Arătările Domnului Isus după înviere

Publicat de elpizein pe aprilie 18, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

Mariei Magdalena (Marcu 16:9-11; Ioan 20:11-18)

Celorlalte femei (Matei 28:9, 10)

Raportul străjerilor (Matei 28:11-15)

Celor doi ucenici pe drumul Emausului (Marcu 16:12, 13; Luca:24:13-22 )

Lui Petru (Luca 24:13-22)

Celor zece apostoli (Marcu 16:14; Luca 24:36-43; Ioan 20:19-25)

Celor unsprezece apostoli (Ioan 20:26-31)

Celor şapte apostoli la Marea Galileii (Ioan 21:1-14)

Discuţia cu Petru (Ioan 21:15-25)

Ucenicilor în Galileea (Matei 28:16-20; Marcu 16:15-18)

Celor unsprezece apostoli pe Muntele Măslinilor (Luca 24:44-49)

Marea Trimitere şi Înălţarea (Matei 28:18-20; Marcu 16:19, 20; Luca 24:50-53)


Oameni care se sustrag, se retrag şi se atrag – Ioan 20:24-31

Publicat de elpizein pe aprilie 10, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , .

De-alungul istoriei predicatorii au făcut caz de faptul că lui Toma i se spune şi “Geamănul” , provocând întrebarea: Cine este fratele lui geamăn?  Noi fiecare suntem fratele lui geamăn, când ne îndoim suntem fraţii gemeni ai lui Toma.

Sunt aspecte pe care le vedem în experienţa lui Toma, şi în care ne putem găsi şi noi ca ucenici ai Domnului. Aceste atitudini sunt pe de-oparte retragerea, pe de altă parte atragerea.
Ne uităm la Toma şi vedem în prima fază retragerea lui, din grupul celorlalţi ucenici, ca mai apoi să vedem atragerea lui. Însă înainte de a ne uita la aceste două aspecte, aş vrea să precizez că mai exista o faza pe care o putem observa în viaţa celor care au crezut în Domnul Isus: sustragerea. Sustragerea cu sensul de a evita îndeplinirea unei obligaţii. Dicţionarul spune: “recuragnd la viclenie, a se eschiva” şi citid Evangheliile descoperi credincioşi (oameni care cred nu care nu cred) care se sustrag.

I.  Sustragere – A SE SUSTRÁGE mă sustrág. Definiţie:” A evita îndeplinirea unei obligaţii, recurgând la viclenie; a se eschiva.”

1)Au fost oameni care au crezut în Domnul dar s-au sustras de la ucenicia costisitoare: Ioan 12: 42, 43. “Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor, nu-L marturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.”

S-au sustras ca să nu aibe conflict cu conducerea sinagogii.

Au fost mulţi care L-au urmat, doar cât au avut un caştig imediat – cei care au venit la El dupa ce El a înmulţit pâinile.

Logic li se părea rezonabil să crezi în Domnul (doar vedeau evidenţele incontestabile în minunile Sale) însă practic era costisitor.

S-au sustras de la mărturisirea pe faţă a credinţei lor.

2) Cei 11 ucenici  s-au sustras când a apărut preţul spurem . L-au urmat şi când a fost greu, şi când au fost în conflict cu autorităţile, dar când conflictul ducea la preţul suprem, s-au sustras.

Sustragerea este o ispită subtilă. Poate eşti într-un restaurant şi te simţi jenat să te rogi înainte de a mânca…te sustragi…sau poate că lucrezi într-o companie, mediu în care trebuie să subscrii la valori sau proceduri care contravin principiilor Scripturii. Ispita este să fii un ucenic care se sustrage de la responsabilităţile de ucenic.

Creştinii care se sustrag dela identificarea cu Hristos,  sunt de partea lui Isus, dar vecinii lor nu ştiu, nici colegii.

Eviţi îndeplinirea obligaţiilor de ucenic …Te sustragi de la a da Domnului partea Sa…şi dai vina pe economie, pe recesiunea economică, te eschivezi, spunând să de-a alţii . Nu iţi dai seama că nu banii sunt problema ci inima care gândeşte aşa.

Domnul nu s-a sustras dela moarte când aceasta însemna ruşine, dispreţ, batjocoră, durere agonizanta, chin sufletesc, tortura fizică şi moarte groaznică.

Nu te sustrage dela ucenicia costisitoare…

II. Retragere  v. 24 Retras, -ă, retraşi. Definiţie: “Izolat, singur, singuratic.”

Unde era Toma când toţi ceilalţi s-au adunat?  Era Toma un absent motivat sau un absent nemotivat?

Când credincioşii lipsesc dela întâlnirile bisericii, ei pot să fie absenţi motivaţi sau nemotivaţi; diferenţa între motivat şi nemotivat nu este că unii au motiv şi ceilalţi nu, ci este că unii au motiv intemeiat iar alţii au motive neîntemeiate. Toţi au motive dar nu toţi sunt motivaţi.

Unii au motive şi totuşi sunt absenţi nemotivaţi pt că motivele lor nu sunt valide în lumina Scripturii şi a valorilor care ar trebui să caracterizeze viaţa credincioşilor. De exemplu, unii sunt absenţi pt că sunt leneşi spiritual, sau pt că iubesc mai mult televizorul decât părtăşia frăţească. Sau pt că iubesc mai mult preocuparile lumeşti decât părtăşia şi închinarea cu mireasa lui Hristos. Lipseşte sensul datoriei sfinte când este vorba de biserică, de adunarea bisericii de inchinarea colectivă.

Toma este numit în mod tradiţional “Toma necredinciosul” însă care din ucenici ar putea fi numit credinciosul?

“Petru credinciosul? Ioan credincioul?”  Ofiţerul roman care a crezut în puterea Domnului Isus de-al vindeca pe robul lui dela distanţă, ar putea fi numit credinciosul.

De ce se izolează oamenii? – Câteva motive ale retragerii:

1)Retragerea ca mecanism de liniştire sufletească după o grea furtună emoţională

Ce ar putea face un om care şi-a legat speranţele de Domnul Isus ca fiind Mesia şi care în Vinerea Mare a murit?

Toma nu era un tip fricos el da dovdă de curaj chiar când era vorba de moarte. Ioan 11:16;

Toma era un melancolic. Melancolie= Stare de tristeţe, de deprimare, amestecată cu visare şi cu dorinţa de izolare;

Ce faci când ai o mare pierdere? Când pierzi pe cineva  drag? –

Ce-a făcut Domnul Isus când a aflat că Ioan Botezătorul a murit?  “Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lcurul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.” Mat. 14: 13

Toma s-a retras să plângă, sau poate să se pocăiască, s-a retras să deruleze filmul evenimentelor – nu avea nici-o explicaţie …

Timpul de retragere pt  analizarea vieţii este foarte important.

Avem nevoie de perioade în care să ne oprim din goana vieţii şi să ne analizăm inima, trăirea, falimentele, direcţia, viaţa…

2)Retragerea ca mecanism de auto-apărare

Oameni care au fost răniţi, se izolează ca un mecanism de auto-apărare. Toma şi ceilalţi ucenici s-ar putea să se fi uitat la Domnul nu doar ca la o victimă ci într-o oarecare măsură şi ca un vinovat, pt că le-a alimentat aşteptările mesianice (în mintea lor) dar nu le-a putut materializa. Ei nu erau doar speriaţi ci şi dezamăgiţi. Dacă erau dezamăgiţi, nu erau dezamagiţi de ce-au făcut romanii, sau preoţi corupţi ci erau dezamăgiţi de ceea ce n-a făcut Domnul. (Lc. 24: 21)Erau speriaţi de romani – opoziţie dar erau dezamăgiţi de Învăţătorul. Că s-a lăsat prins, că n-a făcut nimic, că nu a opus rezistenţă, că nu a izbăvit pe Israel.

Ai fost rănit emoţional , ai fost dezamăgit şi ca reacţie te retragi, te închizi. Ca o cetate care când este sub atac îşi închide porţile şi oamenii se baricadează înăuntru. Aşa funcţionăm noi şi la nivel individual. Când suntem sub atac, sau când ne simţim ameninţaţi ne retragem şi ne baricadăm. Ne simţim înşelaţi în aşteptările noastre şi răniţi, şi nu mai vrem să se repete aşa că ne izolăm…ne auto-apăram prin retragere, distanţare, neimplicare.

3)Retragerea ca mod de răzbunare– pedepsire . Retragerea ca mod de răzbunare înseamnă că prin retragere comunici că nu te interesează de ceilalţi, că nu-ţi pasă de ei, că nu sunt importanţi pt tine, că nu doreşti să fii cu ei.

Când cei din jur iţi întorc spatele sau nu iţi dau atenţia dorită, şi tu le întorci spatele şi le arăţi că nu-ţi pasă de ei. Este un mod de-a răspunde cu aceaşi monedă… Oameni care s-au tras dela o anumită lucrare din biserică când era cea mai mare nevoie de ei, ca să se răzbune că n-au fost aleşi în comitet, sau că nu li s-a făcut pe plac într-o anumită chestiune preferenţială.

4)Retragerea ca mod de atenţionare – mod de a atrage atenţia (retragerea ca semnal de alarmă)– speri ca cineva să observe că nu eşti prezent şi să iţi dea atenţia pe care nu ai fi primit-o dacă ai fi fost prezent. Să înţeleagă că ai o problemă, să iţi dea atenţia şi interesul de care ai nevoie pt a fi ascultat, înţeles, şi mângâiat. Ai nevoie uneori ca să fii înţeles, să fii acceptat, să fii susţinut. Speri ca cineva să te caute, să te întrebe, să-ţi spună din nou că eşti important/importantă, că eşti iubit/iubită, că prezenţa sau lucrarea ta este semnificativă. Să-ţi dea ocazia să spui ce te doare, ce te apasă…sau ce te nelinişteşte.

Oricare din aceste 4 motive sunt reale şi pot fi întâlnite în orice comunitate, pt că aceasta este natura umană. În familie le întâlneşti, în biserică le întâlneşti, între prieteni le întâlneşti;. Poate că unii ne găsim în una din aceste situaţii chiar acum, sau ne aducem aminte de ocazii în viaţa noastră când am fost în aceste situaţii.

Retragerea poate să fie fizică sau emoţională:

Retragerea fizică este când ne izolăm fizic, adică nu mai suntem prezenţi fizic cu cei cu care obijnuiam să fim. Poate când prietenii tăi se întâlnesc, tu nu mergi, poate cand biserica se adună la închinare tu nu mergi. Ai fost ranit şi încerci să te protejezi.

De aceea este bine să fim alerţi când nu vedem pe un frate sau o sora la biserică, să ne interesăm de ei, să-i sunăm, sa-i căutăm…să ne pese unii de alţii, asta este biserica lui Hristos, aşa se relaţionează membrele trupului unele la altele în interedependenţă.

Retragerea emoţională – când suntem prezenţi fizic dar nu suntem conectaţi emoţional. Nu ne simiţim iubiţi sau aşa de iubiţi cum am vrea să fim, nu ne simţim apreciaţi, sau aşa de aprceiaţi cum am vrea să fim; şi deşi nu ne retragem fizic, ne retragem emoţional. Asta înseamnă că ne închidem în carapacea noastră emoţională. Nu vorbim cu cei din jur decât strictul necesar. Nu participăm emoţional la experienţa colectivă.

Baricade emoţionale – acestea pot fi temporare, pt câteva zile, săptamâni, luni, sau mai mult şi apoi ne trece, ne redeschidem; sau pot fi permanente – un stil de viaţă baricadat, izolat. Cercul de prieteni e foarte , foarte, foarte mic, dacă este, şi interacţiunea este foarte, foarte limitată. Zgârcenie emoţională, nu generozitate emoţională.

Principiul cristic după care trăiesc credincioşii autentici şi ascultători este exprimat de Ap Pavel care îl citeaza pe Domnul Isus: “Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Fapte 20: 35) şi nu este vorba doar de bani, ci şi de atenţie, şi de interes, şi de preocupare, şi de timp, şi de suport emoţional şi spiritual… Egocentrismul ne face să stăm izolaţi – nu vrem să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi nu vrem să plângem cu cei ce plâng.

III. Atragere v. 25  atrage Definiţie : 1. A exercita o atracţie (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul.  A determina … pe cineva să vină sau să se ducă undeva.  Expr. A atrage atenţia (cuiva) = a) a face ca atenţia (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcţie; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simţi o atracţie (2).  Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecinţă; a determina.

1)Atragerea – “Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ‘Am văzut pe Domnul!’ Dar el le-a răspuns: ‘Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”Ioan 20:25

Toma n-a fost convins de marturia celorlalti ucenici dar a fost atras de ea.

Noi nu suntem chemaţi sa-i convingem pe oameni dar suntem chemaţi să le spunem mărturia noastră.

Spune celor din jurul tău despre experienţa ta cu Domnul – nu o sa-i convingi dar o să-i atragi. Însă când ei o să aibe întâlnirea cu Domnul vor fi convinşi.

Orice lucru care ne atrage spre ceva, este un lucru care ne retrage dela ceva.

Dacă un lucru ne atrage la Domnul, ne retrage dela păcat; dacă un lucru ne atrage la păcat, ne retrage dela sfinţire, relaţia cu Domnul. Deci viaţa este o serie de atracţii, este un lanţ de decizii, prin care-ţi selectezi atracţiile. Alegi ce laşi să te atragă şi instantaneu alegi dela ce să fii retras.

Magnetismul inimii – care sunt lucrurile spre care este atrasă inima noastră? “unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră.”

Biserica este rezultatul atracţiei spirituale – este o dublă atracţie: – spre Domnul şi unii spre alşii.

Este o dubla apropiere . De Domnul şi unii de alţii.

Când te simţi atras de Domnul, te simţi atras şi spre copii Domnului. Când iubeşti părtăşia cu Domnul, iubeşti şi părtăşia cu familia Domnului.

2) Apropierea – “După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casa; şi era şi Toma împreună cu ei…” v. 26

Toma aparţinea acestui grup , era acum unde trebuia să fie, însa nu era înca cum trebuia să fie.

Noi putem să fim unde trebuie să fim ( în biserică) şi totuşi să nu fim cum trebuie să fim.

a) În primul episod Toma nu era unde trebuia să fie.  (era absent)

b) În al doilea episod Toma era unde trebuia să fie dar nu era cum trebuia să fie (era prezent dar nu convins)

c) În al treilea episod Toma era unde trebuia să fie şi cum trebuia să fie vr. 27, 28 “…Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Oamenii îl numesc pe Toma ‘necredinciosul’ pt că Domnul Isus ia spus “nu fi necredincios ci credincios” (v. 27b) Pe ucenici Domnul ia numit adesea ‘puţini credincioşilor’ … dar ei au ajuns să fie credincioşi şi mult credincioşi.

Credinţa este ceva organic, adică trebuie să crească aşa cum creşte un organism viu. Trebuie să se vadă o progresie continuă în viaţa noastră. Chiar dacă sunt momente de tip ‘Toma’ în viaţa noastră, credinţa  vie creşte, şi credinţa care creşte rodeşte fapte izvoârte din credinţă.

3)Apartenenţa – ca să ai o credinţă care creşte, trebuie să ai o alimentare adegvată a credinţei.  Lucrurile care cresc, cresc pt că sunt alimentate bine, cresc pt că au o sursă care le alimentează creşterea, le hrăneşte.

Toma a revenit în părtăşia frăţească.
Toma a experimentat părtăşia cu Domnul Isus.

Toma a proclamat  Dumnezeirea lui Hristos cel înviat şi a devenit un martor, marturisitor al învierii Domnului Isus.

“Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14: 21;

Domnul nu se referă aici la arătări ca lui Toma, ci la revelaţia de Sine ca manifestare a prezenţei Sale cu cei credincioşi chiar dacă nu îl vedem, cum l-a văzut Toma. Petru scrie în 1Pt 1: 8 “pe care îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită.” Credinţa adevărată produce o bucurie incredibilă.

Pentru noi Domnul este invizibil şi totuşi incontestabil.

Noi prin credinţă aparţinem lui Hristos şi bisericii Sale.

Rom 1: 4, 17 “iar in ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul, nostru…”

v. 17 “deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

pastor Florin Vancea

Puterea învierii Domnului Isus Cristos

Publicat de elpizein pe aprilie 7, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: .

Într-o mărturie personală de cea mai mare profunzime şi frumuseţe, apostolul Pavel scrie cum a pierdut totul pentru Crtistos şi cum şi-a format ca obiectiv principal al vieţii ”să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10).

Fiindcă ne pregătim să sărbătorim încă o dată minunea învierii Domnului nostru, să mai facem împreună efortul să cunoaştem şi mai bine ”puterea învierii Lui”.

Apostolul Pavel dezvoltă ideea puterii învierii Domnului în Efeseni capitolele unu şi doi. El se roagă pentru noi, ca să ajungem să cunoaştem ”nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu, pe care a desfăşurat-o când L-a înviat pe Isus din morţi, şi care acum este dirijată  către ”noi credincioşii” (Efeseni 1: 19-20).

Din ceea ce spune Pavel în aceste texte, putem deduce câteva lucruri despre această putere a învierii.

  1. Puterea învierii este o putere transformatoare şi creatoare. Prin această ”nemărginită mărime a putetii Lui” Dumnezeu a transformat trupul uman al Domnului Isus şi a făcut o nouă creaţie: un trup uman cu care Fiul lui Dumnezeu s-a dus şi a fost întronat la dreapta lui Dumnezeu. Indiferent câte defecţiuni ai, indiferent cât de jos te vezi, puterea aceasta a învierii este gata să te transforme şi pe tine şi să te re-creeze, să facă din tine o minune a cerului. Ţine cont că Domnul Isus are ”puterea de a-şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21)! Crede în această putere şi atunci începi să o cunoşti în propria ta viaţă chiar acum.
  2. Puterea învierii nu acţionează numai asupra trupului, ci mai ales a caracterului. Pavel spune că el vrea să cunoască puterea învierii Domnului ca să se facă asemenea Lui, şi imediat ne vorbeşte despre desăvârşirea morală, care este acum ţelul spre care aleargă El şi la care ne invită să participăm şi noi. Sunt unii care, când aud de chemarea la desăvârşire ridică imediat mâinile în sus şi zic: ”Aşa ceva nu se poate în această viaţă!” Apostolul Pavel nu spune aşa ceva, tocmai fiindcă el crede în puterea învierii, în puterea transformatoare şi creatoare a lui Dumnezeu. El spune clar că încă nu a ajuns la acest ţel, dar, uitând tot ce a fost până acum, aleargă spre ţintă. Când spunem că ”Nu se poate” şi refuzăm orice alergare, negăm puterea învierii, negăm nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu! Iată de ce este atât de important să o cunoaştem şi să ne umplem de ea. Să cooperăm, prin alergarea noastră, cu puterea învierii!
  3. Puterea învierii Domnului Isus este menită să schimbe chiar acum starea ta sufletească. Imediat după ce Pavel discută despre puterea învierii Domnului Isus, pe care o cunoaşte şi prin care aleargă spre perfecţiune, el  continuă printr-un fel de explozie de bucurie (Filipeni 4:1-13) şi ne cheamă şi pe noi la sărbătoarea bucuriei: ”Bucuraţi-vă întotdeauna! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (v.4). Când ai ajuns să cunoşti nemărginita mărime a puterii învierii şi ştii câte a făcut deja pentru tine şi câte face ea chiar acum în tine şi câte va face în viitor cu tine, nu se poate să nu participi şi tu la această explozie de bucurie! Sărbătoarea învierii este sărbătoarea bucuriei!

Christos a înviat! Bucuraţi-vă! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

Sărbători fericite!

Iosif Ţon

MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI – EVENIMENTE, OAMENI ŞI ATITUDINI

Publicat de elpizein pe aprilie 3, 2010
Publicat în: Mesaje.

Matei 27:62 – 28:15

Finalul evangheliei după Matei redă evenimente legate de moartea, înmormântarea şi învierea Domnului Isus. La aceste evenimente sunt prezente persoane diferite care au atitudini diferite. Este prezent Pilat  în calitate de guvernator. Sunt prezenţi în calitate de acuzatori, preoţii cei mai de seamă iar în dimineaţa învierii, femeile. Apar referiri şi la ucenicii Domnului atât la discuţia preoţilor cu Pilat cât şi atunci când Isus cel înviat le spune femeilor să-i anunţe  să meargă în Galilea, unde vor putea să-L vadă. Vom urmări atitudinea celor prezenţi în aceste evenimente, atitudine care le-a influenţat acţiunile.

1. Pilat : Pe mine nu mă interesează! E problema voastra! :„Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi” (27:65)

În calitatea de guvernator, Pilat avea şi atribuţiuni de judecător. Aşa se face că Domnul Isus a ajuns la acesta pentru a fi judecat. Dupa ce a ascultat toate acuzaţiile aduse, şi dupa ce a căutat personal să se convingă de adevărul în privinţa Domnului Isus, Pilat pune două întrebări interesante :
–    „Dar ce rău a făcut?” (27:23)
–    „Dar ce să fac cu Isus care se numeşte Hristos?” (27:22)
Pilat devine astfel omul care nu ştie ce să facă cu Isus. Se dezice de orice fel de responsabilitate si trece la „acţiune” : „si-a spălat mâinile înaintea norodului” (27:24) Apoi adresându-se tuturor exclamă : „Treaba voastră!”  Atitudinea acesta o arată si atunci când i se cere să organizeze paza mormântului : „…duceţi-vă de păziţi cum puteţi” – spune el.
In probleme spirituale sunt mulţi care adoptă poziţia lui Pilat : Nu mă interesează! E problema fiecăruia, e problema voastră, e problema lor, dar pe mine nu mă interesează. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu tratează niciodată cu indiferenţă un rău care e pe cale să se producă ci, mai degrabă, se arată interesat, luând o poziţie clară şi fermă pentru adevăr.

2.  Preoţii cei mai de seamă : Pentru ca interesul personal să ne fie protejat, adevărul  poate fi sacrificat! : …”au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: Spuneţi aşa : ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat” (28:12,13) Unii din străjeri au intrat în cetate şi au spus adevărul : Isus a Inviat! Ei puteau depune cea  mai convingătoare mărturie în acest sens. Au fost martori oculari. Nu se puteau înşela.

De fapt, au şi spus totul aşa cum s-a întâmplat, fără ca vreunul din preoţii cei mai de seamă să-i contrazică. Dacă adevărul nu putea fi contestat, el putea fi sacrificat. Metoda? Minciuna alimentată cu bani. Interesul lor personal valora mai mult decât adevarul! Si au fost gata să plătească mulţi bani pentru asta.
Sunt mulţi oameni care cunosc adevărul, dar făcându-şi anumite socoteli, constată că pentru a accepta şi  urma adevărul, trebuie să piardă ceva din interesul personal : poate o anumită poziţie, poate expunerea în faţa ironiei publice, poate renunţarea la anumite plăceri fizice, etc.  Si atunci  adoptă această atitudine : sacrifică adevărul dar protejează interesul personal!  Un adevărat copil al lui Dumnezeu este gata să se sacrifice pentru adevăr. In schimb, proorocii mincinoşi şi oportunişti vor fi dispuşi să se folosească de orice mijloace – inclusiv sacrificarea adevărului – pentru a-şi  atinge interesul personal!

3.  Ucenicii  : Nu este ce ne închipuiam noi ; n-are rost să continuăm! : „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar…” (Lc.24:21)

Urmându-L pe Domnul Isus, ucenicii aveau anumite aşteptări. Una din acestea privea „reaşezarea Impăraţiei lui Israel” (F.A.1:6) Sperau într-o poziţie privilegiată. Şocul a venit pentru ei în momentul în care Domnul Isus a fost prins. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit” (Mt.26:56) Au început să se întoarcă la vechile lor preocupări, ba chiar au ajuns în situaţia disperată încât „plângeau şi se tânguiau” (Mc.16:10)

Când un om se întoarce la Dumnezeu el îşi face o socoteală şi-şi fixează anumite aşteptări. Dacă aşteptările sunt greşite şi nu-şi găsesc împlinirea, omul poate fi şocat şi poate adopta poziţia ucenicilor : Nu e ceea ce credeam! Mă aşteptam la mai mult. Ce rost are să continui?  Am cunoscut oameni care au luat decizia întoarcerii la Dumnezeu dar împreună cu acesta şi-au stabilit şi un număr de asteptări personale (nemărturisite) : rezolvarea unor probleme familiale, de sănătate, financiare. Dacă aceste aşteptări nu s-au materializat, au făcut – dezamăgiţi – pasul înapoi. Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie condiţionată niciodată de nici un fel de aşteptări personale. Adevărata credinţă se abandonează total lui Dumnezeu mergând înainte şi acceptând că totul se întâmplă fiindcă aşa vrea Dumnezeu, când vrea Dumnezeu şi cum vrea Dumnezeu!

4. Femeile  : Pentru că-L iubim pe El, mergem înainte chiar dacă totul pare că s-a terminat! : „ La sfârşitul zilei Sabatului, …Maria Magdalina şi cealaltă Marie, au venit să vadă mormântul” (28:1)

Ucenicii au fugit, dar femeile au venit la mormânt! Motivate de iubire, femeile au pregătit această venire : „au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus” (Mc.16:1) N-aveau motive de descurajare? N-aveau altceva de făcut? Dacă cei mai apropiaţi colaboratori ai Domnului Isus au fugit de El, ele de ce s-ar duce la mormântul Lui?

Multe s-au terminat la mormânt dar dragostea femeilor pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a terminat! Iubirea de Dumnezeu este cea mai puternică motivaţie să mergi înainte chiar şi atunci când totul pare că s-a terminat. E adevărat că s-au temut de …piatra de la mormânt, de soldaţii romani dar „dragostea crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Cor. 13:7) Piatra a fost prăvălită, iar soldaţii romani au „au rămas ca nişte morţi”(28:4)
Atitudinea femeilor este atitudinea recomandată tuturor celor care doresc să rămână lângă Dumnezeu. Iubindu-l pe Dumnezeu, în zi de Inviere, te poţi bucura în nădejde. N-ai nevoie de argumente suplimentare. Dumnezeu va decide în privinţa acestora. Trebuie să-L iubim pentru că El ne-a iubit întâi! (1 Io.4:19) Rămane un raspuns de dat la întrebarea pusă lui Petru altădată iar nouă acum : „ Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?” (Io.21:16)
Am notat mai sus câteva atitudini exprimate la moartea şi învierea Domnului. Pilat a considerat că nu-i treaba lui să decidă, preoţii si-au urmărit interesul personal, ucenicii au rămas dezamăgiţi dar femeile au mers înainte în ciuda tuturor obstacolelor. Care va fi atitudinea ta?

Ilie Milutin

Cronologia evenimentelor din Săptămâna patimilor aşa cum au consemnat evangheliştii

Publicat de elpizein pe aprilie 1, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , , , , , .

Duminică

Intrarea triumfală în Ierusalim (Matei 21:1-9; Marcu 11:1-10; Luca 19:29-40; Ioan 12:12-19)

Isus plânge pentru cetate (Matei 21:10, 11; Marcu 11:11; Luca 19:41-44)

Luni

Blestemarea smochinului (Matei 21:18, 19; Marcu 11:12-14)

Curăţirea templului (Matei 21:12, 13; Marcu 11:15-19; Luca 19:45-48)

Vindecări în templu (Matei 21:14-17)

Marţi

Smochinul uscat (Matei 21:19-22; Marcu 11:20-25)

Rostirea unor pilde şi discuţii controversate (Matei 21:23-22:46; Marcu 11:27-12:37; Luca 20:1-44)

Condamnarea cărturarilor şi fariseilor (Matei 23:1-39; Marcu 12:38-40; Luca 20:45-47)

Văduva săracă (Marcu 12:41-44; Luca 21:1-4)

Vizita grecilor (Ioan 12:20-36)

Respingerea lui Isus de către evrei (Ioan 12:37-50)

Discursul despre sfârşitul vremurilor (Matei 24, 25; Marcu 13:1-37; Luca 21:5-38)

Prevestirea jertfei de la cruce (Matei 26:1-5; Marcu 14:1, 2; Luca 22:1, 2)

Ungerea cu mir (Matei 26:6-13; Marcu 14:3-9; Ioan 12:2-8)

Trădarea (Matei 26:14-16; Marcu 14:10, 11; Luca 22:3-6)

Miercuri

Nu avem nici o dată

Joi

Masa de Paşte (Matei 26:17-29; Marcu 14:12-25; Luca 22:7-30; Ioan 13:1-38)

Cuvântarea de rămas bun (Ioan 14:1-31)

Cuvântarea în drum spre grădina Ghetsimani (Ioan 15, 16)

Rugăciunea de Mare Preot în grădina Ghetsimani (Matei 26:30, 36-46; Marcu 14:26, 32-42; Luca 22:39-46; Ioan 17-18:1)

Trădarea şi arestarea (Matei 26:47-56; Marcu 14:43-52; Luca 22:47-53; Ioan 18:2-12)

Judecata înaintea lui Ana (Ioan 18:12-14, 19:23)

Judecata înaintea lui Caiafa (Matei 26:57, 59-68; Marcu 14:53, 55-65; Luca 22:54, 63-65; Ioan 18:24)

Tăgăduirea lui Petru (Matei 26:58, 69-75; Marcu 14:54, 66-72; Luca 22:54-62; Ioan 18:15-18, 25-27)

Judecata înaintea Sinedriului (Matei 27:1; Marcu 15:1; Luca 22:66-71)

Moartea lui Iuda (Matei 27:3-10)

Vineri

Judecata înaintea lui Pilat (Matei 27:2, 11-14; Marcu 15:1-5; Luca 23:1-5; Ioan 18:28-38)

Isus înaintea lui Irod (Luca 23:6-12)

Întoarcerea la Pilat (Matei 27:15-26; Marcu 15:6-15; Luca 23:13-25; Ioan 18:39-19:16)

Batjocura soldaţilor (Matei 27:27-30; Marcu 15:16-19)

Drumul spre Calvar (Matei 27:31-34; Marcu 15:20-23; Luca 23:26-32; Ioan 19:16, 17)

Răstignirea (Matei 27:35-56; Marcu 15:24-41; Luca 23:33-49; Ioan 19:18-30)

Îngroparea (Matei 27:57-60; Marcu 15:42-46; Luca 23:50-54; Ioan 19:31-42)

Sâmbătă

Femeile la mormânt (Matei 27:61; Marcu 15:47; Luca 23:55, 56)

Garda romană la mormânt (Matei 27:62-66)

Invitaţie

Publicat de elpizein pe martie 29, 2010
Publicat în: Uncategorized.

Biserica Creştină Baptistă „Speranţa” Vişeu de Sus,

str. Bogdan Vodă, nr. 36 , vă invită cu drag la serviciile de rugăciune şi ascultare a Evangheliei.

Program obişnuit 2010:

Vineri ora 18.00-19.30

Duminică ora 10.00-12.00  si 18.00-19.30

Oamenii floriilor

Publicat de elpizein pe martie 28, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , .

Evanghelia după Luca 19:29-44

Intrarea Domnului în Ierusalim este un moment important din viaţa Mântuitorului. Este o împlinire a Scripturii (Zah.9:9) şi debutul unei săptămâni mari în viaţa Marelui Preot al dumnezeirii. După relatările evangheliştilor, intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, aduce în atenţie oameni cu diferite atitudini faţă de ceea ce se întâmplă. Vom urmări câteva categorii de oameni pe care i-am numit „oamenii Floriilor”

1.    Oameni care ascultă de Domnul:„Ceice fuseseră trimişi, s-au dus…”(19:32a)  Doi ucenici au fost trimişi într-un sat din apropierea Ierusalimului pentru a aduce un măgăruş pe care avea să încalece Domnul Isus şi să intre în cetate. Cei doi sunt oameni care ascultă. O ascultare în ciuda unor posibile semne de întrebare. Cei care ascultă :
–    merg prin credinţă: „veţi găsi un măgăruş legat…”(v.30)
–    merg cu un mesaj: „…Domnul are trebuinţă de el ”(v.34)
–    acceptă efortul:”…s-au dus…şi au adus măgăruşul la Isus”(v.32,35)   Eşti tu un om care ascultă de Domnul?

2.    Oameni care înţeleg priorităţile divine:„Şi i-au lăsat să plece…”(Mc.11:6b) Stăpânii măgăruşului sunt oameni care ajung să înţeleagă care sunt adevăratele priorităţi. Pentru ei, dacă Domnul are trebuinţă de ceva, aceasta devine o prioritate care nu se negociază în nici un fel. Oamenii care înţeleg cum stau lucrurile :
– pun întrebări şi nu se „închid” în propriile prejudecăţi: „Pentru ce deslegaţi măgăruşul?”(v.33b)
– înţeleg cine e adevăratul Stăpân: ei erau stăpânii măgăruşului dar dacă e vorba de Domnul, pricep că acesta e Stăpânul tuturor.
– nu se opun planului divin: „i-au lăsat să plece”(Mc.11:6b)
Eşti tu un om care înţelege priorităţile divine?

3.    Oameni care se bucură de prezenţa Domnului: „…mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu…”(v.37b)

Prezenţa acestor oameni la intrarea Domnului în Ierusalim a făcut ca evenimentul să fie considerat unul al bucuriei, al florilor, al triumfului. Ucenicii au fost oamenii bucuriei motivate de prezenţa Domnului. Ei se bucură in mod sincer şi sunt:
–    interesaţi de calea Domnului Isus: „…oamenii îşi aşterneau hainele pe drum”(v.36b)  , –    gata pentru cântarea de laudă: „…a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare”(v.37b)
–    cunoscători ai adevărului privind persoana Domnului:”…Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului… ”(v.38a)
Eşti tu un om care se bucură de prezenţa Domnului?

4.    Oameni care comentează: „…Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”(v.39b)

La eveniment au participat şi un grup de farisei. Aceştia participă  cu ceea ce se pricep cel mai bine : comentarii şi recomandări. Prezenţa lor aduce o nota discordantă faţă de tot ce se întâmpla acolo. Ei erau mereu „contra” şi se dovedesc a fi:
–    oameni care nu ştiu să se bucure
–    gata mereu de ceartă
–    oameni care nu suportă să-i vadă pe alţii bucurându-se
Eşti tu cumva un om gata mereu de comentarii lângă cei ce se bucură în Domnul?

5.    Oameni încăpăţânaţi : „…am vrut să strâng pe copii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Mt.23:37c)

Apropiindu-se de cetate, Isus nu se bucură, ci plânge. De multe ori lucrurile se văd cu totul altfel din apropiere faţă de imaginea pe care ţi-o faci privindu-le de la distanţă! Locuitorii Ierusalimului au avut nenumărate oportunităţi de a crede şi de a-L accepta pe Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor. Nici măcar în ziua intrării triumfale a Fiului în cetatea lor, nu au vrut să accepte adevărul divin. Aceasta pentru că în încăpăţânarea lor :
–    n-au vrut să cunoască sursa păcii :”Dacă ai fi cunoscut …lucrurile care puteau să-ţi dea pacea”(v.42a)  # O istorie marcată de conflicte!
–    se împotriveau cu violenţă în faţa tuturor mesagerilor trimişi de sus ”…omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine!…”(Mt.23:37a)
–    erau gata să nu accepte nici ceea ce ar fi fost spre bine lor:”…am vrut să strâng pe copii tăi cum strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! ”(Mt.23:37c)
Eşti cumva atât de încăpăţânat încât să nu accepţi adevărul divin în ciuda tuturor evidenţelor care arată cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi îţi vrea binele?
În care categorie de „oameni ai Floriilor” te-ai situa în urma unei cercetări atente?

Ilie Milutin

CÂT MĂ COSTĂ SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?

Publicat de elpizein pe martie 12, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , .

Matei 10:32-39: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Una din dovezile de  necontestat ale autenticităţii cuvintelor Scripturii, în cazul de faţă al Evangheliilor, este şi prezicerea cu exactitate a felului în care oamenii, în marea lor majoritate, din vremea aceea până astăzi, au ales să răspundă la mesajul Evangheliei. Pentru un om care înţelege corect acest mesaj, îi înţelege importanţa şi urgenţa cu care trebuie răspândit, este de-a dreptul şocant să constate nu numai indiferenţa şi batjocura oamenilor, dar chiar ura înverşunată şi violenţa cu care reacţionează unii dintre ei atunci când sunt confruntaţi cu mesajul Evangheliei şi chemarea la pocăinţă, ca şi cum prin aceasta ai vrea să le distrugi viaţa, ai vrea să-i nenoroceşti, ai vrea să le provoci un rău cât se poate de mare. Este şocant pentru că, atunci când îi vorbeşti unui om despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său la moarte pentru ca noi să putem fi salvaţi de la pieire, te-ai aştepta ca omul să fie profund atins şi mişcat de un asemenea mesaj, să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a beneficia şi el de harul lui Dumnezeu.

Şi totuşi, Domnul Isus a ştiut de la început cum vor reacţiona oamenii la auzul mesajului Evangheliei. El ştia lucrul acesta pentru că ştia cu cine are de-a face. Natura umană este atât de coruptă de păcat încât pur şi simplu, omul, în starea sa naturală, de fiinţă neregenerată, nu va răspunde Evangheliei dacă nu-l atinge Duhul lui Dumnezeu.

De aceea Domnul Isus îi avertizează pe ucenici cu privire la reacţia oamenilor la mesajul Evangheliei (v. 35, 36). Cu alte cuvinte El le spune: Să nu vă faceţi iluzii că oamenii vă vor primi cu braţele deschise atunci când le veţi vorbi despre Mine şi despre lucrarea Mea, dimpotrivă din cauza mea veţi avea cele mai mari probleme, veţi întâmpina batjocură şi dispreţ chiar de la cei dragi vouă, de la părinţii voştri care v-au crescut şi v-au iubit, ori de la copiii pe care i-aţi crescut voi şi-i iubiţi din toată inima. De aceea veţi fi puşi în faţa celei mai dificile alegeri din toată viaţa voastră pământească: mai întâi Isus Cristos sau mai întâi familia?

Ceea ce este foarte important de subliniat încă de la început este faptul că de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi ca şi copii ai Săi. Aşadar, întrebarea deosebit de importantă la care va trebui să răspundem cu toată seriozitatea şi responsabilitatea este următoarea:

CÂT MĂ COSTĂ SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?

1. Să renunţ la comoditatea mea

Matei 10:32: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;”

Cum anume pot eu să-L mărturisesc pe Cristos înaintea oamenilor? Ce presupune aceasta?

Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Observăm că a fi martor al Domnului Isus presupune o implicare activă din partea ucenicului.

Romani 10:13-15: „Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Diavolul a reuşit să strecoare cumva în mintea oamenilor ideea că a fi un credincios practicant, deci un om care îşi mărturiseşte şi trăieşte credinţa în Cristos, este ceva ce nu mai corespunde standardelor foarte înalte ale societăţii moderne. Auzi, să spui oamenilor pe faţă că tu crezi în ce spune Biblia! Este ceva depăşit, nu vor să mai audă asemenea lucruri, oamenii au nevoie de ceva nou, ceva incitant, ceva care să le stârnească cu adevărat curiozitatea. Şi atunci din cauza acestui tip de mentalitate colectivă predominantă, creştinii sunt tentaţi să tacă şi să nu iasă prea mult în evidenţă din această privinţă, dacă se poate nici să nu se ştie că suntem creştini pocăiţi, adică ucenici ai Domnului Isus.

Însă,ucenicul lui Isus Cristos nu este caracterizat de comoditate. Pe ogorul Evangheliei este atât de mare nevoia de lucrători încât pur şi simplu comoditatea nu are ce căuta în mijlocul Bisericii. Fiecare credincios din Biserică este un mădular în Trupul lui Cristos şi fiecare mădular are un dar de slujire, astfel încât a-L mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor nu presupune neapărat să ai o pregătire teologică de nivel academic, ci mai ales râvnă sfântă şi credincioşie, însoţită de o cunoaştere temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu, într-o atitudine de smerenie şi dragoste arzătoare pentru oamenii care sunt robiţi de păcatele în care trăiesc şi pe care îi aşteaptă judecata dreaptă şi pedeapsa veşnică dacă vor muri în această stare.

Dacă noi înşine suntem dispuşi să-L mărturisim pe Cristos înaintea oamenilor şi El se angajează să ne mărturisească înaintea Tatălui din ceruri. Ce poate fi mai încurajator decât această asigurare?

2. Să renunţ la frica şi ruşinea faţă de oameni

Matei 10:33: „dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”

Este interesant de observat cum oamenilor nu le este frică şi ruşine să comită tot felul de fapte compromiţătoare în timpul vieţii lor dar devin fricoşi şi se ruşinează când trebuie să-şi declare pe faţă credinţa lor în Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Nu este aceasta o absurditate? Şi totuşi aşa stau lucrurile. Lumea în care trăim este o lume cu o scară a valorilor răsturnată, aşa încât am ajuns să ne ruşinăm înaintea oamenilor de credinţa şi pocăinţa noastră, dar să tolerăm uşor minciuna, hoţia, corupţia, lăcomia, beţia, adulterul, homosexualitatea, divorţul şi chiar şi crima.

Problema aceasta a fricii şi ruşinării noastre faţă de oameni din pricina credinţei în Isus Cristos, este cât se poate de serioasă şi gravă pentru că, de atitudinea noastră înaintea oamenilor, depinde mijlocirea Domnului Isus Cristos pentru noi înaintea Tatălui din ceruri. Noi putem să sucim şi să răstălmăcim aceste cuvinte ale Mântuitorului în toate felurile şi să încercăm să le dăm câte înţelesuri vrem noi, însă ceea ce spune Domnul Isus aici reprezintă o realitate, un adevăr crunt despre starea inimii majorităţii creştinilor „căldicei” care umplu bisericile de astăzi ale popoarelor aşa zis „majoritar creştine”.

Satana însuşi cunoaşte foarte bine acest adevăr, de aceea una din luptele sale permanente este aceea de a ne face să ne temem şi să ne ruşinăm de credinţa noastră curată şi sfântă ancorată în Persoana Domnului Isus Cristos.

3. Să renunţ la compromisuri în schimbul păcii cu cei nemântuiţi din casa mea

Matei 10:35-36: „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”

Unul din cele mai grele lucruri de suportat pentru un creştin este să trebuiască să trăiască şi să facă compromisuri morale de dragul celor din familia sa. Însă aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu vrea să ne păstrăm viaţa curată printr-o trăire în sfinţenie deplină. În afară situaţiei de căsătorie în care unul este credincios şi celălalt necredincios, unde Biblia este categorică şi interzice celui credincios să se despartă, orice altă situaţie trebuie rezolvată în aşa fel încât cel credincios să nu fie nevoit să facă compromisuri morale. Este adevărat că Dumnezeul păcii ne cheamă să trăim în pace, dacă este cu putinţă, cu toţi oamenii, dar acest lucru nu depinde întotdeauna de noi, şi în nici un caz făcând compromisuri ce ne-ar răni conştiinţa şi ne-ar afecta moralitatea. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată aşa ceva ci, dimpotrivă, El ne doreşte sfinţi şi curaţi pentru Sine, spre slava Numelui Său, strălucind ca nişte lumini vii în această lume cuprinsă de întunericul păcatului şi al compromisurilor.

4. Să renunţ la idolatria mea

Matei 10:37  Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Probabil că este şocant pentru un creştin să-l atenţionezi cu privire la pericolul idolatriei, deoarece atunci când vorbim de idoli avem tendinţa să ne gândim automat la chipuri cioplite sau turnate şi la icoane atârnate pe pereţi înaintea cărora oamenii se închină plecându-şi genunchii. Însă Scriptura ne avertizează clar că orice lucru, persoană, obicei sau orice altceva ocupă în viaţa noastră un loc mai important decât Dumnezeu, acela devine idolul nostru, iar noi suntem vinovaţi de idolatrie.

De aceea avertismentul Domnului Isus este foarte serios şi ne şochează chiar, la prima vedere.

A-L urma pe Domnul Isus Cristos, adică a fi ucenicul Său, înseamnă a-L declara Domn al vieţii mele şi a înţelege că El este cel mai de preţ bun pe care L-aş putea avea vreodată. El este mai de preţ decât părinţii mei, decât fraţii mei, decât copiii mei, decât bunurile noastre materiale, indiferent câte ar fi ele.

Este clar că Dumnezeu nu ne îndeamnă să ne abandonăm pe cei dragi, mai ales când aceştia au nevoie de ajutorul nostru, ci dimpotrivă, suntem datori să-i iubim, să-i ocrotim şi să le purtăm de grijă, dar ne este interzis să punem relaţiile acestea mai presus de relaţia noastră cu Dumnezeu. Doar în aceste condiţii Dumnezeu Însuşi ne asigură de binecuvântările Sale peste noi şi peste întreaga noastră familie. Când priorităţile acestea se inversează, iar Dumnezeu ajunge pentru noi o prioritate secundară, atunci am devenit idolatri.

5. Să renunţ chiar şi la viaţa mea

Matei 10:38-39: „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Ce înseamnă oare să-ţi iei crucea ta şi să mergi  după Domnul Isus?

Unii spun despre o boală, sau despre un necaz, sau o problemă de familie, că „aceasta este crucea mea”. Oare asta voia să spună Domnul? De fapt dacă privim mai cu atenţie cele două versete ele se leagă unul de altul pentru că a purta o cruce înseamnă de fapt că vei fi crucificat pe ea, pentru că acesta era rostul purtării crucii de către cei condamnaţi la moarte: îşi purtau crucea pe care urmau să fie răstigniţi, deci erau conştienţi de această realitate ce-i aştepta. Pentru ei viaţa lor era terminată, trăiau ultimele lor clipe în această lume, iar acestea trebuiau trăite conştienţi fiind că peste câteva ceasuri, chiar înainte de asfinţitul soarelui, pentru că aşa era regula, ei vor fi plecaţi din această lume, deci lumea aceasta nu mai însemna nimic pentru un condamnat la moarte ce-şi purta crucea spre locul de execuţie. Pentru noi creştinii secolului XXI, aceste afirmaţii ar putea fi lipsite de sens, pentru că noi, la drept vorbind nu ne confruntăm cu primejdia reală de a fi condamnaţi la moarte, însă această afirmaţie aparent şocantă a Domnului Isus are un mesaj foarte important pentru toţi creştinii, pentru că El se referea în primul rând la atitudinea noastră faţă de lumea aceasta ca sistem de valori. Sistemul de valori al lumii în care trăim este unul sistematic îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Pe măsură ce pretinde că evoluează din punct de vedere social, economic şi cultural, lumea aceasta se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de legile Sale morale. De aceea Domnul Isus, i-a mustrat aspru pe farisei numindu-i fii ai Diavolului, fiindcă comportamentul şi atitudinile lor nu aveau nimic în comun cu cel al unor fii de Dumnezeu. A-ţi lua crucea şi a-L urma pe Isus înseamnă să renunţi şi de fapt să fii ca şi mort faţă de un asemenea sistem de valori.

Matei 16:24: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

Nimeni şi nimic din lumea aceasta nu-ţi poate da ceea ce numai Domnul Isus îţi dă şi anume mântuirea sufletului tău. De aceea nimeni şi nimic din lumea aceasta nu mă va împiedica să-L urmez pe El, indiferent de preţul pe care ar trebui să-L plătesc, chiar viaţa aceasta de m-ar costa. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Aşadar, de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi, ca şi copii ai Săi.

Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea tot binele, însă, precum un părinte iubitor şi grijuliu îşi doreşte ca fii Săi să nu se ruşineze că sunt copii de Dumnezeu. Domnul să ne ajute la ceasta! Amin.

Claudiu Lupu.

O chemare irezistibilă

Publicat de elpizein pe martie 1, 2010
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , , , , .

Luca 5:1-11:
„1 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2  Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
3  S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
4  Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
5  Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6  După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
7  Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
8  Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9  Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10  Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
11  Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.”

Scriptura întreagă, dar mai ales Noul Testament, ne descoperă foarte limpede că mesajul Evangheliei Domnului Isus Cristos a fost unul adresat tuturor oamenilor, fără nici o deosebire de naţionalitate, statut social, nivel de educaţie sau orice alt criteriu ar mai putea cineva să adauge lângă acestea. Chiar dacă iniţial Domnul Isus Cristos s-a adresat poporului iudeu, lăsând aparent senzaţia că mesajul Său se îndrepta doar către poporul ales al lui Dumnezeu – Israelul, afirmaţiile Sale, însoţite mai apoi şi de exemple concludente, ne dovedesc foarte clar că Evanghelia descoperea voia lui Dumnezeu de a chema la pocăinţă orice om indiferent de originea şi statutul său. De aceea, găsim în Evanghelii pasaje ca acesta în care Isus stătea de vorbă cu oamenii în particular dar şi învăţa mulţimile care se adunau să-I asculte cuvintele. Şi totuşi, dincolo de acest adevăr descoperim şi un altul foarte interesant şi foarte important şi anume, că Isus are un mesaj special destinat unui număr restrâns de oameni pe care El îi cheamă la o slujbă specială: pescarii de oameni. v.10b: „ Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”

1. Cine sunt pescarii de oameni?
2. De unde ştiu pescarii de oameni că au fost chemaţi la o asemenea slujbă?
3. Cum vor răspunde pescarii de oameni la chemarea Domnului Isus Cristos?

Să încercăm să răspundem la aceste întrebări.

1. Cine sunt pescarii de oameni ?
 Pescarul de oameni este în primul rând un om obişnuit. Deşi abilităţile intelectuale şi talentele unui om pot fi folosite de Dumnezeu în slujba de propovăduire a Evangheliei, totuşi acestea nu primează în alegerea unui om pentru slujba de pescar de oameni. Dumnezeu vrea să-Şi descopere slava Sa în lucrarea de mântuire a oamenilor folosindu-Se de oameni slabi şi neputincioşi dar gata să se supună voinţei şi chemării lui Dumnezeu. Aşa că, astfel stând lucrurile, uneori talentele şi abilităţile intelectuale ale unui om, eventual darul său de orator, pot fi chiar piedici destul de serioase în calea lucrării lui Dumnezeu, dacă cel care le posedă este dominat de sentimente precum mândria şi aroganţa. Dumnezeu va prefera să se folosească de oameni smeriţi, conştienţi de nimicnicia lor, dar dispuşi să se pună la dispoziţia Sa cu toată fiinţa lor. Iar Dumnezeu va lua astfel de oameni şi prin gura lor, prin trăirea lor va face lucruri minunate în urma cărora Numele Său va fi slăvit şi lăudat printre oameni.
Ioan 15:14-16 ,,Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. 15  Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”
În lucrarea de vestire a Evangheliei, de pescuire a oamenilor în năvodul lui Dumnezeu, nu pescarul de oameni iese în evidenţă, ci mesajul pe care acesta îl propovăduieşte.
2 Corinteni 11:30, 31 „Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!”
2 Corinteni 12:1-10 „ E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

2. De unde ştiu pescarii de oameni că au fost chemaţi la o asemenea slujbă ?
 În primul rând ei au fost aleşi de Domnul.
v.3 ,,S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.”
Slujba aceasta nu ţi-o alegi singur. Domnul Isus Însuşi te alege şi te cheamă. La început poate că nici nu ştii nimic despre aceasta. Te simţi nevrednic şi neputincios şi probabil ţi-ai dori precum Petru să nu-ţi asumi o asemenea responsabilitate.
De unde ştii că El te-a ales?
Mai întâi ţi se descoperă ca fiind Creatorul, Susţinătorul,  Vindecătorul şi sursa tuturor binecuvântărilor tale.
Luca 4:38-41 ,,După ce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari şi L-au rugat pentru ea. El s-a plecat spre ea, a certat frigurile şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească. La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli, îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei, şi-i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.”
Nu ştim cu cât timp în urmă s-a petrecut acest episod al vindecării soacrei lui Simon Petru, dar se pare că acesta a fost probabil episodul care l-a făcut pe Petru să asculte necondiţionat de porunca lui Isus privitoare la aruncarea năvodului, deşi el, ca pescar experimentat s-a trudit toată noaptea şi n-a prins nimic.
v. 4, 5 ,,Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
Minunea pescuirii a fost copleşitoare pentru Petru şi pentru tovarăşii lui. Spaima sfântă care-i apucase era dovada faptului că au înţeles cu cine au de-a face. Se simţeau păcătoşi şi se simţeau nevrednici de un asemenea har. De fapt aceasta este reacţia corectă pe care trebuie să o aibă un om în clipa întâlnirii cu harul şi revărsarea binecuvântărilor lui Dumnezeu peste el: „sunt un om din cale-afară de păcătos şi fără nici un merit din partea lui Dumnezeu”. Dacă aceste manifestări vin dintr-o inimă sinceră atunci Dumnezeu îşi poate face lucrarea în tine şi prin tine.
1 Timotei 1:15 „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” dintre care cel dintâi sunt eu. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.”

3. Cum vor răspunde pescarii de oameni la chemarea Domnului Isus Cristos?
 v. 11 ,,Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.”
Chemării acesteia nu-i poţi rezista. Când te-ai întâlnit cu Isus Cristos în viaţa ta, când ţi-ai predat viaţa în mâinile Sale, când ai înţeles cu cine ai de-a face, şi apoi ai fost chemat să-L urmezi nu poţi decât să laşi totul în urmă şi să mergi după El. Chemarea este irezistibilă pentru că de atunci încolo nimeni şi nimic de pe lumea aceasta nu te mai poate împlini aşa cum o face El. Toată lumea cu toate atracţiile şi seducţiile ei, ţi se par nimicuri pentru că tu ţi-ai aflat menirea. Ai fost chemat la cea mai minunată şi mai onorantă slujbă pe care o poate avea un om, aceea de a fi pescar de oameni pentru Dumnezeu în năvodul Său.
Ai auzit această chemare? Dacă eşti copilul lui Dumnezeu sigur ai auzit-o. Nu ştiu cum ai răspuns la chemare, dar ştiu că acolo unde ai fost aşezat de Dumnezeu să-ţi trăieşti viaţa de creştin, sunt mulţi oameni, prea mulţi oameni, care au nevoie să fie pescuiţi în năvodul lui Dumnezeu. Aruncă năvodul, sau măcar ajută la tragerea năvodului plin cu peşte. Orice lucru ai face, fie ca Domnul să te binecuvânteze cu putere şi înţelepciune de la El!
Claudiu Lupu.