BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

Niciodată nu m-am gândit că voi trăi încât să ajung așa de bătrân.

Toată viața am fost învățat cum să mor ca și creștin, dar nimeni nu m-a învățat vreodată cum ar trebui să trăiesc anii de dinainte de a muri. Mi-aș fi dorit ca ei să o fi făcut deoarece sunt un om în vârstă acum și, credeți-mă, nu este deloc ușor.

Cel care a spus prima dată că bătrânețea nu este pentru cei slabi a avut dreptate. Ia orice grup de oameni bătrâni adunați laolaltă și aproape garantat subiectele lor preferate de discuție vor fi cele mai recente dureri și suferințe.

În curând voi sărbători ce de-a nouăzeci și treia aniversare și știu că nu va mai fi mult până când Dumnezeu mă va chema acasă, în cer. Mai mult ca niciodată aștept acea zi — nu doar pentru lucrurile minunate pe care cerul le păstrează pentru mine și pentru fiecare credincios, ci pentru că știu că în cele din urmă toate poverile și întristările care mă apasă în această etapă a vieții se vor sfârși. În ultimul an, bolile inerente bătrâneții și-au luat din greu tributul de la mine. Aștept de asemenea acea zi pentru că voi fi împreună cu Ruth, iubita mea soție și cel mai bun prieten timp de aproape șaizeci și patru de ani, care a mers acasă în 2007 pentru a fi cu Domnul pe care L-a iubit și L-a slujit cu atâta credincioșie. Deși mă bucur că luptele ei cu slăbiciunile și cu durerea au ajuns la final, eu încă mă simt ca și cum o parte din mine a fost ruptă și îmi este dor de ea mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată.