Text: 1 Corinteni 15:20-28
„În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.” (Marcu 16:2)
Pentru mine, răsăritul soarelui este un simbol al speranței creștinului. În fiecare dimineață, primele raze ale soarelui ne reamintesc că lunga noapte a păcatului va face loc zilei eterne. Răsăritul soarelui este o imagine a timpului când trupurile noastre vor fi înviate din morți, unite cu sufletele noastre, transformate, pregătite pentru viața cerească.
Să ne gândim cum ar fi dacă în timp ce mergem la culcare într-o seară să știm că soarele nu va mai răsări din nou în dimineața următoare. Să ne gândim la frigul, la întunericul fără sfârșit, la degetele reci ale morții, de care nu poți scăpa, cum treptat se încleștează în jurul pământului. Plantele s-ar usca, florile s-ar veșteji, copacii ar muri și întreaga viață ar pieri, din lipsa luminii soarelui.
Dar, slăvit să fie Domnul, soarele răsare în fiecare dimineață. Căldura și lumina dătătoare de viață inundă pământul. „Moartea” fiecărui apus de soare este urmată de „învierea” noului răsărit – și speranțele se reînnoiesc.
Chiar mai sigură ca răsăritul soarelui în fiecare dimineață este certitudinea învierii noastre cu Isus Cristos. Noaptea neagră a morții a căzut peste El, și trupul Său lipsit de viață a fost așezat în mormânt. Dar a înviat! Și în învierea Lui stă promisiunea propriei noastre învieri la viață. Apostolul Pavel a declarat: „…toți vor învia în Cristos…” (1 Corinteni 15:22).
Data viitoare când vei vedea soarele răsărind și vei urmări razele lui strălucind pe cerul dimineții, lasă ca nădejdea să-ți umple inima. Este un semn care-ți reamintește propria înviere!
„Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” (Luca 1:78, 79)
Toți vor trece ca iarba de pe câmp
Din lumea păcatelor și a durerii,
Dar cel ce-adoarme astăzi în Cristos
Se va trezi la trâmbița-nvierii.
(Benson)
Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.
Dave Egner
Text: Geneza 23
„Avraam a venit s-o jelească pe Sara și s-o plângă.” (Gen. 23:2)
„Mângâiați-vă unii pe alții…” (1 Tesaloniceni 4:18)
Poate că citind titlul meditației de astăzi, ne vom întreba dacă există într-adevăr așa ceva. Răspunsul este afirmativ. Întristarea este sănătoasă și este un răspuns normal la moartea celor dragi sau la alte pierderi și dezamăgiri teribile.
Exeperiența lui Avraam este un exemplu de întristare după voia lui Dumnezeu. Când a murit Sara, a jelit-o ca pe ființa iubită pe care a pierdut-o. Apoi, printr-un act al credinței în promisiunea lui Dumnezeu, a cumpărat un loc de înmormântare în Hebron în loc să ducă corpul neînsuflețit al Sarei în țara lui de baștină. După ce-a înmormântat-o, s-a întors la responsabilitățile sale.
Din moment ce întristarea este naturală și sănătoasă, nu trebuie să ne simțim vinovați în urma ei. Oamenii binevoitori poate ne spun în aceste momente: „Nu te întrista. Cel iubit al tău este într-un loc mai bun, în cer.” Ori: „Încearcă să vezi și partea luminoasă a lucrurilor. Situația ta nu este mai rea ca a altora.” Toate acestea pot fi adevărate, dar vom simți în continuare foarte acut pierderea noastră. Și trebuie să ne întristăm. Totuși, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm întristările sub control, spunând Domnului ceea ce simțim, cerându-I ajutorul, concentrându-ne asupra nevoilor vieții, reluându-ne responsabilitățile. Amintirile dureroase se vor reîntoarce din când în când, și poate ne vor îndemna să ne retragem de la cerințele vieții. În vremuri ca acestea ar trebui să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop: să ne închinăm Lui, să-I servim, și să-i ajutăm pe alții.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, întristările noastre pot deveni întristări după voia lui Dumnezeu.
„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.” (Isaia 40:1)
Întristarea se schimbă-n bucurie deplină.
Văd printre lacrimi mereu tot mai clar
Cum rana-i amară puțin o să țină.
Cu Isus trăi-voi eternitatea de har.
(Dennis De Haan)
Sufletul n-ar avea curcubeul dacă ochii n-ar avea lacrimi.
Herb Vander Lugt
Text: Matei 6:25-34
„De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră…” (Matei 6:25)
Ca și creștini, nu trebuie să ne îngrijorăm. Cu toate acestea, îngrijorarea este unul dintre acele lucruri de care ne facem cu toții vinovați. Adeseori ne interesăm de probleme care n-ar trebui să ne preocupe. Am citit undeva că există două lucruri de care n-ar trebui să ne îngrijorăm niciodată.
În primul rând, nu trebuie să ne îngrijorăm de lucrurile pe care nu putem să le dominăm. Încredințându-le în mâna Domnului în rugăciune, ar trebui să le lăsăm pe seama Lui.
În al doilea rând, n-ar trebui să ne îngrijorăm de lucrurile pe care le putem domina. Ar trebui să încetăm a ne mai îngrijora și ar trebui să facem ce trebuie cu ele.
Hudson Taylor, misionarul în China și fondatorul organizației misionare Overseas Missionary Fellowship, a dat un sfat înțelept: „Să renunțăm la munca noastră, la planurile noastre, la noi înșine, la viețile noastre, la cei dragi, la influența pe care o avem, la totul și să le lăsăm în mâna lui Dumnezeu; și apoi, după ce I-am dat totul Lui, nu ne va mai rămâne nimic pentru care să ne îngrijorăm.”
Ar trebui să evităm îngrijorarea, nu numai pentru suferințele pe care le provoacă, dar mai ales pentru că Îl supără pe Domnul.
Se spune că Charles Wesley a zis că pentru el este tot la fel de nepotrivit să înjure ca și să se îngrijoreze. Fără îndoială că el s-a gândit că amîndouă sunt păcate. Pentru un copil al lui Dumnezeu a se îngrijora înseamnă că el se îndoiește de Tatăl său Cel ceresc și aceasta este o insultă la adresa Sa. El merită toată încrederea noastră.
Punându-ne încrederea fermă în Dumnezeu și în promisiunile Sale, ne va ajuta să nu cădem în nebunia îngrijorării.
„Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. (Geneza 22:14)
Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor
E-un soare și mai dulce și mai strălucitor.
Nu norul este veșnic, ci soarele-i acel
Ce-nvinge și rămâne stăpân în urmă, el.
(Traian Dorz)
Când ne îngrijorăm, credem mai mult în problemele noastre decât credem în promisiunile lui Dumnezeu.
Richard De Haan
Text: Iosua 1:1-9
„Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte…” (Iosua 1:8)
Procedeul era simplu. Am deconectat toate furtunurile, cablurile electrice, am luat jos radiatorul, am scos șuruburile de fixare și urma să ridic motorul cu o mică macara. Am crezut că am făcut totul corect, dar micul motor în patru cilindri nu voia să iasă. În final, după câteva încercări nereușite, m-am dus la un atelier mecanic pentru a cere ajutor. Mi-au dat imediat manualul pentru întreținerea automobilului marca Opel. Întorcând paginile la secțiunea care descria demontarea motorului, am descoperit că motorul trebuia coborât și scos pe sub mașină și nu ridicat. Urmărind atent fiecare pas descris de manual, am obținut rezultatul dorit.
Respectarea instrucțiunilor cărții m-a făcut să am succes în loc de faliment.
Biblia este manualul pentru întreținerea vieții. A fost scris de Creatorul și Mântuitorul nostru prin oamenii inspirați de El. Cunoscându-ne în întregime, El ne arată cum să reușim în viață nu urmărind standardele lumii ci pe ale Sale. Manualul Său definește păcatul ca fiind problema noastră fundamentală, dându-ne, în același timp, soluția lui Dumnezeu – credința în Isus, Domnul și Mântuitorul nostru. Acest manual ne spune că El a murit și a înviat pentru a plăti vina păcatului nostru. El ne asigură că Duhul Sfânt care locuiește în noi, ne umple și ne va transforma după chipul lui Cristos, în măsura în care ne vom lăsa prelucrați de El. El ne dă principii generale ca și porunci specifice care, aplicate, ne vor ajuta să trăim cu înțelepciune. Oh, mai avem încă mâini murdare și încheieturi julite. Va mai trebui să cugetăm la acest manual pentru a-i înțelege termenii neobișnuiți. Dar Duhul Sfânt ne va învăța. Consulți Manualul lui Dumnezeu destul de des?
„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17)
Cuvântul Tău e adevăr etern
Curate slove-n pagini se aștern.
Cartea sfântă-i călăuza tinereții
Și sprijin tare-n anii bătrâneții.
(Isaac Watts)
Valoarea Bibliei nu constă în simplul fapt al cunoașterii ei, ci în ascultarea ei.
Dennis De Haan
24 de ore de rugăciune continuă…
Fraţi slujitori,
Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos,
Aşa cum probabil ştiţi pentru luni, 30 martie 2020, (nu 29 cum au postat unii) suntem invitaţi la un timp special de rugăciune. Vă chem insistent să ne alăturăm fraţilor şi surorilor noştri din lume (Baptist World Aalliance) şi în cele 24 de ore să implorăm mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru omenire. Sunt convins că subiectele de rugăciune nu mai trebuie prezentate. Sper că nu trebuie să vă amintim nici inima Domnului nostru.
Suntem mulţumitori Domnului pentru orice creştin ce îngenunchează împreună cu noi.
Invitaţi sau nu, vom fi alături de toţi cei care îngenunchează cu smerenie şi speranţă în faţa Celui care rămâne pe tronul istoriei.
pastor Iuga Viorel
Text: Evrei 4:19-16
„Căci noi n-avem un Mare preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15)
Cineva a pus o pancartă în fața casei anunțând că are cățeluși de vânzare. Printre cei ce i-au bătut la ușă a fost și un băiețel. „Vă rog, domnule, a spus el, aș dori să cumpăr unul dintre cățeluși dacă nu costă prea mult.” „Ei bine, fiule, unul costă 25 de dolari.” Copilul arăta copleșit de-a binele. „Am numai doi dolari și cinci cenți. Aș putea totuși să-i văd măcar?” „Desigur. Poate aranjăm noi ceva”, a spus omul. Ochii copilului sclipeau de bucurie urmărind ghemotoacele de blană jucăușe. „Am auzit că unul dintre cățeluși este șchiop”, a spus el. „Da, mă tem că va șchiopăta toată viața.” „Acesta este cățelușul pe care-l vreau. Aș putea să-l plătesc puțin câte puțin?” Omul i-a răspuns: „Dar va șchiopăta totdeauna.” Zâmbind curajos, copilul și-a ridicat unul din turecii pantalonilor dezgolind o proteză de lemn. „Nici eu nu umblu prea bine.” Apoi, uitându-se cu drag la cățelușul șchiop, a continuat: „Cred că are nevoie de multă dragoste și ajutor. Și eu am avut. Nu este așa de ușor să fii șchiop.” „Poftim, ia-l. E al tău!” a spus omul. „Știu că îl vei îngriji bine. Și să nu mai discutăm de bani.”
Aceasta este o ilustrație mișcătoare a înțelegerii pline de dragoste a Mântuitorului nostru față de condiția noastră umană. Cristos știe totul despre ea, deoarece El Însuși a trăit pe acest pământ ca om. Suferind El Însuși, El Se poate identifica cu noi. Compasiunea Lui este dincolo de orice măsură omenească.
Credinciosule, Isus este mișcat de nefericirea și durerea ta. Încrede-te în purtarea Lui de grijă. Brațele dragostei Lui te vor cuprinde și te vor purta prin fiecare frângere a inimii și-n orice încercare.
„El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” (Matei 8:17)
Nu-i prieten lui Isus asemenea.
Nimenea, nimenea.
Nimeni nu poate ca El vindeca.
Nimenea, nimenea.
Inima lui Dumnezeu este mișcată ori de câte ori inima copiilor Săi e încercată.
H. G. B.
Text: Psalmul 25
„Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!” (Psalmul 25:11)
În anul 1986, soldații din Nicaragua au doborât un avion ce transporta arme pentru forțele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supraviețuit sărind cu parașuta, a fost prins și închis. Când a fost judecat de către tribunalul revoluționar, învinuit că aproviziona forțele antiguvernamentale rebele, nu era nicio îndoială asupra vinovăției sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decât să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputației guvernului și în interesul stabilității naționale, pledoaria sa a fost onorată și a fost lăsat liber – nu ca un act al justiției ci ca un act al milei.
Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci când a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a fost nevoie de un avocat pentru a-și disputa nevinovăția. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată și tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11).
Și noi stăm vinovați în fața lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar suntem totuși vinovați. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtășiei cu El.
Doamne, ajută-ne să fim înțelepți ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta.
Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.” (Psalmul 41:4)
Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul și inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.
(Dennis De Haan)
Vinovăția este o povară pe care Dumnezeu n-a intenționat niciodată s-o poarte copiii Săi.
Mart de Haan
Text: 1 Corinteni 12:12-20
„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)
Biserica, adesea numită și Trupul lui Cristos, este formată din toți aceia care L-au primit pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor. Astfel, ea nu este nicio capelă, nicio catedrală. Ea este un trup viu, un organism.
Adevărul acesta îl ilustrează atât de bine cele ce s-au petrecut în România ante-decembristă. Oficialitățile de stat au încercat să distrugă Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea. Au dat ordin oamenilor să evacueze proprietatea și le-au interzis să se mai adune acolo. Apoi au întrerupt curentul electric, rețeaua de apă și canalizarea. Să presupunem că guvernul de atunci ar fi decis să demoleze clădirea pentru „sistematizarea zonei”, așa cum se spunea. Înseamnă, oare, acest lucru că Biserica nu va mai exista? Absolut nu! Și de ce? Simplu, pentru că Biserica o formează oamenii și nu clădirea unde se adună ei. De fapt, cuvântul BISERICĂ în Noul Testament nu se folosește niciodată pentru a descrie o clădire. El se referă întotdeauna la credincioși, indiferent unde se adună aceștia.
Istoria ne arată că în ciuda celor mai mari și hotărâte eforturi, dușmanii Bisericii n-au reușit s-o distrugă. Am văzut lucrul acesta demonstrat în secolul nostru, în propria generație. Deși persecutați, oamenii lui Dumnezeu au continuat să se închine Lui Cristos în tot felul de locașuri. El a promis că Biserica va dura, deoarece El Însuși este piatra Ei din capul unghiului (Matei 21:42).
Astfel, chiar dacă va fi distrusă clădirea bisericii, Biserica stă încă în picioare. Porțile locuinței morților nu o pot birui.
„…ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15, 16)
Cristos, temelie neclintită.
Cristos Capul și Piatra unghiulară
De Tatăl aleasă, prețuită,
Ce ține Biserica unitară.
(Neale)
Biserica – înrădăcinată în Dumnezeu – nu va putea fi niciodată dezrădăcinată de om!
Dave Egner
Ultima predică a pastorului Viorel Candreanu
Psalmul 46:10
Cine are urechi de auzit să audă…
,,La revedere rob trudit,
Te-ai dus grăbit în veșnicie,
Să fii cu Domnul mult iubit,
În loc de-odihnă, răsplătit,
Cu pace, bucurie!!!,,
de TG
26.03.2020
