii trecuți, considera divorțul ca o procesiune funerară prin care, ,,toți au pierdut ceva drag, și toți au de plâns”. Perioada cea mai periculoasă din viața tinerilor de azi este perioada de la terminarea orelor de școală și până la întoarcerea părinților de la locul de muncă. În această perioadă tinerii își pot permite orice pentru satisfacerea poftelor lor, îndeosebi relația sexuală. În trecut, vecinii se ajutau unii pe alții și își supravegheau copiii în comun. Astăzi vecinii nici nu se mai cunosc, și nici vorbă de ajutor sau colaborare, astfel tinerii trăiesc după placul lor fără respect pentru nimeni. Nu respect pentru Dumnezeu și nu respect pentru părinți și familie. În trecut fetele se educau cu scopul să fie soții și mame bune, dar astăzi fetele în general vor să aibe o carieră, căci văzând multele divorțuri nu vor să depindă de un bărbat. Vechiile generații de tineri trăiau pe lângă adulți pentru ca să învețe viața și o profesie, pe când tinerii de azi nu au nevoie de adulți, considerându-i învechiți și înapoiați. Un alt contrast al tinerei generații este ,,rebeliunea”. Pe când vechiile generații au fost crescute și educate cu respect pentru cei mai în vârstă, și prin respect vine ,,ascultarea” de sfaturile celor în vârstă; astăzi tinerele generații se împotrivesc la tot ce este autoritate, nemaiavând respect pentru nimeni, nici de om nici de Dumnezeu. Din pricina pornirilor violente ale tinerei generații, tinerii sunt ca o bombă cu întârziere, pentru că niciodată nu ști când va exploda. Generația tineretului de azi mai este numită ca ,,generația violenței”. Faptul că legile dau tinerilor drepturi, dar fără responsabilități, și cum tinerii se consideră mai educați ca părinții lor, și pentru satisfacerea vreunui scop al vieții lor, tinerii își permit orice act de violență. La o școală din statul Colorado, doi tineri înarmați cu arme automate intră în școală și trec la acțiune, omorând 13 elevi și un profesor. Ieșind pe coridor întâlnesc o colegă care încerca să fugă de ei, și fiind oprită unul din ei o întreabă: ,,Crezi în Dumnezeu”, și fata răspunde: ,,Da”, și o împușcă pe loc. Un an mai înainte, la o altă școală, un grup de elevi erau strânși în jurul steagului din curtea școlii, pentru clipe de rugăciune înainte de începerea cursurilor. Atunci din nou, un tânăr cu armă automată trage în ei, omorând șapte. Psihologii pretind că sărăcia provoacă pe tineri la violență. Într-un sens este în parte adevărat, că dacă un tânăr dorește ceva, dar nu își poate permite a-l obține, atunci recurge la violență pentru satisfacerea dorinței. De exemplu: ,,Un tânăr rănește pe o tănără pentru că nu i-a dat lănțișorul de aur de la gât; sau un altul, omoară pe o vecină care îl critica pentru muzica nebună ce o asculta”. Din cazurile descrise mai înainte, găsim însă că cei ce au împușcat nu au fost din familii sărace, ci din familii înstărite. Deci nu sărăcia i-a provocat să fie violenți. O învățătură din aceste tragedii este concluzia că educația materialistă, fără morală, nu face pe tineri mai buni, ci din contră îi face mai răi. Teoreticienii materialiști susțin că omul este rău pentru că nu a fost educat, dar acești tineri care au omorât, au fost educați, dar nu au devenit mai buni ci au devenit violenți. În trecut, familia era locul unde tineretul își restabilea echilibrul moral, dar astăzi prin divorț și prin destrămarea familiei, familia a devenit producătoare de tensiune în viața tineretului. Din nefericire, influența bună a familiei scade din ce în ce spre rău și în detrimentul tinerei generații.
(Din cartea ,,Tineri pierduți” de Victor Kloes)
Cartea care a câștigat premiul Christian Book of the Year Award, oferit de Evangelical Christian Publishers Association pe anul 2012 este disponibilă în limba română sub titlul Aproape de casă. Cartea lui Billy Graham este tipărită și distribuită în România de Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste și poate fi comandată AICI
Mostră din carte
Introducere
Niciodată nu m-am gândit că voi trăi încât să ajung așa de bătrân.
Toată viața am fost învățat cum să mor ca și creștin, dar nimeni nu m-a învățat vreodată cum ar trebui să trăiesc anii de dinainte de a muri. Mi-aș fi dorit ca ei să o fi făcut deoarece sunt un om în vârstă acum și, credeți-mă, nu este deloc ușor.
Cel care a spus prima dată că bătrânețea nu este pentru cei slabi a avut dreptate. Ia orice grup de oameni bătrâni adunați laolaltă și aproape garantat subiectele lor preferate de discuție vor fi cele mai recente dureri și suferințe.
În curând voi sărbători ce de-a nouăzeci și treia aniversare și știu că nu va mai fi mult până când Dumnezeu mă va chema acasă, în cer. Mai mult ca niciodată aștept acea zi — nu doar pentru lucrurile minunate pe care cerul le păstrează pentru mine și pentru fiecare credincios, ci pentru că știu că în cele din urmă toate poverile și întristările care mă apasă în această etapă a vieții se vor sfârși. În ultimul an, bolile inerente bătrâneții și-au luat din greu tributul de la mine. Aștept de asemenea acea zi pentru că voi fi împreună cu Ruth, iubita mea soție și cel mai bun prieten timp de aproape șaizeci și patru de ani, care a mers acasă în 2007 pentru a fi cu Domnul pe care L-a iubit și L-a slujit cu atâta credincioșie. Deși mă bucur că luptele ei cu slăbiciunile și cu durerea au ajuns la final, eu încă mă simt ca și cum o parte din mine a fost ruptă și îmi este dor de ea mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată.
Nu, bătrânețea nu este pentru cei slabi.
Dar aceasta nu este întreaga poveste și nici Dumnezeu n- a intenționat să fie…
Comanda cartea AICI
BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS 